ADAPTAREA COMUNICARII LA CARACTERISTICILE CONJUNCTURALE ALE PARTENERILOR: DIALOGUL ASCUNS AL 'EURILOR'

In comunicare se transmite mult mai mult decat informatia intentionata. O parte din dorintele si intentiile ascunse se transmit prin 'limbajul non-verbal'. Dar, starea noastra psihica este intr-o continua dinamica. Structura personalitatii noastre este complexa si in aceasta dinamica a starilor apar la suprafata diferite forme ale personalitatii in functie atat de incitatii interioare, dar mai ales de felul cum receptam stresul, frustrarile, relatia cu celalalt.

Daca aparent este simplu sa extragi semnificatiile intentionate de un individ in discursul pe care il tine, este ceva mai greu, dar nu imposibil, sa culegi si analizezi elementele inconstiente ale discursului in forma sa relationala. Daca dorim sa intelegem mesajul in toata complexitatea dinamicii psihice, centrarea se face pe ceea ce ii scapa persoanei: indici ai comportamentului nonverbal in corelatie cu conditia psihologica a celui care vorbeste.

Astfel, de exemplu, dificultatile, tacerile, emotiile, incurcaturile, lapsusurile, incongruentele marturisesc ca persona este dominata de stari si dispozitii care par sa-i depaseasca capacitatea de auto-control. Exista o tensiune interioara care influenteaza direct, dincolo de capacitatea persoanei de a-si da seama, atat modul de a recepta informatia - a intelege, a 'vedea', a-si reprezenta, a trai - cat si modul de a reactiona si chiar si continutul a ceea ce spune.

Omul incearca permanent sa analizeze si integreze elemente semnificative care ii sunt furnizate de diferitele registre psihice, realizand o 'retea neuronala' prin ochiurile careia va circula informatia, realizand asocieri, incluziuni, interactiuni, conditionari, anulari si alte operatii in functie de incarcatura logica - afectiva si de abilitatile gandirii.

Procesele gandirii sunt mecanisme vizibile conform carora omul isi proceseaza informatia, experienta semnificativa, canalele de circulatie a informatiei fiind 'nodurile' retelei. Insa, de-a lungul vietii si in functie de experienta personala de viata, omul iti construieste o 'logica a inconstientului'. In diferitele situatii de viata cele doua instante, logica proceselor de gandire si logica inconstientului isi co-articuleaza actiunea pentru a intelege, reprezenta, reactiona, transmite un mesaj informational. In functie de relativa forta a imaginarului - a acestei logici a imaginarului inconstient care vizeaza in principal satisfacerea dorintei si evitarea starii de tensiune (stres, anxietate) - conditia psihica a persoanei se schimba, trece prin diferite 'stari ale eului'.

Se poate vedea, analizand derularea unui dialog intre doua persoane, modul cum comportamentul in comunicare este influentat de aceasta logica inconstienta, care intervine in compunerea, recompunerea, expresia trairilor subiectului. Aceste pozitii sunt relativ flexibile in general, dar pot prinde persoana intr-un fel de 'camasa de forta' prin care vorbeste nu atat echilibrul si ratiunea la care ne-am astepta in procesul de comunicare de la un adult, cat conditiile care vorbesc de inlocuirea relatiei rationale actuale dintre interlocutori de relatia dintre putere si subordonare, asa cum a fost traita in copilarie in cadrul legaturii copil - parinte.

Puterea in relatia interumana

Psihologic, puterea se bazeaza pe imaginarul individului, incitat de orgolii si de pulsiuni agresive, de speranta si dorinta de plenitudine, si se exprima in relatiA dominare - supunere. Reprezentantii puterii - seful, managerul, 'capul' - intaresc mereu reprezentarile care functioneaza adesea parazitar, sustinute si de 'cultura organizationala'; factorul putere acopera un camp de forte conflictuale in rivalitate latenta dintre dominati si dominanti, ale caror pozitii sunt, in realitatea cotidiana, instabile.

Aceste forte inconstiente sunt stimulate de mize care se pot exprima prin:

recunoastere, care corespunde unei dominatii asupra celuilalt: sansa sa se faca acceptat ca seaman si pozitiv distinct in diferenta proprie;

responsabilitate proprie pentru actele personale, care corespunde nivelului de decizie care legitimeaza cooperarea si comunicarea;

accesul la profiturile rezultate dintr-un act (stapanirea rezultatelor).

Plasat in relatie de comunicare cu semenul sau, omul isi activeaza procese si mecanisme psihice menite sa-i protejeze, sa-i 'apere' imaginea de forta a eului, a personalitatii.

Analiza trans-actiunilor, adica a starilor prin care trece individul in concordanta cu propriile impulsuri inconstiente si cu mesajele pe care le percepe de la interlocutor, face obiectul unei tehnici denumite 'analiza trans-actionala', fondata de E. Berne in 1961. Urmarind comportamentul unei persoane de-a lungul unei zile ne dam seama ca individul se comporta ca si cum, in interiorul lui ar fi mai multe persoane 'euri': dimineata la serviciu este autoritar cu subalternii, la pranz sarbatoreste degajat cu amicii un succes comportandu-se dezinhibat asemeni copilului; acasa se comporta tandru cu sotia si grijuliu cu fiul la lectii. Berne a constatat ca toate aceste 'euri' se exprima in comportamente bine definite, care pot fi identificate ca atare si pot fi analizate si descifrate ca modele interioare ce influenteaza relatia si comunicarea cu celalalt.

Scopul analizei semantice a comunicarii este de a intelege starile subiectilor comunicarii, jocurile psihologice si valorile care le domina comportamentul prezent.

Intelegerea ne va permite pasul urmator, respectiv analiza propriilor stari si incercarea de a controla aceste stari in beneficul autenticitatii si eficientei procesului de comunicare. Foarte putini dintre noi sunt capabili, cunoscandu-si 'slabiciunile' psihologice, sa-si controleze si anihileze in comportament acele reactii care intervin parazitar si tulbura ceea ce ar trebui sa fie 'o relatie de comunicare autentica, intre doi adulti'.

Analiza trans-actiunilor dintre oameni isi propune sa evidentieze acele realitati psihologice care apar in interactiunile interumane pentru a permite fiecarui participant sa-si construiasca constient propria morala si propria strategie prin care sa comunice cu semenii.

Berne defineste trei stari fundamentale ale 'eului' nostru, care tin de ceea ce persoana a trait in experienta sa de viata, din copilarie si pana in prezent. Aceste trei stari sunt 'eul copil' sau starea de copil a eului, 'eul parinte', sau starea de parinte a eului si 'eul adult' sau starea de adult a eului. Toate aceste stari cunosc si diferite fatete de manifestare care coloreaza in forme specifice ceea ce spunem si felul cum spunem fara ca, de obicei, sa ne dam seama de toata aceasta dinamica.

'Copilul din noi' este in legatura directa, necenzurata, cu realitatile trupului si ale inimii, cu dorintele si placerile; 'parintele din noi' a rezultat in urma integrarii tuturor coercitiilor, normelor culturale si morale, prejudecatilor, interdictiilor, pe scurt a 'comportamentelor' parintilor si ale altor factori educationali; iar 'adultul' este acea conditie pe care ne-o construim odata cu maturizarea de a analiza, compara, evalua, rationa in preluarea, prelucrarea si comunicarea corecta si realista a informatiilor.

Dominat de 'starea de copil', individul va fi 'manipulat' de propriile emotii, satisfactii sau insatisfactii pe care le resimte, placeri sau neplaceri, tristeti, manii, temeri de orice fel etc.; in aceasta conditie se manifesta trebuintele si dorintele, fie ca se exprima liber si spontan, fie sunt cenzurate indirect de-a lungul unor anumite tipuri de 'adaptari' invatate.

Adesea reactionam in diferite situatii si in diferite relatii cu alta persoana, cu 'copilul ascuns din noi'.

Analizand ce tipuri de copii si de parinti putem avea ascunsi in noi si felul specific cum se manifesta fiecare dintre aceste tipuri vom reusi sa recunoastem situatiile cand, fara sa vrem, apar la suprafata astfel de reactii, impreuna cu atitudinile caracteristice fata de viata si controlul personal.

'A recunoaste' este un prim pas pentru a putea controla mai apoi, pentru a nu te lasa dominat de tensiunea unei situatii si de ceea ce, fara sa vrei, simti.

'A recunoaste' iti permite sa-ti controlezi conduita si sa ti-o poti adapta mai realist la ceea ce se petrece aici si acum.

'A recunoaste' iti va da posibilitatea sa cunosti si in conduita celuilalt momentele cand este condus din interior si involuntar de stari pe care nu le stapaneste, momentele cand vorbeste 'copilul din el' si astfel sa poti controla si mai corect si realist situatia in intregul ei. Sunt situatii in care fara sa stim ne lasam antrenati de 'stari, sentimente, dispozitii' si in loc sa rezolvam o situatie, suntem impiedicati de aceste stari psihologice sa vedem limpede despre ce este vorba, sa gandim limpede cum putem rezolva situatia intr-un mod in care ne este favorabil.

'Copilul din noi' poate lua mai multe fatete: starea de copil liber (spontan, natural), starea de copil adaptat si starea de copil creator.

Eul in starea de copil liber

Copilul liber isi exprima spontan trebuintele, sentimentele si emotiile. Copilul adaptat este cel cuminte, care se supune regulilor, se adapteaza cerintelor, este conform cu ceea ce se cere; iar starea de copil creativ este cea care permite jocul liber al fanteziei si intuitiei, care se exprima cel mai adesea prin disponibilitatea de a vedea altfel lucrurile, de a transforma ceea ce este dat in ceva neobisnuit, de a crea.

Sa trecem in revista aspectele pozitive si negative ale acestor stari ale 'copilului din noi' si modul cum pot fi recunoscute in comportament.

Are ca aspecte pozitive spontaneitatea in exprimarea a ceea ce simte si lipsa de tensiuni interioare. La nivel organizational, starea de copil liber poate fi inclusa si utilizata in oportunitatile de cercetare in laboratoare, in participarea in direct prin diferite solutii la discutarea problemelor.

Aspectele negative sunt legate insa de dificultatile de a nuanta, de a modula emotiile pe care le resimte si exprima direct; de ceea este 'greu sa traiesti' alaturi de astfel de persoane datorita gradului crescut de reactivitate: reactioneaza fara frau, sunt sensibili la schimbarile de dispozitie, pot fi greu 'domoliti'.

In comportamentul general se manifesta prin spontaneitate naturala (asemeni copilului mic) care tine foarte putin cont de ceea ce simt altii, sau de constrangerile mediului sau ale regulilor situatiei in care se manifesta. Ii place sa 'se joace', sa exploreze' sa caute mereu altceva si se exteriorizeaza fara jena si fara sa-i pese de dorintele, parerile, nevoile celor din jur. Poate fi recunoscuta aceasta stare si prin timbrul inalt al vocii, energia vorbirii; uneori vocea poate apare 'pitigaiata', dar totdeauna este neinhibata, cu un debit bogat, relativ necontrolat, exprimand ceea ce simte fara rezerve. Exprimarea verbala este dominata de formulari simple, apar onomatopee, imitari ale altora; uneori poate 'vorbi de unul singur' si intotdeauna vocea si ceea ce spune sunt incarcate de emotii.

Starea de copil adaptat

Este copilul care este 'dresat': a invatat sa-si adapteze trebuintele, dorintele dupa ale altor persoane cu care este in legatura. Astfel de adaptari includ: adaptarea sociala la cerintele celuilalt sau la reguli impuse (celalalt emite o cerere iar persoana aflata intr-o astfel de stare tine cont de ea fara sa mai analizeze modificandu-si automat propriile trebuinte in acord cu ceea ce i se cere sau cu regulile ce trebuiesc urmate), supunerea (datorita temerii de reactia celuilalt) precum si devalorizarea propriei persoane (fie ca nu tine cont de el insusi, fie se 'victimizeaza).

