Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


CADRUL LEGAL - INSTITUTIONAL SI POLITIC SPECIFIC CAMPULUI DE ACTIUNE AL EUROMARKETINGULUI

Marketing



+ Font mai mare | - Font mai mic



CADRUL LEGAL - INSTITUTIONAL SI POLITIC SPECIFIC CAMPULUI DE ACTIUNE AL EUROMARKETINGULUI

In cadrul componentelor majore ale mediului de marketing specific Pietei Unice Europene se inscriu - alaturi de cele de ordin socio-demografic, economic si cultural - si elementele definitorii ale cadrului legal - institutional si politic. Aceasta categorie de factori non-economici isi exercita "o influenta hotaratoare asupra activitatii de marketing".



Relatiile de piata din cadrul spatiului comunitar se deruleaza, in practica, sub impactul acestui intreg complex de factori. Modificarile ce survin la nivelul fiecaruia dintre ei au implicatii - cu variate intensitati - asupra celorlalti. De exemplu, factorii de natura economica, "se trag de obicei din initiativele politice menite sa imbunatateasca bunastarea societatii", iar influenta institutiilor guvernamentale "este resimtita si prin legislatia introdusa".

Integrarea europeana a avut influente tot mai profunde asupra mediului legal -

institutional si politic european, pe masura adancirii acestui proces.

1. Cadrul legal

Intreprinzatorii care-si propun sa se implice in schimburi economice in spatiul comunitar trebuie sa tina seama de conditiile legale existente in cadrul acestuia, respectiv cele care reglementeaza modul de derulare a tranzactiilor, in general activitatea de piata. "In acelasi cadru se inscriu si normele ce vizeaza armonizarea practicilor comerciale, facilitarea actelor de piata cum sunt: norme tehnice, recomandari, conventii etc."

In general, intreprinzatorii care actioneaza in cadrul Pietei Unice Europene trebuie sa se supuna: a) reglementarilor comunitare; b) celor specifice tairilor membre in cadrul carora isi desfasoara activitatea si c) ale anumitor organisme locale. Avand atribute majore la acest prim nivel, Comisia Europeana s-a dovedit a fi foarte activa "in elaborarea unui nou cadru juridic referitor la: concurenta, standardele de calitate a produselor, garantarea produselor si tranzactiilor comerciale dintre tarile comunitare."

Practic, legislatia Uniunii Europene are trei mari componente, respectiv:

a) legislatia primara - cuprinzand prevederile "Tratatelor" -, aflata sub jurisdictia

Curtii Europene de Justitie;

b) legislatia secundara, elaborata de institutiile de guvernare, ce cuprind

regulamente, directive si decizii;

c) recomandari si opinii, care nu au caracter de obligativitate.

Cea mai mare parte a legislatiei de interes pentru activitatea de marketing se regaseste la nivel de directive. In cadrul legislatiei secundare, regulamentele reprezinta cel mai inalt nivel legislativ, fiind aplicabile automat, cu caracter obligatoriu, din momentul publicarii in tarile membre; asa este cazul regulamentelor privind politica Agricola Comuna, Politica Comuna Comerciala, Regulamentul l7 anti-trust, fuziuni si practici competitive. Avand un caracter specific, deciziile se adreseaza "numai unuia sau tuturor statelor membre, uneia sau mai multor firme in mod special si chiar indivizilor", ele fiind obligatorii pentru partea careia i se adreseaza.

Potrivit britanicilor E. Hill si T. O`Sullivan, "Legile care afecteaza afacerile (inclusiv in spatiul comunitar - n.n.) au in general unul dintre urmatoarele trei obiective: protejarea consumatorilor, p rotejarea societatii si protejarea concurentei".

Intr-o abordare mai sistematizata, cele mai importante domenii specifice acestor reglementari juridice se refera la:

Ø      legislatia contractuala, ce influenteaza in mod direct organizarea formala - tehnica a proceselor de schimb; ea reglementeaza, in principal, gama diferitelor tipuri de contracte, precum si drepturile si obligatiile partenerilor.

Ø      legislatia referitoare la firme, vizand formele juridice pe care le pot avea acestea, responsabilitatilor, participarea la capital, finantare si impartirea profitului, drepturile angajatilor, conducerea si structura organizatorica a firmei.

Ø      legislatia privind concurenta (inclusiv reglementarile privind concurenta neloiala), zona ce se detaseaza in sfera cadrului legal, urmarind protejarea afacerilor.

Ø      legislatia pentru protectia profesionala, respectiv protejarea brevetelor de inventie, a marcilor si a drepturilor de autor.

Ø      legislatia referitoare la controlul importurilor si exporturilor, vizand in cadrul importurilor o protectie tarifara si netarifara. Un mod aparte de control a importurilor este cel referitor la tara de origine, iar al exporturilor cel in legatura cu tara de destinatie.

Ø      reglementarile referitoare la instrumentele si practicile de marketing, axate indeosebi pe: garantie, ambalarea, etichetarea si promovarea produselor; cota de adaos, afisarea preturilor si modul de stabilirea lor; modul de derulare a publicitatii (medii de difuzare, combaterea publicitatii comparative si neloiale sau chiar interzicerea ei pentru anumite produse, limite de timp acordate); modul de derulare a distributiei (evidentiindu-se in, acest sens, prevederile din Cartea Verde a Consiliului European, menite sa puna bazele unor raporturi in sistemul de distributie european care sa ofere protectie tuturor participantilor implicati - precum si cele in privinta transporturilor).

Ø      legislatia privind protectia consumatorului, prin care se urmareste protejarea consumatorilor individuali de unele abuzuri ale firmelor ofertante, in procesul de achizitionare si consum a unor produse sau servicii, cu repercursiuni economice sau asupra sanatatii solicitantilor".

Ø      reglementari pentru protejarea mediului inconjurator, vizand recuperarea ambalajelor si deseurilor reutilizabile, promovarea ambarajelor biodegradabile, restrictii ecologice si stimulente economice, pentru promovarea tehnologiilor ecologice si in general pentru protejarea mediului.

Ø      sistemele de taxe, care difera in raport de specificul produselor, avand impact asupra preturile finale.

In general, legislatia nationala actioneaza in tarile membre atunci cand in domeniul respectiv nu exista norme juridice comunitare. Astfel de reglementari la nivelul Uniunii Europene, care se asteapta sa joace un rol tot mai important in cadrul acestui spatiu, sunt cele referitoare la contacte ca drept general primar si liniile directoare privind legislatia generala secundara. La acest nivel, reglementarile se pot de asemenea, concentra asupra unor sectoare economice; asa fiind cazul industriei cosmetice, unde, potrivit unei directive, "sunt supuse controlului componentele produselor cosmetice (ingredientele), precum si avertismentele referitoare la utilizarea lor; sunt specificate conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca activitatea de marketing in acest sector, conditiile referitoare la afirmatiile legate de produs, informatiile de pe ambalaj si amanuntele asupra functiei initiale a produsului".

Statele membre ale Uniunii Europene au stabilit, prin tratatele adoptate pana in prezent, trei mari domenii sau "piloni" in vederea cooperarii:

1. Comunitatea Europa, caracterizata de Piata Unica, de politicile comune comunitare, de Uniunea Economica si Monetara, de sistemul legat comunitar, de institutiile comunitare.

2. Politica de securitate si externa comuna.

3. Cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Intrucat la nivelul Pietei Unice Europene reglementarile cunosc o permanenta schimbare - asteptandu-se ca procesul de reglementare si armonizare a legislatiei sa fie unul de durata - este necesar ca "operatorii interni si internationali sa depuna eforturi sustinute pentru a tine pasul cu schimbarile care intervin in formularea si interpretarea reglementarilor respective".

2. Cadrul institutional

Priviti ca entitate specifica si chiar particulari - regionali cu vocatie internationala-"Uniunea Europeana armonizeaza, legislatia tarilor membre, fiind corp executiv cu numeroase responsabilitati in aplicarea masurilor legislative si cu un sistem executiv si jurisdictional in care firmele, organizatiile nonguvernamentale, societatea civila si cetatenii individuali trebuie sa se regaseasca".

Desi, in timp, au existat trei tratate diferite, "principalele institutii comunitare au fost unice (inregistrand in unele cazuri reformulari in privinta denumirii lor)". Cunoasterea acestor institutii, a atributiilor ce le revin si a modului lor de functionare prezinta importanta pentru orice intrepinzator care actioneaza in spatiul comunitar.

De la debutul procesului de integrare europeana au existat o sigura Curte de Justitie si o Adunare Generala Europeana (deveniti ulterior Parlamentul European), o singura Comisie Europeana (ca "Inalta Autoritate") si un singur Consiliu Ministerial.

In prezent, Cadrul institutional al Uniunii Europene, stabilit prin Tratate, are la baza "triunghiul institutional", format din Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana, care sunt actorii procesului de decizie, precum si Consiliul European, care defineste orientarile politice generale. Pe masura ce competentele Uniunii Europene s-au extins, institutiile s-au dezvoltat si au devenit mai numeroase. Pe baza deciziilor adoptate de Comisia Europeana sau de Consiliul Uniunii Europene au fost infiintate o serie de agentii specializate, fundatii, si centre care functioneaza insa ca organisme cu autonomie deplina.

Din categoria altor organisme cuprinse in cadrul structurii institutionale a Uniunii Europene fac parte: Curtea Europeana de Justitie, Curtea de prima Instanta Comitetul Economic si social, Comitetul Regiunilor, Curtea de Conturi.

Uniunea Europeana se remarca prin originalitate in privinta exercitarii celor trei puteri - legislativa, executiva si judecatoreasca -, in sensul ca principalele functii ale institutiilor comunitare nu se reazuma strict la unul din aceste domenii. Astfel, daca domeniul executiv este rezervat, in mod special, Comisiei, iar atributiile judecatoresti sunt impartite inte Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta, in domeniul legislativ se regasesc atat consiliul, cat si parlamentul European (desi cu rol secundar). Pe

de alta parte, Consiliul cumuleaza functiile legislativa, executiva si guvernamentala.

Ø      Consiliul European. Este cel mai inalt for decizional si, totodata, institutia de

supraveghere a Uniunii Europene, in cadrul careia se reunesc, de doua ori pe an in tara care detine presedintia si in Consiliu extraordinar, ori de cate ori este necesar, sefii de state sau de guverne ale tarilor membre si Presedintele Comisiei Europene.

Presedintia este detinuta de fiecare stat membru timp de sase luni, prin rotatie, iar deciziile sunt luate de obicei prin consens.

Acest organism are rolul de a asigura impulsul politic necesar adoptarii deciziilor pentru dezvoltarea arhitecturii Uniunii Europene si pentru a-i defini liniile politice, economice si sociale generale. El intervine pentru deblocarea unei situatii de criza sau pentru solutionarea unui dezacord intre statele membre, putand fi si arbitru pentru unele conflicte ce pot sa apara intre institutiile Uniunii. In cadrul Consiliului European sunt stabilite prioritatile si calendarul constuctiei europene: reforma Tratatelor, finantarile oferite prin bugetul Uniunii, pozitia Uniunii pe scena internationala s.a.

Desi deciziile luate in cadrul Consiliului European sunt foarte importante din punct de vedere politic, ele nu au valoare juridica, astfel ca, pentru a fi puse in aplicare, trebuie sa urmeze procedura de adoptare a textelor juridice comunitare.

