COMUNICAREA - FORMA A INTERACTIUNII SOCIALE

COMUNICAREA - FORMA A INTERACTIUNII SOCIALE

PROBLEME:

1. ASPECTE GENERALE PRIVIND COMUNICAREA UMANA.

2. ELEMENTELE PROCESULUI DE COMUNICARE

3. CONTINUTUL SI CONTEXTUL COMUNICARII

4. ELEMENTELE DE PARTICULARIZARE A RELATIEI

5. EXPEDITOR-DESTINATAR

1. Aspecte generale privind comunicarea umana.

Un atribut esential al speciei umane este sociabilitatea. Toate cercetarile care si-au asumat ca obiect de studiu omul au concluzionat in sensul imposibilitatii unei existente izolate a individului uman. "Cel care ar trai cu desavarsire singur ar trebui sa fie ori fiara ori zeu", spunea Aristotel ("Politica", cap I ). Numai in mijlocul comunitatii, numai integrat in societate omul poate realiza finalitatea in virtutea careia a fost creat.

Viata de zi cu zi in cadrul social unde se desfasoara existenta indivizilor presupune comunicare. Comunicam cu noi insine, comunicam cu ceilalti, comunicam mai mult sau mai putin. Recunoastem in mai mare masura sau mai mica masura nevoia de comunicare, dar comunicam, indiferent daca vrem sau nu, in diferite situatii: cand vorbim sau cand scriem, cand muncim sau cand ne relaxam; comunicam prin gesturile pe care le facem, prin expresia fetei, comunicam tot timpul.

Fara indoiala, comunicarea nu este un privilegiu al omului, ea exista si la animale si chiar la plante. Specific omului este insa faptul ca a facut din comunicare principalul instrument al socializarii sale, instrument prin care omul se ridica de la nivelul relationarii instinctuale la cel al judecatilor de valoare.

Ce este insa comunicarea ? Incercarea de a defini comunicarea umana se confrunta cu dificultati legate de surprinderea numeroaselor aspecte pe care aceasta pare sa le presupuna. Etimologic termenul vine de la latinescul "comunicatio" = "a fi in relatie cu", "a pune in comun". Potrivit DEX: "a comunica" = a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune"; "comunicare = instiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura".

Dictionarul enciclopedic defineste comunicarea drept "un mod fundamental de interactiune psiho - sociala a persoanelor, realizata prin limbaj articulat sau prin alte coduri, in vederea transmiterii unei informatii, a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup."

Putem concluziona deci ca prin comunicare intelegem un proces de impartasire a unor informatii prin utilizarea unor semne, semnale, simboluri, pentru a transmite si pentru a primii mesaje. Oamenii comunica idei, emotii, sentimente, semnificatii. Comunicarea intre doua sau mai multe persoane este puternic influentata de imaginea de sine a fiecarei persoane. Imaginea de sine se constituie prin compararea propriei persoane cu persoanele din jur. Daca imaginea de sine este diferita de cea reala, atunci acea persoana va comunica greu cu o alta persoana. In acest caz:

apar complexe de inferioritate daca imaginea de sine este diminuata;

apar tendinte de superioritate daca imaginea de sine este marita;

Important este de asemenea si modul in care suntem perceputi. La formarea imaginii despre o persoana foarte mult contribuie prima impresie. Aceasta se realizeaza in primele 4-5 minute de cunoastere a persoanei.

Iata de ce William James spunea: "ori de cate ori se intalnesc doi oameni, sunt prezenti, de fapt, sase - este vorba de fiecare asa cum se vede el, asa cum este vazut de ceilalti si asa cum este el in realitate."

Ca proces, comunicarea presupune o serie de caracteristici care o definesc in egala masura. Ele se pot regasi, in parte sau in totalitate, in cadrul unui tip de mesaj.

Aceste caracteristici sunt:

Reciprocitatea

Scopul

Ireversibilitatea

Proces simbolic

Proces real

Proces complex

1. Reciprocitatea. Nu intamplator originea cuvantului comunicare ne trimite la un sens mult mai profund, care tine de viata crestina si care, in limba romana, inainte de a fi comunicare a fost cuminecatura, impartasire si impartasanie. Comunicarea este un proces bidirectional atat in raporturile ierarhice, cat si in raporturile dintre prieteni. In timp ce vorbim, ascultam si pregatim replica urmatoare, tinand seama si de ce am spus si de ce abia am auzit. Reciprocitatea este o caracteristica a comunicarii pentru ca , in general, comunicarea este un proces bidirectional, care nu are sens fara parteneriat. A comunica inseamna a primi si un feed-back astfel ca expeditorul devine destinatar si destinatarul expeditor.

2. Scopul . Fie ca este constientizat, fie ca nu, scopul este prezent in orice proces de comunicare. El trebuie inteles in sens larg, perceput ca un mesaj pe care il transmitem cu o oarecare intentie si de la care asteptam o reactie .

In viata de zi cu zi scopul comunicarii poate insemna:

a informa;

a convinge;

a impresiona;

a provoca o reactie, o actiune;

a amuza;

a ne face intelesi;

a ne exprima puncte de vedere;

a obtine o schimbare de comportament sau de atitudine;

a fi acceptati;

a ne defula

a nu tacea.

Din acest punct de vedere vorbim de o adevarata arta a comunicarii, iar jandarmul, dat fiind specificul misiunilor ce-i revin, trebuie sa si-o insuseasca pana la perfectiune. A comunica inseamna a sti cand, cat si cum sa vorbesti, dar si cand sa taci. Scopul poate fi atins si prin tacere . Tacerea il poate stanjeni pe celalalt care, din dorinta de a umple golul creat, va cauta sa vorbeasca, nu de putine ori, cuvintele precedand gandirea.

3. Ireversibilitatea. Aceasta caracteristica vrea sa spuna ca, odata transmis, mesajul nu poate fi retras. Din pacate, suntem putin constienti de acest lucru, altfel am gandi mai mult inainte de a vorbi, ne-am planifica si analiza frazele inainte de a forma un numar de telefon etc. Folclorul romanesc abunda in proverbe care atrag atentia asupra valorii cuvintelor si asupra grijii ce trebuie aratata rostirii: "Cuvantul e ca vantul, nu se ajunge nici cu armasarul, nici cu ogarul", "vorba ce zboara odata nu se mai intoarce", "decat sa fi vorbit mai bine sa fi tusit".

4. Proces simbolic. Chiar daca nu realizam de fiecare data, comunicarea contine la tot pasul simboluri, fie in vorbire, fie in limbajul nonverbal.

5. Proces real. Fiind in relatii de interdependenta oamenii au nevoie de comunicare. De fapt oamenii comunica prin tot cea ce fac: prin simpla prezenta, prin cuvinte, prin tacere, prin felul in care se imbraca, prin automobilul proprietate personala etc. nimic nu este mai real decat comunicarea, chiar daca ea se bazeaza, in principal pe cuvinte, pe vorbe care nu au materialitate. Prin intermediul acestui proces se formeaza sistemele de valori, de credinte si de atitudini ale indivizilor. Spre exemplu in cazul unui divort, pot fi numeroase motivele care sa duca la destramarea unei casatorii, dar totul se prabuseste in clipa in care partenerii se conving ca nu mai au ce sa-si spuna. Comunicarea asigura relatia de prietenie, da speranta si chiar certitudini.

Astfel inteleasa, comunicarea se dovedeste o resursa deosebit de importanta pe care jandarmul trebuie sa stie sa o valorifice in gestionarea problemelor din zona de competenta. Ea face posibila crearea si consolidarea unui parteneriat jandarm-comunitate. Stiind sa comunice jandarmul poate reusi sa defineasca impreuna cu cetatenii interesul comun: respectarea ordinii de drept.

6. Proces complex. Comunicarea este un proces complex pentru ca in baza lui intre cel care trimite mesajul si cei care il primesc se produc schimbari. Astfel, cel care transmite mesajul depinde de cei carora li se adreseaza, pana acolo incat va fi nevoit sa-si schimbe mesajul in raport cu cerintele sau cu nevoile lor. Or, in momentul in care cineva isi modifica mesajul incepe chiar procesul d modificare a sistemului sau de gandire si de raportare la realitate. Evident, aceste transformari nu sunt instantanee si nu se produc in acelasi fel la multe persoane, ci intr-o perioada relativ lunga, dupa modalitati care tin de personalitatea fiecarui individ. Cat despre influentarea destinatarului ea reiese din faptul ca insasi intentia de comunicare, are ca scop primordial informarea si modificarea partenerului.

2. Elementele procesului de comunicare

Exista numeroase teorii cu privire la comunicare. Nu ne propunem un inventar al lor, drept pentru care vom realiza o prezentare sintetica a procesului de comunicare, folosindu-ne de urmatoarea schema:

Participant A    Participant B

(Expeditor-Destinatar) Semne (Destinatar-Expeditor)

- Transmite Codare Emitator Semnale Canal Receptor Decodare Destinatar - Primeste

Mesaj Simboluri Mesaj

- Primeste     - Transmite

Conexiune inversa

Mediul lui A    Mediul lui B

Procesul de comunicare reuneste urmatoarele elemente:

Expeditorul

Destinatarul

Emitatorul

Receptorul

Mesajul

Canalul de comunicare

Contextul

Expeditorul este persoana care elaboreaza si apoi trimite informatia catre destinatar.

Destinatarul este persoana careia i-a fost adresat mesajul.

Participantii in procesul de comunicare isi poate schimba rolurile - conexiunea inversa.

Emitatorul. Informatia nu poate circula ca atare, in forma pura, de aceea ea trebuie sa fie obiectivata in anumite fenomene materiale, perceptibile senzorial, numite semnale. Aceasta convertire a mesajului in semnale este realizata de un dispozitiv special - emitatorul. La om principalul emitator de semnale este aparatul verbal, care functioneaza dupa un anumit cod - codul lingvistic (limba), care difera de la o natiune la alta. Operatia de redare a mesajelor in semnale se numeste codare.

Receptorul. Are sarcina de a efectua operatia inversa codarii - decodarea. Semnalele verbale sonore traverseaza mediul aerian sub forma de oscilatii acustice si ajung la organul auditiv al ascultatorului - receptorul, care transforma semnalele sonore receptionate in impulsuri nervoase, generandu-se o anumita reactie de raspuns din partea destinatarului.

Mesajul. Reprezinta continutul informational care se transmite de la o persoana la alta cu ajutorul codului. Cu privire la mesaj, pentru emitator este important nu doar ce doreste sa comunice, dar si ceea ce comunica in mod real, iar pentru receptor este important nu doar ceea ce intelege cat ceea ce retine si accepta. Receptorul poate redimensiona mesajul in functie de:

setul de coduri de care dispune;

posibilitatile de intelegere;

nevoi, asteptari;

posibilitatile de asimilare si de integrare in sistemul propriu de idei, opinii, sentimente etc.

Canalul de comunicare. Reprezinta traseul pe care circula mesajul. Poate fi:

formal (oficial) - cand este proiectat si functioneaza in cadrul unor structuri astfel incat sa vehiculeze informatii intre posturi, compartimente si niveluri ierarhice si sunt stabilite prin regulamente de ordine interioara.

informal (neoficial) - este generat de o organizare neformala. In afara barierelor legate de statut si ierarhie, reteaua informala poate vehicula stiri, informatii mai rapid decat canalul formal.

Contextul. Insumeaza elementele interne si externe ale actului de comunicare care pot imbunatati comunicarea sau dimpotriva.

3. Continutul si contextul comunicarii

Intr-un proces de comunicare cuvintele nu trebuie considerate ca epuizand comunicarea. La fel de importante pentru receptarea corecta a mesajului real sunt vocea si tonul cu care sunt rostite cuvintele, infatisarea, gesturile, chiar modul in care este imbracata persoana respectiva etc. Putem spune ca orice comunicare umana presupune doua planuri:

planul continutului - ceea ce se comunica prin limbaj verbal

planul relatiei - modul in care se comunica prin limbaj non-verbal. Prin paralimbaj (limbajul proverbial si limbajul trupului) se transmit informatii despre informatii,

respectiv sentimente, emotii, atitudini.

Semnificatia mesajului transmis nu este epuizata de cuvinte pentru ca exista numeroase sensuri si nuante. Relatia devine chiar mai importanta decat intelesul cuvintelor si poate transmite mesaje de:

acceptare/respingere;

prietenie/dusmanie;

frica/nervozitate;

iritare/gelozie etc.

Relatia poate fi:

pozitiva - exprima acceptare, supunere, simpatie, prietenie, etc.

neutra    - indiferenta;

negativa - exprima disconfort, dezaprobare, dispret, dusmanie.

In situatia in care intr-o discutie relatia dintre persoane are o incarcatura negativa (de exemplu, una dintre persoane este iritata de ceva sau de cineva), relatia are o mai mare importanta decat continutul; tonul vocii si limbajul corpului sunt mai importante decat intelesul cuvintelor rostite. Daca intensitatea acestei incarcaturi negative este mult sporita, planul relatiei capata o importanta atat de mare incat continutul se pierde, cuvintele nu mai conteaza; persoana este blocata, nu mai aude cuvintele, nu mai intelege mesajul care ii este transmis, neputandu-l decoda. Spre exemplu situatia victimei unei fapte antisociale in etapa de soc. Intr-o asemenea situatie partenerul de discutie afectat de "ceata psihologica" percepe indeosebi semnalele in planul relatiei, adresate prin limbajul paraverbal si prin limbajul corpului.

In distinctia pe care am facut-o intre planul continutului si planul relatiei trebuie sa aducem in atentie si contextul. Relatia ce se stabileste intre mesaj si contextul in care are loc comunicarea este una foarte directa cu profunde contributii la succesul sau esecul acesteia.

Exista mai multe dimensiuni ale contextului:

dimensiunea fizica - este definita de intregul ansamblu de elemente din mediul inconjurator care au o contributie (pozitiva sau negativa) in procesul comunicarii. Impactul contextului fizic poate fi evidentiat de compararea unei discutii in sala de clasa, pe poteca din padure, pe stadion sau in vecinatatea unei manastiri. Chiar daca in esenta este vorba de aceeasi discutie, maniera in care va fi purtata difera.

Sa mentionam doar ca zgomotul de pe stadion ne face sa ridicam vocea pentru a fi auziti, in timp ce atmosfera solemna din jurul unei manastiri ne face sa vorbim in soapta. Contextul fizic mai poate influenta comunicarea prin:

microclimatul oferit;

culoare - culorile calde au un efect stimulator

lumina - foarte puternica poate sa oboseasca

ambianta sonora - zgomotele distrag atentia si fac dificila comunicarea.

dimensiunea psihosociala - are in vedere statutul social al persoanelor care comunica, apartenenta la anumite grupuri, mentalitati si statusuri formale sau informale etc.

dimensiunea temporala - care se refera la momentul transmiterii si receptarii mesajului in raport cu alte mesaje.

In fapt, aceste dimensiuni se intrepatrund. Spre exemplu in elementele de mobilier nu regasim doar dimensiunea fizica, ci si dimensiunea psihosociala, prin conotatiile senzoriale oferite de aceste elemente in functie de habitasurile persoanelor care participa la comunicare.

Dimensiunea psihosociala genereaza un factor important al contextului comunicarii: climatul de comunicare. Acesta poate fi deschis si cooperant sau inchis. Intr-un climat deschis oamenii percep mai usor importanta si valoarea rolului pe care il indeplinesc, avand posibilitatea sa-si exprime ideile fara teama de represalii. In cel de-al doilea caz eficacitatea comunicarii are de suferit: exista prea putina disponibilitate de a pune ceva in discutie, abordarile sunt premeditat negative, acordandu-se prea putina importanta necesitatilor celorlalti. A lucra intr-un astfel de mediu, in special pentru cei care nu ocupa posturi de conducere, poate deveni neplacut. In consecinta, eficacitatea comunicarii se degradeaza in timp, iar interactiunile dintre indivizi sunt minime. Comunicarea inca exista, dar poate fi usor defensiva sau concentrata mai mult asupra relatiilor decat asupra obiectivelor.

