ANATOMIA PatologICA A cavitatii peritoneale

INFORMATIV

1.Generalitati

Cavitatea peritoneala este incomplet compartimentata de catre mezenter, epiploon si ligamente si este delimitata de cele doua foite seroase ale peritoneului - parietala si viscerala.

In conditii normale, seroasa peritoneala este o structura subtire, semitransparenta, neteda si lucioasa. Microscopic, suprafata peritoneala este tapetata de un singur rand de celule mezoteliate, pavimentoase, cu origine mezodermica, asezate pe un strat de tesut conjunctiv lax, in care sunt cuprinse adipocite, vase si nervi. Intre cele doua foite peritoneale este prezent un film de lichid asemanator cu plasma sanguina, dar care nu contine fibrinogen si nici alte proteine cu molecula mare si care nu coaguleaza in contact cu aerul. Acest lichid este drenat din cavitate pe doua cai:

cea mai mare parte prin lacunele limfatice diafragmatice, via limfonoduri sternale si mediastinale, catre marele canal toracic,

o mica parte este preluata de catre epiploon si viscerele abdominale si de aici, prin intermediul limfaticelor si limfonodurilor viscerale, catre marele canal toracic.

Celulele mezoteliale sunt deosebit de sensibile la actiunea diversilor factori (aer, solutii saline, dilatatii ale intestinelor, ischemie tranzitorie), dar, in acelasi timp au si o mare si rapida capacitate regenerativa. In cateva ore de la producerea leziunii apar celule mezenchimale rotunde, care se diferentiaza in celule mezoteliale. In plus, celulele mezoteliale au o mare capacitate fibrinolitica, ceea ce le confera un rol deosebit de important in prevenirea aparitiei aderentelor. In conditiile in care se declanseaza un proces inflamator insotit de distrugeri ale celulelor mezoteliale, exsudatul fibrinos si celulele inflamatorii migreaza rapid din stroma bine vascularizata a epiploonului si a peritoneului visceral, putandu-se forma pelicule de fibrina intre viscere, mezenter si epiploon. Relativ rapid se produce organizarea conjunctiva a acestora, cu aparitia aderentelor sub forma de bride si sinechii.

Retroperitoneul este reprezentat de tesutul conjunctiv adipos din exteriorul cavitatii peritoneale, care captuseste cavitatea abdominala. Este bine dezvoltat in zona dorsala, intre diafragm si anus.

2.Anomaliile peritoneale

Anomaliile peritoneale sunt rare, fiind cauzate de persistenta unor structuri embrionare (persistenta canalului vitelin intre ombilic si diverticulul Meckel; persistenta arterei viteline).

3.Necroza tesutului adipos din cavitatea peritoneala si din retroperitoneu

Frecvent, necroza tesutului adipos peritoneal si retroperitoneal se asociaza cu necroza pancreatica, observandu-se macroscopic focare bine delimitate, albe, mate, uscate de steatonecroza. O alta cauza a focarelor izolate sau diseminate de necroza din tesutul adipos este ischemia. Ele se diagnostica la diferite specii de animale, fiind predispuse cele grase/obeze.

Necroza masiva a tesutului adipos la taurine, de multe ori constituie o surpriza de abator, dar uneori poate fi fatala. Necroze extinse se observa in tesutul adipos din epiploon, mezenter sau retroperitoneal si uneori a tesutului adipos intermuscular sau subcutanat. Initial, la periferia teritoriului necrozat apare o reactie inflamatorie acuta, pentru ca ulterior, focarele sa se incapsuleze, devenind dure, uscate si cazeoase sau moi, unsuroase si galbui.

Steatita, sau boala grasimii galbene apare la numeroase specii cu exceptia rumegatoarelor, afectand tesutul adipos peritoneal, retroperitoneal sau cu alte localizari. Boala este cauzata de diete bogate in grasimi polinesaturare si sarace in tocoferoli.

4.Colectii patologice in cavitatea peritoneala

In general, colectiile patologice din cavitatea peritoneala sunt lichidiene (transsudat, exsudat, sange etc.), dar pot fi reprezentate si de continutul gastro-intestinal sau de vitelus.

In ultima vreme, toate colectiile lichidiene din cavitatea abdominala sunt clinic desemnate cu termenul de ascita, cu toate ca unii autori recomanda folosirea acestui termen doar in cazurile in care colectia lichidiana este un transsudat asociat cu ciroza hepatica.

Originea colectiilor patologice din cavitatea abdominala este de regula endogena: inflamatorie (exsudat), traumatica (continut gastro-intestinal, sange, limfa, urina, bila, vitelus) sau vasculara - plasmatica (transsudat) si ilustreaza prezenta unor leziuni la nivelul altor tesuturi si organe. Diagnosticul diferential se stabileste pe baza examinarii macroscopice, biochimice si citologice a materialului acumulat intracavitar.

