Teoria sau teorii ale comunicarii?

Teoria sau teorii ale comunicarii?

A devenit azi un truism sa spunem ca viata omului este dependenta de comunicare. Ceea ce nu este insa la fel de evident este tematizarea acestui fapt, ezitarile fiind prezente chiar in formularea temei: este dificil a ne fixa asupra unui termen care sa surprinda deplin sensul acesteia, care este formulata atat ca o tematizare a comunicarii, caat si a limbajului sau a semnificarii.

Aurel Codoban gaseste ca filosofia nu este atat istorica cat logica in desfasurarea ei, si ca este circumscrisa de o celebra formulare a lui Gorgias care spune ca: mai intai nu exista nimic, apoi, chiar daca ar exista, nu putem cunoaste; si in fine, chiar daca putem cunoaste, nu putem comunica[1] . Aceasta trilema reprezinta o negare succesiva a "ceea ce este", a cunoasterii si a comunicarii. Astfel, filosofia se naste si se dezvolta ca o incercare de deconstructie a acestei trileme, prin dezvoltarea succesiva a trei tematizari: a existentei, a cunoasterii si a comunicarii, ultima fiind cea a perioadei in care ne aflam. In raport cu prima tematizare care este ontologica, celelalte doua sunt criticisme filosofice, care nu se recunosc ca ontologii. Cea de a doua tematizare, cea a cunoasterii, reduce realul la ceea ce este cunoscut, iar in sensul celei de a treia tematizari, a comunicarii, realul se reduce la ceea ce poate fi comunicat, semnificat sau la limbaj.

Din aceasta perspectiva comunicarea este de domeniul generalului, al interpretarii existentei, a lumii si a omului. Teoria comunicarii este astfel o hermeneutica existentiala in care cercetatorul nu este un individ izolat ce incearca a ajunge la semnificatii aflate in afara sa, ci el este parte a acestei lumi a semnificatiei. A discuta despre comunicare inseamna, asa cum spunea Tudor Vianu, si a ne comunica[2] , a impartasi ganduri si semnificatii ce se dezvolta in varietatea a aceea ce Hannah Arendt numea "reteaua relatiilor interumane" .

Ce este insa teoria comunicarii? Putem vorbi de o teorie a comunicarii, in sensul unui corp de cunostinte conceptuale ordonate sistematic, decurgand din unul sau mai multe principii generale ce ofera o descriere si o explicatie a comunicarii? Sau mai degraba de o varietate de aproximari a semnificatiei conceptuale a comunicarii, si ca atare despre conceptii sau teorii ale comunicarii?

Pentru cine se apropie astazi de studiile despre comunicare apare o problema legata de insasi identificarea acestora. Domeniul comunicarii se prezinta mai degraba sub forma unui puzzle dar fara a avea la dispozitie imaginea de ansamblu. Privind diversele incercari de explicare a domeniului ne aflam intr-o situatie nu cu mult diferita de ceea ce constata Descartes la inceputul epocii moderne referitor la domeniul filosofiei: "unum dicit, aliad, aliad. Novatores omnes, quisque aliad dicunt"[4] ("Una spune, alta, alta. Novatori toti, spun fiecare altceva").

Definirea conceptului de "comunicare" care ar trebui sa fie nucleul unei teorii a comunicarii ridica o serie de dificultati ce se nasc din varietatea de abordare a acestuia, termenul fiind folosit intro multime de acceptiuni, el figurand ca unul polisemic si la nivelul limbajului comun. Lucrurile nu difera foarte mult nici in cazul limbajelor si abordarilor specializate, adica a preocuparilor ce se revendica ca analize structurate intrun context determinat. La acest fapt se adauga si "dorinta" fiecarui autor care sa aplecat asupra acestui proces de a oferi o definitie, pe care el o crede a fi cea mai adecvata. Iata cateva dintre acestea:

Edward O. Wilson: "comunicarea este o actiune a unui organism sau a unei celule care altereaza modelele probabile de comportament ale altei celule, intr-o maniera adaptabila pentru unul sau pentru ambii participanti"^[5]

Carl I. Hovland, Irving I. Janis si Harold H. Kelly: "comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)"^[6]

Denis McQuail si Sven Windahl constata si ei ca definirea comunicarii s-a facut in multe feluri, fiecare autor avand abordari diverse ale conceptului, si se opresc asupra urmatoarelor definitii: comunicarea este "transmiterea informatiilor, ideilor si atitudinilor sau emotiilor de la o persoana la alta persoana sau de la un grup la altul, in mod esential prin intermediul simbolurilor" (Theodorson and Theodorson); "comunicarea are loc ori de cate ori un sistem sursa influenteaza alt sistem destinatarul prin utilizarea diverselor simboluri transmise prin canalul care leaga cele doua sisteme" (Osgood); "interactiune sociala prin intermediul mesajelor" (Gerbner).^[7]

J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen definesc comunicarea ca "un proces prin care un emitator transmite informatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte"^[8]

John Fiske afirma ca putem subsuma definitiile date comunicarii sub semnul a doua scoli: scoala proces si scoala semiotica. Scoala proces (reprezentata de autori ca C. Shannon si W. Weaver, G. Gerbner, Lasswell, Newcomb) intelege comunicarea ca transmitere a mesajelor, in timp ce scoala semiotica (reprezentata de Pierce, F. Sausurre) intelege comunicarea ca productie si schimb de semnificatii^[9] . Ambele scoli ofera definitii ale comunicarii plecand de la intelegerea acesteia ca interactiune prin intermediul mesajelor. Asadar, comunicarea presupune un schimb ce are loc intre indivizi, legatura care este inteleasa diferit: scoala proces defineste interactiunea ca fiind procesul prin care o persoana creeaza o legatura cu o alta persoana sau ii afecteaza comportamentul, starea mentala sau reactiile emotionale, in timp ce scoala semiotica defineste interactiunea ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice sau al unei societatii.

Aceeasi idee o regasim si la Tim O`Sullivan si colab.: "exista doua mari tipuri de definitii ale comunicarii. Prima vede comunicarea ca fiind un proces prin care A transmite un mesaj lui B, mesaj care are efect asupra acestuia. Cea de-a doua vede comunicarea drept negociere si schimb de semnificatii, proces in care mesajele, persoanele determinate cultural si <realitatea> interactioneaza astfel incat sa ajute intelesul sa fie produs, iar intelegerea sa apara"^[10] .

Asa cum se poate vedea din definitiile de mai sus si am putea enumera multe altele fiecare autor spune ceva despre comunicare, mai mult chiar, fiecare spune altceva sau diferit de ceilalti, adaugand noi semnificatii sau nuante, accentuand o anumita componenta pe care el o considera ca fiind definitorie sau macar specifica comunicarii.

Acest mod il regasim si in abordarea comunicarii ca teorie, dupa cum arata James A. Anderson[11] , care analizand un numar de sapte lucrari dedicate acestui domeniu constata ca ele enumera 249 de "teorii" distincte, 195 aparand doar in una din cele sapte si doar 18 sunt incluse in mai mult de trei carti. Mai mult: "domeniul cercetarii comunicarii apare ca fiind punctat de o seama de <iazuri > izolate fara oracaieli prietenoase intre iazuri, cu o relatie relativ mica sau deloc, si putine cazuri de incrucisari de succes" . Acest fapt ne arata lipsa unui canon teoretic general acceptat si al unei referinte generale.

Un motiv al acestei "insularizari" a cercetarii comunicarii este data de faptul ca desi ca preocupare ea exista din cele mai vechi timpuri, ca domeniu distinct de cercetare s-a format din mai multe surse teoretice, din discipline ce nu par a avea legatura una cu alta, cum ar fi matematica, ingineria, psihologia sau chiar zoologia. Robert T. Craig arata ca "disciplina care este comunicarea, initial a incercat sa se instituie ca un loc multidisciplinar al "reglarilor" pentru toate aceste discipline"[13] .

Robert T. Craig urmandu-l pe John D. Peters[14] arata ca cercetarea comunicarii a fost saracita partial si din cauza ca ea a fost institutionalizata ca disciplina academica ce revendica intreg domeniul comunicarii sub tutela sa. Teoriile referitoare la comunicare sunt preluate din diverse domenii in care ele au aparut, ele fiind catalogate intr-un eclectism steril in manualele de comunicare. Aceasta preluare in fapt nu inseamna un progres in studiu comunicarii, ci prin desprinderea din contextul lor original ele devin neproductive, fiind simple fise de catalog. Interdisciplinaritatea si transdisciplinaritatea au fost imprumutate ca practici pentru a crea un domeniu unitar si coerent, dar ele au fost imprumutate pentrua sustine proiectiile si statusul institutional al disciplinei comunicarii si nu pentru a crea un miez coerent si distinctiv al teoriei comunicarii.

