Mesaj si informatie

COMUNICARE - MESAJ SI INFORMATIE

Cea mai simpla definire a mesajului ar fi suita de semnale „împachetate” dupa unul sau mai multe coduri; ceea ce trece de la emitator la receptor. Un cod (sau un sistem de semne) este alcatuit din unitati (semne) si structuri (reguli de combinare), rolul sau fiind acela de a asocia structuri de date cu structuri de semnificatie. Prin urmare, un cod (sau un limbaj) reprezinta o pluralitate de semne care au o semnificatie comuna pentru un numar de interpreti (participanti la procesul de comunicare).

Un inventar sintetic al principalelor clase de mesaje include:

1. mesaje vizuale

– semiotice: limbaj scris

– utilitare (data, ordin, decizie)

– imaginare (fictiune); realiste (fotografia)

– izomorfe:  imagini fixe

– imaginare (arte grafice) sau

– iconice - imagini animate (cinema, televiziune)

2. mesaje sonore        

– semiotice: limbajul vorbit

– izomorfe: zgomote

– imaginare: muzica                 

3. mesaje tactile         

– continue: socuri, presiuni, alunecari etc.

– vibratorii: trepidatii

4. mesaje olfactive

– realiste (mirosul dintr-un spatiu)

– simbolice (limbajul parfumurilor).

Cât priveste informatia, iata câteva tentative de definire. Pentru R. Rieffel (1995, loc. cit.) informatia reprezinta un stoc de date (mesaje, semnale, simboluri) transferat prin procesul de comunicare; comunicarea este cea care permite fiintei umane sa creeze semnificatii noi, sa interpreteze mesajele, deci sa valorifice informatiile. D. Miller defineste informatia referindu-se la „prezenta unuia dintr-o multime de stimuli diferentiabili”, un stimul reprezentând influenta care este „simbolic si arbitrar asociata cu un obiect (stare, eveniment sau proprietate) si care permite organismului stimulat sa distinga acest obiect de altele”¹⁹. Limita acestei definitii consta în aceea ca implica un criteriu particular de relevanta: masura în care receptorul îl gaseste util pentru a opera diferentieri.

J.J. Van Cuillenburg et. al.²⁰ apreciaza informatia ca „ceea ce se comunica într-unul sau altul dintre limbajele disponibile”, deci combinatia dintre semnale si simboluri. Exista, avertizeaza autorii, trei aspecte ale conceptului de informatie:

- aspectul sintatic: succesiunea de semnale grafice, auditive sau electrice, impusa de emitator;

- aspectul semantic     : vezi semnificatia acordata semnalelor, pe baza conventiilor sociale/culturale. Distingem aici între informatia semantica intentionala = informatia pe care emitatorul doreste sa o transmita si informatia semantica realizata = informatia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat;

- aspectul pragmatic – ceea ce se întâmpla cu informatia primita, efectul ei asupra  receptorului.

Jacques Attali ne asigura ca informatia este forma sau ordinea detectabila în orice materie sau energie, fiecare obiect putând fi privit ca mesaj (exista sau nu), semnal (provoaca o reactie), discurs (realizat printr-o „tehnologie”), simbol (pentru ca el semnifica ceva din punct de vedere social) si relatie (cine l-a facut, de ce, cu ce intentie).²¹ O definitie mai accesibila a informatiei este data de W. R. Garner (1962) – informatia este ceea ce reduce, prin transmiterea ei, ignoranta si incertitudinea privind starea unei situatii date si mareste capacitatea de organizare, structurarea si functionare a unui sistem dat.

Daca „informatia are valoare si se masoara în câmpul cunoasterii, iar comunicarea în cel al actiunii si al organizarii”²² (D. Bougnaux) rezulta ca a doua o precede si o conditioneaza în mod necesar pe prima. Informatia este, în cele din urma, un „apel” venit dintr-o lume exterioara si care strabate ceea ce ne înconjoara pentru a ne ghida, a ne îmbogati si, eventual, a ne complica vietile (loc. cit.).

Din perspectiva cognitivista, informatia este disponibila si perceptibila în mediu, nici un organism neputând manifesta un comportament orientat decât în masura în care este în relatie informationala cu mediul (informatia are un rol determinant în controlul conduitei sale). Deci independent de prezenta unui agent cognitiv/observator, informatiile exista si sunt fondate pe invariatii, adica pe relatii constante si regulate între fapte, evenimente sau situatii: daca doua fapte sunt corelate, atunci unul este purtator de informatii pentru celalalt.

Pe acest temei, L. Quere²³ constata ca un obiect poate constitui suportul unei informatii prin intermediul determinarii cauzale a starii în care se afla (girueta indica directia vântului); informatia vehiculata de un fapt este relationata de o constrângere (fara o evaluare/relationare sistematica si univoca a doua sau mai multe fapte, nu se poate considera ca unul îl indica pe celalalt), în fine, informatia este de natura relationala: un fapt nu contine informatii despre el însusi, ci despre un altul.

Pentru G. Bateson, informatia este „diferenta care face diferenta”²⁴, exemplul ales de el fiind o harta care, daca ar avea toate datele teritoriului a carui reprezentare este, ar trebui sa aiba dimensiunile teritoriului. Deci cartograful va reproduce decât unele diferente de nivel, de vegetatie etc., adica acele elemente „care fac diferenta”, care aduc informatii, în functie de scara hartii, de mijloacele de reproducere, de destinatia documentului. Analogia de mai sus arata ca informatia nu este „substanta”, ci un raport între doua variabile.