Dezvoltarea competentelor emotionale ale copiilor cu varsta pana in 7 ani

Dezvoltarea competentelor emotionale ale copiilor cu varsta pana in 7 ani

Educatia de gen implica o noua abordare in intelegerea copiilor si a nevoilor acestora. Printre aceste nevoi, cea mai importanta este nevoia de cunoastere a identitatii de gen.

Problematica diferentelor de gen apare din ce in ce mai frecvent atunci cand vorbim de dezvoltarea adecvata a copiilor, ea avand un rol decisiv in modul in care se formeaza abilitatile emotionale si sociale.

Educatia, in functie de nevoile de dezvoltare specifice genului, se realizeaza de catre parinti si educatori, inca de la inceputul formarii identitatii de gen, in jurul varstei de 2-3 ani, cand copilul realizeaza ca sunt doua categorii: baieti si fetite, iar ei apartin uneia dintre ele.

Dezvoltarea identitatii de gen este puternic influentata de rolurile de gen existente intr-o societate, adica rolurile prestabilite social, atribuite oamenilor, in baza faptului ca sunt barbati si femei.

Copilul invata, inca de la varste foarte mici, ce inseamna sa fii baiat sau fata in societatea noastra, ei fiind expusi la multi factori care le influenteaza atitudinile si comportamentele cu privire la rolurile de gen. Acestea sunt invatate pentru prima data in mediul de acasa si apoi intarite si mentinute de grupul de prieteni, de mediul gradinitei si de emisiunile TV.

Intr-o societate plina de roluri, copiii incearca sa le adopte pentru a se adapta la viata sociala, desi ele nu sunt neaparat cele mai potrivite, de cele mai multe ori luand forma unor convingeri nesanatoase de gen, denumite stereotipuri.

Deoarece abilitatile emotionale si sociale au un rol asa de important in viata noastra, parintii si celelalte persoane implicate in educarea copiilor trebuie sa fie informati despre problematica diferentelor de gen si despre necesitatea valorificarii sau compensarii acestor diferente in perioada prescolara, perioada care este optima din punctul de vedere al achizitiilor socio-emotionale.

Competenta emotionala a prescolarilor a fost definita in mai multe feluri, cea mai cunoscuta definitie fiind cea oferita de Denham: ,,Competenta emotionala = abilitatea de a intelege, exprima si regla emotiile."

Atunci cand competenta emotionala este optim dezvoltata, cele trei abilitati sunt interdependente si actioneaza impreuna intr-un mod integrat.

Dezvoltarea competentelor emotionale ale copiilor este importanta din urmatoarele motive:

pentru interactiunea si formarea relatiilor cu celelalte persoane (ex.: interactiunea plina de succes a copilului cu celelalte persoane depinde de abilitatea lui de a intelege o situatie emotionala data, cat si de abilitatea de a actiona adecvat la aceasta);

are implicatii pe termen lung in adaptarea copiilor la gradinita si la scoala, precum si in relationarea cu colegii; copiii care inteleg emotiile si modul in care acestea sunt exprimate vor fi capabili sa empatizeze cu ceilalti copii care experimenteaza emotii negative si sa le comunice anume ce simt.; apoi, copiii care sunt competenti din punct de vedere emotional sunt priviti de colegi ca parteneri de joc mai buni si mai distractivi, sunt capabili sa utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, sunt capabili sa raspunda adecvat emotiilor colegilor in timpul jocului si, ca urmare, vor fi capabili sa se adapteze mai usor la mediul prescolar;

disfunctiile aparute in dezvoltarea emotionala reprezinta un precursor al problemelor de comportament aparute in copilaria timpurie si cea mijlocie

Cum isi dezvolta copiii competenta emotionala?

Studiile de specialitate arata ca relatiile dintre copii si adulti contribuie la dezvoltarea competentelor socio-emotionale ale prescolarilor deoarece relatiile copil-parinti si copil-educatoare sunt relationate cu dezvoltarea unor abilitati de interactiune cu copiii de aceeasi varsta, dezvoltarea emotionala, autoreglarea si competentele de adaptare la scoala.

Relatiile copiilor cu adultii sunt predictori comuni ai dezvoltarii unor probleme de comportament si psihopatologici. De exemplu, modalitatea de interactiune dintre mama si copil justifica 10 sau 15% din problemele de comportament aparute in copilarie. Un anumit tip de psihopatologie in exprimarea emotiilor poate fi determinat de masura in care adultii faciliteaza sau descurajeaza exprimarea emotiilor specifice. Deci, experimentarea exagerata sau lipsa experimentarii unor emotii de catre copil poate dezvolta riscul aparitiei psihopatologiei, ce se va manifesta in diferite moduri, in functie de emotie.

In perioada prescolara copiii sunt ,,cunoscatori sociali activi", care inteleg cauzele emotiilor si comportamentelor celorlalti. Ca urmare, intelegerea cognitiva a copiilor, in ceea ce priveste reactiile parintilor la propriile emotii, poate media efectele pe care variabilele parentale le au asupra propriei competente emotionale.

Emotiile negative si pozitive exprimate de adulti (in special parinti) si modul de reglare al acestor emotii sunt relationate cu competenta emotionala a copiilor. Adultii ( parinti, educatori) sunt cei care contribuie la dezvoltarea competentei emotionale a copiilor, prin ceea ce se numeste socializarea emotiilor.

Aceasta socializare a emotiilor copiilor se face prin trei modalitati:

prin reactiile avute la emotiile exprimate de copil;

prin discutiile despre emotii;

prin exprimarea emotiilor propriilor emotii.

Studiile de specialitate arata ca practicile de socializare ale parintilor si cadrelor didactice pot contribui la dezvoltarea exprimarii emotionale, in functie de genul copiilor. Astfel, socializarea rolurilor de gen apare destul de timpuriu in viata copiilor:

fetele sunt socializate sa manifeste mai putin comportament activ, furie si agresiune fizica decat baietii;

mamele tind sa discute cu fetele despre starile emotionale, in timp ce cu baietii se axeaza mai ales pe antecedentele si consecintele emotiilor mai degraba decat pe experimentarea starilor emotionale in sine;

parintii raspund mai putin negativ la exprimarile de furie ale baietilor, decat in cazul fetelor;

fetele sunt mai mult incurajate de parinti in exprimarea emotiilor vulnerabile, prin faptul ca nu au multe discutii despre tristete cu fetele decat cu baietii.

Teoria despre diferentele de gen a lui Chodorow ne poate ajuta sa intelegem de ce socializarea emotiilor copiilor de catre parinti poate fi influentata de genul copiilor. Parintii si educatorii sunt aceia care trebuie sa imbunatateasca abilitatile emotionale ale copiilor, studiindu-i cu atentie, stabilind care sunt punctele lor tari si ce comportamente pot fi dezvoltate.

Daca dorim sa imbunatatim abilitatile emotionale ale copiilor este important ca mai intai sa vedem care sunt punctele lor tari si ce comportamente pot fi dezvoltate. O educatoare face acest lucru observand cum se comporta copilul. De exemplu: daca se desparte de parinti fara dificultate, se agata in mod excesiv de adulti, isi apara drepturile, manifesta entuziasm atunci cand face lucruri placute pentru el, manifesta interes pentru activitatile din gradinita, zambeste si pare fericit majoritatea timpului, etc.

Abilitatea de a recunoaste expresiile emotionale reprezinta un fundament pentru achizitia ulterioara a unor informatii suplimentare despre emotii, precum cauzele si consecintele emotiilor, manifestarile lor cele mai subtile, regulile sociale privind emotiile si etichetele emotionale utilizate in limbajul la care copilul este expus. De exemplu: copilul vede o persoana intr-o anumita situatie si apoi se bazeaza pe expresiile faciale ale persoanei, pentru a determina ce emotie i-a provocat situatia respectiva.

De aceea, pentru identificarea corecta a emotiilor copiilor, incercati sa utilizati urmatoarele strategii, pentru a ajuta copiii sa-si exprime in mod adecvat emotiile.

1. recompensati copilul - consolati copilul cand e trist, empatizati cu copilul cand e furios, ajutati-l cand ii este frica;
2. evitati exprimarea dezaprobarii cand copilul este trist, transmiterea mesajului ca ar trebui sa se simta rusinat cand exprima furie sau a ironizarii atunci cand copilul exprima frica, deoarece in acest mod il pedepsiti;
3. nu minimalizati emotiile copiilor; de exemplu: daca copilul exprima tristete nu ii spuneti sa incerce sa se inveseleasca, daca el exprima furie nu ii spuneti ca lucrurile nu sunt asa grave precum par, iar daca exprima frica nu ii spuneti sa nu ii fie frica;
4. nu ignorati sau neglijati emotiile exprimate de copil;
5. nu reactionati exagerat la emotiile exprimate de copil.

Adultii trebuie sa manifeste aceleasi reactii fata de copil, indiferent de genul lor si sa nu aiba asteptari mai mari de la fete in ceea ce priveste controlul emotional si utilizarea unor strategii de reglare mai sofisticate decat baietii.

Genul este o parte importanta a procesului de dezvoltare si, la fel ca emotiile, este construit biologic si cultural. Desi exista diferente biologice innascute intre fete si baieti, modul in care cultura defineste, categorizeaza sau valorifica aceste diferente influenteaza masura in care diferentele vor fi exprimate in comportamentele de gen.

Educator, Mirella Ecobici

Gradinita ,,Mihai Eminescu", Tg-Jiu