CONCURENTA - Conceptul de concurenta. Forme de manifestare

CONCURENTA

1. Conceptul de concurenta. Forme de manifestare.

Prin continutul sau, piata formeaza un sistem de relatii intre agentii economici la care acestia participa in functie de interese. Formele concrete ale acestor relatii si mijloacele folosite in cadrul lor de agentii economici pentru a-si realiza scopul sunt foarte variate. Problematica lor se reduce insa la trei aspecte majore: cantitatea, calitatea si pretul bunurilor economice in legatura cu care se formeaza.

Intre agentii economici, in functie de interesele lor, se formeaza un sistem de relatii cu privire la cantitatea, calitatea si pretul bunurilor economice aduse pe piata. Acest gen de relatii se numeste concurenta, competitie sau lupta de concurenta. Relatiile dintre agentii economici, care formeaza continutul concurentei, se desfasoara dupa anumite reguli, stabilite in mod democratic, astfel incat sa asigure libertatea de actiune a tuturor.

Prin urmare, relatiile dintre agentii economici pe piata in functie de interesele lor constituie un sistem economic de concurenta, in care fiecare are libertatea sa produca si sa vanda ce-i convine in conditiile pe care le considera cele mai favorabile.

Concurenta poate fi perfecta sau imperfecta.

Concurenta perfecta are loc intre un numar teoretic nelimitat de producatori si consumatori, astfel incat cumparatorul are o mare libertate de alegere.

Concurenta imperfecta are loc atunci cand lipseste unul sau mai multe din elementele concurentei perfecte.

Atunci cand concurenta se desfasoara dupa anumite reguli se spune ca avem o concurenta loiala (corecta), iar cand nu se respecta aceste reguli, avem de-a face cu o concurenta neloiala (incorecta).

Concurenta se poate manifesta numai cand preturile sunt libere, ceea ce duce la dezvoltarea productiei si la imbunatatirea servirii cumparatorilor. Manifestarea concurentei ne arata gradul de dezvoltare a pietei si de libertate a economiei.

Din cele prezentate rezulta faptul ca notiunea de concurenta reprezinta expresia dezvoltarii relatiilor de piata si a liberalizarii economice.

Insasi competitivitatea intreprinderii nu inseamna altceva decat capacitatea de a face concurenta, adica un ansamblu de elemente, care o plaseaza intr-o situatie favorabila : avantajul de cost si, deci conditia de pret (in sensul posibilitatii de a-l reduce), calitatea produselor si a serviciilor, acordarea de facilitati clientilor, garantarea produselor vandute, promptitudinea livrarilor, servicii dupa vanzare, capacitatea de adaptare la mutatiile cererii consumatorilor sau la inovatiile altor intreprinderi etc.

Concurenta stimuleaza progresul, diversificarea si modernizarea productiei, duce la dezvoltarea pietei, largind posibilitatea consumatorilor de a alege bunuri si servicii. Ea duce la asumarea riscului in afaceri economice si la inovare; pe buna dreptate se afirma, uneori, ca a nu inova inseamna a apara ziua de ieri, ceea ce este mult mai riscant decat a face ziua de maine.

Notiunea sistem concurential inseamna totalitatea actelor de concurenta, care au loc pe toate tipurile de piata, existente, la un moment dat, in economie, privite in interdependenta lor. Este vorba despre concurenta de pe piata bunurilor economice, care, la randu-i, se divide in concurenta pe piata produselor industriale, pe piata agricola, pe piata materialelor de constructii etc. si, desigur, concurenta pe piete ale diferitelor produse, ca, spre exemplu, concurenta pe piata otelului, pe piata automobilului, pe piata petrolului, pe piata cerealelor etc. Sistemul concurentei include si concurenta pe piata muncii, pe piata monetara, pe piata de schimb de moneda nationala si devize straine, concurenta de la bursa etc. Toate aceste forme concrete de concurenta se afla in stransa legatura, influentandu-se reciproc. De pilda, in cazul in care concurenta de pe piata capitalului duce la unele restrangeri de activitati, la blocarea unor investitii, datorita incertitudinii in afaceri, aceasta se resfrange si pe piata muncii, ducand la accentuarea somajului etc.

2. Piata cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta se caracterizeaza prin urmatoarele particularitati:

a) atomicitate perfecta, care inseamna ca exista un numar mare de producatori si consumatori, de puteri aproximativ egale si in numar egal, dar de putere mica;

b) transparenta perfecta, care inseamna ca toti producatorii si consumatorii cunosc perfect cererea si oferta, astfel incat pot obtine cel mai bun produs sau cel mai bun pret.;

c) omogenitatea produsului, adica pe piata exista produse echivalente, identice indiferent de firma care le-a produs;

d) intrarea si iesirea libera pe piata, in functie de eficienta, adica producatorul intra pe piata cand costul este mai mic decat pretul de vanzare si iese de pe piata cand pretul este mai mic decat costul productiei;

e) perfecta mobilitate a factorilor de productie, care presupune ca toti producatorii si consumatorii gasesc liber si nelimitat la piata capital si forta de munca, adica factori de productie de care au nevoie.

In concluzie, piata cu concurenta perfecta impune ca producatorii si consumatorii sa fie intr-un numar mare, sa actioneze rational si sa fie perfect informati despre raportul dintre cerere si oferta. Daca aceste conditii sunt intrunite, cererea si oferta sunt fluide, iar daca nu atunci cererea si oferta sunt rigide.

Piata cu concurenta perfecta nu exista insa decat in mod teeoretic, deoarece este imposibil ca sa fie reunite toate cele 5 particularitati.

Studiul acestei piete ne arata ca tipurile de piata depind de influenta pe care o poate exercita asupra pretului si a cantitatii produsului, fie vanzatorul, fie consumatorul, influenta care depinde de gradul de omogenitate a produsului, precum si de numarul de producatori sau de consumatori, precum si de gradul de dependenta dintre consumatori si producatori.

In cazul concurentei perfecte, vanzatorii si consumatorii - multi la numar, insa de putere economica redusa, neglijabila fata de dimensiunile pietei - nu pot in mod individual sa exercite presiune asupra pretului. Ca urmare, pretul se formeaza la piata, prin jocul cerere-oferta, aparand astfel, ca un 'dat exterior', agentilor economici. Spre exemplu, daca cererea totala de alimente ar fi, sa zicem, de 1 milion de tone, iar ceea ce ar putea sa ofere fiecare producator (vanzator) ar reprezenta 500 sau 600 - 700 kg. de alimente, nu ar fi cu putinta ca fiecare, in mod individual, sa exercite presiune asupra pietei, in sensul de a-si impune pretul dorit.

3. Piata cu concurenta imperfecta

In realitate tipul de piata care exista este cel cu concurenta imperfecta, pe care atat producatorii (vanzatorii), cat si consumatorii (cumparatorii) pot influenta pretul.

Exista urmatoarele forme de piata cu concurenta imperfecta:

1. Piata cu concurenta monopolistica, caracterizata prin diferentierea produselor si existenta unui numar de producatori suficient de mare; de regula, pe o astfel de piata atat producatorii, cat si consumatorii sunt numerosi, deci, oferta si cererea au caractere de atomicitate, dar produsele nu sunt omogene, cumparatorul avand posibilitatea de a alege vanzatorul, potrivit dorintelor sale.

2. Piata cu concurenta de oligopol, unde exista numerosi cumparatori, dar oferta unui produs este reprezentata de un numar mic de producatori, care au posibilitatea de a influenta si controla pretul, insa fiecare producator trebuie sa tina seama de deciziile celorlalti producatori.

3. Piata cu situatie de monopol este aceea unde oferta unui anumit produs are un singur producator, care poate astfel fixa pretul si controla piata. Monopolul determina marimea pretului, dar nu poate determina cantitatea de produse vandute, care depinde totusi de cumparatori. Pretul de monopol este mai mare decat cel de pe piata monopolistica sau de oligopol.

Piata de monopol elimina libera concurenta si instaureaza o dominatie absoluta a vanzatorului asupra cumparatorilor. Din aceasta cauza statul ia masuri antimonopolistice (antitrust) care sa limiteze monopolizarea productiei unor marfuri.

4. Piata cu concurenta monopsonica, pe care cumparatorul (fiind unic) poate influenta pretul unui produs, iar atunci cand cumparatorii unui produs sunt putini, piata se numeste oligopson.

In tarile cu economie de piata dezvoltata exista o imbinare a acestor forme de piata, dar cea mai raspandita este piata de tip oligopol.

Din cele prezentate mai sus, rezulta:

a) Piata cu concurenta imperfecta, inseamna, mai intai restrangerea sau chiar disparitia atomicitatii ofertei, concretizate in prezenta unui numar restrans de mari firme - oligopol (cativa, cateva), sau chiar sub forma unei singure firme - monopol, ca purtator al intregii oferte a unui produs. De exemplu, in SUA, compania IBM este recunoscuta intr-un domeniu palpitant al tehnologiei avansate, acela al computerelor; ea detine suprematia pe piata calculatoarelor electronice. In industria automobilului, in SUA, s-au impus firmele General Motors, Ford, Crysler; in Franta, firmele Renault, Peugeot si Citroen; in Germania, firmele Mercedes, Opel si Fordul german; in Japonia, firma Toyota; in Marea Britania firma Leyland, etc. Desigur, unele dintre ele se confrunta cu greutati, in conditiile in care, tot in industria automobilelor, se afirma unele companii, considerate mai mici: Volvo, BMW si Porsche etc. Astfel firmele respective, dominand piata produsului, pot sa-si impuna pretul de vanzare.

b) Piata cu concurenta imperfecta se caracterizeaza si prin restrangerea sau chiar disparitia atomicitatii cererii, in sensul ca la un produs sau la altul, pot exista doar cativa cumparatori, situatie numita oligopson, sau poate exista chiar un singur cumparator, situatia cunoscuta sub denumirea de monopson. Spre exemplu in industria zaharului obtinut din sfecla de zahar, exista un numar restrans de fabrici de zahar ca purtatori ai cererii respective, care se confrunta cu un numar foarte mare de ofertanti - producatori agricoli; in astfel de conditii, cumparatorii impun pretul de achizitionare a materiei prime respective. Daca ar exista, sa admitem, o singura fabrica de bere, ca purtator al cererii de orz, care s-ar confrunta cu un numar mare de producatori - ofertanti, ar fi vorba de monopson, avand posibilitatea sa-si impuna pretul de cumparare al materiei prime.

c) Procesul concurential trebuie perceput ca o realitate existenta in lumea de azi. Astfel, in tarile cu economie de piata, exista structuri eterogene de piata, in sensul ca nicaieri nu este vorba, in mod exclusiv, numai de relatii de libera concurenta, sau dimpotriva, numai de relatii de monopol. Exista piete sau segmente de piete - in agricultura, in mica industrie, ca si in sfera serviciilor - in care concurenta se desfasoara liber. In aceeasi economie, din aceeasi tara, exista subramuri, piete sau segmente de piata in care domina un numar restrans de firme sau chiar putere monopolista; in asemenes situatii, concurenta este limitata, de unde si necesitatea politicii antitrust din partea statului.

d) Luarea in considerare a procesului concurential din tara noastra, aflata in tranzitie la economia de piata. Programul de reforma cuprinde optiunea pentru concurenta imperfecta; privatizarea duce la extinderea sectorului micii productii si a unitatilor de talie mijlocie. Ca urmare, se extinde concurenta libera, creste aportul producatorilor autonomi in asigurarea ofertei de bunuri si a posibilitatilor de alegere. In anul 1994 sectorul privat detinea peste 67 % din totalul vanzarilor de marfuri cu amanuntul. Statul intreprinde masuri si actiuni privind modul in care trebuie organizata concurenta.

4. Strategii concurentiale

In procesul concurentei, producatorii cauta sa obtina o pozitie cat mai buna fata de cumparatori, dar si fata de concurentii lor din productie, folosind o serie de strategii comerciale, numite si strategii concurentiale, prin care se urmareste obtinerea unui loc cat mai bun pe piata si atragerea unui numar cat mai mare de cumparatori.

Exista 3 tipuri de strategii concurentiale:

1. strategia efortului concentrat, care consta in efortul producatorului de a obtine suprematia in vanzarea unui produs, asupra unei anumite clientele, sau asupra unei regiuni de desfacere a marfurilor;

2. strategia elitei, care consta in efortul unui producator de a aduce pe piata un produs de exceptie care sa elimine orice alt concurent, numita si strategia 'Mercedes'.

3. strategia costurilor, care consta in practicarea unor preturi mai mici datorita unor costuri de productie mai mici, numita si 'strategia japoneza'.

Aceste strategii se practica simultan sau alternativ. Concurenta asigura o mai buna servire a consumatorului, numit 'consumatorul rege', ceea ce inseamna ca productia sa fie subordonata consumului, avand drept unic obiectiv satisfacerea cat mai buna a nevoilor de consum.

Chiar in conditiile unei economii de piata ample si pe deplin generalizate, factorii de conducere trebuie sa vegheze in sensul mentinerii concurentei in limite rationale, astfel incat mecanismul concurential sa-si dovedeasca ratiunea, aceea de a servi consumatorul. Prin concurenta trebuie sa se ajunga la o mai buna servire a nevoilor de consum, la situatia ideala pe cxare literatura economica o numeste 'consumatorul rege'. Printr-o astfel de situatie trebuie sa se inteleaga tendinta, obligatorie pentru orice economie, de a subordona productia consumului, adica de a produce pentru a consuma, de a pune ca obiectiv unic in fata productiei satisfacerea in cat mai bune conditii a nevoilor de consum.