FAUNOTERAPIA - UTILIZAREA ANIMALELOR IN TRATAREA SI ALIMENTAREA OMULUI

FAUNOTERAPIA - UTILIZAREA ANIMALELOR

IN TRATAREA SI ALIMENTAREA OMULUI

Asa cum pana in prezent este bine cunoscuta notiunea de fitoterapie, cred ca notiunea de faunoterapie in viitor se va populariza si va intra in uzul terapeutilor, deoarece acest termen reda esenta - utilizarea faunei in terapiile complementare.

Pana in prezent diversitatea faunei pe Terra se constituie aproximativ in urmatorul numar de specii :

35 000 de specii de arahnide

70 000 de specii de vertebrate

90 000 de specii de moluste

1 500 000 de specii de insecte

Cel mai mare numar de specii dintre toate vietuitoarele de pe Terra il au insectele desi inca nu au fost descrise toate speciile existente. Cu toate acestea omul pana acum s-a obisnuit sa utilizeze numai doua specii : albina, pentru miere, propolis si venin, si viermele de matase, pentru firul de matase utilizat in confectia hainelor, drozofila care se creste in special pentru cercetari in domeniul geneticii. Celelalte insecte inca nu se stie la ce pot servi omului.

Multe din speciile faunei servesc omul pentru a se alimenta sau pentru obtinerea diferitor materiale, inclusiv obtinerea de medicamente care pot diminua afectiunele sanatatii omului. Dar o mare parte din fauna Terrei servelste pentru extragerea diferitor substante biologic active.

Importanta substantelor biologic active existente in organismul animalelor a fost sesizata de catre om inca din antichitate. Aristotel a descris unele retete obtinute din pesti toxici pentru tratarea sistemului nervos la om inca din sec. IV i.Chr. Diascarid - un vraci grec, care servea o armata militara in secolul I i.Chr., utiliza veninul animalelor pentru tratarea afectiunilor sistemului nervos. El a adunat o colectie de animale marine veninoase, din care extragea substantele toxice pentru a le folosi in tratarea afectiunilor nervoase la om.

Plinius cel Mare, in lucrarea sa 'Istoria naturii' descrie proprietatile curative ale pisicii de mare. Cozile pisicii de mare se taie, apoi se extrag intr-o solutie de otet. Cu preparatul obtinut se tratau bolile de cap. In aceeasi carte pentru femeile gravide se recomanda sa poarte amulete cu ghimpi din cozile pisicii de mare pentru nasteri usoare. Se spune ca dupa ce se taie ghimpii de pe coada pisicii de mare li se da drumul in apa.

In medicina populara a locuitorilor din Asia se utiliza pulberea din oasele craniene ale pestilor (costras, crap, caras) pentru tratarea infectiilor urinare si eliminarea pietrelor din rinichi. Pan - Sun in cartea 'Izvorul sanatatii' descrie proprietatile ficatului de cambola (peste de mare), care are proprietati curative asupra coagularii sangelui.

Cu toate ca argumentele din antichitate, de multe ori, nu au o explicatie stiintifica, efectul lor lasa mult de gandit sau, poate contemporanii nu au destule informatii despre efectele acestor preparate. Se spune ca au fost gasite multe retete scrise pe pietre, inca din timpurile tibetane, care indicau si tratarea unor infectii virale, ceea ce civilizatia noastra inca nu a reusit sa rezolve. Actiunea virusurilor se efectueaza la nivel molecular si stoparea multiplicarii virusurilor este foarte greu de efectuat. Sunt unele preparate care pot stopa raspandirea infectiilor virale, dar in aceste cazuri mecanismul de actiune nu este cunoscut. SBA din animale se deosebesc radical de cele extrase din plante.

Majoritatea animalelor se hranesc cu plante sau cu alte animale (carnivorele), iar structura chimica a faunei este reprezentata din compusi cre se obtin din plantele transformate in organismul nimalelor.

Actualmente substantele biologic active sunt cercetate de catre biologi, chimisti, ecologi si farmacisti care le studiaza din mai multe puncte de vedere. Dar aceste cercetari se desfasoara foarte lent, asa ni se pare noua, cu toate ca procesul tehnico-stiintific in timpurile noastre avanseaza cu pasi giganti. Cu cat se acumuleaza mai multe informatii, cu atat mai mari sunt cu atat mai repede ne deplasam spre un proces, care poate duce civilizatia spre un sfarsit, fiindca totul are sfarsit, dupa cum ne precizeaza legile filosofiei.

Fauna, spre deosebire de flora, este mult mai variata din punct de vedere chimic. Substantele biologic active extrase din animale sunt metaboliti obtinuti din transformarea unor substante organice mai complicate decat cele din plante. Pana in prezent au fost descrise peste 300.000 de specii de plante, iar insecte au fost descoperite mai mult de 1.500.000 de specii si se continua descoperirea noilor specii. Din alte animale nevertebrate sunt cunoscute: 35.000 de specii de acarieni si 90.000 de specii de moluste. O mare diversitate o au pestii, sunt cunoscuti mai mult de 20.000 de specii, care se deosebesc foarte mult dupa compozitia lor.

Potentialul faunei acvatice este insa studiata foarte putin. Suntem convinsi, ca fauna acvatica mai ascunde inca foarte multe enigme, care in cea mai apropiata perioada va da informatii noi despre existenta unor substante bilogic active cu proprietati in obtinerea noilor preparate farmaceutice, foarte importante in tratarea multor afectiuni ale sanatatii omului.

Omul, care a devenit o specie predominanta pe Terra tinde, ca orice alta specie de organisme la un grad cat mai mare de dominare si doreste sa existe o perioada cat mai lunga. Pentru acest lucru, depune tot efortul de a combate afectiunile, care limiteaza existenta sa la o varsta de aproximativ 70-75 de ani in Europa si America de Nord, iar in alte regiuni chiar mai putin.

Limitarea duratei de existenta a omului se datoreaza si activitatii sale. Un mare esec s-a produs in cazul dezvoltarii chimiei, cand multe substante chimice sintetizate de catre om, au dus la limitarea duratei de existenta a acestuia. Este vorba de pesticide, care au fost sintetizate si utilizate intens, ceea ce a afectat nu numai sanatatea omului, dar si a intregului sistem al biocenozelor.

S-a produs o schimbare neprevazuta de catre om, care a afectat tot sistemul de pe planeta. Acum omul face un efort colosal de a stopa procesul de distrugere, se elaboreaza tehnologii de conservare a naturii deoarece ratiunea umana a realizat ca, cu cat natura va fi mai constanta, cu atat si existenta sa pe planeta va fi mai indelungata. Acum se intelege mai bine si executarea unor oameni din antichitate, care incercau sa descopere unele fenomene naturale. Este vorba de civilizatii umane, care au incercat sa descrie organele interne ale corpului uman. Cu cat progresul stiintific se dezvolta mai incet cu atat existenta pe Terra va avea o durata mai lunga.

Pana in prezent majoritatea preparatelor farmaceutice sunt obtinute din plante medicinale terestre, mult mai putin studiate sunt plantele acvatice, dar in special animalele acvatice. S-a observat, ca buretele de mare are proprietati bactericide deoarece, microorganismele in spatiul acvatic, unde sunt plasati buretii de mare lipsesc. Experimentarea extractelor din bureti de mare au demonstrat ca ele au o actiune distrugatoare pentru bacteriile gram- pozitive si gram- negative, inclusiv si asupra bacilului Koh, provocator al tuberculozei. Pe baza extractelor din buretii de mare au fost elaborate doua preparate. Unul din extracte in apa si altul intr-o solutie de lipide dezvoltate. Preparatele au un efect convingator asupra microflorei nazale si tractului respirator.

Buretii de mare mai au multe proprietati enigmatice, care inca nu sunt cunoscute omului. Ele au fost considerate plante pana in secolul al XIX- lea. Aceste organisme au o organizatie foarte interesanta, nu au aparatul senzitiv, iar formele mature sunt sedentare. Nu au aparat bucal, hrana se efectuaza prin absorbtia intregului organism. Buretele este nemuritor si absolut inofensiv. Corpul buretilor poate fi macerat, apoi strecurat printr-o sita particulele formand un organism unitar.

In 1950 s-a stabilit, ca organismul buretelui din marea Caraibelor contine arabinoza in loc de riboza. Pe baza arabinozei extrase din bureti a fost obtinut preparatul citozinoarabinoza, care are un efect distructiv asupra celulelor cancerigene. Preparatul a fost inregistrat si omologat in S.U.A.

Toata lumea cunoaste buretele de rau, care deseori se gaseste in farmacii. Are lungimea de 40 cm si este incojurat de alte plante acvatice, care-i servesc drept suport. Aceste organisme inca din antichitate se uscau, apoi se marunteau, pana la obtinerea unei pulberi, sau se faceau extracte speciale care se includeau in cremele folosite la tratarea radiculitului si a afectiunilor nervoase.

Extractele din buretii de mare au fost cunoscute din antichitate, in Noua Zeelanda, ca preparat pentru tratarea ranilor. Ulterior s-a constatat ca in extractele din buretii de mare este inclus fosfor intr-o cantitate destul de mare (11,5% din masa uscata). Efectul curativ al extractelor din buretii de mare se datoreaza de asemenea prezentei ftorsilicatului de sodiu (Na2SiF6), care are proprietatea de inhibare a inflamatiilor.

Un interes deosebit il au substantele bilogic active extrase dintr-o specie de peste din oceanul Atlantic. Acest peste are patru inimi, care functioneaza in ritmuri diferite si fiecare inima alimenteaza numai o parte de organism cu sange. O inima alimenteaza coada, alta numai ficatul, a treia muschii si ultima regiunea capului. Pestele nu are ochi si se orienteaza cu un organ de tip radar. Corpul pestelui este foarte elastic, se poate strange intr-un ghem, iar in caz de pericol elimina o substanta gelatinoasa, care il protejaza de dusmani.

Cercetarile efectuate au depistat existenta unui peptid, care impune inima sa pulseze. Acest peptid poate normaliza pulsarea inimii la broaste si la caini, care aveau dereglari cardiace. Preparatul influenteaza reglarea tensiunii arteriale si a circuitului sangelui. Structura peptidului este in atentia cercetatorilor.

Acum un interes primordial il au cercetarile toxinelor biologice, extrase din pestii din familiile Tetraodontidae, care exista in mai mult de 40 de varietati. Acesti pesti au proprietatea de a se umfla, de aceea ei se mai numesc si pestii-balon, astfel speriindu-si dusmanii in caz de pericol.

