CRESTEREA SI DEZVOLTAREA COPILULUI

DE LA 1 LA 3 ANI

Caracterizare generala

Spre deosebire de perioada anterioara, copilul dezvolta un inceput de independenta dezvoltand mersul, vorbirea, manevrarea cu mai multa precizie a obiectelor din jur. Perioada se caracterizeaza prin expansiune enorma a conduitelor motorii si verbale. O alta caracteris-tica a perioadei este animismul si antropomorfismul ca si caracteristici generale ale gandirii copilului anteprescolar.

S-a dovedit ca primii ani de viata sunt vitali in stabilirea starii de bine fizic si emotional de mai tarziu si in cele din urma, pentru dezvoltarea intelectuala. Din aceasta cauza, mediul in care creste si se dezvolta copilul trebuie sa fie afectiv, sa ofere siguranta si sa fie stimulativ. Cercetarile au pus in evidenta mai multe tipuri de nevoi ale copilului in primii ani de viata ce se impun a fi satisfacute: nevoi fizice, emotionale si sociale si nevoi ce asigura dezvoltarea intelectuala.

Nevoile fizice ale copilului in primii ani de viata:

q  hranirea adecvata pentru a asigura nevoile nutritionale;

q  protejarea impotriva factorilor teratogeni (supraincalzire sau frig in viata precoce, sau a altor agenti fizici sau chimici);

q  prevenirea bolilor prin asigurarea conditiilor de locuit, prin supravegherea starii de sanatate, prin imunizari etc.

Nevoile emotionale si sociale ale copilului:

q  Sa creasca intr-o familie unita, sub supravegherea stricta a adultilor care au ca grija principala binele acestuia.

q  Sa se impuna limite rezonabile ale comportamentului copilu-lui, care sa-l ajute sa-si stimuleze dezvoltarea autocontrolului.

q  Sa i se asigure o stare de sanatate buna, iar in cazul copiilor bolnavi, mai ales fata de cei cu boli cronice sau cei cu nevoi speciale, parintii sa aiba o atitudine echilibrata, pentru a asigura nevoile emotio-nale deosebite ale acestora.

q  Sa se cultive sentimentul de respect pentru propria viata si viata celorlalti

Nevoile pentru dezvoltarea intelectuala corespunzatoare a copilului

q  Se vor crea o serie de facilitati educationale, adaptate nevoilor copilului.

q  Stimularea dezvoltarii intelectuale se incepe in perioada de sugar si se face, de regula, de catre parinti, in special de catre mama. Daca copilul are probleme cu dezvoltarea cognitiva si cu dezvoltarea indemanarii, stimularea senzoriala se va face de catre specialist.

(Florin Iordachescu, 1998, p. 199)

Dezvoltarea fizica

Prin crestere se inteleg acumularile cantitative ale dimensiunilor corporale. Dezvoltarea si maturatia reprezinta notiuni calitative referitoare la diferentieri de structura, de compozitie si functie celu-lara, particulare fiecarui tesut. Ritmul de crestere, dezvoltare si maturatie depinde de factori ereditari, hormonali si de mediu.

q  factori ereditari - influenteaza ritmul de crestere si valorile definitive ale parametrilor de crestere, conform programelor genetice.

q  factori hormonali - intre acestia hormonul de crestere este indispensabil pentru reglarea cresterii scheletice, iar deficitul acestui hormon se exprima prin incetinirea proceselor de crestere si maturare, excesul determina accelerarea cresterii fara maturatie (gigantismul).

q  factorii de mediu - nutritia - element esential in dezvoltarea procesului de crestere.

q  factorii socio-economici influenteaza cresterea organismului copilului prin modul de viata, obiceiuri elementare, traditii culturale in stransa legatura cu factorii nutritionali.

q  factorii psihici si emotionali contribuie in mare masura la confort prin ambianta familiala, climatul afectiv, calitatea relatiilor dintre parinti si copii. Stress-ul psihic provocat de mediul ambiant nefavorabil influenteaza negativ procesul de crestere.

In primul an, greutatea medie este de 9,5 kg, iar la 3 ani de 15 kg

Talia creste de la 74 cm la 92 cm Dupa varsta de 1 an valoarea medie aproximativa a inaltimii in centimetri se poate afla din formula: varsta (in ani) 6 + 77 (Nelson, 1983). La 3 ani ritmul de crestere este mai diminuat fata de perioada anterioara. Segmentele corpului au ritmuri de crestere inegale, iar infatisarea generala a organismului se modifica. Raporturile segmentare dintre trunchi si membre arata ca membrele cresc mai rapid decat trunchiul pana la pubertate dupa care se inverseaza ritmul de crestere.

