COMUNICAREA NON-VERBALA

COMUNICAREA NON-VERBALA

- trei discipline din sfera comunicarii non-verbale:

1. chinezica - comunicarea prin gest si expresie faciala; a aparut inca din Antichitate (profesorii de retorica);
2. proxemica - studiaza relatia dintre spatiu si comunicare (corelatia dintre distanta dintre oameni si modul de comunicare);
3. haptica - "hapto" < gr. = a atinge; studiaza comunicarea tactila: oamenii sunt cea mai tactila dintre specii; oamenii considera tactilitatea ca fiind o forma de comunicare mai sincera;

- Chinezica

• se ocupa cu studiul comunicarii prin gest si expresie faciala;
• a aparut din anul universitar 1944 - 1945, cand profesorul Ray Birdwhistell a tinut trei cursuri la Universitatea Washingon, la cea din Toronto si la cea din Philadelphia; el considera ca "cultura se incorporeaza" (era sociolog); cu alte cuvinte, cultura ti-o formezi prin imitarea comportamentului persoanelor cu care intri in contact;
• Ray Birdwhistell pornea de la o clasificare standard in sociologia americana, conform careia oamenii sunt impartiti in trei clase:
1. higher class - upper higher class;

- lower high class;

middle class - upper middle class;

- lower middle class;

lower class - upper lower class;

- lower lower class;

* criteriile nu sunt legate numai de avere;

• Ray Birdwhistell pretindea ca gestul este un intermediar intre cultura si individ si poti sa iti dai seama dupa gesturile lui din ce cultura face parte individul respectiv;

* de fapt, kinezica i-a preocupat pe oameni inca din Antichitate; in cadrul retoricii exista "actio" = o disciplina care ii ajuta pe oratori: "actio" apare la Cicero si Quintilian; ei au adaugat retoricii traditionale acest capitol; Cicero: "Fiecare miscare a sufletului trebuie sa fie insotita de o miscare a trupului."; Quintilian a scris lucrarea de arta oratorica intitulata "Institutio oratoria", lucrare care in cartea a 11-a vorbeste despre "actio" (impartita la randul ei in "gestus" si "vox");

prima parte a discursului: numita exordium, fiind fie cu caracter juridic, fie cu caracter politic, reprezinta o introducere prin care se incearca sa se castige simpatia publicului = "captatio benevolentiae");

a doua parte a discursului = enunta subiectul si se numea "propositio";

a treia parte a discursului = povestea faptele si se numea "narratio";

a patra parte a discursului = exprimarea propriului punct de vedere a oratorului si se numea "confirmatio";

a cincea parte a discursului = incercarea de a preintampina obiectiile si se numea "refutatio";

a sasea parte a discursului = oratorul recalcula ceea ce spusese pana atunci si incerca sa atraga publicul in favoarea discursului sau si se numea "peroratio";

Quintilian considera ca fiecare faza a discursului trebuie sa fie insotita de actiuni specifice; astfel, oratorii trebuiau sa faca gesturi diferite fata de oamenii obisnuiti sau fata de actori - actorii erau considerati ipocriti, pentru ca se prefaceau ca erau altcineva, de aceea multa vreme Biserica nu a acceptat sa ii ingroape; era foarte important ca oratorul sa invete sa vorbeasca de la un actor celebru ("doctor scenicus") - Roscius a fost un astfel de celebru doctor scenicus, cu care se lua la intrecere Cicero pentru a-si forma dictia; postura corpului era foarte importanta: oratorul trebuia sa stea nici aplecat in fata (pozitie umila), nici foarte ridicat (pozitie aroganta);

Ulterior, de comunicarea gestuala s-au ocupat oameni din categorii sociale foarte diferite: de ex., pictorii - pictorul Ch. Le Brun ( ), era interesat de expresiile figurii umane si interioritatea omului; el a scris un "Tratat de fizionomie" cu 56 de planse: expresii ale fetei si ceea ce exprima ele;

apoi, un economist englez, Adam Smith (secolul 18), a considerat ca oamenii din paturile de jos au o gestualitate mult mai nestapanita decat oamenii nobili; el spunea: "Un francez poate sa-ti povesteasca intamplari fara vreo semnificatie ajutandu-se de gesturi, facand asrfel intamplarile sa devina foarte interesante, pe cand un englez iti va spune o intamplare in care i-a fost pusa viata in pericol fara a schita un gest."; Smith considera ca cine reuseste sa se controleze va putea sa-i controleze si pe altii si va putea sa guverneze lumea;

tot in secolul 18 ia nastere o pseudo-stiinta numita fiziognomania; aceasta studiaza figurile oamenilor; parintele ei este elvetianul Johann Caspar Lavater ( ): cleric, poet clasic al Elvetiei; a publicat mai multe volume numite "Fragmente fizionomice", in care sustine ca tsi poate da seama de talentul, vocatia unui om privindu-i doar portretul; a fost prieten si cu Goethe; expresiile fizionomice sunt mult mai importante decat caracteristicile pur fizice ale chipului; a fost inamic al frenologiei;

frenologia: austriacul Franz Gall lua in considerare fosele craniene, care nu se schimba niciodata - Gall a intocmit o harta a oamenilor in functie de fosele craniene; aceasta harta a fost multa vreme in rigoare; astazi, aceasta teorie este pusa serios la indoiala;

Charles Darwin ): opera sa capitala a fost "Originea speciilor" - a comparat gestica maimutelor cu gestica oamenilor, a constatat ca se strange prea mult material si a hotarat sa publice o carte separata intitulata "Expresia emotiilor la om si animale" ( ); a enumerat de altfel si niste legi ale gestualitatii, destul de indoielnice insa;

• chinezica propriu-zisa:

* in fonologie : distinctia dintre foneme (nu au intelesuri, sunt monoplane) si morfeme (au inteles, sunt biplane; reprezinta o imagine sonora cu inteles)

Birdwhistell a incercat sa faca distinctia intre kineme si kinemorfeme, astfel:

kinemele: nu transmit informatie, ci doar o reactie fiziologica; de ex., inchizi ochiul pentru ca iti intra ceva in ochi;

kinemorfemele: transmit si informatie; de ex., faci cu ochiul cuiva;

Birdwhistell nu a reusit insa sa le clasifice, pentru ca sunt foarte multe;

• Paul Ekman si Wallace Friesen (americani) au stabilit cinci categorii de gesturi:

a)      embleme

b)      ilustratori

c)      gesturi de reglaj

d)      miscari afective

e)      adaptori

a)    embleme = gesturi care inlocuiesc cuvinte, asa cum semnele electorale inlocuiesc numele partidelor de ex.; un exemplu de emblema este atunci cand faci semn cu mana cuiva care e departe - inseamna "vino folosite cand avem de a face in mediul respectiv cu mult zgomot; de asemeni apar si in cazul aloglotiei (oameni care vorbesc limbi diferite); distanta este un alt motiv al folosirii emblemelor;

* in Australia, tribul aranda - limbaj mimico-gestual cu trei nivele;

un alt motiv al folosirii emblemelor poate fi un handicap (surdo-mutii);

* cistercienii - ordin religios provenind din Manastirea Citeaux, Franta: trapistii nu vorbesc in afara slujbelor si comunica numai pe cale mimico-gestuala;

* Mahatma Gandhi: primul presedinte al Indiei; in s-a decis ca India sa capete inedependenta si s-a organizat un mare congres in care sa se discute conditiile acestei independente; Gandhi, oponent inversunat al tututror inovatiilor tehnologice, a plecat cu o capra la congres, desi acesta avea loc la cateva sute de km. departatre de locul unde se afla Gandhi la acel moment; Gandhi avea o zi pe an in care nu vorbea deloc si s-a intamplat sa fie exact ziua in care a ajuns la congres; astfel ca un alt motiv pentru care se pot folosi embleme sunt tabu-urile magice sau religioase;