Este interesant faptul, ca pe mormantul faraonilor egipteni din dinastia a cincea Ti, care au existat in mil.III i.Chr., erau desenate figurile acestor pesti, care erau utilizati in tratamentul populatiei. Despre toxinele acestor pesti se aminteste si in descrierile filosofilor antici, in cartile de medicina numite 'Cartile ierburilor', care au aparut intre anii 2838 si 2698 i.Chr.

Pestii-balon, in general sunt toxici si nu se utilizeaza in alimentatie. Legea japoneza interzice vanzarea acestor pesti, cu toate ca unele populatii mananca pestele-balon doar dupa eliminarea capului si a tuturor organelor interne. Restul se spala foarte bine, apoi se prepara timp indelungat la temperaturi inalte.

Dar in general in Japonia consumarea acestor pesti este interzisa si daca unul din parinti moare in urma consumarii pestelui-balon, atunci copiii lor pierd drepturile de mostenitori, inclusiv titlurile celor instariti.

James Cook, in timpul calatoriei sale in jurul lumii, descrie ca atunci cand a ajuns in Noua Caledonia (1744) au luat de la bastinasii de aici pesti-balon si i-au pregatit pentru ai manca. Din ceea ce James Cook a scris in agenda sa reiese ca a avut o diaree foarte puternica si ameteala pana la pierderea cunostintei. Unul dintre ofiterii sai, care a consumat pestele-balon a decedat.

Cu toate acestea in Japonia exista restaurante speciale, unde se pregateste carnea pestelui - balon special pentru amatori, care dupa consumarea acestor preparate au o senzatie de drogare, simt aparitia unei calduri in tot corpul, limba si buzele amortesc de tot. Aceste proprietati sunt cercetate special de catre farmacisti si chimisti. O actiune foarte toxica o au in deosebi icrele, laptii si ficatul. Simptomele de intoxicare apar dupa 15-20 minute dupa ce a fost consumat. Daca concentratia toxinelor este mare, atunci apare diareia, senzatii de greata si voma. In situatii mai complicate apare paraliciul degetelor de la maini si picioare, apoi aceste senzatii se intensifica pana la paralizia completa a membrelor. La urma apare paralizia diafragmei, tensiunea arteriala scade, pulsul inimii scade. Moartea intervine dupa incetarea respiratiei. In cazurile cand intoxicatia este mai slaba, pacientul isi revine dupa cateva ore fara alte complicatii.

In antichitate organele interne ale pestelui - balon se uscau, apoi se obtinea o pulbere uscata, care se administra bolnavilor cu dureri insuportabile pentru tolerarea afectiunilor. Pacientii isi reveneau la starea lor normala. Extractele din icrele pestilor-balon au fost analizate in 1894 in Japonia de catre Iosizumi Tohara, care a reusit sa extraga substanta tetradonin, iar in 1910 a obtinut preparatul tetradatoxin. In ultimul timp cercetatorii din Japonia au obtinut tetradoxinul in stare pura. Aceasta substanta nu este o proteina, ci un compus din grupele aminoperdrohinazolin si guanidin.

In stare pura aceasta substanta este o pulbere alba cu mediu neutru, solubil in apa, solutie fiziologica si glicerina, dar care nu se descompune la actiunea sucului gastric si sucului vezicii biliare. Este rezistenta pana la temperaturi de 140C, descompunandu-se la actiunea mediilor acide si alcaline concentrate, la actiunea solutiilor de iod si a metalelor grele.

Mecanismul de actiune a tetradotoxinei asupra sistemului nervos consta in blocarea transmiterii impulsurilor prin stoparea transportului de ioni prin membranele celulare. Tetradotoxinul are o actiune specifica prin faptul, ca grupa de guanidin blocheaza porii terminatiilor nervoase (axonul). In functie de activitate tetradotoxinul are o actiune de 160.000 de ori mai mare in comparatie cu cocaina, iar dupa toxicitate este de 10 ori mai toxic decat curara.

Datorita proprietatii specifice a tetradotoxinului de a bloca impulsul nervilor, acesta este utilizat in medicina ca anestezic in cazul operatiilor mai complicate. Preparatul tetradotoxin este elaborat in Japonia si are o utilizare foarte larga in medicina (patentul Nr. 1970905). Este cunoscut faptul ca cercetarile ulterioare au demonstrat ca principiul activ al tetradotoxinului este identic cu cel al substantei active a toxinei extrase din tritoni (reptile), desi apartin unor clase diferite de animale. Acest lucru este interesant pentru a intelege unele legitati evolutive a acestor reprezentanti ai faunei. La ora actuala substantele toxice de tipul tetradotoxinei au fost depistate si in corpul altor specii de pesti toxici cu proprietati specifice.

Un alt efect interesant depistat ulterior este faptul ca organismul rechinilor nu reactioneaza la actiunea tumorilor, cu atat mai mult, ca in cazurile in care celulele tumorale se implanteaza in corpul rechinilor, ele sunt distruse. Tumorile nu se dezvolta. Substantele antitumorale extrase din rechini sunt de tipul glicopriteinelor macromoleculare si au fost numite sfirnostatice nr. 1 si 2. Ele sunt compuse din ramasitele aminoacizilor (274 si 380 consecutiv). Doza minimala, care inhiba celulele tumorale este de 13mg/kg. Cercetarile continua.

Au fost depistate substante biologic active antitumorale in mai multe specii de rechini, care sunt studiate. Dar cele mai interesante date sunt cele obtinute de catre A.G. Gaceliladze (Georgia, USA), care a demonstrat, ca extractele obtinute din ficatul rechinilor blocheaza dezvoltarea celulelor tumorale fara a trauma alte tesuturi. Extractele includ o cantitate mare de enzime proteolitice, care au rol decisiv in acest proces, cu o actiune specifica.

S-a constatat faptul ca in solzii pestilor se afla cantitati destul de mari de guanin, care este unul din componentii principali ai acizilor nucleici. Pe baza acestor extracte a fost elaborat preparatul pentoxil, eficace in tratarea afectiunilor sangelui si ca citostatic in tratarea unor tumori maligne.

Din nisetru se extrage antibioticul ectolin, care prelungeste actiunea altor antibiotice.

Cercetatorii Universitatii Puerto-Rico au extras substanta biologic activa riptisin dintr-o substanta eliminata de unele specii de pesti care o secreta cand se apara de dusmani. Aceasta substanta micsoreaza tensiunea arteriala.

Conform patentului Nr. 3271255 din S.U.A, a fost obtinuta o substanta biologic activa din castravetii de mare (Actinopyga agassizi), numit si gelaturin, care este inclusa intr-un organ special (organul Ciuver), situat in cloaca pestelui. In caz de pericol pestii elimina o substanta foarte toxica, care paralizeaza muschii dusmanilor. Dupa actiune, organul Ciuver revine la locul sau in organismul pestelui si isi recapata forma sa obisnuita.

Mai tarziu pe baza acestor informatii a fost elaborat preparatul galaturin, care are un efect antitumoral, in cazul organismului uman. Substanta toxica a fost depistata mai tarziu si in organismul stelutelor de mare. Proprietatile substantei toxice erau cunoscute inca din antichitate si era folosita pentru intoxicare pestilor din rezervoarele de apa, pentru ai prinde mai usor. In componenta toxinelor eliminate de castravesii de mare este inclusa substanta biologic activa de tipul glicozidelor, care include gliconurile solubile si insolubile in apa cu o structura steroida. Aceasta substanta a mai fost depistata in aricii de mare si are o actiune asemanatoare cu tetratoxinul. Aceasta substanta influenteaza foarte puternic asupra metamorfozei drozofilei, impiedica cresterea unor organisme nevertebrate, a mebelor si a parameciului.

Cercetarea structurii chimice a acestor substante au determinat componenta principala a substantei toxice ca fiind produsul lanosterin-22-25-oxidago-Laturinogenin si 17- deoxi 22-25-oxidagoloturinogenin.

Sunt informatii, care au fost obtinute odata cu o serie de substante biologic active din pesti cu proprietati biologic active, identice cu cele extrase din geng-sin, despre extragerea unor substante lipicioase eliminate de catre multe organisme de mare. De exemplu stelutele de mare se pot lipi de fundul vapoarelor sau de pietre de la fundul marilor atat de tare, ca pentru a le desprinde mai repede se fisureaza metalul decat substanta lipicioasa.

Analizele chimice au dovedit, ca substanta lipicioasa este o polizaharida amorfa care include inele de glucoza si grupe epoxide. Intaritorul acestor substante este apa. Substanta este rezistenta la temperaturi inalte si nu se deterioreaza la actiunea acizilor concentrati. Asemenea substante lipicioase au fost extrase si din moluste, care dupa cercetari profunde s-a determinat, ca includ proteine polifenolice compuse din decapeptide. Aceste substante sunt utilizate de catre medicii stomatologi pentru lucrari dentare.

Extractele din molusca Mercenarra mercenaria au proprietati anticancerigene, mai ales pentru starea dezvoltarii sarcoamelor. Pe baza extractelor din moluste s-a elaborat preparatul mercenin.

In medicina homeopata se utilizeaza preparatul sepia, care este elaborat din extracte din caracatita. Acest animal poseda o glanda (un saculet cu cerneala), care contine un colorant neagru. Cand apare o situatie periculoasa, caracatita elimina substanta din glanda, care coloreaza apa in jurul ei si astfel scapa de dusmani. Se considera ca aceasta substanta este netoxica, de aceea se utilizeaza ca si colorant in pictura. In legatura cu acest aspect exista o mica legenda. Se spune, ca medicul homeopat Samuiel Ganeman (1755-1843) avea un prieten pictor, care in timpul lucrului inmuia pensula cu colorant in gura. Dupa catva timp el a inceput sa se planga de dureri de cap, care nu treceau cu nici un fel de medicamente. Atunci el a fost sfatuit sa intrerupa procedura de a pune in gura pensula cu vopsea, durerile de cap au disparand astfel. Medicul homeopat a inceput sa experimenteze extractul caracatitei si s-a convins, ca are o actiune biologic activa.

S-a constat, ca in extractele din caracatita si din stele de mare este continuta o toxina, pe baza careia mai tarziu s-a elaborat preparatul cefalotoxin, care este o proteina si are o actiune foarte puternica asupra crustaceelor. Cefalotoxinul blocheaza complet comportamentul soarecilor si al sobolanilor. Multe tratamente homeopate din orient pe baza extractelor din caracatita si stelele de mare erau recomandate pentru tratarea afectiunilor nervoase, dermatologice si respiratorii. Se considera ca aceste extracte au o actiune de intinerire a organismului uman.