Este important de stiut ca cifrele rezultate din masuratorile para-metrilor antropometrici sunt confruntate cu valorile din standardele de referinta care tin seama de zona geografica, sex, varsta si mediul de provenienta (rural/urban). In Romania aceste masuratori au fost elabo-rate de Institutul de Igiena Bucuresti, acestea sunt standarde de referinta reflectand nivelul dezvoltarii fizice la diferite grupe de varsta.

Elementele de maturatie sunt reprezentate de dezvoltarea relativa a masivului facial cu disparitia treptata a aspectului particular al nou-nascutului. In raport cu perimetrul toracic care la nastere este mai mic decat cel cranian, se constata o egalizare a celor doua perimetre spre varsta de 1 an, dupa care perimetrul cranian ramane progresiv in urma celui toracic. Au loc osificari la nivelul craniului prin inchiderea fontanelelor, coloanei vertebrale, a cutiei craniene, a membrelor, dentitiei (Ferrier P.E., 1975 p. 55-73).

Se dezvolta sistemul muscular si a ligamentelor ceea ce va duce la o mai mare agilitate a corpului. Are loc progresia in ceea ce priveste dezvoltarea creierului de la 980 gr. la 1an ajunge la 1,100 gr. la 3 ani. Activitatea corelata a diferitelor regiuni si zone cerebrale se dezvolta foarte mult, iar diferite reactii innascute incep sa se conditioneze (la 2 ani si jumatate apare controlul sfincteral).

Principalele achizitii psihice ale perioadei

Perioada anteprescolara se caracterizeaza prin trei achizitii importante: mersul, reprezentarea si limbajul. Dezvoltarea motricitatii trece din faza ei incipienta "de tatonare" in faza ei de adevarata expansiune. Copilul isi dezvolta capacitatile de la mersul sovait la alergat, tarat, catarat, de la manevrarea imprecisa, la apucare, invartire, desfacere. Acum este capabil sa impinga, sa traga, sa ridice, sa sparga, sa smulga. Aceste achizitii permit copilului un acces mai mare la mediul inconjurator, ba mai mult decat atat la stapanirea si modificarea lui.

Se perfectioneaza miscarile mainilor in rapiditate si precizie (inca de la un an si cateva luni copilul poate bea din cana, mancand cu lingurita). La doi ani este capabil sa deschida usile, dulapurile, sertarele si sa culeaga obiecte mici intre degete.

Dezvoltarea psihomotorie. Termenul de "psihomotricitate" este folosit pentru a exprima faptul ca dezvoltarea motricitatii este legata de celelalte progrese in dezvoltarea intelectuala si socioafectiva. Achizitia mersului este o buna ilustrare a acestei interrelatii. Posibili-tatea copilului de a se misca conduce la experimentarea de noi senzatii dezvoltand experienta cognitiva. In acelasi timp, prin exersarea mersului el dezvolta o autonomie fata de adult ceea ce inseamna baza independentei de mai tarziu. Dezvoltarea psihomotorie este progra-mata genetic pentru fiecare specie, dar asta nu inseamna ca mediul nu intervine ca factor de modulare a celui genetic. De exemplu, un copil privat de ingrijire si nestimulat va prezenta un retard important in achizitiile sale. Dezvoltarea se deruleaza urmand cateva legi generale care permit intelegerea mecanismelor dezvoltarii. Acestea au fost descrise de Gesell si ilustreaza progresul maturizarii nervoase cu efectele sale asupra controlului motricitatii. Aceste legi sunt:

q  Legea dezvoltarii cefalo-codale. Mielinizarea fibrelor nervoase se realizeaza progresand de la zona creierului la zona de baza a coloanei vertebrale. De aceea, copilul va exersa un control din ce in ce mai mare asupra muschilor, descendent de la muschii oculari, la muschii gatului, redresand capul, apoi ai spatelui permitand pozitia sezand, apoi controlul membrelor inferioare adaugand achizitia pozitiei bipede.

