Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


STRATEGII COMUNICATIONALE PENTRU FORMAREA SI AFIRMAREA LIDERULUI

Cominicare



+ Font mai mare | - Font mai mic



STRATEGII COMUNICATIONALE PENTRU FORMAREA SI AFIRMAREA LIDERULUI

1. Forme ale socializarii politice



Din punct de vedere al duratei in timp in care se efectueaza socializarea exista socializare primara si socializare secundara. Socializarea primara se refera la mecanismele de asimilare a rolurilor si status-urilor sociale de catre copiii prescolari, scolari si adolescenti, incepand cu primele experiente ale vietii umane. Specialistii in domeniu au stabilit, pe baza ultimelor cercetari, ca inceputul propriu-zis al socializarii este fixat la varsta de 5-6 ani cand, de fapt, incep sa se contureze datele de baza ale personalitatii. Socializarea secundara sau socializarea adultilor vizeaza, procesele prin care adultii isi asuma noi roluri sociale. Ea se compune din doua faze: 1. procesul de desocializare (renuntare la vechile norme si valori) si 2. procesul de resocializare (insusirea altora noi). In cadrul socializarii adultilor, ideea centrala este ca dezvoltarea personalitatii nu se incheie o data cu intrarea individului in faza maturitatii, ci dureaza intreaga viata, in acest caz, nu mai este vorba despre viata biologica, ci mai degraba despre varsta subiectiva, despre personalitatea si perspectiva ei temporala, biografia si structura acesteia psiho-afectiva si evenimentiala.

Din punct de vedere al modului in care se face socializarea exista urmatoarele forme: socializare latenta si socializare manifesta; formala si informala, constienta si inconstienta; socializarea directa si socializarea indirecta. Socializarea latenta si informala presupune invatarea sociala de roluri si asimilarea de norme si valori prin participarea nemijlocita la comportamentul de grup, ca membru nemijlocit al societatii. Socializarea manifesta (expresa) sau formala presupune interventia unui factor constient in dirijarea proceselor de socializare, prin intermediul unor institutii sau persoane specializate: scoala, familie, armata, profesori, pedagogi, psihosociologi, psihiatri, psihanalisti etc., in scopul dezvoltarii receptivitatii pentru obligatiile sociale si a aptitudinilor de participare sociala[1].

Formele indirecte de socializare politica reprezinta acele achizitii care nu sunt ele insele politice, dar influenteaza formare "sinelui politic". Orientarile nonpolitice achizitionate de individ sunt directionate mai tarziu spre anumite obiecte politice, formandu-se astfel orientari politice. Procesul are loc in felul urmator: copilul ajunge sa aiba anumite asteptari de la persoanele aflate la putere ca rezultat al relatiilor sale cu parintii, cu profesorii sau cu alte autoritati nonpolitice. Astfel, el isi dezvolta o anumita dispozitie generala cu privire la autoritate in general, dispozitie care mai tarziu va fi directionata spre anumite autoritati politice, transformandu-se astfel in orientare politica. in concluzie, socializarea politica indirecta presupune parcurgerea a doi pasi: achizitionarea unei predispozitii generale si transferarea ei asupra unor obiecte politice.

Socializarea politica indirecta cuprinde urmatoarele trei metode specifice de invatare:

Transferurile interpersonale. Copilul invata valorile politice prin prisma relatiilor interpersonale anterioare. in virtutea experientei ca membru al unei familii si ca elev al unei scoli, copilul dezvolta relatii multilaterale cu diferite forme de autoritate. El va stabili astfel modele de interactiune similare cu cele pe care le-a experimentat in primii ani ai vietii. Astfel, predispozitiile "autoritare" sau "democratice" ale unui adult sunt probabil rezultatul primelor contacte cu autoritati nonpolitice din perioada copilariei sale.

Ucenicia. Aceasta metoda este asemanatoare cu prima, dar difera prin faptul ca experientele din lumea nonpoUtica sunt cele care ii ofera individului tehnici si valori pe care acesta le va folosi in special in contexte politice. Dorinta de a castiga, acceptarea infrangerii, alegerea liderilor prin vot, competitia in limita regulilor acceptate etc. sunt valori pe care copilul le invata in colectivitati, la scoala, intr-un club sportiv, in competitiile organizate in tabara - care vor caracteriza comportamentul politic al individului adult.

