Comunicarea si importanta ei

Comunicarea si importanta ei

Continutul comunicarii

Stiintele comunicarii au aparut dupa Al Doilea Razboi Mondial si reprezinta o bulversare stiintifica si intelectuala care marcheaza profund secolul nostru. Obiectul de studiu al comunicarii devine prin urmare intreaga lume interpretata ca purtatoare de mesaje, care nasc la randul lor mesaje, ce provoaca o retroactiune catre propriile surse[1].

Din punct de vedere istoric termenul "a comunica" este legat de cuvantul "comun" - el deriva din verbul latinesc comunicare cu sensul de "a avea in comun", "a face ceva in comun", "a impartasi ceva" . Termenul "comunicare" este folosit din secolul al XIV-lea in sensul de "a pune in comun", "a impartasi", "a fi in relatie", pentru ca o data cu dezvoltarea economica din secolele al XVI-lea si al XVII-lea acesta sa acumuleze si sensul de "a transmite"; abia pe la mijlocul - si in special in a doua jumatate - a secolului al XX-lea este asociat unor mijloace media - fizice - clare (presa, radio, televiziune, cinema) .

In Encyclopedia Universalis se afirma la articolul Comunicare ca acest domeniu este insuficient explorat si cunoscut, datorita multiplelor sale fatete. Explorarea acestui vast camp al stiintei reclama contributia a numeroase discipline, utilizand metode diverse: psihologia sociala, sociologia cognitiva, lingvistica aplicata și etologia.

Comunicarea ne inconjoara si este o partea ineluctabila a vietii noastre cotidiene, fie ca suntem sau nu constienti de acest lucru. De altfel, Paul Watzlawick[4] o considera drept "conditio sine qua non a vietii omenesti si a ordinii sociale", caci probabil oricat de mult am incerca, ar fi extraordinar de greu, daca nu chiar imposibil, sa "evadam" din "mrejele" comunicarii. Caci comunicarea nu reprezinta doar dialogurile pe care le purtam cu semenii nostri, stirile pe care le vizionam la televizor, le ascultam la radio sau le citim in presa. Comunicarea reprezinta mult mai mult decat atat si in cele ce urmeaza voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale legate de fenomenul comunicarii.

Dificultatile legate de elaborarea unei definitii complete, adecvate si convenabile a comunicarii se datoreaza, in mare masura, vechimii termenului, care "de-a lungul mai mult decat milenarei sale existente a acumulat progresiv trasaturi si conotatii ce ingreuneaza considerabil misiunea celui care incearca astazi sa-i expliciteze continutul" .

Multi cercetatori au incercat sa realizeze o sinteza in care sa adune cat mai multe definitii ale comunicarii din diferitele domenii in care termenul este utilizat. Unii dintre acestia au fost si cercetatorii americani Frank E.X. Dance si Carl E. Larson (Functions of Human Communication: A Theoretical Approach - Hardcover - 1976) care au adunat 126 dintre cele mai reprezentative definitii ale comunicarii si au costatat faptul ca in aproape fiecare subdomeniu al diverselor discipline precum sociologia, biologia, stiintele informatiei s.a., termenul era utilizat in acceptiuni specifice, de cele mai multe ori chiar divergente fata de acceptiuni din alte sectoare ale cunoasterii.[6]

Procesul comunicarii

Pentru a avea loc comunicarea trebuie sa existe un transfer de informatii de la una din parti - emitator - la cel ce o recepteaza si o intelege - receptor.

Pentru ca o comunicare sa fie eficienta avem nevoie de:

F     Emitator - este cel ce transmite mesajul;

F     Mesaj ansamblul de sensuri ce trebuie transmise si/sau receptionate de auditoriu;

F     Canal - modalitatile in care mesajul poate fi transmis;

F     Cod - limbajul utilizat in transmiterea mesajului;

F     Context - spațiul care influențeaza calitatea comunicarii;

F     Receptor - este cel caruia ii este destinat mesajul;

F     Feed-back - este informatia-raspuns care ajunge din nou la emitator, dar sub alta forma.

Structura comunicarii in triada E.M.R. propusa pentru prima data de Karl Bhler in cartea sa din 1934, Die Sprachtheorie este reprezentata in figura de mai jos.[7] Sa nu uitam distorsiunile (zgomotul) care apar intre fiecare dintre aceste elemente. Mesajele ce fac obiectul comunicarii nu trebuie lasate la voia intamplarii.

