DEFINITIA MEDICINEI LEGALE

DEFINITIA MEDICINEI LEGALE

Pornind de la necesitatea respectarii conceptului de dreptate, avand in vedere ca "nimic nu face pe om mai rau decat nedreptatea" (Topirceanu) si ca "destinul lui s-a nascut odata cu nevoia de justitie si de respect individual" (Hamburger), a aparut si s-a dezvoltat "vocatia valorificarii conditiei umane cu ajutorul stiintei" (Scripcaru-Terbancea) si anume: medicina legala.

Numita si medicina judiciara, aceasta disciplina preocupata de realitatea faptica obiectiva ofera posibilitatea unui veritabil "dialog in serviciul adevarului" (P. H. Muller).

"Medicina legala ar putea fi definita ca: disciplina medicala de sinteza, situata la granita dintre stiintele medico - biologice (in general concrete) si cele socio-juridice (de regula abstracte), ce are drept scop sprijinirea competenta a justitiei ori de cate ori pentru lamurirea unei cauze judiciare sunt necesare (anumite) precizari cu caracter bio-medical" (aprecieri facute de Dr. in stiinte medicale Valentin Iftenie in Medicina Legala pentru facultatile de Drept - Ed. Stiinte Medicale).

Prof. vasile Astarastoaie si Prof. Ghe. Scripcaru in Medicina Legala pentru Juristi, Ed. Polirom 2005 definesc:

Medicina legala este stiinta medicala ce isi pune cunostintele in slujba dreptului si, prin drept, in slujba ordinii sociale.

"Medicina legala a evoluat, in decursul timpului, in raport cu doua fenomene:

a)      In raport cu evolutia dreptului, reflectata prin trecerea, de exemplu, de la ordalii si probe formale catre probe stiintifice. Daca in perioada probelor formale din Evul Mediu probele erau tarifate prin lege in ceea ce priveste valoarea lor (de exemplu, recunoasterea faptei era considerata regina probei si pentru a o obtine se recurgea la tortura, motiv pentru care E. Ferri aprecia ca rezistenta individului la recunoastere depindea de rezistenta lui fizica), o data cu principiile de drept elaborate de C. Beccaria (de altfel, prevazute inca in dreptul canonic, cand Sf. Pavel spunea ca "unde nu e lege, nu este nici incalcare de lege", si in dreptul roman, unde se stipula ca acolo unde nu exista lege, nu exista nici pedeapsa), se da juristului libertatea de a evalua valoarea probelor in raport cu forta lor probanta, astfel ca, astazi, apelul la probe, inclusiv stiintifice, este neingradit prin lege, totul trebuind sa conduca la formarea convingerii intime in luarea unei decizii judiciare. In acest cadru juridic, proba medico-legala a fost din ce in ce mai intens solicitata, incat, in prezent, s-a ajuns la constatarea silogistica potrivit careia:

- justitia se bazeaza pe adevar;

- proba cu coeficientul maxim de adevar este proba stiintifica, deci justitia se bazeaza pe probe stiintifice.

Probele stiintifice garanteaza asadar la maximum adevarul judiciar, de unde si apelul nelimitat la acest tip de probe, mai ales in probleme judiciare privind viata si sanatatea omului, dar si ori de cate ori omul devine subiect al unui raport juridic.

b) In raport cu evolutia stiintelor medicale si a descoperirilor din medicina care au mers, de exemplu, de la simpla constatare a unei plagi ca fiind mortala (dintre cele 22 de plagi de pe corpul lui Cezar s-a spus ca doar una era letala, cea dintre coastele 1 - 2) pana la identificarea absoluta a unei persoane prin stabilirea codului sau genetic (amprenta genetica).

Precizia stiintifica se extinde astazi la toate activitatile umane si prin excelenta la justitie, avand in vedere gravitatea sociala si umana a deciziilor sale, iar acest fapt cuprinde si progresul stiintific in expertologia medico-legala ce poate oferi probe de certitudine chiar si prin determinarea dozei elementului toxic intr-un fir de par, a alcoolemiei intr-o picatura de sange, a sexului intr-un rest tisular etc.

In acest proces evolutiv, logica cercetarii stiintifice (epistemologia) transforma expertologia medico-legala intr-o stiinta a adevarului.

Medicina legala trebuie astfel sa dovedeasca stiintific orice afirmatie (numai criteriologia disciplineaza inclinatia fireasca de a stabili un lucru pe baza de intuitie si fler), astfel ca valoarea de adevar a unei asertiuni sa fie incontestabila. Din acest punct de vedere nu exista experti celebri sau slabi, ci experti care argumenteaza stiintific sau care nu argumenteaza.

Efortul epistemologic al expertologiei medico-legale este acela de a face concordante constatarile sale stiintifice cu modul cum s-a petrecut un lucru, prin paradigma clasica a lui adequatio rei intellectus (a adecvarii intelectului, adica a rationamentelor noastre stiintifice, la realitatea lucrului petrecut). Pentru aceasta, ea epuizeaza criteriile stiintifice ce pot dovedi un fapt oarecare. De exemplu, acuza intreruperii cursului sarcinii printr-un traumatism devine certa daca se intrunesc urmatoarele criterii: existenta sarcinii, existenta avortului, realitatea traumatismului, intensitatea traumatismului, concordanta de sediu si filiatia de simptome intre lovire si avort. Tot astfel, in fata oricarui fapt antisocial nu trebuie eludat nici unul dintre itemii lui Mario Bunge, daca dorim sa stabilim realitatea faptului petrecut. De exemplu, intr-o moarte violenta, pentru a face "cadavrul sa vorbeasca" nu vom pierde din vedere sa ne intrebam ce s-a intamplat (prin ce mecanism), cum s-a produs (prin ce obiect), cand s-a produs (data mortii), de ce s-a produs (motivatia actului), unde s-a produs (evaluarea eventualelor reactii supravitale), de catre cine s-a produs (autorul faptei) si, uneori, si cine a suferit efectele acestei fapte (identificarea victimei).

In esenta, proba medico-legala este una stiintifica, in majoritatea cazurilor, de certa concludenta si pertinenta daca

- sunt utilizate toate mijloacele adecvate scopului(obiectivului expertizei);

- este efectuata in timp util;

- concluzia este demonstrata, nu afirmata;

- concluzia este verificata in raport cu circumstantele faptei analizate;

- s-a tinut cont de eroarea aleatorie a instrumentelor utilizate in culegerea datelor;

- s-a dat dovada de prudenta atunci cand faptele medicale sunt interpretabile (nu permit afirmatii certe) sau cand stiinta nu dispune de o explicatie a fenomenului.

In ceea ce priveste bazele juridice ale expertizei medico-legale, acestea sunt incluse in Codul de procedura penala si in Ordonanta 1/2000 de organizare a activitatii medico-legale. Constatarile si expertizele medico-legale sunt mijloace de proba ce permit:

constatarea unui fapt;

identificarea unui autor;

cunoasterea imprejurarilor unei cauze penale."

(bibliografie - Gheorghe Scripcaru, Vasile Astarastoae, Calin Scripcaru - Medicina Legala pentru Jurisri ed. Polirom 2005)