Concedierea colectiva in Romania

Concedierea colectiva in Romania

Concedierea colectiva a fost reglementata pentru prima data in Romania prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 9/1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1997, iar Normele privind aplicarea prevederilor acestei ordonante au fost aprobate prin Hotararea de Guvern nr. 203/1997.

Infiintarea si functionarea, in baza ordonantei, a Comitetului National de Coordonare a Masurilor Active de Combatere a Somajului si a Comitetelor de coordonare judetene, respectiv al Municipiului Bucuresti, s-au aprobat prin Hotararea de Guvern nr. 204/1997

Concedierea colectiva in Romania, conform art. 68 din Codul muncii, consta in concedierea intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, dispusa din unul sau mai multe motive care nu tin de perosoana salariatului, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii, a unui numar de :

a)      Cel putin cinci salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 de salariati si mia putin de 100 de salariati;

b)      Ce putin 10% din salariati, daca angajatorul care disonibilizeaza are incadrati cel putin 100 de salariati, dra mai putin de 300 de salariati;

c)      Cel putin 30 de salariati , daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 300 de salariati.

Initial o reglementare a concedierii colective corespundea numai intr-o anumita masura prevederilor in materie ale Uniunii Europene din anul 1975(Directiva 75/129/CEE), modificate prin Directiva 92/56/CEE din anul 1992, privind armonizarea legislatiei statelor membre in domeniul concedierilor(modificata ulterior)[2].

Dar in timp ce reglementarile Uniunii Europene considerau drept concedieri colective pe cele dispuse de angajator pentru unul sau mai multe motive ce nu au legatura cu respectivii salariati (deci, pentru orice motiv care nu implica vinovatia individuala a salariatilor), in legislatia noastra, acelasi concept al concedierii colective avea in vedere doar desfacerea contractului de munca potrivit art. 130 alin. 1 lit. a din fostul Cod al muncii, adica pentru reducere de personal si nu si celelalte ipoteze in care concedierea se dispunea fara a exista o culpa a celor disponibilizati. Ordonanta de urgenta nr. 9/1997, modificata si completata ulterior, stabilea si masuri de ansamblu la scara sociala, judeteana si la nivelul persoanelor juridice, prin care sa atenueze impactul defavorabil al concedierilor colective.

Mersul ascendent al Romaniei catre economia de piata a necesitat inlocuirea Ordonantei nr. 9/1997 cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 98/24, ordonanta care asigura o mai buna protectie sociala a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, precum si o apropiere a legislatiei din Romania de Directiva Consiliului Uniunii Europene 98/59/CE privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la concedierile colective.

In raport cu prevederile Directivei nr. 98/59 se poate observa[3]:

a)      Legiuitorul roman a ales prima varianta din art.1 paragraful 1 al directivei in ceea ce priveste efectivul salariatilor ce urmeaza a fi concediati in perioada in care au loc concedierile;

b)      In cazul in care angajatorul are intre 21 si 99 de salariati, numarul concedierilor trebuie sa fie de cel putin cinci, fata de cel putin 10 cum prevede directiva comunitara;

c)      Art.68 din Codul muncii stabileste conform directivei comunitare, perioada de 30 de zile calendaristice in care au loc concedierile colective, so modificata art. 2 alin.1 al O.U.G nr.98/1999, care stabilea o perioada de 60 de zile calendaristice in care puteau avea loc concedierile colective;

d)      Textul din art. 68 al Codului muncii foloseste notiunea de angajator (nu de unitate sau intreprindere), atunci cand stabileste numarul salariatilor incadrati , ceea ce inseamna ca sunt respectate dispozitiile comunitare , in sensul ca o concediere colectiva poate avea loc si intr-o subunitate, care nu are personalitate juridica si la care incadrarea se face tot de catre angajator;

e)      Art. 68 din Codul muncii se refera numai la salariati si nu face referire la concedierile colective in cazul functionarilor publici.Totusi O.U.G nr . 98/1999, in art.1 , alin.2 precizeaza ca prevederile ei referitoare la masurile de protectie a salariatilor nu se aplica personalului din aparatul propriu si in serviciile publice descentralizate ale administratiei publice centrale si locale.

Masurile prevazute de ordonanta 98/1999 se aplica salariatilor incadrati cu contract individual de munca pe durata nedeterminata si care sunt disponibilizati prin concedieri colective, efectuate in procesele de restructurare, reorganizare, inchidere operationala, partiala sau totala a activitatii, privatizare sau lichidare, de catre societati comerciale, companii nationale, societati nationale, precum si regii autonome, societati comerciale ori alte unitati aflate sub autoritatea administratiei publice centrale sau locale, unitati si institutii finantate din fonduri bugetare si extrabugetare.

De altfel si art.1 , paragraful 2, lit. a din Directiva nr. 98/59 precizeaza ca prevederile ei se aplica in cazul concedierilor colective pe durata determinata numai daca desfacerea acestuia are loc inainte de implinirea duratei convenite sau inainte de terminarea lucrarii pentru a carei executare s-a incheiat contractul individual de munca.

In afara de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 98/1999, care reprezinta reglementarea generala in materie de concedieri colective si de Hotararea Guvernului nr. 624/1999 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonante au fost adoptate si alte reglementari speciale referitoare la concedieri colective, insa specifice anumitor sectoare ale activitatii economice si sociale: Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 100/1999 , privind unele masuri de protectie sociala a cadrelor militare si a salariatilor civili, care se va aplica in perioada restructurarii aparatului central, a comandamentelor de arma, a inspectoratelor generale, a marilor unitati, unitatilor si formatiunilor din compunerea Ministerului de Interne, sau Ordonanta de urgenta nr. 7/1998, in cazul concedierii colective pentru salariati civili si cadrele militare apartinand Ministerului Apararii Nationale.

Pot fi mentionate si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 8 din 27 februarie 2003, privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nasionale, companii nationale si societati comerciale cu capital majorat de stat , modificata care contine dispozitii privind concedierile colective.

Din cauza numeroaselor acte normative adoptate in acest domeniu, dintre care unele nu mai aveau camp de aplicare, s-a ajuns la concluzia ca noul Cod al Muncii ar trebui sa le abroge , inclusiv O.U.G nr. 98/1999 care de-a lungul timpului a suferit numeroase modificari.[5]