Caracteristicile psihicului uman

Caracteristicile psihicului uman

Ca modalitate informationala specifica si, implicit, ca o noua forma a vietii de relatie la nivelul regnului animal, psihicul ne apare ca un continuum pe care se delimiteaza si se individualizeaza un numar imens de gradatii si trepte evolutive.

Psihicul uman reprezinta segmentul superior al acestui continuu. Sub el se intinde "universul" psihicului animal. Raportul dintre cele doua segmente a constituit obiect de aprinse dispute in psihologie; nu s-a putut evita ciocnirea tendintelor opuse, unilateral absolutizante: o prima tendinta inspirata din filosofia idealista si din teologie absolutizeaza intr-atat deosebirile dintre psihicul uman si cel animal, incat se considera doua realitati distincte si neraportabile; cea de a doua tendinta, opusa primei, isi trage originea din biologia evolutionista a lui Darwin si va absolutiza asemanarile, deosebirile fiind declarate pur cantitative, neesentiale. Psihicul uman trebuie considerat si ca facand parte din continumul general al psihicului, dar si ca reprezentand un moment de discontinuitate evolutiva. Lui ii vor fi proprii toate trasaturile si determinatiile psihicului in general, dar va dobandi si trasaturi si determinatii specifice, calitativ noi, superioare.

Treapta animala cea mai apropiata de treapta umana este cea a maimutelor antropoide si, in primul rand, a cimpanzeului. Aparitia omului reprezinta un moment de discontinuitate, de salt calitativ pe traiectoria evolutiei.

Aparitia psihicului uman se leaga de desprinderea din seria animala a unei noi ramuri evolutive, ramura lui homo sapiens sapiens si de constituirea unui nou mod de existenta - cel sociocultural. Principalele elemente care asigura premisele indispensabile ale realizarii psihismului uman sunt creierul si pozitia bipeda.

Prima caracteristica definitorie a psihicului uman o constituie pregnantul sau dinamism evolutiv. O a doua caracteristica, care-l deosebeste fundamental de psihicul animal, o constituie extraordinara lui complexitate, recunoscut fiind faptul ca psihicul uman reprezinta cel mai complex sistem dintre toate sistemele reale cunoascute noua pana acum.

Ideea organizarii ierarhice multinivelare a vietii psihice a omului apartine scolii psihanalitice (Freud), prin introducerea celor trei instante, dispuse pe verticala, sinele (id-ul), Supra-eul (super ego) si Eul (Ego).

Nivelul inconstient.

Inconstientul partea psihismului latent, in care intra dorintele si procesele psihologice dinamice de care nu putem dispune din cauza ca ele scapa cunoasterii. Refulate in afara campului constiintei de catre o putere de control etic (cenzura), fortele inconstiente reusesc totusi sa se manifeste in unele acte ale vietii cotidiene (lapsusuri, uitari), in vise si in simptomele nevrotice.

In inconstient iau nastere dorintele si fantasmele si se realizeaza legaturile interumane si conduitele. Din punct de vedere modal, se delimiteaza doua forme: inconstientul colectiv (cu rol activ si determinant in dinamica personalitatii lui C. Jung) si inconstientul individual (cel cu importanta cea mai mare pentru Freud).

Inconstientul colectiv este alcatuit din elemente de ordin afectiv, motivational, cognitiv si executiv-instrumental, constituite in cursul evolutiei istorice a speciei umane si conservate in straturile profunde ale memoriei.

Dupa Jung, elementele vietii psihice ancenstrale se articuleaza in veritabile matrici sau tipare, denumite de el arhetipuri (alcatuite pe principiul interactiunii antagonice intre fortele constructive (ale vietii) si cele distructive (ale mortii), intre fortele binelui si cele ale raului, intre iubire si ura. In arhetip, ca expresie structurata a inconstientului colectiv, se afla practic ceea ce in mod curent se numeste destin.

Inconstientul individual se compune din doua segmente, cu continut si rol diferit in dinamica sistemului personalitatii: inconstientul primar, innascut si inconstientul secundar, dobandit. Primul este legat si exprima natura biologica a omului. El include tendintele, pulsiunile si instinctele primare, legate de asigurarea supravietuirii si echilibrului fiziologic al organismului. Este structurat dupa principiul placerii si al reducerii neconditionate a starilor interne de tensiune si frustratie. In centrul tuturor elementelor componente, Freud a asezat instinctul erotico-sexual sau complexul libidoului.

In sfera inconstientului primar se mai includ: starile onirice (visele care acompaniaza somnul), lapsusurile, inversiunile si aglutinarile verbale, actele ratate.

In sistemul de personalitate, inconstientul primar corespunde instantei sinelui.

Inconstientul secundar este format, cu precadere, din consensurile si experientele cu rol de reglementare socioculturala a comportamentelor generate de motivatia bazala si care se integreaza ca frane interne, cu functionare automata.

Inconstientul dobandit este constiinta morala a societatii, codificata in forma unui mecanism de autocenzura.

In sistemul personalitatii, el corespunde instantei supraeului. Conflictul dintre sine si supraeu are un caracter permanent, solutionarea lui facand necesara formarea si interventia celei de a treia instante a aparatului psihic - instanta Eului.

K. Wilber (1984), preluind ideea lui Freud despre caracterul eterogen, complex al inconstientului, identifica cinci tipuri de inconstient:

- inconstientul fundament (alcatuit din continuturi care pot deveni oricand constiente);

- inconstientul rhaic (care cuprinde structuri simple, primitive, mostenite filogenetic;

- inconstientul submergent (rezultat al mecanismului refularii sau reprimarii);

- inconstientul "pecete" (format din continuturi nerefulate, dar refulabile;

- inconstientul emergent (in care se includ structurile profunde, prezente de la nastere, dar neproiectate inca spre suprafata inconstientului fundament).

Constientul

In istoria gandirii psihologice gasim opinii foarte diferite cu privire la raportul dintre psihic si constiinta. Astfel, psihologia constiintei de sine ( Bewustseinpsychologie) din Germania, stratifica in esenta constiinta cu psihicul, considerand ca psihic este ceea ce este constient.
Constientul este unul dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului, cand afirmat, cand negat cu vehementa.

Constientul este privit din diferite puncte de vedere, astfel pentru introspectionisti toata viata psihica este constienta, in timp ce pentru behavioristi constiinta nu are nici o insemnatate si este eliminata din psihologie.

Constiinta poate fi definita ca fiind totul ( psihologia fara inconstient) sau nimi ( psihologia fara constiinta). Ea a fost cand redusa la o simpla functie psihica, cand extinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice prin asimilarea cu gandirea reflexiva si critica, cu Eul si personalitatea, cu praxisul si etica vointei.

Unii autori interpreteaza constiinta static, in termeni de "camp" comparabila cu campul vizual ce dispune de zone centrale si zone periferice. Astfel, pentru Wundt, constiinta este "locul" unde se desfasoara procesele psihice ale individului. Exista un camp de privire al constiintei ( Blick-feld) si un punct de maxima claritate a ei ( Blick-punct); asadar o reprezentare intrata in punctul de privire al constiintei este aperceputa, pe cand in punctul de maxima claritate ea este perceputa. Constiinta este deci, in conceptia lui Wundt, functia sintetica prin care senzatiile sunt unite in reprezentari, ea este deci o "sinteza creatoare" ce are loc in zona constiintei clare.

Alti autori aduc insa o viziune dinamica in definirea constiintei, astfel, inca din 1890, William James interpreta constiinta ca pe un "fapt fundamental" al vietii psihice interioare, care "avanseaza", "curge" si se succede fara incetare in noi.

Dupa opinia lui, constiinta se distinge prin 4 caracteristici:

1. Fiecare "stare" tinde sa se integreze unei constiinte personale;
2. In orice constiinta personala starile sunt intotdeauna in curs de schimbare;
3. Orice constiinta este sensibil continua ;
4. Constiinta se intereseaza de anumite elemente si se dezintereseaza de altele, ea nu inceteaza de a le primi pe unele si de a le respinge pe altele, deci de a opera selectii.

Exista, de asemenea, si punctie de vedere constructiviste in definirea constiintei, aceasta aparand ca o constructie sistematica in continua miscare; iar cel care a introdus in psihologie un asemenea punct de vedere ( Vagotski), la care constiinta, spre deosebire de Wundt sau de Buhler, elaboreaza ca urmare a relatiilor interfunctionale ce intervin logic intre procesele si functiile psihice atat in dezvoltarea lor ontogenetica cat si in dezvoltarea lor functionala.

In psihologia contemporana, recunoasterea rolului pe care il au procesele neconstientizate nu inseamna negarea si nici macare diminuarea rolului primordial al constiintei in viata omului. Dimpotriva, particularitatile esentialeale constiintei pot fi scoase in evidenta mai pregnant tocmai prin confruntarea cu categoria de procese neconstientizate.

Indicatori comportamentali ai constiintei

Pentru a putea proba si estima nivelul si functionarea constiintei, este necesar sa utilizam niste indicatori obiectivi, pe cat posibil observabili si masurabili.

Indicatori pot fi urmatorii:

a)      prezenta starii de veghe (de functionarea constiintei nu se poate vorbi decat pe fondul starii de veghe, care se mai numeste si constienta);

b)      prezenta de sine (identitatea Eu-lui, evidentiata in raspunsuri corecte la intrebari de genul: 'cum te cheama?', 'ce profesie ai?', 'cand ai terminat scoala?' etc.);

c)      orientarea in propria persoana, orientarea in timp, orientarea in spatiu, continuitatea liniei biografice;

d)      orientarea relationala interpersonala;

e)      orizontul informational (cunostinte despre realitatea externa);

f)       capacitatea rezolutiva (stabilirea legaturilor cauzale, conceptualizarea, rezolvarea problemelor, previziunea, interpretarea, constructivitatea);

g)      orizontul motivational (raportul dintre motivele individuale si cele generale, dintre motivele primare si cele secundare);

h)      autoguvernarea-autoorganizarea;

i)        planificarea.