Prezenta continutului gastro-intestinal este mai frecventa la cabaline, taurine si suine si foarte rara la carnivore, fiind consecinta perforarii sau ruperii stomacului si/sau intestinelor. In general, intr-o astfel de situatie se declanseaza un proces inflamator (peritonita stercorala) care ingreuneaza depistarea perforarii sau rupturii.

Perforarea rectala se poate produce de exemplu consecutiv exploratiilor trans-rectale brutale la taurine si cabaline. La suine poate fi o consecinta a perforarii ulcerului gastro-esofagian.

Hemoperitoneul se traduce prin prezenta sangelui (necoagulat sau partial coagulat) in cavitatea peritoneala. Cantitatea de sange din cavitatea peritoneala observata postmortem nu indica gravitatea hemoragiei, datorita drenarii sangelui in timpul vietii prin intermediul limfaticelor din diafragm.

Leziunea este mai frecvent intalnita la carnivore si poate fi rezultatul unor traumatisme splenice, hepatice sau renale sau al intoxicatiilor cu produsi cumarinici / warfarina (sangele nu este coagulat). Frecvent, la speciile mentionate, dar si la galinacee, hemoperitoneul este cauzat de rupturile unor viscere in care se dezvolta tumori (hemangiosarcoame, limfoame, infiltrat leucemic) sau care sunt sediul unor degenerescente grave (hepatosteatoza, amiloidoza hepatica). La caine, rupturi hepatice pot fi intalnite si in hepatita contagioasa canina.

La iapa si vaca, hemoperitoneul poate fi si rezultatul enucleerii manuale a corpului galben sau al ruperii arterei uterine in timpul parturitiei, dar si al dezvoltarii unor procese tumorale ovariene foarte friabile, cum este cazul tumorii de granuloasa.

Hemoperitoneul trebuie diferentiat de peritonita hemoragica, care de regula este expresia unor boli septicemice grave.

Uroperitoneul sau acumularea de urina in cavitatea peritoneala poate fi rezultatul ruperii vezicii urinare sau a canalului urac, pe fondul unor anomalii de dezvoltare (manji), al urolitiazei (berbecuti) sau al neoplaziilor vezicale (carnivore). Urina din cavitatea peritoneala poate fi confundata cu lichidul ascitic, mai ales cand zona de ruptura a vezicii urinare este mascata de contractia musculaturii vezicii urinare.

Coleperitoneul este rezultatul revarsarii bilei in cavitatea peritoneala, prin perforarea sau ruperea cailor biliare sau a vezicii biliare. Macroscopic se observa depozite verzui - negricioase - maronii pe suprafata viscerelor. Etiologia poate fi traumatica sau netraumatica (calculi, paraziti, tumori). Actiunea iritativa a bilei, la care se adauga agentii microbieni, declanseaza un proces inflamator deosebit de agresiv.

Acumularea de vitelus

Destul de frecvent, la puisorii de gaina si curca eclozionati in incubatoare umede si infectate cu germeni bacterieni (E. coli, Pseudomonas spp., Proteus spp.), apare o inflamatie a orificiului ombilical (omfalita) ce se extinde si la sacul vitelin. Ca urmare a alterarii acestuia vitelusul ajunge in cavitatea peritoneala, generand un proces inflamator cunoscut ca peritonita vitelina a puisorilor.

Acumularea de transsudat poarta denumirea de hidroperitoneu sau ascita (termen mult mai frecvent folosit).

Transsudatul este un lichid limpede, incolor sau usor galbui, care contine rare limfocite si celule mezoteliale descuamate. Ascita este o leziune secundara, generata de numeroase cauze care conduc fie la diminuarea drenajului, fie la o hiperproductie de lichid peritoneal.

Diminuarea drenajului este indusa adesea de obstructia limfaticelor diafragmatice. O astfel de situatie apare in caz de carcinomatoza peritoneala. Metastazarea peritoneala a carcinoamelor ovariene, prostatice, gastrice in aceasta zona este insotita de colonizarea cu celule tumorale a limfaticelor diafragmatice si chiar de implantarea celulelor tumorale in regiunea lacunara a diafragmului. Acest fenomen va duce la blocarea cailor de drenare si deci la acumularea excesiva de lichid. O astfel de situatie este intalnita la catelele cu adenocarcinom papilifer ovarian, insotit de implantare carcinomatoasa peritoneala si de ascita. Acumulare de lichid ascitic se poate produce si pe fondul obstruarii cailor limfatice situate cranial fata de diafragm, asa cum se intampla in cazul dezvoltarii unor procese tumorale in limfonodurile sternale sau mediastinale.

