BIOETICA IN TEORIA SI PRACTICA MEDICO-LEGALA

BIOETICA IN TEORIA SI PRACTICA MEDICO-LEGALA

Prin caracterul sau multidisciplinar si prin natura sa definita ca fiind interdisciplinara, medicina legala este obligata sa evalueze in permanenta evolutia stiintei medicale in raport cu societatea, folosind in acest scop singurul instrument acceptabil, legea. Cu toate acestea legea nu este infailibila. Pe de o parte litera legii poate fi eludata folosind unele circumstante posibile, iar pe de alta parte spiritul legii poate fi depasit de evolutia industriala si tehnologica.

Legislatia unei societati urmeaza avansul tehnologic dar diferenta de timp dintre cele doua poate determina dezavantaje majore, mai ales prin faptul ca in medicina diferenta dintre tehnologie si legislatie se rasfrange direct asupra pacientului.

O modalitate efectiva de a depasi prapastia care se naste din cele doua componente ale vietii sociale este determinata de evolutia exploziva a bioeticii.Sunt putine ramurile activitatii medicale care sa cunoasca o atat de rapida expansiune si ascensiune; practic nici un domeniu al specialitatilor medicale actuale nu este imun la bioetica.

Aparuta ca o necesitate a medicului si a pacientului de a conserva caracterul umanitar al stintelor medicale in raport cu posibilitatile aparent nelimitate ale actului medical tehnologic, bioetica studiaza si organizeaza diferitele domenii medicale in care tehnologia moderna tinde sa dezumanizeze relatia medic-pacient.

Problema centrala a bioetici este aceea a gasirii unui echilibru intre tehnologie si medicina clasica, in scopul generarii confortului interuman caracteristic actului medical.Este insa la fel de absurd efortul de a absolutiza tehnologia medicala cat si efortul de a o ignora.

Un alt deziderat al bioeticii este acela al coordonarii cercetarii medicale ( fundamentale sau nu ) cu legislatia existenta, avand un cuvant greu prin actualizarea legislatiei sau prin initiative legislative noi in care primeaza dreptul pacientului la tratament.

Bioetica in momentul de fata a depasit stadiul doctrinar al teoriei lipsita de confirmare practica, si trateaza in mod direct problemele dificile si spinoase ale practicii de fiecare zi.

Prin activitatea sa, bioetica reprezinta o garantie a primatului interesului pacientului in raport cu dezumanizarea actului medical, a individului in raport cu societatea.

Principalele directii ale bioetici sunt privite in raport cu necesitatile medicinei legale, cu principiile universal valabile ale drepturilor omului si prin extensie cu principiile drepturilor pacientului.

1. Conceptele generale ale bioeticii moderne

Diferitele concepte care fac obiectul bioeticii, la fel ca si insasi notiunea de bioetica, nu sunt acceptate in acelasi fel. Marea cantitate de informatie vehiculata prin informatii duce la aparitia unui veritabil ,,zgomot'' informational care poate determina o diluare a unor definitii si concepte clare.

Etica ste definita ca o disciplina care studiaza sistemul de valori, normele si categoriile morale precum si continutul si modul de interconectare al acestora in viata.Din aceasta definitie apare ca o derivatie directa bioetica, dintr-o necesitate de adaptare a sistemelor mentionate la nivelul stiintelor biologice.Sunt astfel implicate conceptele fundamentale ale biologiei moderne integrate intrun ideal si avand radacini in realitatea sociala, dar accentul este pus in individ, ca element principalunic si irepetabil al societatii.

Izvoarele bioeticii se recunosc in istorie si meditatia filosofica,aliniate la cerintele unei vieti sociale.Diferenta apare din faptul ca morala tinde sa fie acceptata ca un ansamblu de fenomene sociale normate specific - o disciplina educationala pragmatica.Etica medicala este un concept care intrepatrunde bioetica fiind in fapt o parte a acesteia. Suita de percepte morale care guverneaza comportamentul corpului medical in raport cu societatea determina aparitia raspunderii administrative, morale si/sau juridice.Prin definitie deontologia medicala este o doctrina morala care cuprinde multitudinea normelor si obligatiilor etice specifice activitatii medicale.Medicul raspunde in fata societatii de totalitatea actelor determinate de actiunile si/sau inactiunile sale atat juridic cat si moral Pentru a defini axiologic obiectivul primordial al bioeticii acesta se impune ca fiind studiul relatiei medic-pacient, la care se adauga principiul demnitatii corpului uman, al respectului pentru viata precum si acela al consimtamantului liber si informat al pacientului in raport cu tratamentul la care este supus.

Bioetica actuala a cuprins intreaga lume medicala, in acest moment existand doua concepte bioetice teoretice primordiale care coexista.

Bioetica europeana se situeaza intr-un raport apropiat cu toate celelalte stiinte umaniste traditionale ( filozofia, dreptul, teologia, antropologia si istoria ).Teoriile epistemologice privind dimensiunile si universalitatea cunoasterii umane, la fel ca si cele filosofice si religioase privind omul, sanatatea si boala au avut si vor avea intotdeauna un impact semnificativ in dezvoltarea si coerenta bioeticii medicale europene. Reflectiile privind problemele morale ale sanatatii sunt considerate ca fiind o parte esentiala a unui amplu proces de clarificare a fundamentelor filosofice ale medicinei.O alta fateta a acestei probleme consta intr-o acordare mult mai pragmatica, mai ales la nivelul tarilor in care tehnologia medicala se situeaza la acelasi nivel cu abilitatile terapeutice ale medicului.Aceleasi principii fundamentale enuntate sunt subordonate preferintelor culturale, aspectelor utilitariste dar mai ales alocarii resurselor financiare.In Romania bioetica se afla la inceput de drum.Desi a fost luata in considerare de cateva decenii, bioetica romaneasca a fost subordonata criticismului absolutist.Pe masura liberalizarii sistemului social romanesc apare necesara aderarea bioeticii la una din cele doua directii teoretice mentionate. Totusi o atare alipire imediata pare putin probabila. Motivul este determinat pe de o parte de intiparirea in arhetipul nostru cultural al valorilor europene, dar pe de alta parte relativa noastra subordonare fata de pragmatismul economic, face necesara derularea bioeticii romanesti sub semnul unui pragmatism neeuropean.

Bioetica clinicii medicale

Relatia medic-pacient subordoneaza in fapt majoritatea ideilor analizate de catre bioetica, evolutiei stiintelor medicale. Din aceasta relatie se desprind diferitele aspecte analizabile ale profesiunii medicale.Sunt astfel tratate aspectele etice ale cercetarii medicale( experimentale si clinice ) tanato-etica precum si un vast material privind transplantul de organe, necesare datorita lipsei din literatura medicala romana actuala, dar mai ales prin relatia intima aparuta intre acestea si medicina legala a ultimului deceniu.O societate democratica, deschisa, pluralista in esenta ei, are in acelasi timp nevoie de morala deschisa si evolutiva, cat timp libertatea omului aduce responsabilitatea integrala fata de actele proprii, si face ca ceea ce este legal sa se presupuna ca este moral.Un astfel de rol in stiintele vietii il indeplineste prin excelenta, bioetica, ca o aplicare si complectare permanenta a eticii vechi la progresul si conditiile sociale noi prin semnificatii umane date progresului medical si legiferararilor in domeniu.Medicina actuala se dezvolta si se sprijina pe patru principii de baza, si anume:

1 - libera alegere a medicului

2 - independenta actiunii si prescriptiei sale

3 - echilibru intre secretul medical si nevoile colectivitatii si ale sanatatii publice ce aduc nevoia securitatii ( asigurariilor sociale )

4 - liberalizarea practicii medicale si remunerarea medicului, medicina gratuita generand abuzul bolnavului si favorizand functionarea actului medical.

Din toate acestea decurg, pe de o parte, noi orientari asupra rezolvarii problemei costului asistentei medicale ( rezultat prin deficitul acoperirii sale prin asigurari sociale ce se presupun a fi compensate prin planificarea activitatii medicilor, prin extinderea centrelor de sanatate, prin privatizarea industriei farmaceutice si prin limitarea accesului la studii medicale, in scopul de a se evita pseudocompetenta medicului ) si pe de alta parte problema costului asistentei medicale. Cand libertatea este autentica aceasta aduce individului autodeterminarea, insa aceasta implica informare si consimtamant precum si posibilitatea de a alege utilizand adecvat informatia medicala. Problemele sanatatii nu pot lasa indiferenta etica medicala care va trebui sa ia in calcul problemele sanatatii si in sec. XXI, precum si egalitatea accesului la ingrijiri medicale, calitatea acestor ingrijiri ,rationalizarea resurselor actului medical, apararea drepturilor individuale in fata celor colective precum si evaluarea adecvata a costurilor tehnologiilor medicale.

Bioetica actuala trebuie sa devanseze un raspuns la aceste probleme prin nevoia unei mari competente in domeniul stiintei medicale realizata prin accentuarea rolului social ( predictiv si profilactic ) al medicinei, prin liberalizarea actului medical, prin desprinderea permanenta a sensului etic din fiecare act medical, prin adaptarea medicinei la nevoile personale locale si regionale armonizandu-le in contextul evolutiei fenomenelor medicale din plan international.

Progresul medical se va caracteriza astfel prin extensia medicinei la totalitatea problemelor sociale, prin evolutia sa spre tehnicizare catre o specializare stricta. ( cum soldatul nu mai poate lupta astazi cu sulita tot astfel medicul nu mai poate lucra numai cu stetoscopul )

Consecinte a unui astfel de proces va fi abordarea fragmentara a omului, abuzul de explorari, si inevitabil ierarhizarea bolnavilor.

Abordarea constitutionala a unui drept la sanatate din care decurge dreptul persoanei la ingrijiri medicale va argumenta implicit si dreptul sau la calitatea unei vieti concordante cu aceste cuceriri.

Faptul aduce, inexorabil, respectul absolut al persoanei umane ,nerecunoasterea unor atari semnificatii condamnand omenirea la oportunism si disperare.Dintotdeauna ,remarca Ravel, suprema vocatie a intelectualului a fost cunoasterea pusa in slujba omului, orice contradictie intre cunoastere si sensul uman generand comportamente primitive.Mutatis mutandis, este ilustrativa contradictia actuala dintre armele artificiale descoperite de om, si armele sale naturale ,contradictie ce poate creea pericolul disparitiei sale ca specie. De aici nevoia de a trece de la cultura informatiei stiintifice la cultura stiintifica ce lumineaza omul.Cand dupa rastignirea lui Isus, Iosif din Arimateia cobora de pe Golgota si a intrebat pe un tanar de pe o piatra de ce plange, acesta a spus ca si el a vindecat pe un bolnav dar nu a fost rastignit. Se estimeaza ( plecand de la secolele de filozofie care au facut posibil Auschwitz-ul ) ca pozitivismul actual pregateste omenirii cea mai mare catastrofa, cea mai mare criza umana ,absurda ,din care va decurge criza moralei sale, dupa metafora ca un copac creste fara zgomot dar trazneste puternic atunci cand cade.Daca adaugam la aceasta viziune ineficienta luptei omenirii cu bolile civilizatiei

( alcoolismul, sinuciderile, toxicomaniile, bolile iatrogene, perversiunile ) sau extinderea eutanasiei ce face posibila ca orice moarte sa poata fi deliberata si imorala, se prefigureaza o viziune apocaliptica a omenirii in care poate fi atrasa si medicina.

In fata unei asemenea viziuni se revigoreaza functia apostolica a medicinei, si anume acea realizare a binelui suprem spre care tinde omul, prin etica ce secondeaza stiinta.Dramatice apar aspecte ale devenirii si destinului omului, relevate de genetica si care pe drept cuvant s-a numit si ,,bioetica viitorului' ( cartografierea genomului uman - un aspect etic dar si social deontologic) In viitor, bioetica va fi confruntata cu probleme etice mult mai grave si in rezolvarea carora va trebui sa plece de la principiile fundamentale ale medicinei.

Astfel:- medicul si cercetatorul poarta intreaga raspundere privind integritatea genetica a omului, ca un drept al sau la un patrimoniu nealterat si astfel raspunderea privind rezolvarea conflictului aparut intre problemele sanatatii publice si libertatea reproducerii - sau reducerea bolilor genetic si dreptul la intimitate si viata privata

- protectia corpului uman in virtutea sanctitatii sale ( sanctity of life ) de la conceptie si pana la moartea reala deci a inceputului si sfarsitului vietii.

- incriminarea responsabilitatii medicului pentru situatiile mai sus mentionate.

Pentru cele afirmate mai sus bioetica trebuie sa-si gaseasca locul adecvat si in invatamant, ea fiind un principiu si o conditie de formare a unui viitor medic.Comunitatea Europeana si UNESCO recomanda o armonizare a studiilor medicale dintre tari, pentru a se evita acel derapaj deontologic al practicii medicale.Aceste organizatii recomanda, de asemenea, libera circulatie a medicilor si medicamentelor precum si infiintarea si sustinerea organismelor de protectie medicala de catre societate si invatamant.La propunerea de mai sus trebuie adaugate principii metodologice specifice invatamantului bioetic, numai astfel virtutea medicala se va invata eficace si va avea aptitudinea de a evita ca in viitor sa platim un politist in loc ca astazi sa platim un educator.

3. De la dreptul natural la bioetica

Este cunoscuta afirmatia lui Lorentz cum ca, de la natura, omul nu este suficient de bun pentru cerintele vietii moderne, de unde nevoia ca morala rationala sa complecteze lacunele moralei naturale. Sub acest aspect, daca morala naturala este universala, atunci si sentimentul consacrat de lege, de a fi drept, devine universal.

Astazi disocierea dintre evolutia culturala a omului si evolutia sa genetica este totala, daca avem in vedere faptul ca parcurgem o epoca a construirii celor mai feroce arme artificiale, care au indepartat pe om de la natura, de comportamentele arhaice de linistire a agresivitatii, mijloacele de inhibitie naturala a agresivitatii nemaiputand tine sub control aceste arme.Progresul tehnologic a minimalizat riscurile si a maximalizat beneficiile, a relaxat autocontrolul, autoconstrangerea si a generat criza morala a societatii.

Progresul trebuie sa fie eficace, uman fara a fi insa opresiv, sa fie aplicat dupa criterii morale si juridice, deci sa respecte libertatea umana ca o norma a responsabilitatii omului de stiinta, sa fie aprobat de opinia publica si sa fie indemnizat in prejudiciile aduse persoanei.

Desi aceste progrese au crescut puterile omului asupra naturii si au facut viata mai usoara, pot avea insa si efecte negative, asa cum ar fi estomparea dreptului de viata privata, dezvoltarea lor dupa criterii de profit cu riscul de a oferi o imagine cu o putere necontrolata a stiintei si implicit de incalcare a consensului de opinie publica, daca legea nu ar interveni in reglementarea unor atari raporturi.Ori intotdeauna puterea legii s-a nascut din consens, din convingerea populatiei, si cu atat mai mult se impune astazi intrun stat democratic.

Relatia drept natural-lege.

Dupa atotputernicia statului din antichitate ( caruia nici moartea lui Socrate nu i s-a putut opune, si care facea ca la romani dreptul natural sa confere ratiuni juridice bogate,) J. Locke si Montesque insista ca drepturile naturale ale omului sa fie recunoscute, fapt ce a premers teoria contractului social prin care oamenii au renuntat la o parte din aceste drepturi in favoarea constituirii societatii civile ( J.J.Rouseau ).H. Grotius vedea originea dreptului in aceste drepturi naturale laicizate; Toma d'Aquino vedea binele in lucrurile naturale, ambii pretinzind ca drepturile naturale dirijeaza relatiile sociale in sensul respectului a tot ce este al altuia, respectul angajamentelor asumate, repararii prejudiciilor pricinuite altora, a pedepselor echitabile.Ulterior dreptul natural domina dreptul pozitiv .L. Duguit, Im. Kant vedeau in drepturile naturale o sursa a imperativelor juridice, orice indepartare de la aceste drepturi putind duce la o legislatie ingusta ( Colin si Capitant ).

In Romania, S Barnutiu ( Iasi ) scrie despre Dreptul Natural Public si Privat in 1867, iar M. Djuvara apreciaza ca dreptul este o sinteza superioara a moralului cu socialul, sinteza a tot ceea ce este viu si real, a psihicului cu biologicul, desi nega o legislatie rationala.

Dreptul natural trebuie sa includa ca o conditie bazala, atat corpul cat si sanatatea si libertatea, orice solidaritate sociala neputand fi reala daca nu exista o unitate intre drepturile naturale si stat.

Pe de alta parte relaxarea autocontrolului si a autorestrangerii la care asistam face ca drepturile naturale sa nu mai poata fi separate de stat, de unde necesitatea interventiei sale permanente.Cutumele, expresie prin excelenta a dreptului natural, trebuiesc depasite prin legiferari adecvate, cel putin in cuprinderea lor.

Evolutia dreptului ofera multiple exemple de legi naturale, daca nu ne-am referi decat la conventii, ( contracte sinalagmatice ) la obligatia indemnizarii prejudiciilor ( a repararii greselilor ), a echivalentelor prestatiilor ( ,,de rem verso' ) a calitatii prin neandeplinirea obligatiilor, a recunoasterii drepturilor subiective, sau al recunoasterii abuzului de drept facut prin incalcarea drepturilor naturale. H. Savatier considera ca abuzul de drept devine expresia conflictului dintre morala si drept.

Din cele de mai sus rezulta, cu pertinenta ca viata si sanatatea sunt un drept natural, atat timp cat ele sub aspect genetic sunt unice, originale, bazate pe individualitate genetica iar respectul acestor drepturi a fost si este un efort si un important factor de umanizare, coeficient si produs al dezvoltarii societatii.De altfel legislatia moderna a consacrat o institutie penala privind refuzul de a da ajutor unei persoaone in pericol. ( art. 315. Cod Penal Roman ,,Lasarea fara ajutor').Sub acest aspect, I. Dobrinescu considera ca dreptul trebuie sa se ocupe de problemele fundamentale ale naturii si conditiei umane, ca modalitate specifica de conservare si transmitere a valorilor. De aceea, legile actuale trebuie sa cuprinda reguli de conduita, reguli speciale ( cu caracter social ), generale si impersonale, obligatorii si flexibile avand in vedere dinamismul vietii sociale.Pana atunci orice stat de drept trebuie sa cuprinda, prin legile sale, o sfera cat mai larga a vietii sociale si sa dea acestor legi o forta de aplicare superioara altor norme.Mai mult, chiar si unele discipline judiciare, ca de exemplu criminologia, pot fi considerate specialitatii de granita intre drept si biologie, puternic influentate de dreptul natural ,cat timp infractiunea este o fapta a unei persoane umane si depinde de personalitatea autorului plasata intr-o situatie de viata.

