SUBSTANTE CHIMICE FOLOSITE IN INDUSTRIA MEDICAMENTELOR

SUBSTANTE CHIMICE FOLOSITE IN INDUSTRIA MEDICAMENTELOR

A. TRATAMENTUL AFECTIUNILOR DIGESTIVE

I. HIDROXIDUL DE ALUMINIU

Hidroxidul de aluminiu are formula chimica Al(OH)₃   x H₂O, cu o forma de prezentare variata, din punct de vedere chimic are un caracter amfoter (se poate comporta ca acid sau alcali).

Este un antiacid nesistemic, cu actiune slaba si lenta. Are o capacitate crscuta de a lega acizi biliari, agresivi pentru mucoasa gastrica si esofagiana.

Hidroxidul de aluminiu poate fi cauza de constipatie, ionii de aluminiu trivalenti inhiband motilitatea gastro-intestinala. Deoarece in intestin se formeaza fosfati de aluminiu insolubili, care se elimina, tratamentul indelungat poate fi cauza de carenta fosfatica.

In medicina hidroxidul de aluminiu este folosit in: tratamentul bolii ulceroase, tratamentele de dializa ca fixatoare de fosfati. Utilizarea lui este limitata la un timp de 4 saptamani, din cauza efectelor secundare toxice asupra creierului producand cazuri de dementa, sau avand un efect toxic asupra oaselor.

O alta utilizare in medicina, este folosirea lui ca adjuvant (potentator) al vaccinului.

II. HIDROXIDUL DE MAGNEZIU

Hidroxidul de magneziu are formula chimica Mg(OH)₂ fiind o baza slaba.

Este un antiacid cu actiune relativ rapida, intensa si de durata medie.

Administrat in exces, creste pH-ul gastric. La persoanele normale nu se produce alcaloza, dar urina poate deveni alcalina.

Ionii de magneziu au proprietati laxative; de aceea preparatele de magneziu se asociaza obisnuit cu antiacide constipante. O mica parte din magneziu se absaorbe in intestin. In prezenta insuficientei renale, magneziul se poate acumula in cantitati toxice, provocand fenomene de deprimare centrala.

III. OXIDUL DE MAGNEZIU

Oxidul de magneziu are formula chimica MgO si formeaza in apa hidroxid de magneziu.

Poate fi folosit ce antiacid si ca laxativ.

IV. CARBONATUL DE MAGNEZIU

Carbonatul de magneziu are formula chimica MgCO₃ si are multiple utilizari, in medicia fiind folosit drept mediu filtrant.

Are efect antiacid mai slab, mai lent si mai durabil

V. TRISILICATUL DE MAGNEZIU

Trisilicatul de magneziu are efect antiacid mai slab, mai lent si mai durabil.

VI. SULFATUL DE MAGNEZIU

Sulfatul de magneziu are formula chimica MgSO₄ si se intrebuinteaza in medicina ca purgativ.

VII. CARBONATUL DE CALCIU

Carbonatul de calciu este o substanta solida de culoare alba cu formula chimica CaCO_3.

Are actiune antiacida relativ rapida, intensa si de durata medie.In stomac, ionii de calciu stimuleaza secretia de gastrina.

Calciul precipita in intestin, cu consecinte constipante. Tratamentul prelungit cu doze mari provoaca hipercalcemie cronica, ce poate fi periculoasa in prezenta insuficientei renale. Hipercalciuria favorizeaza formarea calculilor renali.

VIII. BICARBONATUL DE SODIU

Bicarbonatul de sodiu este o sare alcalina, solubila, avand formula chimica Na₂CO₃.

Este un antiacid sistemic cu actiune rapida, intensa si de scurta durata. Bioxidul de carbon, care se elibereaza in reactia cu acidul clorhidric, provoaca distensie, uneori neplacuta, dar eructatia care urmeaza poate da o senzatie de bine. Prin continutul mare de sodiu, poate fi daunator la bolnavii cu insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala si insuficienta renala.

IX. SARURILE DE BISMUT

Sarurile de bismut insolubile, administrate la pacientii cu ulcer, pot creste proportia vindecarilor, intrucat ele formeaza o pelicula protectoare de proteinat de bismut, prin coagularea proteinelor la suprafata leziunii ulceroase.