q  Legea dezvoltarii proximo-distale. Ea ilustreaza progresele mielinizarii intr-un sens proximo-distal, adica de la ceea ce este la mica distanta catre ceea ce se afla din ce in ce mai departe. Aceasta inseamna largirea controlului de la segmentele centrale la segmentele periferice facilitand progresul in controlul de la grupele de muschi mari la grupele de muschi mici, permitand de asemenea gesturi din ce in ce mai precise si minutioase (de la regiunea pelviana la picioare, de la umeri la mana si asa mai departe). Evolutia prehensiunii este efectiv o buna ilustrare a acestei legi deoarece putem constata ca controlul miscarilor dirijate ale copilului asupra unui obiect apar mai intai la nivelul umarului, apoi la nivelul articulatiei cotului si apoi in palma. Miscarile devin astfel mai suple si mai adaptate, achizitia ultima fiind cea legata de miscarile mainii unde controlul degetelor este din ce in ce mai perfectionat dezvoltand motricitatea fina.

q  Evolutia tonusului si a posturii. Tonusul muscular al noului-nascut va evolua diferit in functie de muschii solicitati si anume, tonusul axial va creste pentru a permite redresarea trunchiului pe cand tonusul muschilor flexori (ai bratelor si picioarelor) se va diminua pentru a permite gradul de sensibilitate necesar stationarii in picioare si mersului. Tonusul este legat de evolutia posturii, progresul copiilor hipertonici sau hipotonici nefiind similara, deoarece copiii hipertonici stau in picioare mai mult decat ceilalti si cei hipotonici au un control mai bun al motricitatii fine.

q  Normele dezvoltarii. Evaluarea dezvoltarii unui copil se realizeaza raportat la propriul ritm de dezvoltare si nu numai prin raport la grupa de varsta de referinta, caci este importanta variatia propriei curbe de dezvoltare pe care se evalueaza progresul.

Principalele achizitii psihomotorii pana la varsta de 3 ani conform datelor IOMC - Bucuresti, adaptate dupa Gesell:

Majoritatea autorilor apreciaza ca la aceasta varsta copilul invata prin imitatie. La sfarsitul primului an de viata gandirea copilului este dominata in totalitate de actiunea concreta cu obiectele. La un an si jumatate se face trecerea decisiva spre reprezentarea actiunii inainte de executarea ei reala. Copilul de aici inainte are capacitatea de a opera in plan mental cu imaginile secundare furnizate de reprezentare. Capacitatea de a inlocui actiunea concreta, directa, cu imaginea ei are implicatii asupra jocului, a manevrarii obiectelor si asupra dezvoltarii gandirii (Golu, Verza, Zlate, 1993).

Una din cele mai importante achizitii este vorbirea. La sfarsitul primului an de viata majoritatea copiilor pronunta cateva cuvinte cu inteles, daca nu mai multe dintre acestea, unele fiind cuprinse in vocabularul propriu sau limbajul propriu. La sfarsitul primului an de viata deja cunoaste valoarea sociala a limbajului, respectiv faptul ca prin intermediul limbajului poate obtine satisfacerea unor trebuinte. In jurul varstei de 2 ani el foloseste limbajul ca mijloc de comunicare curenta. Vocabularul sau poate contine de la 8 pana la 20 de cuvinte, jargonul folosit este impregnat de continut emotional, se joaca repe-tand un cuvant sau o fraza. La 2 ani ritmul si fluenta vorbirii este inca slaba, produce propozitii din care lipseste de cele mai multe ori verbul, vocea nu este controlata in volum si modulatie. La 3 ani aproape majoritatea continutului exprimat de copil este inteligibil, intelege intrebari simple ce au legatura cu mediul sau si activitatile sale. Este capabil sa relateze despre experienta sa si relatarea sa poata fi urmarita si inteleasa.

In evolutia limbajului la copil pot fi evidentiate mai multe stadii. Dupa M. Zlate (1993, p. 69) identificam urmatoarele stadii: stadiul cuvantului-fraza in care copilul exprima atitudini afective si mintale si care contin o mare incarcatura informationala. Acest stadiu se intinde de la 1 an la 1 an si jumatate.

