POLITICI DE OCUPARE SI DE PIATA A MUNCII

POLITICI DE OCUPARE SI DE PIATA A MUNCII

Majoritatea oamenilor crede ca serviciile publice de ocupare sunt responsabile pentru rata somajului. Aceasta opinie, " oricat ar fi ea de irationala si nefondata, este atat de inradacinata in mintea oamenilor" , incat afecteaza dezvoltarea de servicii si strategii eficiente si eficace si de masuri active pentru piata muncii ale serviciului public de ocupare.

In fond serviciile publice de ocupare si masurile active pe care acestea le implementeaza influenteaza rata somajului doar intr-un mod marginal.Cel putin pe termen scurt.

Efectul pe care il au asupra somajului rezida in :

Reducerea numarului de someri prin:

Ocuparea mai rapida a locurilor de munca vacante prin contributia acestor servicii,

Cuprinderea somerilor in masuri active ( doar in masura in care participantii la masuri active, indisponibili pentru munca, nu sunt considerati someri in statistici) ;

Cresterea numarului de solicitanti ca urmare a :

Mobilizarii resurselor de munca (antrenarea unor categorii de populatie inactiva) prin evidentierea oportunitatilor de ocupare,

Fixarii participantilor la masuri active, in perspectiva si pe durata participarii (scade motivatia si disponibilitatea cautarii unui loc de munca) .

Pe termen lung, masurile active pe piata muncii ar putea avea o influenta mai mare asupra ocuparii si asupra somajului.Dar aceasta influenta pe termen lung este mai mult teoretica, depinzand de capacitatea serviciilor de ocupare de a concepe masurile active si de a le adresa unor anumite grupuri tinta, formate din persoane afalte in dificultate pe piata. Oricum, este dificil de masurat si evaluat acest impact pe termen lung.Rezultatele obtinute in urma cercetarilor nu sunt incurajatoare.

1. Influenta politicilor guvernamentale referitoare la ocupare si somaj

In primul rand , cand vorbim despre ocupare, trebuie sa luam in considerare doua aspecte:

volumul ocuparii, adica numarul global de ore lucrate ( si platite) in decursul unei anumite perioade de timp, si

distributia acestor ore lucrate pe persoane care vor (sau trebuuie) sa lucreze.

Primul aspect, volumul ocuparii, depinde in pricipal de cererea globala de bunuri si servicii, adica de cati bani dispune si este dispusa sa cheltuiasca populatia pentru bunurile si serviciile produse sau oferite. In al doilea rand, depinde de indicele de utilizare a fortei de munca pentru producerea acestor bunuri si servuicii. La randul lui, indicele de uilizare de forta de munca depinde- in afara de alte elemente cum ar fi tehnologia-de costul relativ al muncii (in comparatie cu munca automatizata) .

Este dificil pentru serviciul public de ocupare si pentru masurile active de piata muncii sa majoreze cererea globala. Acest lucru necesita fonduri din taxe sau contruibutii la fondul de somaj. Nu ar trebui sa ignoram faptul ca luand bani de la populatie, se va reduce in prinul rand cererea globala.

Cel de al doilea aspect, distribuirea orelor lucrate la persoanelor care doresc sa lucreze depinde in principal de :

legislatia si regulamentele care se aplica pe piata muncii;

competentele/abilitatile fortei de munca (privite in cel mai larg sens posibil)

costul relativ al angajarii unor persoane care detin anumite calificari (comparativ cu alte calificari sau in comparatie cu munca automatizata)

In plus, distributia orelor lucrate la cei care doresc sa lucreze depindec probabil de transparenta pietei muncii, ceea ce inseamna:

ca angajatorii detin informatii despre persoanele pe care intentioneaza sa le angajeze, si oamenii cunosc care sunt oportunitatile precum si limitarile in cadrul pietei muncii, sau, cu alte cuvinte, stiu unde sunt locurile de munca si ce conditii au acestea

Serviciile publice de ocupare si masurile active pe piata muncii pot avea un impact pozitiv asupra a doua din aceste aspecte, si anume asupra competentelor persoanelor (daca masurile active sunt bine concepute si se adreseaza segmentul corespunzator care constituie grupul tinta) si asupra transparentei pietei muncii.

Costul cu forta de munca este de asemenea influentat de numarul de persoane care doresc sa lucreze (oferta de forta de munca), Acest numar poate fi influentat, pe de o parte de legislatia si regulamentele muncii, si pe de alta parte de politicile de instruire/scolarizare si de foemare profesioanla. Oferta de forta de munca depinde cel mai mult de populatie (marimea si indicele de crestere al acesteia) si de structura de grupe de varsta a populatiei.

In general, cererea globala este factorul decisiv pentru volumul ocuparii. Politicile/strategiile care incearca sa influenteze cecerea globala (sau cresterea economica) pot fi denumite politici economice sau politici de ocupare. Serviciile publice de ocupare sau masurile active de piata muncii pot influenta cererea globala doar intr-un marginal.

2 Politici de ocupare

Politicile de ocupare sunt in principal politici macro-economice care se adreseaza categoriilor globale macro-economice cum ar fi cereea globala de consum, investitia globala, etc. .

Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunitati de ocupare productiva tuturor celor care doresc sa lucreze si de a mentine rata somajului la un minim posibil.

Mai precis, rata somajului trebuie sa fie mentinuta cat mai apoape de acest minimum "natural", asa numit "asa numit "rata neinflationista a somajului"-RNS ("non-accelerating-inflation rate of unemployment"-NAIRU) .Daca rata somajului este mai mare decat rata neinflationista a somajului, economia nu a utilizat la intregul potential capacitatea de productie.

Daca rata somajului este mai scazuta decat rata neinflationista a somajului, angajatii au tendinta de a pretinde salarii mai mari, acest lucru avand efecte negative asupra inflatiei, productiei, ocuparii si bunastarii. De aceea este important sa existe competitie in tot mai multe sectoare de piata muncii pe cat este posibil. Nu este bine ca muti muncitori necalificati sa concureze pe putine locuri de munca si, in acelasi timp, persoane care detin calificari inalte sa poata santaja angajatorii cu salariile si beneficiile pe care acestia si le doresc. Acest fapt ofera o imagine a legaturii dintre ocupare si masurile active de piata muncii ( in special stategiile de formare profesionala), care incearca sa il faca pe toti somerii competitivi pe piata muncii.

Instrumentele utilizate de politicile de ocupare sunt urmatoarele: politici fiscale, (impozite, subventii), politici monetare (dobanzi, rate de schimb valutar, oferta monetar), politici de salarizare (salariul minim, indexarea salariilor), politici sociale (varsta de pensioanre, alocatii pentru copii, etc), investitii in infrastuctura publica, promovarea exporturilor si asa mai departe.

Ar trebui sa fie evident ca aceste instrumente nu sunt la indemana serviciilor publice de ocupare, si este mai bine asa. Aceste instrumente "apartin" Ministerelor de Finante, Industriilor si Comertului, guvernului Local sau Bancii Nationale. Multe din instrumentele politicilor de ocupare sunt identice cu instrumentele de politica economica. Acest fapt este de inteles atata timp cat promovarea cresterii economice poate genera promovarea unui volum mai mare al ocuparii. Ocuparea va creste sau va scadea in conformitate cu ratele cresterii economice, sau corespunzator cu intensitatea ocuparii promovate de cresterea economica.

Unele din instrumentele prezentate mai sus pot fi concepute si implementate de Ministerele Muncii, cum ar fi politica salariului minim pe economie sau politicile de pensii. Unii experti nu privesc aceste politici ca fiind politici de ocupare, ci mai mult ca fiind politici de piata muncii. Pentru noi, in cadrul serviciilor de ocupare, acest lucru nu are importanta.

Ceea de este important pentru noi este ca politicile de ocupare ar putea avea un impact pozitiv sau unul negativ asupra volumului ocuparii. Daca oferta de forta de munca si structura interna a ocuparii raman constante, succesele inregistate prin intermediul politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzatoare a somajului (si viceversa).

Deoarece atat oferta si cecerea de forta de munca, cat si structura ocuparii sunt intr-o permanenta schimbare, este important de monitorizat dezvoltarea in toate aceste domenii, adica evolutia angajarilor( cererea de forta de munca), oferta de forta de munca si structura ocuparii rata omajului se poate modifica in cazul in care acelasi volum de ocupare a fost distribuit mai multor persoane (prin cresterea ponderii muncii cu fractiune de norma sau prin reducerea si redistribuirea muncii desfasurate peste program) sau somajul ar putea creste datorita faptului cat mai multe persoane au intrat in randul populatiei economic active, dar volumul ocuparii a ramas constant.

Este de asemenea important pentru noi sa intelegem ca majoritatea politicilor de ocupare (sau instrumentelor de politica) nu influenteaza direct ocuparea-ci mai ales indirect.reducerea dobanzilor bancare nu creeaza direct locuri de munca. Este acceptat faptul ca dobanzile bancare mai scazute determina o scadere a costurilor cu investitiile. Mai multe investitii ar conduce astfel la o crestere a ocuparii. Economistii pretind de obicei ca "politicile de ocupare pot doar sa aduca vitele la adapat, dar nu le pot forta sa bea"

De asemenea nu se poate garanta ca toate politicile care intentioneaza sa creeze locuri de munca ar putea conduce la un consum global mai mare al persoanelor care traiesc la nivelul salariului minim. Cresterea consumului ar putea duce la cresterea productiei de bunuri si servicii, iar aceasta crestere de productie este de asteptat ca va determina cresterea ocuparii. Pe de alta parte, salariile minime mai mari inseamna costuri crescute pentru intreprinderi. De aceea, intreprinderile ar putea reduce numarul lucratorilor care primesc salariul minim si sa creasca automatizarea productiei. Mai multa automatizare ar putea crea ma multe locuri de munca pentru muncitorii care detin calificari superioare in detrimentul celor necalificati, care primesc salariul minim.

In orice caz, chiar daca politicile de ocupare influenteaza indirect, ele trebuie privite ca avand cea mai decisiva influenta asupra volumului ocuparii. Politicile de piata muncii, chiar daca au o influenta mai directa, sunt de obicei mai putin importante.Politicile

"active" de piata muncii este de asteptat sa aiba doar un impact marginal asupra volumului ocuparii si/sau al somajului (chiar daca in titlul lor "creearea de locuri de munca" suna foarte promitator).

Politicile de piata muncii sunt formate din toate macro si micro politicile care incearca sa regleze cererea si oferta de pe piata muncii (si relatiile dintre cerere si oferta) politicile de piata muncii incearca sa influenteze direct deciziile referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate in cautarea unui loc de munca, persoane angajate, angajatori, etc)

3 Politici de piata muncii

Politicile de piata muncii includ in principal urmatoarele politici :

legislatia muncii ( sau toate politicile care reglementeaza conditiile de ocupare ale indivizilor cum ar fi salariul minim, programul de munca, durata si conditiile concediului anual, ale concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajari si concedieri, protectia muncii si conditiile de sanatate etc.)

politici care incearca sa creasca participarea persoanelor in cadrul fortei de munca (promovarea formarii continue, pensioanre anticipata, munca cu program redus etc.);

politicile "active" pentru piata muncii si serviciile de mediere/plasare, de informare si consiliere privind cariera, de formare profesionala, subventiile pentru angajare, de instruire in tehnici de cautare a unui loc de munca, de promovare a initiativei private, etc.

politicile " pasive" pentru piata muncii care inlocuiesc salariile pentru cei care au devenit involuntar someri sau pe timpul participarii la masuri "active" pentru piata muncii.

Politicile de piata muncii au de obicei un impact mai direct asupra deciziilor referitoare la ocupare ale participantilor la piata muncii (decat politicile de ocupare) si de aceea au un impact mai direct asupra volumului si/sau asupra somajului, in special pe termen scurt.

In orice caz, chiar daca impactul provocat de aceste politici este mai degraba direct. Impactul asupra volumului ocuparii si/sau al somajului poate fi evaluat ca fiind mai degraba scazut sau marginal, in special pe termen mediu si pe termen lung. Acest fapt se aplica in special acelor politici implementate prin intermediul serviciilor publice de ocupare, asa-numitele politici active si pasive pentru piata muncii. Se aplica mai putin pentru legislatia muncii.

4. MASURI ACTIVE PENTRU PIATA MUNCII ( MAPM )

Masurile active de piata muncii sunt de obicei micro-politici , care incearca sa faca somerii mai atractivi pentru angajatori. Aceste masuri mentin competitivitatea existenta si incetinesc orice scadere a competitivitatii. Se adreseaza de asemenea persoanelor amenintate de concedieri. Sunt denumite "active" deoarece au o contributie la modificarea de comportament a participantilor (care devin pro-activi), mai mare decat plata "pasiva" de indemnizatii somerilor, care inlocuiesc veniturile din munca.

Masurile active pentru piata muncii includ urmatoarele masuri ( sau instrumente de politica) si servicii:

serviciile de mediere/plasare (corelare intre cererea si oferta de forta de munca)

servicii de informare si consiliere

servicii de informare piata muncii

promovarea mobilitatii (geografice) pe piata muncii

promovarea formarii profesioanle (inclusiv formarea continua),

promovarea instruirii in metode si tehnici de cautare a unui loc de munca,

promovarea dezvoltarii de afaceri pe cont propriu

subventionarea temporara a anumitor grupuri dezavantajate

subventionarea temporara a ocuparii in sectoare economice speciale (constructii, agricultura )

subventionarea temporara a ocuparii in situatii economice speciale (de exemplu pe perioada de tranzitie la economia de piata subventionarea asa-numitelor "societati de ocupare" cu scopul de a pregati intreprinderea si/sauinfrastructura publica respectiva pentru potentialii investitori particulari; sau subventionarea programului redus pe perioada reducerii temporare a cererii)

Serviciile de mai sus se pot imparti in doua categorii : prima categorie isi doreste in primul rand sa sprijine angajatorii si persoanele aflate in cautarea unui loc de munca sa se gaseasca unii pe altii, sa se gaseasca unii pe altii mai repede, sau sa poata obtina o mai buna "potrivire". Aceste servicii constau in furnizare de informatii, mediere/plasare, servicii de informare si consiliere precum si servicii de instruire in tehnici de cautare a unui loc de manca.

Cealalta categorie, deseori combinata cu prima, incearca sa imbunatateasca competentele/abilitatile ocupationale (privite in cel mai larg sens posibil ) si de aceea si oportunitatile de pe piata muncii ( de angajare ) ale indivizilor, competitivitatea acestora pe piata muncii ( prin formare profesionala sau subventionarea angajarii ).

Sau cu alte cuvinte, prima categorie de servicii sprijina clientii in a vinde (mai bine sau mai repede ) competentele/abilitatile pe care le detin, in timp ce a doua categorie incearca sa imbunatateasca competentele abilitatile sau sa le modifice odata cu schimbarile cerintelor de pe piata muncii.

Pe termen scurt (!), este de asteptat ca masurile si serviciile active pentru piata muncii sa aiba un impact direct asupra volumului ocuparii (sau asupra nivelelor somajului):

daca serviciile de mediere/plasare, prin actiunea lor, ocupa un loc de munca vacant mai repede, ocuparea creste si somajul scade mai repede dacat in absenta acestor servicii

daca somerii care participa la cursuri de formare profesioanla nu sunt luati in calculele statistice ca fiind someri, somajul scade cu numarul corespunzator de someri care au inceput cursurile

daca somerii sunt cuprinsi in programe subventionate de ocupare temporara in folosul comunitatii, somajul scade iar ocuparea creste cu numarul respectiv de persoane cuprinde in program .

Pe termen mediu sau lung, lucrurile ar putea fi diferite. In functie de calitatea serviciilor de mediere/plasare, acestea pot continua sa aiba un impact pozitiv asupra ocuparii-chiar daca acest impact este limitat. Acelasi lucru s-ar putea aplica instruirii in tehnici de cautare a unui loc de munca. Lucrurile stau cu totul altfel daca ne referim la subventionarea ocuparii sau la formarea profesionala.

Prin formarea profesionala nu se creeaza locuri de munca suplimentare (cu exceptia celor ce lucreaza in sectorul formarii ). Angajatorii nu vor angaja mai multe persoane doar pentru ca mai multi lucratori calificati isi doresc un loc de munca.

Ei vor angaja doar daca bunurile sau serviciile produse de acesti lucratori vor putea aduce un profit la vanzare. Angajatorii sunt interesati sa angajeze mai mult personal calificat doar in cazul in care cred ca lipsa de muncitori calificati produce pierderea unor oportunitati de a face profit.

O alta problema este aceea de a cunoaste daca angajatorii ar fi angajat oricum personal suplimentar sau doar personal mai bine calificat. Acest lucru este valabil si in cazul subventiilor pentru angajare. Noi nu stim efectiv daca persoana care s-a angajat cu ajutorul subventiei s-ar fi putut angaja si in lipsa acesteia. Serviciul Public de Ocupare ar cheltui in acest caz niste bani pe ceva care s-ar fi intamplat oricum (cazul in care persoana oricum s-ar fi angajat si in lipsa calificarii sau subventionarii angajarii). Aceasta este un efect al masurilor active, numit pierdere bruta, "dead-weight-loos"[9].

5. Evaluarea masurilor active

Nivelul economic avut in vedere la evaluare este determinant pentru alegerea metodelor si mijloacelor de evaluare. La nivel macro-economic preocuparile generale privind ocuparea se adreseaza fie influentarii categoriilor economice globale, cu efect in cresterea volumului ocuparii (om-ore), fie cresterii eficientei cu care se folosesc resusele dedicate, cu efect asupra mobilizarii si utilizarii oportunitatilor de ocupare, respectiv asupra calitatii sprijinului acordat populatiei active. Atitunea la nivel micro-economic se bazeaza pe combinarea eficienta a diferitelor masuri din paleta oferita de cadrul egal si pune accent pe obtinerea unor rezultate individuale. Scopul este (re)integrarea pe piata muncii a fiecarei persoane solicitante. Din insumarea eforturilor si, respectiv, rezultatelor nete de la nivel microeconomic se contureaza impactul macroeconomic.

Dupa cum am vazut, volumul ocuparii poate spori foarte putin pe seama programelor de masuri active. Aceasta influenteaza mai mult indirect si marginal volumul ocuparii, reducand numarul solicitantilor , dar nu si pe cel al persoanelor neocupate. Oportunitatile de ocupare nou create se mentin, de regula pe durata de finantare a masurilor active. Sansele de ocupare oferite contribuie la mentinerea participarii populatei la forta de munca.

In teorie, prin programele de masuri active este combatut somajul structural. Masurile vizeaza promovarea unor actiuni eficiente de punere in legatura a somerilor cu oportunitatile de ocupare, precum si readucerea pe piata muncii a lucratorilor descurajati sau exclusi social. Masurile active se concentreaza in jurul a trei mari directii de actiune, ce definesc si efectele acestora (Calmfors, 1994):

Imbunatatirea legaturilor intre solicitanti si angajatori sau oportunitati de munca;

Cresterea competentelor ocupationale prin actiuni de formare pentru piata muncii;

Mobilizarea oportunitatilor de munca, prin creare de locuri de munca, acordare de subventii[10].

Principalele efecte directe ale masurilor active sunt definite prin:

Cresterea eficacitatii cautarii locurilor de munca;

Inzestrarea solicitantilor cu competentele cerute de angajatori;

Intretinerea si restaurarea ocupabilitatii.

Acestea se reflecta vizibil in functionalitatea pietei muncii. La nivel individual evolueaza

statutul (persoana ocupata sau nu), ocupatiile si castigurile obtinute din munca, care formeaza de multe ori obiectivul principal al evaluarii masurilor.

Intrucat efectele diferitelor masuri active se suprapun, prin determinarea impactului net al fiecarei masuri active, se reflecta, la nivel macroeconomic, contributia acestora in ocuparea solicitantilor. Prin aceasta se urmareste asigurarea elementelor necesare mai bunei elaborari si directionari a politicilor si cresterii eficientei cu care se utilizeaza resursele disponibile pentru combaterea somajului si promovarea ocuparii.

Pentru estimarea efectului net al unui program de masuri active, respectiv al influentei acestuia asupra schimbarilor de comportament ale solicitantilor ca urmare a expunerii la program, se elimina toate celelalte influente si avantaje comparative de care ar putea beneficia persoanele participante. In aceste conditii, se considera ca efectul net este dat de diferenta dintre efectul brut si pierderea bruta, efectul de inlocuire si efectul de deplasare:

Efectul net[11] = efectul brut (rezultatul direct al programului)

Pierderea bruta - "dead weght loss" (efect care s-ar fi obtinut si in absenta programului).

Efectul de inlocuire - "substitution effect" (datorat subventionarii fortei de munca si manifestat prin inlocuirea, la angajare, a unor persoane cu altele, respectiv de angajarea de lucratori pentru care se primesc subventii in defavoarea celor care nu beneficiaza de subventii)

Efectul de deplasare -"displacement effect" - datorat cresterii competitivitatii pe seama costului redus al produsului final obtinut cu forta de munca subventionata si manifestat prin deplasarea somajului catre    categorii de persoane ce provin din intreprinderi, sectoare, ramuri de activitate sau zone geografice nesubventionate).

Acestui efect direct, i se alatura cele generate de:

Cresterea ocupabilitatii si, ca efect, intarirea competitiei pe piata muncii si reducerea riscului unor cariere nefavorabile sau a unui somaj viitor, datorate formarii sau plasarii corespunzatoare;

Cresterea sau intretierea performantelor in munca;

Reducerea cheltuielilor cu indemnizatiile, cu efect in nivelul taxelor viitoare.

In afara acestei abordari directe, strict economice,. Preocuparile privind efectele

programelor de masuri active vizeaza si aspecte sociale ce tin de imbunatatirea echitatii sociale si a mediului social prin (re)integrarea sociala a unor categorii de persoane descurajate sau instrainate de munca si combaterea in acest fel a efectelor sociale si economice negative. In acest context se pot estima si efectele unor programe active cu obiective imediate si rezultate temporare.

Un alt element important al evaluarii masurilor active il constituie analiza timpului de raspuns la tratament si al duratei efectelor. Aceasta analiza furnizeaza date necesare pentru cuantificarea eforturilor si a rezultatelor pe diferite combinatii de programe. munca, atat in perspectiva participarii la masuri, cat si pe durata acestora.