ADMINISTRAREA OXIGENULUI (OXIGENO-TERAPIA)

ADMINISTRAREA OXIGENULUI (OXIGENO-TERAPIA

SCOPUL: este terapeutic. Imbogatirea aerului inspirat cu oxigen in concentratii diferite pe cale inhalatorie pentru combaterea starii de hipoxie, in scopul ameliorarii concentratiei de oxigen in sange. Trecerea oxigenului de la nivelul pulmonar in sange, este conditionata de unii factori a caror alterare determina unele tipuri de hipoxie:

hipoxia anemica - datorita lipsei de hemoglobina;

hipoxia hipoxica - datorita insuficientei ventilatorii;

hipoxia histotoxica - datorita blocarii fermentilor respiratorii, la nivelul celulelor;

hipoxia circulatorie - datorita tulburarilor de circulatie;

La nivelul tesuturilor, oxigenul este utilizat sub forma dizolvata in plasma, in cantitate de 0,3 ml oxigen la 100 ml de sange. Oxigenoterapia creste aceasta cantitate dizolvata, pana la 1,8 chiar 2,2 ml oxigen la 100 ml de sange, prin administrarea oxigenului la presiunea de 1 atm.

INDICATII

Oxigeno-terapia este indicata in :

- hipoxii circulatorii (insuficienta cardiaca, edem pulmonar acut, infarct miocardic)

- hipoxii respiratorii de diverse cauze si gradii in starile de soc

- bolnavilor anesteziati cu anestezie generala (la acestia oxigenul se administreaza pana la revenirea starii de constiinta)

- bolnavilor cu complicatii post-operatorii (hemoragie, tulburari circulatorii, tulburari respiratorii)

- la lauze si nou-nascuti cu suferinte in oxigenare

Surse de oxigen: acestea sunt:

- statia centrala de oxigen;

- micro-statia;

- bomba de oxigen de 300 pana la 10.000 litri de oxigen comprimat la o presiune de 150 atm.

Pentru a se putea administra, presiunea se regleaza cu reductorul de presiune, debitmetrul care indica volumul in litri de oxigen/min si se umidifica cu ajutorul barbotorului.

Administrarea oxigenului se face cu:- sonda sau cateter nazal

- masca, fara re-inhalarea gazului expirat

- cortul de oxigen

Sonda nazala: se introduce in nara, pana la faringe. Utilizarea sondei nazale permite evitarea re-inhalarii aerului expirat dar o parte din oxigen se pierde prin expiratia pe gura. Deoarece expiratia dureaza dublu inspiratiei, oxigenul trebuie administrat triplu fata de cel dorit a fi inspirat. Prin sonda se administreaza un debit de 12litri/min.

Cateterul nazal: este un cateter cu orificii laterale multiple. Se introduce in nara pana la faringe, schimbandu-l de la o nara la alta. Se poate introduce si in pipa laringiana.

Ochelarii pentru oxigenoterapie: se fixeaza dupa urechi si sunt prevazuti cu 2 sonde din plastic care patrund in nari. Se recomanda la copii si la bolnavii agitati.

Masca pt. oxigenoterapie cu inhalarea aerului expirat: acoperim gura si nasul pacientului; masca permite re-inhalarea aerului expirat, iar pentru usurarea eliminarii dioxidului de carbon se foloseste un balon.

Masca pt. oxigenoterapie fara re-inhalarea aerului expirat: prezinta un sistem de valve care dirijeaza fluxul de gaze. Aceasta este greu suportata de bolnavi datorita hamului de etanseitate.

Cortul de oxigen: nu poate depasi o concentratie a oxigenului peste 50%; realizeaza o circulatie deficitara a aerului, ducand la incalzirea pacientului, ceea ce impune racirea cu gheata a corpului sau folosirea corturilor cu refrigerator.

Efectuarea oxigenoterapiei cu sonda nazala

dezobstruarea cailor aeriene si asigurarea unei ventilatii;

se masoara lungimea sondei pe obraz, de la narina pana la tragus;

se introduce cateterul (sonda) in naso-faringe, cu miscari blande, paralele cu palatul osos si perpendicular pe buza superioara;

se fixeaza sonda cu leucoplast;

se fixeaza debitul de 4-6 litri/min;

se observa bolnavul in continuare pentru prevenirea accidentelor;

oxigenul se umidifica inainte de a ajunge la pacient, in laboratoarele speciale; ne-umidificat oxigenul este iritant pentru mucoasa respiratorie;

gazul (oxigenul) se va administra cu intermitenta si se va supraveghea debitul;

Efectuarea oxigenoterapiei prin masca

se verifica scurgerea oxigenului din sursa;

se pune masca in mana bolnavului pentru a-i usura controlul mastii si i se sustine mana. Debitul oxigenului va fi de 10-12 litri/min;

se aseaza masca pe piramida nazala si apoi pe gura;

cand bolnavul s-a obisnuit cu masca, se aseaza cureaua de fixare in jurul capului;

rezervorul se strange la inspiratie si se umple la expiratie;

INCIDENTE

1. Patrunderea gazului prin esofag, duce la distensie abdominala;

2. infiltrarea gazului la baza gatului, produce emfizemul subcutanat datorita fisurarii mucoasei;

OBSERVATII

1. Nu se unge cateterul cu substante grase. Este pericol de explozie si de pneumonie;

2.Bombele de oxigen se aseaza singure, fixate pe un port-butelie orizontal, pentru a evita loviturile;

3. Oxigenul din butelie nu se foloseste fara manometru de distributie;