5. Dreptul natural si justitia in fata integritatii psiho- fizice umane

Justitia bazata pe dreptul natural ofera indivizilor un maxim de coeziune afectiva, un sentiment real al protectiei prin unitatea grupului,si de aceea acest fapt se impune ca cea mai buna civilizatie (F. M. Dostoevski spunea ca daca Dumnezeu nu ar exista totul ar fi permis.).

Mutatis mutandis ,daca legiferarile nu ar tine cont de achizitiile stiintelor vietii, principiile indisponsibilitatii si nepatrimonialitatii corpului uman ar fi incalcate.Ori ,cum nici o instanta social-umana nu este mai presus de ratiune- asa cum este dreptul, ratiunea ar deveni inoperanta pe plan moral daca dreptul nu ar tine cont de aceasta ratiune, cat timp poate servi si binelui si raului ( Soloviov ),si ea trebuia adusa pe fagasul de a servi numai binele.

Sub aspect biologic drepturile omului au o baza genetica in individualitatea si originalitatea fiecarei fiinte umane. Din acestea trebuie sa derive drepturile omului la libertate, integritate si intimitate.

Astazi, noile tehnologii au estompat unele dintre aceste drepturi prin riscul conceperii omului ca un obiect si nu ca subiect al acestor drepturi, afirmarea principiului indisponsabilitatii corpului uman ( de a fi in afara oricaror tranzactii si a nu se putea atinge de el fara consimtamantul persoanei ), ca si al nepatrimonialitatii corpului ( care nu poate fi obiect de proprietate, de unde rezulta inviolabilitatea si suveranitatea persoanei ) nu se pot garanta fara o legiferarea corespunzatoare si cuprinzatoare.Este necesara o legiferare concordanta achizitiilor stiintifice in masura de a crea o jurisprudenta adecvata si a da dinamism legislatiei si practicii judiciare.

In antichitate drepturile omului erau concepute ca drepturi naturale chiar daca prin substratul lor rational au exprimat indatoririle si responsabilitatile ce revin omului prin insasi natura sa de fiinta creata dupa un model divin. Ulterior cei trei mari corifei ai dreptului natural, Vico, Pufendorf si Grotius, au sistematizat si conchis:

1. Dreptul natural este fundamentul dreptului -criteriu al justitiei, criteriul ideal al dreptului pozitiv.

Dreptul natural si dreptul pozitiv sunt doua aspecte complementare ale aceleasi realitatii, absolute ,,erga omnes'. Cu alte cuvinte omul devine fundamentul ultim al dreptului.

3. Lipsa elementelor natural-rationale din drept poate naste ,,Monstri' de legi

4. Evolutia dreptului de la statut la contract de la norme impuse la stabilirea de raporturi juridice prin vointa proprie, expresia recunoasterii autonomiei persoanei, nu se poate face decat prin raportare permanenta la fiinta umana, universala si absoluta.

5. Morala naturala nu ne pune la adapost de rau de aceea este nevoie de interventia dreptului pentru a face ca fiinta umana sa fie mai presus decat conditia sa.

De aceea interdictia impusa de dreptul natural este impusa si astazi de bioetica,- privind traficul de organe, utilizarea industriala a embrionilor, inchirierea uterului matern. etc.

6. Relatia dintre dreptul natural si drepturile omului

Etapa normativa a solutiilor legale privind aplicarea rezultatelor stiintifice la om se bazeaza pe respectul absolut al drepturilor omului.

Ordinea juridica este o conceptie despre viata, in centrul dreptului fiind ideea de respect absolut al persoanei umane ( O. Ionescu ). Cand legea se bazeaza pe astfel de principii generale si permanente, vicisitudinile vietii sociale nu le schimba si ele dau stabilitate societatii.O. Ionescu spunea: ,,Daca legea apara valorile fundamentale ale omului la libertate si demnitate, ea va fi in masura sa dea stabilitate si sa aduca progresul social'.

Drepturile omului sunt un ideal pentru umanitate, fapt ce obliga la protectia statala si internationala in exercitarea lor, cat timp aceste drepturi ale personalitatii umane sunt absolute, opozabile ,,erga omnes', impresciptibile si personale ( implicand consimtamantul ).

Sub aceste aspecte, adevarata legislatie trebuie sa se impuna ca o concordanta a faptelor stiintifice cu normele si principiile dreptului, pentru a evita incalcarea lor prin explorari abuzive circumstante aleatorii de viata si publicizare inadecvata.

Medicina-legala poate ocupa spatiul in care elementele vietii trebuiesc examinate din punct de vedere al articulatiilor lor sociale si a mizelor lor legale, de la conceptie si pana la moarte.

*Starile de limita dintre viata si moarte obliga la un diagnostic real de moarte mai ales in epoca transplantelor de organe unice, in scopul de a nu se da imaginea puterii absolute de decizie a medicului asupra vietii si a mortii.

Dar respectul vietii nu trebuie dus pana la absurd prin prelungirea agoniei si a vietii vegetative ( vietii fara speranta ) acest respect trebuind sa se substituie respectului calitatii vietii iar demnitatea omului sa se substiuie libertatii de a dispune ,,nelimitat' de viata.Sub acest aspect legiferarile eutanasice impuse de un pronostic infaust, fara alternativa terapeutica sau vitala, cu deplinatatea unei decizii libere, devin comentabile medical cat timp, in 80 % cazuri, o atare constiinta este afectata depresiv.In aceeasi masura suicidul asistat devine in contradictie cu protectia caracterului sacru al vietii, desi se pretinde ca este mai bine a avea o practica reglementata decat una clandestina.

In toate aceste cazuri, problema dreptului la informare si al unui consimtamant liber, expres, informat si specific este absolut necesar ( daca nu chiar obligatoriu ).Diferentierea si legiferarea valabilitatii consimtamantului functie de o stare de necesitate, de o situatie riscanta sau de o alta anodina, se discuta din ratiuni umane si medicale.

*Legat de starile terminale se impune legiferarea recoltarilor de tesuturi din viata, plecand de la drepturile asupra corpului care nu pot fi comercializate ci impuse doar de scopuri terapeutice si umane.

In conditiile unui consimtamant clar, expres si specific si in mod subsecvent cu respectarea conditiilor impuse donatorului si anume, informarea despre riscuri, consimtamant dat in prezenta a doi martori, proceduri tehnice in afara pericolului pentru viata sa, precum si interzicerea recoltarilor de la minori sau de la bolnavi fara discernamant,problema este elucidata de normativele in vigoare.

Pentru donatorii decedati, si unde nevoia este de organe unice consimtamantul se poate lua dupa moarte, cu acordul familiei, cu stabilirea certa de doua echipe a momentului mortii.De asemenea, se impun conditii pentru receptor, printre care nevoia ca transplantul sa raspunda unei stari de necesitate, cu dreptul receptorului de a refuza si cu o posologie stiintifica a riscurilor eventuale.

Donarea de organe, trebuie apoi sa fie benevola ( voluntara ) si anonima, mai ales astazi cand exista riscul traficului de organe, a corpului care a devenit obiect nou pe piata.

* In zonele de risc ale practicii medicale, cum ar fi zona dintre viata si moarte, legea trebuie sa evite ca medicul sa violenteze natura prin abuzuri privind diagnosticul de moarte, prin prelungirea nejustificata a vietii, ca si separarea sexualitatii de reproducere, cand mijloacele si rezultatele cunoasterii stintifice se pot intoarce impotriva omului.

* Problema momentului cand incepe viata ( imediat dupa fecundare, cand se structureaza axul neural ,sau dupa sase luni ) ca si manipularile pe embrioni, trebuiesc legiferate in acord cu prevederile Consiliului Europei.

Consiliul Europei a legiferat reproducerea medical-asistata prin urmatoarele conditii consecutiv carora puterile omului asupra altuia obliga la limite etice si juridice si anume:

- libertatea cuplului de a decide, cu indicatii trapeutice pentru sterilitate

- conferirea de garantii tehnice si de secret medical

- consimtamantul avizat prin aducerea la cunostinta a consecintelor actului medical

- reglementarea situatiei viitorilor copii

- realizarea actului medical numai in scop umanitar cu interzicerea oricaror tranzactii

- raspunderea medicului pentru rezultat

Din cele de mai sus rezulta o noua filiatie ( alaturi de cea de sange, rezultata prin reproducere medical-asistata in interiorul cuplului (autoinseminatiei ) sau printr-o terta persoana ( de la un donator in cazul heteroinseminatiei ) de unde posibilitatea recunoasterii paternitatii, a unei filiatii adoptive, de la o mama purtatoare sau a unor copii vanduti de catre parintii biologici.

*Problemele demografice legate de avort, aduc in discutie pericolul imbatrinirii populatiei ( cand cei peste 60 ani depasesc 10 % ) prin conditiile acordate dreptului cuplului de a decide numarul si momentul aparitiei unui copil.Contraceptia temporara obliga la recomandarea sa medicala prin consimtamant si control periodic la informare asupra riscurilor si cu responsabilitate pentru rezultat.

In acelasi context sterilizarea ( contraceptia definitiva ) va fi o solutie medicala extrema ce obliga la consultarea si consimtamantul cuplului cu un consimtamant cert si nu ambivalent si in conditiile unei responsabilitati de rezultat.Se impune un echilibru de reglementari intre cele restrictive care duc la denatalitate si cele laxiste care duc la o societate a mortii.Intre aceste limite, o reglementare a avortului trebuie sa vizeze inserarea instinctului sexual intr-o finalitate biologica si culturala a speciei.

* Interventile mutilante implica, de asemenea, restrictii legislative rezumate la stari de necesitate ca solutii unice , ultime si cu consimtamantul bolnavului si al cuplului.

Se incadreaza aici, alaturi de sterilitate, lobotomia sau hemicorporectomia si transsexualismul, pentru care Parlamentul European cere timp de reflectie pacientilor pentru un an, numai pentru transexuali primari, prin consimtamant clar si scris, cu excluderea minorilor si dupa efectuarea schimbarii juridice a sexului.

* Periculozitatea pentru viata a leziunilor implica o reglementare certa, de tip ,, hic et nunc' pentru a nu se confunda cu tentativa de omor raportata la regiune, organ sau de tratament.

Definirea organului trebuie sa fie certa si clasificabila in organe indispensabile vietii, utile si care nu sunt importante functiilor vitale.

Legat de definirea organului se pune si problema slutirii, ca schimbare a infatisarii native a persoanei, obligind la inlocuirea notiunii cu cel de prejudiciu gradat adus functiei estetice.

* Dreptul asupra corpului poate merge pana la refuzul prin care acesta poate fi o proba contrara, riscand a deveni un abuz daca nu este autorizat de lege sau justitie, tot asa ca si narcoanaliza sau detectarea minciunii.

In acest contest se poate incadra si refuzul de a declara un inocent, sau de a nu depune marturie in favoarea unui inocent.

* Pruncuciderea, in legiferarea actuala, include inadvertente stiintifice asa cum ar fi nedefinirea stiintifica a starii de nou nascut, laxitatea reducerii sale la cauze pur psihice, limitele cu avortul ( dupa luna a VI-a sau dupa declansarea travaliului ) inadvertente ce trebuiesc corectate

* In medicina traficului rutier, nivelul alcolemiei penale nu mai corespunde frecventei accidentelor ci dimpotriva, confera un fals sentiment de securitate, atat timp cat 40% din accidente se produc sub acest nivel.

* Solicitarea expertizei medico-legale psihiatrice trebuie sa se impuna pentru cazuri delimitate de lege, asa cum ar fi omorul patologic, antecedentele de boala, minoritatea, imposibilitatea comunicarii cu bolnavul, iar discernamantul trebuie admis ca fiind si diminuat cu posibilitatea de a fi modulat in limitele sanctiunii penale.Se impun a fi legiferate indicatiile de reeducare pentru care a militat si C. Lombrosso.

Nocivitatea comportamentului bolnavului psihic, obliga la o noua legiferare dupa modelul altor legislatii si anume:

- la cererea familiei sau altor institutii se arata oportunitatea consultatiei

- o comisie de specialisti apreciaza oportunitatea internarii

- elibereaza ( comisia ) un certificat in primele 24 ore urmat de instituirea controlului instantei care trebuie anuntata in termen .

Legat de aceasta, se impune si dezvaluirea secretului atunci cand periculozitatea individualizeaza o persoana determinata ( cazul Tarasof ) sau prin periculozitatea generala, chiar neindividualizata ( cazul Reagan ).

*In domeniul infractiunilor sexuale violul trebuie definit ca un raport sexual cu intromisiune vaginala,pentru a fi diferentiat de tentativa de viol,iar perversiunile sexuale trebuie sa includa o clasificare medicala si nu cea actuala caduca.

*Maladia SIDA ridica acute probleme judiciare si in scopul evitarii discriminarilor, se impune reglementarea legitimarii testelor de depistare, confidentialitatea rezltatelor, informarea cuplului sau succesorilor. etc., cu sanctionarea judiciara a nedenuntarii bolii, transmiterii bolii, contaminarii prin transfuzie, responsabilitatii spitalului, a refuzului de tratament de catre medic.

* Greva foamei ridica de asemenea atitudini antinomice intre interventia si tratarea situatiei ca o stare de necesitate ( atata timp cat viata este sacra si nu se poate dispune de ea, interventia devine salutara, ca si in tentativele de suicid ) sau impotriva orcarui ajutor medical, ori de cate ori refuzul este obstinat, scris si constient.

* Tortura obliga pe medic la neparticiparea totala ( fiind interzisa, in mod expres, prin lege ) fapt ce nu exclude elaborarea unui cod dentologic particular pentru persoanele ce lucreaza in aceste situatii de inalt risc.

* Cercetarile clinice pe om sunt avantajate in multe tari de legiferari speciale,( ex. Legea Huriet - Franta ) cu prevederea urmatoarelor conditii:

- protectia persoanei, indicata pentru orice medicament nou

- consimtamantul clar

- pastrarea integritatii persoanei

- indemnizatia consecutiva in caz de prejudiciu

- apelul la justitie ori de cate ori apar probleme particulare

Cercetarile pe copii nu se pot face decat exclusiv in benificiul lor, acestia fiind asimilati in interese cu adultii si avand consimtamantul valid al parintilor.

* Legislatia toxicomaniei include pedeapsa pentru consum ilegal, pedeapsa medicului ce da o reteta sau pentru neanuntarea cazurilor, chiar definirea toxicomaniei, cu considerarea consimtamantului ocazional ca o predelicventa si cu informarea tribunalului din trei in trei luni, fiind posibila eliberarea conditionata intr-o institutie de tratament.

* Protectia copiilor fata de abuzurile parintilor impune de asemenea o legiferare, cea mai stricta fiind acum in Anglia.

* Violenta intrafamiliala nu poate fi considerata de catre justitie ca o problema privata iar delicventa minorilor, o anticamera a delicventei adultului, trebuie insa sa se bucure de un program umanitar de prevenire.

* Responsabilitatea judiciara a profesiunii medicale obliga la:

- criterii delimitative cu responsabilitatea dentologica

- delimitarea erorii de greseala

- stabilirea criteriilor care stabilesc greseala.

* Se impune reglementarea prin asigurari sociale pentru riscurile imprevizibile, cazurile de forta majora ca si pentru invatamantul medical, unde asigurarile pot veni in special in sprijinul insusirii competentei profesionale. Culpa profesionala adaugata culpei prin agresiune se poate impune drept complicitate, cu o cauzalitate dependenta sau inclusa in cauza initiala.

* Se impune a fi reglementata si relatia dintre mass-media si delicventa.

De la introducerea televiziunii, ce sensibilizeaza la delicventa in S.U.A suicidul s-a triplat ( efect Werther ).O monitorizare a programelor de televiziune pe 25 ani in S.U.A a aratat ca 8 din 10 programe sunt cu scene de violenta.S-a stabilit ca acesti copii privesc 8 scene de violenta pe ora, fapt ce a facut ca Franta sa propuna legea stoparii violentei publicitare.

Consiliul Europei intr-o interventie din mai 1995 a acuzat ziarele ca ocupa 10 % din suprafata lor cu violenta si prin aceasta nu face o priza utila de constinta publica.

7. Drepturile naturale ale omului si statutul de drept

Daca admitem ca omul este o valoare scop si toate celelalte sunt valori mijloace, atunci, trebuie sa admitem, o data cu G. Ripert ca dreptul de legiferare este dominat de legea morala ca natura si scop al desavarsirii omului.Desi stiintele umane nu au pretentii de normativitate, rationalizarea realului prin stiinta reprezinta o certa posibilitate de adaptare a omului prin stiinta la mediul sau de existenta.Pe de alta parte cel mai izbitor efect practic al stiintei este acela ca, desi ea face posibila imbogatirea vietii, in acelasi timp o complica.Aceste doua aspecte aduc in discutie rolul unor discipline de granita ca medicina legala si bioetica.

Medicina legala si bioetica pot realiza o unificare euristica, creatoare, care apoi prin baza legiferarilor adoptate sa aiba aptitudinea de a inlatura anomia sociala, inteleasa major de Parsons ca o lipsa a modelelor institutionale.

Medicina legala si Bioetica pot capata sarcina de a alimenta stiintele de partea acestei granite, pot face legatura dintre stiintele vietii si drepturile inalienabile ale omului, pot sa devina obiect al legiferarii, devansand astfel legislatia.In domeniul vietii si sanatatii persoanei, numai in acest mod legea poate garanta protectia spiritului asupra realului, poate reda stiintei semnificatia sa pentru viata, poate permeabiliza omul la uman si dreptate dand caracter valorizator stiintei ( Gh. Scripcaru ).

Pentru ca cercetarile si cuceririle stiintelor vietii sa fie compatibile cu drepturile omului si cu principiile dreptului activitatea umana trebuie sa fie ghidata de judecatiile clare ale legiuitorului.Numai prin devansarea permanenta a legiferarilor in domeniul vietii si sanatatii, dreptul poate da continut mecanismelor ce promoveaza libertatea omului si drepturile sale.

In prefata la ,,Responsabilitatea medicala' lucrare a lui Fruma din 1944, M Kernbach concepea medicina legata ca o auxiliara pozitivista a dreptului, prin aceasta intelegand rolul stiintei in devansarea legii mai ales atunci cand e vorba de dreptul medical.Bioetica, aceasta ,,justitie de constiinta' a medicinei trebuie sa proceada dreptul daca admitem ca justitia se bazeaza pe adevar iar adevarul este intotdeauna stiintific .

In secolul actual justitia nu se poate dispensa de stiinta, atat in legiferarea institutiilor judiciare cat si in administrarea lor.Controlul social asupra relatiilor dintre tehnica si om prin drept nu se poate realiza daca nu tinem cont de invidivizii ce o alcatuiesc, de drepturile si libertatiile lor, de limitele acestor drepturi sau de consecintele incalcarii lor, G. Ripert cerea recreerea unui drept medical special.

8. Aspecte procesuale ,,de lege ferenda'

In domeniul vietii si sanatatii, medicina se impune ca o noua stiinta a protectiei si respectului drepturilor umane, de aceea o noua legislatie trebuie sa fie deschisa reglementarilor europene.In acest scop activitatea medicala implica:

- principiul independentei , prin aceea ca adevarul poseda o existenta independenta, de unde va rezulta neutralitatea si impartialitatea omului de stiinta.

Din principiul independentei decurge libertatea expertului care, prin lege, devine o libertate garantata ca autonomie iar prin justitie apare libertatea independentei opiniilor sale.

- principiul respectarii autonomiei persoanei, implica respectul oficialitatii( in penal si al contradictorialitatii ( in civil ) cu garantarea dreptului la informare, la consimtamant, ca si a dreptului de a cunoaste concluziile expertizei, de a fi asistat de medici personali, iar pentru expert, de a lua in considerare obiectiunile acestor parti.

-principiul autoritatii expertului obliga la impartialitate, profesiune de credinta si gratificare adecvata, consecutiv competentei ce se va vrea maxima, in scopul de a creste coeficientul stiintific al expertizei.Vidul juridic expertal actual obliga a fi umplut cu criterii dentologice ( cutume profesionale) si stiintifice care pot fi surse de drept.Prin aceasta, principiul autoritatii expertului si statutul sau vor castiga in autoritate ,competenta si constinciozitate ,vor crea imaginea medical- expertala a obligatiei de constatare si nu de conciliere, imaginea obiectivitatii stiintifice indiferent cui ii apartine aceasta.

-Prin Legea 19/1990 si prin articolele 20, 22, 23, 33 si 44 din Constitutia Romaniei se ocrotesc si garanteaza drepturile inalienabile ale persoanei umane, interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Drepturilor Omului cu Pactele si Tratatele la care Romania este parte, in caz de neconcordnta avand prioritate reglementarile internationale. Declaratiile si Conventiile Consiliului Europei includ recomandari privind intarirea solidaritatii europene ( prin respectarea drepturilor si libertatilor omului ), identificarea de noi amenintari la existenta acestor drepturi, sensibilizarea opiniei publice privind evolutia si importanta ocrotirii lor.Stiinta, calauzita de utilitate si eficacitate, poate naste conflicte de constiinta intre riscuri si beneficii, intre cercetator si opinia publica, motiv pentru care, cercetarea pe om este obligata a respecta dimensiunile naturale sacre, ale demnitatii umane.In acest sens Miscarea Universala pentru Responsabilitatea Stiintei militeaza pentru introducerea unui nou articol in Declaratia Drepturilor Omului si anume acela dupa care ,,cunoasterea stiintifica nu trebuie utilizata decat pentru a servi demnitatea, integritatea si devenirea omului'.

Pentru a nu incalca drepturile omului, tehnologiile biomedicale moderne nu vor transforma omul intr-un obiect, neestompand dreptul la viata privata.

Va trebui multa atentie in acest sector privilegiat din partea legiuitorului pentru ca stiinta sa nu se dezvolte dupa criterii de profit, incat nu stiinta sa fie rejetata ci aplicarea sa incorecta, fiind necesar ca stiinta sa fie eficace dar nu opresiva.

In intinerarul biologic dintre conceptie si moarte, stiinta ridica multiple dileme etice care trebuie rezolvate prin respectul absolut al fiintei umane, printr-un permanent echilibru stiinta-dezvoltare-semnificatie.Bioetica se impune ca o legatura de filiatie intre stiinta si drepturile omului si include doua aspecte:

- al respectului omului ca intreg ( fragmentat azi in gameti, embrioni, organe de transplant )

- evitarea oricaror abuzuri asupra libertatii de exprimare a omului.

Stiinta are nevoie de o etica evolutiva, dinamica si deschisa, conform dreptului sacru al persoanei; bioetica devanseaza dreptul ca si rezolutiile si conventiile din domeniul stiintei pentru ca scopul stiintei si integritatea omului sa nu fie afectate.Ca si dreptul natural drepturile omului devin piatra de incercare a bioeticii pozitive cu misiunea de a respecta inviolabilitatea corpului uman prin plasarea sa in afara oricarui comert.In virtutea acestor drepturi, atingerea corpului uman nu se poate face decat din necesitate terapeutica pentru persoana umana, numai prin prevederi legale si nici dupa moarte sau ,,res nullius', corpul uman nu poate fi fragmentat.

Evolutia relatiei dintre drept si bioetica a parcurs un drum lung si sinuos, de la puterile sacerdotale ale medicului pana la garantiile de independenta si libertate ale bolnavului, de la increderea totala in medic pana la consimtamantul liber. In conditiile in care omul a devenit stapan al procreatiei, ereditatii si al creierului, la rigoarea rece a stiintei trebuie adaugata caldura vietii inspirate de dragoste pentru om ( J. Bernard ). Arta de a dirija cercetarea stiintifica prin bioetica devine un gardian al aplicarii acestor cuceriri la omNumai bioetica va fi in masura a rezilia conflicte ca acelea dintre respectul absolut al drepturilor persoanei asupra corpului si incriminarea lipsei de ajutor necesar unei persoane in pericol, sau dintre un testament biologic de refuz al tratamentului si o stare de necesitate.

Conventiile si Recomandariile Consiliului si Parlamentului Europei au luat in considerare probleme precum cercetarea stiintifica pe om, rolul A.D.N.-ului in sistemul justitiei penale, reproducerea medical asistata, transplantele, protectia bolnavilor psihici, dreptul la ereditate si confirma faptul ca ,,impactul dezvoltarii stiintei cu drepturile omului a creat si face o noua stiinta universala, bioetica a carei priza este pozitiva in Comunitatea Europeana'.(Gh.Scripcaru).

Jurisprudenta Curtii Europene traduce in viata spiritul bioeticii prin crearea unui permanent echilibru intre protectia persoanei si sanatatea colectivitatii, corectand diferitele hotarari ale statelor membre, atat deciziile cat si propunerile ,,de lege ferenda' fiind precedate de rapoarte de bioetica.

Bioetica si progresul stiintei au schimbat si optica clasica privind responsabilitatea medicala.Progresul tehnic medical face ca aceasta responsabilitate sa alunece mai mult catre o acoperire prin asigurari a riscurilor aduse de stiinta actuala, justificat de dreptul constitutional la asigurarea sanatatii, de accesul la ingrijiri medicale si de aici obligativitatea indemnizarii.

Prin aceasta riscul unei responsabilitatii profesionale obiective ( ,,ubi emolumentum ibi onus' ) poate fi redus numai prin valori si criterii etico-judiciare precum autodeterminarea persoanei, beneficiul individual si social al actului medical ( minimalizarea riscurilor si maximalizarea beneficiilor ) si chiar avizul justitiei in cazurile dificile. Aceste principii imuabile ale drepturilor omului se reflecta in cele ale primordialitatii persoanei, al demnitatii, al inviolabilitatii si indisponibilitatii corpului.Mai mult, in cazul incalcarii acestor drepturi sita penala, prea larga pentru evaluarea raspunderii se impune a fi ingustata prin aceleasi criterii bioetice, iar un statut bioetic de ordin medical sa constituie o garantie de moralitate ,probitate si fidelitate oferite opiniei publice acolo unde legile tac. ( Gh Scripcaru ).De aceea, incriminarea unor abuzuri medicale sustine afirmatia ca juristii si medicii trebuie sa fie primii chemati in a promova drepturile omului.

In nelinistile umane privind posibilitatea schimbarii omului prin stiinta, bioetica aduce speranta respectului si renasterii permanente a valorilor umane, a renasterii omului ca unicat ce obliga la un respect absolut de la conceptie pana la moarte.Mentalitatii pur stiintifice a omului ca obiect in cercetare, bietica ii opune conceptia omului ca suveran pe corpul sau, ca subiect al dragostei si compasiunii interumane si medicale.Responsabilizarea activitatii de cercetare biomedicala si de ingrijire medicala trebuie sa fie un exemplu de ceea ce ar trebui sa fie baza unei democratii reale.In fata progresului stiintific si tehnologic biomedical ce poate ameninta viitorul drepturilor omului, respectul valorilor umane ramane singura pavaza.

Declaratia Drepturilor Omului din 1948, ce proclama dreptul oricarei fiinte la viata, libertate si securitate a fost apoi complectata cu multiple alte Convectii si Declaratii, printre care: Conventia impotriva torturii ,tratamentelor inumane sau degradante ( ONU1984 ), Conventia privind reprimarea traficului de fiinte umane ( ONU 1950 ), Declaratia drepturilor copilului 1959,Conventia privind imprescriptibilitatea crimelor de razboi si impotriva umanitatii ( ONU 1968 ), instituindu-se un comitet impotriva torturii, un comitet international al drepturilor omului, recomandand tuturor statelor a garanta si a-si alinia aceste drepturi.

Prin Legea 19/1990 Romania adera la Conventia impotriva torturii iar in art. 20, Constitutia Romaniei include dispozitii privind drepturile si libertatiile cetatenilor ce se vor interpreta si aplica in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte, in caz de neconcordanta avand prioritate reglementariile internationale.Art. 22 garanteaza dreptul la integritatea fizica si psihica, nimeni neputand fi supus torturii, tratamentelor inumane sau degradante.

Art. 23 include ca libertatea individuala si siguranta persoanelor fiind inviolabile, iar art. 26 obliga autoritatiile sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala si privata, persoanele fizice avand dreptul de a dispune de ele insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.Art. 33 garanteaza ocrotirea sanatatii, iar art. 44 consacra egalitatea sotilor in drepturi si datoria parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.

Din declaratiile, Conventiile si Tratatele privind Drepturile Omului, rezulta ca acestea sunt individuale si defensive, active si pozitive, doar principiul subsidiaritatii si proportionalitatii limitandu-le prin nevoi protectiei altei persoane .Apoi drepturile omului cuprind si institutii sociale care sunt obligate sa supravegheze si garanteze respectarea acestora. Declaratiile si Conventiile Consiliului Europei poseda imperative cum ar fi intarirea prin respectarea drepturilor si libertatilor omului, a solidaritatii europene, identificarea de noi amenintari la existenta acestor drepturi, sensibilizarea opiniei publice fata de importanta ocrotirii lor si cautarea de solutii juridice si etice privind evolutia stiintelor contemporane. Accesul general, national si universal la conditia de sanatate, Miscarea Universala pentru Responsabilizarea Stiintei ( MURS ) sunt organisme care pledeaza pentru un nou articol la Declaratia Drepturilor Omului si anume:,,Cunoasterea stiintifica nu trebuie utilizata decat pentru a servi demnitatea,integritatea si devenirea omului' Din caracterul universal al drepturilor omului decurge caracterul universal al bioetici si implicit al etici medicale al caror element principal il constituie valorile primordiale umane - viata si sanatate.

Din bioetica decurg imperativele eticii medicale -ca bariere in fata incompetentei, profitului si relei credinte, Mai mult ca oricand, halatul alb trebuie sa simbolizeze curatenia si puritatea de constiinta morala a medicului preocupat permanent de ridicarea profesionalitatii sale deasupra uneltelor stiintifice.

Medicina legala in teoria dreptului medical

Activitatea medicala in general si cea medico-legala in special impun cunoasterea notiunilor fundamentale de teorie a dreptului.,,Medicul legist este si legistul medicilor' - Profesor dr. Louis Roche afirma aceasta despre medicul legist care are rolul de a pune la dispozitia celorlalti medici notiuni de drept medical.

Astfel aici intra notiuni fundamentale de drept, precum si acele reglementari din legislatie care se refera direct sau indirect la activitatea medicala. Fapta savarsita de o persoana prin care este vatamata o alta persoana in fiinta ei fizica sau morala, ori in bunurile sale constituie temeiul raspunderii in general.

Raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe care potrivit legii se naste ca urmare a savarsiri unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare al constrangerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice in scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si ale indrumarii membrilor societatii in spiritul respectarii ordinii de drept.Raspunderea juridica se imparte in: raspundere penala = cand se refera la acele norme de drept prin care se urmareste pedepsirea faptuitorului cu intentia de a-l reeduca.

Faptele antisociale grave ( infractiunii ) cum ar fi:- omorul- vatamarea integritatii corporale, neglijente grave in serviciu, sunt cuprinse in codul penal sau in alte legi cu caracter penal si constituie temeiul raspunderii juridice penale.

Raspunderea civila apare cand norma de drept urmareste reparatia in favoarea celui vatamat, restabilirea echilibrului intre doua patrimonii ,dreptul de proprietate in sensul cel mai larg ne aflam in fata raspunderii civile.Faptele antisociale pot face obiectul raspunderii civile sau penale Faptele penale pot avea si consecinte cu caracter civil si pot constitui si obiect al raspunderi civile.Un exemplu ar fi situatia unui medic care printr-o greseala de tratament a ucis o persoana : el va raspunde conform legilor penale ( va fi condamnat la o pedeapsa privativa de libertate pentru omor din culpa prevazut de art. 178 Cod penal ) iar fata de copii minori ai victimei va fi obligat la dspagubiri civile.Raspunderea civila este subampartita in raspundere civila contractuala si raspundere civila delictuala.

Nerespectarea unui contract intervenit intre doua parti si intocmit conform legii constituie obiectul raspunderi civile contractuale ( de ex. contractul de munca ).

Producerea unui prejudiciu unei persoane printr-o fapta ilicita extracontractuala - indiferent ca este cu caracter penal ( fapta grava antisociala ) sau numai cu caracter civil ( de gravitate redusa, nesanctionata de legea penala ) - constituie obiectul raspunderii civile delictuale. Desigur, nu orice fapta ilicita incumba responsabilitatea civila, ci numai acele fapte ce sunt imputabile faptasului si stipulate in legi cu caracter civil. In R.R.D. nr. 7/1981 se face cu o ampla prezentare a conditiilor de incriminare a responsabilitatii civile medicale. Legea sanitara prevede ca acele persoane care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sanatatii altei persoane raspund potrivit legii si sunt obligate sa suporte cheltuielile necesitate de asistenta medicala acordata acesteia. Pe plan medical problema raspunderii civile si chiar penale este diferit comentata. In Elvetia sunt foarte rare procesele civile impotriva medicilor si exceptionale condamnarile pentru greseli terapeutice.

Prejudiciul ( dauna, paguba ), ca element ( conditie ) a raspunderii civile consta in consecinte negative patrimoniale si morale suferite de catre o persoana ca urmare a unei fapte ilicite, poate fi: prejudiciu cert - a carui existenta este neandoielnica si a carui intindere se poate stabili; prejudiciu direct - adica este consecinta nemijlocita a faptei ilicite; prejudiciu personal - suferit in fiinta sa ori in bunurile sale de catre o persoana fizica sau juridica.

Prejudiciul poate fi material, deci pierderea suferita sau beneficiul nerealizat, si moral, adica atingerea unor drepturi nepatrimoniale - cum ar fi: recunoasterea dreptului de autor pentru o creatie intelectuala ca urmare a necunoasterii prioritatii sau/si a substituirii frauduloase. Cel mai edificator exemplu il reprezinta revendicarea prioritatii profesorului Paulescu in descoperirea insulinei ( dupa 50 ani ) de catre Prof. Ionel Pavel, care a reusit sa demonstreze citarea in fals, de catre Banting, a concluziilor lucrarilor lui Paulescu, precum si faptul ca lucrarile exhaustive publicate de profesorul roman au precedat cu 8 luni materialele lui Banting si Best. Potrivit prevederilor din Legea Presei pentru informatii false care aduc prejudicii morale unei persoane se poate depune plangere la Judecatorie; in eventualitatea unei rezolutii favorabile, redactia revistei va fi obligata ca in termen de 30 zile sau la primul numar sa sa faca publica repunerea in drepturi. De asemenea, autorul de fapt al unei lucrari ( substituit fraudulos ) are posibilitatea de a cere repunerea in drepturi si, respectiv, publicarea unei note din care sa rezulte dreptul sau asupra creatiei intelectuale.

O alta forma a raspunderii este raspunderea administrativa care consta in aplicarea unor sanctiuni administrative, in principiu contraventionale, in cazul incalcarii unor dispozitii legale.Un izvor de drept il reprezinta si Codul Muncii in care se cuprind normativele privind disciplina locului de munca, reglementarile speciale privind diferite activitati sanitare si alte regulamente sau instructiuni care se refera la organizarea si functionarea unitatilor sanitare.

Se impun discutiei cateva notiuni si termeni curent utilizati in vorbirea zilnica si la care nu intotdeauna sensul este acela pe care il formuleaza literatura juridica.

Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala ( acesta fiind singurul temei al raspuderii penale ). Vinovatia exista cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa.

1. Fapta este savarsita cu intentie cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

Fapta este savarsita din culpa ( greseala ), cand infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se produce - exemplu: medicul care stie ca un pacient prezinta hipersensibilitate medicamentoasa, eventual a mai facut un soc anafilatic si cu toate acestea nu ia masuri de precautie, repeta administrarea socotind fara temei ca aceasta nu se va mai produce ( neglijenta, usurinta, temeritate );

b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada ( incompetenta ) - exemplu: medicul care nu a diagnosticat in timp util o peritonita, a trimis-o prea tarziu pentru interventie, anuland sansa de supravietuire a pacientului.

Fapta penala comisa prin infractiune constituie infractiune fie ca este savarsita cu intentie, fie ca este savarsita din culpa - afara de cazul cand legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie. Vatamarea si uciderea din culpa constituie infractiuni care in exercitarea profesiei medicale pot surveni frecvent.

Potrivit Codului Penal agresarea unei persoane este considerata lovire in eventualitateta ca aceasta necesita ingrijiri medicale pana la 20 zile, iar de la 20 la 60 de zile este considerata vatamare corporala. In eventualitatea ca victima necesita ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau intervine una din consecintele prevazute de Codul Penal, cum ar fi pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica sau psihica, slutirea avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei, fapta este considerata vatamare grava a integritatii corporale.

Pentru faptele de lovire si vatamare actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Vatamarea grava a integritatii corporale se cerceteaza penal din oficiu nefiind posibila impacarea partilor. Fata de aceste fapte se instituie raspundere juridica indiferent ca au fost comise cu intentie sau din culpa.

Uciderea din culpa a unei persoane, potrivit legislatiei actuale, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Uciderea din culpa, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activitati, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 6 ani. Cand uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de catre un conducator de vehicule cu tractiune mecanica, avand in sange o imbibatie alcoolica care depaseste limita legala , sau care se afla in stare de ebrietate, pedeapsa este inchisoare de la 5 la 12 ani. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta savarsita din culpa de orice alta persoana in exercitiul profesiei ( deci si medic ) sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate. Daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevazute in aliniatele precedente se poate adauga un spor pana la 3 ani.

Vatamarea si uciderea din culpa in profesia medicala pot fi comise prin:

- insuficienta pregatire teoretica si practica ( incompetenta, ignoranta );

- neprevedere ( imprudenta sau chiar temeritate );

- neglijenta ( usurinta, neatentie ) sau/si prin neaplicarea unor masuri de profilaxie.

Culpa trebuie diferentiata de starea de necesitate, situatie in care greseala medicala s-a comis in conditiile in care interventia era singura posibilitate practica si concreta in tentativa de a evita un pericol iminent pentru viata, integritate corporala sau sanatatea unei persoane. Aceste situatii survin in conditii vitrege de asistenta medicala, cand, lipsit de mijlocul cel mai eficient de tratament si de posibilitatea de a transporta ( si asista corespunzator ) un pacient la serviciu medical competent, medicul se angajeaza intr-o conduita medical-chirurgicala riscanta, dar care ofera sanse pentru supravietuirea pacientului. De asemenea, culpa trebuie diferentiata de cazul fortuit, situatie in care survine o imprejurare care nu poate fi prevazuta, precum si de eroarea de fapt cand nu se cunoaste existenta unei stari, situatii sau imprejurari fara insa ca acestea sa constituie insusi rezultatul culpei ( examinarea superficiala, neinvestigarea antecedentelor medicale etc. ). Greselile comise in stare de necesitate, caz fortuit sau eroare de fapt nu se incrimineaza penal, ele constituie fapte juridice obiective care trebuiesc dovedite si inlatura raspunderea penala.

Intrucat in literatura juridica termenii de eroare si greseala au semnificatie diferita, deosebit de importanta pentru interpretarea faptelor infractionale, respectiv greseala ( culpa ) are drept consecinta condamnarea, iar eroarea inlatura raspunderea juridica, insistam asupra definirii erorii.

Eroarea de fapt este posibilitatea admisa si recunoscuta ca generatoarea de interpretari gresite. Profesorul dr. Scripcaru Gh., caracterizeaza eroarea de fapt, afirmand: ,, eroarea este situatia in care se trag concluzii relativ adecvate in raport de conditiile de desfasurare ale unui fenomen, ceea ce reflecta cunoasterea falsa a unei situatii de fapt, situatie posibila chiar si in conditiile unei activitati corecte, in cadrul careia se respecta normele de comportament profesional'. In delimitarea erorii de fapt si a greselii autorul afirma: ,, fata de eroare, greseala este situatia in care, in aceleasi conditii de lucru si pregatire profesionala, un alt medic, riguros cu obligatiile sale, ar evita incalcarea normei de comportament profesional, deci si prejudiciul astfel adus bolnavului si binenteles legatura cauzala dintre ele'. Eroarea trebuie diferentiata si de riscurile previzibile sau imprevizibile. Medicul trebuie sa faca permanent posologia riscurilor, in favoarea bolnavului si in spiritul unei angajari responsabile.

Eroarea de fapt se poate datora insuficientei elementelor stiintifice in stabilirea unui diagnostic, al unei evolutii cu totul particulare si de asa natura incat, diagnosticul nu era posibil in conditiile date. Pentru a se recunoaste o eroare, este necesar ca aceasta sa fie justificata prin alte situatii similare ( eventual citate din literatura medicala ), ori sa probeze elementul care a lipsit sau a fost in plus si a generat posibilitatea de eroare. Este necesar ca persoane cu autoritate profesionala sa o recunoasca ca posibila in conditiile date si sa o raporteze la nivelul de calificare al celui aflat in eroare. Se au in vedere pentru judecarea acestor cauze: imprejurarile concrete, gradul de specializare al celui care a comis eroarea, conditiile medii de asistenta medicala in situatii similare. Revenim, atentionand ca eroarea nu trebuie sa fie insusi rezultatul culpei profesionale.Recunoasterea erorilor are o reala valoare formativa, profesionala, iar publicarea cazurilor de eroare constituie un act de necesitate, de competenta profesionala si de inalta tinuta deontologica, aservit progresului medical. In literatura medicala romaneasca au aparut mai multe monografii care dezvolta problematica erorilor si, implicit, cele mai subtile probleme ale gandirii si interpretarii medicale.

Din sutele de cazuri pe care le publica prof. Fronescu in cartea ,,Erori de diagnostic in medicina interna', redam un exemplu: bolnava C.A., in varsta de 54 ani, a fost internata de 7 ori in spital suferind patru interventii chirurgicale. A prezentat de numeroase ori colici abdominale, care au fost interpretate initial drept colici biliare si pentru care s-a practicat colecistectomie, fara a se gasi modificari patologice. Persistenta colicilor si dupa operatie pune problema unui obstacol coledocian si bolnava este reoperata, sectionandu-se doar unele aderente. Ulterior se suspecteaza, pe baza unei vagi deformari a bulbului duodenal, un ulcer si bolnava este operata din nou, fara a se constata nici un fel de ulcer. In cele din urma adevaratul vinovat pare sa fie apendicele si bolnava este din nou operata. In realitate, acuzele bolnavei nu se incadreaza in nici una din afectiunile abdominale organice curente:crize violente, scurte, descrise foarte colorat, in cursul carora se intampla, uneori, sa-si piarda constinta. Separat de aceasta, se releva: crize comitiale tipice, unele de aspect major, altele traduse prin absente sau fenomene de dromomanie. O electroencefalograma confirma diagnosticul de mal comitial. Explorarea pe linia afectiunilor organice abdominale este total negativa. In realitate nu este vorba de visceropatie abdominala organica, ci de crize in cadrul unei epilepsii cu forma de manifestare abdominala. Prin raritate si particularitati evolutive, cazul este elocvent pentru demonstrarea unei posibilitatii de eroare medicala care poate fi tradusa, fara dubii, in eroare neimputabila.

Statul de drept prezuma un sistem de ierarhizare al legislatiei. Legea fundamentala a statului este CONSTITUTIA in care se cuprinde ansamblul de norme juridice care consfintesc esenta si forma statului, precum si drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor. Pe baza prevederilor constitutionale sunt promulgate celelate legi organice. In consecinta, in lumina prevederilor constitutionale se promulga si legea privind asigurarea sanatatii populatiei precum si alte normative ce deriva din aceasta.

Reglementarile privind activitatea medico-legala izvorasc din Codul de Procedura Penala si din Normativul de organizare si functionare a institutiilor medico-legale.

Interferenta normativului deontologic cu cel de drept medical se constata in foarte multe fapte medicale, care in conjunctura complexa in raport de intentia cu care au fost comise pot face obiectul raspunderii morale sau raspunderii juridice.

Raspunderea este un fapt social si se rezuma in reactia trezita de o actiune pe care societatea ( de la locul si timpul savarsiriiacesteia) o socoteste condamnabila. Raspunderea devine juridica atunci cand exista posibilitatea recurgerii la constrangere de catre stat, in temeiul unor norme de drept.

Raspunderea juridica poate fi sanctionata de codul civil si se refera in principal la patrimoniu ( drept de proprietate, drept de autor sau alte drepturi materiale ) si raspundere penala sanctionata de codul penal ,cuprinzand fapte antisociale grave - denumite infractiuni.

In legislatia noastra nu exista un cod propriu-zis de drept medical, exista insa o multime de norme care se refera la activitatea medicala si sunt cuprinse in legi civile si penale.

Pentru anumite fapte incadrarea in responsabilitate deontologica sau juridica se realizeaza prin diferentierea erorii medicale de greseala medicala.

Eroarea - din punct de vedere juridic - este posibilitatea admisa si recunoscuta care genereaza interpretarea gresita a unui caz, - spre deosebire de greseala care survine ca urmare a unei incompetente, neglijente, etc. Eroarea, starea de necesitate, cazul fortuit, nu fac obiectul raspunderii juridice, in schimb pot fi aduse in discutia Colegiului Medicilor cu intentia de a preveni unele fapte similare prin atentionarea corpului medical.Greseala medicala face obligatoriu obiectul incadrarii juridice ca fapt penal ( exemplu vatamarea corporala grava din culpa ).

Problema interferentelor normelor deontologice cu normele de drept poate fi dovedita in concret prin asemanarea in continutul reglementarii ,diferenta constand insa in conditiile de incriminare.

Acordarea asistentei medicale, potrivit codului deontologic se face la nivelul medicinei si farmaciei actuale, aceasta insemnand ca in eventualitatea unei greseli medicale comise prin necunoasterea unei metode noi, asimilate in practica de rutina, medicul este culpabil.

Medicul este obligat sa exercite personal anumite indatoriri, sa controleze actele peronalului subordonat, iar daca prin neandeplinirea acestor prevederi survine vatamarea sau moartea pacientului raspunde juridic - in culpa comuna cu executantul incompetent.

Inlesnirea starilor de toxicomanie, autovatamare, sinucidere -eutanasie sunt interzise de codul de deontologie medicala si aspru pedepsite de codul penal, diferenta de incadrare constand in evaluarea elementului de intentie.Astfel prescrierea de catre medic, fara a fi necesar a produselor sau substantelor stupefiante se pedepseste cu inchisoare. Intocmirea documentelor medicale cu ,,tot simtul de raspundere', cu obligatia de a oglindi ,,realitatea obiectiva', este prevazuta ca norma raspunderii deontologice si are corespondent in raspunderea penala privind falsul intelectual. Potrivit normelor deontologice este interzisa provocarea de imbolnaviri artificiale, aplicarea unor metode neautorizate in practica, intretinerea unor stari de boala si alte asemenea fapte, care sunt incadrate si in codul penal privind infractiunea de ,,tratamente neomenoase' .Mentionam fapta de genocid, foarte aspru pedepsita si care consta in savarsirea unor actiuni menite sa duca la distrugere in intregime sau in parte a unei colectivitati, grup national, rasial, religios, etnic. Se pedepsesc in cadrul acestei fapte si unele actiuni care au fost comise de catre medici, printre care: vatamarea integritatii fizice sau psihice impiedicarea nasterilor in sanul unei colectivitati. Aceasta fapta penala este imprescriptibila si constituie asasinat, fiind cuprinsa in titlul ,,infractiunii contra pacii si omenirii'.

Conduita medicilor in cazuri de urgenta este amplu tratata de codul deontologic, fiind definita starea de urgenta ( calamitati, pericol pentru viata unei colectivitati, a unui individ ) obligativitatea de a se acorda ajutor medical pana la inlaturarea pericolului; vom retine insa prezenta in codul penal a unei norme care incrimineaza parasirea sau lasarea fara ajutor a unei persoane care nu are putinta de a se ingriji de catre acela care o are in ingrijire punandu-i in pericol iminent viata, sanatatea sau integritatea corporala.

In codul deontologic este prevazuta starea de necesitate, cazul fortuit si eroarea de fapt. In aceste eventualitati medicul isi poate permite depasirea competentei profesionale pentru inlaturarea unui pericol iminent pentru viata sau sanatatea unei persoane. Daca in aceste situatii s-a comis o greseala, aceasta se incrimineaza penal, medicul nu este declarat vinovat ( indiferent de consecinta intervenita ).

Regula consimtamantului pentru acte medicale deosebite este prevazuta cu amanunte procedurale in codul deontologic si in acelasi timp este prevazuta de legea sanitara.

Retinem faptul ca unele prevederi legislative, cum sunt cele privind ,,folosirea fara drept a emblemei Cruci Rosii', ,,tainuirea faptei de genocid', ,,zadarnicirea combaterii bolilor molipsitoare' cuprinse in codul penal si pedepsite cu inchisoare, nu sunt corespunzator incluse in codul deontologic. De asemenea, nu se cuprind suficiente norme deontologice pentru asistenta medicala in timp de razboi.

Obligativitatea secretului profesional medical este prevazuta de normele deontologice - nu sunt incluse conditiile de incriminare si obligativitatea de a fi divulgat in unele cazuri cum ar fi infractiune impotriva umanitatii si alte fapte care pun in pericol sanatatea sau viata unei persoane sau a unei colectivitatii.

Mentionam insa si o situatie inversa: eutanasia - condamnata in codul deontologic si legea sanitara - nu este incriminata distinct in codul penal, desi aspectul pozitiv al faptei este cu totul particular. Actul etic medical prezuma pe langa cunoasterea conduitei deontologice si o eficienta sensibilizare asupra normelor de drept medical dezvaluind incontestabil caracterul aplicativ al etici medicale ca parte intrinseca a actului medical.

Din principiile deontologiei medicale, decurg atributele de personalitate ale medicului. Categoriile etice de responsabilitate, datorie si demnitate, se realizeaza prin personalitatea medicului ce trebuie sa devina un model de conduita civica si profesionala, un model de umanitate. Medicul trebuie sa inteleaga in cel mai inalt grad destinul si demnitatea omului, motiv pentru care comportamentul sau trebuie sa devina o adevarata valoare de referinta. Medicul trebuie sa tina cont de faptul ca omul este un sistem constient, genetic programat si social structurat, iar a fi medic, nu inseamna atat a avea o diploma, cat a fi recunoscut de oameni in toate ipostazele de viata sociala si profesionala. Pentru a realiza acest model profesional medicul trebuie sa inteleaga la maximum pe ceilalti, sa faca din deontologia sa profesionala o cale a vietii, sa-si puna chiar si drepturile sale in slujba altora, sa lupte cu mediocritatea, care, inofensiva in trecut, poate anula astazi calitatea de medic. Atat timp cat profesiunea medicala este un concept economic, civic, pragmatic dar si etic, medicul trebuie sa-si formeze idealuri pe termen lung ,sa conceapa munca sa ca un cult si sa fie responsabil de toate actele sale, responsabilitatea devenind unicul criteriu de referinta in aprecierea muncii medicului.

Practica medicala contemporana, prin tehnicizarea la care este supusa, aduce riscul functionalizarii si birocratizarii medicinei precum si a dezumanizarii unei profesiuni din excelenta umana. Din ce in ce medicul se simte apasat de norme tehnice si institutionale, care ii dau sentimentul exercitarii de automatisme profesionale si depersonalizarii in relatiile sale cu bolnavul. Pentru a nu pierde din uman ceea ce medicina castiga in tehnic, medicul este obligat sa raporteze permanent munca sa la ceilalti, la societate, sa castige astfel demnitatea si independenta sa profesionala. Medicul trebuie sa lupte astfel cu toti factori de stres medical, de la cei banali pana la cei mai gravi, cum ar fi anamneza in conditii de aglomeratie si graba, izolarea si uniformizarea de spital, distanta medicala, limbajul inadecvat, coportarea exclusiv tehnica, acceptarea situatiei de inferioritate a bolnavului, lipsa sa se informare, obligatia la supunere in loc de spirit critic, tratamentul depersonalizat centrat pe boala si nu pe bolnav, masurile impersonale si judecarea celui tratat, care, nu trebuie judecat. Numai fiind atent la toate aceste masuri de umanizare si personalizare a actiunilor medicale medicul va reusi sa transforme cu ajutorul deontologiei medicale profesiunea sa intr-o misiune si intr-un mesaj profesional social cu profunde implicatii umane.

La limita dintre comportamentul etic profesional si responsabilitatea juridica a medicului se afla dreptul medical, condensarea tuturor normelor de comportament profesional intr-un statut medical cu caracter normativ predominant juridic. Cum dreptul este un minimum de morala, evident, acest statut se va baza pe normele etice ideale de comportament profesional dar si pe drepturile conferite de societate in domeniul sanatatii. In societatea moderna omul devine titular al unui drept constitutional la sanatate, asemanator orcarui act constitutional ca de exemplu dreptul la invatatura ,fapt pentru care asistam la transformarea unei atitudini etice fata de boala intr-o etica a sanatatii. Legiferarea unui drept la sanatate apare fireasca in conditiile societatii contemporane in care dreptul nu poate functiona decat intr-o societate morala si in care medicina respecta principiile Statului de drept si drepturile inalienabile ale omului, in care omul, valoarea acestuia devine valoare suprema, tocmai prin faptul ca el este creatorul si constructorul tuturor valorilor sociale.

Dreptul la sanatate si la viata devine un drept la un destin propriu, un drept la un nivel de viata in masura a asigura sanatatea omului si in care rolul medicinei de a ameliora existenta umana este de necontestat. Din dreptul constitutional de asigurare a sanatatii decurge respectul absolut al persoanei si a vietii umane, respect aidoma unui cult in virtutea caruia viata umana este inalienabila, imprescriptibila si inconvertibila.

In realizarea acestui drept medicul nu are caderea de a decide asupra destinului unei persoane, deoarece acesta apartine exclusiv deciziei de constiinta a persoanei respective.

Prin dreptul la viata medicul este confruntat cotidian cu valori individuale si sociale in profesiunea sa, valori ale caror criterii de referinta nu pot fi altele decat respectul absolut pentru fiinta umana ( homo res sacro homini ). In focul acestor confruntari medicul pastreaza obligativitatea declararii bolilor, spitalizarii bolilor transmisibile, vaccinarii, accesului la asistenta medicala, dar numai in conditiile respectarii bolnavului la informare, al consimtamantului acestuia al pastrarii secretului profesional.

Deontologia ( datoria ) si dreptul fac un cuplu invariabil si de cauzalitate primara, si din acest lucru rezulta ca preocuparile deontologie medicale nu pot fi separate de drepturi medicale si invers. Responsabilitatea medicului poate fi morala, disciplinara, penala etc, deoarece, normativele profesiunii medicale sunt la randul lor tehnice, morale, administrative sau juridice.Responsabilitatea conjuga medicul cu faptele sale si decurge din valoarea inestimabila a omului cu care medicul lucreaza. Responsabilitatea autentica decurge dintr-un drept la sanatate precum si din efectele inevitabile ale practicii medicale asupra omului. Orice lipsa de interiorizare a sentimentelor morale ca si orice exces de incriminare, poate duce la o medicina depersonalizata inlaturand actul de responsabilitate medicala a carui consecinta este practicarea unei medicini defensive, cu cresterea costului asistentei medicale prin dosare de acoperire de frica responsabilitatii.

Criteriile delimitative dintre responsabilitatea morala si cea juridica au fost diferit apreciate in decursul timpului cei vechi obligand medicul sa garanteze, prin competenta morala ceruta, raspunderea sa,si lipsa acestei competente constituind o greseala. Se poate considera deci ca, ori de cate ori medicul a facut tot ceea ce a putut sa faca, atat ca om cat si ca specialist in raport cu pregatirea sa ( specialitatea sa ) si in raport cu conditiile sale de lucru, el va suporta constiinta unui esec profesional dar nu si a unei raspunderi penale.

Competenta medicului este primul element de onestitate in raport cu societatea. Efectele incompetentei sunt majore in urgente si aceasta devine imputabila ori de cate ori medicul nu este adecvat informat, isi depaseste competenta sau se desista de la ceea ce ar trebui sa faca in interesul bolnavului.

Ori de cate ori viata bolnavului este in pericol si medicul nu are competenta necesara si posibilitatile de a intreprinde in interesul bolnavului tot ce trebuie el va trebui sa faca ceva bazat pe intuitie, pe curaj si pe cunostintele bazale dobandite facand astfel tot ce este necesar pentru salvarea bolnavului. Dimpotriva daca nu va face responsabilitatea sa va fi angajata.