Ascita prin hiperproductie de lichid este cel mai adesea asociata cu ciroza hepatica, dar poate aparea si consecutiv insuficientei cardiace, hipoproteinemiei, carentei in vitamina E, sau a unor micotoxicoze si nefropatii. Mecanismele producerii ascitei sunt similare celor intalnite in edem, respectiv ruperea echilibrului balantei presiune hidrostatica - presiune oncotica dintre patul vascular si spatiul interstitial. Ascita nu este atat rezultatul cresterii presiunii portale, cat al cresterii rezistentei circulatiei intrahepatice si posthepatice. Cele mai frecvente cauze care duc la cresterea acestei rezistente sunt fibroza si ciroza hepatica si insuficienta cardiaca congestiva. In ciroza, rezistenta intrahepatica se asociaza cu dezvoltarea anastomozelor arterio-venoase in traveile conjunctive din jurul nodulilor de regenerare hepatocitara, arterializare ce va conduce la cresterea presiunii hidrostatice.

Cresterea rezistentei circulatiei intrahepatice poate fi asociata si cu prezenta altor leziuni hepatice, dintre care ar fi de mentionat unele tumori primare (carcinomul colangiocelular), unele tumori secundare (limfoamele), chisturile hidatice, angiocolitele parazitare sau alte colangiohepatite cronice. In ceea ce priveste cresterea rezistentei in circulatia posthepatica sunt mentionate cazuri de obstructie a venei cave caudale determinata de dezvoltarea unor leiomiosarcoame vasculare.

In ficatul congestiv asociat cu insuficienta cardiaca dreapta are loc o crestere a cantitatii de lichid interstitial intrahepatic. Acesta ajunge din spatiile Disse in lumenul capilarelor sinusoide, al caror endoteliu fenestrat este permeabil pentru constituentele plasmatice, inclusiv pentru proteinele cu molecula mare. De aceea, acumularea lichidului interstitial intrahepatic nu este reglata de presiunea oncotica a plasmei, dar este sensibila la micile schimbari ale presiunii hidrostatice din sinusoide. Acest mecanism explica frecventa cu care ascita se asociaza cu afectiunile insotite de o crestere a tensiunii venoase hepatice sau sistemice sau a rezistentei sanguine intrahepatice.

In momentul in care se acumuleaza o cantitate mare de lichid interstitial, care depaseste capacitatea de drenare a limfaticelor hepatice, acesta iese prin capsula hepatica, probabil pe la nivelul numeroaselor plexuri limfatice prezente in structura acesteia si se varsa in limfaticele eferente, ajungand astfel in cisterna chilifera. In ascita cu origine hepatica apar numeroase vase limfatice eferente dilatate, cu peretele ingrosat.

In ciroza hepatica, hipertensiunea portala indusa de cresterea rezistentei sanguine intrahepatice poate activa in mod reflex un baroreceptor hepatic care excita sistemul renina-angiotensina si stimuleaza caile simpatice ce initiaza retentia de sodiu si apa. Rezultatul va fi cresterea volumului plasmatic, deci cresterea presiunii hidrostatice in sinusoidele hepatice, cu producere si acumulare de lichid ascitic.

Hipoproteinemia poate fi indusa fie de reducerea sintezei proteice, pe fondul unor leziuni hepatice grave, fie de pierderea masiva de proteine pe cale enterica sau renala. Hipoproteinemia duce la scaderea presiunii oncotice, ceea ce permite transsudarea si acumularea in spatiile seroase (inclusiv cel peritoneal) a plasmei.

5.Inflamatia peritoneului - peritonita

Peritonita este o leziune intalnita frecvent la animalele de interes economic si mai rara la animalele de companie.

Clasificarea peritonitelor se face dupa mai multe criterii:

etiologic: chimice, bacteriene, virale, parazitare, traumatice etc.,

mecanism de producere: primare si secundare,

extinderea procesului lezional: localizate si difuze,

evolutiv: acute si cronice,

interventia microoragnismelor: septice si aseptice,

anatomopatologic: seroase, serofibrinoase, fibrinopurulente, purulente, hemoragice, fibroase si granulomatoase / piogranulomatoase.

In caz de peritonita, la palpatie abdomenul este dur, deosebit de sensibil (aparare abdominala), defecarea este sistata, si apar semnele starii de toxiemie si a sindromului febril.

Ca afectiuni primare peritonitele sunt rare, fiind rezultatul insamantarii hematogene a peritoneului, fie a insamantarii peritoneului cu germeni din exterior, prin perforarea accidentala a peretelui abdominal sau prin injectarea intraperitoneala a unor solutii nesterile sau utilizarea de instrumente nesterile.

Ca afectiuni secundare, peritonitele sunt cel mai adesea rezultatul: ruperii sau perforarii ulcerului gastric, a rupturii uterine din piometru sau a unor focare inflamatorii (abcese) hepatice sau splenice, precum si, la taurine, rezultatul perforarii retelei, in contextul reticuloperitonitei traumatice.

Asa numitele peritonite chimice apar ca urmare a patrunderii intraperitoneale, intentionate sau accidentale, fie a unor agenti terapeutici (antibiotice, talc, sulfat de bariu), fie a bilei sau a enzimelor pancreatice, substante puternic iritante care declanseaza reactii inflamatorii acute, severe, adesea fatale.

Cea mai grava forma de peritonita chimica este produsa de revarsarea bilei, ca urmare a perforarii sau ruperii canalelor biliare sau a vezicii biliare. Initial, peritonita este localizata in zona hepatica, dar se extinde spre zona diafragmatica, extindere favorizata de miscarile respiratorii, provocand in timp o paralizie a diafragmului. Frecvent, leziunea se complica septic, avand in vedere colonizarea ascendenta a vezicii biliare cu E. coli, caz in care sfarsitul este letal. Morfologic se constata o colorare galben-maronie-verzuie a peritoneului, iar cantitatea de exsudat este redusa. In lichidul de lavaj peritoneal este prezenta bilirubina, iar examenul citologic scoate in evidenta prezenta a numeroase polimorfonucleare neutrofile.

Peritonita cu origine pancreatica este descrisa la caine si mai rar la cal si imbraca forma exsudativa, cu evolutie acuta. Exsudatul peritoneal, redus cantitativ, are un aspect particular, bogat in picaturi de grasime, iar epiploonul apare mat. Leziunea apare secundar unei pancreatite necrotice sau purulente. Daca animalul supravietuieste pancreasul se fibrozeaza, iar la nivel peritoneal apar aderente.

Peritonitele bacteriene apar ca urmare a insamantarii peritoneului cu bacterii, cauzele putand fi reprezentate de:

perforarea tractusului gastro-intestinal sau uro-genital;

extinderea endometritelor pe cale ascendenta, prin oviduct;

inflamatiile viscerelor abdominale sau ale cordonului ombilical;

gangrena intestinala sau uterina;

unele boli bacteriene (colibaciloza, micoplasmoza, infectiile actinobacilare);

extinderea infectiilor retroperitoneale.

Peritonitele generalizate apar mai frecvent la cabaline, carnivore si pasari, pe cand cele localizate apar mai frecvent la taurine.

Ca forme morfologice sunt de mentionat:

peritonita seroasa intalnita in boala edemelor la porc;

peritonita serofibrinoasa si fibrinoasa din boala Glsser a suinelor, din colibaciloza si micoplasmoza aviara si a suinelor;

peritonita purulenta descrisa in piobaciloza la suine, in gurma la cabaline, dar si intr-o anumita faza a reticuloperitonitei traumatice a taurinelor;

peritonita granulomatoasa, cu aspect perlat sau de cazeificare difuza, asociata cu tuberculoza taurinelor.

Dintre peritonitele cu etiologie virala sunt de mentionat peritonita seroasa din parvoviroza gastelor (boala lui Derszy), peritonita fibrinoasa, cu aspect de panza de paianjen, localizata in zona ficatului (perihepatita fibrinoasa), din hepatita contagioasa canina si peritonita exsudativo/proliferativa din peritonita infectioasa a pisicii.

Peritonitele parazitare pot fi produse de migratiile larvare sau apar in cisticercoza seroaselor (la rumegatoare si iepuri). In cisticercoza nu apare un raspuns tisular evident, cu exceptia unei capsule fibroase subtiri in jurul chistului parazitar. La ovine, in cisticercoza hepato-peritoneala, perihepatita se manifesta morfologic prin ingrosarea focala a capsulei hepatice, imbracand aspect de perihepatita fibrinoasa, eozinofilica sau fibroasa. Microscopic, pe langa exsudatul specific din perihepatita fibrinoasa si cea eozinofilica, frecvent se constata modulatia si hiperplazia celulelor mezoteliale capsulare. Acestea devin cubice sau inalte, hiperplazia capatand in unele situatii aspect papilifer.

In general, peritonitele difuze au evolutie grava, fara a determina intotdeauna moartea animalului. In primele ore dupa producerea leziunii apare o hipermotilitate intestinala, urmata curand de ileus paralitic. Astfel este limitata dispersarea exsudatului, dar este favorizata organizarea conjunctiva si aparitia aderentelor intre ansele intestinale.

Pe langa aceste efecte locale in peritonite apar si efecte sistemice, ce se regasesc in functionarea sistemului cardio-vascular si in perturbarea homeostaziei si a echilibrului acido-bazic. Aceste tulburari sunt explicate partial prin sechestrarea de fluid si de proteine plasmatice in exsudatul peritoneal, de retinerea fluidelor si electrolitilor in intestin si de pierderea functiei de absorbtie a intestinului. In plus, endotoxinele si exotoxinele ajung in circulatie, fie direct prin peritoneu, fie prin drenaj limfatic, determinand instalarea starii de soc. Moartea prin soc toxiemic se poate produce inaintea exprimarii clare a exsudatului peritoneal. Infectia peritoneala se poate extinde prin intermediul limfaticelor, afectand pleura si limfonodurile sternale si mediastinale sau poate genera starea de septicemie.

Peritonitele cabalinelor

In general cabalinele fac forme difuze, acute, fatale de peritonita, principala cauza fiind perforarea sau ruperea stomacului sau a intestinelor in timpul colicilor. Teoretic, la aceasta specie nu apare peritonita cronica difuza. La iapa sunt semnalate cazuri de peritonita acuta, difuza, aseptica, consecutiva spermoperitoneului ce se poate produce in timpul montei, ca urmare a desirarii peretelui vaginal si a patrunderii spermei in cavitatea peritoneala. Morfologic, in citoplasma neutrofilelor se observa spermatozoizi.

Peritonite localizate, acute sau cronice, pot aparea si la cabaline consecutiv interventiilor chirurgicale, a castrarilor sau a unor leziuni cutanate penetrante. In aceste situatii apare o peritonita acuta difuza aseptica, determinata de hemoragia intraperitoneala. De asemenea pot survenii secundar leziunilor de natura parazitara, cum ar fi gastritele supurative din habronemoza sau perforarile gastrice induse de Gasterophilus. Migrarea larvelor de Strongylus determina leziuni retroperitoneale in zona flancurilor, in tesutul adipos perirenal si diafragm sau o perihepatita fibroasa, viloasa ca si inflamarea cronica, difuza a mezenterului si epiploonului.

Peritonitele taurinelor

La aceasta specie este foarte frecventa peritonita acuta, difuza, fibrino-purulenta, aparuta consecutiv perforarii sau ruperii unor viscere (retea, uter). In mod constant aceste leziuni se cronicizeaza si produc aderente. Reticuloperitonita traumatica, determinata de migrarea corpurilor metalice din retea, ocupa cel mai important loc in patologia peritoneala a taurinelor, afectand 30 - 50% dintre vacile de lapte. Peritoneul taurinelor poseda o capacitate mare de a localiza focarele septice, putandu-se forma astfel abcese peritoneale.

La nou-nascuti si tineret, prin extinderea omfalitelor si omfaloflebitelor se produc peritonite fibrino-purulente localizate in zona ventrala a abdomenului, asociate de regula cu abcese hepatice. Tot la nou-nascuti apare o peritonita fibrinoasa, ca parte componenta a poliserozitei din colisepticemia neonatala a viteilor, iar o peritonita fibrino-hemoragica difuza apare in pasteureloza septicemica si in enterotoxiemia anaeroba produsa de Clostridium perfringens

In tuberculoza sunt descrise leziuni de peritonita granulomatoasa (forma perlata sau forma fungoasa) si de peritonita exsudativa cu un proces difuz de cazeificare. Leziunile peritoneale sunt asociate cu leziuni pleurale si pericardice similare.

Peritonitele suinelor

La suine adesea apar pelicule de fibrina pe seroasa viscerala a peritoneului si pe mezenter, in boli infectioase acute, in tulburari circulatorii sau in carenta in vitamina E si seleniu, fara a putea incadra strict leziunea in categoria proceselor inflamatorii.

Totusi, suinele fac diverse forme de peritonita, mai mult sau mai putin extinse, dintre care cele mai importante sunt:

peritonita fibrino-purulenta, cu aspect difuz in infectiile cu Actinomyces pyogenes, E. coli etc. si cu aspect localizat in regiunea perineala si ingvinala, aparuta consecutiv castrarii. Prin cronicizare apar aderente, putand determina moartea prin obstructie intestinala;

peritonita serofibrinoasa, asociata cu artrita si cu alte serozite serofibrinoase, din boala Glsser produsa de Haemophilus parasuis;

peritonita serofibrinoasa, ce evolueaza adesea spre peritonita fibroasa, cu noduli mici, duri, galben-citrini dar si depozite de fibrina libere in cavitatea peritoneala, aspect intalnit in infectiile cu Mycoplasma spp.;

peritonita hemoragica acuta, cu localizare caracteristica in mezenter, intre intestin si limfocentrii mezenterici, si cu aspect gelatinos, descrisa in forma intestinala a antraxului.

Peritonitele cainelui

In unele infectii virale (hepatita contagioasa canina, parvoviroza) poate aparea o peritonita fibrinohemoragica discreta, adesea greu de observat, insotita de o edematiere a peretelui intestinal si uneori de petesii sau sufuziuni subseroase.

Peritonitele supurative sunt rare, prezenta lor fiind asociata cu omfaloflebitele catelusilor, cu abcesele hepatice sau ale prostatei, cu piometrul, cu perforari sau rupturi gastro-intestinale, uterine sau ale vezicii biliare, precum si cu plagile cutanate penetrante. De asemenea poate fi si consecinta contaminarii chirurgicale.

In infectiile cu Nocardia apare o peritonita caracteristica, mai frecventa decat pleurita, in care peritoneul este ingrosat, edematiat si congestionat, acoperit cu un depozit difuz, roz-rosietic, consistent, cu aspect de terci. Uneori apar piogranuloame decelabile macroscopic, dar cel mai adesea acestea sunt observate la examenul microscopic pe suprafata peritoneului. Microscopic se produce o proliferare a capilarelor din seroasele puternic edematiate si hiperemiate.

Peritonitele cronice fibroase sunt rare la caine.

Peritonitele pisicilor

In general sunt leziuni rar intalnite, putand fi asociate cu rupturile uteriene si cu piometrul sau ca si complicatii ale infectiilor cu virusul leucemiei feline sau ale bolilor mieloproliferative.

O entitate morbida cu etiologie virala, intalnita atat la felinele domestice cat si la cele salbatice, este peritonita infectioasa a felinelor (PIF). Boala este produsa de un coronavirus, afecteaza animalele de toate varstele, dar cu precadere pe cele cu varsta cuprinsa intre 6 luni si 2 ani, iar mortalitatea este de 100%. Virusul are capacitatea de a se replica in macrofage, devenind patogen intracelular al sistemului monocitar/macrofagic, prin intermediul caruia disemineaza in organism. Intr-o prima etapa multiplicarea virala are loc in limfocentri mezenterici, determinand o prima viremie. Un raspuns imun mediat celular prompt poate elimina virusul, singurele semne clinice observate fiind o stare febrila tranzitorie si o redusa limfadenopatie mezenterica. Dar virusul poate persista in limfocentri mezenterici, iar pe fondul unei imunosupresii ulterioare se poate declansa o noua multiplicare virala.

O imunitate celulara slab exprimata permite difuzarea virusului in ficat, splina si limfocentri, iar o a doua viremie determina diseminarea virusului si in alte organe si tesuturi tinta, precum seroasele (peritoneu, pleura, pericard, meninge), globii oculari etc.. Aici, macrofagele infectate se localizeaza superficial si perivascular, unde vor elibera particulele virale. Aceleasi macrofage activate, secreta citokine chemotactice care vor recruta in focar noi macrofage si neutrofile. Se formeaza astfel leziuni piogranulomatoase perivasculare, caracteristice formei uscate, neexsudative a bolii. Prezenta limfocitelor si a plasmocitelor la periferia leziunii denota existenta unui raspuns imun mediat celular.

Daca imunitatea celulara este redusa, iar macrofagele contin o mare cantitate de virus, sunt eliberate cantitati insemnate de mediatori ai inflamatiei responsabili de vasculitele din forma umeda sau exsudativa a bolii. Integritatea vasculara este compromisa, iar exsudatul bogat in fibrina si imunoglobuline se acumuleaza in cavitatile seroase. Eliberarea particulelor virale va stimula producerea de anticorpi care, impreuna cu antigenele virale formeaza complexe imune ce vor activa complementul. Produsii de activare ai complementului vor participa atat direct, prin caracterul lor citotoxic, cat si indirect, prin mobilizarea unui numar crescut de celule inflamatorii producatoare de enzime proteolitice, la distrugerea integritatii vasculare. Toate aceste modificari indica instalarea unui proces imun, ce poate fi incadrat ca reactie de hipersensibilitate de tip III si IV. Leziunile vasculare sunt asociate cu fenomene de coagulare intravasculara diseminata si cu diateza hemoragica.

Din punct de vedere anatomo-clinic boala se manifesta sub doua forme: exsudativa (umeda) si proliferativa (uscata).

Forma exsudativa reprezinta forma clasica a bolii, fiind si cea mai frecvent intalnita. Din punct de vedere macroscopic se caracterizeaza printr-o peritonita serofibrinoasa, cu acumularea unei mari cantitati de exsudat (800-1000 ml), clar, galbui, cu flocoane de fibrina sau uneori cu aspect de albus de ou. Concentratia in proteine este mare (45 g/l), iar examinarea citologica a frotiurilor realizate din exsudatul recoltat pe anticoagulant si centrifugat releva o celularitate bogata, reprezentata de neutrofile, macrofage, limfocite, plasmocite si rare hematii. Leziunea se poate propaga si in cavitatea toracica, determinand pleurezii si pericardite cu aceleasi caracteristici morfologice, sau, la masculi, se poate propaga posterior, spre teaca vaginala, determinand vaginalite si periorhite. Epiploonul si mezenterul apar ingrosare, acoperite cu fibrina, iar in timp ansele intestinale sunt incorsetate de aceleasi depozite fibrinoase, putandu-se solda cu obstructie intestinala. Splina si limfonodurile din cavitatea abdominala si toracica sunt marite in volum, hiperplaziate, iar ficatul poate fi sediul unei hepatite miliare necrotice.

La ora actuala, obtinerea unui diagnostic definitiv necesita examinarea histologica a leziunilor si consta in identificarea leziunilor de vasculita piogranulomatoasa diseminata, tradusa prin hiperplazie endoteliala, hialinoza a mediei si puternica infiltrare cu celule inflamatorii (neutrofile, macrofage, limfocite, plasmocite) a adventicei. Principalele localizari ale leziunii sunt seroasele, rinichii, ficatul, splina si limfonodurile. In plus, se remarca o pronuntata hiperplazie mezoteliala si numeroase capilare de neoformatie in tesutul conjunctiv subiacent al seroaselor.

Forma proliferativa se caracterizeaza macroscopic prin prezenta unor noduli albi-cenusii de pana la 2 cm diametru, localizati pe suprafata seroaselor, in rinichi, ficat, pulmon, sistem nervos, globi oculari.

Microscopic, se evidentiaza aceleasi piogranuloame centrate pe leziuni de vasculita necrozanta cu substrat imun, tradusa prin necroza fibrinoida a peretilor vasculari si prin infiltrare perivasculara cu celule inflamatorii (neutrofile, macrofage, limfocite, plasmocite).

Peritonitele pasarilor

Sunt afectate toate speciile, dar cu frecventa mai mare galinaceele, atat tineretul cat si exemplarele adulte.

La tineret, apare frecvent o peritonita sero-fibrinoasa sau fibrino-purulenta, asociata cu infectiile colibacilare si mai rar cu cele chlamidiene si micoplasmice. La gainile adulte este de mentionat peritonita vitelina, care poate afecta un procent important din gainile ouatoare.

Etio-patogeneza peritonitei viteline este dominata de revarsarea vitelusului in cavitatea peritoneala. Macroscopic, se manifesta prin prezenta unui depozit galbui, unsuros, consistent sau semifluid, printre ansele intestinale. Histologic, in majoritatea cazurilor apare o reactie inflamatorie granulomatoasa de corp strain, caracterizata prin prezenta unui brau de celule gigante multinucleate de tip corp strain in jurul depozitelor de vitelus. In imediata apropiere a acestora se pot distinge celule epitelioide, depozite fibrinoase sau sero-fibrinoase si numeroase heterofile.

Aceeasi reactie granulomatoasa de corp strain insoteste si prezenta depozitelor gutoase, albe-sidefii, asociate distrofiilor nucleotidice. Seroasa peritoneala, in special foita viscerala apare ingrosata, cu aspect varuit, aceleasi depozite putand fi intalnite si pe suprafata pericardului sau a sacilor aerieni.

6.Tumorile cavitatii peritoneale

Cavitatea peritoneala poate fi sediul a numeroase procese tumorale primare si secundare, a caror incidenta este in continua crestere.

In general, tumorile primare isi au originea in diferitele structuri celulare din componenta seroasei peritoneale, putandu-se manifesta ca mezotelioame, lipoame/liposarcoame, fibroame/fibrosarcoame, mixoame/mixosarcoame etc.

Tumorile secundare sunt de regula rezultatul implantarii de celule desprinse din tumorile dezvoltate in organele din cavitatea peritoneala, dar pot fi si rezultatul metastazarii pe cale hematogena sau limfatica a unor procese neoplazice cu diferite localizari.

INFORMATIV

Mezoteliomul

Cea mai frecventa tumora peritoneala primara este mezoteliomul, rezultat in urma transformarii tumorale a celulelor mezoteliale. Incidenta este relativ scazuta si afecteaza cu precadere taurinele, la care incidenta este in jur de 1,6-1,8% si cainii, dar au fost semnalate cazuri la toate speciile de animale (suine, cabaline, feline).

Mezotelioamele sunt considerate tumori maligne, dar care nu metastazeaza, extinderea realizandu-se prin continuitate, din aproape in aproape. Astfel, procesul tumoral poate afecta atat peritoneul cat si pleura si pericardul, independent sau concomitent.

Se stie ca la om exista o stransa corelatie intre azbestoza si aparitia mezotelioamelor pleurale, cu posibilitati de extindere in pericard si peritoneu. Studiile intreprinse la animale in acest sens au demonstrat o crestere a incidentei leziunii la animalele crescute in vecinatatea exploatarilor de azbest sau ai caror proprietari lucrau cu azbest.

La taurine exista o forma congenitala de mezoteliom a carei frecventa plaseaza aceasta specie pe primul loc in ceea ce priveste incidenta.

Macroscopic sunt descrise 3 aspecte:

numerosi noduli alb-cenusii, sesili sau pediculati, de consistenta crescuta, cu diametrul de pana la 7-8 cm, uneori cu aspect conopidiform, localizati pe mezenter sau pe cele doua foite ale seroasei peritoneale, foita parietala fiind mai frecvent afectata;

excrescente viloase ce proemina in cavitatea peritoneala;

placarde albicioase, diseminate pe suprafata seroaselor.

In mod constant in cavitate se acumuleaza o cantitate variabila de lichid (1 - 30 l) limpede, lactescent sau sanguinolent ce duce la distensie abdominala. Prezenta colectiei lichidiene intraabdominale este explicata prin trei mecanisme diferite:

prin cresterea permeabilitatii vasculare, pe fondul inflamatiei seroasei asociata cu prezenta celulelor mezoteliale neoplazice;

prin hiperpoductie de lichid peritoneal de catre celulele mezoteliale tumorizate;

prin blocarea cailor limfatice, consecutiv obstructiei acestora cu celule tumorale.

Citologic, in frotiurile realizate din acest lichid apar hematii, leucocite si celule tumorale mezoteliale izolate sau in plaje celulare.

Din punct de vedere histologic aspectele sunt variate, ceea ce a dus la clasificarea mezotelioamelor in mai multe tipuri: predominant epitelioid - cu diferite particularitati de aranjament celular (papilar, multichistic, trabecular, acinar), predominant fibros si tipul mixt (mezoteliom difuz bifazic).

In majoritatea cazurilor se observa unul sau mai multe straturi de celule tumorale, cu aspect epitelioid, cu margini distincte, cu citoplasma oxifila abundenta, dispuse pe o stroma hiperplaziata. In unele cazuri, celulele sunt atipice, cu grad inalt de anizocarioza si nucleoli evidenti sau multinucleate.

In tipul papilar, celulele tumorale sunt dispuse in lanturi ce delimiteaza spatii chistice sau formeaza structuri tubulare. In tipul acinar, matricea intercelulara are caracter mucinos.

Mezotelioamele de tip epitelioid se pot confunda cu carcinoamele sau adenocarcinoamele peritoneale, rezultate prin implantarea sau metastazarea unor astfel de tumori.

Tipul predominant fibros are o morfologie asemanatoare fibrosarcoamelor. In formele sclerozante are loc o proliferare fibroblastica masiva, iar celulele tumorale sunt mari, anaplazice, cuboidale, dispuse in gramezi sau delimitand spatii chistice in tesutul fibros.

Lipomul

Lipoamele sunt cele mai frecvente tumori localizate in interstitiul peritoneal, afecteaza calul si cainele si sunt localizate in special in mezenter si epiploon. La cal ating dimensiuni considerabile si au tendinta de a deveni pediculate, putand duce la obstructie intestinala acuta prin strangulare, cand pediculul se rasuceste, formand un inel in jurul intestinului. In general, centrul tumorii se necrozeaza datorita ischemiei.

La caine, lipoamele ating de asemenea dimensiuni mari, sunt bine delimitate, dar nu au tendinta de a devenii pediculate. Uneori, aspectul histologic este de liposarcom, dar metastazele sunt extrem de rare.

Tumori peritoneale secundare

Tumorile peritoneale secundare sunt rare, putand fi rezultatul metastazarii unor tumori abdominale sau cu alte localizari.

De cele mai multe ori sunt rezultatul implantarii directe a celulelor tumorale, dar pot fi si rezultatul metastazarii pe cale hematogena sau limfatica. Sunt mai frecvente carcinoamele (carcinomatoza peritoneala) decat sarcoamele si se pot confunda usor cu mezotelioamele. Carcinoamele imbraca adesea aspect sciros, sunt insotite de ascita si se pot confunda clinic cu peritonitele cronice. Cel mai adesea carcinoamele peritoneale isi au originea in carcinoamele ovariene (catea), in carcinoamele canalelor biliare si in adenocarcinoamele pancreatice si intestinale (oaie, vaca) sau in carcinomul scvamocelular gastric (cal). In cazul tumorilor vezicale de tip tranzitional ce insotesc hematuria enzootica a taurinelor si in adenocarcinoamele rectale la caine se pot implanta celule tumorale pe suprafata pelvina a peritoneului.

La cal si caine, melanoamele perineale sau cu alte localizari pot metastaza in peritoneu.

Rezumat

Generalitati

Anomaliile peritoneale

Necroza tesutului adipos din cavitatea peritoneala si din retroperitoneu

Colectii patologice in cavitatea peritoneala:

Continut gastro-intestinal,

Hemoperitoneu,

Uroperitoneu,

Coleperitoneu,

Acumularea de vitelus,

Hidroperitoneu (ascita).

Inflamatia peritoneului:

Peritonitele cabalinelor,

Peritonitele taurinelor,

Peritonitele suinelor,

Peritonitele cainelui,

Peritonitele pisicilor,

Peritonitele pasarilor.

Tumorile cavitatii peritoneale:

Mezoteliomul,

Lipomul,

Tumori peritoneale secundare (carcinomatoza peritoneala, sarcoame, melanom).