Desigur, au existat si exista incercari de a gasi un temei comun al cercetarilor, cel mai celebru demers in acest sens fiind cel a lui Frank Dance, care trece in revista 95 de definitii ale comunicarii in lumina a ceea ce se intelege prin concept in filosofia stiintei, distingand 15 componente conceptuale: (1) schimb verbal de ganduri sau idei; (2) proces prin care noi ii intelegem pe altii si alternativ, ne straduim sa fim intelesi de ei; (3) interactiune (chiar la nivel biologic); (4) proces care ia nastere din nevoia de a reduce incertitudinea, de a actiona efectiv si de a apara sau intari eul; (5) proces de transmitere a informatiilor, a ideilor, emotiilor sau priceperilor prin folosirea simbolurilor (cuvinte, imagini, figuri, diagrame etc.); (6) transfer, schimb, transmitere sau impartasire; (7) proces care uneste partile discontinue ale lumii vii; (8) proces care face comun mai multora ceea ce este monopol al unuia sau al unora; (9) totalitatea mijloacelor de transmitere a mesajelor militare, a ordinelor etc. (telefon, telegraf, radio, curieri); (10) proces de indreptarea a atentiei catre o alta persoana in scopul reproducerii idelor; (11) raspuns discriminatoriu (sau constant) al unui organism la un stimul; (12) transmitere a informatiei (care consta in stimuli constanti) de la o sursa la receptor; (13) proces prin care o sursa transmite un mesaj catre un receptor cu intentia de a-i influenta comportamentele ulteriore; (14) proces de tranzitie de la o situatie structurala in general la o alta situatie, aflata intr-o forma perfecta; (15) mecanism prin care se exercita puterea[15] . Aceasta enumerare a sensurilor conceptului de comunicare, in fapt, nu argumenteaza ideea ca am fi in prezenta unei teorii a comunicarii sau a unui concept unic al comunicarii, ci mai degraba o teoretizare a acesteia ca relativa la o multime de concepte, dupa cum sustine insasi autorul.

Impotriva perspectivei fragmentarii teoriei comunicarii in teorii ale comunicarii, si ca cercetarea comunicarii nu se prezinta ca un domeniu coerent si unitar, s-au ridicat obiectii sustinandu-se unitatea domeniul in perspectiva cercetarii si ca atare a existentei unei stiinte a comunicarii si nu a unor stiinte ale comunicarii. J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen nu sunt de acord cu pluralul "stiintele comunicarii" si a insusirii eclectice a cunostintelor despre feluritele modalitati de comunicare. Ei isi propun sa destrame "aceasta falsa presupunere" printr-o definire a stiintei comunicarii ca "stiinta care studiaza circuitele profesionale si institutionale ale informatiei, fie ca aceasta informatie este destinata publicului in general sau unui public specializat"[16] . Aceasta definire a domeniului comunicarii este, dupa cum insusi autorii o recunosc, una de temperare a vastitatii domeniului.

O atitudine oarecum asemanatoare, dar fara a fi atat de drastic in aprecieri o are si Robert T. Craig, care dupa o analiza a domeniului comunicarii, a situatiei in care acesta se afla si a motivelor care au condus la afirmatii care contesta existenta un domeniu, a unei teorii a comunicarii, propune o modalitate in care s-ar putea vorbi de o teorie a comunicarii ca domeniu dialogal-dialectic bazat pe doua principii: (1) un metamodel constitutiv al comunicarii si (2) o concepere a teoriei comunicarii ca metadiscurs practic inauntrul unei discipline practice[17] .

Incercarea este una praxiologica, luand in considerare actiunea comunicativa si conditiile de eficacitate a acesteia, sens in care Craig vorbeste de o "interpretare pragmatica ce nu respinge, in mod necesar, alte modele" iar modelul teorie comunicarii este un "metamodel ce deschide un spatiu conceptual in care diferitele modele teoretice ale comunicarii pot sa interactioneze"[18] . Mai mult, el nu vede in opozitia dintre modelele constitutive ale comunicarii si cele informationale o concurenta, iar definirea comunicarii ca o alegere binara intre cele doua modele, ci modelul constitutiv si cel informational sunt consecvente, aflandu-se intr-o opozitie dialectica.

Cercetarea si teoretizarea comunicarii sunt marcate de sapte traditii, constata Robert Craig, originate intr-o matrice ce activeaza din punct de vedere practic complementaritatile si tensiunile dintre ele. Aceste sapte traditii prezinta asemanari in ceea ce priveste continutul teoriei comunicarii, dar prezinta diferente in modul de abordare a domeniului. Astfel avem:

- traditia retorica care teoretizeaza comunicarea ca fiind arta practica a discursului;

- traditia semiotica ce vede comunicarea ca mediere intersubiectiva cu ajutorul semnelor;

- traditia fenomenologica pentru care teoretizarea comunicarii este teoretizarea experientei diferentei si a dialogului;

- traditia cibernetica unde comunicarea este teoretizata ca si proces informational;

- traditia socio-psihologica sau a psihologiei sociale care teoretizeaza comunicarea ca proces al expresiei, interactiunii si influentei;

- traditia socioculturala unde comunicarea este teoretizata ca proces simbolic ce produce si reproduce modelele socioculturale impartasite;

- traditia critica pentru care comunicarea autentica apare doar in procesul reflectiei discursive.

Abordarea teoretica a comunicarii poate fi facuta din multe perspective stiintifice si filosofice, asa cum reiese si din practica istorica, perspective care pot fi, la randul lor, abordate metateoretic ca moduri de a vorbi despre comunicare. Astfel, teoria comunicarii se prezinta ca o practica comunicationala ce conduce catre un discurs normativ, ce coordoneaza si regleaza activitatea de comunicare, constituind si dirijand practica comunicationala.

Un model al comunicarii sau o teorie a comunicarii este o perspectiva asupra acestui mod de a fi uman, care scoate in evidenta anumite aspecte ale procesului; un metamodel al comunicarii sau o metateorie a comunicarii ilustreaza modelele de comunicare ca modele diferite de constituire a comunicarii intr-un discurs despre discurs, in contextul unei practici comunicationale.

Comunicarea nu este doar ceva ce noi facem si ceva la care noi ne referim in mod reflexiv.

Domeniul comunicarii ca domeniu unitar, si ca atare o teorie a comunicarii se poate naste, dupa cum arata James A. Anderson, dand voce preocuparilor diverse referitoare la domeniu, inauntrul unei cercetari interdisciplinare. Cunoasterea traditiilor din domeniul comunicarii si nu respingerea sau ignorarea punctelor de vedere formulate in traditie, intersectia dintre aceste traditii pentru a corecta erorile, a clarifica problemele, conduc discutia la un nivel mai adanc ce poate fi realizat intr-un metamodel al comunicarii ce se constituie intr-o teorie epistemologica a comunicarii, in sensul studiului principiilor, metodelor, ipotezelor, rezultatelor solutiilor si practicii diverselor traditii.

BIBLIOGRAFIE

ANDERSON James A., Communication theory: Epistemological foundations. New York: Guilford Press, 1996

ARENDT Hannah, The Human Condition. 6th ed. Chicago: University of Chicago Press. 1970

CODOBAN Aurel, Introducere in filosofie, Cluj Napoca: Editura "Argonaut", 1995

CRAIG Robert. T., "Communication Theory as a Field". Journal of Communication 9 (2), 1999

DANCE Frank E. X., "The 'Concept' of Communication", Journal of Communication 20 (2), 1970

DINU Mihai, Comunicarea repere fundamentate, Editia a II-a, Bucuresti: Editura Algos, f.a.

DUMITRIU Anton, Homo universalis, Bucuresti: Editura Eminescu, 1990

FISKE John, Introducere in stiintele comunicarii, Iasi: Editura Polirom, 2003

McQUAIL Denis, WINDAHL Sven, Modele ale comunicarii, Bucuresti: Editura comunicare.ro, 2001

O`SULLIVAN Tim, si colab., Concepte fundamentale din stiinte comunicarii si studiile culturale, Iasi: Editura Polirom, 2001

PETERS J. D., 'Institutional sources of intellectual poverty in communication research'. Communication Research, 13, 1986

ROSENGREN K. E., 'From field to frog ponds'. Journal of Communication, 43 (3), 1993

VAN CUILENBURG J.J., SCHOLTEN O., NOOMEN G.W., Stiinta comunicarii, Bucuresti: Editura Humanitas, 2004

VIANU Tudor, Studii de stilistica, Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica, 1968 toti oamenii care il cunosc t in dubla sa intentie, se poate spune