* cuvantul "tabu" < limba din Pacific si reprezinta ceva de care nu ai voie sa te atingi; un exemplu de tabu lingvistic in romana este cuvantul "iele" - cuvant care nu era rostit - li se spunea "ele";

anumite conventii artistice duc la folosirea emblemelor - pantomima = tip de spectacol fara cuvinte;

• pantomima: gen teatral foarte vechi, depreciat la greci, apreciat la romani; exemple de mimi: Pylade din Cilicia: cel mai celebru mim tragic din Antichitate; cel mai renumit mim comic a fost Bathyllus din Alexandria; Sfantul Augustin ( ) povesteste ca la Cartagina existau la spectacolele de teatru niste insi care explicau verbal gesturile actorilor; spectacolul, in afara absentei cuvintelor, era unul complet; pantomima si-a redus putin manifestarile dupa caderea Imperiului Roman; au aparut trupe de pantomima care mergeau pe la palatele medievale; in vremea lui Shakespeare (secolul 16) pantomima primeste o lovitura puternica - apare la curtea din Franta baletul tematic (stramosul baletului din ziua de astazi) = spectacol non-verbal in care actiunea este dansata; a izgonit pantomima de la curtile princiare; in se naste pantomima moderna;

pantomima moderna: apare odata cu Bertrand, care a fost funambul = om care merge pe sarma; cuv. "funambul" < "fun,s" = funie + "ambulo" = ambulanta; la baraca lui Bertrand veneau saracii; Jean Gaspard Debureau ( ), care avea la acea vreme 20 ani, era fiul unor saltimbanci; a jucat o sceneta inventata de el, fara cuvinte; era o pantomima diferita de cea din Antichitate, pentru ca el cerea publicului sa ghiceasca despre ce era vorba; el nu isi folosea mimica deloc, gesturile erau facute numai din corp; succesul a fost fulgerator, iar baraca lui Bertrand a fost vizitata de intelectualii Parisului, multi scriitori celebri oferindu-se sa imagineze scenarii noi; personajul interpretat se numea Pierreaurovenea din teatrul italian "comedia del arte" din secolul 18; "comedia del arte" era un spectacol foarte iubit de venetieni; era construit numai din scheme generale, actorii improvizau la fiecare spectacol alte cuvinte; este cunoscuta rivalitatea dintre doi autori de scenarii de comedia del arte - Carlo Gozzi si Carlo Goldoni; scenarii de Gozzi au fost folosite mai tarziu in spectacolele de Opera; in cadrul comediei del arte, majoritatea pieselor aveau personaje standard (de ex., batranul Pantalone, doctorul etc.); unul dintre aceste personaje, un servitor plin de haz, era Pedrolino - din acest personaj s-a inspirat Debureau atunci cand l-a creat pe Pierreau; acesta a devenit subiect pentru multe opere artistice din multe domenii - de ex., a fost folosit de poetul Jules Laforgue; Bertrand a construit Teatrul Funamburilor,cu piese din ce in ce mai complexe; actorul a murit insa in timpul unui spectacol; fiul lui Debureau, Charles Debureau, era si el un mim talentat; el a beneficiat de srierile unor autori cunoscuti (de ex., Jules Husson Champfleury); in anul , reorganizarea urbana a Parisului de catre Napoleon al treilea, la indemnul primarului de atunci, Haussmann, prin care s-au creat printre altele si marile bulevarde ale Parisului, a dus la caderea multor monumente istorice, printre care si Teatrul Funamburilor; astfel, Bertrand a disparut din atentia intelectualilor;

pantomima a fostt readusa in atentie de cinema; primul spectacol de cinema a vut loc la data de 28 decembrie 1895 (Louis si Auguste Lumiere) in cadrul salonului indian La Grand Cafe; filmul trebuia insotit de o componenta sonora; la scurt timp a fost introdusa muzica drept insotitor; actorii de film erau insa nevoiti sa recurga la mijloace mimice; filmul mut a durat pana in (primul film cu sonor a fost "Cantaretul de jazz"); Buston Keaton, mare actor american de comedii de film mut, practica aceeasi imobilitate a figurii ca si Debureau; in anul apare filmul sonor si nu mai este nevoie de actori mimi; actorii nu mai erau atat de expresivi, iar mimii s-au reorientat catre teatru;