Ca aspecte pozitive putem include chiar potentialul de adaptare care ne face sa raspundem mai putin agresiv si tensionat frustrarilor vietii sociale. Aspectul negativ intervine cand starea este extremizata, cand persoana se manifesta ca un 'yes-man', fiind mereu de acord cu altul, sau cand se comporta vizibil ca o victima supusa, devalorizandu-se continuu.

In comportamentul general recunoastem tendinta de a se supune care intervine mai ales fata de figuri 'parentale', respectiv persoane cu autoritate, mai in varsta si fata de normele date fara sa le puna in discutie inadecvarea fata de anumite situatii.

In comportament este supus, tine cont mereu de parerile altora si de loc de ceea ce simte sau crede el insusi, respecta uzantele, respecta autoritatea pentru ca este 'autoritara', astfel ca indicatiile, ordinele primite de la astfel de persoane vor fi urmate fara sa fie evaluate, se arata incantat de tot ceea ce i se spune si priveste mereu spre interlocutor asteptand o aprobare pentru ceea ce face sau spune. Vocea persoanei in aceasta stare este respectuoasa dar stearsa, uneori 'dulceaga', alteori 'plangacioasa', 'mormaita', nesigura si este modelata adesea dupa siguranta sau nesiguranta vocii celuilalt. Ca expresii verbale predomina frazele prin care dubleaza ceea ce spune celalalt, foloseste preponderent pluralul si este mereu in acord cu interlocutorul: 'da, desigur', 'aveti dreptate'. Tendinta de a-si cere frecvent scuze.

Starea de copil creator

Implica in primul rand capacitati intuitive. Gaseste o solutie, 'pune degetul pe problema', recunoaste directia in care vor evolua lucrurile, 'gaseste din noianul de date exact ceea ce este important si semnificativ.

In comportamentul general are adesea aparenta de 'lunatec', absorbit de preocuparile proprii, dar este un fin observator fiind capabil sa se orienteze mai repede si mai sigur decat altii intr-o situatie incalcita. Ca aspecte pozitive, este un adevarat 'radar', descoperind rapid anumite 'sensuri ascunse', neaparente chiar si pentru o gandire rationala sau un specialist. Aspectele negative tin mai ales de extremizarea comportamentului pana la a nu mai tine cont de altii decat de propriile opinii care ii apar ca singurele esentiale. Din astfel de persoane se pot dezvolta, in anumite conditii extreme, fanaticii, care nu reusesc sa vada dincolo de un anumit punct de vedere pe care il considera totul sau nimic.

Creativul poate fi recunoscut adesea prin 'privirea stralucitoare', activa, 'inteligenta'. Cand sta pe scaun are tendinta de a se balansa sub imperiul preocuparilor care il domina. Pune intrebari diverse, neasteptate, poate tine capul inclinat intr-o parte. Vocea in astfel de situatii are variatii armonioase, apare captivanta pentru cei din jur, modulatia impresioneaza si angajeaza afectiv interlocutorul. Este cel care 'pune intrebari mari', adesea referindu-se dezinvolt la subiecte 'tabu' sau la ceea ce este adesea evident dar poate fi contestat.

Conditia de copil este in relatie cu complementara ei din viata reala, conditia de parinte.

Fara sa stim, fara sa vrem, am incorporat in experienta noastra interioara si comportamente de tip 'parinte'. Si acestea apar la suprafata in anumite situatii fie legat de caracteristicile situatiei ca atare, fie de manifestarile de 'copil' ale interlocutorului. Cand apar la suprafata, la fel ca in starile de copil, nu mai reusim sa ne controlam realist ci actionam involuntar dupa cum ne 'conduc' aceste dispozitii psihice interioare.

