COMUNICAREA ORALA

COMUNICAREA ORALA

Din punctul de vedere al instrumentelor folosite, comunicarea poate fi verbala si nonverbala. Comunicarile verbale, bazate pe cuvant, sunt orale si scrise. Ambele forme pretind respectarea anumitor reguli comune, dar exista si reguli specifice.

Caracteristici ale comunicarii orale

Comunicarea orala este intalnita sub doua forme:

a)      directa sau fata in fata

b)      mediata sau indirecta (prin mijloace tehnice

Comunicarea orala reprezinta modalitatea cea mai intalnita de comunicare si este preferata in activitatea de conducere deoarece prezinta o serie de avantaje, cum ar fi :

permite emitentului sa-si exprime ideile mai rapid si mai usor;

asigura posibilitatea verificarii pe loc a modului in care sunt intelese ordinele, putandu-se regla fluxul informational si corecta neintelegerile. Totodata, prin discutiile cu oamenii, seful ia cunostinta de starea psihomorala    a subordonatilor;

creeaza posibilitatea completarii continutului informational cu elemente motivationale, in sensul mobilizarii energiei si vointei oamenilor de a indeplini misiunile, in pofida greutatilor;

contine mai multa informatie explicita, evitand echivocul si subtilitatile atat de interpretabile.

Atributele caracteristice comunicarii orale sunt

comunicarea orala presupune un mesaj. Mesajul trebuie sa includa elemente de structura, elemente de actualitate, interes si motivatie pentru ascultator, elemente de feedback, elemente de legatura intre partile sale principale, claritate si coerenta interna etc. ;

comunicarea orala presupune oferirea unor suporturi multiple de intelegere a acestui mesaj (materiale aditionale, concordanta intre mesajul oral si cel nonverbal);

comunicarea orala este circulara si permisiva, in sensul ca permite reveniri asupra unor informatii, detalieri care nu au fost prevazute atunci cand s-a conceput mesajul;

comunicarea orala este puternic influentata de situatie si ocazie (acelasi mesaj poate fi receptat diferit de aceeasi receptori    in functie de dispozitia motivationala, factorii de stres, oboseala etc.);

comunicarea orala este puternic influentata de caracteristicile individuale ale emitatorului (un bun orator va fi receptat intr-o mai mare masura ca fiind bine pregatit de catre auditoriu);

comunicarea orala poseda si atributele necesitatii (nevoia omului de a comunica), aleatoriului ( comunicarea orala ofera o mare proportie de elemente intamplatoare) si nelimitarii (comunicarea orala este practic nelimitata).

Parametrii comunicarii orale.

Comunicarea orala directa sau mediata este caracterizata cu ajutorul mai multor parametri, de optimizarea carora depinde eficienta ei. Acesti parametri sunt

a)      Frecventa (debitul verbal)

Calitatea comunicarii depinde si de numarul de cuvinte rostite in unitatea de timp. Nu se poate vorbi de o frecventa standard. Oamenii pot asculta de 4-5 ori mai mult decat frecventa considerata normala , de 150-200 cuvinte pe minut, la emisie, dar in comunicari bine organizate. Conditia este ca mesajul sa fie scurt si sa se refere la situatii, locuri, denumiri si actiuni familiare. De asemenea, trebuie sa se evite formularile greoaie, aluziile subtile, cuvintele si expresiile necunoscute, datele numerice si indemnurile ce presupun reorientari dese ale gandirii.

Frecventa difera mult de la o limba la alta, de la o regiune la alta din aceeasi tara si de la o persoana la alta.

Comunicarea formala, in cadru oficial, in fata mai multor auditori impune un ritm care sa permita urmarirea ideilor si intelegerea lor de catre toti cei prezenti. Lectiile, de exemplu, se expun si mai rar.

Multe depind de continutul mesajului. Faptele grave, cu semnificatii profunde impun o exprimare mai lenta. Misiunile importante, cum sunt cele de lupta, se expun rar. La fel se procedeaza si cu mesajele ce contin date numerice, nume de oameni sau denumiri de locuri sau succesiuni obligatorii de activitati.

Daca se vorbeste prea repede, mesajul se recepteaza incomplet sau cu erori, iar daca ritmul este prea rar se iroseste timpul. De asemenea, cand frecventa este invariabila, monotona, indiferent daca debitul verbal este mic ori mare, se instaleaza oboseala.

Modularea frecventei vorbirii constituie o buna metoda de a atrage atentia auditoriului asupra anumitor parti ale expunerii. Ceea ce se doreste a se retine se prezinta mai rar. In concluzie, indiferent de tema, in comunicarea formala se recomanda adoptarea frecventei ce confera vorbitorilor un oarecare confort.

b) Volumul (taria vocii)

Se intinde de la soapta la strigat influentand considerabil efectul la tinta al mesajului. Militarilor li se cere de regula sa vorbeasca tare, energic, dar niciunde nu se spune ca pot sa strige unul la altul, in imprejurari obisnuite

Din cauza semnificatiei negative, vorbirea pe un ton ridicat are efecte nedorite asupra subordonatilor, cu exceptia comenzilor date unei formatii cu efective mai mari decat ale unei    companii. Tonul foarte ridicat indica blocarea iminenta a comunicarii. In principiu , cine ajunge sa-si strige argumentele arata fie ca nu le are, fie ca se gaseste intr-o stare anormala, cand procesul gandirii nu se mai desfasoara eficient. Pastrarea calmului este o conditie indispensabila a comunicarii eficiente.

Taria vocii depinde vizibil de starea fizica si psihica a emitentului, de relatiile anterioare dintre acesta si receptor, precum si de felul cum ultimul reactioneaza la mesajul transmis.

Tonul ridicat da uneori rezultate bune in comunicarea cu persoanele mai putin sensibile, dar blocheaza schimbul de mesaje cu cei mai delicati sub raport psihologic.

Volumul vocii trebuie ales in functie de numarul ascultatorilor, distanta dintre emitent si cel mai indepartat ascultator, marimea si acustica salii si de prezenta zgomotelor parazite ce trebuie acoperite. Modularea volumului permite sublinierea unor idei, fie prin ridicarea vocii, fie prin diminuarea intensitatii emisiei sonore

c)      Tonul

Orice mesaj oral poate fi prezentat cu o voce neutra sau cu o anumita tonalitate afectiva ce reflecta starea emotionala a emitentului. Aceasta stare poate fi reala sau mimata. Tonul folosit de vorbitor influenteaza reactiile emotionale ale ascultatorilor.

Desi la prima vedere tonul pare legat doar de frecventa vorbirii, de volumul vocii si de continutul concret al cuvintelor folosite, in realitate el este determinat si de factorii nonverbali prezenti in orice comunicare: privirea, postura corporala, mimica, miscarea membrelor, pauzele de vorbire etc. La randul lor, acesti factori depind decisiv de continutul comunicarii, de raporturile dintre emitator si receptor (pozitia lor ierarhica), de starea fizica si psihica a celui dintai si intr-o masura apreciabila, de reactiile celui de-al doilea fata de mesaj.

Tonul utilizat de emitent este influentat puternic si de tipul temperamentului sau care imprima tuturor manifestarilor persoanei o coloratura emotionala specifica, inconfundabila. Tonul adoptat intr-o discutie exprima in esenta felul cum interlocutorii se percep reciproc, relatiile interpersonale dintre ei, atitudinea fata de problema ridicata, starile afective de moment, deprinderile si obisnuintele lor comportamentale. Tonul exprima si incercarea mai mult sau mai putin reusita a interlocutorilor de a individualiza mesajul, de a tine seama cui si in ce conditii se adreseaza. Tonul potrivit cu situatia concreta are mai totdeauna urmari benefice, insa iritarea perpetua nejustificata ce transpare din vocea sefului, privirea lui mereu incruntata, reprosurile permanente constituie adesea obstacole serioase in calea receptarii corecte a mesajelor transmise subordonatilor.

Gasirea tonului potrivit nu este usoara, imprejurarile de viata fiind extrem de variate si    des schimbatoare, iar personalitatea celor cu care se comunica nu este de fiecare data suficient de bine cunoscuta. In asemenea cazuri este bine sa se inceapa pe un ton politicos si prudent, adaptarea facandu-se din mers, in raport cu reactiile interlocutorului

d.      Pauza

Fluxul normal al vorbirii nu presupune intreruperi daca nu intervin pauzele de respiratie sau cu rol expresiv indicate prin semnele de punctuatie. Pauzele creeaza auditoriului ragazul necesar pentru urmarirea si intelegerea ideilor.

Pauzele au un important rol expresiv, intocmai punctelor de suspensie sau liniutei dintr-un text prin care se subliniaza, se atrage atentia asupra a ceea ce urmeaza si care necesita o atentie sporita. In vorbire, pauza este mai expresiva ca in scris, stimuleaza atentia si curiozitatea si combate monotonia. Abuzul de pauze expresive devine manierism si deranjeaza pe ascultatori.

e.      Tacerea

Este un mijloc expresiv de accentuare a vorbirii si reprezinta o modalitate de anuntare a prezentarii mesajului sau de a reactiona la spusele interlocutorului. Uneori tacerea reprezinta doar o pauza prelungita in vorbire, dar poate fi si o reactie de uimire, de neputinta, de frica, de dezaprobare.

f.        Modularea vocii

Extrem de importanta este modularea vocii si a ritmului vorbirii. Monotonia plictiseste si oboseste chiar daca volumul este la maxim. Trebuie avuta in atentie si incarcatura emotionala a cuvintelor, dincolo de continutul lor pur informativ.

Emitentul mai obtine efecte pozitive sub raportul cresterii incarcaturii informationale si emotionale a spuselor sale prin urcarea sau prin coborarea vocii, fara sa ajunga la racnete sau soapte sub pragul audibilitatii

3. Stiluri de comunicare.

Comunicarea eficienta si eficace depinde in mare masura de felul in care comunicam, adica de stilul comunicarii. Potrivit unei celebre formulari 'stilul este omul insusi', este evident ca fiecarui individ ii este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poarta pecetea propriei personalitati, a culturii, a temperamentului si a mediului social in care acesta traieste. Stilul nu este o proprietate exclusiva a textelor literare, el este specific oricarui act de comunicare.

Calitatile generale ale stilului:

Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie sa indeplineasca, in principal, urmatoarele calitati:

claritatea - expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta claritatii impieteaza asupra calitatii comunicarii, conducand la obscuritate, nonsens si la echivoc;

corectitudinea - o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice se numesc solecisme si constau, cu precadere, in dezacordul dintre subiect si predicat;

proprietatea - se refera la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului;

puritatea - are in vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare; potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme, care reprezinta cuvinte vechi, iesite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe deplin validat si regionalisme, cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei zone. Potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sint folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul si jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida;

precizia - are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea comunicarii;

concizia - urmareste exprimarea concentrata pe subiectul de comunicat, fara divagatii suplimentare si neavenite;

Calitatile particulare ale stilului

naturaletea - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;

demnitatea - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; mai nou este invocata in acest sens si atitudinea politically corectnnes, evitarea referirilor cu caracter rasial, sovin, antisemit, misogin sau androgin.

armonia - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia;

finetea - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod indirect ganduri, sentimente, idei.

O tipologie a stilurilor de comunicare:

Stilul neutru - se caracterizeaza prin absenta deliberata a oricarei forme de exprimare a starii sufletesti, pentru ca intre emitator si receptor nu se stabilesc alte relatii decat cele oficiale, de serviciu;

Stilul familiar - se caracterizeaza printr‑o mare libertate in alegerea mijloacelor de expresie, ca urmare a unor intense trairi afective; presupune o exprimare mai putin pretentioasa, mai apropiata, folosita in relatiile cu membrii familiei, prietenii, colegii;

Stilul solemn - sau protocolar, are ca trasatura specifica cautarea minutioasa a acelor formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enuntarii o nota evidenta de ceremonie, solicitata de imprejurari deosebite, in vederea exprimarii unor ganduri si sentimente grave, marete, profunde;

Stilul beletristic - specificitatea acestui stil consta in marea bogatie de sensuri la care apeleaza si pe care le foloseste; este stilul care incearca sa abordeze dictionarul unei limbi in exhaustivitatea sa;

Stilul stiintific - se caracterizeaza prin aceea ca in procesul comunicarii se apeleaza la formele de deductie si de inductie ale rationamentelor, ignorandu‑se intr‑o oarecare masura, sensibilitatea si imaginatia;

Stilul administrativ - un stil functional, care are ca element definitoriu prezenta unor formule sintactice cliseu, cu ajutorul carora se efectueaza o comunicare specifica institutiilor;

Stilul publicistic - abordeaza o mare varietate tematica, fapt ce il apropie de stilul beletristic, dar il deosebeste de acesta faptul ca pune accentul pe informatie mai mult decat pe forma de prezentare, urmarind informarea auditoriului;

Stilul de comunicare manageriala - stilul in care mesajul managerului cauta sa aiba un impact puternic asupra auditoriului, urmarind sa activeze eficienta si eficacitatea acestuia, angajarea la rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite scopuri.

Sa retinem:

Comunicarea orala reprezinta, ca si comunicarea scrisa, un sistem propriu de reguli si norme, doar ca sensibil mai bogat si mai complex, datorita factorilor extra si paralingvistici si a influentei decisive a cadrului situational.

Bibliografie:

- J.J.Van Cuilenburg, O Scholten, G.W. Noomen, Stiinta comunicarii, Ed. Humanitas, 1991.

- Gheorghe Aradavoaice, Comunicarea in mediul militar, Ed. Academiei de Inalte Studii Militare, 1997.

- Ion-Ovidiu Panisoara, Comunicarea eficienta, Ed. Polirom, 2003

INSTRUCTOR SUPERIOR

Locotenent colonel INSTRUCTOR

Ioan JITARU Plutonier major

Mihai BUTAN