a)      ilustratori = gesturi care insotesc si completeaza cuvintele; sunt de mai multe feluri:

o       bastoane (sau gesturi verticale) - vezi seminar teoriile comunicarii 18.04.2007; folosite, de exemplu si de Ceausescu in discursurile lui; sunt folosite in general de oamenii autoritari, deoarece sunt gesturi amenintatoare;

o       pictografele = gesturi care deseneaza in aer forma unor obiecte;

o       kinetografele = reproduc miscari;

o       ideografele = redau ideile asa cum sunt ele organizate in mintea vorbitorului;

o       miscari ritmice = inrudite cu kinetografele, cu deosebirea ca insista asupra cadentei;

o       gesturi spatiale = arata dimensiunile unor obiecte;

o       miscari deictice - "deictic" = arata catre ceva, nu are un obiect precis (exemple de cuvinte deictice: "acesta", "celalalt", "aici", "acolo" etc.); prin miscarile deictice aratam ceva, un obiect sau o persoana (de ex., arati ceva sau pe cineva cu ochiul, cu degetul etc.);

o       ilustratorii emblematici = categorie intermediara intre embleme si ilustratori; sunt embleme folosite impreuna cu cuvintele care le denumesc; apare si redundanta in aceasta situatie; de asemeni, siguranta comunicarii creste;

c)    gesturi de reglaj: regleaza mersul comunicarii; se creeaza un feed-back; sunt facute de receptor; de ex., datul din cap a incuviintare, privirea atenta etc.; nenumarate feluri de gesturi intra in aceasta categorie, iar rolul lor este foarte important;

d)    miscari afective: sunt cele prin care ne exteriorizam sentimentele; ele sunt total diferite de embleme, pentru ca, spre deosebire de acestea, miscarile afective sunt universale; ele difera totusi in functie de cultura, pentru ca intervin cenzuri sociale;

exista 3 modalitati de falsificare a informatiei afective:

inhibarea reactiei: de ex., imobilitatea figurii; s-a dovedit ca nu poate fi niciodata totala - doi cercetatori americani, Isaac si Haggard - "micro momentary facial expressions", intr-un inteval foarte scurt de 0,02 sec. se poate "citi" reactia adevarata a individului; aceasta nu se observa cu ochiul liber, ci numai prin filmare;

exagerarea reactiei: poate fi facuta pentru a santaja sentimental pe cineva;

mimarea reactiei contrare

* unii cercetatori considera ca fata omului se imparte in mai multe zone:

fruntea si sprancenele indica inteligenta individului;

ochii indica afectivitate, sentimente;

nasul si gura indica senzualitate;

barbia indica vointa;

* privirea indeplineste mai multe functii:

v     exprimarea tipului de raport intre persoane: jocul privirilor - cel care priveste mai mult vorbitorii (valabil pentru albi); pentru negrii este invers; aceasta pentru ca albii pun mai mult pret pe atentia pe care o arata privirea; este o chestiune care tine de educatie; cand exista o diferenta de rang social, lucrurile se schimba; seful, de ex., nu pune pret pe vorbele subalternului, pentru a nu arata ca ceea ce spune subalternul este important; subalternul in schimb il priveste pe sef, pentru a-i urmari reactiile;

in medie, intr-un dialog, oamenii se privesc cam jumatate din timp; daca privirile depasesc 2/3 din timp inseamna ca exista o relatie (de bine sau de rau) intre ei; arata ca te intereseaza mai mult persoana decat ceea ce spune; daca este de bine sau de rau ne dam seama dupa dimensiunea pupilelor; pupila se modifica in functie de interlocutor: de ex., indragostitilor li se maresc pupilele atunci cand se privesc;

v     darea cuvantului

v     cererea de informatie

v     reducerea distantei: este vorba despre o distanta psihologica; compenseaza distanta spatiala;

v     ilustrator dictic

v     gest de reglaj

v     emblema: numai intr-un caz tragic, cel al savantului englez Stephen Hawking - acesta sufera de o boala foarte grava si trebuie sa stea conectat la un aparat care ii culege informatia din ochi pentru a putea scrie carti;

* in functie locul unde priveste, de ceea ce vizeaza, exista:

privire oficiala: indreptata intr-un loc care este situat in varful unui triunghi echilateral format de pupile; adresata strainilor;

privirea amicala: priveste undeva in dreptul nasului, a mustatii;

privirea intima: coboara la gura sau mai jos;

* 1,18 sec. trebuie sa dureze o privire pentru a nu fi considerata indecenta; daca ajunge la 2,95 sec. se considera ca este indecenta;

* privirea laterala: este specifica femeilor; campul vizual al femeii este mai deschis decat al barbatului; barbatii nu pot vedea bine in lateral; ei trebuie sa priveasca drept;

e)      adaptori: satisfac anumite nevoi personale; exista trei categorii:

Ø      autoadaptorii: gesturi de ingrijire; nu se fac de obicei in public;

Ø      alteradaptori: miscari care recurg la unelte; de ex., sapat, crosetat etc.; pot sa comunice in calitate de semnale (inveti pe cineva sa croseteze, sape etc.) sau indicii (felul cum sapa, croseteaza cineva poate sa arate ceva);

Ø      adaptori obiectuali: nu folosesc obiectele in scopul in care au fost facute; de ex., cineva care bate cu pixul an masa nu o face pentru a scrie, ci pentru a se relaxa etc.;

Haptica

se ocupa de comunicarea tactila;

specialistii au incercat sa clasifice atingerile:

atingeri care transmit sentimente:

Ø      una dintre cele mai cunoscute este sarutul; Adam Kendon (cercetator) a descoperit ca desi membrul masculin al cuplului are impresia ca detine initiativa, barbatii nu saruta decat daca primesc semnale de aprobare; cercetatorul a evidentiat mai multe posturi (de ex., postura "sourire ferme" pentru primul sarut);

Ø      de fiecare data cand incercam sa consolam, felicitam pe cineva etc., imbratisandu-l, transmitem mai multe informatii decat prin comunicarea verbala;

Ø      la ora actuala atingerea nu mai este la fel de raspandita;

atingeri rituale: (religioase, ne referim mai ales la ritualul social)

Ø      strangerea mainii: obicei stravechi; modul in care strange mainile spune foarte multe despre persoana respectiva; de ex., persoanele cu autoritate aseaza palma indreptata in jos;

Ø      sarutul de trei ori la intalnire: vechi obicei rusesc (are legatura cu Biblia - Sfanta Treime): a fost transmis si in Occident;

Ø      exista si autoatingeri: mai ales in cazul femeilor; sunt considerate semnale de curtare; de ex.: in cazul fumatoarelor, s-a facut un studiu numit "Tigara lui Doris" - un documentar despre o femeie care fumeaza si s-a ajuns la concluzia ca femeile obisnuiesc sa ridice tigara foarte mult atunci cand fumeaza; acest lucru se explica prin faptul ca ele simt instinctiv ca incheietura (mainii, in acest caz) este un loc care atrage; scoaterea si introducerea alternativa a piciorului din si in pantof este tot un astfel de gest;

atingeri in joaca: sunt similare cu cele precedente insa au alte seminificatii;

atingeri de control: cu ajutorul lor dirijam comportamentul celorlalti; sunt unilaterale, pot fi facute numai de persoana cu o pozitie sociala mai inalta;

*calorii psihologice: printre ele se numara si semnele de recunoastere din partea celorlalti; sunt gesturi care ne fac sa ne simtim mai bine, avem nevoie de ele;

atingeri in alte scopuri: sunt foarte multe; fiecare dintre aceste atingeri poate avea si o componenta din celelalte feluri de atingeri; mai intotdeauna exista in cazul lor si o implicare afectiva; un ex. sunt atingerile in scopul informarii: alfabetul Braille al orbilor; a fost inventat de Louis Braille pentru a se ajuta pe el insusi si pe altii (era orb); se prezinta sub forma unor proeminente pe o foaie rigida;