Rolul limbajului in comunicare

Rolul limbajului in comunicare

Rolul limbajului in comunicare sociala este dominant: este imposibil sa gandesti o societate umana fara capacitatea de a comunica cu ceilalti si fara sa intelegi legatura dintre aspectele interne ale limbajului si functiile sociale ale limbajului. Tensiunea dintre cele doua aspecte provine din faptul ca modul in care gandesc oamenii este in mare parte determinat de limbajul folosit in comunitatea in care vietuiesc pentru ca limbajul are un rol esential in mentinerea conventiilor si normelor unei societati particulare.

Este important sa fim constienti de congruenta care exista intre limbajul utilizat in gandirea personala si limbajul utilizat in comunicarea sociala publica; de aici, necesitatea de a lua in consideratie sensurile implicite in limbaj si specificul de comunicare al celor carora te dresezi. Aceasta congruenta este importanta pentru a fi capabil sa transmiti fructele gandirii tale mintii altor oameni si, de asemenea, sa aduci in planul interior al gandirii tale si sa reflectezi asupra a ceea ce iti comunica ceilalti. In acest sens, un rol constrangator asupra intelesului limbajului il joaca, de exemplu, prejudecatile care domina intr-un grup social de vorbitori.

Motivul pentru care limbajul este atat de crucial in medierea felului cum oamenii vad lumea este faptul ca limbajul are un avantaj special in comparatie cu alte tipuri de experiente si trairi care intervin in comunicare. Simbolurile lingvistice sunt legate de ceea ce persoana preia din perceptia actuala (a ceea ce percepe acum si aici), dar contine ceva dincolo de concretul acestei situatii.

De exemplu, daca vezi pe cineva stand pe un trunchi de copac cazut, poti considera ca acel trunchi foloseste pe post de scaun in acel moment, desi nu ajungi sa gandesti ca ai vazut cu adevarat un scaun cu picioare si brate!

Altfel spus, natura speciala a limbajului este faptul ca poate fi folosit pentru a descrie ceva 'ca si cand': folosind limbajul oamenii pot discuta planuri viitoare, constructii alternative fata de cea ce exista in prezent ca dat, evenimente ipotetice, deci entitati care pot sa nu fi existat vreodata concret, speculatii filosofice, etc., fara vreo limita aparenta. Totusi, exista constrangeri ale limbajului care se datoreaza modului cum este inteles de membrii unei comunitati; acestia pot inchide - limita si controla - dezbaterea si discutia in cadrele acceptate ale gandirii (prejudecati, norme si reguli proprii, etc.).

De asemenea, apare o tensiune intre cunoasterea implicata in invatarea de a vorbi o limba sau un limbaj particular si contextul social in care limbajul este in mod real utilizat. Pentru a putea utiliza un limbaj pentru a comunica, vorbitorii ca indivizi trebuie sa invete acel limbaj. Cand doi oameni nu au in comun nici un limbaj doar evaluarile si judecatile bazate pe cunoasterea reciproca a situatiei ei pot da anumiti indici asupra a ceea ce intentioneaza sa comunice fiecare. Insa acest lucru poate duce la frustrari si neintelegeri sau la proaste intelegeri care pot fi risipite repede daca cel putin una dintre persoane stie cum sa se exprime in limbajul celeilalte persoane.

Limbajul, are fara indoiala doua fete: o fata este intoarsa spre procesele de gandire care se petrec in interiorul persoanei si care sunt implicate in invatarea utilizarii unui limbaj particular, iar cealalta fata este intoarsa spre comunicarea exterioara in contextul social. Utilizarea limbajului pentru a articula ganduri si importanta abilitatii fiecarui individ de a folosi, de a da glas unui limbaj, reprezinta ceea ce, in psihologie, se numesc aspectele cognitive ale limbajului.

Limbajul in comunicare este o activitate sociala

Regula majora a comunicarii prin limbaj este de a avea mereu in minte cunostintele si expectatiile celor care asculta sau citesc; auditoriul nu va reusi sa va inteleaga daca le pierdeti din vedere. Dar daca le spuneti doar lucruri pe care le stiu deja, conversatia isi pierde interesul!

Vom explica cum participantii la un dialog sau la o conversatie pot asigura echilibrul adecvat de cunostinte pentru ca ceea ce comunica sa capteze interesul pe tot parcursul, sa fie inteles si sa conduca la sentimentul de satisfactie si utilitate.