In general, la nivelul acestor stari de 'parinte' se inmagazineaza cele mai mari cantitati de informatie; cele mai multe prejudecati fac parte din aceste inregistrari. Cea mai mare cantitate din aceste inregistrari - inmagazinari se acumuleaza in copilarie si adolescenta. Tinerii incep sa reproduca, sa manifeste aceste inregistrari initial pentru a-i imita pe adulti; mai tarziu, vor pune in joc aceste inregistrari - clisee, cu o frecventa mai mare sau mai mica, contextual si situational, putand in timp deveni adevarate caracteristici de personalitate ale celui in cauza.

Starea de parinte are si ea mai multe fatete posibile dintre care cela mai semnificative si frecvente sunt 'starea de parinte normativ' si 'starea de parinte afectuos'.

Starea de parinte normativ

Este cea care a inmagazinat reguli, norme, opinii, prejudecati, modele de comportament autoritar si de dominare. La nivelul organizatiilor este pusa in joc de faptul ca exista reguli, norme si reglementari interioare care sunt cadrul dat de lucru, comportamente, actiune, dar si de faptul ca exista relatii de subordonare si conducere incluse in 'fisa postului' sau in cutume locale. O mare parte din cultura organizationala nescrisa va interveni in reglementarea relatiilor dintre indivizi, inclusiv comunicarea.

In normele organizatiei, parintele normativ transpare in acele articole sau paragrafe si aliniate in care se face referinta la comportamentul si modalitatile de adresare intre diferite functii, atat la nivel orizontal cat si ierarhic. Cel mai clar intervin astfel de norme in regulamentele militare.

Aspectul pozitiv al conditiei de parinte normativ sau critic este data de faptul ca reprezinta capacitatea de a da instructiuni si controlul normelor bazate pe respect sociale. Latura negativa se manifesta in tendinta de a aborda relatia mai ales prin prisma criticii si criticarii, a urmaririi a ceea ce este negativ. Se stabileste astfel o relatie tensionata si incorecta, in care ceilalti se simt mereu sub observatie, criticati, devalorizati iar cel care joaca rolul de parinte critic devine un 'persecutor' al celorlalti, devalorizand mereu, prin ceea ce spune sau face.

In comportament se pot recunoaste astfel de ipostaze sub forma incrucisarii bratelor, a capului dat pe spate, sprancenele incruntate, degetul aratator ridicat, privire 'de sus' sau pe deasupra ochelarilor, atitudine de evaluare - judecare. Apare rece, dominator, constrangator. Vocea este autoritara, demonstreaza stapanire de sine, este critica, indignata, transanta, intimidanta, dezgustata, energica sau nervoasa (dupa caz). Expresiile verbale folosite includ proverbe moralizatoare, propozitii sau ziceri tendentioase, sloganuri, maxime, citate de tipul: 'profesionistul este dator sa', 'Descurcati-va, 'De cate ori sa-ti spun'.

Starea de parinte afectuos, grijuliu

Cuprinde modelele de conduita protectoare, plina de incredere, intelegatoare, aprobatoare, de sprijinire. Manifesta receptivitate si copiaza imaginea 'mamei pline de grija, protectoare (sau hiper-protectoare), care fereste de pericole si ofera confort si protectie.

In psihologia organizationala, aceasta stare este pusa in joc de normele si regulamentele care privesc asigurarile de sanatate, protectia muncii, de existenta unor 'protectii sociale' precum casele de odihna, casele de tratament proprii institutiei, de existenta consilierului psihologic ca functie distincta la care se poate apela la nevoie.

Aspectele pozitive intervin prin comportamentele de incurajare, prin atitudinile binevoitoare, calde, afective si de de-tensionare, sau care inspira solicitudine.

Aspectele negative sunt puse in joc cand intervin tendintele de hiper-protectie, sau de a face in locul celuilalt ceea ce are acesta de facut 'pentru ca nu este capabil', 'pentru ca trebuie ferit de greu', 'pentru ca este prea greu' etc. In aceasta conditie, persoana are tendinta sa-si asume si responsabilitatea pentru celalalt. Acest lucru, daca pe termen scurt pare a rezolva problema imediata, pe termen lung duce pe de o parte la supraincarcarea unuia si la faptul ca celalalt nu se va forma niciodata fiind mereu 'ferit' de greu.

In comportamentul general se recunoaste prin faptul ca mereu 'sare in ajutor', este preocupat predilect de orice lucru care poate duce la neplaceri incercand sa fie o bariera in cale obstacolelor) prin faptul ca le ia asupra sa).

Gesturile sunt binevoitoare, primitoare, deschise; zambetul este larg, blajin, atinge pe umar pe celalalt pentru a incuraja, bratele sunt deschise, corpul este usor aplecat inainte, atitudinile sunt invaluitoare la fel si vocea. Este grijuliu fata de altii. Expresiile favorite sunt tot proverbele sau zicatorile dar cele care incurajeaza: 'Daca ai nevoie nu ezita sa ceri', 'Raman eu in locul tau, 'Bravo, ai reusit un lucru bun, 'Poti sa faci,!'.

Desigur, din organizatii fac parte adulti care ar trebuie, in cele mai multe momente sa actioneze si gandeasca rational, 'ca adultii'.

Starea de adult a eului

Starea de adult a eului inseamna o percepere obiectiva a lucrurilor, realism, in care nu intervin incarcaturi afective personale. Aceasta stare ajuta la analiza datelor, comparare, deductie logica sau rationamentele inductive, intr-un mod eficient si realist.

Cand starea de adult domina persoana, ea este capabila sa compare, evalueze, analizeze, gandeasca, inregistreze si comunice informatii obiective si relevante. In general, este foarte necesara cand intervine evaluarea logica si decizia competenta.

Aspectele pozitive constau in faptul ca permite culegerea de informatii din toate domeniile vietii, luarea de decizii rationate, obiective, rezolvarea problemelor optima, indeplinirea sarcinilor cu eficienta si, in special, pune in act situatia de negociere.

Permite, de asemenea, o integrare echilibrata a conflictului intre dorinte si motivatii (starea de copil le pune cel mai adesea in joc) si valori, conditii reglementare si normative (puse in joc de conditia de parinte). In domeniul organizational permite dar si optimizeaza normele si regulamentele interioare cu creativitatea si motivatia personalului, cu ambianta si climatul.

Aspectele negative tin de excesul utilizarii acestei conditii in relatiile inter-umane ceea ce conduce de obicei la acumularea frustrarilor, iar la nivel organizational la declansarea crizelor psihosociale.

In cadrul relatiilor, inclusiv ale celor de serviciu si organizationale trebuie sa existe supape pentru exprimarea dorintelor, spontaneitatii, nevoii de critica, nevoii de protectie si sprijin si intelegere afectiva etc. Altfel spus, omul nu este un robot rational, iar viata, in multiplicitatea ei, cere situatii de descarcare a tuturor tipurilor de trebuinte si nevoi. O petrecere colectiva, o sedinta cu momente de destindere, o iesire in grup la aer liber, o discutare a problemei intr-o prima etapa fara sa intre in joc spiritul critic sunt tot atatea momente de manifestare a diversitatii de ipostaze ale personalitatii noastre.

In comportament, dominarea conditiei de adult conduce spre conduite neutre din punct de vedere afectiv, persoana asculta, reformuleaza, cauta informatii obiective, pastreaza o anumita distanta pentru a intelege mai bine realitatea si se angajeaza afectiv in rezolvarea problemelor. Tinuta este in general dreapta, destinsa, si neutra; privirea este directa dar nu scrutinitoare. Vocea egala, destinsa, neutra, afirmativa sau negativa la nevoie, dar clara, cu incredere si precizie, fara ambiguitati, balbaieli, directa. Expresiile verbale reflecta o gandire clara, pune sens si accentueaza sensul a ceea ce spune, fara duritati si agresivitate: 'Exista urmatoarele solutii', 'Exista posibilitatea sa', 'Solutia poate conduce la' etc.

Tipuri de trans-actiuni interpersonale in comunicare

Intr-o relatie interumana, cel care reuseste sa decodifice starea ascunsa care domina cealalta persoana, starea afectiva care ii conduce modul prezent de a simti si reactiona, poate reusi sa controleze tensionarea sau echilibrarea situatiei.

Trans-actiunea in comunicare poate fi definita ca un schimb social intre doua persoane. Cand persoanele se afla fata in fata, intre structurile din care este compus eul se stabilesc adevarate 'linii de comunicare' denumite tras-actiuni. Dupa natura acestora putem vorbi de tras-actiuni simple si duble; cele simple pot fi trans-actiuni paralele si trans-actiuni incrucisate, iar cele duble sunt de regula mascate.

Cand una dintre sarile eului unei persoane incita o stare complementara a eului la partenerul de comunicare, putem vorbi de o tras-actiune simpla: sunt implicate doua stari, iar ponderea unui raspuns neprevazut are o probabilitate foarte mica.

De exemplu, trans-actiunile paralele au loc in urmatoarele situatii posibile:

subaltern sef

Situatiile posibile de trans-actiuni paralele sunt:

P poate stabili linii de comunicare cu C, A, si P

A poate stabili cu C, A si P

C poate stabili cu C, A si P

In exemplul de mai sus, starea de parinte normativ a sefului se adreseaza starii de copil a subalternului, care raspunde cu starea de copil adaptat, adresandu-se parintelui afectiv a sefului si cerandu-i ajutorul'

Starea de parinte normativ - critic se adreseaza starii asemanatoare, aceasta raspunzandu-i direct.

In exemplul al treilea, starea de copil liber se adreseaza copilului liber din celalalt si primeste raspuns.

Trans-actiunile incrucisate

Acest tip de comunicare apare cand individul caruia i se acceseaza o anume stare a eului, nu raspunde cu aceasta ci furnizeaza un raspuns diferit, in functie de un model dominant propriu sau de incarcatura emotionala cu care participa la dialog.

La incitarea starii de adult a superiorului, acesta raspunde cu parintele normativ care se adreseaza copilului supus al subalternului. Reactia sa va fi o rezultanta intre simbioza modelului propriu de personalitate si structura personalitatii institutiei.

Structura de adult se adreseaza omologului sau, dar raspunsul ii vine de la copilul adaptat, care solicita protectia si sprijinul parintelui afectuos.

In practica se intalnesc adesea situatii de acest gen. Ele apar fie pentru ca climatul organizational nu este corespunzator, fie motivatia personalului nu este controlata bine (raspunsul este o simbioza intre institutie care are mai degraba o dominanta de tip copil rezultata din climat, motivatia, creativitate si structura angajatului).

Tipul de relatie de mai sus se manifesta mai ales atunci cand cineva pune o problema rationala si asteapta un raspuns 'de bun simt', in timp ce interlocutorul ii formuleaza un raspuns instinctual, negandit. De fapt, raspunsul vine de la starea de copil liber, dar prin intermediul copilului adaptat care cere sprijin parintelui grijuliu.

Starea de adult se dezvolta mai tarziu decat starile de copil si parinte si, de aceea, aceasta a treia forma de manifestare a eului poate avea dificultati de a recupera decalajul in dinamica cotidiana. Aceste dificultati se pot mentine pe tot timpul vietii, in masura in care 'copilul' si 'parintele' ocupa 'circuitele primare', care au tendinta de a se manifesta automat ca reactie la orice stimul din mediu.

Primul mijloc de a crea o forta pentru conditia de adult a eului, consta in identificarea cat mai rapida si clara a lui P si C. Acest lucru insemna a-ti cunoaste propriul copil, a fi sensibil la sentimentele sale, la vulnerabilitatile sale; identificarea copilului si parintelui se poate face prin controlul dialogurilor interioare in masura in care, cel mai adesea lele sunt ele acuzatoare si ne determina sa ne reconsideram pozitia.

Trans-actiunile mascate, duble

Acest joc de relatii de comunicare se desfasoara la mai multe nivele si pun in joc mai multe stari ale eului fiecaruia dintre cei care dialogheaza. Ele sunt de fapt trans-actiuni vagi sau ambigui, respectiv comunicarile sunt dublate de subintelesuri (exista o diferenta intre ceea ce se spune si ceea ce exista in mod real pentru interlocutori).

Primul nivel, care este cel observat direct, este 'nivelul social al liniei de comunicare'; al doilea constituie 'nivelul psihologic al liniei de comunicare'. Atata timp cat trans-actiunea ascunsa poarta continutul intrinsec al mesajului, iar latura sa afectiva poate genera insatisfactii, exista riscul de a nu intelege sau de a intelege gresit pe oricare dintre interlocutori.

Regula de baza este: nu avem dreptul sa credem ca interlocutorul trebuie sa inteleaga mesajul la nivel psihologic.

	A

Trans-actiunile mascate au un rol in anumite situatii cand, utilizate constient si pozitiv, pot fi eficiente.

Intervin astfel de trans-actiuni indirecte in situatia in care folosirea liniei directe de comunicare se poate lovi de o serie de caracteristici de personalitate de tip dizarmonic.

De exemplu, pentru a stimula concurenta valorilor si aparitia ierarhizarii lor in cazul unei sedinte in care se stabilesc coordonatele unor actiuni sau ale unor planuri de dezvoltare, este recomandata utilizarea unor astfel de trans-actiuni ascunse pentru a bloca reactiile disfunctionale din cel putin doua motive:

din lipsa de timp pentru a fi mai eficace si rapid, se recurge la o varianta pe care 'sa se bata toti';

din dorinta de a ajunge la scopuri ce nu pot fi explicit spuse, de exemplu cand ii determini pe altii sa te ajute fara sa marturisesti incapacitatea, nestiinta proprie, sau in situatia cand dai impresia superiorului ca decide totul, ca este omnipotent.

O alta forma de trans-actiune mascata este comunicarea insotita de pantomima (incruntarea sprancenelor, rasul fortat, miscarea deliberata a mainilor etc.) Un sef care rade de subalternii sai, sau de unul dintre ei in prezenta colegilor, un patron care este mandru de realizarile unui colectiv etc.

In acest tip de comunicare, accentul se pune pe stima de sine. Cand se afla in dificultate, omul activeaza o serie de mecanisme, mai mult sau mai putin potrivite situatiei, pentru a se apara. Starea de la care pleaca si la care se reintoarce este cea de copil (copil liber, copil adaptat, sau copilul creativ). Desi dialogurile si mesajele pot fi adresate adultului sau parintelui, persoana respectiva care are stima de sine dezmembrata, va reactiona de fapt cu starea de copil, datorita starii afective negative care insoteste dezorientarea, neadecvarea, insecuritatea.

Un bun conducator poate sa sesizeze la timp astfel de manifestari si reactioneaza in marea majoritate a cazurilor cu starea de parinte afectuos.

In domeniul comunicarii, relatiile parinte - copil si, intr-o masura cele parinte - parinte sau copil - copil, sunt responsabile pentru disfunctiile relationale dintre oameni, dintre indivizi si organizatie. Structura adult - adult este cea care ar trebui sa intervina pentru a pastra obiectivitatea in analiza si decizia finala, cand problemele se cer rezolvate eficient.

In conditia de adult se poate obtine un maxim de informatii, opinii si sentimente, norme si atitudini existente la interlocutor sau institutie. Se apeleaza astfel la intrebari de tipul: 'Ce parere aveti despre?', 'Cum credeti ca putem rezolva problema X?'

De asemeni, se poate obtine acordul, sau o decizie clara ori o pozitie transanta. In acest scop se poate recurge la intrebari inchise de tip: 'Acceptati clauzele incluse in contract?', 'Grupa de pregatire a comunicatului de presa are materialele necesare?'. Prin pozitia de adult se poate obtine un punct de vedere cu un grad mai mic de subiectivitate.