Pentru a comunica mai eficient din punct de vedere profesional, unele organizații sau instituții incheie contracte cu agentii de publicitate care urmeaza sa elaboreze spoturi audio-video, angajeaza specialisti in promovarea vanzarilor care sa conceapa programe de stimulare a dorintei de cumparare sau cerere a anumitor produse sau servicii; angajeaza specialisti in publicitatea directa, care sa realizeze baze de date si sa intre in legatura cu clientii actuali si de perspectiva, utilizand posta sau telefonul; stabilesc legaturi cu firme specializate in relatii publice, care urmeaza sa faca o promovare plauzibila produsului si sa creeze sau sa impuna pe piata imaginea instituției[8]. Pentru majoritatea firmelor nu se pune problema daca sa comunice sau nu, ci pentru ceea ce trebuie sa spuna, cui si cat de des.

Reprezentantii esentiali in cadrul unui act de comunicare sunt emitatorul si receptorul. Alte doua elemente reprezinta instrumentele principale de comunicare : mesajul si mijloacele de propagare, iar patru elemente reprezinta activitatile esentiale in cadrul unei comunicari: codificarea, decodificarea, raspunsul si feed-back-ul. Un ultim element il reprezinta zgomotul.

Emitatorul trebuie sa stie la ce auditoriu vrea sa ajunga cu comunicarea respectiva si ce raspuns doreste sa primeasca. El trebuie sa-si codifice mesajele intr-o maniera care sa țina cont de modul in care auditorul vizat decodifica mesajele. Emitatorul trebuie sa transmita mesajul pentru ca acesta sa ajunga la auditorul vizat. Emitatorii trebuie sa creeze canale de reactie care sa le permita sa cunoasca raspunsul receptorului la mesajele transmise de ei.

Pentru ca mesajul sa fie eficient, procesul de codificare a mesajului emis trebuie sa fie corelat cu procesul de decodificare a mesajului de catre receptor. Descifrarile mesajelor ține cont de experiența de viața profesionala a fiecaruia și de modul propriu de interpretare. Mesajele sunt semne care trebuie sa fie familiare receptorului. Cu cat domeniul de experienta al emitatorului se suprapune mai mult peste cel al receptorului, cu atat crește probabilitatea ca mesajul sa fie mai eficient. Aceasta situatie face mai dificila misiunea celor care apartin unei anumite paturi sociale (agenti de publicitate) si vor sa comunice eficient cu indivizii ce apartin unei alte paturi sociale (muncitori din fabrica sau angajați ai instituției).

Sarcina emitatorului este sa faca in asa fel incat mesajul lui sa ajunga cu bine la receptor. Exista un zgomot considerabil in mediul inconjurator, oamenii fiind bombardati cu sute de mesaje pe zi. Este posibil ca auditorul vizat sa nu receptioneze mesajul datorita unuia din urmatoarele motive:

atentia selectiva consta in faptul ca oamenii nu acorda atentie tuturor stimulilor exteriori;

distorsiunea selectiva consta in faptul ca subiectii vor deforma mesajul pentru a auzi ceea ce ei vor sa auda;

memoria selectiva consta in faptul ca oamenii vor retine o mica parte din mesajele care ajung la ei.

Dupa cum bine spune Paul Watzlawick, procesul comunicarii ilustreaza perfect mutatia care a inceput sa se produca in modurile de conceptualizare a lumii prin descoperirea informatiei; aceasta entitate cu existenta autonoma s-a adaugat astfel principiilor clasice ale materiei si energiei.

Referitoare la conversatie - altfel spus la comunicarea verbala fata in fata - se disting patru tipuri de abordari.

Abordarea psihologica si psihiatrica: Scoala de la Palo Alto[9]

Abordarea etnosociologica. Etnografia comunicarii (D. Hymes)[10]

Abordarea lingvistica (C. Kerbrat - Orecchioni) si psiholingvistica (T. Slama-Cazacu)[11].

Lingvista franceza C. Kerbrat-Orecchioni observa ca regulile si principiile functionarii diferitelor tipuri de tranzactii nu sunt universale: "acestea variaza de la o societate la alta precum si in interiorul aceleiasi societati dupa varsta, sexul, originea sociala sau geografica a locuitorilor" (1994).

Altfel spus, ceea ce influenteaza comunicarea interpersonala este masura in care interlocutorii inteleg aceeasi limba (competenta lingvistica), sunt compatibili in planul ideilor (competenta ideologica) precum si al valorilor si competentelor marcate social si individual (determinari psihosociale).

Unul dintre modelele propuse de T. Slama-Cazacu (1954, 1999, 61) se refera in mod special la context, concept fundamental in comunicarea umana, adus in discutie ca atare de cercetatoarea romana inca din anii `50. Modelul "contextelor comunicarii prin limbaj" ilustreaza faptul ca exista intotdeauna o interactiune intre diferitele categorii de contexte. "Ansamblurile" concentrice ale modelului fac parte unele din celelalte si interfereaza constant. Prin urmare, analiza actului comunicarii va trebui sa tina seama de toate nivelurile contextuale.

Abordarea filozofica. Teoria actelor de limbaj (J. Austin, J. Searl). Maximele conversationale (H. P. Grice)

Grice a enumerat regulile unei bune desfașurari ale dialogului sub numele de maxime conversaționale. Acestea pornesc de la principiul cooperarii. Pentru ca o comunicare sa aiba loc intre doi subiecți, e nevoie de emitere dar și receptare a unor informații sau mesaje. Odata implicați intr-o convorbire, interlocutorii s-au supus tacit acestui principiu. In viziunea lui Grice, maximele cantitații, calitații, a relației sau ale modalitații au un caracter reflexiv in teoria comunicarii.

Etapele realizarii unor comunicari eficiente

Identificarea publicului ținta

Emitatorul trebuie sa porneasca de la lucru avand clar conturata in minte imaginea auditorului vizat. Acesta poate fi format din cumparatori potentiali ai produselor instituției, persoane ce se folosesc in mod obisnuit serviciile acesteia, factori de decizie sau factori de influentare. Particularitatile auditorului vizat vor influenta in mod hotarator deciziile emitatorului in privinta a ceea ce trebuie spus, cum trebuie spus, cand trebuie spus, cui trebuie spus.

Analiza imaginii

O latura esentiala a analizei publicului vizat consta in evaluarea imaginii pe care si-a creat-o in prezent auditorul cu privire la instituție, la produsele acesteia si la concurentii ei. Atitudinea si actiunile oamenilor in legatura cu anumite lucruri sunt conditionate de conceptiile lor despre aceste lucruri. Imaginea este un complex de conceptii, idei si impresii pe care o persoana le asociaza unui anumit obiect, produs sau serviciu.

Prima etapa consta in evaluarea gradului de cunoastere al auditorului cu privire la obiecte, folosind un chestionar bazat pe "scala familiaritatii".

Daca cei chestionati, majoritatea, vor spune despre produs ca nu au auzit niciodata de el sau ca au auzit foarte putin, inseamna ca firma trebuie sa lucreze la imaginea ei.

Pentru a se observa cat de buna este imaginea firmei se foloseste un instrument numit  diferentiala semantica . Se realizeaza anumite etape:

Diferentiala semantica 

Elaborarea unui set de dimensiuni relevante, cercetatorul cerand oamenilor sa identifice dimensiunile pe care le utilizeaza o scara bipolara, comparand doua firme;

Reducerea numarului dimensiunilor relevante. Exista trei tipuri de scale:

- scala de evaluare (bun - rau);

- scala de potential (puternic - slab);

- scala de activitate (activ - pasiv).

Aplicarea chestionarului pe esantion de subiecti ;

Prelucrarea rezultatelor;

Verificarea gradului de variabilitate a imaginii.

Dupa ce aceste etape au fost parcurse, firma se poate ocupa de imbogatirea imaginii ei.

Stabilirea obiectivelor comunicarii

Conceperea mesajului

Forma de prezentare a mesajului

Sursa mesajului

Sistemul informational

Modalitati de comunicare

Flaviu Calin Rus (2002, pp. 12-13) considera ca exista patru intelesuri majore ale comunicarii: 1) o dubla intelegere, atat a mesajelor mediate tehnologic, cat si in cadrul vietii comunitare a indivizilor; 2) comunitate, sens strans legat de faptul ca in orice societate exista grupuri sociale care interactioneaza, in urma acestor interactiuni luand nastere diferite structuri sociale; 3) participare, in sensul de "transfer si contratransfer informational" intre membrii comunitatilor ce alcatuiesc societatile; 4) organizare, intr-un sens care se gaseste in stransa legatura cu sensul conceptului de actiune.

Modele ale comunicarii

In acest subcapitol voi prezenta cateva modele ale comunicarii umane și totodata cele mai esențiale.

Modelul lui Shannon si Weaver

Modelul devenit celebru al lui Shannon si Weaver se fundamenteaza pe "teoria matematica a comunicarii" (1949). Acest sistem, mecanic, reflecta nevoile laboratoarelor Bell din acea perioada: sa determine modul in care o sursa de informatie poate duce un mesaj la o destinatie si aceasta cu un minimum de distorsionare in ciuda interferentelor provenind din surse de zgomot.

Cei doi ingineri se plasau in postura receptorului descoperind o constanta: "cu cat incertitudinea receptorului privind continutul mesajului este mai ridicata cu atat valoarea informativa a mesajului creste". In consecinta, obiectivul cercetatorilor este sa determine cantitatea de informatie transmisa, exprimata in binary digit (biti).

In afara aplicarii sale determinante in telecomunicatii si tehnologia calculatoarelor, acest model a oferit o prima paradigma a pragmaticii comunicarii, fiind folosita pe scara larga in multe alte domenii (cum ar fi lingvistica, psihologia, sociologia, etc.).

Cu timpul insa, cercetatorii au constientizat faptul ca "teoria matematica a comunicarii" nu este in realitate decat o teorie a transmiterii unui mesaj de la un punct la altul.