Amibiaza

Amibiaza

Sinonime Dizenteria amibiana, ameboza.

Etiologie: Dintre numeroasele specii de Entamoeba care evolueaza la animale, doua prezinta interes ca agenti ai zoonozelor: E. histolytica si E. polecki. E. histolytica este, in primul rand, un parazit al omului care poate fi transmis la animalele inferioare, in timp ce E. polecki paraziteaza, in special, porcul si poate fi transmis la om.

Repartitia geografica: Atat E. histolityca, cat si E. polecki au o repartitie cosmopolita.

Frecventa la om. Amibiaza cu E. histolytica este mai frecventa in tarile in curs de dezvoltare decat in tarile industrializate. Frecventa sa este crescuta, indeosebi in Asia si Africa, unde infectia cuprinde peste 30% din populatie. In America Latina amibiaza constituie o grava problema de sanatate publica, indeosebi in Mexic. In Canada, in Statele Unite si in Europa, frecventa sa este estimata intre 2 si 5%. Infectia este, in mod obisnuit, asimptomatica sau evolueaza sub o forma benigna. Amibiaza omului cu E. polecki este rara, numarul cazurilor cunoscute este de ordinul a 300 si majoritatea au fost diagnosticate in Papua Noua Guinee. La refugiati care au venit in Statele Unite, provenind din Asia de Sud-Est (Cambodgia, Vietnam, Laos), 4,6% din cele 1478 persoane investigate au fost declarate ca fiind purtatoare ale parazitului. Aceasta frecventa este asemanatoare celei cu E. histolytica pentru care la 14 persoane refugiate in Franta din Cambodgia si Vietnam (3,2%) a fost depistat parazitul. Se apreciaza ca frecventa reala a E. polecki este mai mare decat aceea raportata, aceasta specie putand fi confundata cu E. histolytica in anumite laboratoare de analiza mai putin specializate.

Frecventa la animale Infectia naturala la caine cu E. histolytica a fost semnalata in mai multe parti ale lumii, dar este mai frecventa in Extremul Orient. Infectia naturala este, de asemenea, prezenta la primatele neantropoide, indeosebi la cele din Asia si Africa. S-a diagnosticat infectia cu E. histolytica la o vaca atinsa de dizenterie in Africa si la un zebu care prezenta manifestari pulmonare. E. polecki a fost identificata la porc si la primatele neantropoide.

Boala la om Infectia cu E. histolytica poate evolua fara simptome. Forme saprofite de protozoar de talie mare situate in colon pot persista la nivel subclinic timp de mai multi ani, dar exista intotdeauna un pericol potential legat de transformarea acestor paraziti in forme de E. histolytica de talie mare care determina o boala cu evolutie progresiva si tendinta de invazie. In consecinta, toate infectiile trebuie considerate ca fiind potential patogene. Boala intestinala se poate manifesta sub o forma acuta, dizenterica, exploziva, cu febra, frisoane, diaree mucoasa sau sanguinolenta (amibiaza dizenterica) sau prin tulburari abdominale cu episoade diareice cu sange sau mucus alternand cu constipatie. Amibiaza intestinala survine, indeosebi la femei, in timpul sarcinii sau foarte aproape de nastere si reprezinta 5 - 10% din cazurile spitalizate pentru amibiaza intestinala.

Infectia la om cu E. polecki evolueaza adesea subclinic, dar, in anumite cazuri, ea se manifesta prin diaree si dureri abdominale.

Boala la animale: La caine amibiaza cu E. histolytica este, in general, asimptomatica, iar parazitul este frecvent localizat in cecum de unde ocazional poate invada tesuturile si determina o amibiaza acuta sau cronica. Infectia cu E. histolytica a fost observata la numeroase specii de primate neantropoide. Maimutele rhesus sunt, in general, rezistente si fac, in mod obisnuit, o infectie asimptomatica, dar pot suferi, in acelasi timp, o colita cronica fara gravitate. La cimpanzei, infectia poate persista lung timp in majoritatea cazurilor subclinic, dar putand deveni invadanta si determinand o colita ulcerativa si abcese hepatice. Au fost observate, de asemenea, cazuri mortale. Maimutele din Lumea Noua sunt mai sensibile decat cele din Asia si Africa. In Statele Unite, o epidemie mortala a afectat o colonie de 90 de maimute, in care jumatate au suferit o diaree hemoragica si severe dureri abdominale, murind cate 2 pana la 6 animale pe saptamana in luna cat a durat epidemia, iar 30% din acestea au prezentat la necropsie abcese hepatice. La bovinele din Africa a fost descrisa amibiaza clinica. De asemenea, sobolanii salbatici pot adaposti E. histolytica in comensalism, in intestinul gros, de unde poate invada mucoasa si determina amibiaza dizenterica.

La porc, E. polecki si alte amibii pot determina forme clinice si leziuni.

Surse de infectie si moduri de transmitere: Rezervorul de E. histolytica este omul. Infectia se transmite la om pe cale fecalo-bucala. Elementul infectant este chistul. Alimentele si apa de baut contaminate cu chisturi sunt sursele principale de infectie. Animalele contracteaza E. histolytica de la om. Transmiterea de la caine la caine sau de la caine la om nu se realizeaza decat exceptional, intrucat in intestinul cainelui nu se gasesc decat trofozoiti si nu chisturi. Infectia se poate propaga prin primatele neantropide care pot retransmite boala la om.

Intr-o grupa de 29 cimpanzei, din care initial erau atinsi numai doi de infectia cu E. histolytica, probabil contractata de la purtatori umani, peste patru ani au fost depistati zece infectati.

Principalul rezervor E. polecki este porcul. Infectia omului se produce prin ingestia de chisturi o data cu hrana sau apa.

Diagnosticul se bazeaza pe examene coprologice si serologice. Examenul direct al materiilor fecale diareice evidentiaza aproape intotdeauna prezenta trofozoitilor, in timp ce in materiile fecale tari se pun in evidenta chisturi. Probele de materii fecale diareice trebuie examinate imediat, tinand cont ca trofozoitii sunt distrusi foarte usor. Se examineaza, in general, un preparat in emulsie salina si un altul in solutie iodurata. Esantioanele proaspete pot fi colorate cu hematoxilina ferica. Examenele serologice cele mai utilizate in diagnosticul amibiazei cu E. histolytica sunt hemaglutinarea indirecta, imunodifuziunea in gel de agar, imunofluorescenta indirecta, imunoelectroforeza, contraimunoelectroforeza, aglutinarea particulelor de latex, reactia de fixare a complementului si ELISA. Examenele serologice nu pot da rezultate pozitive decat in cazul in care E. histolytica a invadat tesuturile, intrucat in forma sa comensala nu determina producerea de anticorpi si ca urmare aceste examene pot fi utilizate pentru a deosebi boala de o infectie banala.

Profilaxia: Metodele de profilaxie constau, mai ales, din masuri de igiena generala a alimentatiei si a consumului de apa, precum si igienei personale. La purtatori, indeosebi la cei care prelucreaza alimente se recomanda tratament cu metronidazol.