3. Generalizarea consta in formarea atitudinilor politice prin extrapolarea opiniilor sociale, a valorilor sociale asupra anumitor obiecte politice. Cultura politica a unei societati isi pune amprenta asupra comportamentului si atitudinilor politice ale membrilor sai. Socializarea politica reprezinta procesul prin care se transmit orientari cu un continut politic specific. Spre deosebire de formele indirecte ale socializarii politice, care presupun parcurgerea a doi pasi, socializarea politica directa implica doar transmiterea directa a conceptiilor politice. Orientarile achizitionate sunt directio-nate spre anumite obiecte politice, fara intermediere prin predispozitii generale.

Formele de socializare politica directa, identificate de R. Dawson si K. Prewitt sunt urmatoarele:

1. Imitatia este cea mai cunoscuta forma de invatare directa. Imitatia reprezinta o "incercare de a reproduce, constient sau inconstient, comportamentele observate la alte persoane, precum si rezultatele acestei incercari, incununata sau nu de succes"[2] invatarea prin imitatie poate fi constienta, dar ea poate reprezenta si o copiere inconstienta de valori si comportamente de la cei din jur. Este cazul copilului care imita preferintele politice ale parintelui, fara sa ajunga la stadiul in care ne poate explica aceste preferinte. in general, un individ imita atitudinile, valorile, comportamentele indivizilor cu care se afla in contact sau cu care ar vrea sa se afle in contact, mai ales pentru a fi acceptat in grupul acestora. Exista si un opus al imitatiei si anume respingerea deliberata de valori, de atitudini acceptate de parinti sau de alte autoritati. Este un act de rebeliune, specific mai ales adolescentilor care cauta o forma de identitate diferita de cea a parintilor.

2. Educatia politica consta in activitatile grupurilor politice si nonpolitice orientate spre formarea de orientari politice. Spre deosebire de primele doua forme de socializare directa, in cazul acestei metode initiativa de socializare politica apartine socializatorului si mai putin socializatului. Educatia politica se realizeaza atat prin modalitati formale, cat si informale, existand in acest sens o multitudine de tehnici de invatare directa a atitudinilor si a comportamentelor politice[3]. Prin intermediul acestei forme de socializare politica directa indivizii invata sa se supuna legilor, sa-si plateasca impozitele, sa-si protejeze proprietatea etc.

2. Etapele socializarii politice

Familia si scoala sunt primele instante ale socializarii politice, cu un rol crucial in formarea atitudinilor si a orientarilor politice. Mai tarziu acestor doua forme primare de socializare li se mai adauga si altele: armata, biserica, mass-media, partidele politice. in familie si in scoala socializarii latente i se adauga socializarea manifesta. Contrar unor prejudecati destul de raspandite in mentalitatea curenta, rolul scolii, ca principal agent de socializare politica, nu se reduce la functia de indoctrinare ideologica fata de valorile dominante ale unui sistem politic (liberale, de stanga sau de dreapta) ci in primul rand cel de a asigura reproducerea sociala, prin realizarea functiei ideologice a ordinii stabilite. Acest specific al socializarii politice a scolii este mediat si disimulat prin valorile sistemelor pedagogice traditionale: autonomia sistemului de invatamant fata de instantele puterii politice; neutralitatea si obiectivitatea cunostintelor dobandite in procesul de pregatire; interesele si valorile specifice de grup ale corpului de specialisti care detin monopolul functiei educationale: etica profesionala; mentinerea ordinii morale; conservarea structurilor politice si a raporturilor de clasa prin promovarea meritocratiei; cultivarea valorilor nationale.

R. Dawson si K. Prewitt abordeaza scoala ca agent socializator tinand cont de trei mari categorii de influentare a formarii orientarilor politic: 1. influenta clasei, caracterizata de un program de invatamant formal, de activitatile de zi cu zi si de existenta profesorilor; 2. alte aspecte ale scolii: climatul social; organizatiile de tineret; activitatile extrascolare; 3. efectele educatiei asupra "sinelui politice" si rolul scolii in relatia cu alti agenti de socializare politica .