Din glandele salivare a unor nevertebrate a fost extras un peprid - eledozin, care are urmatoarea structura:

Piroglu - Pro - Cep - Liz - Asp - Ala - Fen - Ule - Gli - Lei - Met - NH2

Aceasta substanta biologic activa provoaca dilatarea vaselor sanguine, scade tensiunea sangelui, activeaza functia intestinelor si poate schimba comportamentul.

Cercetarile efectuate in ultima vreme de catre farmacisti si biochimisti au evidentiat, ca din ganglionii nodulilor sistemului nervos ai crevetilor din oceanul Pacific din regiunea insulelor Curile si a marii Japoneze se poate extrage enzima halinesteroza, care se foloseste in medicina pentru tratarea socurilor nervoase. Aceste enzime sunt de zece ori mai active in comparatie cu enzimele extrase din creierul bovinelor sau a cainilor.

Un alt ferment - fosfatoza, poate fi obtinut din glandele genitale ale crevetilor din marea Bering si marea Japoneza. Acest ferment se utilizeaza pentru tratarea proceselor inflamatorii. Cercetatorul japonez C. Ocutani a determinat ca din coloana vertebrala a crevetilor se poate obtine un extract cu efect antitumoral, mai ales pentru stoparea dezvoltarii sarcomului.

In China, din antichitate, este cunoscut faptul ca lipitorile pot fi folosite pentru stoparea durerilor de cap, tratarea hemoroizilor intestinului, varicelor si tromboflebitelor. Pentru acest lucru se prepara unguente ce contin in concentratie de 20% extracte din lipitori proaspete. Efectul evident apare in timp de 5-16 zile de tratament.

In Nigeria inca din stramosi se utilizeaza extractele din melci pentru reglarea proceselor menstruale la femei si pentru tratarea conjunctivitelor. Extractul obtinut se picura in ochi seara inainte de somn. Extrasele din lipitori se pot folosi pentru reglarea tensiunii arteriale, ca un calmant si pentru imbunatatirea somnului oamenilor bolnavi.

Grecii antici au reusit sa prepare o serie de preparate obtinute din substanta lipicioasa a melcilor cu un efect evident in tratarea ulcerelor stomacale si duodenale. Aceasta substanta lipicioasa formeaza o pelicula pe stomac si protejeaza ulcerele de actiunea sucului gastric. Astfel ulcerele devin izolate, apoi tesutul se repara complet.

Din glandele salivare ale molustelor de tipul Neptunea s-a extras substanta biologic activa tetramin, cu un efect curativ evident in tratarea ulcerelor varicoase.

Recent s-a demonstrat, ca extractele din midii sunt efective in tratarea reumatismului. Acest fenomen s-a descoperit atunci cand s-a observat ca pescarii care se hraneau cu midii crude nu se imbolnaveau de reumatism, chiar daca lucrau in conditii umede. Este cunoscut un caz concret, cand in orasul Glasgow (Scotia) la 100 de pacienti, care lucrau in conditii umede li se dadea in fiecare zi midii. La 72% din pacienti a disparut complet reumatismul. Un experiment asemanator s-a efectuat in Noua Zeelanda, unde s-a utilizat un extract din midiile verzi, care a avut un efect evident in tratarea poliartritei si a reumatismului.

Din molusca Aplysia dactylomela a fost obtinut preparatul dactilin, care are proprietatea de a inhiba functia unor enzime ale ficatului uman. Datorita acestui proces preparatele farmaceutice (pentobarbital) au o actiune mai indelungata. Exista mai multe preparate elaborate pe baza diferitor specii de moluste si a perlelor de mare, care au un efect pozitiv asupra proceselor inflamatorii din organismul uman. In unele cazuri extractele din moluste au un efect antiviral. Corneia molustelor are un efect antiradioactiv si antitoxic. Dar au fost depistate si cazuri cand, dupa utilizarea molustelor au fost provocate intoxicatii grave, gastroenterite si sufocari. Din glandele hipobronhiale ale molustelor din genul Murex a fost extrasa toxina murexim.

Mai tarziu mureximul a fost sintetizat si substanta a fost numita urocanilholin. Dupa aplicarea acestei substante scade tensiunea arteriala, se micsoreaza bataile inimii si a activitatii musculare, este stimulata respiratia si eliminare salivei.

Un fenomen extraordinar s-a observat cand se utilizeaza extracte din diferite specii de meduze. Spre exemplu, daca cu meduzele din mare se face un masaj pe picioare, se amelioreaza durerile reumatice. In antichitate meduzele erau utilizate in medicina populara ca preparate diuretice, pentru rezolvarea constipatiei si pentru provocarea vomei in anumite cazuri. Aceste fenomene apar mai ales dupa utilizarea meduzelor din specia Bhizostoma plulmo, care se afla si in apele marii Negre.

Corpul meduzelor contine o substanta toxica, care poate fi eliberata printr-un flagel cu o structura specifica. Asa ca in cazurile cand se maseaza picioarele cu continutul corpurilor de meduze se produc o serie de injectii cu substante biologic active ca serotonon, talassin, congesin si gipnotoxin. De multe ori dupa patrunderea acestor substante, apar stari de stranut si un tremur al intregului organism. Din meduze a fost extras un peptoid cu acizi aminici, care la animale produce un paralici, care deseori duce la moartea animalelor, asa ca in timpul utilizarii meduzelor pot aparea si alte fenomene. La copii substantele active din meduze pot provoca dureri puternice de cap, slabiciuni ale muschilor, aparitia febrei. Aceste simptome continua 2-3 zile.

Meduzele din specia Gonionemus Vertens, care se afla in marea Japoneza, dupa masajele a pielii corpului uman cu continutul lor este provocata paralizia nervilor membrelor inferioare, apar sentimente de frica de moarte, uneori provoaca rasul sau depresia, o indiferenta totala cu o subordonare totala a tuturor celor care ii inconjoara, apar halucinatii si sentimente de disperare, pierd simtul pentru determinarea marimii si greutatii corpului uman. Aceste actiuni sunt asemanatoare cu actiunea narcoticelor, care blocheaza activitatea unor fermenti in craniul uman.

Aceste substante biologic active sunt intens studiate pentru a le utiliza in farmacologia contemporana. Asa s-a depistat o proteina in corpul meduzelor din speciile oceanului Pacific, care include substanta biologic activa numita acvorin, care are proprietatea de a ilumina, in prezenta ionilor de calciu si strontiu. Aceste proprietati se utilizeaza pentru studiul structurilor celulelor si pentru determinarea diagnosticelor legate de schimbarea concentratiei calciului, care apare in cazul insuficientei cardiace si in cazul aparitiei diferitor tipuri de tumori.

Din meduza de mare se extrage o substanta cu efect psihotrop. Structura acestei substante se afla in cercetare. In diferite regiuni ale globului meduzele se maruntesc pana la formarea unei mase omogene, care se amesteca cu namol de pe fundul raurilor si se aplica pe regiunile dureroase ale corpului uman pentru tratarea radiculitului, afectiunilor nervoase, paralizarii.

Cu extrase din meduze si namol se fac masaje pe coloana vertebrala timp de 10-15 min. La 3 kg de namol se adauga 5-7 meduze maruntite. In unele tari din orient extrasele de meduze se utilizeaza ca preparate diuretice si pentru rezolvarea constipatiilor.

Exista de asemenea informatii interesante despre folosirea coralilor in tratarea diferitor afectiuni ale sistemului nervos. Cel mai mult a fost experimentata specia Plexaura Hamomalla, care elimina o substanta de tipul prostaglandinei. Structura acestei substante este foarte complicata si cere aplicarea celor mai sofisticate metode pentru cercetare.

Intr-o legenda stramoseasca de pe insulele Hawaii se povesteste despre utilizarea unor extracte din corali din clasa Plexaura, care elimina o substanta de tipul prostaglandin, care joaca un rol decisiv in organismul uman.

Tot intr-o legenda de pe insulele Hawaii se povesteste despre extragerea unei toxine foarte puternice dintr-o specie de corali numita Xana (memu-mache-o-xana) utilizata pentru a unge sulitele in timpul luptelor. Locul unde se aflau aceste alge era pastrat secret de catre aborigeni. Aceasta toxina a fost studiata si pentru a i se determina structura, si s-a constatat ca este un acid lipidic. Formula este urmatoarea: C120,H223,N3,O54. Aceasta substanta a fost numita politoxin. Are o actiune anticancerigena la soareci si sobolani. In unele cazuri aceasta substanta se utilizeaza in anesteziologie in timpul operatiilor chirurgicale. Durerile dispar timp de cateva ore. Politoxinul provoaca contractarea vaselor sanguine si marirea vitezei de circulatie a sangelui.

Politoxinul extras din coralii de pe insulele Tahiti se deosebeste de toxina de origine animala. Mai tarziu s-a constatat ca toxina extrasa este produsa de un virus care formeaza o simbioza cu coralii.

Trebuie mentionat ca in ultimul timp se obtine o cantitate considerabila de kitin din corpul crevetilor, coralilor si a racilor de mare. Aceasta substanta se gaseste in cantitati mari si in corpul insectelor. Kitina a fost pentru prima oara descoperita in anul 1811 de catre francezul G. Bracon. Mai tarziu un alt cercetator francez A. Odie a obtinut hitina din corpul carabusului de mai. El a pus carabusii in acid, obtinand hitina ( tradus din limba greaca inseamna acoperis).

Kitina este utilizata in medicina in primul rand pentru absorbtia ionilor metalelor grele. Este cunoscut faptul ca ionii de plumb din apa sunt absorbiti de carapacele racilor care includ hitina. Aceasta substanta este utilizata pentru purificarea reziduurilor industriale de mercur, cadmiu si izotopi radioactivi care se elimina de la reactoarele centrelor nucleare. Kitina si derivatii ei au proprietatea de a stopa coagularea sangelui si de a nu permite formarea trombilor in vasele sanguine, de asemenea stimuleaza cicatrizarea ranilor. Aceste proprietati ale hitinei au permis elaborarea preparatelor 'Varico-liz' si 'Trombo-liz' de catre colaboratorii S.C. INSECT FARM.

Kitina este o substanta activa a multor altor preparate produse de aceasta societate precum 'Kerato-liz'- care stimuleaza vindecarea trumelor dupa arsuri, lichidarea kiloizilor, nevilor, alunitelor, carcenomurilor, melanomurilor si a altor formatiuni cutanate. Dupa disparitia formatiunilor cutanate nu raman urme pe piele si, spre deosebire de alte preparate, pigmentatia pielii revine la normal.