De la institutionalizarea sa in 1975, Consiliul European a avut pe agenda de lucru aspecte majore, referitoare la: alegerea prin vot direct a parlamentului, lansarea Sistemului Monetar European si apoi a Uniunii Economice si Monetare, reforma diferitelor politici sectoriale, extinderea gruparii, problematica ambientala si diferitele tipuri de asistenta acordata tarilor asociate. In cadrul acestui organism, sefii de state sau de guverne au adoptat numeroase declaratii diplomatice (de exemplu, asupra procesului de pace in Orientul Mijlociu), si au fost ratificate unele Conventii (conventia EUROPOL si procedura de extridare intre statele membre).

Ø      Parlamentul European, a avut menirea - in viziunea Tratatului de la Roma din

1957 - sa reprezinte popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene, fiind singura sa institutie ai carei membri sunt alesi direct de catre cetatenii tarilor comunitare. Atat prin Actul Unic cat si prin Tratatele de la Maastricht si Amsterdam au fost sporite abilitatile acestei institutii, astfel ca, in prezent, ea indeplineste, pe langa (a) functia specifica unui corp legislativ (privind adoptarea legislatiei), inca doua functii, respectiv

(b) cea bugetara (adoptand, in forma finala, bugetul Uniunii Europene si aproband executia bugetara) si (c) cea de exercitare a controlului politic asupra institutiilor europene (aprobarea numirii membrilor Comisiei Europene si a presedintelui acesteia; posibilitatea demiterii Comisiei Europene prin votul unei motiuni de cenzura, constituirea unor comisii de ancheta s.a.).

Alaturi de misiunea supravegherii activitatii organelor executive, in competenta sa intra si validarea acordurilor internationale.

In cadrul Uniunii Europene, puterea legislativa este detinuta de catre Parlamentul European, alaturi de Consiliul Uniunii Europene. Functia legislativa a Parlamentului European este exercitata prin patru proceduri de decizie diferite, in functie de propunerea legislativa in cauza: procedura de consultare simpla (acordarea unor avize consultative); procedura de cooperare (Parlamentul poate respinge o propunere legislativa intr-o a doua lectura, pe care Consiliul nu o va putea respinge decat in unanimitate); procedura de codecizie (atunci cand Consiliul nu a tinut seama de pozitia Parlamentului in adoptarea pozitiei comune acest din urma poate irnpiedica adoptarea propunerii); procedura de aviz conform (Parlamentul poate accepta sau respinge o propunere, dar nu o poate modifica).

Presedintele reprezinta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in relatiile internationale, prezideaza sesiunile sale plenare, precum si intalnirile Biroului si ale Conferintei Presedintilor (care stabileste ordinea de zi a sedintelor plenare si componenta si numarul si numarul comisiilor si delegatiilor parlamentare).

Ø      Consiliul Uniunii Europene. Denumit si Consiliul de Ministri sau Consiliul

Ministerial, acesta este "organismul care reprezinta guvernele alese democratic la nivel national si responsabile in fata parlamentelor proprii". Urmarind astfel sa asigure o cooperare interguvernamentala flexibila si eficace, el coordoneaza activitatile Uniunii Europene, avand ca obiectiv principal crearea pietei unice - a unui spatiu fara frontiere, conform celor ,,patru libertati" (de circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor), la care se adauga punerea in circulatie a monedei unice. In atributiile sale intra, de asemenea, cooperarea interguvernamentala in domeniile politicii externe si de securitate comuna, precum si in cel al justitiei si afacerilor interne.

Responsabilitatile acestei institutii au fost extinse in 1999, prin Tratatul de la Amsterdam, in domeniile care au fost asimilate domeniului comunitar: suprimarea

controalelor la frontierele interioare, consolidarea frontierelor exterioare, lupta impotriva criminalitatii internationale si impotriva traficului de droguri, politica in domeniul imigrarii.

In mod concret, Consiliul de Ministri, adopta mai multe tipuri de acte: regulamente, directive, decizii, recomandari si avize. Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene detine functia de Inalt Reprezentant pentru Politica externa si de securitate comuna.

Presedintia este detinuta, prin rotatie, de catre fiecare stat membru, timp de sase luni, avand rolul de a organiza si prezida reuniunile, de a veghea la coerenta si la continuitatea procesului de decizie.

Practic, acest organism este constituit din ministri ai statelor membre, abilitati sa angajeze, prin voturile lor, guvernele pe care le reprezinta. Componenta Consiliului Uniunii variaza in functie de subiectele abordate - ministrii afacerilor externe se reunesc in Consiliul Afacerilor Generale, pe probleme de relatii externe si de politica generala, ministrii economiei se reunesc in cadrul Consiliului economie - finante etc. Fiecare tara membra are, la Bruxelles, o misiune permanenta, condusa de un functionar international cu rang de ambasador. Reprezentantii respectivi ai tarilor membre se reunesc saptamanal in Comitetul Reprezentantilor Permanenti - COREPER - pentru a pregati lucrarile Consiliului, pe baza rapoartelor grupurilor de lucru specializate, formate din experti ai fiecarui stat membru.

In cadrul echilibrului decizional, Consiliul Uniunii Europene este institutia dominanta. Conform Tratatelor, legislatia comunitara poate fi editata numai cu acordul Consiliului. In vederea atenuarii treptate a rigiditatilor in functionarea acestei institutii, derivate din votul cu unanimitate, s-a militat pentru introducerea votului cu majoritate calificata. Tratatul de la Maasfricht a impulsionat generalizarea votului cu majoritate calificata, fiind inclusa sub incidenta acestei proceduri problematica mediului inconjurator, dezvoltarea infrastructurii, protectia consumatorilor si politica comerciala comuna. De asemenea, Tratatul de la Nisa a extins votul cu majoritate calificata si in alte domenii, vizand coeziunea economica si sociala, incheierea de acorduri internationale in domeniul proprietatii intelectuale si al serviciilor; deciziile in problema azilului si cele din cadrul politicii in domeniul imigrarii urmeaza a fi luate prin procedura de codecizie.

A devenit astfel tot mai clar ca majoritatea calificata trebuie sa devina regula decizionala obisnuita. Fata de aceasta cerinta, Comisia Europeana a evidentiat cinci categorii de prevederi pentu care ar urma sa se mentina, in conditii bine precizate, derogare de la regula majoritatii calificate: decizii ale Consiliului care trebuie adoptate de tarile membre in conformitate cu prevederile constitutionale nationale; decizii institutionale de fond si cele care afecteaza echilibrul intre diferite institutii comunitare; decizii in domeniul taxelor si securitatii sociale care nu sunt cerute de functionarea adecvata a Pietei Unice; decizii adoptate in paralel la nivel regional si international; derogarile de la reglementarile cuprinse in Tratat.

Ø      Comisia Europeana. Este cea mai vizibila institutie a Uniunii Europene, aflandu-

se in centrul procesului de efectuarea politicii comunitare. Ea constituie bratul executiv, decizional al Uniunii Europene - asemanator unui guvern national - avand doua domenii principale de responsabilitate: (a) dezvoltarea economica si (b) implementarea legislatiei comunitare.

Acestei Comisii i s-a acordat, prin Tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dreptul exclusiv de a initia propuneri formale cu privire la legislatia comunitara si rolul de gestionar si aparator al Tratatelor. In calitatea de "gardian" al Tratatelor, ea vegheaza la aplicarea dispozitiilor acestora si a deciziilor luate in cadrul lor. Atunci cand Comisia apreciaza ca un stat membru nu si-a indeplinit vreuna dintre obligatiile care ii revin din Tratate ea poate emite un aviz motivat, iar in cazul in care statul respectiv nu ia masuri de indreptare a situatiei poate sesiza Curtea Europeana de Justitie.

Desi legislatia Uniunii Europene este dezvoltata - sub forma de reguli, directive si

decizii - de catre Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul Ministerial al Uniunii Europene, doar Comisia detine dreptul unic de initiativa in elaborarea reglementarilor din cadrul politicilor comunitare.

In cadrul cooperarii in domeniul justitiei si afacerilor, acest drept apartine, pe langa Comisie, si statelor membre, iar in cazul politicii externe si de securitate comuna Comisiei i se poate cere, din partea Consiliului Uniunii Europene, formularea unor propuneri legislative. Comisia Europeana poate formula, de asemenea, recomandari si avize in cadrul politicilor comunitare si al cooperarii in domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Noile reglementari sau directive propuse de Comisie merg apoi la Parlament si la Consiliu, in raport de aria tematica. Procesele respective includ consultare, cooperare, codecizie si evaluare; in raport de proces, institutiile respective au diferite prerogative in privinta dezvoltarii legislatiei.

In cadrul atributiilor sale executive, privind implementarea si coordonarea politicilor comunitare, Comisia asigura gestionarea bugetului anual al Uniunii si a fondurilor structurale menite sa elimine decalajele economice ale zonelor comunitare mai sarace, fata de cele mai bogate.

Un alt rol important ce revine acestei Comisii este cel de a conduce relatiile comerciale extene ale Uniunii. Astfel, Comisia Europeana este autorizata de catre Consiliu sa deschida si sa conduca negocieri cu alte state sau cu organizatii internationale, in cadrul orientarilor trasate de Consiliu. Si in ceea ce priveste acordurile incheiate cu statele candidate, pentru a adera la Uniunea Europeana ,rolul de negociator ii revine in practica tot aceste Comisii.

In general, Comisia "a fost conceputa pentru a prezerva interesul comunitar pe baze cat se poate de autonome". Controlul asupra actiunilor intreprinse de Comisia Europeana este exercitat de Parlamentul European, care poate adopta, cu o majoritate de 2/3, o motiune de cenzura (urmand ca intr-o astfel de situatie membrii Comisiei sa demisioneze in bloc). Alaturi de acelasi for comunitar, Curtea de Conturi examineaza structuri si implementarea cheltuielilor bugetare ale Uniunii, gestionate de catre Consiliu.

Sub aspectul efectivului sau, Comisia Europeana este cea mai mare institutie a Uniunii Europene, avand circa 20 de mii de angajati, 20% dintre acestia lucrand in domeniul traducerilor si interpretarilor, iar 80% aptivand in cadrul celor 24 de Directorate Generale si al unor servicii descentralizate, de suport. In ultimii ani, Comisia a trecut printr-un profund proces de reformare administrativa, in vederea modernizarii mecanismelor functionale, consolidarii dimensiunii colegiale a procesului decizional, adoptarii metodelor moderne de management. Pilonii de rezistenta ai acestei reforme sunt: o cultura bazata pe servicii, o noua politica de personal, modernizarea managementului financiar, un nou sistem de planificare strategica.

Ø      Curtea Europeana de Justitie. Arbitrul final in disputele ce apar de pe urma



Tratatelor Comunitatii si a legislatiei ce se bazeaza pe ele este Curtea Europeana de Justitie, cu sediul la Luxemburg. Fiind, astfel, autoritatea jurisdictionala a Uniunii Europene cu sarcina principala de a interpreta tratatele in baza carora este fondata aceasta grupare, Curtea garanteaza faptul ca legislatia comunitara este interpretata si irnplementata uniform in cadrul acestora si ca este adjudecata intre institutiile Uniunii Europene, intre statele membre si intre institutii si cetatenii individuali.

