Strategiile mentale ale reusitei

Strategiile mentale ale reusitei

Experienta demonstreaza ca, adeseori, in deplina concordanta cu numeroasele argumente si/sau atuuri psihologice de care dispune, orice invingator stie, tinzand spre perfectiune, cum sa transpuna in practica, activ si dinamic, o complexa si eficienta gama de strategii mentale ale reusitei.

Daca factorii psihologici ai propriului potential caracterizeaza o stare relativ stabila si ii permit, oricarui invingator, sa se autodepaseasca si sa isi dezvolte propia personalitate de-a lungul unui amplu proces de maturizare, strategiile mentale ale reusitei, prin aplicarea lor, ii genereaza si ii induc o capacitate psihomotorie rapid operationala, care il vor conduce la succes.

De fapt, intre potentialul psihologic al invingatorului si strategiile mentale ale reusitei exista o relatie de interdependenta.

Astfel, potentialul psihologic al oricarui invingator constituie baza stabila pe care strategiile mentale ale reusitei se pot dezvolta cu o mare eficienta.

La randul lor, odata cunoscute si "stapanite", strategiile mentale ale reusitei contribuie, decisiv, atat la dezvoltarea anumitor aspecte ale potentialului psihologic al invingatorului, cat si la afirmarea personalitatii sale.

Dar sa analizam succint, in cele ce urmeaza, continutul celor sapte strategii mentale ale reusitei.

1. Strategia vizualizarii

Strategia vizualizarii consta intr-o anticipare a succesului si se exprima prin intermediul unei proiectii in viitor a scenariului acestuia.

Rolul vizualizarii este fundamental, intrucat aceasta are capacitatea de a accelera "traiectoria" individului, actualizand, in prezentul instantaneu, o realitate care nu este perceptibila decat in viitor. Practic, invingatorul are capacitatea (evident, teoretica) de a comprima timpul, prin intermediul vizualizarii el transpunandu-se intr-un nou spatiu si intr-un timp diferit de cel actual.

De asemenea, pentru orice invingator vizualizarea se constituie intr-o veritabila "masina" de explorare a spatiului si a timpului, in conceptia sa a vedea fiind echivalent cu a vrea.

In acest mod, invingatorul este capabil sa isi controleze, foarte bine, anxietatea precompetitiva, simuland "competitia" inaintea desfasurarii acesteia. Drept consecinta, in faza de invatare a noi tehnici si metode, vizualizarea mentala este de natura sa ii permita invingatorului sa accelereze procesul asimilarii, iar in cea de (auto)perfectionare sa isi sporeasca, decisiv, stabilitatea si abilitatea de a actiona;

2. Strategia obiectivelor

Bazandu-se pe o viziune clara si precisa asupra actiunilor pe care urmeaza sa le initieze si/sau sa le dezvolte, orice intreprinzator, manager si/sau sportiv performant, respectiv, orice invingator, poseda capacitatea de a defini si de a transpune in practica, intre starea prezenta si cea dorita, o serie de obiective intermediare si operationale.

Strategia obiectivelor, care este, in fapt, o strategie de programare a actiunilor, corespunde unui demers analitic, "pas cu pas", ce se poate efectua apeland la mijloace fie pre-, fie retroactive.

Demersul preactiv urmareste cronologia obiectivelor programate in timp, pornind de la starea prezenta si ajungand la cea dorita.

In sens opus, demersul retroactiv apeleaza la o "intoarcere" in timp a obiectivelor programate, plecand de la starea dorita si ajungand la cea prezenta;

3. Strategia gestionarii eficace (stapanirii) a situatiilor

Aceasta strategie permite invingatorului sa integreze propriile obiective intr-un demers perfect dinamic. Astfel, strategia gestionarii eficace (stapanirii) a situatiilor se constituie intr-un mijloc privilegiat de a gestiona, in regim de continuitate, obiectivele, intre starea prezenta si cea dorita. Mai concret, acest tip de strategie presupune si implica a actiona in functie de "articularea" diferitelor etape care conduc la succes, parcurgand, "pas-cu-pas", "momente-cheie", a caror "atingere" este realizabila numai bazandu-ne pe experientele anterioare.