Principiile eficientei in comunicarea prin limbaj

Contractul dintre partenerii de comunicare: cel care vorbeste si cel care asculta

Sarcina celui care vorbeste

Psihologia vorbeste de un contract implicit intre cei doi participanti in actul de comunicare lingvistica prin care este de datoria celui care vorbeste sau scrie sa indice informatia data prin procedee care, in momentul cand comunica o informatie noua, sa faca clar interlocutorului despre cine sau despre ce este vorba.

Un exemplu care sa ilustreze acest lucru poate fi extras dintr-o situatie obisnuita in care, cineva comunica altuia: 'Ion Popescu s-a simtit rau la sedinta, asa ca aplecat mai inainte de a se termina'. Fara referinta la 'P. s-a simtit rau', deci la o anume persoana si la boala acesteia, a doua parte a ceea ce se exprima in fraza de mai sus nu ar avea nici un sens pentru interlocutor. Cu alte cuvinte, informatia data este necesara pentru a intelege noua informatie, respectiv faptul ca P. a plecat inainte de a se sfarsi sedinta. Fara referinta la faptul ca s-a simtit rau in timpul sedintei, semnificatia plecarii in timpul sedintei a persoanei P. ar fi total neclara pentru interlocutor. Fara referinta la numele complet al persoanei, I.P., in situatia in care la sedinta au participat mai multe persoane cu numele Popescu, informatia data ar fi fost neclara - care dintre Popesti s-a imbolnavit?

Uneori nu este necesar sa exprimi informatia data la fel de explicit ca in exemplul ales deoarece cel care comunica presupune corect ca celalalt deja cunoaste ceva din ceea ce ii comunica. Daca amandoi vorbim de aceiasi persoana si vorbitorul doreste sa comunice un fapt nou in plus, acela al plecarii datorate imbolnavirii, referinta la persoana prin nume si prenume devine inutila!

Rolul celui care asculta

Cel care asculta trebuie sa actioneze presupunand ca cel care ii comunica ceva incearca sa-i furnizeze o informatie anume pe care sa-si poata baza interpretari plauzibile.

De exemplu, cineva iti spune: 'Am intrat in biroul lui Ionescu. Toate luminile erau aprinse!' In acest caz este de presupus ca cel care asculta va face judecata ca luminile aprinse erau in incaperea in care a pasit cel care relateaza. In plus, daca interlocutorii stiau amandoi ca era o perioada de economii, mesajul implicit se referea la risipa unei astfel de iluminarii 'a giorno'! Astfel de judecati implicite sunt cele care realizeaza o punte intre ceea ce se spune si ceea ce se intelege, pentru ca merg dincolo de intelesul ca atare al propozitiei pentru a realiza o legatura intre ceea ce se spune in mod real si intelegere; in exemplul de mai sus, judecatile 'punte' sunt ca a doua propozitie se refera la luminile din biroul lui Ionescu si ca toata comunicarea se refera la atitudinea lui P. de a nu face economii.

Este important sa stim ca, in comunicare, exista astfel de 'judecati implicite'; in caz contrar pot intervenii situatii cand incercand sa comunicam ceva nu dam suficienta informatie pentru a face explicit, inteligibil mesajul, informatia intentionata.

De exemplu, ar fi putut spune: 'Am intrat in biroul lui Ionescu in care sunt o multime de veioze in plus fata de plafoniera, si pe birou si langa fotoliile asezate in colt. Toate erau aprinse si camera era iluminata ca ziua. Nu mi se pare ca prevederile noastre legate de economia de energie electrica sunt cu adevarat luate in consideratie de Ionescu'. O astfel de fraza lunga si descriptiva ar fi facut continutul comunicarii foarte clar. Dar acele dialoguri in care nu sunt cuprinse si intelesuri implicite, care nu iau ca garantat efortul implicit de decodificare, ar fi deosebit de plictisitoare si de pline de explicatii adiacente. 'Masa este gata' este cu totul altceva ca economie si rapiditate decat 'Am gatit tot ceea ce este necesar pentru cina, stiu ca esti flamand si sunt gata sa aduc mancarea si sa o pun pe masa pe care am pregatit-o in prealabil asa incat sa poti manca!'.

Contractul dintre cei participanti la comunicare, indiferent ca este vorba de un dialog intre doua, trei sau mai multe persoane, sau de o comunicare realizata in fata unui auditoriu, asigura ca cel care vorbeste si cel are asculta se pot intelege unul pe celalalt atata timp cat emitatorul ofera un minim de informatie pentru ca receptorul sa poate realiza aceste punti de legatura, aceste judecati implicite.

Adecvarea la auditoriu

Planificarea pentru a te adecva auditoriului se refera la faptul ca este necesar sa-ti planifici, sa-ti construiesti ceea ce exprimi pentru a putea fi inteles de auditoriul particular caruia i te adresezi.

Intelegerea se bazeaza intotdeauna pe presupunerea ca cel care vorbeste si cel care asculta au in comun o anumita suma de cunostinte si de opinii, atitudini, credinte. Pentru ca doar astfel cel care vorbeste isi poate permite sa considere, sa se astepte ca cel care ascuta sa poata face ceea ce numeam mai sus judecati implicite, judecati punte intre ceea ce spun si ceea ce intentionez sa comunic. Doar astfel ma pot astepta ca interlocutorul sa-mi descifreze si inteleaga ceea ce doresc sa comunic, intelesul a ceea ce exprim prin limbaj.

Mult din comunicarea lingvistica se desfasoara lin, fara ca sa observam sau sa constientizam aceste implicite judecati pe care le facem cand ascultam pe celalalt, sau cand ii transmitem celuilalt un lucru. In orice caz, pentru a comunica eficient este important sa ne asiguram ca cel care ne asculta are posibilitatea de a face aceste judecati implicite, are informatia pe baza careia poate evalua ceea ce i se comunica.

Ca exemplu, iata o situatia in care pot fi observate dificultatile care deformeaza comunicarea si care se datoreaza situatiei in care cel care vorbeste cere prea multe astfel de judecati din partea celui care asculta:

Vanzatorul: 'Vrei sa cumperi un steag pentru Cupa Connex la fotbal?'

Cumparator: 'Nu multumesc. Imi petrec de obicei timpul liber cu sotia la pescuit!'

Principiul relevantei informatiei pentru cel care asculta

In buna masura, aceste judecati implicite pe care cel care vorbeste se asteapta sa le realizeze interlocutorul depind de cunostintele necesare despre circumstantele probabile si despre motivatiile celui care asculta. In situatia in care se ofera prea putina informatie ca in exemplul de mai sus cel care asculta este nevoit sa descifreze ca intr-un joc de cuvinte tip puzzle sau rebus, pe ghicite, pentru a intelege informatia oferita.

In psihologie s-a demonstrat ca oamenii, in general, se bazeaza pe principiul relevantei optime in intelegerea unui mesaj comunicat. Relevanta optima este atinsa in momentul cand este oferita exact atata informatie cat este necesara pentru intelegere: cand aceste judecati implicite necesare sunt suficient de relevante pentru a nu cere interlocutorului un efort de prelucrare in plus. Daca cel care asculta se asteapta ca ceea ce se comunica sa fie relevant, sa aiba sens, orice eforturi de a judeca aceasta informatie comunicata vor fi considerate utile chiar daca cer o prelucrari suplimentare pentru a intelege exact sensul.

De exemplu, oamenii au tendinta de a face astfel de eforturi pentru a intelege o ghicitoare, un pamflet, o gluma, o cimilitura cand sunt incredintati ca sensul ascuns merita osteneala unui efort de gandire in plus.

Dar daca un subiect de comunicare este introdus prea abrupt, se poate intampla ca cel care asculta sa nu reuseasca sa-i sesizeze importanta si relevanta pentru existenta lui; asa ca nu-si va 'bate capul' sa inteleaga ceea ce pare fara legatura cu el!

Daca prapastia dintre cel care vorbeste si cel care asculta este mult prea mare, principiul relevantei optime ne permite sa anticipam clar un esec in comunicarea si intelegerea dintre cei doi. Adesea se intampla ca cel care vorbeste, sau cel care scrie, sa presupuna - si speram ca textul acestei carti este el insusi un exemplu - ca exista un optim de relevanta in ceea ce intentioneaza sa comunice pentru cel care asculta sau citeste cand, de fapt, cantitatea de prelucrare suplimentara ceruta pentru 'a descifra' este mult prea mare pentru grupul caruia i se adreseaza!

De fapt, acest principiu poate fi desconsiderat in ambele extreme: cand se ofera prea putina informatie pentru a putea fi relevanta celui care asculta sau citeste, dar si cand se ofera prea multe detalii iar informatia este prea stufoasa si suplimentata de explicatii paralele si se pierde firul rosu, mesajul central al comunicarii.

Actele de vorbire: utilizarea adecvata a exprimarii pentru a putea transmite ceea ce intentionezi

Denumirea de 'acte de vorbire' se refera la faptul ca pot fi folosite anumite moduri de exprimare pentru a realiza actiuni.

De exemplu, exprimarea 'Cu acest inel va cunun', luata in sine, realizeaza actiunea de cununare! La fel, exprimarea 'Promit sa va vizitez cat de curand' realizeaza actul de promisiune.

Astfel de exprimari sunt denumite exprimari de realizare, pentru ca, prin cuvintele folosite in ele, in exemplul de mai sus cuvantul 'promit', realizeaza actul respectiv, actul de a promite. Desigur, nu numai cuvintele puse in joc sunt importante pentru a realiza efectiv actiunea ci, la fel de importante, sunt si circumstantele, adecvarea conditiilor pentru ca promisiunea sa fie formulata si respectata. Dar fraza exprima actul de promisiune!

Exista, de asemenea, si alte acte de vorbire care nu semnalizeaza o realizare, ci intentiile celui care vorbeste legate de scopul a ceea ce exprima.

De exemplu, el poate intentiona ca o exprimare sa faca pe cel care asculta sa faca execute anume, el poate exprima o cerere, pune o intrebare sau produce o afirmare a pozitiei sale reale in problema avuta in vedere. Multe acte de vorbire sunt indirecte. De exemplu, expresia 'Este cam racoare aici' poate fi interpretata ca o afirmatie cand in realitate vorbitorul intentioneaza sa formuleze indirect cererea 'Poti sa inchizi fereastra?'.

Pentru a interpreta actele de vorbire sunt necesare anumite conditii care 'faciliteaza' intelegerea.

De exemplu, conditiile facilitatoare pentru o cerere depind de dorinta celui care vorbeste sa schimbe o situatie data si de masura in care cel caruia i se adreseaza sa poata face ceva legat de aceasta schimbare dorita. Astfel in fata exprimarii: 'Este cam racoare aici' interlocutorul trebuie sa vada daca situatia se conformeaza la ceea ce am numit conditii facilitatoare. Daca interlocutorul crede ca celui care vorbeste ii face placere racoarea si ca nu poate face nimic in legatura cu starea de fapt, 'cererea' exprimata implicit va esua! El va trebui sa ia in consideratie alte posibile interpretari pentru ceea ce i s-a spus. Daca tocmai fusese intrebat cum se simte, aceasta imprejurare il poate face sa interpreteze 'Este cam racoare aici' in sensul unei ironii 'Ma trec fiorii!'.

Deci, daca exprimarea poate fi interpretata ca punand in joc actiuni indirecte, sensul ca atare al cuvintelor ramane aproape irelevant, lipsit de interes. Daca este usor de inteles ca un cuvant precum 'a promite' realizeaza o promisiune, actele indirecte de vorbire pot fi identificate doar daca se ia in consideratie tot ceea ce se petrece: de exemplu, daca persoanele implicate vor fereastra inchisa sau deschisa, sau daca ele se refera la starea de spirit sau la riscurile implicate in ceea ce tocmai decid.

O limitare serioasa in ceea ce priveste intelegerea provine din faptul ca majoritatea lucrurilor care sunt exprimate nu intra in clasa relativ restransa a actelor de vorbire specifice precum: cerere, interogare, etc. Un mare numar de lucruri care sunt exprimate ia forma afirmatiilor.

Astfel de exprimari pot fi utilizate pentru a comenta, a face glume, a realiza o argumentare, a indica faptul ca ai inteles ceva, sau pur si simplu pentru a aduce informatii. Subtile diferente in inteles pot fi transmise in functie de context. Intr-un dialog exprimarile nu sunt produse izolat una de cealalta (caz in care ar putea fi interpretate ca un singur act de vorbire) ci sunt interpretate in functie de contextul social, sunt combinate intr-un intreg de episoade de conversatie, de comunicare.

In context, putem considera ca dialogul are o viata a sa proprie, peste si dincolo de exprimarile intentionate de fiecare dintre participantii ca indivizi. Ca sa intelegem mai bine acest lucru sa ne reamintim ca o accesi scena de dialog dintr-o piesa de teatru, poate fi interpretata de diverse montari regizorale asa incat sensul care ajunge la spectator sa fie de fiecare data relativ inedit.