Ea are drept scop consolidarea garantiilor judiciare acordate persoanelor frzice prin instaurarea unui al doilea nivel al autoritatii judiciare (permitand, astfel, Curtii Europene de Justitie sa se concentreze asupra atributiei sale de baza - interpretarea uniforma a legislatiei comunitare).

Tratatul de la Nisa prevede impartirea competentelor intre Curtea Europeana de Justitie si Curtea (Tribunalul) de Prima Instanta, pentru a nu intarzia termenele de judecata.

Pe langa responsabilitatea de a solutiona disputele de natura juridica - intre Uniunea Europeana, statele membre, institutiile comunitare si indivizii din cadrul spatiului comunitar - Curtea Europeana de Justitie formuleaza opinii si recomandari in stabilirea regulilor internationale, precum si solutii preliminare pentru disputele ce ii sunt adresate de catre curtile nationale.

Din cadrul institutilor comunitare mai fac parte si unele organisme cu caracter consultativ. In aceasta categorie se inscrie Comitetul Economic si Social (CES), creat cu scopul de a implica in arhitectura decizionala diferitele grupuri de interese participante si beneficiare ale procesului de integrare. CES este un forum de dezbatere si reflectie,

initiatorul a numeroase colocvii, rapoarte, audieri, in scopul ameliorarii raporturilor dintre cetateni si institutiile Uniunii Europene. El are si rolul de a identifica lacunele si obstacolele din functionarea pietei interne si de a propune solutii. CES avizeaza, in sedintele sale plenare lunare, proiectele de legislatie care produc efecte juridice si economico-sociale pentru grupurile de interese reprezentate.

Comitetul Regiunilor (CR), un alt organism consultativ, reprezinta colectivitatile locale si regionale ale Uniunii Europene, care pot, astfel, participa la elaborarea politicilor comunitare, Comisia Europeanda si Consiliul Uniunii Europene au obligatia de a consulta CR intr-o mare varietate de domenii de competenta colectivitatilor locale si regionale: educatia si tineretul, cultura, sanatatea publica, retelele de transport transeuropene, telecomunicatiile si energia, politica regionala (fondurile structurale), mediul inconjurator, ocuparea fortei de munci" formarea profesionala, Fondul Social European, cooperarea transfrontaliere si transporturile. Cu ocazia Conferintei Interguvernamentale finalizata cu Tratatul de la Nisa s-a decis crearea unui alt organism consultativ, Comitetul pentru Protectie Sociala, menit sa promoveze cooperarea intre tarile membre si Comisie pe problematica politicilor sociale. El este conceput sa aiba contacte si consultari cu patronatele si sindicatele europene, fiind constituit din cate doi reprezentanti ai fiecarei tari membre.

3. Cadrul politic

Reflectand "intr-o alcatuire specifica fiecarei tari, structurile societatii, clasele

sociale si rolul lor in societate, fortele politice si relatiile dintre ele, gradul de implicare a statului in economie, gradul de stabilitate a climatului politic intern, zonal si international" , mediul politic semnifica, prin toate componentele sale, un ansamblu de factori care-si exercita influenta asupra activitatii de piata. Asa cum sublinia Philip Kotler, "deciziile de marketing sunt serios influentate de evenimentele care au loc pe scara politica"; mediul politic influenteaza si limiteaza libertatea de actiune a intreprinderilor si a indivizilor intr-o anumita societate.

Astfel ca, atunci cand urmeaza sa actioneze in spatiul unei anumite tari, intreprinzatorii trebuie sa se documenteze in prealabil asupra unor importante elemente

ale cadrului politic, legate indeosebi de:

- tipul de guvernare: parlamentari (republica parlamentara, prezidentiala,

constitutionala) sau absoluta (monarhie absoluta, dictatura militara sau civila);

- sistemul partidelor politice: unipartid, bipartid, multipartid, coalitii;

- gradul de stabilitate politica a guvernelor; climatul politic ideal pentru orice firma - autohtona sau straina - fiind cel determinat de un guvern stabil si prietenos.

Un mare rol in sustinerea sau franarea afacerilor il au si relatiile interguvernamentale.

Trebuie avut permanent in vedere faptul ca factorii economici cu implicatii asupra tranzactiilor de pe piata - veniturile, preturile, nivelul dobanzii, inflatia, cursul de schimb valutar, sistemul de taxe si impozite - sunt de obicei o reflectare a initiativelor politice. Evident, influenta fortelor politice aflate la guvernare este resimtita si prin legislatia introdusa in domeniul realizarii afacerilor. O legislatie bine conceputa poate contribui la stimularea concurentei si la oferirea pe piata a unor bunuri si servicii corespunzatoare cerintelor consumatorilor, inclusiv prin prisma raportului calitate - pret. In prezent, la nivelul mediului politic se produc schimbari fundamentale, el caracterizandu-se "prin cresterea numarului de legi comerciale, a rolului grupurilor de interes public si a importantei acordate eticii si responsabilitatii sociale". In acest cadru, se inscrie si preocuparea guvernelor de a apela la o mare varietate de instrumente - restrictii la intrare, controlul preturilor, cotele si taxele vamale, controlul valutar s.a. - pentru a asigura un comportament acceptabil al firmelor straine in tara gazda. Daca tara de origine a unei firme este membra a unei grupari regionale - cum este Uniunea Europeana - acest fapt va influenta favorabil evaluarea firmei respective, sansele ei de reusita. Pe de alta parte, firmele se pot uneori confrunta cu riscuri politice ridicate atunci cand sunt prinse in disputele politice interne sau intre tari; in asemenea imprejurari, ele putand fi utilizate ca arme impotriva opozantilor politici sau pot fi victime ale sanctiunilor pe care o tara le impune alteia".

Abordarea afacerilor la nivelul Pietei Unice Europene in contextul implicatiilor politice trebuie sa porneasca de la faptul ca Uniunea Europeana reprezinta in prezent principala forta politica si economica din aceasta zona a Europei.