Schematic, strategia gestionarii eficiente a situatiilor poate fi prezentata astfel:

Fig.nr. 15: Strategia gestionarii eficiente a situatiilor

In fig. nr. 15 este prezentata strategia cea mai performanta, respectiv cea recurenta, care integreaza in procesul sau rezultatele procesului de invatare din experientele traite.

In cazul invers, respectiv in cel in care construirea reusitei se face doar pe baze teoretice, intalnim o strategie lineara (nonrecurenta), dovedit a fi deficitara, deoarece nu ia in considerare rezultatele si/sau invatamintele experientelor traite (fig. nr. 16):

Fig. nr. 16: Strategia gestionarii deficitare (ineficiente) a situatiilor

Din considerentele expuse se poate concluziona faptul ca strategia gestionarii eficiente (stapanirii) a situatiilor se bazeaza pe trei elemente fundamentale, si anume:

a) a invata din esecuri. In acest context, sa ne reamintim ca " . este cu mult mai usor sa trecem printr-un succes, decat printr-un esec"[1]. Si, de asemenea, sa tinem cont de ceea ce afirmau, cu mult timp in urma, unele personalitati: "Nu exista esecuri, ci numai lectii" (Nietzsche); "Noroc ca mai exista si esecuri, pentru ca numai astfel putem progresa (Frederic cel Mare); "Eroarea nu este grava, in conditiile in care ea este irepetabila" (Alexandru cel Mare); etc.

Pentru a putea "exploata", la maximum, erorile generate de propriile esecuri, un adevarat invingator va trebui sa apeleze la diferite tehnici personale ca, spre exemplu:

analiza clara si detaliata a dimensiunilor esecului;

relevarea cauzelor reale ale esecului

cauze intentionale (subiectul isi controleaza actiunea);

cauze neintentionale (subiectul nu isi controleaza actiunea);

cauze stabile (cunoscute si precizate);

cauze instabile (fluctuante);

cauze interne (legate de propria persoana);

cauze externe (legate de mediul ambiental psihosocioeconomic si sau de cel politic);

identificarea precisa a erorilor comise, reperand ceea ce trebuie schimbat, pentru a putea transforma esecul in succes;

identificarea a ceea ce a functionat bine si, deci, poate fi reutilizat intr-o situatie viitoare, in scopul de a garanta succesul.

A invata din propriile esecuri (dar, eventual, si din ale altora !) poate fi rezumat intr-o succinta si percutanta afirmatie: Sa nu comitem, niciodata, aceeasi eroare ! .

b) a stapani consecintele esecului si situatiile-limita. Aceasta presupune a nu demobiliza niciodata si, de asemenea, a avea convingerea ca, intotdeauna, mai exista cel putin o sansa ! Este, evident, o problema de echilibru psihologic, pentru ca a putea trece peste cele mai (uneori) "infioratoare" situatii implica tarie de caracter, vointa, incredere in propriile forte, convingerea ca vom fi capabili de reusita. Sau, dupa cum formula Nietzsche, "tot ce nu ma omoara ma face mai capabil, mai puternic .";

c) a invata din succese. Cat de greu ne este, uneori, sa invatam din propriile reusite Si, mai mult, de cate ori nu suntem tentati sa ne "culcam" pe "laurii victoriei" intrand, astfel, intr-o stare de latenta cel putin primejdioasa, mai primejdioasa chiar decat esecul ?! . Practic, a invata din propriile succese (dar si din cele ale altora !) presupune parcurgerea acelorasi etape (faze) ca si in cazul invatarii din esecuri, cu o serie de mici particularitati:

analiza riguroasa a dimensiunilor succesului;

relevarea cauzelor stricte ce au generat succesul;

identificarea tuturor aspectelor favorabile, potential reutilizabile in situatii ulterioare, in scopul realizarii a noi succese;

identificarea, post factum, a tot ceea ce poate fi ameliorat si amplificat din punct de vedere al eficacitatii succesului.

Practic, aflat in fata unei situatii, un invingator poate gandi (evident, exprimat intr-o forma sintetica) in maniera urmatoare:

- daca am inregistrat un esec:

imi identific erorile;

descopar ce trebuie sa fac pentru a-mi corecta propriile erori, astfel incat sa nu le mai repet;

- daca am inregistrat un succes:

identific ceea ce "merge";

asimilez ceea ce am invatat pentru a putea reproduce faptele favorabile, incercand sa devin propriul meu model;

retin faptul ca a stapani situatiile inseamna a invata, dupa cum a invata inseamna a sti sa iti indrepti propriile erori si sa reproduci succesul.

4. Strategia schimbarilor rapide si eficiente

Acest tip de strategie permite invingatorului sa treaca, extrem de rapid, de la o stare mentala la alta, total opusa ("comutare mentala" . Iata cateva exemple: de la admiratie, la dispret; de la dragoste, la ura; de la bucurie, la tristete; de la concentrare, la relaxare; etc. Scopul (evident, strategic) este de a genera interlocutorului anumite stari de spirit[2], influentandu-i (decisiv) comportamentul, in sensul dorit de noi.

Pentru a putea apela la strategia schimbarilor rapide si eficiente, orice invingator trebuie sa dea dovada de maxima flexibilitate psihomotorie si de maxima adaptabilitate la mediul ambiental, fiind capabil sa comunice intr-o maniera clara si eficace.

Succesiunea starilor mentale caracteristice acestei strategii, cu scopul de a putea atinge performanta, este redata, schematic, astfel (fig nr. 17):

Fig.nr. 17: Exemplu de succesiune a starilor mentale conducand la performanta

Invingatorul isi va "alimenta" propria "banca de date" aferenta starilor mentale, bazandu-se atat pe acumularile rezultate din experientele traite, cat si pe tratamentul "aplicat" acestor experiente, prin intermediul strategiei gestionarii eficiente (stapanirii) a situatiilor.

5. Strategia influentarii

Strategia influentarii consta in a-l determina pe interlocutor sa adopte o stare mentala necesara atingerii scopului pe care ni-l propunem.

Daca, in cazul precedent, se recurge la automanipulare, in strategia influentarii accentul este pus pe capacitatea de a-i determina pe interlocutori sa reactioneze la stimulii mentali (arareori si fizici) emisi de noi ("noi", pentru ca agream ideea ca fiecare cititor este si/sau va fi un invingator).

Strategia influentarii poate apela la unul dintre urmatoarele doua mijloace:

- convingerea si mobilizarea interlocutorului, generandu-i o stare mentala pozitiva si favorabila vizavi de propria-i persoana (in cazul strategiei negocierii);

- demobilizarea si destabilizarea interlocutorului, generandu-i o stare mentala negativa (in cazul strategiei confruntarii).

Evident, mijlocul ales va fi in functie de scopul urmarit de fiecare dintre noi: "castigarea" partenerului in cazul, spre exemplu, al unei negocieri, respectiv, intimidarea unui (potential sau virtual) concurent.

Prin adoptarea primului mijloc ne putem "aduce" interlocutorul in urmatoarele stari mentale: "deschidere" fata de noi; disponibilitate si predispozitie pentru dialog; capacitate inalta de ascultare; aptitudinea de a prevedea si de a recepta starea pe care o exteriorizam; cooperare.

Apeland la cel de-al doilea mijloc, vom putea imprima interlocutorului teama, confuzie, indoiala, trac, stres, frica si chiar o accentuata stare de nervozitate, apeland la mijloace nonverbale (contact vizual, atitudine corporala, "penetrarea" in "spatiul" sau intim etc.) si/sau verbale (anuntarea prealabila a propriilor noastre performante; inferiorizarea adversarului - spre exemplu, prin intermediul unei exprimari de genul: "Mai cunosc pe cineva care, aflat in postura dumneavoastra, a pierdut" -; apelarea la tehnica confuziei - spre exemplu, apelarea unei persoane, pe care o cunoastem bine, pe un alt nume/prenume si/sau functie -; etc.);

6. Strategia relationala

Strategia relationala se bazeaza pe "transmiterea" relationala a propriilor capacitati asupra anturajului din mediul nostru ambiental

Experienta demonstreaza faptul ca strategia relationala genereaza o influentare in dublu sens: a interlocutorului de catre noi; a noastra de catre interlocutor (prin prisma efectului generat si scontat de noi).

