TOPOSURI SI STRATEGII ARGUMENTATIVE

[i] Cf. grec. Topoi (sg. topos), lat. loci (sg. Locus communis). Acesti termeni trimit la notiunea de plasare, de localizare -la nivelul memoriei individuale si colective- a unor idei admise in mod general, a conceptelor, a citatelor , a asociatiilor conscrate (alb pentru puritate, balanta justitie, crucea pentru sfintenie etc.)

[ii] Printre locurile obisnuite regasim pe cele ale :

-modestiei

-timpul care lipseste sau care nu trebuie irosit (este timp pt toate)

-banii care lipsesc sau care nu trebuie irosit

-cantitatii, calitatii, unicitatii ("nu traim decat o data")

-a ceea ce este preferabil fata de ceea ce nu este

-a copilariei mefericite care explica un act violent

-a realismului ("sa raminem cu picioarele pe pamant")

-ale lipsei de strategie

-ale promisiunii netinute

-a respectului pt persoana umana ("nu suntem masini, animale etc")

a libertatii de expresie ("pot sa spun ce vreau.este democratie nu?")

-a muncii care justifica actiuni ("eu muncesc, nu gindesc.")

[iii] Locurile pot fi comparabile scenariilor culturale care permit protagonistilor unei interactiuni comunicative sa se repereze, sa se plaseze intr-un anumit "orizont de asteptare", sa accepte provocarile.

[iv] Toposul este o regula indeobste admisa datorita realizarii unor asocieri la nivelul simtului comun. "Aceasta nu inseamna ca argumentarea nu poate beneficia de creativitatea subiectului vorbitor.(). Nimeni nu impiedica un locutor sa afirme : "Ploua, am sa ies sa ma plimb"- comportament non conform doxei " (J.Moeschler , 1985: 68 in D, Roventa-Frumusani, Argumentarea, p. 92)

[v] Initial, 'comun' era opus la origine lui 'specific', tip de argument folosit in discursurile specializate : juridic, epidictic, deliberativ .

[vi] Procedeu general prin care se expliciteaza valoarea unui concept

Orice definitie se bazeaza pe postulatul ca este posibil sa se gaseasca o expresie semantic echivalenta cu unitatea respectiva (cuvant, sintagma, parafraza).

Definitia in Logica lui Aristotel este o expresie care exprima esenta unui lucru (Topica, I, 5,101b)

Lar.definitio -delimitare

Procedeul prin care se obtine definitia unui lucru, adica esenta lui, este urmatorul : pentru a obtine expresia esentei trebuie sa divizam genul in speciile lui, speciile in subspecii, pana cind diviziunea nu mai poate fi continuata, fiindca se ajunge la indivizi

Definitia consta din gen si diferente.

Aristotel enunta regulile definitiei:

1) aceasta trebuie sa convina numai definitului ;

2)regula reciprocitatii definitiei, subiectul si predicatul trebuie sa aiba aceeasi extensiune si deci sa poata fi substituiti unul altuia (conditia pascaliana a definitiei)

3)Prin accident nu se poate defini.

Cele 10 categorii aristotelice reprezinta " . esentele universale ale lucrurilor, exprima modul cel mai general de a fi al lucrurilor, categoriile sunt universale pretutindeni si intotdeauna : esenta, cantitatea, calitatea, relatia, locul, timpul, situatia, posesia, actiunea, pasiunea "

Definitia arata ce anume este un lucru.

Cinci categorii de predicate : quinque voces

1.Genul este conceptul, inchizand in el cea mai mare generalitate, cuprinzand un numar foarte de specii diferite in unitatea lui. Genul arata ce este un lucru, el este primul raspuns, cel mai general la intrebarea ce este , este cel mai putin determinat, adica cel mai sarac in continut

2. Specia este determinata de genul caruia ii apartine si de diferenta care o caracterizeaza

3.diferenta specifica, caractere distinctive om : animal (gen) +rational (diferenta)

4. propriul "lingvist" este propriu omului dar fara sa fie element esential al notiunii de om

5 accidentul :om alb, nu orice om este alb si nu este nici un carcater propriu al omului

Definitia corespunde unei operatii metalingvistice sau este rezultatul ei, pornind fie de la un termen spre definitia sa (in expansiune) fie de la o sintagma (sau de la o unitate textuala ) la denunirea sa

Definitia este o relatie de identitate intre definit si definitor, al carei rezultat este un autonim (autonimie= relatia dintre un semn si propria lui definitie; dom "catedrala impunatoare"; "subst.fem.sg.")

Exista mai multe tipuri de definitii: definitia stiintifica, pentru care parafraza cere o identitate totala (matematica, logica, terminologii), definitia lexicografica reprezinta echivalentul (autonimul) cuvantului-intrare sau cuvantului -titlu , formulata in parafraze mai mult sau mai putin complexe, definitia ostensiva sau referentiala, posibila numai pentru concepte care permit indicarea lucrului pe care semnul il denota etc.

[vii]

Un topic de inventie in care anumite calitati ale unui lucru sunt evidentiate prin apartenenta sa la o anumita clasa mai cuprinzatoare.

Exemplu: Ca si in cazul altor delicte impotriva societatii, murdaria (dezordinea) ar trebui aspru pedepsita.

[viii] Topic de inventie. in care se iau in considerare efectele unei cauze date sau cauzele care au contribuit la un efect dat.

[ix] Foarte asemanator cu cauza/efect, acest loc de inventie arata evenimente sau consecinte care urmeaza actiuni sau conditii date. Diferenta este ca ceea ce urmeaza poate sa nu fie cauzat de ceea ce l-a precedat, dar va avea cu siguranta legatura cu aceste conditii de dinainte. Fiind data o anumita situatie (antecedentul), ce este posibil sa ii urmeze acesteia (consecinta)? Aceasta ia deseori forma unei propozitii de tipul " daca.atunci" si este asociata co forma de argumentatie tipica- entimema.

[x] Folosirea unei zicale binecunoscute, a unui precept sau a unei generalizari pline de miez, continut (concisa) pentru a oferi credibilitate spuselor (afirmatiilor) cuiva.

[xi] De fapt, se discuta pe seama faptului ca practica (obiceiul) si pedagogia imitarii justifica mai bine din punct de vedere istoric structura retoricii decat o fac categoriile abstracte ale subiectelor (topicelor) de inventie.

[xii] Este lesne de inteles pericolul de a folosi frecvent aceste locuri comune. Ansamblul constituit din acest tip de cuvinte este supus unui proces intens de uzura. Topicele trebuie sa faca deci obiectul unei alegeri judicioase dublata de inventivitate pentru elabora un discurs eficient.

Discursul politic actual foloseste cu predilectie locurile care trimit la ideea de complot, manevra, masinatiune, conspiratie, cenzura, machiavelism etc. sau pe cele care sustin valori general acceptate: democratie, interes national etc.

[xiii] mai bine sa radem decit sa plangem"

[xiv] O usa trebuie sa fie ori deschisa ori inchisa

[xv] nu poti face omleta fara a sparge oua

[xvi] nu trebuie sa fii mai catolic decat papa"

[xvii] ce am inceput trebuie continuat pentru a nu fi fost zadarnice sacrificiile facute"

[xviii] daca cedezi o data , cedezi intotdeauna

[xix] " vom discuta mai pe larg altadata"

[xx] Rationament in care se trece de la judecati de un anumit grad de generalitate la judecati de acelasi grad de generalitate sau la judecati de un grad mai mic de generalitate

a >c

a> c

[xxi] rationament care consta in a infera din faptul ca doua lucruri (fenomene, procese etc.) se aseamana in anumite privinte, ca este posibil ca ele sa prezinte asemanari si in alte privinte

[xxii] Se poate stabili astfel o paralela cu functiile lui R.Jakobson : ethos - emitator, pathos-receptor, logos-mesaj

[xxiii] adica sa fie capabil sa dea sfaturi rationale si pertinente

[xxiv] trebuie sa disimuleze ceea ce gandeste sau ceea ce stie

[xxv] trebuie sa arate ca este gata sa-si ajute auditorul

[xxvi] trebuie sa suscite mania, ura, frica, starea de siguranta, mila.

[xxvii] cine are drepturi are si datorii

[xxviii] se bazeaza pe asemanare, si utilizeaza metafora, comparatia, exemplul

[xxix] progresul trebuie sa fie mondial sau sa nu fie deloc"

[xxx] Dialaga reprezinta discursul tipic care se desfasoara dupa aceasta metoda. In acest caz se face apel la urmatoarele locuri comune :

-cele care tin de persoana ( varsta, sex, origine, rasa, educatie, mod de viata, conditii de viata, caracter, gusturi etc.)

-cele care privesc problema in discutie privita in ansamblu si fragmentar, cu referiri la inceputuri, dezvoltare, scopuri, antecedente etc,

-cele care se refera la circumstante : cauza, moment, loc, maniera, mijloace, definitie, comparatie, ipoteze etc.

[xxxi] fatetele pot tine de domeniul istoric, economic, politic, cultural, social, psihologic, etic, filozofic, religios, stiintific etc.