Drumul parcurs de la lansarea ideii unei Europene unite din punct de vedere politic si comercial pana la constituirea Pietei Unice Europene si a Uniunii Economice si Monetare nu a fost unul lin. Diferite tari au fost, in diferite momente ale dezvoltarii europene, preocupate de mentinerea unui anumit grad de independenta. Desi astfel de judecati au caracterizat multe natiuni europene, aceasta nu inseamna ca o anumita tara este "antieuropeana". Ceea ce a schimbat ulterior atitudinea tarilor interesate a fost evaluarea proprie conform careia beneficiile Europei unite depasesc problemele nationale. Astfel, dezvoltarea Uniunii Europene nu a fost un proces facil, el fiind marcat de anumite etape de luarea deciziilor, urmate de ani in care s-au inregistrat progrese notabile.

Instaurand cele patru libertati fundamentale, Tratatul de creare a comunitatii economice europene a avut intotdeauna in vedere faptul ca aceasta se va extinde dincolo de o grupare economica, spre o uniune politica si monetara.

De-a lungul existentei Comunitatii Europene, echilibrul bugetului dintre fondurile comunitare si fondurile guvernelor tarilor membre a ramas acelasi, nici acordul de la Maastricht neincercand de schimbe aceasta situatie. Practic, veniturile si cheltuielile cuprinse in bugetul Uniunii Europene sunt substantial mai mici decat cele ale guvernelor nationale, fapt ce denota ca resursele financiare si, implicit, puterea economica se afla inca la nivelul guvernelor nationale. De altfel, acest concept al puterii in cadrul Uniunii Europene se reflecta si in procesele de luare a deciziilor in cadrul acestei grupari, prin intermediul institutiilor sale de baza.

Statuarea Pietei Unice Europene a impus eliminarea a trei tipuri mari de bariere din calea comertului liber in cadrul spatiului comunitar:

- bariere fizice (de genul opririlor la granitele dintre statele membre, controalelor

documentelor si vamale);

- bariere tehnice (concretizate in standardele nationale de produs divergente,

regulamente tehnice si legi economice contradictorii, intrarea pe pietele

nationale de achizitii protejate);

- bariere fiscale (legate de nivelurile diferite ale taxei pe valoarea adaugata si ale

accizelor).

Potrivit rezultatelor unei cercetari intreprinse in randul oamenilor de afaceri, in

perioada adoptarii deciziei de inlaturare a barierelor respective, a rezultat ca "in fruntea

celor mai grave dintre acestea se situeaza barierelor administrative si vamale, colaborate cu standardele nationale divergente.

Odata cu trecerea la Piata Unica si a crearii institutiilor comunitare de luare a deciziilor la nivel comunitar, a aparut si s-a dezvoltat sentimentul identitatii europene in randul cetatenilor tarilor membre. Privita prin prisma intereselor intreprinzatorilor, o astfel de identitate puternica urmeaza a se transforma intr-o marca pan-europeana (desi unele persoane ar mai putea inca respinge ceea ce ei considera o pierdere a identitatii si suveranitatii nationale). Asociate de aceasta tendinta, produsele regionale si marcile nationale vor mai putea avea inca un rol important in marketingul de la nivelul fiecarei tari comunitare.

In prezent, structurile politice nationale ale tarilor membre ale Uniunii Europene sunt deosebit de diferite, atat in privinta naturii statului (republici unitara, republica federala, regat, ducat) cat si a impartirii puterilor in stat (regim de uniune, regim prezidential sau monarhic).

La nivelul Uniunii Europene, aceasta este dotata cu sisteme de democratie parlamentara; in cadrul Parlamentului european, existand in prezent sapte grupuri politice "transnationale".

Dezvoltarea procesului de integrare europeana i contribuit in mod hotarator la cresterea stabilitatii politice in tarile membre, la imbunatatirea climatului politic general, cu repercusiuni deosebit de favorabile in activitatea intreprinzatorilor din cadrul spatiului comunitar. Programul de masuri de instituire a Pietei Unice a reusit sa suprime o serie de obstacole si sa majoreze posibilitatile de crestere a cotei de piata. Functionarea Pietei Unice a produs o crestere importanta comertului intracomunitar si a majorat ponderea tarilor Uniunii Europene in totalul investitiilor straine directe.

Cea mai recenta si mai avansata etapa a integrarii europene, vizand procesul de integrare monetara, pare - potrivit unor opinii - a fi nu doar un scop in sine ci si un mijloc important de atingere a unui deziderat mai generos si mai ambitios - unificarea politica a Europei.

Asa cum se prezinta astazi Uniunea Europeana, ea apare ca o entitate regionala avand multe din atributele unui stat national. "Uniunea armonizeaza legislatia tarilor membre, fiind un corp executiv cu numeroase responsabilitati in aplicarea masurilor legislative si cu un sistem executiv si jurisdictional in care firmele, organizatiile neguvernamentale, societatea civila si cetatenii individuali trebuie sa se regaseasca. Uniunea intretine relatii diplomatice cu variate entitati terte si devine semnatara tot mai numeroase tratate si acorduri bi, pluri si multinationale".

4. Cadrul de protecfie al consumatorilor

In condiliile unei reale democratii ce caracterizeaza o economie de piata, cum este cea specifica tarilor din cadrul Uniunii Europene, protectia consumatorilor apare ca o latura importanta a protectiei sociale. Ea se concretizeaza intr-un anumit set de reglementari si in institutii menite sa asigure si sa amelioreze continuu respectarea intereselor consumatorilor in relatiile in care intra acestia cu diferiti intreprinzatori.

