CRISTALINUL

CRISTALINUL (lens)

Cristalinul este o lentila biconvexa, care este asezata inapoia irisului si a orificiului pupilar (fig. 557). I se descrie o fata anterioara (facies anterior lentis), o fata posterioara (facies posterior lentis) si o circumferinta sau ecuator (equator lentis). Fata anterioara este mai plana in comparatie cu cea posterioara, si destul de puternic bombata. Punctul cel mai proeminent al fetei anterioare se numeste polul anterior al cristalinului (polus anterior lentis), iar punctul identic de pe fata posterioara - polul posterior (polus posterior lentis). Linia teoretica anteroposterioara care uneste cei doi poli poarta denumirea de axul cristalinului (axis lentis). El masoara 4-4,5 mm si coincide aproape in intregime cu axul optic al ochiului (axis opticus). Diametrul (latimea) cristalinului este de circa 10 mm.

Ca structura, cristalinul este alcatuit dintr-o substanta proprie (substantia lentis), cupnnzind un epiteliu, fibre si substanta-ciment interfibrilara, totul fiind inconjurat de o capsula periferica. Capsula cristalinului (capsula lentis), care se mai numeste si cristaloida, este o membrana subtire, amorfa, rezistenta si care prezinta un oarecare grad de elasticitate. in orice caz, o data sectionata, marginile sectiunii se rasfring in afara. Se deosebeste, in mod artificial, o cristaloida anterioara si una posterioara. Cea anterioara este mai groasa. Capsula cristalinului inconjura doar elementele continute in interiorul ei, fara sa adere de acestea: cristalinul se poate decortica destul de usor.

Epiteliul cristalinului (epithelium lentis) este un epiteliu cubic, unistratificat, care se afla inapoia cristaloidei anterioare si care are aproape intinderea acesteia. Epiteliul este formatiunea care genereaza fibrele cristalinului. Spre periferia stratului epitelial, celulele se alungesc din ce in ce mai mult si treptat, treptat se transforma in fibre, la inceput inca nucleate, iar pe urma fara nucleu.

Fibrele cristalinului (fibrae lentis) sint niste benzi prismatice, turtite, neregulat hexagonale pe sectiune. Ele au circa 7-10 mm lungime (in straturile superficiale), 7-12 microni latime si

Fig. 558.  Structura cristalinului.

2,5-5,5 microni grosime. Fibrele iau nastere din epiteliu in tot timpul vietii. Apar din periferia stratului epitelial, la nivelul ecuatorului, si se deplaseaza din ce in ce mai mult, fiind impinse de fibrele noi, pe cale de formare. La un copil de trei luni au fost numarate 1 474 de fibre, iar la adulti numarul lor variaza intre 2 100 si 2 300.

Pe masura ce iau nastere, fibrele se dispun in straturi concentrice. Cele centrale, primele aparute, au o directie anteroposterioara. Celelalte descriu traiecte arcuite, din ce in ce mai complexe, pe masura ce ne apropiem de capsula. Extremitatile lor se intilnesc si, fiind unite de substanta cimentara, interfibrilara, dau nastere unor formatiuni liniare, care reprezinta zonele de insertie a fibri-lelor. Ele se numesc razele cristalinului (radii lentis) si din unirea lor rezulta formatiuni stelate, cu mijlocul pe axul cristalinului. Fibrilele portiunii centrale a cristalinului, care s-a format in cursul vietii intrauterine si in prima copilarie, se desprind de pe doua stele cu cite (trei raze, in forma de Y (fig. 558). Steaua anterioara reprezinta un Y in picioare, iar cea posterioara - un Y rasturnat, deci ele sint rotate cu 180 una fata de alta, iar razele stelelor formeaza intre ele unghiuri de 60. Cu virsta, stelele din straturile mai superficiale sint mai complexe, prezentind raze mai numeroase, 6-10. Fibrele pleaca de pe bratul uneia din stele, anterioara sau posterioara, din stratul respectiv, descriu un traiect arcuat, trecind peste ecuator, si se insera pe un brat apropiat al stelei opuse. Gratie acestei dispozitii, fibrele au lungimi aproximativ identice.

La nou-nascut, cristalinul are o consistenta aproape uniforma. Cu timpul insa, se observa ca masa fibrelor cristaliniene si substanta interfibrilara au un grad diferit de hidratare, si concomitent si un grad diferit de consistenta, dupa pozitia pe care o ocupa. Portiunea centrala a cristalinului este mai saraca in apa si mai rigida, pe cind portiunea periferica contine mai multa apa si este mai moale, mai deformabila, mai elastica (fig. 559). Acest fapt are o mare importanta in acomodare. Cristalinul isi variaza curburile sub actiunea unor forte care actioneaza la nivelul ecuatorului sau si care il pun in tensiune si ii maresc curburile. Cind inceteaza actiunea acestora, cristalinul se turteste din nou, revenind la forma sa initiala, datorita elasticitatii sale. Se intelege ca portiunea centrala, rigida, nu ia parte decit intr-o foarte mica masura la aceste variatii.

Ca pozitie, cristalinul se gaseste inapoia irisului si a orificiului pupilar. Circumferinta mica a irisului vine in contact cu cristaloida anterioara. Suprafata posterioara, mai bombata, a cristalinului este culcata pe o depresiune a extremitatii anterioare a corpului vitros (corpus vitreum). Ecuatorul se afla la distanta de procesele ciliare. Cristalinul este mentinut si fixat puternic in aceasta pozitie de catre zonula lui Zinn.