Stadiul prefrazei dureaza de la 1 an si jumatate pana la 2 ani. Copilul pronunta cuvintele unele dupa altele in ordinea importantei pe care acestea par sa o aiba pentru el. Stadiul "frazei gramaticale" in care copilul exprima relatii intre notiuni si judecati. Stadiul debuteaza la doi ani si cateva luni. Stadiul structurii sintactice debuteaza la 3 ani. Stadiul "diferentierii formelor gramaticale", la 3 ani si jumatate. De la exercitiul vocal din primul an de viata in care sunt incluse ganguritul si tipatul, copilul trece la exercitiul cuvintelor cand jocul cu cuvintele si silabele este aproape permanent. Sunt active majoritatea functiilor limbajului: cea de comunicare - copilul exprima ceea ce vede, aude, simte, vrea, functia reglatorie - declanseaza actiuni cu ajutorul limba-jului, dar predominanta este functia ludica - copilul se joaca si exerseaza vorbind (Golu, Verza, Zlate, 1993).

In Romania, indicii dezvoltarii normale a comportamentului verbal sunt urmatorii: 1 luna - sunete laringiene, 2 luni - gangureste, 3 luni - vocale si consoane izolate, 4 luni - tendinta de modulare, 5 luni - sunete in ritm alert, 6 luni - sunete mai variate, 7 luni - vocalizeaza silabe, 8 luni - pronunta silabe, 9 luni - silabe repetate, 10 luni - intelege cuvinte folosite des, 11 luni - cuvant cu sens, 12 luni - 2 cuvinte cu semnificatia precisa, 15 luni 4 pana la 6 cuvinte in vocabular activ si folosirea "jargon"-ului, 18luni - 8 pana la 10 cuvinte, in vocabular activ, foloseste cuvinte - propozitii.

24 luni - propozitii din 2, 3 cuvinte (substantive, verbe, adjective, pronume).

27 luni - isi vorbeste singur cand se joaca.

30 luni - vocabular activ bogat, cuvinte din mai multe silabe, verb conjugat, pronume personal.

33 luni - poezii scurte, sensul pluralului.

36 luni - relateaza situatii din viata lui si a familiei, receptiv la cuvinte noi, limbaj constituit gramatical, foloseste corect pluralul.

Nu trebuie uitat insa in aprecierea dezvoltarii ca fiecare copil are ritmul sau de dezvoltare si caracteristicile sale individuale si evaluarea trebuie realizata pe mai multe dimensiuni pentru ca aprecierea sa fie corecta.

Dezvoltarea inteligentei si gandirii

Perioada de la 1 la 3 ani din perspectiva piagetiana este caracterizata de incheierea stadiului senzorio-motor (0 - 2 ani) si debutul stadiului urmator, cel preoperational (de la 2 la 7 ani). La sfarsitul primului an de viata dezvoltarea inteligentei conform teoriei lui Piaget parcurge substadiile 5 si 6 ale dezvoltarii senzorio-motorii:

Stadiul reactiilor circulare tertiare si descoperirea de mijloace noi prin experimentare activa (11/12 luni - 18 luni)

Pentru ca actul inteligent sa fie complet sunt necesare mijloacele noi de actiune, crearea lor si cautarea acestor mijloace este caracteristica acestui moment.

Conduita sforii

- Trage sfoara de care este legat un obiect pentru a-l apropia.

Conduita suportului

- Trage covorul pentru a aduce mai aproape obiectul;

- Trage fata de masa pentru a cobori obiectul.

Apar reactiile circulare tertiare

In RCS copilul cunoaste rezultatul actiunii sale si il repeta folosind scheme cunoscute de actiune, in cele tertiare actiunile sunt caracterizate de schimbarea modalitatii de producere a rezultatului.

"experiente pentru a vedea ce se intampla"

Exemplu: descoperind traiectoria unui obiect copilul va cauta sa-l arunce in alte moduri sau de la alte puncte de plecare.

Stadiul inventarii de mijloace noi prin combinari mentale (18 -24 luni)

Solutia la problema nu mai este tatonata practic, copilul fiind capabil sa gaseasca solutia in mintea sa.

Conduita bastonului - apropie un obiect indepartat folosind un bat.

Sfarsitul inteligentei senzorio-motorii si debutul inteligentei veritabile.

Perioada preoperationala sau stadiul preoperator debuteaza in jurul varstei de doi ani cu aparitia reprezentarilor mentale si posibili-tatile de evocare verbala si mentala caracteristice. Aceasta perioada de dupa varsta de 2 ani, este marcata de trei mari achizitii, respectiv: aparitia functiunii semiotice, apogeul gandirii egocentrice si inceputul descentrarii cognitive.

La sfarsitul stadiului senzorio-motor copilul detine un sistem elementar de semnificatii si o posibilitate elementara de a reprezenta mental anumite actiuni. Aceste reprezentari si utilizarea semnifi-cantului se dezvolta o data cu aparitia functiei semiotice sau simbolice care reprezinta capacitatea de a evoca obiectele sau situatiile care au fost candva percepute, prin intermediul semnelor si simbolurilor. Aceasta functie generatoare a reprezentarii este denumita de Piaget simbolica, apoi semiotica, semnele fiind mai arbitrare decat simbo-lurile deoarece ele nu au nici o legatura cu obiectele pe care le repre-zinta (Tourrette si Guidetti, 2002, p. 111). Aceasta functie se va dezvolta intr-o maniera privilegiata pe parcursul diferitelor conduite care sunt: imitatia amanata, jocul simbolic, imaginile mentale si limbajul.

Dezvoltarea inteligentei si limbajului sunt strans legate de conduitele verbale contribuind semnificativ la dezvoltarea gandirii. In conduita verbala distingem doua etape interogative cu influente asupra structurarii gandirii. Prima etapa este activa. In jurul varstei de 2 ani, etapa pe care Rose Vincent a denumit-o "marea identificare" (ce este asta ?). Cea de-a doua faza este faza lui "de ce ?" si debuteaza la 3 ani. Prin aceasta intrebare copilul cauta sa identifice relatiile dintre obiec-te, la ce folosesc acestea si care sunt efectele obiectului asupra sa.

Dezvoltarea afectivitatii

Varsta de la 1 la 3 ani este caracterizata de fuziunea cu mama pe de o parte si tendinta copilului pe de alta parte de a se construi ca persoana (Tourrette si Guidetti, 2002, p. 111). Aceasta dezvoltare este descrisa de mai multi autori incercand sa clarifice elementele de baza ale dezvoltarii afective. Una dintre perspectivele teoretice ale dezvoltarii afective este cea propusa de psihanaliza. Freud arata ca in aceasta perioada copilul se afla intr-un stadiu de narcisism primar corespunzand perioadei autoerotismului. Freud propune cinci stadii: oral, anal, falic, de latenta si genital, stadii in care satisfacerea este obtinuta pe masura ce libido-ul (energia sexuala) este directionat spre diferite parti ale corpului. El se refera la "instincte sexuale", desi in atribuirea acestui termen copiilor, Freud a folosit termenul "sexual" mai degraba cu sensul de placere fizica. Fiecare stadiu aduce dupa sine un set de probleme ce trebuie depasite in raport cu dezvoltarea de mai tarziu. Esecul in negocierea satisfacatoare a unui anumit stadiu va avea ca rezultat fixatia sau stagnarea dezvoltarii in acel stadiu (A. Birch, 2000, p. 168). Pentru perioada de la 1 la 3 ani sunt caracteristice stadiile oral, anal si debutul celui falic.

Un alt psihanalist, J Bowlby, elaboreaza in jurul anilor '50 teoria atasamentului, teorie care asimileaza concepte din teoria psihanalista, etologie si psihologie cognitiva (R.L. Atkinson, R.C. Atkinson, E.E. Smith, D.J. Bem, 2002, p. 579).

El arata ca nevoia de atasament a copilului fata de mama sa evidentiaza o nevoie innascuta, structurala, nevoia de contact social care este o nevoie primara. Bowlby imparte dezvoltarea atasamentului in 4 etape:

q  etapa de preatasament - de la nastere la 6 saptamani cand comportamentul este o problema de raspunsuri reflexive determinate genetic cu valoare de supravietuire.

q  etapa atasamentului de actiune - (6 saptamani-6/8 luni) - in aceasta faza copiii mici se orienteaza si raspund marcand mai mult decat pana acum preferinta fata de mama.

q  etapa atasamentului delimitat - 6/8 luni pana la 18 luni/2 ani corespunzatoare etapei in care atasamentul fata de mama este foarte evident. In aceasta perioada copiii manifesta anxietate de separare. Aceasta perioada de atasament delimitat isi gaseste echivalenta in permanenta obiectului din teoria lui Piaget.

q  etapa formarii unei relatii reciproce - 18 luni/2 ani si dupa. In aceasta perioada copilul construieste progresiv o reprezentare interna ale figurilor de atasament care ii va permite sa suporte din ce in ce mai bine absenta si sa anticipeze intoarcerea lor. Bowlby descrie ca in jurul varstei de 3 ani se formeaza un palier matur in constructia acestei reprezentari care il va ajuta pe copil sa suporte mai bine separarea corespunzatoare intrarii in gradinita. Ca urmare, anxietatea de separare scade la varsta de 3 ani.

Cele patru etape ale lui Bowlby arata ca legatura afectiva de durata pozitiva cu persoana care are grija de copil se dezvolta pornind de la experientele din primii 2 ani de viata. O data stabilita legatura de atasament, aceasta dureaza in timp si spatiu, iar copiii nu trebuie sa se mai angajeze in comportamente de cautare a apropierii la fel de insistent ca pana acum.

In evolutia afectivitatii anteprescolarului autorii romani identi-fica doua faze specifice. In pragul varstei de 2 ani se constituie faza opozitiei. Revolta fata de interdictia adultului se transforma intr-un comportament de opozitie. Cea de-a doua faza a dezvoltarii afectivi-tatii la aceasta varsta este cea de cooperare cu adultul ca urmare a unor interiorizari a interdictiilor. Copilul incepe sa actioneze conform interdictiilor interiorizate (Golu, Verza, Zlate, 1993).

Debutul personalitatii

Multi autori au legat aparitia identitatii de sine de momentul in care copilul se recunoaste in oglinda. Darwin credea ca acest fenomen are loc la 17 luni, Gesell la 2 ani si Ren Zazzo la 3 ani. Identitatea se construieste procesual, astfel ca autorii au identificat fiecare cate o etapa. De la identificarea primara produsa prin confruntarea cu ima-ginea din oglinda pana la momentul cand nu au mai considerat imaginea din oglinda o dublura cu existenta de sine statatoare (Golu, Verza, Zlate, 1993). Un moment esential al identitatii este acela in care copilul vorbeste despre sine folosind pronumele personal "eu". Dupa R. Zazzo si A. M. Fontaine (1992) etapele identificarii in oglinda debuteaza in primul an de viata mai intai cu interesul pentru figura adultului din preajma care este mult mai vie decat propria sa imagine, dar nu se manifesta pregnant inainte de 2-3 luni. Din acest moment el surade in oglinda, vorbeste cu imaginea sa ca si cum ar avea un alt copil in fata lui. Catre 8 luni el este intrigat de imaginea dubla a unei persoane (reala si in oglinda), apoi el se intereseaza din ce in ce mai mult de imaginea sa si in lunile urmatoare se intreaba din ce in ce mai mult despre efectul oglinzii (inceputul celui de-al doilea an de viata). Apoi copilul trece de la zambet la perplexitate. La mijlocul celui de-al doilea an el trece printr-o perioada de evitare a imaginii care poate coexista cu anume forma de fascinatie (el se priveste cu surprindere). La aceasta varsta copilul intelege ca in oglinda nu este un alt copil si incepe sa se intereseze de simultaneitatea celor doua imagini (se joaca executand diverse miscari in oglinda). Intre 18 si 24 de luni, apreciaza autorii, copiii reusesc sa inteleaga ca in imaginea din oglinda este vorba tot de ei insisi, ca imaginea nu prezinta un alt copil, stadiul urmator fiind cel in care inteleg ca este vorba de propria lor reflectie, aceasta fiind doar o imagine.

Acesta este si momentul constituirii identificarii ca proces de structurare a personalitatii si care in etapa identificarii primare se refera la imitatia comportamentelor adultilor care-l ingrijesc si la fuziunea afectiva ce sta la baza imitatiei. Mecanismele identificarii copiilor cu parintii au fost explicate psihanalitic prin adoptarea comportamentului parintilor de catre copii datorita pozitiei de putere a acestora. Teoriile invatarii arata ca exista o asociere pozitiva intre comportamentul si trasaturile parintilor ca urmare a satisfacerii nevoilor copiilor, ca urmare, copiind comportamentul parintilor, copii aplica de fapt sentimentele de satisfactie pe care le asociaza cu parintii, oferind in acest fel propria lor recompensa. Cercetarile arata ca, astfel, relatiile satisfacatoare intre parinte si copil stabilesc legaturi puternice de identificare intre copii si parinti.