Inovarea - element al strategiei intreprinderii

Inovarea - element al strategiei intreprinderii

Caracteristici

Inovarea este unul dintre elemente cheie ale strategiei unei intreprinderi mici si mijlocii mai ales daca isi propune lansarea unui nou produs pe piata. Aceasta necesita mijloace de finantare adaptate de la caz la caz. Timpul care trece de la realizarea unei inventii pana la materializarea ei este din ce in ce mai scurt, iar inovarea se constituie a fi unul dintre atuurile firmei, numeroase exemple din intreaga lume demonstrand aceasta, atat in domeniul bunurilor de consum, cat si in al celor industriale (Lendrevie J., Lindon D. - "Mercator. Thorie et pratique du marketing", 1997, pag. 271).

Reusita inovarii depinde de numeroase elemente si in lantul care poate conduce la succes nu trebuie sa existe verigi slabe. Printre acestea modul de finantare asigurat de intreprindere este necesar sa se ridice la acelasi nivel ca si produsul.

Fazele si caracteristicile acestui proces se impart in:

inovatii cu dominanta tehnologica; produse noi si sau procedee noi de fabricatie (care economisesc energie sau materii prime), noi componente;

inovatii cu caracter comercial in special in activitatile de servicii: o noua prezentare a produselor, un nou mod de distributie sau de publicitate, o noua utilizare a unui produs cunoscut;

inovatii cu dominanta organizatorica cu referire la modul de organizare in interiorul intreprinderii;

inovatii cu dominanta institutionala (sistemul de evidenta) sau sociala (participarea salariatilor, formare profesionala, preluarea societatii de catre salariati).

Nu toate aceste categorii de inovatii se situeaza la acelasi nivel, unele fiind mai importante, mai puternice si cu efecte mai mari pentru utilizator.

De aceea se mai pot clasifica in:

inovatii radicale, absolute sau "de ruptura" care constau in crearea unui produs sau a unui sistem care nu exista anterior sau a unui procedeu care foloseste mai multi factori, de asemenea, absolut noi ;

inovatii variante sau relative care sunt simple ameliorari tehnice ale unui produs sau procedeu, eventual noi utilizari ale unui produs deja existent.

Inovarea, manifestare permanenta a omului, este prezenta pretutindeni, dar reusita ei nu se manifesta plenar decat atunci cand ea este materializata si ajunge la clienti sau utilizatori. Tocmai intreprinderea este aceea care transforma o inventie in inovatie si apoi o impune pe piata. Iata de ce a finanta o inovatie este echivalent cu a finanta o intreprindere inovatoare care va conduce la chiar succesul inovatiei.

Imperativul inovarii

Accelerarea ritmului progresului tehnic, al tehnologiei si al aplicatiilor lor industriale a scurtat considerabil ritmul de viata al produselor, indiferent ca este vorba de consumabile, de semidurabile sau de bunuri de investitii. In unele sectoare, cel putin jumatate din bunurile care vor fi utilizate sau consumate peste un deceniu inca nici nu exista.

Toate produsele care sunt folosite in prezent includ un procent ridicat de inovatii. In domeniul bunurilor electronice de consum producatorii japonezi au impus o rata de innoire pe care tarile occidentale nu au putut sa o urmeze. Viteza de innoire a produselor tinde sa se accelereze in continuare, ceea ce inseamna ca pentru o intreprindere nu mai exista o pozitie sigura pe piata decat daca un avans tehnologic garantat printr-o protectie industriala sigura ii confera o marja de securitate.

Inovatia nu este in nici un caz un scop in sine. Ignorarea acestui adevar a facut ca numeroase intreprinderi sa cada victime ale propriilor birouri de studii care au inventat si au realizat produse care nu se puteau vinde. Accentul pus pe noutate si tehnologic poate uneori sa sperie clientii care adesea vad in aceasta o sursa de complicatii si de lipsa de fiabilitate. De aceea succesul unei inovatii este consacrat numai pe piata. Dar intre inovatie si piata exista un drum lung de parcurs: prototipul, seria O, fabricarea, marketingul, stabilirea pretului de vanzare.

Managementul inovarii a devenit primordial si se pare ca tocmai aceasta stiu sa faca foarte bine japonezii. Nu este suficient sa inovezi, ceea ce pare sa fie cel mai simplu. Mai ramane, si aceasta este cel mai greu, sa transformi inovatia intr-un succes si sa o faci comercializabila. Cu alte cuvinte, inovatia tehnologica este o componenta a strategei intreprinderii, careia trebuie sa-i permita sa se puna de acord cu mediul sau economic si sa isi asigure resursele necesare pentru a-si atinge scopul.

Orice inovare inseamna si un risc

Nu este greu de inteles ca pentru o intreprindere noua dezvoltarea si impunerea pe piata a unei inovatii majore este un lucru deosebit de dificil. Cererea este greu de manipulat si implica cheltuieli considerabile. De aceea sunt multe cazuri de tehnologii dezvoltate in intreprinderi mici si mijlocii, achizitionate si valorificate de societati mari. In toate cazurile, insa procesul inovarii trebuie trebuie rationalizat cat mai bine. Cercetatorii, proiectantii, oamenii din productie actioneaza in cadrul strategiei intreprinderii. Evident, riscul este sa nu se ajunga la nici o inovatie sau ca aceasta sa nu aiba succes pe piata. Riscurile exista practic in toate etapele: conceptie, fabricatie, marketing, gestiunea intreprinderii.

Factorul "timp" este determinant: timpul de gestatie, de fabricare, de lansare pe piata, de realizare a vanzarilor, de validare a rezultatelor, in total cativa ani.

Trebuie subliniata importanta necesitatilor financiare ale unei intreprinderi inovatoare; daca produsul inovat este excelent totul in intreprindere trebuie sa fie excelent: forta de lucru, marketingul, gestiunea si structura resurselor financiare.

Finantarea intreprinzatorului inovator

Date fiind riscurile care pot afecta inovarea si in functie de strategia aleasa, intreprinderea mica sau mijlocie trebuie sa se decida asupra surselor de finantare mai ales ca, desi aparent exista multe variante posibile, alegerea se face de fapt intre doua variante: fondurile proprii si imprumuturi (la acestea, in tarile cu traditie in economia de piata, se adauga si ajutoarele publice).

Pentru a face fata riscurilor inovarii si dezvoltarii intreprinderea trebuie sa dispuna de fonduri ale caror cuantum poate suferi modificari de capitaluri permanente care sa ii ramana la dispozitie un timp mai mare decat cel necesar procesului de inovare si ale caror exigibilitate si remunerare sa poata fi modulate in functie de derularea procesului si de reusita sa. (Tribuna Economica, Nr. 6/1994 - "Finantarea inovarii")

Fondurile proprii de care poate sa dispuna in primul rand o intreprindere mica sau mijlocie sunt capitalurile din sursa interna, rezultatele obtinute din activitatea anterioara si tezaurizate. In repartizarea resurselor, managerii trebuie sa urmareasca mentinerea unui buget de cercetare-dezvoltare-inovare la un nivel comparabil, daca nu chiar superior, cu cel al concurentilor. Se stie din experienta internationala ca aceste niveluri pot fi foarte ridicate, atingand in anumite sectoare pana la 10% din cifra de afaceri. In momentul de fata in tarile dezvoltate se prefera sa se investeasca in domenii imateriale, in oameni mai degraba decat in utilaje, recurgandu-se tot mai des la inchirieri, la leasing sau contracte de subfurnizare.

Daca se dovedeste ca resursele interne sunt insuficiente pentru a face fata intregului proces de inovare trebuie sa se recurga la fonduri proprii de origine externa. Intreprinderile mici sau mijlocii sunt deseori puse in situatii dificile pentru a gasi resursele necesare in vederea sporirii resurselor proprii si de aceea in tarile occidentale au aparut o serie de institutii specializate care participa la procurarea acestor fonduri si care au capatat denumirea de capital-risc.