Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


PIATA FIRMEI DE TRANSPORTURI

Marketing



+ Font mai mare | - Font mai mic



PIATA FIRMEI DE TRANSPORTURI

1 OFERTA DE SERVICII

Oferta, categorie economica, exprimand relatiile ce se formeaza in legatura cu prezenta pe piata a bunurilor materiale si serviciilor destinate schimbului prin vanzare-cumparare[1].



Prestari de servicii, activitate economica, constand in operatiuni de confectionare reparare, intretinere etc. a unor bunuri materiale, precum si in efectuarea unor servicii pure (transporturi de calatori, marfuri, spectacole, etc.), in scopul satisfacerii unor nevoi de consum productiv si neproductiv[2].

Oferta de servicii exprima, dupa cum se cunoaste, 'productia' de servicii in cadrul pietei.

Natura si caracteristicile acestora isi pun, in mod firesc, amprenta asupra ofertei, determinandu-i continutul, trasaturile si un mod specific de corelare cu cererea. Continutul ofertei este exprimat de capacitatea organizatorica a furnizorilor de servicii de a satisface, in anumite conditii, de calitate, structura si termene nevoile beneficiarilor[3].

In momentul aparitiei pe piata, oferta este incompleta, fiind alcatuita din elemente care momentan au un caracter pasiv. Ea constituie oferta potentiala si intra, dupa cum s-a mai spus, in continutul marketingului extern, identificandu-se cu produsul promis (oferit). Specificul serviciilor face ca oferta sa se intalneasca cu cererea si intr-un alt moment, acela al prestatiei efective, cand oferta se identifica practic cu produsul efectiv livrat, aparand ca oferta reala.

In cadrul ofertei se impletesc, totodata, o serie de elemente, din care unele ii confera un grad inalt de rigiditate, iar altele o anumita flexibilitate.

In principiu, oferta intreprinderii de servicii are un caracter unitar, prestatiile sale fiind constituite din o serie de servicii (in special cele de baza) care, desi prestate separat, se afla in relatii de interdependenta. Astfel, intreprinderea de transport, turisti ca, cea financiara, de sanatate ofera, in principiu, pachete similare de servicii in ciuda deosebirilor dintre ele.

Inseparabilitatea serviciilor confera un grad ridicat de unicitate. Din acest motiv, intre oferta potentiala si oferta reala exista un anumit grad de diferentiere sesizat adesea de catre client, care genereaza, de cele mai multe ori, o anumita insatisfactie.

Din punct de vedere structural, esentiala ramane gruparea ofertei prin luarea in considerare a celor trei mari categorii de servicii: de baza, complementare si suplimentare. Gruparea prezinta importanta deoarece aceste categorii de servicii, desi aparent separate, alcatuiesc, in esenta, oferta intreprinderii de servicii.

Oferta de servicii la o firma de transport este alcatuita din ansamblul prestatiilor prin intermediul carora se realizeaza deplasarea marfurilor ori calatorilor dintr-un loc in altul. Ea include, pe de-o parte, transportul propriu-zis al marfurilor si persoanelor, avand drept suport mijloacele de transport si activitatile auxiliare (incarcare-descarcare, aranjare, protectie etc.), iar pe de alta parte, infrastructura corespunzatoare, fara de care nu este posibila realizarea prestatiei propriu-zise.

Oferta este inf1uentata si de alti factori cum sunt: productia de mijloace de transport, importul si exportul de servicii de transport, masurile adoptate de stat, nivelul si calitatea personalului.

In acest context, deosebit de complexa apare determinarea capacitatile ofertei. Ea are la baza capacitatea partiala a componentelor sale: infrastructura, centrele de prelucrare a convoaielor, capacitatea materialului de tractiune motor, capacitatea materialului tractat, capacitatea terminalelor de incarcare-descarcare etc.

Cuantificarea rapacitatii ofertei prin luarea in considerare a componentelor de mai sus se realizeaza, in acelasi fel, pentru toate modurile de transport.

In plus, in cadrul transporturilor pe calea ferata, un loc aparte in cuantificarea ofertei il ocupa capacitatea de retea a caii si a triajelor, precum si capacitatea ,parcului de locomotive si vagoane[4].

O retea de cale ferata reprezinta un ansamblu alcatuit din intervalul de circulatie care formeaza sectii, magistrale etc.' statii de cale ferata la care se adauga posibilitatile de incarcare descarcare atat ale caii ferate, cat si ale beneficiarilor".

In determinarea capacitatii retelei se folosesc o serie de formule de calcul pentru fiecare componenta a ei.

Capacitatea parcului de vagoane (Cv) se deduce din rulaj (R), care se determina cu relatia: R=P/A (zile), unde P= parcul activ, A= numarul de vagoane incarcate sau intrate incarcate pe reteaua considerata.

In aceste conditii capacitatea parcului de vagoane se determina astfel: Cv=A/R sau, cu alte cuvinte, unei cereri de transport si unui anumit rulaj ii corespunde un anumit parc.

Cele prezentate demonstreaza ca, in calitate de componenta a ofertei, capacitatea unei retele de cale ferata este specifica unei solicitari date, tinand seama, de potentialul tehnic si logistic al caii ferate propriu momentului considerat[5].

2 CEREREA DE SERVICII

Cererea de servicii exprima nevoia, in cadrul pietei, reflectand deci, caracteristicile acestuia. Astfel, unele din nevoile de servicii fac parte din cercul nevoilor primare (nevoile de transport, nevoile de sanatate etc.) motiv pentru care cererea care le exprima are o elasticitate scazuta.

In general, nevoia de servicii se manifesta, in anumite perioade ale zilei, saptamanii sau anului ceea ce face ca cererea sa prezinte o anumita variabilitate in timp, care difera de la o categorie de servicii la alta, in functie de o serie de factori specifici.

Astfel, cererea pentru transporturi are atat o periodicitate zilnica (diferentiindu-se pe ore), cat si una saptamanala (diferentiindu-se pe zile) si anuala (diferentiindu-se pe anotimpuri), o astfel de evolutie fiind determinata de mai multi factori formativi cu aparitie ciclica.

Din punct de vedere geografic, cererea de servicii are un pronuntat caracter local, reflectand o serie de factori formativi care se gasesc, in special, in modul de manifestare al acesteia.

Caracterul local al cererii in domeniul transporturilor reflecta configuratia unei anumite zone geografice, amplasarea elementelor de infrastructura, pozitia in teritoriu a intreprinderilor si a zonelor de locuit, a centrelor comerciale, intinderea localitati lor, numarul si densitatea populatiei etc.

Raportul cerere-oferta are o evolutie specifica determinata de particularitatile pe care le prezinta aceste componente.

Caracterul variabil al cererii, pe de o parte si nivelul relativ constant al unor elemente din structura ofertei (rigiditate), pe de alta parte, pun aceste doua laturi corelative ale pietei in situatii diferite una fata de cealalta, In decursul anumitor perioade de timp. Situatiile posibile sunt urmatoarele:

a) oferta > cererea, situatie in care gradul de utilizare a capacitatilor de servire este redus. Cazul particular al acestei situatii il intalnim in conditiile unei oferte 'fara cerere'.

b) oferta = cererea, situatie in care, practic, gradul de utilizare a capacitatii de servire este de 100%. Este situatia de 'echilibru' din cadrul pietei serviciilor.

c) oferta < cererea, situatie in care capacitatea de servire este depasita de cererea exprimata[6].

Cererea de capacitati de transport exprima, in cadrul pietei, nevoile de transport, trasaturile acesteia reflectandu-se corespunzator in particularitatile cererii.

Nevoia de transport face parte, in majoritatea cazurilor, din randul nevoilor primare, curente Ea are o intensitate ridicata, avand un caracter presant, deoarece oamenii nu pot trai, munci fara sa se deplaseze dintr-un loc in altul pe baza unor motivatii diverse sau fara sa transporte marfuri si alte produse. Pot fi operate segmentari in functie de obiectul activitatii de transport constituindu-se doua mari segmente transportul de marfuri si transportul de calatori (persoane).Abordarea diferentiata a nevoii in acest mod capata o importanta deosebita, fiecare segment in parte prezentand o serie de particularitati distincte.

Nevoia de transport are un pronuntat caracter local. Aceasta arata ca in determinarea ei, metodele globale utilizate la nivel macroeconomic au putine sanse de reusit. De aceea, se impun in general studii efectuate la nivelul localitatilor si in special al unitatilor de transport si eventual, prin agregare, determinarea nevoii la nivel national.

Particularitatile nevoii prezentate pana aici conduc la o concluzie deosebit de utila si anume faptul ca cererea prezinta un grad de elasticitate scazut, motiv pentru care masurile adoptate pentru stimularea cererii, ori reducerea acesteia prin modificarea unor factori de inf1uenta nu conduc la rezultate satisfacatoare[7]. Cel mult astfel de masuri pot fi utilizate pentru reorientarea cererii intre diferite modalitati de transport si in acest caz existand o serie de restrictii determinate de gradul scazut de substitutie al formelor de transport .

Cota de transport feroviar a crescut in ultimii 5 ani cu circa 45%[9].

3. ROLUL SI SARCINILE EXPEDITORULUI INTERNATIONAL

Deplasarea in spatiu si timp a marfurilor de comert exterior cu ajutorul diferitelor mijloace de transport este un proces complex, la realizarea caruia isi aduce contributia sa pretioasa nu numai transportatorul, ci si expeditorul international. Acesta din urma nu trebuie insa confundat cu transportatorul.

Ca regula generala, transportatorul nu este expeditor, iar expeditorul nu este transportator, fiecare indeplinind operatiuni distincte. Mai precis, expeditorul international este o persoana fizica sau juridica, care, in schimbul unei sume de bani (comision, sau o suma forfetara) primita de la mandatarul sau (intreprinderea de comert exterior) se obliga fata de acesta sa preia marfurile incredintate si sa realizeze (sau sa faca sa se realizeze) intreaga gama a operatiunilor necesare pentru ca destinatarul (importatorul sau beneficiarul importului) sa poata intra in posesia bunurilor dobandite intr-un termen cat mai scazut si cu cheltuieli minime.

Spre deosebire de expeditor, transportatorul realizeaza deplasarea efectiva a marfurilor in spatiu, cel mai adesea din ordinul expeditorului international si pe cheltuiala exportatorului sau importatorului.

Expeditia internationala, ca activitate de sine statatoare in sfera circulatiei, este rezultatul firesc al adancirii diviziunii internationale a muncii, al cresterii si diversificarii schimburilor economice intre natiuni. Ea este o activitate de comert exterior, pusa in slujba derularii operative a exportului si importurilor, care cer legaturi foarte stranse cu activitatea de transporturi internationale. Intre predatorul marfii si caraus si intre acesta din urma si destinatar, expeditorul asigura legaturi permanente si stabile intre acestia, contribuie la derularea operativa a fluxurilor de marfuri cu cheltuieli minime.

Cu alte cuvinte, expeditorul este 'arhitectul transporturilor international[10]. Gama serviciilor realizate in acest scop de expeditorii internationali de marfuri este larga. Ea include atat servicii care preced incheierea contractului de vanzare-cumparare externa de catre comercianti cat si servicii postcontractuale.

Redam mai jos pe cele mai importante dintre acestea:

a) Acordarea de consultatii economice, tehnice, juridice si de alta natura la incheierea contractelor comerciale externe

Cunostintele temeinice ale expeditorilor, din domeniul comertului si transporturilor internationale, permit acestora sa furnizeze comerciantilor informatii pretioase cu privire la alegerea conditiilor de livrare si de incarcare-descarcare cele mai adecvate si stipularea in contractul comercial a tuturor clauzelor necesare, care sa precizeze clar drepturile si obligatiile partilor in probleme de transport si expeditii internationale.

b) Informarea clientului cu privire la mijloacele de transport cele mai adecvate, mai rapide si mai economice

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, dinamizarea comertului international, diversificarea gamei produselor atrase in circuitul economic mondial si a fluxurilor comerciale, exercita o influenta nemijlocita asupra cerintelor la care trebuie sa raspunda transporturile internationale de marfuri cu privire la cresterea capacitatii mijloacelor de transport, a vitezei acestora, diversificarea si adancirea specializarii mijloacelor de transport etc.

c) Alegerea rutei optime de indrumare a transporturilor

Din multitudinea de rute posibile a fi alese pentru transportul unei marfi sau alteia la destinatie, exportatorul poate recomanda clientului sau ruta optima in functie de :

restrictiile impuse de natura marfii (perisabilitate, transport sub presiune etc.);

localitatea de expediere si de destinatie a marfii;

posibilitatile de manipulare, depozitare si eventual transbordare pe parcurs;

reglementarile internationale in vigoare cu privire la comert si la transportul marfurilor;

nivelul tarifelor si taxelor in vigoare;

acordurile incheiate de tara noastra cu alte tari privind stimularea reciproca a tranzitului de marfuri;

conventiile incheiate de expeditor cu diversi carausi, administratii portuare etc, pentru obtinerea de tarife preferentiale s.a.

Ca expert in probleme de indrumare optima a transporturilor, expeditorul international s-a dovedit, nu de putine ori, a fi un deschizator de noi rute de transport si de noi piete de desfacere pentru produsele care fac obiectul schimbarilor economice internationale[11].

d) Acordarea de consultatii comerciantilor privind prezentarea marfurilor la transport

Expeditorul international, cunoscand reglementarile in vigoare in tarile pe unde tranziteaza marfa si uzantele comerciale, avand in vedere specificul marfii si mijlocul de transport utilizat, poate recomanda expeditorului tipul de ambalaj optim din punct de vedere tehnic, economic si comercial care sa permita transportul marfii in siguranta, conservarea calitatilor functionale si estetice ale acesteia pe parcurs, manipularea lesnicioasa a marfurilor cu cheltuieli minime. De asemenea, expeditorul international poate da clientului sau indicatii pretioase in legatura cu marcarea corecta a ambalajelor si utilizarea unor tehnologii moderne de transport (paletizare, pachetizare, containerizare) care permit cresterea productivitatii muncii in manipularea marfurilor si reducerea pretului complet de export, cresterea vitezei de circulatie a marfurilor, reducerea cheltuielilor cu ambalajul, pastrarea mai buna a marfurilor si reducerea pierderilor pe parcurs etc.

e) Incheierea contractului de transport cu carausul

f) Asigurarea riscurilor de transport

Datorita faptului ca activitatea de asigurare constituie un domeniu aparte, pentru intelegerea caruia sunt necesare cunostinte specifice, cei mai multi comercianti si carausi recurg la intermedierea expeditorului in relatiile sale cu societatea de asigurare. Expeditorul este in masura sa aprecieze exact riscurile la care poate fi expus transportul unei marfi, cu un anumit mijloc de transport, pe o anumita ruta, conditia de asigurare care sa permita o protectie maxima cu cheltuieli minime, nivelul primelor de asigurare, etc.

g) Traficul de grupaj - contributie specifica a expeditorului international

Expeditorul international, dispunand de baza tehnico-materiala necesara (depozite, mijloace mecanice de manipulare a marfurilor in depozite, palete, containere etc.), are posibilitatea de a grupa o parte din marfurile incredintate, in special cele de mic tonaj, in cantitati subvagonabile si de a le remite cu un singur document de transport pe adresa unui corespondent al sau din strainatate, care apoi livreaza fiecare colet in parte la domiciliul beneficiarului.

h) Vamuirea marfurilor. Propriu-zis, vamuirea marfurilor de comert exterior este realizata de organele vamale din fiecare tara. Expeditorul international insa, in calitatea de agent vamal, poate prezenta marfurile in vama din insarcinarea comerciantilor, intocmind documentele corespunzatoare si poate ajuta la vamuirea mai operativa a acestora, indeplinind toate formalitatile vamale necesare. Uneori, el poate plati taxele vamale in numele si pe contul c1ientilor sai, decontandu-se ulterior cu acestia.

i) Depozitarea si distribuirea marfurilor din depozite

In depozitele moderne ale expeditorului marfurile pot suferi operatiuni de sortare, preambalare, conservare, finisare si etichetare, ele pot fi ambalate si marcate potrivit cerintelor fiecarui client in parte.

j) Organizarea expeditiei si transportului marfurilor de comert exterior la diferite manifestari expozitionale; prestarea de servicii conexe. Datorita relatiilor permanente de lucru pe care le intretine cu diversi carausi, expeditorul international poate organiza expedierea prompta si ireprosabila a marfurilor de comert exterior la targuri si expozitii, la licitatii publice etc. El poate asigura manipularea si asezarea exponatelor, poate inchiria firmelor participante diverse mijloace de transport si de manipulare a marfurilor, mobilier si alte bunuri, poate asigura reexpedierea marfurilor nevandute in tarile lor de origine etc.

k) Intocmirea documentelor de expeditie si transport

Expeditorul se ingrijeste de intocmirea corecta si prompta si de emiterea tuturor documentelor de transport (scrisori de trasura, instructiuni si note de expeditii etc.)[12].

Documentele care se emit conform instructiunilor FIATA sunt urmatoarele:

FIAT A-FCR: Forwarder's Certificate of Receipt (de culoare verde)

FIATA-FCT: Forwarder's Certificate of Transport (de culoare galbena)

FIATA-FBL: Negotiable F1A7:4 Combined Transport Bill of Lading FIATA Bill of Lading (de culoare albastra)

FIATA-FWR: FIATA Warehouse Receipt

FIAT A-FFI: FIATA Forwarding Instructions

FIATA-SDT: Shipping Declaration for the Transport of Dangerous Goods

Toate aceste documente, inseriate, emise in milioane de exemplare, sunt recunoscute de Camera Internationala de Comert de la Paris.

FIATA-FCR: Forwarder's Certificate of Receipt (Certificatul de luare a marfurilor in sarcina tranzitarului (expeditorului).

Se remite de catre expeditor furnizorului si certifica preluarea marfurilor, in vederea expedierii lor sau pentru a le pastra la dispozitia deponentului. Certificatul este cunoscut in practica si sub denumirea din limba franceza de 'Certificat de Prise en Charge'.

Marfurile predate de catre furnizor expeditorului sunt insotite de instructiuni irevocabile.

Modificarea acestora presupune restituirea documentului original, tranzitarului si numai in situatia in care acesta poate executa o asemenea revocare.

FCR nu este un document negociabil, intru cat livrarea marfurilor catre destinatar nu este conditionata de prezentarea acestui document.

FCR se elaboreaza intr-un exemplar original si mai multe copii.

Conditiile generale privind tranzitul sunt implicate pe verso FCR - ului, iar expeditorii se angajeaza sa le aplice in tranzactiile lor comerciale. Firmele comerciale pot sa aplice pe aceste formulare antetul lor comercial, dar reproducerea formularelor lor este interzisa.

FIATA-FCT: Forwarder's Certificate of Transport (Certificatul de Transport al Tranzitarului (Expeditorului).

Este emis de catre expeditor si inmanat furnizorului imediat ce acesta a preluat marfurile individualizate pentru a fi expediate. Expeditorul isi asuma raspunderea pentru expedierea marfurilor in termenul specificat in instructiunile primite si pentru predarea lor la destinatie.

FCT este un document negociabil, se emite intr-un exemplar original si mai multe copii. Poate fi emis cu clauza 'la ordin'. Fapt ce ii confera calitatea de a fi transmis pe calea girului, prin andosare.

Ca si in cazul FCR, conditiile generale referitoare la tranzit sunt imprimate pe verso, expeditorii autorizati de FlATA fiind singurii indreptatiti sa emita formulare tipizate. Se interzice firmelor comerciale orice reproducere a formularelor, cu exceptia dreptului de a imprima antetul firmei pe fiecare formular utilizat.

In continutul FCT, ca si in cel al FCR se vor inscrie detalii cu privire la marfa, la dreptul de dispozitie, la instructiunile speciale si, in plus, la ruta de urmat pana la destinatie.

FIATA-FBL: FIATA Bill of Lading (Conosamentul nenegociabil de transport combinat FlATA).

Este emis de catre un caraus (transportator) si a fost creat de FlATA pentru uzul operatorilor de transport combinat sau multimodal.

Este un document care poarta sigla ClC, alaturi de emblema organizatiei de tranzit emitente, fiind aprobat de Camera International a de Comert de la Paris, intrucat clauzele FBL respecta 'Regulile uniforme pentru un document de transport combinat', elaborate de CIC (publicate in brosura 298 a CIC).

Ca regula generala, se recomanda expeditorului sa-si asigure responsabilitatea pe care o preia.

FIATA-FWR: FIATA Warehouse Receipt (Recipisa de Antrepozite (Depozitare)

Este emisa in cazul in care expeditorul primeste marfurile in depozitele sau antrepozitele sale. FWR nu se confunda cu 'recipisa warrant', nefiind un document negociabil, desi valoarea comerciala a documentului este asemanatoare cu cea a recipisei warrant. Este, de fapt, un certificat care atesta drepturile si obligatiile expeditorului si pe cele ale furnizorului, inscrise pe verso formularului tipizat (standardizat). El poate fi utilizat daca expeditorului i se cere sa elibereze o recipisa warrant.

FIATA SDT: Shipping Declaration for the Transport of Dangerous Goods (Declaratia Incarcatorului pentru Transportului Marfurilor Periculoase)

Se emite de catre expeditor in alb (modelul este standardizat de ONU), urmand sa fie completat de catre incarcator. Pe verso sunt inscrise conditiile generale referitoare la clasificarea si particularitatile marfurilor periculoase, corespunzator conventiilor internationale in materie. Aceste conditii servesc la determinarea responsabilitati lor celor implicati in expeditia si transportul marfurilor in cauza.

Documentul poate fi emis numai de, catre organizatiile membre ale FlATA; tiparirea documentului se face in trei limbi oficiale: franceza, engleza si germana, precum si in limba nationala. Formularele vor fi marcate cu emblema organizatiilor membre emitente; numerotarea documentelor este facultativa, de la tara la tara; se vor supune secretariatului FlATA probe de imprimare inainte de utilizare.

FIATA FFl: Fiata Forwarding Instructions (Instructiuni de Expediere)

Formularele tipizate sunt emise de catre expeditor. Modelul este creat in conformitate cu standardele ONU pentru documentele comerciale uniformizate in comertul international. Se utilizeaza in serie cu alte documente necesare expedierii internationale. Se poate adapta cerintelor nationale de catre organizatiile membre ale FIATA, dar trebuie sa se respecte formatul standard ONU.

Practica a dovedit ca, in cele mai multe cazuri, cel care alege transportatorul, mijlocul si ruta de transport este expeditorul international, tot el este acela care emite aceste documente venind astfel in sprijinul operativ al solicitarilor primite.

In Romania expeditorii internationali sunt organizati in societati comerciale pe actiuni, ca, spre exemplu, ROMTRANS S.A. Navlomar S.A, Sorceti International Transport S.A s.a. sau in societati cu raspundere limitata ca, spre exemplu, Shu Shipping S.R.L., Zitarom Shipping Ltd, s.a. pentru societati mici.

Aceste societati dispun de personal specializat in operatiuni de expeditii si pe modalitati si rute de transport international, avand si serioase cunostinte privind derularea contractelor internationale.

Dotarile difera in functie de marimea societatii, dar mentionam urmatoarele: depozite obisnuite si frigorifice, utilaje destinate manipularii marfurilor, mijloace de transport local (unele dispun si de propriile mijloace de transport international, exemplu: ROMTRANS S.A., mijloace electronice de calcul, evidenta si emitere de documente de depozit, transport sau vama; mijloace operative de comunicatie (EDI). Diversificarea gamei serviciilor si in special a expeditiilor consolidate (de grupaj) a determinat extinderea dotarilor cu masini de ambalat, reambalat si marcat, propriile poligrafii, puncte de lucru pentru declararea marfurilor de export-import si tranzit. Multe societati au propriile zone sau amenajari sau colaboreaza cu zonele libere si porturile franco.

Din cele de mai sus rezulta rolul determinant al expeditorului in a sprijinii exportatorii-importatorii sau tranzitarii de marfuri in luarea deciziilor privind modalitatea de a negocia si incheia un contract ferm, dar si de a decide asupra derularii lui in conditii asiguratorii. Aceste servicii sunt indisolubil legate de transportul marfurilor[13].

l) Supravegherea deplasarii marfurilor pe parcurs si avizarea prompta a clientilor interesati

Prin sistemul sau de organizare si functionare, prin agentii, reprezentante sau corespondenti externi cu care intretine legaturi curente si eficiente prin intermediul mijloacelor moderne de comunicatie (telefon, telex, telegraf etc.) expeditorul international poate da orice relatii clientilor sai in legatura cu stadiul derularii transportului, eventualele intarzieri pe parcurs si cauzele lor, incarcarea, descarcarea, depozitarea si transbordarea marfurilor de pe un mijloc de transport pe altul etc.

m) Verificarea, plata si decontarea cheltuielilor de transport si accesorii

Expeditorul international, in cadrul mandatului primit, efectueaza plati curente in contul mandatului, in special catre carausi si administratii portuare, catre diversi corespondenti etc. dispunand de informatiile necesare privind miscarea navlurilor si tarifelor pe piata mondiala, a primelor de asigurare si cheltuielilor accesorii, cunoscand prevederile derogatorii de la acestea etc, expeditorul international dispune de competenta necesara verificarii deconturilor prezentate de terti, poate depista eventualele erori sau greseli si poate efectua aceste plati in mod centralizat si economic, cu ajutorul masinilor electronice de calcul.

n) Efectuarea de studii privind dezvoltarea in perspectiva a transporturilor, utilizarea unor mijloace si tehnologii mai eficiente etc.

Dezvoltarea comertului international pe baze stabile, prin actiuni de coordonare sau acorduri comerciale de lunga durata, face necesara si cunoasterea modalitatilor concrete de transport, a mijloacelor si tehnologiilor specifice cu ajutorul carora se va realiza in perioada de referinta expedierea marfurilor. Dispunand de cadrele necesare, specializate in cercetarea acestor probleme, expeditorul international poate furniza informatii utile, pretioase, cu privire la perspectivele dezvoltarii mijloacelor de transport, a infrastructurii transporturilor, a evolutiei cheltuielilor de transport si accesorii etc.[14].

4. CONTRACTUL DE EXPEDITIE

Contractele care se deruleaza pentru a sprijini schimbul international de marfuri sunt prezentate in urmatoarea schema:


Sursa: Ana Butnaru "Transporturi si asigurari internationale de marfuri", Editura Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 2002

Principalii beneficiari ai acestor contracte sunt firmele de comert exterior, deoarece, daca un contract de vanzare-cumparare este bine intocmit, fara a lasa loc pentru interpretari ulterioare, se realizeaza si exportul/importul in conditiile prestabilite, o important; deosebita, insa, revine derularii contractului, adica tocmai organizarii expedierii si transportului efectiv al marfurilor, vamuirii si predarii lor destinatarului conform clauzelor contractuale.

Complexitatea serviciilor oferite de catre expeditori a impus cu necesitate realizarea unui cadru juridic adecvat. Astfel, FIATA a elaborat 'Conditiile generale expeditorului', 'Conditiile comerciale standard referitoare la agentii de navlosire si expeditie', "Conditiile generale ale Federatiei Expeditorilor din Belgia[15]" care promoveaza profesia de expeditor le plan international, cooperarea intre casele de expeditie organizate in cadrul FIATA, adaptarea serviciilor pentru cresterea calitatii, a vitezelor si a eficientei. In prezent, FlATA are peste 100 de tari membre, printre care si Romania.

Contractul de expeditie este realizat in baza dispozitiilor legale (Cod Comercial art. 405-412 privind contractul de comision, art. 413 privind contractul de transport), precum si a normelor standardizate elaborate sub egida U.S.E.R.- denumite' Conditii generale care reglementeaza operatiunile efectuate de casele de expeditie'.

Contractul de expeditie stabileste in principal:

1. Obligatiile expeditorului:

consiliaza clientul asupra modalitatii celei mai potrivite privind deplasarea marfurilor;

organizeaza transportul si activitatile conexe, precum si manipulari, depozitari, vamuirea marfurilor in trafic international conform solicitarilor primite de la clientul sau; in general, expeditorul nu efectueaza si transportul;

prezinta solicitantilor oferte complete cuprinzand calculatii tarifare, costuri suplimentare pentru manipulare, depozitare, ruta recomandata pentru transport etc;

recomanda si sprijina operatiuni speciale pentru incasarea contravalorii marfurilor transportate, elibereaza conosamente si alte documente internationale de transport care fac parte din setul de documente depus la banca pentru incasarea contravalorii exporturilor;

raportul juridic are caracter de mandat, expeditorul actionand in numele si pe contul mandantei (clientului);

serviciile se efectueaza pentru export, import, grupaj, transporturi multimodale, containerizate, vinculate si de curierat, formalitati vamale, plati-decontari s.a. Raspunderile expeditorului se refera in principal la daunele provocate din culpa sa sau a terti lor (prepusii sai) care executa mandatul, dar acesta nu raspunde pentru daunele care apar din specificul marfurilor transportate.

2. Obligatiile mandantului

Pentru buna derulare a contractului de expeditie, clientul are urmatoarele obligatii:

sa puna la dispozitia expeditorului toate datele necesare (continute in contractele externe); sa transmita comenzile sau dispozitiile de transport si vamuire in timp util, precum si documentele insotitoare ale transportului - licente, autorizatii, certificate de origine etc.;

sa predea marfurile ce vor fi transportate, ambalate si marcate-etichetate corespunzator pentru a li se asigura protectia lor pana la destinatia finala;

sa dea instructiuni privind dirijarea marfurilor importate la destinatia lor interna;

pentru buna derulare trebuie sa asigure predarea comenzii in timp util;

sa achite (garanteze) plata contravalorii serviciilor prestate.

'Contractele de expeditie' sunt elaborate cu respectare legislatiei internationale, dar adaptate la prevederile legislative din fiecare tara. In acest sens, USER a elaborat documentul 'Conditii generale care reglementeaza operatiunile efectuate de casele de expeditii '.

5. RASPUNDEREA EXPEDITORULUI

Raspunderea expeditorului va interveni in toate cazurile in care obligatiile ce-i incumba din contractul de transport pot fi calificate ca neimplinite sau indeplinite necorespunzator.

Astfel, potrivit art.2 (6) din T.L.M., predatorul raspunde de exactitatea indicatii lor si declaratiilor din scrisoarea de trasura, suportand toate consecintele rezultate din necompletarea, prescurtarea, insuficienta sau neprecizia lor.

In practica judiciara s-a stabilit ca lipsa constanta la destinatie a unui colet care nu a fost inscris in avizul de expeditie atrage raspunderea expeditorului datorita modului defectuos de intocmire a acestui document.

Expeditorul raspunde fata de lipsurile cantitative si avariile ivite pe parcurs, cand sunt datorate:

folosirii unor ambalaje necorespunzatoare. Expeditorul avand obligatia ambalarii corespunzatoare a marfii, neindeplinirea ei si ajungerea marfii la destinatie in stare deteriorata vor atrage raspunderea sa;

nerespectarii normelor tehnice de incarcare si de fixare a marfurilor in mijlocul de transport;

neasigurarii mijloacelor de transport inchise cu sigilii sau a mijloacelor de transport deschise cu semne si marcaje. Nerespectarea acestor obligatii atrage raspunderea expeditorului, daca a facut posibila sustragerea marfurilor sau face imposibila stabilirea imprejurarilor in care aceasta s-a savarsit.

Expeditorul va raspunde si in cazul in care nu si-a indeplinit obligatia de a verifica mijlocul de transport inainte de incarcarea marfii, raspundere ce se limiteaza Ia defectele aparente (determinarea dusumelelor, peretilor, tavanului, incuietorilor etc.) si nu asupra viciilor ascunse, a caror depistare depaseste cunostintele sale.

In fine, expeditorul raspunde pentru depasirea termenelor de incarcare a mijloacelor de transport stabilite prin art. 3 din tarif, prin obligarea sa la plata locatiilor in cuantumul determinat potrivit dispozitiilor art. 10 din aceluiasi tarif.

Expeditorul va fi scutit de raspundere pentru cazurile aratare mai sus daca va putea face dovada ca neindeplinirea obligatiilor se datoreaza fortei majore sau unor cazuri posterioare momentului trecerii detentiunii marfii de la caraus la destinatar[16].



Dictionar de economie politica, Editura Politica, Bucuresti, 1974, p 519

Valerica Olteanu - Marketingul serviciilor - Teorie si practica, Editura Uranus, Bucuresti, 2001

M. Ioncica, R. Minciu, G. Stanciulescu, op cit, p 117

Valerica Olteanu - Cererea si oferta in transportul intern si international, Studiu Incertrans, Bucuresti, 1993

Valerica Olteanu - Marketingul serviciilor - Teorie si practica, Editura Uranus, Bucuresti, 2001

Valerica Olteanu - Marketingul serviciilor - Teorie si practica, Editura Uranus, Bucuresti, 2001

C-tin. Alexa - Transporturi si expeditii internationale, Editura ASE, Bucuresti, 1990 p 20

Valerica Olteanu - Marketingul serviciilor - Teorie si practica, Editura Uranus, Bucuresti, 2001

Evidente Centrul Comercial Bucuresti

The Forwarder - The Arhitect of Transport FIATA, 1974

Vezi si Dr. Heiko Ohling Export -Import - Spedition, Betriebswirtschaftilicher Verlag, Wiesbaden, 1973

Alexa Constantin - Transporturi si expeditii internationale, Editura ASE, Bucuresti, 1990

Ana Butnaru - Transporturi si asigurari internationale de marfuri, Editura Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 2002

Alexa Constantin - Transporturi si expeditii internationale, Editura ASE, Bucuresti, 1990

Publicate in Monitorul Oficial din 24 iunie 1980

Gheorghe Caraiani, Stancu Ion - Transporturi feroviare, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2861
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved