ERGONOMIA - STIINTA INTERDISCIPLINARA

ERGONOMIA - STIINTA INTERDISCIPLINARA

Veacul in care traim se desfasoara sub semnul stiintei.

In adevar, aplicatiile stiintei si mai ales a celor psiho-sociale in domeniul productiei economice sunt de-a dreptul impresionante. Aceste aplicatii fac eforturi de anulare a dezacordului dintre conditia materiala de viata, pe de o parte, si de dezvoltarea sufleteasca si culturala, pe de alta parte.

Greutatile si eforturile in dezvoltarea si aplicarea stiintelor psiho-sociale in productia economica nu sunt generate numai de complexitatea fenomenelor, pe care ele le studiaza, ci si de interactiunea lor. De aici a rezultat si necesitatea de a se uni intr-o stiinta interdisciplinara a conditiei umane atat psihologia, sociologia, fiziologia, antropologia culturala, stiintele economice si tehnice, antropometria cat si alte stiinte.

Stiinta interdisciplinara care a rezultat a fost ERGONOMIA.

Aceasta denumire a fost lansata de psihologul englez K.F.H.Marrell, in 1949. Denumirea deriva de la cuvintele de origine greaca si anume: 'ergos' = munca, si 'nomos' = lege.

Pentru prima data cuvantul 'ergonomie' a fost folosit in 1857, de catre biologul polonez Wojciech Zostrzebowski, in studiul 'Perspectivele ergonomiei ca stiinta a muncii'.

Denumirea aceasta de ergonomie a circulat, la inceput, mai mult in tarile europene. Astfel, in Germania, aceste preocupari sunt grupate in studiul muncii (Arbeitstudium), psihologia muncii (Arbeitspsychologie), formand la un loc stiinta muncii (Arbeitswissenschaft).

In America, aceleasi preocupari au fost grupate sub denumiri diferite, si anume: human factors, human factorengineering, engineering psychology sau man-machine engineering. Mai intalnim si denumirea de 'psihologie inginereasca', in Rusia. Cehia si Slovacia.

Astazi, denumirea de 'ergonomie' este acceptata si folosita in toata lumea.

In 1959 s-a constituit la Oxford (Anglia) 'Asociatia Internationala de Ergonomie' (International Ergonomics Asociation), iar in 1961 s-a tinut primul congres la Stockholm.

Relativ tanara, ergonomia s-a dezvoltat rapid atat din punct de vedere teoretic, cat si aplicativ.

Cu toate eforturile depuse de cei care se ocupa de ergonomie, nu s-a cazut de acord asupra unei formulari unitare a definirii ei. in marea lor majoritate, definitiile poarta amprenta specialitatii de baza a fiecarui autor. Spre exemplificare vom reda cateva din aceste definitii (dupa 6 p.28):

Prof. K.F.H.Murrell (Anglia) defineste ergonomia ca 'studiul stiintific al relatiei dintre om si mediul sau de munca i in acest sens, mediul include nu numai mediul inconjurator in care lucreaza, ci si materialele si sculele, metodele de lucru si organizarea activitatii sale, fie ca individ, fie ca membru al unui colectiv de munca. Toate acestea corelate cu natura insasi a omului, cu abilitatea, capacitatea si limitele sale.

Prof. dr. Bernard Metz, de la Universitatea din Strassbourg (Franta), o defineste ca 'un ansamblu integrat de stiinte susceptibil sa ne furnizeze cunostinte asupra muncii umane, necesare adaptarii rationale a omului la masina si a muncii la om'.

Maurice de Montmollin director la Societe d'Economie et de Mathematique Apliquee - Paris, scoate in evidenta caracterul pregnant interdisciplinar al er-gonomiei. El afirma ca 'ergonomia este o tehnologie de comunicatii in sistemele oameni-masini. Ergonomia pune in opera un ansamblu de stiinte si de tehnici: fiziologia, psihologia si matematica, tehnica, analiza muncii. Ergonomia este interdisciplinara; nici psihologia, nici fiziologia, nici alta stiinta nu poate sa o revendice singura, ca pe un apendice al sau'.

Prof. V. Munipov (Moscova) a definit ergonomia ca 'o disciplina care a luat nastere din stiintele tehnice, psihologice, fiziologice si igiena. Ea cerceteaza posibilitatile omului in procesele de munca, urmarind sa creeze conditii optime de munca'.

Cat priveste esenta ergonomiei, adica punerea de acord a solicitarilor cu capacitatea de munca a executantului, aceasta se degaja cu claritate din definitia lui J.R. de Jong (Amsterdam); care spune ca 'ergonomia este aplicarea cunostintelor biologice din domeniul anatomiei, fiziologiei, psihologiei experimentale si medicinei profesionale, cu scopul de a se atinge un sistem optim "om-masina". Deci, raportul corespunzator intre solicitare si capacitati de munca in interesul muncitorilor si al productivitatii'.

Definitia data de Organizatia Internationala a Muncii este: 'Ergonomia este aplicarea stiintelor biologice, umane, in corelatie cu stiintele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciproca optima intre om si munca sa, rezultatele fiind masurate in indici de eficienta si buna stare de sanatate a omului'.

Institutul de Igiena si Sanatate Publica din Bucuresti defineste ergonomia astfel: 'ergonomia sintetizeaza cunostintele biologice, medicale, psihologice, antropologice si sociale, in corelatie cu cele tehnice, urmarind adaptarea reciproca a complexului om-masina-mediu pentru realizarea unei productivitati ridicate, cu mentinerea si promovarea capacitatii de munca'.

Prof.dr. Petre Burloiu, in lucrarea 'Economia si organizarea ergonomica a muncii' (1990), afirma ca 'ergonomia este stiinta cu caracter federativ care, pe baza interdisciplinaritatii - care este legea sa fundamentala - integreaza aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei si al altor stiinte sociale, avand ca obiect orientarea crearii tehnicii contemporane la nivelul posibilitatilor psihofiziologice normale ale omului si utilizarea rationala a acestor posibilitati care pot fi asigurate, in vederea realizarii reproductiei fortei de munca de la o zi la alta. Toate definitiile ergonomiei ca stiinta conduc dupa cum am vazut la interdisciplinaritate.

Si in legatura cu interdisciplinaritatea, parerile unor autori au fost diferite din punctul de vedere al sferei lor de cuprindere. Astfel, K.F.H. Murrell considera (1965) ca disciplinele stiintifice si tehnologice care isi aduc contributii in ergonomie sunt: anatomia si fiziologia, antropometria, psihofiziologia, psihologia experimentala, fizica si ingineria. La data aceea, Murrell considera ca ergonomia trebuie sa tina seama de datele lor, dar ca psihologia sociala, sociologia si igiena industriala sunt la periferia ergonomiei.

E.Z. McCormick (1970) concepea ergonomia ca o aplicare a informatiilor referitoare la caracteristicile comportamentului unor informatii 'produse' de sociologie, antropologie si stiintele biologice (biologie, fiziologie etc). E. Grandjean (1972) vedea in ergonomie o reunire a laturilor biologice ale stiintelor muncii (fiziologia, igiena, psihologia).

Prof. dr. Petre Burloiu, in lucrarea 'Economia si organizarea ergonomica a muncii' (1990), arata ca ergonomia foloseste in mod integrat cunostinte din urmatoarele stiinte: medicale, tehnice, economice, antropometrie, psihologia si sociologia muncii.

Nici una din stiintele mentionate nu poate revendica ergonomia ca 'apendice al sau', asa cum arata Maurice de Montmollin. De asemenea, consideram ca B.G. Metz are dreptate atunci cand afirma ca tuturor acestor discipline ergonomia 'le propune un domeniu a carui investigare nu compromite cu nimic statutul lor stiintific'.

. Obiectul ergonomiei

Ergonomia, ca oricare stiinta, are ca obiect de studiu, metode si tehnici de cercetare.

Obiectul ergonomiei il constituie 'organizarea activitatii umane in procesul muncii prin optimizarea relatiei din sistemul om-masina-mediu, avand drept scop cresterea eficientei tehnico-economice, optimizarea conditiilor satisfactiei, motivatiei si rezultatelor muncii, concomitent cu mentinerea bunei stari fiziologice si favorizarea dezvoltarii personalitatii.

Optimizarea relatiei om-masina-mediu impune indeplinirea unor conditii:

orientarea si selectia profesionala a factorului uman;

reorientarea profesionala;

proiectarea masinilor in concordanta cu capacitatile umane;

conceperea unei ambiante care sa asigure securitatea si protectia muncii;

folosirea corecta a capacitatii umane;

repartizarea rationala a sarcinilor;

- economia energetica a organismului uman.

In relatia om-masina-mediu, desi este vorba de realitati aparent distincte, exista legaturi de ordin existential. Pentru mediu si masini ca atare, organismul nu este indispensabil, pe cand pentru organism dimpotriva, mediul este o conditie absolut necesara.

De aici si cateva consecinte foarte importante:

elementul activ, nevoit sa se adapteze, nu este mediul, ci organismul;

-unitatea organism-mediu nu este niciodata 'perfecta' sau 'armonioasa', ea este contradictorie, de la forme usoare, deci tolerabile, pana la unele forme foarte grele.

	SOLICITARI SOCIALE

Fig. 1 Sistemul "om-solicitari"

In relatia om-masina-mediu, factorul uman trebuie sa faca fata unui nesfarsit sir de solicitari(fig.1).

Factorul uman ce face fata intr-o prima faza la aceste solicitari prin adaptarea instinctuala i organica.

In adaptarea instinctuala este vorba de relatii ale organismului cu mediul (actiuni si reactiuni) care au un caracter consitutional, asadar, innascut, ereditar. Aceste actiuni si reactii se declan aza si se desfa oara oarecum de la sine, indata ce apar stimulii adecvati (declansatori).

Aceasta forma de adaptare (prin reflexe neconditionate) este o forma primara, inferioara si acopera o infima parte a solicitarilor umane.

Urmeaza apoi adaptarea organica. In cazul ei schimburile dintre organism si mediu sunt de natura materiala, si duc la o intrepatrundere. Aerul, de exemplu, este inspirat si expirat, hrana ingurgitata si eliminata, cu retinerea partiala a unor elemente chimice necesare organismului.

Datorita faptului ca personalitatea umana trebuie sa faca fata la o multime de solicitari (fig.1), adaptarea instinctuala si organica nu sunt suficiente. Multitudinea solicitarilor, si in aceasta consta greutatea optimizarii relatiei 'om-masina-mediu', creeaza mecanisme relationale complexe de ordin functional.

Pentru a face fata la aceste solicitari, pe langa adaptarea instinctiva si organica, factorul uman face apel la functiile cognitive, cum sunt perceptia, deprinderea si memoria. Functiile cognitive mai sus enumerate largesc posibilitatea adaptarii la solicitari, dar se limiteaza la prezent si la unele anticipatii sau reconstituiri foarte apropiate.

Ceea ce impune superioritatea in sistemul om-solicitari este inteligenta.

Ea are functie adaptiva exceptionala, cu conditia de a nu se desfasura numai pe plan mental, ci de a trece pe plan real.

Numai inteligenta, prin marea ei plasticitate si in campul ei cvasinelimitat de actiune, tinde spre un echilibru total, vizand asimilarea solicitarilor in ansamblul lor si acomodarea actiunii.

Factorii solicitanti carora omul le face fata prin diferite forme de adaptare sunt studiati de o multitudine de stiinte, dintre care enumeram urmatoarele: stiintele medicaie, stiintele tehnice, economia, psihologia, antropometria, igiena muncii etc.

Aceasta participare a diferitelor stiinte in cercetarea obiectului ergonomiei, ii ipune un caracter interdisciplinar.

In aceasta viziune vom trata si noi in prezentul curs problematica ergonomiei.