Principiile de baza apelate si utilizate de invingatorii ce recurg la strategia relationala pot fi exprimate prin intermediul urmatoarelor doua postulate:

Am nevoie de altii pentru a reusi;

Nu pot reusi de unul singur

In fapt, strategia relationala se bazeaza atat pe invatare, cat si pe comunicare.

Ca strategie de invatare, strategia relationala apeleaza la o dubla invatare, atat de la propria persoana, cat si de la interlocutori.

Principala tehnica de invatare aplicata prin intermediul strategiei relationale consta in modelarea propriului comportament si a propriei personalitati. Implicit, in strategia relationala, invingatorul se va modela atat in functie de ceea ce este, cat si in functie de modul in care interlocutorul sau se va exterioriza comportamental (verbal si nonverbal).

Pentru ca strategia relationala sa fie complet operationala si modelarea eficace, este necesar ca invingatorul sa stie, prealabil, ce vrea (doreste) sa modeleze, respectiv de ce elemente are nevoie pentru a putea continua sa progreseze.

De aceea, invingatorul     trebuie sa se cunoasca foarte bine si sa isi poata evalua, cu maxima rigurozitate si cu cat mai putin subiectivism, in orice moment al actiunilor pe care le intreprinde, propriile-i calitati si defectele, astfel incat sa poata fi capabil sa isi defineasca, extrem de clar, ceea ce vrea sa "imprumute", sa imite si/sau sa modeleze la si de la interlocutor.

De obicei, pentru a putea progresa invingatorul are la dispozitie doua mijloace, sintetizate in urmatoarele

stabilizarea, intarirea si dinamizarea punctelor sale forte, precum si a ceea ce stie si este, realmente, capabil sa faca, apeland si/sau utilizand strategia gestionarii succesului;

"acoperirea" propriilor sale deficiente (puncte "slabe"), modelandu-se in functie de comportamentul si personalitatea interlocutorilor sai, respectiv in functie de ceea ce acestia poseda si el doreste sa castige de la ei: stiinta lor de "a face"; tehnicile lor de negociere; metodele lor de lucru; strategiile adoptate in diferitele actiuni intreprinse; etc.

Asadar, modelarea propriului comportament, a propriei personalitati, constituie mijlocul cel mai sigur, cel mai puternic si cel mai eficient pentru a ne "imbogati" strategiile mentale adoptate in demersul nostru catre reusita.

Ca strategie de comunicare, strategia relationala apeleaza la o serie de tehnici care ne permit sa profitam de situatiile in care, cel putin momentan, interlocutorul, prin capacitatile, disponibilitatile si posibilitatile sale, domina relatia existenta. Ca rezultanta, vom putea fi capabili sa inclinam "balanta" in "favoarea" noastra, de la o relatie de putere, la una de invatare (asa cum, spre exemplu, este cazul relatiilor dintre profesor si elev, dintre conducator si condus, dintre campion si "out sider" etc.). Si, nu in ultima instanta, vom putea realiza aceasta "basculare" comportamentala de pe pozitiile create prin intermediul imaginii noastre de marca. Ceea ce, finalmente, inseamna si este echivalent cu crearea, dezvoltarea, promovarea si/sau impunerea, in mediul ambiental, a imaginii de marca a invingatorului.

Sintetic, parametrii descriptivi ai strategiei relationale pot fi redati conform schemei prezentata in fig. nr. 18.

Fig. nr. 18: Parametrii descriptivi ai strategiei relationale

7. Strategia META

Extrem de puternica si, in acelasi timp, nu mai putin sofisticata, strategia META permite invingatorului sa ocupe o pozitie privilegiata in relatia sa cu mediul ambiental, respectiv aceea de observator al propriului comportament.

Asadar, a aplica strategia META inseamna a ne observa, dinamic, in actiune, de unde rezulta si faptul ca aplicatiile acesteia sunt foarte diverse.

Astfel, pozitia noastra de observator al propriului comportament ne permite, mai intai, modificarea si ameliorarea propriilor performante realizabile si/sau in curs de realizare. Prin urmare, strategia META se constituie intr-o eficienta si foarte rentabila sursa de invatare, pe termene foarte scurte.

In acelasi timp, aceasta strategie mentala a reusitei constituie o excelenta tehnica de gestionare a emotiilor. Introducand o "distanta" fata de noi insine, un "recul" fata de propriile noastre actiuni, META indeparteaza senzatii care ar putea fi, pe moment, traite de noi intr-o maniera deosebit de negativa si/sau stresanta.

Ca strategie de invatare, META se apropie, din punct de vedere conceptual, de principiile strategiei gestionarii eficiente (stapanirii) a situatiilor. Deosebirea consta in faptul ca, daca, in cazul acesteia, strategia invatarii opereaza in sprijinul fundamentarii actiunilor, META intervine pe parcursul derularii actiunii propriu-zise.

Strategia META presupune parcurgerea urmatoarelor patru faze:

declansarea - se produce din momentul in care, pe parcursul desfasurarii unei actiuni, invingatorul isi da seama ("realizeaza") ca performanta sa poate fi si trebuie ameliorata. Aceasta constientizare este legata de interpretarea unui anumit numar de semnale interne si/sau externe, semnale repetate sub forma de senzatii, mesaje etc. si care indica faptul ca performanta vizata nu este, inca, optimala;

analiza contextului in care se deruleaza actiunea, fapt care implica si/sau presupune "detasarea" celui care desfasoara actiunea si transpunerea sa in rol de "spectator" al derularii evenimentelor, urmarind o analiza cat mai putin subiectiva a contextului creat si generat. Si, fapt extrem de important, in acest mod, invingatorul va evita "imixtiunea" propriului anturaj in problemele cu care se confrunta direct, declansand un feed-back capabil sa ii permita sa controleze si sa ajusteze, in permanenta, prin microschimbari, derularea propriei actiuni;

identificarea si atribuirea, pe momente de desfasurare a actiunii, a cauzelor ce pot genera sau au creat disfunctionalitati. Rezultanta directa a acestei faze o constituie stabilirea schimbarilor capabile sa conduca la ameliorarea propriilor performante;

transpunerea, instantanee, in practica, a masurilor de corectie impuse si reintegrarea individului in rolul de "actor", actiunea sa fiind, de acum, gestionata din interior si condusa spre o eficienta rezultanta superioara celei prevazute initial.

Ca metoda de gestionare a emotiilor, strategia META permite si faciliteaza, substantial, diminuarea intensitatii reactiilor noastre emotionale provocate de teama, trac, anxietate etc.

In acest context, trecand din registrul "emotii-senzatii" in cel de "evaluare-analiza", invingatorul isi autogenereaza "reculul" care ii va permite sa treaca, rapid si eficient, peste obstacolele intervenite pe parcursul derularii propriilor actiuni

Prin urmare, detasarea de un context trait, evaluarea situatiei de fapt, analizarea viitoarelor directii de actiune in vederea ameliorarii propriilor performante, ii genereaza invingatorului posibilitatea de a-si diminua, progresiv, intensitatea emotiilor negative, de a-si pregati, cu maxima rigurozitate si cu cat mai putina subiectivitate planul de actiune si, finalmente, de a-si "conserva" propriile mijloace si/sau resurse capabile sa ii furnizeze un comportament profund performant.

Altfel exprimat, strategia META ii ofera invingatorului posibilitatea de a trece, rapid si eficient, din "centrul atentiei", in exteriorul actiunii, transpunandu-se, intr-o maniera flexibila, in rolul de analist al contextului creat. Scopul il constituie, in mod evident, ameliorarea propriilor performante in demersul catre reusita.