Cercetarile mai recente au descoperit ca procesele de socializare la copil nu incep in epoca adolescentei (13-14 ani) ci mult mai devreme, in jurul varstei de 6 ani cand copiii poseda deja anumite informatii politice, cunosc anumite personalitati si roluri politice precum regele, presedintele sau sefii partidelor, recunosc existenta anumitor reguli si constrangeri de ordin public. invatarea simbolurilor patriotice, precum imnul national si drapelul tarii si recunoasterea sentimentului de identitate si de apartenenta la comunitatea nationala sunt primele elemente ale socializarii politice a copilului, atat difuza, cat si manifesta, capatata in familie, in grup sau in formele invatamantului prescolar. Destul de repede, pana in jurul varstei de 10 ani, sentimentul identitatii si al apartenentei se inradacineaza in jurul catorva simboluri nationale precum eroii trecutului (Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Cuza-Voda, Tudor Vladimirescu), echipa nationala de fotbal, monumentele istorice. In aceasta perioada, copilul mai mult imita comportamentul adultilor printr-un joc de reprezentari sensibile prin care el echivaleaza notiunile abstracte precum patria, libertatea, democratia, functiile de sef al statului. Dupa cum a aratat Jean Piaget intr-un studiu despre dezvoltarea ideii de patrie la copil, aceasta precede orice alta notiune geografica precisa, dar aici, desi politicul primeaza, ia forma unui atasament strict afectiv. Astfel, pentru un copil roman, francez sau american, Romania, Franta sau SUA sunt tarile cele mai frumoase din lume dar ei nu pot explica la modul abstract acest lucru, ci numai apeland la reprezentarile sensibile ale frumusetii naturale, personalizarea trecutului eroic si a oamenilor cu functii politice supreme vazuti prin prisma faptelor de vitejie ale eroilor din basme si din filmele de evocare. De-abia dupa varsta de 10 ani, sentimentul apartenentei nationale se rationalizeaza in sensul acceptarii, cel putin la nivel simbolic, al unora din valorile ei fundamentale.

In aceasta ordine de idei se pare ca pentru perioada avuta in vedere un moment important al socializarii sunt evenimentele politice perceptibile la nivelul concret al reprezentarilor si care au loc nemijlocit in mediul de viata al copiilor. Al doilea moment este personalitatea autoritatii politice sub forma unui parinte bun si ocrotitor, dupa modelul autoritatii paterne. Alegerile prezidentiale si legislative, de pilda, care reprezinta momente importante ale vietii politice si solicita participarea cetatenilor, atrag atentia si preocuparea copiilor. Dar din acest joc copiii nu retin decat personajele politice a caror putere se resimte in viata lor de fiecare zi. Este adevarat ca si mediatizarea interna joaca un rol in aceasta perceptie, dar tot atat de adevarat este ca tocmai importanta politica a functiei impune mediatizarea. Astfel, seful statului este mai cunoscut decat Parlamentul, primul ministru mai cunoscut decat o primarie de sector, deputatul din circumscriptia sa mai cunoscut decat circumscriptia, un lider sindical disident mai cunoscut decat sindicatul in cauza. Acest lucru se explica, printre altele, si prin specificul logicii afective a copilului. Nereusind sa distinga raportul parte-intreg in diviziunile sale politice, copilul asimileaza unui personaj politic important intreg sistemul politic.

Incepand cu varsta de 9-10 ani, se constata o cristalizare a optiunilor politice si ideologice, chiar daca, intr-o prima etapa, acestea sunt o identificare reflexa cu optiunea politica a parintilor pentru un partid, o forma de guvernamant sau o personalitate politica.

Problema trecerii de la o etapa la alta in procesul de socializare, a determinarii procesului de socializare de catre specificul valorilor nationale, a studiilor interdisciplinare in relevarea socializarii a preocupat multa vreme pe specialisti, de o parte si alta a Atlanticului. Astfel, intr-un studiu publicat in 1960, impreuna cu Robert D. Hess, seful scolii functionaliste in sociologia americana, David Easton propune un model de socializare politica a copiilor prin combinarea celor trei nivele ale realitatii politice: comunitatea, guvernarea si regimul politic cu cele trei forme ale perceptiei faptelor politice: "cunoasterea, evaluarea si atitudinile". Din aceasta combinatie rezulta cele doua procese majore ale socializarii politice: a) achizitia orientarilor politice se face progresiv in diferite momente ale vietii; b) in perioada preadulta a dezvoltarii individului se situeaza momentul crucial pentru formarea atitudinilor politice .

Cativa ani mai tarziu, in colaborare cu R. Dennis, D. Easton propune un nou "model de socializare politica a copiilor" compus din patru faze succesive de asimilare a fenomenelor politice in gandirea copiilor: 1. Politizare: sensibilizare pentru fenomenul politic; 2. Personalizare: cateva varfuri ale autoritatii politice servesc ca puncte de contact intre copil si sistemul politic; 3. Idealizarea autoritatii: autoritatea politica este perceputa ca fiind ideal binefacatoare sau raufacatoare si determina la copil reactii de dragoste sau de ura; 4. Institutionalizarea: copilul trece de la personalizarea catorva figuri politice la intelegerea ansamblului de structuri si autoritatilor politice[6].

3. Formarea imaginii publice a liderilor politici

Studiile de antropologie evidentiaza rolul benefic al culturii in pastrarea echilibrului social si mintal al omului si al comunitatilor, ca si in crearea echipamentului de protectie necesar pentru evitarea dezordinilor mentale si anomiei. O personalitate armonios dezvoltata si integrata in campul de valori al unei culturi duce la ideea de comportament corect, printr-un proces de selectie critica a normelor si valorilor dupa care societatea se recunoaste. Or, tocmai in raportul dintre societate si personalitate se evidentiaza eficienta sociala a culturii, forta ei modelatoare si rezistenta ei la devieri spre ale norme si valori.

Analizand impactul culturii asupra personalitatii, R. B. Cattell stabileste trei tipuri de influente posibile: a. influenta directa, prin comunicarea mai mult sau mai putin voluntara a culturii sau a unei zone a culturii; b. efectele de situatie, ca urmare a pozitiei detinute de subiect in sfera culturii; c. aparitia unor structuri secundare "in conformitate cu anumite legitati psihologice care vizeaza trebuinte ale personalitatii rezultate din exigente ale culturii, care actioneaza asupra personalitatii"[7].

Intr-adevar, multi sociologi si criminologi considera aparitia fenomenelor devi-ante ca o consecinta a esuarii proceselor de socializare, ca un dezechilibru dintre societate si individ in general si personalitate si cultura in special. Cand echilibrul dintre sfera de motivatii, de trebuinte si de atitudini a individului si ordinea sociala se rupe, apar nemultumirea, dezorientarea, izolarea si apoi trecerea la una din sub-culturile delincvente ale grupului. La aceasta trebuie sa mai adaugam si variatiile individuale considerabile in ceea ce priveste personalitatea. Acestea depind de conditiile de mediu practic nelimitate, in care se formeaza experienta individuala, si de caracterul eterogen al structurii psihosomatice. De aceea, modelele de personalitate nu pot fi reductibile la un tip comun; ele difera de la o societate la alta, in functie de gradul de dezvoltare economica si sociala, de ideologia impusa, de sistemul de atitudini si convingeri interiorizate prin intermediul instantelor de socializare, al scolii, si al familiei in primul rand.

Consecintele proceselor de socializare pe planul formarii culturale a individului se materializeaza in formarea personalitatii de baza, concept elaborat de Ralph Linton in colaborare cu Avram Kardiner. Prin acest concept el intelege configuratia psihologica specifica a membrilor unei societati date, caracterizata de un anumit "stil" de viata in raport cu care indivizii se organizeaza. Ansamblul trasaturilor care compun aceasta configuratie este numit personalitate de baza nu atat pentru ca reprezinta o personalitate ci pentru ca ea constituie baza personalitatii pentru membrii grupului, "matricea" in care trasaturile personalitatii se dezvolta.

Se poate observa cu usurinta ca personalitatea de baza propusa de Linton este apropiata, printre notele ei caracteristice, de conceptele "caracter national" sau "specific national" construite indeosebi in prima perioada a copilariei prin asimilarea succesiva a normelor si valorilor fundamentale ale grupului primar familia si extinse ulterior la alte grupuri de referinta: familia largita, blocul, strada, cartierul, satul, tara. in felul acesta, individul isi dezvolta succesiv cercul sau de identitati si loialitati. Achizitiile ulterioare nu vor distruge nucleul acestor reprezentari din copilarie.

Conceptul de personalitate de baza se caracterizeaza, dupa autorii mai sus mentionati, pe urmatoarele postulate: a) primele experiente ale individului exercita o influenta durabila asupra personalitatii sale, mai ales asupra dezvoltarii sistemelor sale proiective, adica a acelor proiectii prin care individul tinde sa atribuie altora ideile si sentimentele proprii; b) experiente analoge tind sa produca configuratii ale personalitatii asemanatoare la indivizi care nu sunt supusi acestora; c) tehnicile pe care membrii oricarei societati le intrebuinteaza in cresterea si ingrijirea copiilor sunt cultural modelate si tind sa fie asemanatoare, desi niciodata identice; d) tehnicile culturale modelate pentru cresterea si ingrijirea copiilor difera de la o societate la alta.

Daca aceste postulate sunt corecte, de aici urmeaza ca: 1. membrii oricarei societati determinate vor avea in comun multe elemente din primele experiente; 2. in consecinta, vor avea in comun si multe elemente ale personalitatii; 3. si, deoarece experientele indivizilor difera de la o societate la alta, vor diferi si tipurile fundamentale de la o societate la alta.



N. Frigioiu, op. cit., p. 163.

C. Atanasiu in Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1993, p. 288.

N. Frigioiu., op. cit., p. 164.

Ibidem, p. 168.

N. Frigioiu, op. cit., p. 169.

Ibidem, p. 170.

Apud. N. Frigioiu, op. cit., p. 172.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1896
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved