COMUNICAREA NONVERBALA

1. Metacomunicarea si paralimbajul

In contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbala (bodz language) prezinta interes din cel putin doua motive:

Rolul ei este adesea minimalizat;

Intr-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa si retinuta prin intermediul limbajului neverbal.

Comunicarea nonvewrbala are, datorita ponderii ei mari in cadrul comunicarii realizata de un individ, un rol deosebit de important. Limbajul nonverbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala. Mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel caruia I se acorda de catre interlocutor atentia cea mai mare.

Comunicarea nonverbala inseamna cu totul altceva decat cuvintele prin care transmitem un mesaj. Felul in care stam, mergem, dam din umeri, hainele pe care le purtam, masina pe care o conducem sau serviciul unde lucram, toate comunica idei catre ceilalti.

Putem spune despre cineva: "El a spus ca este o idee buna, dar eu am sentimentul ca de fapt nu o agreaaza." Cum am receptionat acest mesaj? Ar fi putut veni dintr-o forma particualra a expresiei fetei sale, care exprima dispret in legatura ce ceea ce spunea, indicand faptul ca nu I-a placut ideea. Putea fi tonul ci care a rostit replica.

Toate aceste lucruri pe care le luam in considerare in interpretarea celor spuse de cineva, inainte si dupa rostirea cuvintelor, se refera la o "metacomunicare". "Meta" vine din limba greaca si inseamna "dincolo" sau "in completare la". Prin urmare, metacomunicarea este ceva "in completarea comunicarii".

Inflexiunile vocii, tonul rostirii, accentuarea silabelor, pauzele intre cuvinte sau intre propozitii reprezinza "paralimbajul". Frecvent paralimbajul transmite sensul opus al cuvintelor. De multe ori apelam la intelesurile paralimbajului si nu la semnificatia limbajului folosit. Cu alte cuvinte, putem spune: "Nu este important ceea ce se spune, ci felul in care se spune."

2. Limbajul corpului

In ultimii ani, limbajului corpului i s-a acordat un interes din ce in ce mai mare, iar cercetarile riguroase au incercat sa stabileasca natura exacta a relatiei dintre acest tip de comunicare si efectul acesteia asupra receptorului. Este esential sa ne imbunatatim tehnicile de comunicare pentru a deveni sensibili la aspectul relatiilor umane in procesele de comunicare - si aceste elemente umane sunt deseori evident redate prin limbajul trupului.

Mesajele nonverbale ale vorbitoului tind sa dezvaluie dorinta de sinceritate, convingerea, corectitudinea, abilitatea si cunoasterea; ele dezvaluie de asemenea, o multime de lucruri despre vorbitor, despre atitudinea si sentimentele sale, in legatura cu mesajul pe care il transmite. De asemenea, daca se analizeaza miscarile trupului celui ce primeste mesajul, se pot dezvalui o multime de lucruri. Dar, lucrul cel mai important, este acela ca, frecvent, i se transmite vorbitorului masura in care auditoriul ii accepta mesajul. Cu alte cuvinte, limbajul corpului furnizeaza instantaneu un raspuns vorbitorului si ii comunica acestuia cum se prezinta. Daca aceasta reactie este prezenta, iar vorbitorul nu este sensibil la acest aspect si nici constient de importanta lui, fara sa poata interpreta sau citi acest limbaj, atunci o mare parte din propria sa comunicare s-a pierdut.

Deci, pentru a fi un bun cititor al limbajului trupului, trebuie sa ne stimulam capacitatera de observatie si abilitatea de a descifra aceste mesaje; trebuie sa ne dam seama de prezenta acestor mesaje si de posibilele lor semnificatii.

2.1. Spatiul

Trebuie sa stim ca spatiul afecteaza felul in care comunicam si ca atare trebuie sa stim sa-l folosim pentru a comunica.

In lumea afacerilor, spatiul este de obicei intr-o relatie directa cu rangul, in sensul ca pe masura ce oamenii avanseaza in functii, cresc si dimensiunile birourilor lor. Unele dintre marile companii au chiar reguli care plaseaza angajatii pe niveluri, cu un spatiu de lucru bine definit in functie de pozitia pe casre acestia o ocupa.

Exista diferente culturale privind modul in care folosim spatiul si mai ales, pentru a putea spune ceva in legatura cu pozitia sociala. Europenii, de exemplu, sunt mai incantati sa-si puna birourile in mijlocul incaperii, astfel incat autoritatea lor sa para ca infloreste dinspre centru spre exterior. Apropierea de centru este unul din modurile de a spune "acesta persoana este importanta". Americanii, pe de alta parte, tind sa -si distribuie spatiul lor de lucru pe langa peretii incaperilor, lasand centrul deschis trecerilor si conversatiilor ocazionale.

Teritoriul

Nevoia noastra de a revendica o anumita suprafata a fost examinata de Robert Ardrey in lucrarea "Teritoriul necesar", in care el argumenteaza ca nevoia instinctiva, sau "necesara", a animalelor de a-si pazi teritoriul poate fi manifestata si de catre oameni. Caracter mostenit sau nu, observatiile asupra oamenilor indica un lucru cert: omul are un simt al spatiului care al determina sa-si protejeze locuinta de orice musafir nepoftit. Chiar si in spatiile publice - in sala de clasa, in metrou sau in amfiteatru - cat timp pot alege - majoritatea oamenilor au tendinta sa stea cat mai departe de straini.

Spatiul personal

Ideea unui teritoriu este analizata si de Edward T. Hall in cartea "The Hidden Dimension", in care se explica faptul ca fiecare dintre noi, probabil din dorinta de a castiga un teritoriu personal, este inconjurat de "spatiul personal" reprezentand distanta da la care suntem pregatiti sa interactionam cu altii. Putem modifica aceasta distanta, in functie de cat de bine cunoastem pe cineva si de activitatea sau tipul de comunicare in care suntem implicati. Hall clasifica aceste 2spatii personale" sau 2distante", in 4 tipuri (fiecare dintre ele are o zona apropiata si o zona indepartata:

Distanta intima

Zona apropiata (de contact sau de atingere) (15 - 46 cm.): este rezervata intalnirilor sexuale, pentru prietenii foarte apropiati si pentru copii. Putem include aici luptele sportive sau bataile. In cultura noastra se accepta aceasta apropiere si intre femei, intre femeile si barbatii care se gasesc in relatii intime, dar poate fi jenanta intre barbati si femei care nu sunt in relatii intime. Totusi, in cultura araba, este absolut normal sa vezi barbati mergand pe strada tinandu-se de mana.

Zona indepartata (mai mult de jumatate de metru): destul de apropiati pentru o strangere de mana, dar inacceptabil pentru aceia care nu sunt in relatii intime, distanta incalcata in anumite situatii de exceptie, cum ar fi un metrou aglomerat etc.

Distanta personala

Zona apropiata (50 - 80 cm.): aceasta distanta este rezervata pentru cei care ne sunt apropiati. Pentru ceilalti patrunderea in aceasta zona este posibila dar dificila. Hall subliniaza "Acolo unde oamenii sunt in relatii stranse se contureaza o prietenie, se transmit sentimente. O sotie poate sta in "zona apropiata" a sotului sau in deplina libertate. Pentru o alta femeie a face asa ceva este o cu totul alta problema".

Zona indepartata (70 - 130 cm.): limita dominatiei fizice. Ofera un anumit grad de intimitate pentru discutiile personale. Doi oameni care se intalnesc pe strada se pot opri pentru a vorbi de la aceasta distanta, dar la o petrecere vor incerca sa se apropie mai mult. Astfel se pot transmite masaje variate, de la "te tin la distanta lungimii unui brat", pana la "te-am ales pe tine sa-mi fi mai aproape decat ceilalti musafiri". O relatie mai indepartata poate fi interpretata ca "eu sunt disponibil".

Distanta sociala

Zona apropiata (1,2 - 2 m.): utilizata pentru afaceri sau conversatii ocazionale - un om de afaceri care intalneste un client nou, un viitor angajat, un coleg necunoscut; o femeie vorbind cu un vanzator. Aceasta distanta poate fi folosita pentru a indica dominarea, superioritatea sau puterea fara a mai fi nevoie de rostirea cuvintelor.

Zona indepartata (2 - 3,5 m.): folosita pentru relatii sociale si de afaceri. Directorul executiv poate avea un birou suficient de mare astfel incat sa se asigure ca acest tip de distanta este mentinut; daca acesta iese din spatele biroului si reduce distanta se semnaleaza ca doreste o relatie mai personala. zOna indepartata permite o mai mare libertate de comportare: putem lucra, fara sa fim deranjati de ceilalti sau sa purtam discutii. De asemenea, oamenii in relatii intime isi pot asuma aceasta distanta sociala pentru a se relaxa.

Distanta publica

Zona apropiata (3,5 - 8 m.): indicata pentru intalniri de informare, cum ar fi, de exemplu, un director care vorbeste la o intrunire cu muncitorii, un profesor care tine un curs etc.

Zona indepartata (mai mult de 8 m.): de obicei este rezervata pentru politicieni sau alte persoane publice, deoarece trebuie asigurata protectia si subliniaza dominatia personala. De multe ori este necesar un podium pentru a oferi o buna vizibilitate si auditie.

Daca cineva se apropie mai mult decat este necesar pentru o anumita activitate putem deveni tensionati si chiar agresivi.

Totuti, exista cateva diferente culturale. Majoritatea americanilor si englezilor prefera o anumita distanta pentru o conversatie obisnuita. Aceasta poate cauza adesea probleme pentru oamenii de afaceri americani sau englezi are viziteaza, de exemplu, tarile latine, unde o distanta mai mica este de preferat, sau Japonia unde inghesuiala nu deranjeaza si nu este vazuta ca o agresare a spatiului personal.

Cand are loc o invadare a teritoriului sau a spatiului personal, cel care se simte agresat se va retrage adesea pentru a mentine distanta. Dar, atunci cand nu se mai poate retrage, daca isi va da seama ce se intampla, va incepe sa avanseze amenintator catre invadator, fortandu-l astfel sa se retraga. Aceasta reactie este valabila in Statele Unite sau Marea Britanie, dar nu o vom intalni in tarile latine deoarece acolo orice apropiere este bine venita.

De vreme ce spatiul si utilizarea sa au o contributie la efortul de comunicare, ar trebui sa stim sa codificam aceste mesaje "spatiale" pentru a evita reactiile negative, inconstiente, ale celorlati.

Atingerea

Atingerea este, evident, in stransa corelatie cu ideea de spatiu personal. Desi a fost, probabil, cea mai veche forma de comunicare si este folosita de copii mici cand nu sunt in stare sa comunice verbal noi avem tendinta sa fim foarte precauti atunci cand folosim atingerea ca forma de comunicare. In situatii dramatice ea poate fi una dintre metodele cele mai bune pentru a arata simpatia sau protectia. In general, Statele Unite si Marea Britanie nu pot fi descrise ca "societati tactile", atingerea fiind, de obicei, rezervata pentru relatiile intime mentionate anterior, dar si pentru comunicari intre prieteni apropiati sau rude. Femeilor li se accepta sa se atinga in public, in timp ce barbatii nu-si pot permite asemenea gesturi. Destul de mici, baietii invata cum sa-si stapaneasca reactiile afective chiar de la mamele si tatii lor.

Orientare si pozitie

Putem influenta comunicarea si sa semnalam atitudinea noastra nu numai prin apropierea de ceilalti ci si prin pozitia pe care o adoptam. Experientele au aratat ca oamenii care doresc sa coopereze au tendinta sa se aseze, sau sa stea, unul langa altul. Daca ei sunt in relatii de adversitate vor avea tendinta sa stea fata in fata. Putem observa ca la intalniri oamenii au tendinta sa se certe mai mjult cu cei aflati de partea cealalta a mesei decat cu vecinii lor. Un coordonator intelept are posibilitatea sa aseze potentialii oponenti de aceeasi parte a mesei daca doreste sa evite conflictele din timpul intalnirii. Similar, un bun intervievator isi va da seama ca a pune un candidat in fata lui, intre ei aflandu-se un birou, nu va determina o atmosfera cooperanta, pe care poate ar fi dorit s-o creeze. Din acest motiv putem observa adesea ca discutiile pot fi usurate cand stam pe un scaun langa o masuta scunda si intervievatorul va sta la 90 de grade in fata noastra, intr-un scaun de aceeasi inaltime.

In acelasi mod pozitia corpului poate comunica, deseori involuntar, starea sociala, dorinta de a domina sau de a fi supus. Umerii cocosati si capul plecat pot semnala timiditatea si inferioritatea. Stand drept, cu capul lasat putin pe spate si cu mainile in solduri putem indica superioritatea si automultumirea. Oamenii au diferite stiluri de a merge, de a sta, de a se aseza etc. care pot reflecta pozitia trecuta si prezenta, pot reflecta imaginea unei persoane, increderea in sine sau starea emotionala

2.2. Miscarile capului

Dam din cap in sus si in jos pentru a indica aprobarea sau dezaprobarea sau pentru a incuraja o alta persoana in ceea ce spune. Este, de asemenea, unul dintre semnalele nonverbale pe care le folosim pentru a controla sau sincroniza discutia cu alte persoane. In Marea Britanie o incuviintare din cap da celeilalte persoane permisiunea sa continue,iar o succesiune rapida de inclinari ale capului indica faptul ca cel ce da din cap doreste doreste el insusi sa vorbeasca. In India inclinarea capului in sus si in jos inseamna "nu",o dezaprobare.

2.3. Expresia fetei

Fata unei persoane poate furniza in mod continuu un comentariu al reactiei la ceea ce spunem - surprindere, neincredere, aprobare, dezaprobare, furie, placere etc. comunicarea prin expresia fetei include miscarea ochilor, mimica, zambetu.

Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. In mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens in timpul comunicarii.

Miscarea ochilor. Privirea.Se spune ca ochii sunt "oglinda sufletului". Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere si prietenie.

In contrast cu alte semne ale corpului, miscarea ochilor are un efect puternic comparativ cu alte semne fizice folosite. Unele miscari ale ochilor sunt greu de controlat; ele transmit mesaje foarte puternice pe care le receptionam aproape fara a fi constienti.

Modul de a privi este in relatie cu interesul acordat. Daca suntem interesati de cineva sau de ceea ce spune, il vom privi cu atentie. Daca nu suntem interesati atunci ne vom indrepta privirea in alta parte. Atunci cand ne uitam cu insistenta la cineva, semnalizam o dorinta de intimitate sau, in anumite situatii comunica amenintarea. In general, o privire insistenta si continua deranjeaza.

Realizarea contactului intermitent si scurt al privirii indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva; in jos - tristete, modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea intr-o parte sau neprivirea cuiva poate denota dezinteres, raceala. Evitarea privirii inseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.

Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului in situatii in care se simt amenintati, dar o vor cauta in situatii favorabile. (semnificativa este expresia "a te agata cu privirea").

Privirea constituie un mod "netactil" de a atinge pe cineva, de unde si expresia "a mangaia cu privirea".

Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc, in general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca manifestare a nesinceritatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.

Mimica. Este acea parte a fetei noastre care comunica: fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustrare; sprancenele ridicate cu ochii deschisi - mirare, surpriza; nas incretit - neplacere; narile marite - manie sau, in alt context excitare senzuala; buze stranse - nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.

Zambetul. Este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de informatii, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena (zambetul Mona Lisei este renumit ca semnificatie dar si ca ambiguitate). Interpretarea sensului zambetului variaza de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strans corelata cu presupunerile specifice care se fac in legatura cu relatiile interumane in cadrul acelei culturi.

2.4. Miscarea corpului

Corpul comunica prin gesturi, pozitie si modul de miscare.

Gesturile.Pentru a ne da seama cat de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem sa incercam sa vorbim cu mainile la spate.

Cateva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strangerea pumnilor - denota ostilitate si manie, sau depinzand de context, determinare, solidaritate, stres; brate deschise - sinceritate, acceptare; mana la gura - surpriza si acoperirea gurii cu mana - ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit in palma semnifica plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota interes extrem. Mainile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau incercare de autocontrol.

Atentie insa si la diferentierile culturale. De exemplu, prin miscarea capului de sus in jos spunem 'da', in timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la stanga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta in Thailanda si absolut neutru, de indicare, in SUA.

Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata ca nepoliticoasa in multe tari, dar gesturile mainilor au creat faima italienilor de popor pasional.

Modul in care americanii isi incruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe masa daca aceasta inseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze control total asupra situatiei. La noi oamenii tind sa fie destul de constienti de modul in care fac acest gest si il asociaza in moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea. Bataitul picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

Postura corpului

Postura/pozitia comunica in primul rand statutul social pe care indivizii il au, cred ca il au sau vor sa il aiba. Sub acest aspect, constituie un mod in care oamenii se raporteaza unii fata de altii atunci cand sunt impreuna. Urmarile posturii corpului ne da informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca.

O persoana dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea supusa in jos. In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare. Pozitia relaxata, inclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare, plictiseala sau autoincredere excesiva si aparare la cei care considera ca au statut superior interlocutorului.

Posturile pe care le au oamenii corelate cu relatia dintre ei atunci cand sunt impreuna se pot clasifica in trei categorii:

1. De includere/neincludere, postura prin care se defineste spatiul disponibil activitatii de comunicare si se limiteaza accesul in cadrul grupului. De exemplu, membrii grupului pot forma un cerc, pot sa se intoarca/aplece spre centru, sa-si intinda un brat sau picior peste intervalul ramas liber, indicand prin toate acestea ca accesul la grup este limitat.

2. De orientare corporala - se refera la faptul ca doi oameni pot alege sa se aseze fata-n fata (vis-a-vis) sau alaturi (paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru conversatie, iar a doua - neutralitate.

3. De congruenta/necongruenta, postura care comunica intensitatea cu care o persoana este implicata in ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intensa conduce la postura congruenta (similara cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului declanseaza in acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat in comunicare. In cazul in care exista intre comunicatori divergente de statut, de puncte de vedere sau de opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre interlocutor, nu interactioneaza sub nici o forma.

Modul de miscare a corpului

Desfasurarea unei persoane intr-o comunicare din punct de vedere al modului de miscare a corpului poate fi:

-caracterizata de miscari laterale, se considera buni comunicatori;

-caracterizata de miscari fata-spate, se considera om de actiune;

-caracterizata de miscari verticale, se considera om cu putere de convingere;

In America au aparut asa-numitii headhunters, 'vanatorii de capete' - consultanti specializati pe problema gasirii de oameni potriviti pentru o anumita functie manageriala. Acesti specialisti folosesc intensiv aceste indicii.

3. Comunicarea tactila

Acest tip de limbaj non-verbal se manifesta prin frecventa atingerii, prin modul de a da mana, modul de imbratisare, de luare de brat, batutul pe umar, etc.

Cunoastem ce semnifica aceste atingeri pentru romani, dar in diferite culturi ele pot comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, inclinarea capului inlocuieste datul mainii ca salut, in timp ce la eschimosi acest salut se exprima cu o usoara lovitura pe umar.

Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde in mare masura de varsta, salut, relatie si cultura.

4. Prezenta personala

Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a imbracamintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii vestimentare.

Avem in cultura noastra anumite atitudini privind legatura dintre forma corpului, aspectul exterior si personalitate. Distingem trei tipuri de fizicuri:

1-ectomorf (fragil, subtire si inalt);

2-endomorf (gras, rotund, scurt);

3- mezomorf (musculos, atletic, inalt).

Datorita conditionarilor sociale am 'invatat' ce sa ne 'asteptam' de la oamenii apartinand diferitelor categorii. Astfel tindem sa-i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri, ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi ii percepem ca fiind batraniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de incredere, prietenosi, dependenti de altii; pe mezomorfi ii percepem ca fiind incapatanati, puternici, aventurosi, maturi in comportare, plini de incredere in sine, vesnic invingatori.

Imbracamintea, in masura in care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeste personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, in acest context, comunica informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur. Imbracamintea se poate folosi pentru a crea un rol.

Imbracamintea si accesoriile pot marca statutul social real sau pretins. De exemplu, femeile care acced la o functie manageriala inalta vor tinde sa se imbrace intr-un mod particular (costum sobru din doua piese), purtand accesorii similare celor barbatesti (servieta diplomat).

Imbracamintea non-conformista comunica faptul ca purtatorul este un original, razvratit social, posibil creator de probleme sau artist. Imbracamintea neglijenta este asociata in general, si mai rar cu valoarea intrinseca a individului.

Pentru situatii de afaceri este apreciata imbracamintea eleganta si de calitate dar nu sofisticata.

Igiena personala constituie un factor important. Mirosul 'telegrafiaza' mesaje pentru multe persoane, chiar fara a fi constiente de aceasta. Parfumul puternic, chiar de calitate, atrage atentia intr-un mod neadecvat si ne sugereaza prostul gust sau anumite intentii.

Limbajul spatiului

Limbajul spatiului trebuie interceptat simultan in functie de 5 dimensiuni: marime, grad de intimitate, inaltime, apropiere - departare, inauntru - in afara.

Fiecare din noi are preferinte in legatura cu distanta fata de cei cu care comunicam. In majoritatea culturilor europene, nu se apreciaza apropierea cu mai mult de 4-50 cm decat a celor din familie sau a persoanelor iubite; aceasta defineste spatiul intim. 'Invadarea' acestui spatiu produce senzatia de disconfort.

Comunicam confortabil atunci cand distanta fata de interlocutor este de 1-2 m, distanta ce defineste spatiul personal. Intr-un spatiu mai mic este greu sa te concentrezi asupra comunicarii. Adeseori suntem pusi in situatia ca, in timp ce vorbim cu cineva, sa facem un pas inainte sau unul inapoi pentru a ne regla acest spatiu la marimea adecvata pentru spatiul nostru personal.

Apropierea exagerata poate comunica amenintare sau relatii de natura strict personala; departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, statut social superior. Cu cat o persoana este mai importanta, cu atat va tinde sa aleaga o masa de birou mai mare, care impune o distanta mai mare fata de interlocutor.

Daca urmarim modul in care oamenii tind sa-si aleaga locul intr-o incapere (atunci cand exista posibilitatea de a alege) si cum isi marcheaza spatiul personal prin imprastierea foilor, intinderea picioarelor etc., devine evident ce vor acestea sa ne comunice.

Modul in care managerul foloseste spatiul in timpul sedintelor poate comunica ceva despre personalitatea sa, despre stilul de conducere si luare a deciziilor. Managerul ce sta in spatele biroului indica lipsa dorintei de actiune. Probabil ca acest tip de manager va lua deciziile singur si stilul sau de conducere este mai degraba autocratic decat democratic.

In general, spatiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde si intime. Cele mari sunt asociate cu puterea, statutul si importanta. De aceea, adeseori suntem intimidati intrand intr-un spatiu mare, inalt si cu mobilier masiv.

6. Limbajul culorilor

Culoarea, dincolo de perceptia si trairea ei afectiva, este si o oglinda a personalitatii noastre si deci influenteaza comunicarea. Gandirea creatoare are loc optim intr-o incapere cu mult rosu, iar cea de reflectare a ideilor intr-o camera cu mult verde. Culorile stralucitoare sunt alese de oamenii de actiune comunicativi, extravertiti, iar cele pale de timizi, intravertiti.

Semnificatia culorilor poate fi diferita in diverse culturi. De exemplu, rosu este asociat in China cu bucurie si festivitate, in Japonia cu lupta si manie; in cultura indienilor americani semnifica masculinitate; in Europa dragoste, iar in SUA comunism. In tarile cu populatie africana, negru sugereaza binele, iar albul raul. Pentru europeni, negru este culoarea tristetii, in timp ce aceste stari sunt exprimate la japonezi si chinezi prin alb. Verdele semnifica la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar in anumite tari speranta in timp ce galbenul comunica la europeni lasitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualitatii, iar la asiatici semnifica puritate.

Culoarea afecteaza comunicarea sub urmatorul aspect: culorile calde stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci inhiba comunicarea; monotonia, precum si varietatea excesiva de culoare, inhiba si-i distrag pe comunicatori.

7. Limbajul timpului

Modul in care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:

- precizia timpului

- lipsa timpului

- timpul ca simbol.

Precizia timpului

Timpul este considerat ca ceva pretios si personal si, in general, atunci cand cineva isi permite sa ni-l structureze, acesta comunica diferenta de statut.

A veni mai tarziu sau ceva mai devreme la o intalnire de afaceri sau a fi punctual sau nu la o sedinta are anumite semnificatii: comunica atitudinea fata de interlocutor sau fata de activitatea respectiva, perceptia statutului si a puterii, respectul si importanta acordata. Intarzierea poate irita si insulta.

Cu cat oamenii sunt facuti sa astepte mai mult, cu atat ei se simt mai umiliti; se simt desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, in mod voit sau nu, pentru a manipula, supune si controla sau pentru a comunica respect si interes.

Lipsa timpului

Percepem timpul ca pe o resura personala limitata si, de aceea, modul in care fiecare alegem sa il folosim comunica atitudinea noastra fata de cel care solicita o parte din aceasta resursa. Daca nu acordam timp pentru o anumita comunicare se va percepe ca neacordare de importanta. Studiile sociologice au aratat ca, in general, relatia de comunicare pozitiva se dezvolta proportional cu frecventa interactiunii (deci timp petrecut impreuna).

Timpul ca simbol

Acest aspect tine de o anumita obisnuinta, cum este ritmul (de exemplu: mancam de trei ori pe zi si la anumite ore). Similar, anotimpurile impun anumite activitati si un anume fel de viata clar situate in timp. Sarbatorile si ritualurile, de asemnea, sunt marcate de timp. Astfel, oamenii de afaceri stiu ca in preajma sarbatorilor de iarna se cumpara mai mult si se lucreaza mai putin.

In final, dupa ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj in parte, este bine sa stim anumite aspecte ale limbajului non-verbal de care trebuie tinut cont in interpretarea lui:

- Pentru a evita interpretarea gresita a unui element de limbaj neverbal este bine sa-l interpretam in contextul tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale.

- Caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experienta de viata etc., sunt elemente care trebuie luate in considerare in interpretarea corecta a limbajelor neverbale.

- Modul de folosire si interpretare a limbajelor neverbale difera sub multe aspecte: de la individ la individ; de la profesie la profesie; de la colectivitate la colectivitate; de la cultura la cultura.