4. Elementele de particularizare a relatiei expeditor-destinatar

Eficienta comunicarii este puternic influentata de caracteristicile participantilor la acest proces. Cunoasterea elementelor de particularizare constituie un prim pas pentru constituirea unei strategii adecvate de comunicare. Se impune de aceea o prezentare a lor.

a)      Motivatia

Transmiterea unui mesaj presupune intotdeauna un motiv, un scop sau o cauza. Spre exemplu , copilul plange fiindca ii este foame sau pentru ca are dureri pe care nu poate sa le comunice inca prin viu grai. Cand are cativa ani, il trage pe parinte de mana pentru a-i arata un caine care trece strada. Acum stie sa vorbeasca, dar a descoperit ca exista un limbaj al trupului. Exemplele pot continua si ele demonstreaza un singur lucru, omul normal nu vorbeste ca sa se afle in treaba, ci doar daca are un motiv.

Cand transmitem un mesaj este nevoie, de asemenea, sa stim daca o facem pentru a ne semnala prezenta, pentru a castiga simpatii, pentru a ne arata disponibilitatea, pentru a oferi un ajutor, pentru a castiga ceva sau pentru a prelua si a transmite mai departe informatia primita.

Pentru a avea impactul dorit mesajul trebuie sa fie foarte clar expeditorului.

b)      Pregatirea pentru viata, educatia si cultura.

De educatia pe care am primit-o, de felul in care ne-am format, de experienta de viata acumulata depinde enorm calitatea comunicarii noastre. Nu trebuie uitat ca individul este, in buna parte, creatia mediului cultural din care provine sau in care a acceptat sa traiasca. Suntem motivati de cadrul cultural in primul rand prin limba. Limba materna influenteaza gandirea. La randul lor gesturile sub aspectul semnificatiei sunt creatia mediului, culturii in care traim. Cultura nu trebuie inteleasa in sens restrans, ca apanaj al oamenilor dedicati bibliotecii. Ea este, dupa cum spunea S. Mehedinti, "suma tuturor creatiilor sufletesti care inlesnesc individului adaptarea la mediul social. Dupa cum frunza are doua fete: una stralucitoare, spre soare, alta mai intunecata, intoarsa spre pamant (dar foarte insemnata, fiindca prin aceasta planta respira si se hraneste zilnic), tot asa viata oamenilor are doua aspecte: civilizatia - aspectul material, tehnic - si cultura - suma tuturor produselor sufletesti" . Fiecare cultura reuneste un ansamblu de traditii, obiceiuri prin prisma carora se dezvolta interactiunea sociala, comunicarea. Este foarte important ca aceste particularitati sa fie intelese. Mai mult, acest mod de abordare trebuie continuat si la nivelul de subculturi (ex.: cartierele marginase din marile orase, comunitatile de rromi sunt animate de o alta ierarhie de valori, de un alt tip de autoritate informala). Ar fi deosebit de greu, daca nu chiar imposibil, pentru un jandarm sa fie eficient intr-o misiune care se deruleaza intr-o astfel de zona fara cunoasterea particularitatilor de interactiune sociala.

c)      Talentul

Chiar daca presupune un anumit dat ereditar, talentul trebuie cultivat pentru a transforma comunicarea dintr-un simplu proces intr-o adevarata arta. In viata de zi ci zi observam ca aceeasi gluma spusa de persoane diferite nu produce aceleasi reactii sau la aceeasi intensitate. Pentru ca a comunica inseamna si a personaliza. A comunica eficient inseamna a fi convingator, credibil. Deci intra in joc intreaga personalitate a individului.

d)      Relatia personala

A sti in ce relatie se afla cu destinatarul este una din primele obligatii ale expeditorului de mesaj. Ignorarea acestei datorii duce nu doar la perturbarea mesajului, ci chiar la anularea lui. Intrarea in scena trebuie pregatita printr-o "documentare" adecvata. Pentru aceasta trebuie sa deducem cine este destinatarul mesajului din studiul imbracamintei, din felul in care persoana careia ne adresam s-a tuns si s-a pieptanat, dupa machiaj; dupa parfumul folosit, dupa cum zambeste, dupa cat de insistent priveste oamenii necunoscuti, daca este sau nu interesata de ceea ce vorbim etc.

Este, de asemenea, necesar sa verificam daca relatia stabilita candva cu o persoana inseamna si pentru ea cea ce credem noi ca a insemnat, daca amintirile pe care le pastram in memorie se suprapun peste amintirile receptorului. Pentru ca, sa nu ne inselam, oamenii evita sa ne vorbeasca sau se fac ca nu ne aud nu fiindca sunt ignorati, ci fiindca noi nu stim sa-i abordam. Si nu stim sa-i abordam pentru ca nu ne pozitionam corect relatia cu receptorul. Spre exemplu, in relatia jandarmului cu comunitatea, o definire corecta a relatiilor care se stabilesc presupun intelegerea jandarmului ca fiind un cetatean, un membru al comunitatii caruia i s-a incredintat o misiune specifica: aceea de a fi in slujba celorlalti cetateni veghind la respectarea legii. Jandarmul nu este, asadar, nici in afara comunitatii, nici deasupra legii, este unul dintre cetateni. Aceasta este premisa fara de care in relatia de comunicare a jandarmului cu publicul nu se poate vorbi de eficienta.

Importante in comunicare sunt evaluarea corecta a interlocutorului, dar si cunoasterea pozitiei pe care ne situam, in raport cu el. Ideal este sa avem de-a face doar cu prieteni, dar acest lucru, ca orice ideal, nu poate fi atins, fiindca nu ne putem imprieteni cu toti oamenii cu care am vorbit, vorbim sau urmeaza sa comunicam in viitor. Insa o relatie personala poate exista intre expeditor si destinatar, iar pentru a fi o relatie functionala ei trebuie sa se cunoasca. Expeditorul trebuie sa-si gandeasca destinatarul ca pe o fiinta vie, prezenta si activa, cu nevoi si pretentii, cu drepturi si obligatii, fiindca toti dorim sa ni se respecte cerintele, fie ele chiar neexprimate.

e)      Atributele psihofizice.

Nu de putine ori se intampla ca un proces de comunicare sa fie intrerupt brusc printr-o exprimare de tipul: "Ia te uita cine vorbeste!". In asemenea situatii atentia se deplaseaza de la continutul mesajului la expeditor. Cand exista suspiciuni fata de moralitatea expeditorului care tocmai propaga un mesaj moralizator reactia destinatarului, a publicului va fi de evitare sau respingere a mesajului. Un jandarm care nu isi face datoria, care -si pateaza onoarea, care nu are o tinuta demna, care sub aspectul vestimentatiei manifesta neglijenta etc. nu va putea comunica in mod real cu cetatenii in sensul indeplinirii misiunilor ce-i revin. Desigur, un mesaj va transmite, dar semnificatia acestuia va fi de discreditare a intregii institutii a jandarmeriei.

Este foarte important ca jandarmul sa fie perceput drept un om de caracter. Numai astfel el va putea transmite un mesaj cu influenta, numai astfel el va putea "in - forma" cetatenii. Caci a informa inseamna si "a introduce intr-o forma", intr-un "pat a lui Procust" astfel incat la nivel comportamental sa se genereze un anumit mod de a fi si de a face. Mesajul este transmis pentru a produce modificari sau pentru a intari un comportament in raport cu anumite idei, valori etc. Folosit cu chibzuinta si maiestrie, dar dublat si de un portret psihofizic responsabil cuvantul poate suplini efective numeroase de jandarmi. Putem spune, adaptand textul biblic, ca in relatia jandarmului cu comunitatea "la inceput trebuie sa fie cuvantul". In folosirea lui vorbim de o adevarata arta, o arta a deschiderii, a apropierii de cetatean, a determinarii acestuia in sensul asumarii conduitei corecte, acceptate social. In felul acesta se poate realiza o operationalizare adecvata a conceptului de comunicare: a pune in comun, a impartasi un set de valori si de atitudini.