Fiecare cetatean comunitar, ca potential agent de piata - in calitate de consumator sau de cumparator -, se poate confrunta cu o multitudine de probleme in procesul achizitionarii bunurilor sau serviciilor necesare consumului, legate de structura acestora, pretul si calitatea lor, modul de informare asupra disponibilitatii si a performantelor lor, conditiile de comercializare si serviciile suplimentare oferite.

Practic, protectia consumatorilor imbraca atat forma unei miscari generale a acestora pentu apararea propriilor interese pe piata cat si pe cea a unor actiuni; speciale cu programe si obiective bine determinate in timp si spatiu. Astfel, pentru cat mai mare reusita, protectia consumatorilor trebuie organizata sub forma unui proces complex, in care sa fie implicata atat puterea publica (printr-o legislatie adecvata si prin mijloace de supraveghere) cat si consumatorii. Asigurarea participarii consumatorilor la luarea deciziilor apare ca o contributie importanta la consolidarea societatilor democratice din tarile comunitare.

In cadrul Uniunii Europene, protectia consumatorilor se asigura la nivel national

si la nivel comunitar. Actionandu-se la acest ultim nivel, a fost adoptata in 1973, de catre

Consiliul Europei, "Cartea pentru protectia consumatorilor", iar prin Tratatul de la Amsterdam se reabiliteaza rolul consumatorilor, in sensul implicarii lor in procesul decizional, cu pastrarea independentei si autonomiei in fata puterii politice.

In decembrie 1989, Comisia a adoptat o decizie de constituire a unui Consiliu Consultativ al Consumatorilor (ce a inlocuit Comitetul Consultativ al Consumatorilor creat in 1973), "compus din 48 de membri, ca reprezentanti ai organizatiilor europene de consumatori (20), organizatiilor si institutiilor nationale si regionale (22) si persoane calificate special in domeniul consumului (6), alese de Comisie pe baza competentei lor in materie de apararea intereselor consumatorilor", acesta avand rolul de a asista Comisia, prin opiniile sale, la punerea in aplicare a politicii din acest domeniu.

In 4 mai 2000, s-a dispus crearea de catre Comisie a unui Comitet al Consumatorilor (inlocuindu-se, astfel, reglementarea precedenta), compus din 15 membri, cate unul din fiecare stat comunitar, care sunt reprezentanti ai organizatiilor nationale ale consumatorilor, avand ca unic obiectiv apararea intereselor consumatorilor, lor adaugandu-li-se cate un membru din fiecare organizatie europeana a consumatorilor, cu un mandat de trei ani.

Desi in ultima perioada s-au inregistrat progrese remarcabile pe linia protectiei consumatorilor, totusi politica din acest domeniu nu este inca dezvoltata uniform pe cuprinsul uniunii Europene. Pentru consumatori, piata interna pare a fi inca fragmentata, cu reguli diferite de protectie a consumatorilor in diferite state membre, cu sisteme fragmentate de aplicare a lor, cu un ritm lent de aducere la zi si de adaptare a lor la conditiile pietei.

Introducerea monedei unice Euro a permis eliminarea unei importante bariere psihologice pentru consumatorii care fac cumparaturi in alte state comunitare, inlesnindu-le compararea preturilor pe cuprinsul pietei interne. Evident, transparenta preturilor va da un nou impuls pietei interne, sporind competitia, care va duce la dezvoltare si inovatie. Astfel ca unul dintre telurile politicii europene a consumatorilor este acela de a crea armonie, aducand la conditii similare intreaga Uniune Europeana. Insa, de o importanta hotaratoare este preocuparea factorilor respectivi de decizie de a asigura cel mai inalt

nivel de protectie posibil.

Pentru respectarea si promovarea intereselor consumatorilor comunitari se deruleaza programe speciale de protectie. In 1975, Consiliul Europei a initiat primul sau program de protectie a consumatorului, urmat la sase ani mai tarziu de un al doilea program cu acelasi obiect. Desi nu sunt obligatorii, ambele programe au semnificatia unui ghid, menit sa permita organizatiilor consumatorilor europeni sa masoare, sa evalueze si sa ofere informatii despre politica comunitara in acest domeniu. Toate cele cinci drepturi fundamentale ale consumatorului - vizand: protectia sanatatii si a sigurantei sale, protectia intereselor sale economice, compensarea pentru daunele suferite, asigurarea de informatii si cunoastere, ascultarea si reprezentarea - trebuie sa fie, potrivit Consiliului Europei, mult mai clar exercitate prin masuri in cadrul diferitelor parti ale politicii comunitare - cum ar fi politica economica, politica agricola comuna, politica sociala, politica protectiei mediului, politica transporturilor, politica energiei, politica armonizarii legislatiei care afecteaza pozitia consumatorilor.

Astfel, dreptul la protectia intereselor economice se are in vedere a fi asigurat prin directive in domeniile:

- apropierii legislatie in materie de publicitate mincinoasa;

- protectiei in contractele negociate in afara unitatilor comerciale sau privind

clauzele abuzive incheiate in contractele cu consumatorii;

- indicarii preturilor produselor alimentare si nealimentare;

- controlul de calitate privind produsele agricole de baza, produsele alimentare

preparate, tratamente aplicate, aditivi alimentari;

- ambalari si informarii;

- protectiei originii si specificitatii produselor.

Actele juridice privind dreptul la protectia sanatatii si a securitatii vizeaza:

- instituirea unui sistem comunitar de schimburi rapide de informatii decurgand

din utilizarea produselor de consum;

- produsele care, neavand aparenta a ceea ce sunt, compromit sanatatea si

securitatea consumatorilor;

- marfurile alimentare mentionate;

- protectia sanatatii privind produsele farmaceutice si cosmetice;

- controlul de securitate privind aerosolii, produsele electrice si jucariile.

Dreptul la repararea daunelor este asigura prin dispozitiile legislative subsidiare privind apropierea legislatiilor referitoare la raspundere in cazul produselor defectuoase.

In ceea ce priveste dreptul la reprezentare si participare la luarea deciziilor care ii intereseaza pe consumatori, acesta este reflectat, intre altele, de contributia Consiliului consumatorilor in punerea in aplicare a politicii de protectie a consumatorilor, prin asistenta acordata Comisiei.

Dreptul la informare si educatie privind protectia consumatorilor este asigurat, printre altele, de promovarea integrarii educatiei consumatorului in invatamant.

Totusi, punerea in practica a acestor idei generoase a fost relativ lenta. Dupa 20 de ani de la stabilirea primului program in acest domeniu, a fost fixat in Cadrul Comisiei Europene drept birou central pentru protectia consumatorului, cel de-al 24 Directorat General al sau.

Promovarea intereselor consumatorilor se afla in centrul tuturor politicilor Uniunii Europene pentru a continua prosperitatea economica si sociala a cetatenilor sai.

Actualul cadru legislativ cu privire la consumatorul european, masurile de asistenta si protectie create pentru consumatorii din cadrul Uniunii Europene prezinta o mare diversitate, in functie de structura lor. Iata cateva exemple de masuri mai recente intreprinse in acest sens:

- in cadrul preocuparilor de a facilita consumatorilor alegerea produselor, Uniunea Europeana a actionat pe linia imbunatatiriietichetarii produselor cu referire la aparatele electrocasnice, urmand ca etichetele acestora sa cuprinda si informatii cu privire la consumul de energie, avand in vedere faptul ca peste costul de cumparare - care nu constituie decat o informatie partiala - se ridica costurile de functionare pe care trebuie sa le suporte in realitate consumatorul pentru utilizarea aparatelor respective in gospodarie;

- in cazul produselor oferite in diferite marimi de ambalaje si cu un continut adesea diferit, Uniunea Europeana si-a propus ca, pentru facilitarea compararii preturilor, sa existe un ghid al UE cu etichetarea preturilor standard (respectiv al unei unitati de baza - kilogram sau litru), pe langa pretul produsului din ambalajul individual, acest ghid urmand a fi incorporat in legislatiile si practicile comerciale ale tuturor statelor membre;

- etichetarea alimentelor este armonizata pe tot cuprinsul UE, sub forma unor informatii prestabilite inscrise pe etichete. Informatiile respective - vizand descrierea produsului, cantitatea, termenul de garantie, numele si adresa producatorului sau a distribuitorului, ingredienele, numarul de serie, conditiile de depozitare, instructiunile de utilizare, continutul de alcool - se aplica in principal alimentelor preambalate, ce urmeaza a fi vandute prin autoserviere. Aceste informatii - completate eventual si cu valorile nutritive, daca nu sunt incluse pe ambalaj - trebuie sa fie usor vizibile , sa fie permanente si inteligibile (prin redactarea lor in limba tarii in care produsul este vandut);

- referitor la produsele organice, care devin tot mai solicitate, regulamentele Uniunii Europene in acest domeniu precizeaza ca producatorii lor trebuie sa fie supusi unor controale regulate (spre a imbunatati protectia consumatorilor);

- o mai buna protectie a consumatorilor a fost asigurata si in activitatea de turism, prin introducerea asigurarii impotriva falimentului, pentru pachetul de vacante (combinatie de calatorie si cazare si alte servicii specifice). Organizatorii unor astfel de oferte trebuie sa acopere riscul falimentului printr-o asigurare sau printr-o garantie a unei banci;

- pentru a acorda consumatorilor sansa de a cumpara produse si in alte state membre, pe Piata unica europeana, a fost elaborata de catre Uniunea Europeana o directiva cu privire la vanzarea la distanta (inclusiv prin posta sau prin Internet), comenzile in cazul unor astfel de oferte putand fi formulate de orice consumator - cu cpnditia ca respectivele companii sa fie situate in Uniunea Europeana - : Directiva respectiva cuprinde informatii detaliate privind obligatiile firmelor ofertante si in legatura cu dreptul consumatorilor de a se retrage din asemenea contracte intr-un timp de sapte zile.

Dintre celelalte masuri aflate in atentia Uniunii Europene pe linia protectiei onsumatorilor, se evidentiaza cele referitoare la stabilirea unui cod pentru protectia si garantarea bunurilor achizitionate de catre consumatori, precum si urgentarea platilor si a transferurilor bancare in cadrul spatiului comunitar (inclusiv la transparenta conditiilor acestor operatii).

Intr-un cadru mai larg, al masurilor preconizate la nivelul Pietei Unice Europene pentru protectia consumatorilor si asigurarea unui climat ecologic, s-a urmarit, prinre altele, sa se promoveze productia si consumul unor bunuri armonizate la cerintele de protectie a mediului, prin scoaterea in evidenta a produselor ce cuprind unor astfel de criterii. Cererea pentru produsele ecologice se afla in continua crestere in spatiul comunitar, mai ales pe seama grupurilor de consumatori ecologici. Germania a lansat in 1978 o prima astfel de schema, prin introducerea ambalajului "Ingerul albastru", fiind urmata, dupa l0 ani, de alte scheme nationale.

In baza prevederilor celui de-al cincilea program de actiune in domeniul ecologic si a programului pentru Piata Unica Interna, Uniunea Europeana si-a lansat in acest domeniu propria schema comunitara, care prevede un lant de etichetare bazat pe un semn distinctiv care sa se pastreze pe tot procesul logistic al produsului, de la faza de concepere si pana la utilizarea finala".

Politica comuna privind comertul exterior ofera, printre altele, certitudinea ca produsele care ar putea fi nocive sanatatii, ca si cele poluante, nu pot fi importate in Uniunea Europeana.




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1343
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved