CATEGORII DOCUMENTE |
Comunicare | Marketing | Protectia muncii | Resurse umane |
Notiuni fundamentale de marketing
Marketingul este o disciplina relativ recenta, dupa cum vom vedea in paginile urmatoare. Adeseori confundat cu vanzarile, relatiile publice sau, mai larg, cu tot ceea ce tine de comunicarea pentru produse, marketingul face obiectul a numeroase confuzii. De exemplu, este gresit asociat cu "crearea de nevoi false" si cu "poleirea" produselor pentru a le face mai atragatoare. In realitate, marketingul nu este nimic din toate acestea, dar reprezinta un element indispensabil pentru orice afacere si, din ce in ce mai mult, si pentru buna derulare a activitatilor non-profit.
Ce nu este, deci, marketingul? Marketingul nu este egal cu activitatea de vanzari, desi se pot corela. Prin activitatea de marketing nu se vand niciodata direct produse, dar se parcurge lungul drum al crearii ofertei potrivite pentru clienti (un produs adecvat ca si caracteristici, functionalitati, pret, distributie si promovare). Marketingul nu este sinonim nici cu relatiile publice. Desi contribuie, prin specificul definirii liniei produselor si a promovarii la crearea si mentinerea imaginii de ansamblu a companiei, nu este activitatea care sa se ocupe cu managementul reputatiei, ceea ce il face sa nu fie sinonim cu PR-ul. Marketingul nu este acelasi lucru nici cu disciplina comunicarii, caci, desi marketerii au o parte foarte vizibila din activitate compusa din actiune comunicationale, nu se rezuma doar la atat - dupa cum vom vedea mai departe, din detalierea partii de intelegere a consumatorilor si din prezentarea mixului de marketing.
Marketingul are multiple definitii. Una dintre cele mai des citate este cea a Asociatiei Americane de Marketing (AMA): "procesul programarii si realizarii producerii, pretului, promovarii si distributiei ideilor, bunurilor si serviciilor care determina schimburile menite sa satisfaca obiective individuale si organizationale" . Pentru cel mai cunoscut teoretician al domeniului, Philip Kotler, marketingul este "arta crearii de valoare veritabila pentru consumatori" , adica "procesul social si managerial prin care indivizi si grupuri de indivizi obtin ceea ce le este necesar si doresc prin crearea, oferirea si schimbul de produse avand o anumita valoare" .
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2246
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved