Utilizarea propriului potential in relatiile interpersonale

Utilizarea propriului potential in relatiile interpersonale

Fiecare dintre noi am trait, in anumite momente al vietii, experiente dificile si/sau "situatii-limita" Incet-incet, ne-am "transformat" intr-un veritabil "depozit" de "invataminte" pe care le acumulam, cu mai mica sau mai mare rabdare, in decursul intregii vieti. Incepem sa invatam inca din primele zile ale existentei noastre si continuam acest proces o perioada de timp variabila . Iar cantitatea de cunostinte acumulate este stocata si, totodata, disponibila in "hardul" de care dispunem: in creier si in sistemul nervos al fiecaruia dintre noi.

In relatiile interpersonale, programarea neurolingvistica are la baza urmatorul postulat: orice    persoana dispune de resursele de care ar avea nevoie pentru a rezolva o situatie, chiar daca nu stie cum sa le utilizeze. Asadar, majoritatea dintre dificultatile si limitele noastre pot fi schimbate daca invatam cum si cand sa accedem, deliberat, la resursele necesare, pentru a le rezolva.

In vederea realizarii acestei schimbari, programarea neurolingvistica ne pune la dispozitie o strategie care consta nu atat in analizarea ratiunilor psihologice ale unei situatii dificile si/sau in relevarea originii acesteia, ci in identificarea si valorificarea modalitatilor de utilizare a resurselor personale, cu scopul de a realiza schimbarea.

Aceasta strategie apeleaza la doua tehnici, si anume:

utilizarea propriilor resurse pentru a depasi o "situatie-limita";

"largirea" propriului nostru "repertoar" comportamental sau insusirea si deprinderea unui comportament nou, cu scopul de a fi cei mai buni in domeniul in care suntem, deja, buni.

Schimbarea are la baza o idee relativ simpla: in general, fiecare dintre noi ne "invartim" in jurul unei probleme nestiind cum sa o rezolvam, nu pentru ca ne-ar face placere sau pentru ca am accepta foarte usor esecul, ci pentru ca, realmente, nu stim sa reactionam altfel.

Utilizarea propriilor resurse pentru a depasi orice "situatie-limita" se poate realiza printr-o schimbare constand in dezactivarea "ancorarii" noastre sentimentale sau prin disocierea experientei.

Dezactivarea "ancorarii" noastre sentimentale consta, practic in neutralizarea amintirilor despre o experienta negativa, prin utilizarea unei experiente pozitive opuse, cu scopul de a o inlatura. In acest context, este necesar a fi parcurse urmatoarele etape:

identificarea si experimentarea "situatiei-limita", respectiv alegerea unei astfel de situatii, deja traita, recrearea si retrairea ei mentala. Descrierea acesteia este insotita de un gest (strangerea unei maini, o bataie usoara pe un umar etc.). Acest gen de situatie constituie o "ancora" kinestezica;

identificarea si experimentarea situatiei-resursa", respectiv a unei experiente foarte placute si retrairea ei intensa. Ca si in etapa precedenta, se poate recurge la repetarea acelorasi gesturi;

neutralizarea sentimentului neplacut, respectiv reexperimentarea, simultan, a celor doua situatii antagoniste, pana la inlaturarea sentimentului generat de "situatia-limita";

integrarea, in viitor, a acestei noi experiente traite, respectiv proiectarea si reactionarea la situatii similare in viitor.

La disocierea experientei se apeleaza pentru a depasi o "situatie-limita" in care componenta emotionala este inca prezenta. In esenta, disocierea experientei se bazeaza pe motivarea persoanei care se afla inca in "situatia-limita", cu scopul de a ii impune (de a o determina) sa se indeparteze de aceasta si sa o observe ca un simplu spectator. Principiul disocierii experientei face apel la doua notiuni, si anume: stare asociata (starea traita de persoana aflata in "situatia-limita") si stare disociata (starea persoanei aflata in afara "situatiei-limita"). Etapele de realizare a acestei tehnici sunt analoge cu cele caracteristice strategiei META.

Deprinderea unui comportament nou pentru a fi cei mai buni in domeniul in care suntem, deja, buni consta in parcurgerea urmatoarelor etape:

selectionarea propriului comportament pe care dorim sa il modificam si observarea acestuia (in acest sens, asa cum experienta o demonstreaza, este extrem de utila folosirea unei camere video si a unui monitor TV). Scopul acestei prime etape consta in observarea detaliata a elementelor negative ale comportamentului nostru. In mod evident, cu cat observarea se va baza mai mult pe componentele senzoriale ale sistemului VAKOG, cu atat ea va fi mai eficienta;

alegerea comportamentelor sau a reactiilor pe care dorim sa le manifestam in situatii asemanatoare. Aceasta presupune alegerea comportamentului cel mai adecvat atingerii scopului propus (limbajul nonverbal, continutul discursului, tonul si ritmul vocii etc.);

insusirea si transpunerea in practica a noilor comportamente si/sau reactii. Vizualizarea ulterioara a acestora va fi de natura sa ne faciliteze "ajustarile" comportamentale succesive, pana la deprinderea lor exacta;

deprinderea noilor comportamente, respectiv "retusarea" si "trairea" lor interioara. Spre exemplu, un comportament care pare a fi, din exterior, unul entuziast nu este, in mod implicit, interiorizat ca atare;

adoptarea si integrarea viitoare a noilor comportamente in modul nostru de a gandi si de a fi, respectiv "proiectia" mentala a acestora in cateva dintre situatiile concrete dorite (in acest context, subliniem faptul ca similitudinea cu strategia vizualizarii, ca strategie a reusitei, este evidenta).

In contextul analizat, indiferent daca facem apel la tehnica utilizarii propriilor resurse pentru a fi capabili sa depasim orice "situatie-limita" sau la cea a largirii    propriului "repertoar" comportamental, pentru a fi cei mai buni in domeniul in care suntem, deja, buni, schimbarea depinde, in mare masura, de capacitatea noastra de a ne implica in "situatii-resurse" si de a utiliza dimensiunea lor kinstezica, dand dovada de o maxima adaptabilitate la schimbarile impuse de mediul ambiental.

Concluzionand, ne permitem sa apreciem ca apelarea acestor tehnici, asociata utilizarii celor sapte strategii mentale ale reusitei, ne permite si, in egala masura, ne faciliteaza adoptarea unor schimbari comportamentale personale semnificative, intr-o maniera agreabila si rapida, cu efecte benefice asupra dezvoltarii climatului realmente favorabil unor relatii interpersonale constructive.