| CATEGORII DOCUMENTE |
| Comunicare | Marketing | Protectia muncii | Resurse umane |
Pornind de la aceasta structura generala, s-au elaborat mai multe modele ale comunicarii, adica reprezentari schematice ale procesului de comunicare.
Este cea mai simpla modelare a procesului de comunicare, pornind de la cele cinci intrebari jurnalistice care identifica factorii implicati in proces. Este un model axat pe comunicarea mass-media.
|
Cine |
Ce zice |
Cum |
Cui |
Cu ce efect |
||||
|
EMITATORUL |
MESAJUL |
CANALUL |
RECEPTORUL |
EFECTUL |
Se refera la comunicarea mediatizata si include printre elementele comunicarii sursa de zgomot, un factor foarte important deoarece dorim sa ne asiguram de acuratetea canalului.
Sursa SURSA DE ZGOMOT Destinatia informatiei Receptor Canal Emitator MESAJ SEMNAL EMIS MESAJ SEMNAL PRIMIT
Este un model care se refera la comunicarea interpersonala.
Repertoriul
emitatorului Sursa
de zgomot (mediul) ZGOMOT Repertoriul
receptorului Emitator Codare Decodare Receptor
Aceasta schema vrea sa spuna ca emitatorul si receptorul au un repertoriu
comun (cu cat acest repertoriu comun este mai mare, cu atat comunicarea
este mai eficienta). Tot ceea ce nu face parte din comunicare, adica orice
mediu si repertoriu care nu apartine celor doi parteneri de comunicare,
reprezinta sursa de zgomot si influenteaza codarea, decodarea,
transmiterea.
Este un model care se refera la comunicarea de masa si foloseste imaginea propagarii undelor pe suprafata apei pentru a arata ca mesajele se propaga de la un centru (comunicatorul) spre o periferie (receptorii).
- Selectie - Filtrare [faza 1] COMUNICATORI CODURI Controlori (gatekeepers) redactori sefi directori de agentii Receptori [faza 2] REGULATORI influenteaza comunicarea - modifica continutul si
obiectivitatea Audiente Selectie Mass media Filtre (disponibilitatea receptorilor de a primi sau respinge mesaje) Efecte
In acest model se observa ca factorii care distorsioneaza
mesajele sunt mai multi:
perturbatiile canalului de comunicare (zgomote, etc.)
nivelul de intelegere al interlocutorului (repertoriul comun variaza)
evaluarea autoritatii sursei (publicul evalueaza autoritatea in loc sa asculte)
mesajele prea sarace sau prea incarcate
interesul publicului
Prin "forma de comunicare" se intelege forma materiala care este aleasa sa vehiculeze continutul unui mesaj. Astfel, comunicarea poate fi verbala, paraverbala sau non-verbala.
Forma de comunicare verbala are ca mijloc de actiune cuvantul vorbit. Daca acceptam ca scrisul este o inregistrare a comunicarii vorbite, atunci si acesta face parte din comunicarea verbala, desi tehnicile aferente vor fi diferite.
Comunicarea verbala este o comunicare codata ce are loc pe temeiul unei limbi comune (adica un limbaj natural cum ar fi de exemplu romana) si a unui limbaj comun (adica a unor conventii lingvistice specifice unor grupuri profesionale, culturale etc., cum ar fi jargonul).
Codul furnizeaza elementele indispensabile comunicarii verbale, presupunand reguli, definitii, simboluri etc.
O subspecie a comunicarii verbale este uneori considerata comunicarea simbolica, desi unii autori o includ la comunicarea non-verbala. Aceasta diferenta provine din faptul ca insasi comunicarea simbolica este uneori verbala, alteori non-verbala. De exemplu, limbajul religios, militar, comercial, etc., presupun utilizarea unor simboluri care pot fi la randul lor rostite, caz in care avem comunicare verbala, sau reprezentate fie grafic fie prin gesturi, caz in care este vorba despre o comunicare non-verbala.
Comunicarea paralingvistica (numita si paraverbala) este cea care insoteste intotdeauna comunicarea verbala si consta in elemente ca intonatii, ezitari, timbrul vocii, pauze, viteza, ritm, balbe, etc., adica acele elemente care altereaza sensul digital al comunicarii verbale.
Comunicarea non-verbala este acea forma de comunicare care vehiculeaza mesaje prin intermediul semnelor, gesturilor, mimicii, simbolurilor grafice, care pot transmite emotii, reactii, atitudini.
Uneori comunicarea non-verbala se mai numeste limbajul trupului, desi acest sens este unul partial, intrucat ea include si imaginile, sunetele, iconurile. Este de la sine inteles ca semnele si gesturile utilizate in comunicarea non-verbala sunt diferite de la o cultura la alta.
Prin "tip de comunicare" se intelege contextul comunicarii sau domeniul de aplicabilitate in functie de finalitatea ei. Din acest punct de vedere, vorbim despre cateva tipuri principale de comunicare: interpersonala, intrapersonala, comunicare de grup, comunicare mediatizata, comunicare de masa, comunicare publica, comunicare intrainstitutionala, educativa, politica si electorala, publicitara.
Cele trei forme de comunicare sunt utilizate in cadrul tuturor tipurilor comunicarii si de aceea tehnicile corespunzatoare se vor presupune reciproc. Va fi evident, de pilda, ca in cadrul tehnicilor specifice comunicarii mediatizate se vor avea in vedere si tehnicile formelor utilizate acolo.
Comunicarea interpersonala presupune existenta a minim doi parteneri, al treilea putand avea un rol pasiv. Comunicarea interpersonala este cea mai raspandita, avand loc atat la nivelul relatiilor intime (unde comunicarea este mai intensa) cat si in relatiile profesionale, oficiale, formale, unde comunicarea este mai putin intensa.
Obiectivele ei sunt de obicei cunoasterea celuilalt, autocunoasterea, persuadarea, crearea si intretinerea relatiilor umane, recunoasterea valorii personale, satisfacerea nevoilor afective, de control si dominatie, descoperirea lumii exterioare, ajutorarea semenilor, jocul si distractia[1].
Comunicarea interpersonala poate fi directa, caz in care este nemijlocita si interactiva, avand loc prin intermediul dialogului, sau indirecta, adica mijlocita de scrisoare, inregistrare, transmitere. Schema grafica cea mai simpla a comunicarii interpersonale este:
A B
unde A si B sunt cei doi parteneri care comunica. Aceasta schema se refera la cea mai simpla forma de comunicare interpersonala. Din perspectiva finalitatii urmarite in cadrul relatiilor publice, la comunicarea interpersonala pot lua parte insa mai mult de doi parteneri. Uneori rolul unui "partener", il poate juca o institutie, prin reprezentantul sau. De asemenea, trebuie mentionat ca evenimentele publice cum ar fi expozitiile, conferintele, etc., faciliteaza fenomene de comunicare interpersonala.
Comunicarea intrapersonala este cea care are loc in interiorul unei persoane (in si catre sine), adica se petrece atunci cand una si aceeasi persoana pune intrebari si raspunde la ele. Altfel spus, in cazul acestui tip de comunicare emitatorul si receptorul sunt indiscernabili.
Ea este un tip de comunicare in masura in care individul uman se analizeaza, reflecteaza asupra propriilor opinii si convingeri, fiind posibila chiar si minciuna. Exista cateva particularitati ale comunicarii intrapersonale, astfel:
emitatorul si receptorul se confunda
nu este necesara codificarea
mesajul nu parcurge un spatiu fizic, deci nu apar bruiaje.
Unii autori nu o considera ca pe un tip distinct de comunicare, altii spun ca ea este asa ceva in masura in care ajuta la clarificarea unor idei sau convingeri.
Comunicarea de grup este o comunicare interpersonala ce include mai mult de doua persoane si presupune existenta unei coeziuni de grup, materializata prin cod comun si relatii bazate pe interese comune. De obicei in cadrul comunicarii de grup se configureaza un lider. Se considera ca sunt tipice grupurile mici, cu cel mult zece persoane, in cadrul carora este posibila pastrarea legaturilor interpersonale, de aceea se poate spune ca acest tip de comunicare este o suma de comunicari interpersonale. Schema comunicarii de grup este, in cazul unei comunicari spontane, urmatoarea:
B C A
In mod traditional, eficienta comunicarii de grup era conditionata de proximitatea spatiala, dar in zilele noastre grupurile isi pot pastra coeziunea prin intermediul transmisiei de date la distanta (Internet, radio, teleconferinte, etc.).
In cazul in care avem un grup in cadrul caruia s-a configurat un lider si relatii ierarhice, comunicarea are loc in felul urmator:
A Lider B C
Aceasta schema vrea sa spuna ca comunicarea se orienteaza in jurul liderului care este principalul emitator de mesaje, desi au loc si schimburi intre membrii grupului. Uneori este posibil ca intre membrii grupului sa nu existe comunicare (linia punctata dintre C si B).
Se apreciaza ca acest tip de comunicare este mediul cel mai propice pentru luarea deciziilor, pentru aplanarile de conflicte sau pentru comunicarea emotiilor. Comunicarea de grup are loc in cadrul relatiilor familiale, a echipelor de lucru, a grupurilor de prieteni sau de colegi.
Cand numarul membrilor unui grup creste peste limita care permite pastrarea legaturilor interpersonale, exista tendinta spargerii acestuia in subgrupuri. Astfel iau nastere procese de comunicare intre subgrupuri.
Comunicarea mediatizata este unidirectionala si nu necesita existenta unui raspuns. Ea presupune existenta unui destinatar unic si a unui numar mare de receptori. Mesajele sunt texte tiparite, unda sonora, imagine video. Comunicarea mediatizata (de exemplu "mica publicitate") nu este acelasi lucru cu comunicarea de masa (comunicatul oficial, stirile etc.).
In cadrul comunicarii mediatizate, emitatorul este de obicei o institutie care doreste sa transmita un mesaj unui numar mare de receptori, prin intermediul unui canal media.
|
EMITATOR |
|
receptor |
|
Canal MEDIA |
|
receptor |
|
receptor |
Problema esentiala a acestui tip de comunicare o reprezinta rolul feed-back-ului. Astfel, se pune intrebarea daca eficienta comunicarii mediatizate depinde mai mult de emitator sau trebuie acordata atentie si receptorului.
In acest sens, teoriile actionale pun accent mai mare pe rolul emitatorului, spunand ca receptorul are un rol pur pasiv. Dimpotriva, teoriile interactionale recunosc rolul interlocutorului, spunand ca un proces de comunicare fara raspuns este imposibil. Astfel, se asuma modelul "ping-pong-ului", care sugereaza chiar inversarea continua a rolurilor intre emitator si receptor. Calea de mijloc este asumata de teoriile tranzactionale sau ale "spiralei". Acestea sustin ca nu se mai poate vorbi doar de o schimbare de roluri intre emitator si receptor, ci de doua fluxuri informationale continue si simultane, orientate in sensuri contrare, replicile fiind concomitente si sincrone[2].
Comunicarea de masa este o forma profesionalizata a comunicarii mediatizate, fiind mai complexa deoarece are un numar mai mare de receptori iar emitatorul, fiind un profesionist, se numeste comunicator. Comunicarea de masa este cea mai des utilizata in relatiile publice.
SURSA receptor COMUNICATOR receptor receptor SURSA
De data aceasta, emitatorul profesionist ("comunicatorul") alcatuieste mesajul folosind surse de informatie iar impactul asupra receptorilor este mult mai mare. Specialistul in relatii publice poate fi "sursa" pentru un comunicator, daca reuseste sa fie credibil.
Fiind o comunicare profesionalizata, comunicarea de masa presupune existenta gate-keeper-ului, adica un producator institutionalizat de mesaje adresate unor destinatari necunoscuti. Gate-keeper-ul poate fi seful redactiei sau o agentie de stiri.
Trasatura cea mai importanta a acestui tip de comunicare este absenta aproape totala a feed-back-ului. Rubricile destinate raspunsului receptorilor (de tip "posta redactiei", "telefonul ascultatorului" etc.) reusesc in foarte mica masura sa reflecte impactul mesajului asupra publicului.
Comunicarea publica se refera la implementarea unui sistem de relatii cu publicul din partea institutiilor (de stat sau private) care doresc furnizarea unor informatii de interes public, cum ar fi cele privitoare la mediu, sanatate, prevenirea accidentelor, siguranta persoanelor, piete de desfacere etc.
Aceste mesaje pot fi transmise prin intermediul mass-media sau prin mijloace proprii.
Comunicarea intrainstitutionala se refera la un transfer de informatii intre angajatii unei institutii sau intre angajator si angajati.
Departamentul PR este de obicei responsabil cu aceasta comunicare, astfel incat, din punctul de vedere al PR, au loc de fapt trei directii ale comunicarii: comunicarea cu personalul, comunicarea cu alte institutii (o comunicare interinstitutionala), respectiv, comunicarea cu mass-media.
Se refera la favorizarea accesului la stiinta al cetatenilor, prin intermediul mass-media. Se pot da in acest sens exemple de canale media specializate cum ar fi "Discovery", dar si activitatea unor organizatii neguvernamentale care isi propun acest scop.
Comunicarea publicitara se refera la totalitatea instrumentelor, sistemelor, mijloacelor, metodelor folosite in scopul formarii, promovarii si mentinerii imaginii unor produse, servicii, firme, actori politici sau partide politice.
Uzeaza de toate tipurile si formele de comunicare, formuland in mod explicit nevoile existente la nivelul publicului intr-un mesaj. Aceasta inseamna ca comunicarea publicitara comunica o nevoie prin intermediul mesajelor, astfel incat publicul tinta sa o constientizeze, identificandu-se cu ea.
Presupune anumite tehnici si strategii care difera in functie de public si de oferta. In general, se considera ca exista cateva tipuri specifice de public, in functie de caracterul produselor (de exemplu: produse de larg consum, produse cu utilizare limitata, produse de lux, respectiv produse pentru consumatori specializati).
Comunicarea politica si electorala are drept scop transmiterea unor mesaje din partea actorilor politici catre populatie. Prin comunicare politica si electorala trebuie sa intelegem o actiune planificata, menita sa asigure climatul de bunavointa si de intelegere intre organizatie si public[3].
Mai direct spus, ea vizeaza influentarea voita a opiniei publice avand ca finalitate provocarea (sau, dupa caz) eliminarea unei actiuni din partea publicului, in sensul transformarii actorului politic intr-un produs familiar si agreabil opiniei publice. Comportamentul care trebuie obtinut in final din partea publicului este votul, o recompensa pe care actorul politic o primeste in functie de eficienta comunicarii sale.
Mijloacele utilizate sunt televiziunea (mass-media in geneeral), sondajul si publicitatea (supranumite si "sfanta treime a comunicarii politice").
Scopul si mijloacele comunicarii politice presupun necesitatea standardizarii ei si adoptarea unor strategii si tehnici de comunicare specifice.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3000
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
