Legislatia Europeanǎ a Muncii

Legislatia Europeanǎ a Muncii

Imbunǎtǎtirea conditiilor de lucru si a respectǎrii drepturilor muncitorilor sunt unele din cele mai importante obiective ale Uniunii, prin care aceasta urmǎreste ca dezvoltarea pietei unice sǎ nu fie insotitǎ de scǎderea standardelor de lucru si de distorsiuni. Prioritǎtile Comunitǎtii in domeniul legislatiei muncii se indreaptǎ spre definirea cerintelor minime de lucru si nu spre armonizarea legislatiei.

Legislatia Europeanǎ a Muncii se bazeazǎ in prezent pe o serie de directive ale Consiliului European:

Directiva 98/59 se referǎ la cerintele minimale pe care trebuie sǎ le indeplineascǎ statele membre pentru a proteja drepturile muncitorilor in cazul unor disponibilizǎri colective;

Directiva 77/87 impune protejarea drepturilor angajatilor in cazul unui transfer al afacerilor, aplicandu-se regula acordului de muncǎ cel mai favorabil pentru angajati;

Directiva 80/87 se referǎ la protectia angajatilor in cazul falimentului firmei;

Regulamentul 1612/68 prevede liberul acces la angajare si egalitatea de tratament;

Directiva 68/360 stabileste dreptul de a intra pe teritoriul unui stat si de a obtine permisul de rezidentǎ;

Regulamentul 1215/70 se referǎ la dreptul de a rǎmane pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea in acel stat;

Directiva 62/221 face referire la dreptul Statelor Membre de a deroga de la prevederile liberei circulatii pe motiv de ordine, securitate si sǎnǎtate publicǎ;

Directiva 45/94 prevede obligatia firmelor internationale de a infiinta un Consiliu European al Muncii, prin care sǎ-i informeze si sǎ-i consulte pe angajati;

Directivele 533/91 si 104/93 stabilesc faptul cǎ muncitorii trebuie sǎ beneficieze de minimum 11ore libere zilnic, minim o zi liberǎ pe sǎptǎmana si minim patru sǎptǎmani de concediu de odihnǎ plǎtit, pe an;

Directiva 33/1994 prevede protectia tinerilor la locul de muncǎ si interzicerea muncii sub vǎrsta de 15 ani;

Directivele 34/96 si 70/99 se referǎ la acorduri de parteneriate incheiate cu UNICE, ETUC si CEEP, etc.

Legislatia Uniunii Europene in domeniul politicilor sociale cuprinde mai multe directii, printre care: libera circulatie a muncitorilor, tratamentul egal intre sexe, dialogul social.

a) Libera circulatie a lucrǎtorilor (,,orice persoanǎ care depune o activitate in calitate de angajat"), dar si a liber-profesionistilor (profesionisti, comercianti,etc.) este garantatǎ doar pentru persoanele care desfǎsoarǎ o activitate economicǎ, cu normǎ intreagǎ sau redusǎ, indiferent de motivele pentru care si-a cǎutat un loc de muncǎ.

Tratatul de la Maastricht prevede dreptul de a lucra ca angajat in alt stat membru, avǎnd la bazǎ principiul nediscriminǎrii: lucrǎtorii unui alt stat membru au aceleasi drepturi cu lucrǎtorii statului respectiv (dreptul la tratament egal cu privire la conditiile de muncǎ, la protectie socialǎ si integrare socialǎ, economicǎ si culturalǎ a muncitorului si a familiei acestuia in statul gazdǎ).

Existǎ insǎ si o serie de obstacole in calea liberei circulatii a lucrǎtorilor in interiorul Comunitǎtii: recunoasterea reciprocǎ a diplomelor, lipsa de coordonare intre sistemele de securitate socialǎ, informarea asupra oportunitǎtilor de lucru. Pentru acest ultim aspect, s-a infiintat EURES care informeazǎ zilnic asupra locurilor de muncǎ si asupra formalitǎtilor ce se cer pentru angajare. De asemenea, ,,daca esti somer si obtii ajutor de somaj, nu ai dreptul sǎ mergi in alt stat membru si sǎ continui sǎ primesti acest beneficiu decat pe o perioadǎ de trei luni".

Libera circulatie a muncitorilor presupune o coordonare a schemelor de securitate socialǎ, care functioneazǎ dupǎ o serie de reguli . Una dintre acestea este Lex Locis Laboris (legea locului de muncǎ) care se aplicǎ tuturor muncitorilor, inclusiv celor care au muncit intr-o tarǎ si la pensie merg in alt stat. Astfel, ei plǎtesc contributiile in statul unde au lucrat si tot de acolo primesc pensia, chiar dacǎ se mutǎ. Cea de-a doua se referǎ la sistemul de beneficii. Cele in bani sunt primite de la statul in care ai muncit si ai plǎtit contributiile la sistemele de asigurǎri, iar cele in naturǎ, sub formǎ de servicii, de la tara in care te-ai nǎscut.

In acest moment, lucrǎtorii nu sunt multumiti de sistemul actual de pensii de stat si se discutǎ despre dezvoltarea unui sistem de asigurǎri private, care ar produce insǎ mari pierderi pentru sistemele de asigurǎri nationale, deoarece ,,muncitorii reprezintǎ contribuabili, care, dacǎ pǎrǎsesc sistemul national, acesta va rǎmane numai cu beneficiarii care vor trebui plǎtiti in continuare"

b) Tratamentul egal aplicat bǎrbatilor si femeilor cu privire la accesul pe piata muncii, la formare si promovare profesionalǎ si la conditiile de muncǎ a fost interpretat de cǎtre Curte in sensul cǎ nu asigurǎ prioritate absolutǎ femeilor in cazul unor calificǎri echivalente. Acest aspect a fost dezbǎtut in cadrul art.119 al Tratatului de la Roma, transformat in Articolul 141 din Tratatul Comunitǎtii Europene care puneau accentul pe remunerare egalǎ ,,pentru muncǎ egalǎ sau de valoare egalǎ".

In prezent, existǎ cinci Directive in care este explicat ce este si ce nu este permis in legǎturǎ cu tratamentul echitabil dintre femei si bǎrbati: 1975, 1976 (modificatǎ in 1997), 1978 si 1986 .

De asemenea, trebuie mentionat faptul cǎ, intrucat speranta de viatǎ a femeilor este mai mare decat a bǎrbatilor, dacǎ acestea ar avea pensia ocupationalǎ egalǎ cu a bǎrbatilor, costurile angajǎrii unei femei ar fi mai mari, ceea ce ar duce la o discriminare indirectǎ, angajatorii nemaifiind interesati sǎ angajeze femei.

c) Dialogul social la nivel european a fost lansat in 1995, dar a fost propus si in Actul Unic European (1986), in Protocolul Social cuprins in Tratatul de la Maastricht (1992) si in Tratatul de la Amsterdam. Actorii principali implicati in dialogul european sunt : ETUC, care cuprinde organizatii sindicale din aproximativ 28 de tǎri, UNICE, format din organizatii ale angajatorilor, inclusiv din tǎrile din afara UE, precum si CEEP-Centrul European al Intreprinderilor Publice.