Sarurile de bismut sunt de departe pansamentele gastrice cel mai des folosite, mai ales in Franta, dar si in alte tari printre care si in tara noastra. Subnitratul de bismut este derivatul folosit cel mai mult; mai exista: carbonat, silicat, aluminocarbonat, subgalat de bismut au efect unui pansament gastric. Ele au si un efect mucigen si un slab efect antiseptic; ele pot absorbi si pepsina; la nivelul intestinului, in doza mica (5g) au efect constipant, in doza mare (peste 20g) au efect laxativ.
Ca efecte secundare se citeaza posibilitatea absorbtiei unor derivati, cu efecte toxice generale ( stomatita, cefalee) si transformarea nitratului in nitrit, de catre flora intestinala, inducand astfel riscul unei methemoglobinemii (riscul este cel mai mare la copil; de altfel, sarurile de bismut nu se folosesc la varste sub 12 ani).

Preparatele folosite in mod obisnuit in ulcer sunt: carbonatul bazic de bismut, fosfatul de bismut si subnitratul de bismut.

B. TRATAMENTUL HORMONAL

I. GLUCOCORTICOIZII

Glucocorticoizii sunt hormoni corticosuprarenalieni sau analogi sintetici, care folositi ca medicament, in doze superioare celor fiziologice, produc efecte farmacodinamice importante insotite de exagerarea efectelor metabolice. Glucocorticoizii utilizati ca medicament, deci in doze superioare celor fiziologice, produc, urmare a exagerare a efectelor fiziologice consecinte metabolice importante, avand cel mai adesea semnificatia unor reactii adverse severe.

II. CORTICOTROFINA (ACTH)

Hormonul adrenocorticotrop (ACTH, corticotrofina sau corticostimulina) controleaza dezvoltarea si secretia hormonala corticosuprarenala. Are o structura polipeptidica, cuprinzand 39 de aminoacizi.

ACTH poseda proprietati antigenice, generatoare de anticorpi specifici. In lipsa ACTH hipofizar, glandele corticosuprarenale se atrofiaza.

Proprietatile secundare ale ACTH se datoresc efectelor metabolice ale hormonilor glucocorticoizi (sindrom de tip Cushing, hipertrofie suprarenala, acnee, fenomene discrete de virilizare, epuizare musculara, osteoporoza, retentie hidrosalina cu risc de hipertensiune arteriala, agravarea diabetului zaharat). In esenta este vorba de activarea metabolismelor glucidic, proteic si lipidic.

Ca actiuni extracorticosuprarenale figureaza efectele lipolitice, melanotrope si aldosteronoeliberatoare slabe, asigurand doar 30% din secretia de fond a mineralocorticoizilor.

III. TIOAMIDELE ANTITIROIDIENE

Tioamidele tiroidiene sunt derivati ciclizati ai tioureei si ai tioimidazolului, obtinuti prin sinteza. Au efect antitiroidian si, intr-o oarecare masura, efect gusogen. Pot provoca hipotiroidie definitiva.

IV. IODURILE

Iodurile au efecte diferite asupra tiroidei. Cantitati mici de iod sunt indispensabile pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Administrate sub forma de comprimate de iodura de potasiu sau ca sare iodata, iodurile corecteaza fenomenele carentiale, realizand profilaxia gusii endemice.

Dozele mari inhiba functia tiroidei la bolnavii cu hipertiroidism. Tratamentul indelungat provoca hipotiroidism si gusa.

Excesul de ioduri deprima atat formarea cat si eliberarea de hormoni tiroidieni.

V. RADIOIODUL

Radioiodul este izotopul radioactiv de iod, I¹³¹, cu o perioada de injumatatire de 8 zile. Administrat oral, in doze foarte mici, se acumuleaza in tiroida, unde emite radiatii beta si gama.

Radiatiile beta, putin penetrabile, realizeaza iradierea locala, utila in hipertiroidism si in unele forme de cancer tiroidian.

Radiatiile gama, cu putere de patrundere mare, servesc drept trasor, fiind utile diagnostic, ele permitand aprecierea iodocaptarii tiroidiene.

VI. SULFAMIDELE ANTIDIABETICE

Sulfamidele antidiabetice sunt o serie de derivati sulfonilureici care, administrati la diabetici, reduc hiperglicemia si scad sau suprima glicozuria. Dozele mari provoaca hipoglicemie.

Ca reactii adverse, pot provoca tulburari digestive, eruptii cutanate etc.

VII. BIGUANIDELE ANTIDIABETICE

Biguanidele antidiabetice sunt alte antidiabetice de sinteza, active pe cale orala.

La diabetici scad glicemia in prezenta insulinei, iar la diabeticii obezi normalizeaza raspunsul insulinic exagerat la incarcarea cu glucoza, corecteaza hiperlipemia, scad apatitul si favorizeaza pierderea in greutate.

Ca reactii adverse s-au semnalat mai ales tulburari digestive: anorexie, greata, voma, diaree, gust metalic sau amar.

VIII. CALCIUL

Calciul este asigurat zilnic, prin dieta normala, in cantitate de 1 g, din care absorbtia neta este de 100-150 mg. Din cantitatea totala de 1-2 kg calciu din organism, 98% se afla in rezervorul osos.

Pentru administrare orala, calciul are urmatoarele indicatii: hipocalemia (hipoparatiroidism, deficitul de vitamina D, insuficienta renala, malabsorbtia), osteoporoza, hiperkaliemia.

Preparatele pe baza de calciu folosite sunt: calciu lactat, calciu citrat, calciu glubionat, calciu gluconat, carbonat de calciu.

IX. VITAMINA D

Vitamina D este un hormon cu rol major in reglarea calciului. Efectele vitaminei D duc la cresterea calcemiei si a fosfatemiei, fiind indicat a se administra in: profilaxia si tratamentul rahitismului si osteomalaciei, hipoparatiroidism, osteoporoza, osteodistrofia din insuficienta renala cronica, afectiuni maligne, psoriazis.

Preparatele de vitamina D pentru administrare orala sunt: colecalciferol, ergocalciferol, calcifediol, calcitriol, dihidrotahisterol.

Supradozarea poate induce hipercalcemie, cu deprimarea sistemului nervos, afectarea functiei cardiace, oprirea cresterii la copii, iar in cazuri severe - calcifieri ectopice in tesuturi, inclusiv in rinichi (nefrocalcinoza, nefrolitiaza).

X. BIFOSFONATII

Bifosfonatii sunt analogi ai pirofosfatului, care diminueaza formarea si dizolvarea cristalelor de hidroxiapatita.

Sunt substante eficiente cu ricuri minime care se utilizeaza in: hipercalcemie asociata cu afectiuni maligne sau calcificari ectopice, boal Paget, osteoporoza.

Formele disponibile pentru utilizare clinica sunt: etidronatul, pamidronatul si alendronatul.

XI. FLUORUL

Fluorul este acumulat in oase si dinti unde formeaza cristalele de fluoroapatita. Este singurul agent cunoscut care stimuleaza efectiv formarea de tesut osos nou si poate determina cresterea densitatii osoase daca se administreaza cronic.

Aplicarea topica a fluorului la nivelul dintilor pentru profilaxia cariilor trebuie sa coincida cu momentul de eruptie a dentitiei definitive.

Fluorul este in curs de evaluare in tratamentul osteoporozei, pentru ca este singura substanta cunoscuta care creste selectiv sinteza de tesut osos.

Intoxicatia acuta, cel mai frecvent rezultata in urma ingestiei accidentale de insecticide, include simptome neurologice si gastrointestinale. In situatii grave se instaleaza colapsul cardiovascular si insuficienta respiratorie.

Intoxicatia cronica cu fluor determina fluoroza dentara, osteoscleroza, exostoze, calcifierea ligamentelor si tendoanelor.

C. ANTIBIOTICELE SI CHIMIOTERAPICELE

Reprezinta un grup de medicamente capabile sa distruga sau sa opreasca multiplicarea diferitelor microorganisme patogene: bacterii, rickettsii, fungi, protozoare si helminti. O substanta antimicrobiana ideala trebuie sa prezinte o toxicitate selectiva si specifica asupra germenilor patogeni, fara a leza celulele organismului-gazda.

Pot fi separate, in functie de provenienta, in doua grupe mari: antibiotice si chimioterapice de sinteza.

Antibioticele sunt produse de microorganisme sau sunt sintetizate dupa modelul compusilor naturali.

Chimioterapicele de sinteza sunt preparate prin sinteza chimica si au o activitate similara antibioticelor asupra microorganismelor patogene.

Antisepticele si dezinfectantele sunt substante chimice cu actiune toxica, nespecifica si neselectiva, asupra tuturor microorganismelor, producand alterarea directa a substantei vii, fapt care duce la distrugerea celulei. Efectul este exercitat atat asupra celulelor microbiene, cat si asupra celulelor organismului gazda. Din aceste motive, ele se folosesc la dezinfectarea mediului, instrumentarului, sau in aplicatii externe pe tegumente si mucoase.

Chimioterapicele antimicrobiene au actiune bacteriostatica sau bactericida.

Actiunea bacteriostatica inseamna inhibarea temporara a multiplicarii germenilor.

Actiunea bactericida inseamna omorarea germenilor microbieni la concentratiile minime inhibitorii de chimioterapic.

Totalitatea microorganismelor sensibile la un chimioterapic reprezinta spectrul antimicrobian al acestuia.

Astfel, clasificarea utila terapeutic este urmatoarea:

- chimioterapice cu spectru ingust de tip benzilpenicilina, afecteaza cocii gram-pozitiv, cocii gram-negativ si baciliii gram-negativ;

- chimioterapice cu spectru ingust de tip streptomicina, afecteaza cocii gram-pozitiv, cocii gram-negativ si bacilii gram-negativ;

- chimioterapice cu spectru larg de tip tetraciclina, pot afecta cocii si bacilii gram-pozitiv si gram-negativ, spirochetele, micoplasmele, rickettsiile si chlamidiile.

Spectrul antibiotic initial se ingusteaza cu timpul prin dezvoltarea rezistentei diferitelor bacterii..

Grupele chimice de antibiotice

- antibioticele beta-lactamice: penicilinele, cefalosporinele, monobactamii si carbapenemii;

- aminoglicozidele: streptomicina, gentamicina, tobramicina, kanamicina, amikacina;

- tetraciclinele;

- macrolidele: antibacteriene (eritromicina), antifungice (amfotericina B, nistatina);

- lincosamidele: clindamicina, lincomicina;

- ansamicinele: rifampicina;

- glicopeptidele: vancomicina, teicoplasmina;

- polipeptidele: polimixinele, bacitracina;

- clormafenicolul;

- griseofulvina.

Principalele chimioterapice de sinteza

Antibacteriene

- sulfamidele si sulfonele;

- trimetoprimul;

- acidul aminosalicilic;

- etambutolul;

- nitrofurantoina;

- izoniazida;

- chinolonele.

Antifungice

- derivatii imidazolici;

- tolnaftatul.

Antiprotozoare

metronidazolul, albendazolul, mebendazolul etc.

Tratamentul simultan cu doua sau mai multe chimioterapice este uneori indicat si poate avea avantaje multiple in anumite situatii clinice:

- infectii grave de origine necunoscuta sau in infectii mixte, polimicrobiene, pentru a largi spectrul antimicrobian (ex. septicemie);

- in infectii cu germeni care devin rapid rezistenti la un chimioterapic (ex. tuberculoza);

- in vederea cresterii reciproce a activitatii antimicrobiene (sinergism).

D. TRATAMENTUL ANEMIILOR

I. FIERUL

Fierul este indispensabil pentru organism. La animalele superioare intra in constitutia hemoglobinei si a unor enzime ale oxidoreducerilor celulare.

In caz de hemoragii semnificative, deficitul de fier devine manifest si se traduce prin anemie. In aceste situatii, este nevoie de suplimentarea medicamentoasa a fierului.

Administrarea orala de preparate de fier este urmata de o absorbtie limitata. Preparatele complexe de fier, injectate intravenos, ajung in sange ca atare, crescand mult sideremia.

Reactiile adverse sunt frecvente, uneori grave: congestia fetei, cefalee, greata, voma, sudoratie, febra, polialgii, poliadenopatii, rareori reactii anafilactice.

Intoxicatia acuta cu fier survine accidental, mai ales la copii si principalele ei manifestari constau in: gastroenterita acuta, soc, afectarea ficatului, acidoza, coma.

Preparatele pentru administrare orala cele mai utilizate sunt: sulfatul feros (ferrum Haussmann), glutamatul feros (glubifer).

II. COBALTUL SI CUPRUL

Cobaltul si cuprul, in doze mici, stimuleaza eritropoieza.

III. VITAMINA B12 (COBALAMINA)

Vitamina B12 are o structura asemanatoare hemoglobinei. Se administreaza in diferite tipuri de anemii (anemia Biermer). Lipsa acesteia se manifesta prin anemie megaloblastica si leziuni neurologice caracteristice.

Se injecteaza intramuscular sau subcutanat, administrarea ei fiind obligatoriu insotita de administrarea de fier..

Dozele mari au dezavantajul eliminarii urinare in proportie sporita.

IV. ACIDUL FOLIC

Acidul folic este o alta vitamina antianemica. Se gaseste in alimente sub forma de complecsi poliglutamici.

Carenta de acid folic se manifesta prin anemie megaloblastica, cu scaderea folatilor serici si eritrocitari.

Acidul folic se administreaza oral. Tratamentul se face pana la disparitia cauzei, sau indefinit, daca aceasta persista.