Unii derivati ai kitinei servesc pentru a obtine diverse pelicule utilizate in farmacologie. Astfel, in Italia peliculele obtinute din kitina se utilizeaza ca adjuvant pentru preparatele oftalmologice. Kitina are un efect benefic daca se adauga in tutun, blocand actiunea substantelor toxice asupra sanatatii fumatorilor, neinfluentand calitatea tigarilor.

Acum se elaboreaza o serie de metode pentru debarasarea fumatului, care in ultimul timp a devenit un viciu pentru multi oameni si mai ales femei. Acest fenomen este foarte grav in Romania, unde numarul de fumatori este extraordinar de mare si este comparabil, ca si procentaj cu cel din S.U.A.

Kitina a fost recomandata inca de pe vremea vraciului Avicena pentru tratarea afectiunilor splinei. El a elaborat o reteta unde recomanda urmatoarele compozitii: se aplica 4,25g de pulbere obtinuta din cochilie de rac care se amesteca cu 1/6 dintr-un vas cu opium. In unele cazuri se utilizeaza in locul opiumului ulei.

Din informatiile obtinute din scrierile lui V.Dericher (1866) racii vii se maruntesc pana la obtinerea unei paste, apoi pasta se amesteca cu creier de bovina pana la obtinerea unei mase omogene ce se recomanda pentru efectuarea masajelor bolnavilor de friguri. In cazul colitelor se recomanda sa fie bauta pulberea obtinuta de la cochilia unui rac fiert. Conform recomandarilor vraciului antic Daly, daca un rac se agata intr-un pom infestat cu insecte daunatoare, atunci dupa descompunerea racului toate insectele parasesc pomul. Aceste date au fost confirmate de patentul japonez Nr. 5978669, care este recomandat pentru protectia produselor alimentare.

Reprezentantii animalelor care poseda carapace, cum sunt crabii, mai au o proprietate importanta, de a elimina in jurul sau o substanta gelatinoasa, care seamana mult cu sangele inghetat. Pe baza acestui efect s-a elaborat o metoda de identificare a blenoragiei. Pentru aceasta se face un extract din sangele crabilor care se amesteca cu exudatul din aparatul genital. Daca in solutie se formeaza cheaguri, atunci pacientul este bolnav. Precizia acestei metode este de 95% si a fost utilizata in multe tari. Dar, la ora actuala au aparut alte metode de diagnosticare a infectiilor, de aceea aceasta metoda nu se mai foloseste.

O parte din substantele biologic active extrase din fauna acvatica se extrag din balene, din care se utilizeaza grasimile si ambra, o substanta care se formeaza in intestinul balenelor. Aceasta substanta extrasa proaspat reprezinta o masa vascoasa de culoare inchisa cu un miros neplacut. Dupa oxidare aceasta substanta capata o culoare gri si un miros placut. In compozitia ambrei sunt inclusi alcooli polimerici, din care cel ce produce un miros mai puternic este ambrein. Substanta activa ambra se utilizeaza in multe tari ca substanta antiseptica dar si tratarea epilepsiei, tifului si a astmului.

O alta substanta biologic activa care se utilizeaza si acum in medicina si cosmetologie este 'spermatet', care se afla in craniul casalotului, folosita pentru a da o anumita consistenta cremelor.

Vitamina A este continuta in cantitati destul de mari de ficatul balenelor si rechinilor. Concentratia este mai mare decat in ficatul de batog, care este de mult utilizat in alimentatie, atunci cand vitamina A nu este suficienta. Din pancreasul balenelor se extrage hormonul insulina, iar din hipofiza se obtine hormonul adenocorticatropic.

Substantele biologic active extrase din fauna marina sunt foarte variate si in viitor se vor descoperi inca foarte multe alte substante, care vor completa farmaciile cu preparate noi, cu particularitati specifice.

SUBSTANTE BIOLOGIC ACTIVE EXTRASE DIN AMFIBIENI

Amfibiile sunt unele dintre cele mai vechi organisme de pe Tera. In componenta lor sunt incluse multe substante active specifice. Pana in prezent s-au efectuat foarte putine cercetari stiintifice in ceea ce priveste componenta la nivel molecular, insa acum aceste cercetari se realizeaza cu ajutorul celor mai sofisticate aparate si metode.

Obiectul clasic al fiziologiei animalelor este un reprezentant al amfibiilor - broasca raioasa (Bufo Bufo) , cu care incep toate experientele pentru determinarea actiunii substantelor active asupra organismelor.

Datorita aspectului sau exterior, o mucoasa cu excrescente, broasca raioasa provoaca repulsie oamenilor, provocand iluzii magice, utilizate de vrajitori si vrajitoare.

In partea de sud-est a Europei se intalnesc trei specii de broasca testoasa: terestra, de stuf si comuna (cea mai mare). Faptul ca secretiile pielii broastei sunt toxice a fost cunoscut de demult, cand broastele au fost introduse in spatiile biocenozelor din Australia in scopul reducerii populatiilor de insecte daunatoare. Atunci s-a observat moartea cainilor Dingo sau a serpilor australieni, dupa ce consumau broaste testoase.

Vraciul francez A.Pere povesteste ca, in 1575 in orasul Tuluz, doi negustori au pus in paharele de vin cate o frunza de salvie care fusesera in contact cu broastele raioase si dupa cateva ore au aparut ameteli, dureri de cap, stari de voma, transpiratie, a scazut pulsul si in scurt timp au decedat.

In Argentina, oamenii puneau piele de brosca pe obraz pentru a stopa durerea de dinti si adormeau, insa dimineata erau morti.

Tot in scopuri curative, toxinele broastelor testoase se utilizau si in China sub denumirea de "Cean-Su", si in Japonia sub denumirea de "Cen-Co". Pentru a obtine aceste preparate, pielea broastelor se usca, se maruntea pana la obtinerea unei pulberi si se utiliza pentru tratarea hepatitelor avansate cu ascita, pentru imbunatatirea functiei inimii si pentru stoparea sangerarii gingiilor.

Gutulii (populatie din vestul Ucrainei) utilizeaza broastele - cumcu pentru masaje la picioare pentru a preantampina durerile de reumatism. In scopuri curative se utilizeaza nu numai pielea, dar si carnea broastelor.

In Vietnam carnea de broaste este recomandata copiilor distrofici. Preparatul se produce din carne de broasca uscata , se adauga galbenus de ou si banane, apoi se transforma in comprimate sub denumirea de ,, Com-sae". In China carnea de broaste este recomandata pentru tratarea asmului bronsic si ca preparat tonic (de relaxare).

Toxina extrasa din pielea broastelor testoase in America de Sud se folosea pentru prelucrarea varfului sulitelor utilizate in lupte. Toxina actiona foarte rapid asupra fibrelor musculare si muschii nu mai functionau. Cercetarile ulterioare au aratat, ca mesterii care fabricau sulitele, fierbeau pielea de broaste testoase, apoi pentru o eficienta mai ridicata se adaugau si extracte din plante toxice.

In pielea unei broaste testoase mari - mascul, se contin 16mg de toxina iar la femela 27mg de toxina. Dupa unele observatii toxinele din pielea broastelor se elimina sub forma de spuma albicioasa. Cea mai mare concentratie a toxinelor se contine in regiunea urechilor, care poate fi improscata la o distanta de pana la 1 m.

Toxinele de broaste testoase in solutii de 1:100 si 1:1000 provoaca moartea puricilor si paduchilor in timp de 20 min, a pasarilor mici si a soparlelor in timp de cateva minute si a iepurilor de mare si rechinilor in timp de o ora.

S-a constatat ca toxicitatea pielii de broaste in forma uscata se pastreaza mai mult de 30 de ani. Un preparat pe baza toxinelor obtinute din pielea de broaste sub denumirea de bufotoxin, are urmatoarea formula: fosfolipoza A si 5-7% de adrenalina (de 4 ori mai mare decat in glandele suprarenale la om), care face ca lumea vaselor sanguine sa se ingusteze si sa participe la vindecarea rapida a ranilor.

Extrasele din broastele raioase se utilizeaza in anesteologie. Aceasta substanta biologic activa a fost elaborata la sfarsitul secolului XIX de catre medicul italian S. Staderini, care a fost inspirat de o femeie, care s-a adresat la el pentru dureri ingrozitoare de ochi. Din explicatiile ei, acesta a luat o broasca raioasa, cu un cleste, care a improscat cu un venin si toxina a nimerit in ochiul femeii. Au aparut dureri infioratoare, apoi o amorteala totala. Aceste fenomene l-au inspirat pe medic sa experimentese toxina broastei raioase ca substanta anesteziologica. Preparatul elaborat a scos de pe piata cocaina, care era utilizata pana atunci. Asa s-a elaborat un nou preparat anesteziologic, care s-a utilizat mai tarziu in majoritatea tarilor din lume.

Mai tarziu cercetatorul Ocada din Japonia a ajuns la concluzia ca toxinele broastei testoase pot provoca o stimulare a inimii omului in dependenta de concentratia toxinei. Substanta activa provoaca ridicarea tensiunii arteriale si intensifica contractarea muschilor inimii. Aceste actiuni sunt similare cu actiunile preparatului Strofantin "K" .

S-a demonstrat ca toxina extrasa din broastele raioase stimuleaza respiratia omului chiar si in cazurile cand respiratia este stopata total.

In ultimul timp s-a determinat inca o proprietate deosebit de importanta a toxinei extrase din broasca testoasa. Ea este stimulator efectiv in cazurile radiatiilor. Actiunea toxinelor asupra sobolanilor radiati a avut o stimulare efectiva provocand formarea unui numar mare de leucocite si trombocite, apare o viabilitate a organismului mai intense, iar vasele sanguine devin mai rezistente la actiunile mecanice.

Conform unor informatii toxinele broastelor testoase in dilutii de 1:1000, 1:2000, 1:4000 distrug helmintii din intestinul si ficatul oamenilor si animalelor in 30 de minute. Modelele facute au demonstrat ca pot fi distruse si teniile in timp de 37-48 de minute. Experimentele efectuate au aratat ca extractele din broaste testoase pot elimina helmintii la caini si la camile. Insa, dupa utilizarea acestor substante s-a observat slabira evidenta a animalelor si apare o diaree puternica.

Profesorul american E.A.Farington in timpul lectiilor la Universitatea din Philadelphia povestea despre reprezentantii broastelor in America de Sud, care elimina la suprafata pielii o substanta unsuroasa, cu proprietati toxice. Femeile de prin partea locului cand se saturau de activitatea sexuala a barbatilor le adaugau in bautura alcoolica putin preparat obtinut din broastele raioase care reducea considerabil activitatea sexuala. Toxina din broastele raioase din aceasta regiune reduce si capacitatea mintala la oameni, ii transforma in oameni cu o mentalitate redusa.

Cercetarile contemporane au confirmat, ca toxinele din broastele raioase intr-adevar contin indel-bufatein si bufotencin. Utilizarea acestor substante la om duc la provocarea psihozei asemanatoare cu actiunea dietilamidului si halucinogenului. In doze mici bufatenilul actioneaza ca un calmant dar, mai mult de 1-2 mg provoaca asfixierea, aparitia starilor de voma. In concentratii mai mari de 8 mg provoaca halucinatii si duce la pierderea simtului orientarii. Aceste simptome dureaza timp de o ora. O actiune asemanatoare o au toxinele plantelor din specia Mimosacea piptadenja, care se utiliza pentru ridicarea moralului inaintea luptelor.

Substanta bufatenin are urmatoarea formula:

HO - CH₂CH₂(CH₃)₂

NH

Inca o proprietate importanta a toxinei broastelor raioase a descoperit-o cercetatorul roman de la Institutul de Oncologie din Chisinau Grigore Bulbuc. Dupa actiunea toxinei extrase din broastele raioase durata vietii sobolanilor era mai lunga in comparatie cu cea a celor care nu erau tratati cu toxina. Tumorile oncogene, care se provocau special la sobolani se absorbeau pana la 18-20%. Acest argument arata importanta extractelor din broastele raioase in farmacologia contemporana. Substantele biologic active ale broastelor raioase din America de Sud sunt folosite si de arici, care dupa ce prind broasca raioasa rumega intai capul unde se afla glandele care produc toxina, apoi cu saliva prelucreaza acele sale.

Edmund Brodi din Universitatea Philadelphia, S.U.A. a determinat ca acele prelucrate cu saliva ariciului, dupa consumul broastelor raioase sunt mult mai toxice in comparatie cu cele netratate. De aici cercetatorul american a concluzionat ca si aricii utilizeaza toxinele produse de broaste pentru protectia lor.

Carnea de broaste in China este utilizata pentru tratarea dezinteriei. Din antichitate este cunoscut faptul, ca daca in lapte se pun broaste , atunci laptele nu fermenteaza atat de repede. S-a constatat ca la suprafata pielii broastelor se elimina un lichid cu efect antibacterian, care nu permite fermentarea laptelui un timp indelungat.

Michael Zasloff, cercetator stiintific al Institutului de protectie al Sanatatii din S.U.A. a depistat in pielea broastelor cu dinti din Africa prezenta unui peptid antibacterian, care se afla in cercetare. La Universitatea Graisfold din Germania a fost elaborata o metoda de colectare a substantei mucoase de pe pielea broastelor. Cercetarile efctuate au demonstrat ca aceste substante biologic active au o actiune antibacteriana in special asupra stafilococilor. Substanta este rezistenta la actiunea temperaturilor de pana la 20⁰C timp de 20 de minute, ceea ce indica posibilitatea utilizarii lor in farmacologie.

In Japonia pana acum se credea ca muschii de broasca pot ameliora durerile, daca pe locul dureros se pune un picior de broasca jupuit de piele, timp de cateva minute. In Rusia sunt informatii despre utilizarea icrelor de broaste pentru eliminarea pistruilor de pe fata. Daca pielea de broasca se usuca, apoi se arde, cenusa obtinuta poate fi utilizata pentru stoparea hemoragiilor interne, inclusiv cele vaginale.

O reteta poloneza indica utilizarea icrelor de broaste in tratarea reumatismului. Pentru aceasta icrele de broaste se usuca pe o panza la umbra, apoi se aplica direct pe zonele dureroase. In Estonia femeile aplica masti din icrele de broaste pentru a elimina pistruii de pe fata. Cu icrele de broaste se trateaza si ranile animalelor domestice. Pentru aceasta se colecteaza doua pahare de icre de broaste, care se amesteca cu un pahar de alcool medicinal. Amestecul se tine la intuneric 2-3 zile si cu extractul obtinut se trateaza ranile. In scrierile lui V. Dericher se gasesc metode de tratare a ranilor dupa muscatura serpilor veninosi aplicand carnea de broasca pe rana. La inceput se pune cate o broasca jupuita la 10-15 minute, apoi durata de timp creste pana cand hemoragiile se stopeaza si toxinele se elimina complet. Aceasta metoda este folosita in multe zone unde muscaturile de sarpe sunt frecvente.

Din pielea broastelor au fost extrase o serie de substante biologic active cu structuri si proprietati diferite. Continutul de amine biogene ajunge pana la 100mg/g de piele. Cel mai tipic reprezentant este seratonin si derivatii lui N-metil. Grupele principale de peptide sunt bradichinele, toxichinele si opiuidele. Primele doua provoaca dilatarea vaselor si scaderea tensiunii arteriale. Unele din cele mai cunoscute peptide extrase din diferite specii de broaste sunt urmatoarele: fazalonin, sperolin, cerulein, bombenzin si altele. Peptidul cerulein a fost extras din broasca alba de pe continentul Australia. Patentul N:4552865 S.U.A Este cunoscuta metoda de producere a preparatului pe baza extractelor din broastele albe pentru tratarea afectiunilor psihiatrice. In anul 1971 a aparut informatia cercetatorului zoolog australian R. Endin, care a extras ceruleinul din pielea unei specii mici de broaste verzi raspandita in Australia. Substanta biologic activa extrasa coboara efectiv tensiunea arteriala, micsoreaza evident vezica biliara, stimuleaza eliminarea sucului gastric.

Din pielea broastelor raioase a fost extras si preparatul bombenzin, care are un efect de a elimina mai mult venin din vezica biliara si mai mult suc gastric in stomac. Este interesant faptul, ca acest peptid bombezin exista si in crierul maimutelor, unde are rolul de reglare a functiei sucului gastric. In anul 1979 a aparut informatia, ca enzima bombezin are proprietatea de a diminua pofta de mancare la sobolani.

Formula preparatului bombezin este urmatoarea:

Piroglu-Gli-Arg-Ley-Gli-Asp-Gly-Grp-Ala-Bal-Gly-His-Ley-Met-NH2

Un interes deosebit il au peptidele - dermorfinele, extrase din pielea unei specii de broaste, care are proprietatea de anestezie de 11 ori mai mare in comparatie cu morfina. Dermorfina este mult mai activa decat preparatele bazate pe opium. Este cunoscut faptul, ca proteinele si peptidele includ acizi aminici, care reprezinta izomeri cu turatii in stanga. O proprietate unica o au dermofinele, care au turatii de dreapta a izomerului acidului aminic - alanin. Este un fenomen rar intalnit, dar daca aceasta directie se schimba, atunci substanta isi pierde proprietatile sale caracteristice.

Dintr-o specie de broaste din Columbia s-a izolat alcaloidul spiropiperoidin - histrionicotoxin, care influenteaza transmiterea impulsurilor spre fibrele musculare ale soarecilor, blocand astfel actiunea acetilholinei asupra H - halinoreceptorilor musculari si a canalului membranei subsinaptice legat alosteric de aceasta membrana. Un alt alcaloid - hefirotoxin, blocheaza receptorii musculari, iar alcaloizii de tipul pumilotoxinelor A,B,C permit transportul mai usor al calciului prin membranele celulelor si intensifica procesele de contractare si dilatare a muschilor, ceea ce provoaca un tremurici, care se poate termina cu decesul organismului.

Sunt informatii si despre obtinerea unor extracte de tipul cetechitoxin din pielea broastelor din Panama, care au proprietatea de a diminua tensiunea arteriala. Efectul nu se refera la actiunea ganglionilor nervosi. Aceasta substanta activa se studiaza pentru a determina posibilitatile utilizarii ei in practica.

Una din cele mai interesante substante active a fost extrasa din broastele Coco. Din pielea acesto broaste a fost extrasa toxina batroxim. Descoperirea acestei substante a inceput in anul 1860 cand vraciul Pasado Aranco aflandu-se in triburile indienilor din Columbia a observat cum vanatorii acestui trib utilizeaza toxina extrasa din pielea broastelor. Ei o foloseau pentru tratarea sulitelor cu care vanau animalele. Pentru aceasta ei prindeau broastele emitand sunete specifice, le infingeau in bete de bambus si le tineau la foc. Din pielea lor se elimina o substanta albicioasa cu care se prelucrau varfurile sulitelor, apoi se uscau la umbra. Toxina obtinuta dintr-o broasca este suficienta pentru prelucrarea a 50 de sulite. Animalele vanate cu sulitele intoxicate sunt paralizate si mor imediat. Carnea in jurul ranii se arunca , iar restul se consuma fara frica.

Structura chimica a toxinei extrase din broastele Coca a foet studiata de catre cercetatorul american B. Vitcop, care a presupus ca toxina poate fi utilizata in farmacologie. S-a constatat ca toxina, in anumite doze este un bun stimulator al inimii. Extragerea toxinelor din pielea broastelor Coco este complicata prin faptul ca, aceste broaste sunt putine in regiune, apoi marimea lor este mica. O broscuta matura cantareste aproximativ 1g, lungimea ajunge la 2-3 cm si incape intr-o lingurita mica. Din 100 de broscute se pot obtine 275g de extract, din care se extrage un gram de toxina. Odata cu moartea broscutelor toxinele dispar si de aceea substanta activa trebuie extrasa imediat, aproape de locul unde se gasesc aceste broaste, deoarece B.Vitcop, care cerceta toxinele, le extragea direct in aceasta localitate si numai extractele se transportau in laborator. Mai tarziu s-a elaborat o tehnologie de crestere a acesor broaste.

Toxinele sunt foarte sensibile si isi pierd toxinele foarte repede. Au fost determinate 4 componente ale toxinei: batrahotoxina, homobatrotoxina, pseudobtratoxina si batratoxina. Cea mai rezistenta este batratoxina A, care a fost obtinuta in stare pura aplicand metodele cele mai noi. Aceasta substanta are o structura steroida si reprezinta un eter cu 24-demetilpirol-3-acidului carbonic. Substanta este un derivat al steroidului prigninei.

CH₂ O

H C O C

CH

CHO Batrotoxin

HO

S-a reusit sa se obtina sinteza batrahotoxinei si un analog, care este de doua ori mai toxic in comparatie cu substanta initiala. Iepurii si cainii sunt mai sensibili decat soarecii.

Datele comparative a toxinelor batrahotoxinei sunt reprezentate in tabelul Nr.1:

Batrohotoxina are o actiune cardiopatica, influentand ritmului inimii si al miocardului, dupa care intervine decesul. Are o actiune neurotropica, actioneaza asupra permabilitatii ionilor de natriu prin membranele celulare, de aceea in baza acestor fenomene se fac modelari pentru studiul functiei canalelor prin care este transportat natriul in celulele iritate.

Din alte amfibii, care pot prezenta un interes medicinal poatet fi amintit extractul de salamandre, care include o serie de substante de tipul alcaloizilor samandarin, samandaron, sandamaritin si altele, care au o activitate antimicrobiana. Extractele obtinute din broastele cu coada din Kazahstan au o actiune de intinerire a organismului uman si preparatele au un mare succes.

In Vietnam s-a elaborat un preparat din soparle, care este benefic in tratarea tuberculozei si a asmului.

Broastele au fost si raman un obiect clasic de experimentare pentru anatomi, fiziologi si farmacologi, a diferitelor substante biologic active.

Datorita multiplelor experiente pe broaste a aparut o noua directie in medicina- electrofiziologia, care este foarte importanta in tratarea multor afectiuni.

In orasul Tokyo, broastelor li s-a construit un monument special. Un alt monument consacrat broastelor s-a construit la Paris pe teritoriul scolii Sorbona la sfarsitul secolului XIX. Aceste semnificatii determina importanta broastelor pentru studiile fiziologice ale organismelor vii. Modelul acestor studii a servit si serveste pana acum organismul broastelor.

REPTILELE IN FARMACOLOGIE

Din reptilele cel mai studiate sunt serpii, care au devenit si simbolul medicinii. In mitologia greaca exista o legenda. Fiul lui Apolon, Esculap cand a venit in Crit aici se intamplase o tragedie, murise fiul gazdei la care venise. In timpul vizitei pe bastonul lui Esculap a aparut un sarpe veninos. Pentru a evita contactul cu sarpele l-a omorat. Peste cateva minute a aparut alt sarpe cu o planta in dinti cu care l-a inviat pe sarpele mort. Atunci cu aceeasi planta vracii l-au vindecat si pe fiul gazdei care murise cu putin timp inainte. Dupa acest caz, planta fermecatoare s-a utilizat pentru tratarea multor alte afectiuni. In scripturile antice se prevesteste, ca Esculap mai traeste inca in chipurile serpilor tamaduitori si are darul de a gandi si a vorbi. S-au descoperit multe imagini, care intruchipeaza sarpii pe pietrele din antichitate. S-au gasit inscriptii unde erau date retete pentru tratarea multor afectiuni. Romanii in secolul II pana la era noua au facut inscriptii pe monete rate jubileului de 900 de ani de la infiintare. Chipul sarpelor sunt sculptati pe pietre impreuna cu marii conducatori, inclusiv cu Apolon si fiica sa Higia ( la romani Salius). Higia intruchipa sanatatea, de aceea mai tarziu de la acest nume a provenit cuvantul Higiena. Simbolul sarpelui cu proprietatea de vindecator este interpretat si de catre Plinii cel Mare in lucrarea ' Istoria naturii'.

In antichitate se pot intalni simboluri ale figurilor dumnezeesti impreuna cu chipurile sarpelor. Se confectionau medalii din argint, din aur cu chipurile sarpelor. Aceste simboluri erau considerate ca ocrotitoare a sanatatii omului. Chipul sarpelor era sculptat si pe peretii hramurilor, bisericilor si cetatilor. In diferite povesti se povesteste despre sarpi ca fiinte magice, care provoaca diverse evenimente placute si neplacute. Se spune ca cineva a mancat carne de sarpe dupa care a inceput sa cunoasca multe specii de plante medicinale, care erau folosite cu succes. De la acest om a inceput stiinta despre plantele medicinale. Scriitorul georgian Vaja Psavela in cartea sa 'Mancatorul de sarpi' povesteste multe intamplari cu oamenii care mananca carne de sarpe. Se considera ca sarpii traiesc foarte mult din cauza fenomenului lor de naparlire, iar pielea care o lasa era buna pentru tratarea diverselor afectiuni, inclusiv a intineririi corpului uman, poate trata ori si ce rana. Diferite retete antice indica la utilizarea pielii sarpilor, care sarpii o lasa in timpul naparlirii pentru ameliorarea durerilor de dinti, ochi, urechi, plasand-o pe regiunea dureroasa. Un extract obtinut din pielea sarpilor, in regiunea muntilor Carpati este recomandat pentru stoparea caderii parului. Extractul se aplica in apa cu care se spala parul.

Din antichitate se utilizau diferite organe ale sarpilor pentru tratarea diferitor afectiuni. In mai multe retete elaborate de catre cunoscutul vraci Aviciena erau incluse extrase din craniul serpilor veninosi, care erau indicate pentru tratarea reumatismului si a durerilor de articulatii. In retetele populare georgiene se recomanda grasimea de sarpe, care se obtine prin arderea serpilor vii. Grasimile de serpi se includeau in ulei de susan, formand un unguent care se utiliza pentru tratarea exemelor si a hemoroizilor intestinului rect.

Proprietatile curative ale carnii de sarpe descrise de catre Aviciena actualmente au o explicatie stiintifica. In sangele de sarpe se contin substante cu proprietati antitoxice. Din animalele experimentate cele mai rezistente sunt iepurii si soarecii de padure. Este interesant faptul ca rezistenta acestor animale nu este atribuita imunoglobulinelor, adica nu este o reactie imunitara, ci este o albumina cu proprietati specifice. Din substantele cu proprietati antitoxine se contin in carnea de serpi veninosi, apoi in sangele soarecilor de padure si de arici. Aceasta este explicatia ca unii vraci din antichitate recomandau carnea de arici in cazurile intoxicatiilor acute. Carnea de arici se mai prescria in cazurile de neurostenie si a infectiilor cu TBC. Pielea de arici era considerata eficace pentru stoparea hemoragiilor interne. Pentru aceasta se efectuau extractii speciale din piele, dar concret retetele de extragere nu se cunosc.

Serpii au fost si sunt considerati utili pentru medicina apuseana. Medicii din diferite tari aziatice cunosc foarte multe retete, care le recomanda pacientilor. In unele cazuri se utilizeaza numai sangele serpilor, in alte cazuri se utilizeaza fierea sau extrase din intregul organism.Astfel de extrase se comercializeaza in farmacii. Conform unor informatii in Japonia si China pentru tratarea sclerodermiei si leprei se administreaza carnea de sarpe in forma uscata sau fiarta.

In timpurile stravechi se credea ca toxinele sunt concentrate in ficatul sarpelor, dar mai tarziu s-a demonstrat ca in ficat si in saliva toxinele lipsesc. Pentru aceasta Francisco Radi impreuna cu asistentul sau in prezenta multor martori au inghitit fierea si saliva a cativa serpi. Dupa aceasta pacientii au ramas in viata si au demonstrat pe propriile lor organisme ca in fiere si in saliva toxinele lipsesc.

Toxinele extrase din diferite specii de serpi pot fi clasificate in urmatoarele grupe:

a)   cu actiune asupra sistemului nervos

b)   cu actiune asupra sistemului sanguin, provocand hemoragii grandioase

c)    cu actiune distructiva asupra eritrocitelor

d)   cu actiune cuagulanta sau anticuagulanta a sangelui.

Componenta toxinelor depinde de specia sarpelor. Spre exemplu viperile provoaca o hemoragie abundenta, iar toxinele cobrelor actioneaza direct asupra sistemului nervos. Reactia organismelor muscate se comporta diferit. Spre exemplu aricii si porcii reactioneaza cel mai putin la actiunea toxinelor eliminate de catre serpi. E.N. Pavlovschii indica , ca una si aceeasi clasa de toxine poate omora zece serpi, 24 de caini, 25 de boi, 60 de cai, 6000 de iepuri, 8000 de sobolani, 2000 de soareci si 300.000 de porumbei. Un singur gram de toxina extrasa din cobra poate omora 1150 de caini, 1000 de iepuri, 500 de soareci si 1500 de sobolani.

Toxinele de vipere dupa extragerea lor in forma pura are o culoare galben deschisa, toxinele de cobre au o culoare verde pal, toxina de efi are culoarea galbena.

Dupa muscaturile sarpelor uni-cul preparat efectiv este antiserul la toxina data. Dar pentru aceasta este necesar de a cunoaste specia de sarpe care a produs muscatura. La fiecare toxina exista un antiser specific. Acest fenomen ingreuneaza tratarea pacientilor. Sarcina principala a farmacistilor acum este de a obtine un 'supraantiser' care ar fi efectiv la actiunea tuturor toxinelor, care ar fi un preparat efectiv pentru multi pacienti. In Brazilia spre exemplu in fiecare zi mor cate doi oameni din cauza muscaturilor de sarpe.

Toxinele sarpelor veninosi au o structura complicata de natura proteica. S-a constatat, ca toxinele se distrug la incalzire pana la 100sC. Neurotoxinele dupa mecanismul de actiune se impart in trei grupe: primele sunt peptide, care bloceaza membranele sinaptice sensibile ale muschilor scheletici si unele sectoare ale creerului. Dupa structura chimica sunt de doua tipuri: include ramasite ale acizilor nucleici 60-62 si 71-74VKD consecutiv. Ambele tipuri includ sulful (legaturi disulfide), au greutatea moleculara de 7000 si 8000VKD consecutiv. S-a determinat importanta legaturilor disulfide pentru toxicitatea substantei.

In grupa a doua sunt incluse toxinele, care deregleaza mediatorul responsabil de actiunea terminatiilor nervoase. Ele au o masa moleculara mai mare si o activitate mai mare a fosfolipazelor.

In grupa a treia sunt incluse polipeptidele care actioneaza asupra membranelor celulare si provoaca depolarizarea lor. Ele au o greutate moleculara de 6000-7000kD si dupa structura sunt identice cu grupa 1, dar cu alte proprietati farmacologice. In aceasta substanta predomina acidul nucleic lizin.

In toxinele extrase de la sarpii veninosi au mai fost identificate polipeptide cu greutatea moleculara joasa, care are o actiune toxica asupra inimii - cardiotoxin. Efectul hemolitic apare in rezultatul actiunii hemolizinei asupra lipidelor, componente ale membranelor, unde dupa scendarea fosfatului se formeaza o lizolecitina care distruge membranele celulare.

Din toxinele de sarpi veninosi s-au izolat substante biologic active cu proprietati cuagulante a sangelui - tromboplastin. Proprietatile substantelor de a micsora posibilitatea cuagularii sangelui, care pot dizolva si tromboplastinele, stopeaza formarea noilor formatiuni trombocitare. Are o actiune de a activa formarea fibrinelor in sange. Toxinele contin o serie de enzime ( hidrolaze si fosfolipaze de tipul A), care ridica evident activitatea toxica.

Afost depistat un fenomen ciudat inexplicabil inca, toxina sarpelor veninosi, care este mortala pentru oameni, nu actioneaza asupra oamenilor bolnvi de lepra. Au fost incercari de a trata lepra cu toxinele sarpelor dar aceste incercari nu s-au terminat inca.

Toxinele sarpelor in medicina homiopata se utilizeaza de sute de ani, deaceea este necesar de a obtine cantitati mari de toxine. Pentru aceasta s-au construit serpentarii speciale unde se inmultesc un numar mare de sarpi. Una din cele mai mari serpentarii a fost construita in San-Paul (Brazilia), in anul 1899 de catre V.Brazil, care a inceput cariera sa de la prinderea sarpilor, apoi mentinerea lor in voliere, care apoi s-au extins pana la cele mai mari din lume. Sarpii se tin in serpentarii pana la sase luni. In acest timp de la fiecare sarpe se obtin cate 30-40mg de toxina pura liofilizata. Toxinele se extrag dupa o tehnologie noua cu aplicarea curentului electric in asa fel ca de la un sarpe se extrage toxina de mai multe ori, fara a extrage dintii veninosi. In aceste serpentariu in ultimul timp se cresc cantitati mari de paiangeni si scorpioni din care se obtin alt tip de substante biologice pentru farmacia contemporana. Este determinat faptul ca daca in sangele mamiferelor se introduce toxina de cobre, atunci apare hemoliza eritrocitelor, dar asupra bolnavilor de epilepsie acest fenomen nu se intampla. Dar aceasta reactie nu este specifica. La bolnavii cu dereglari psihice fenomenul aparitiei hemolizei eritrocitelor apare mai des.

Incercarile de a trata tumorile cu toxina cobrelor nu s-au bucurat de succesul scontat, dar s-a dovedit ca toxinele reduc durerile bolnavilor si pot inlocui morfina. Toxinele extrase din cobre au o durata de actiune mult mai lunga si nu provoaca rezistenta organismului la actiunea lor.

Carbotoxina dupa o prelucrare prin fierbere, cand sunt eliminate o serie de componente, care pot provoca hemoragii, poate fi utilizata pentru tratarea astmului bronsic, epilepsiei si a afectiunilor sistemului nervos. Anume in tratarea afectiunilor sistemului nervos - cropoxina extrasa din serpii veninosi au o perspectiva evidenta prin faptul ca elimina focarele iritante mult mai efectiv in comparatie cu preparatele farmaceutice existente.

Toxinele sarpilor veninosi sunt utilizate cu succes pentru elaborarea preparatelor de tratare a hemofiliilor. Proprietatile toxinelor de a activa procesul de cuagulare a sangelui pot servi pentru elaborarea metodelor de diagnosticare a afectiunilor sistemului sanguin in cazurile cand sangele pierde proprietatea de cuagulare sau a proceselor de cuagulare prea rapide. Sunt deja cunoscute o serie de preparate elaborate pe baza toxinelor extrase din serpii veninosi - viprosin (o solutie apoasa de 0,06% extrase din vipere comune), epilarctin, care au proprietati de activare a proceselor imunologice de cuagulare a sangelui. Se utilizeaza in cazurile stoparii hemoragiilor. Viperalghin - obtinut pe baza toxinelor extrase din viperile de nisip, care includ o cantitate mare de neurotoxin si se utilizeaza in anestiziologie ca un preparat care blocheaza durerile.

Preparatul carbotoxin se produce in cantitati mari in Taschent (Uzbechistan) si este efectiv in tratarea afectiunilor sistemului nervos central, care provoaca spazmele muschilor si a vaselor sanguine. Are un efect accentuat si in stoparea tremurului in cazurile aparitiei epilepsiei.

Epilarctin (epileptozid), care se produce in Germania, este utilizat pentru stoparea proceselor de iritare abundenta a organismului.

Vipratox - unguient care se produce in Germania, obtinut din toxinele a mai multor sarpi veninosi. In compozitia unguientului este inclus metilsalicilat (6 parti) si camfor (3 parti). De la o singura vipera se obtine substanta activa din care se pot prepara 250 de doze de unguient.

Viprosal - elaborat pe baza toxinei extrase din sarpele riopza: amfora, acid salicilic, ulei de brad alb, vazelina, glicerina si parafina. Se produce la uzina de medicamente din Talin (Estonia). Este necesar de a indica ca preparatele pot avea si un efect toxic din aceasta cauza se recomanda sa se efectueze sub supravegherea medicului.

O importanta deosebita o au toxinele extrase din sarpii veninosi in procesul de cercetare a diferitor mecanisme fiziologice. Asa s-a modelat procesul de transport intre membranele celulelor dupa actiunea toxinelor asupra lipidelor membranelor celulare.

Din toxinele cobrelor s-a obtinut o proteina naturala - citatoxina, care are proprietatea de a distruge tumorele de tipul sarcomelor. S-a constatat ca acest fenomen se efectueaza pe baza concurentei cu fosfolipidele pentru ocuparea receptorilor situati la suprafata celulelor.

Obtinerea informatiilor despre mecanismul de actiune a proteinelor extrase din sarpii veninosi au dat posibilitatea de a descoperi fenomenul de stopare a C3 - complimentului dupa actiunea toxinei extrase din cobre pentru a determina reparatia tesuturilor in cazurile de transplant a organelor.

Astfel cercetarea toxinelor eliminate de sarpii veninosi au intervenit vertiginos in practica medicinei experimentale, proprietatile acestor substante se studiaza intensiv si credem ca in viitorul apropiat vor aparea noi informatii despre actiunea lor, care va permite aparitia noilor preparate pentru tratarea multor afectiuni considerate acum incurabile.

TOXINELE PAIANJENILOR SI SCORPIONILOR , UTILIZATE IN FARMACIE

Pana acum au fost descrise aproximativ 30 de mii de specii de paianjeni (arahnide) , care apartin Artropodelor. Denumirea de Arahnide provine de la o legenda; Imparateasa Arahna , din orasul antic Calafana, a poftit-o pe zeita Afrodita la o intrecere pentru a tese covoare, cand tesatoarea Arahna a confectionat un covor extraordinar de frumos, care i-a uimit pe toti specialistii. Afrodita, de manie, a distrus covorul Arahnei, rupandu-l in bucati. Aceasta de scarba a vrut sa se sinucida, dar zeita Afrodita a transformat-o intr-un paianjen (Arahnidae), care vesnic tese panze de paianjen urate.

Dintre cei mai cunoscuti paianjeni, amintim Tarantula si Caracurta

Femela paianjenului Caracut este de culoare neagru inchis, cu 13 puncte adancite in abdomen. Locurile de raspandire al acestui paianjen sunt stepele deschise, unde se cuibaresc foarte bine. Femela ajunsa la maturitate devine mai pasiva, iar masculii sunt foarte activi. Dupa fecundare, femela omoara masculul, mancandu-l si utilizand proteinele energizante, pentru o dezvoltare mai buna a embrionului. Acest fapt a facut ca femela sa fie numita in popor ''Vaduva neagra''.

Toxinele acestui paianjen, sunt proteine alcaline a-latrataxin cu greutate moleculara de aproximativ 130.000 si poate exista in configuratii diferite. O doza de toxine cu concentratia de 0,005-0,1g poate omora un sobolan, iar o doza de toxine extrase din 2-3 femele, poate omora o camila matura timp de 43-44 de ore. In cazurinle in care acesti paianjeni se inmultesc intens se observa o mortalitate mai mare a animalelor din biocenoze. Cele mai sensibile animale sunt sobolanii, caii si camilele. Mai rezistente la toxinele acestor paianjeni sunt cainii , liliecii, amfibiile, reptilele si aricii. Sunt date care confirma ca de la muscaturile de caracurt din 173 de camile muscate, au murit 173; din 218 exemplare de cai muscati, au murit 36; din 116 vaci muscate, au murit 14.

Conform unor date publlicate, toxinele paianjenului Caracurt sunt de 50 de ori mai puternice decat cele ale paianjenului Tarantul si de 15 ori decat ale sarpelui. La om, in urma muscaturii paianjenului Caracurt, apare o salivare abundenta ca si la actiunea atrapinei si cilocarpinei. Apar spasme in regiunea sfincterlui, canalelor urinare si a intestinelor, ceea ce provoaca dureri ingrozitoare in timpul urinarii si defecarii. Apar dureri ingrozitoare in regiunea soldurilor, in regiunea abdominala si pectorala; apare tensiunea arteriala a sangelui.

Toxinele paianjenului Caracurt provoaca eliminarea intensa a acetilhalinei, defaminei, naradddrenalinei si a acizilor gamma-amino-uleici.

S-a constatat, ca in urma unui atac asupra unor lacuste, resturile nu se descompun un timp mai indelungat, deoarece, toxinele au proprietati bactericide. De aceste resturi, furnicile nu se ating. Cu regret ,s-a constatat insa ca, proprietatile acestor toxine nu sunt studiate deajuns si nu sunt utilizate in farmaceutica.

Un alt reprezentant interesant din clasa Arahnidelor, este paianjenul Tarantul. Mai agresive sunt femelele, care au pui. Denumirea lor provine de la orasul Taranta si mai exact de la dansul Tarantella, care are o oarecare legatura cu denumirea paianjenului, deoarece, dupa ce paianjenul Tarantul musca un om, acesta era nevoit sa se miste intens in ritm de dans, pentru a elimina toxinele din organism. Aceste miscari , au dat numele paianjenului Tarantul.

Toxinele sunt mortale pentru artropode, care sunt atacate de catre Tarantela. Asupra mamiferelor, toxinele actioneaza mai putin. Ele pot provoca tulburari esentiale numai in cazuri rare, provocand actiuni hemolitice locale. Din toxinele Tarantulei, a fost izolat un peptid, care are o actiune specifica asupra muschilor mamiferelor. Greutatea moleculara a polipeptidului este de 11.000, care include 104 de acizi aminici cu incluziuni de sulf. La temperaturi mai mari de 60C, activitatea substantei se inactiveaza complet. Se presupune ca, aceste toxine au o perspectiva pentru obtinerea unor preparate farmaceutice noi.

Un interes deosebit il prezinta si paianjenii rapitori de pasari. S-au inregistrat aproape 1.500 de specii. Acestea se intalnesc in America, Africa, pe insulele Sri-Lanka, Australia. Unele specii ating pana la 10-11cm,dar toate sunt nocturne si rapitoare. Pentru prima data, speciile de paianjeni rapitori au fost descrise de catre M.S. Merian, care a observat cum paianjenii ataca pasarile Collibri. Dar mai tarziu s-a constatat ca paianjenii rapitori se hranesc cu diferite specii de artropode, cu pui de pasari si mamifere nou nascute. Acesti paianjeni isi petrec viata in arbori. Unele specii sapa gauri in sol, unde isi petrec o parte din viata. Paianjenii din Australia sunt cei mai veninosi si ataca orice fiinta pentru a se apara. Glanda lor contine pana la 6mg de venin, cantitate care poate omora, 200 de hulubi, 100 de sobolani, 4 iepuri, iar o concentratie de 0,005mg de toxine omoara brostele in timp de 15 min. Aceeasi concentratie de toxine omoara serpi cu o lungime de 50 cm.

Toxinele paianjenilor ornitofagi, actioneaza direct asupra sistemului nervos central, stopand complet miscarile victimei. Animalele muscate de acest paianjen se afla intr-o stare de somnolenta , pana la moarte. Mai intai , se opreste respiratia, apoibataile inimii. Se presupune, ca toxinele accelereaza eliminarea acetilhalinei din sistemul nervos periferic.

Oamenii muscati de acesti paianjeni, dupa aproximativ 15 minute, simt o durere de cap, apoi apare oboseala si somnolenta, slabeste respiratia si bataile inimii. Cazuri de deces sunt rare, dar in majoritatea cazurilor apar halucinatii si o stare de rau. Revenirea organismului uman la starea normala, se petrece in timp de 10-12 ore.

Proprietatile toxinelor extrase din paianjenii ornitofagi indica utilizarea acestor substante in reglarea somnului, in cazurile de insomnii.

In Laos, din paianjeni se pregatesc comprimate, care se administreaza oamenilor iritati, pentru calmare.

Paianjenii obisnuiti, de culoare gri cu cruce, care se intalnesc in regiunea noastra (Romania ), prin paduri, case soproane, contin toxine, dar nu sunt atat de puternuce ca sa provoace moartea omului. In cele mai multe catzri, pot provoca ameteli si indispozitii. Toxina paianjanului gri cu cruce este o substanta gelatinoasa tulbure, care se inactiveaza la o incalzire de 100C. Este o substanta de tipul neurotoxinei. O cantitate insemnata este inclusa in ouale de paianjen. Toxinele extrase din acest paianjen provoaca scaderea tensiunii arteriale , la caini. La actiunea cu doze mai mari apar ameteli si uneori moartea. Mecanismul de actiune al acestor toxine inca nu este cunoscut, dar se presupune ca are o actiune hormonala. Au fost propuse multe remedii pe baza extractelor din paianjeni, pentru reglarea tensiunii arteriale. Pentru aceasta se face o extractie din 30 de paianjeni, in untdelemn, care se tine la soare timp de 3 zile. Acest preparat poate fi utilizat si pentru absorbtia petelor maronii de pe pielea omului.

Proprietatile specifice au fost depistate si la paianjenul Laxacelus reslus, care locuieste in sudul SUA. El se ascunde in scoarta arborilor sau in diferite scorburi de piatra. In timpul atacului, mai intai improasca victima cu saliva, apoi apuca jertfa cu picioarele dinapoi. Atacul acestor paianjeni asupra oamenilor, in regiunea lor de existenta, se numeste laxacilizm sau arahnidism necrotic Toxinele paianjenului, provoaca necroze si hemize pe pielea si pe muschii omului. In compozitia toxinelor extrase di paianjenul Laxacelus reslus ,sunt incluse proteine specifice, hemolizine si lecitinaze. Aceasta compozitie duce la inactivarea complimentelor C1-C7 la om, iar la sobolani, blocheaza numai complimentul C1, provocand actiunea sistemului imunitar.

La ora actuala, paianjeni nu se mai utilizeaza in farmaceutica, deoarece inca se acumuleaza informatii despre proprietatile acestor organisme. Sunt cunoscute unele proprietati ale panzelor de paianjen, folosite de acestia pentru prinderea victimelor. Acest ''paienjenis '', dupa unele informatii stravechi, are proprietatea de a coagula sangele in timpul traumelor si in timpul aparitiei frisoanelor.

Paienjenisul poate fi asemanat cu matasea artificiala, numai ca este cu mult mai dur. Ea poate suporta o greutate de 40-261kg/mm, in comparatie cu matasea artificiala, care suporta numai 43kg. Aceasta duritate este suficienta sa tina la deplasarea paianjenului. Paianjenul elimina din glandele sale 3 tipuri de ''paienjenis'': 1. dur-pentru plasa propriu-zisa; 2. lipicioasa-pentru captivarea victimelor; 3. amorfa-pentru invelirea pupelor.In compozitia chimica a paienjenisului sunt inclusi doi aminoacizi principali, glicina si alanina. In unele cazuri predomina cisteina. Cercetarile efectuate cu ajutorul rengenoscopiei contemporane au demonstrat ca moleculele proteice in unele segmente ale paienjenisului au o conformatie cristalica, asemanatoare unor cristale lichide. Acest fapt, explica si potentialul de duritate al fibrelor ''paienjenisului''.

Un efect curativ il au si proprietatile toxinelor extrase din scorpioni - reprezentanti ai familiei Arahnide. Pana in prezent sunt descrise aproximativ 500 de specii. Aceste fiinte, au atras atentia biologilor prin faptul ca pot exista mai mult de un an de zile fara hrana, pastrandu-si activitatea. Aceasta proprietate indica existenta unui metabolism specific acestor organisme si foarte greu de inteles la ora actuala, dar necesar studierii profunde pentru modelarea acestor organisme. Toxinele, care sunt eliminate de scorpion reprezinta o masa vascoasa, putin tulbure, care se poate dizolva in apa, dar nu in alcool, eter si acetona. Nu-si schimba compozitia la o incalzire de 100C intr-un timp scurt, dar la o incalzire de durata, 60 de minute, toxina se inactiveaza. Un scorpion poate elimina aproximativ 0,2-0,4 ml de toxina. Actiunea toxinei de scorpion asupra altor organisme, inclusiv a mamiferelor este imediata si actioneaza mortal. Astfel, sobolanii mor dupa 30 de minute de la muscatura scorpionului. Cunoscandu-se faptul ca numai aricii sunt dusmanii scorpionilor, acestia sunt rezistenti la actiunea acestor toxine. Hemolimfa scorpionilor este la fel de toxica, ca si toxinele specifice eliminate de acestia. Dupa anumite informatii, scorpionii sunt mai veninosi la sfarsitul verii. Toxinele scorpionilor , dupa structura biochimica, sunt asemanatoare cu cele ale viperelor. De aceea, daca un organism a obtinut rezistenta la toxinele viperei, el este imun si la cele ale scorpionilor.

Toxinele scorpionilor actioneaza in doua moduri: primul component actioneaza asupra sangelui si a peretilor vaselor sangvine si se inactiveaza daca este supus incalzirii pana la 80C. Componentul doi, are o actiune neurotropa si este rezistent la temperaturi de +80C. Polipeptidele toxinei pot actiona diferit : unele au o actiune puternica asupra mamiferelor, insectelor si arahnidelor si includ 60-70 aminoacizi. Altele sunt mai scurte - pana la 30 de aminoacizi. In afara de peptide, in componenta toxinelor sunt incluse enzime: fosfolipoze, acetilhalinesteroze, fosfatoze acide, hialuranidaze, ribonucleaze etc.

Intoxicatiile actioneaza asupra organelor parenchimatice, in primul rand asupra ficatului si rinichilor, provocand frisoane, batai dese ale inimii si respiratie intensa. Aceste simptome sunt urmate de aparitia vomei, durerilor de cap, greturi, ameteli, somnolenta si teama de moarte.

S-a dovedid ca partea posterioara a corpului scorpionilor include de 27 de ori mai multe toxine, in comparatie cu partea anterioara si de 279 de ori mai multe decat in membrele paianjenului. Concentratia cea mai mare de toxine din corpul unui paianjen se acumuleaza in lunile august-septembrie. O concentratie mare de toxine este inclusa si in oua. Includerea unor concentratii mici de toxine in organismul cainilor si pisicilor, au demonstrat ca duce la micsorarea tensiunii arteriale, iar in concentratii mari, provoaca frisoane si chiar moartea animalelor.

Informatiile existente, indica faptul ca, toxinele scorpionilor sunt de natura hormonala si ridica cantitatea de glicemie in sangele organismului si stimuleaza evident functia pancreasului, ceea ce provoaca eliminarea insulinei, amilazei si tripsinei. In unele cazuri, toxina scorpionilor provoaca pancreatite.

Mecanismul de actiune al toxinelor, este legat de disfunctia membranelor celulare si al continuitatii curentului biologic in organism. Sub influenta toxinelor extrase din scorpioni se deregleaza canalele de transport al natriului, ceea ce duce la disfunctia multor procese vitale.

Obtinerea toxinelor din scorpioni este un procedeu foarte complicat, in crescatorii speciale pentru scorpioni care exista numai in Asia si de aceea, costul acestor substante biologic active este foarte mare. Un gram de venin, se poate obtine, din aproximativ 8.000 de exemplare. Pentru colectarea acestor toxine, se construiesc instalatii speciale, unde, sub influenta curentului electric, cu o anumita intensitate, scorpionii elimina toxinele.

Scorpionii, sunt si ei sensibili la toxinele lor, reactionand exact ca celelalte organisme, numai ca sunt necesare concentratii mult mai mari.

Proprietatile scorpionilor sunt descrise si la romani (filisoful Iels), care recomanda veninul pentru stoparea hemoragiilor. In China antica, scorpionii se includeau in ulei, la temperaturi inalte si apoi , dupa racire se aplicau in urechi, avand o actiune antiinflamatoare. In Coreea, scorpionii sunt maruntiti si folositi pentru frectii, in afectiuni reumatice si radiculit. Avicena, descrie o reteta de utilizare a scorpionilor pentru dizolvarea pietrelor la rinichi. Pentru aceasta se prind 10 scorpioni vii, se pun intr-un cazan curat, se acopera cu malai si se pun intr-un cuptor, care se incalzeste cu ramuri de vita de vie ,bine uscate. Se incalzeste cazanul pana aproape de inrosire si se lasa peste noapte. Dimineata, se administreaza, pe stomacul gol, un ceai preparat dintr-o ligurita de produs din cazan, care dizolva pietrele de la rinichi, acestea eliminandu-se in fragmente, odata cu urina.

Cu regret, multe din retetele antice nu au fost luate in serios de farmacistii contemporani si au ramas fara atentie, pana acum.