Giardioza

Giardioza

Sinonime Lamblioza.

Etiologie: Taxonomia speciilor din genul Giardia (Lamblia) este inca putin cunoscuta. Au fost luate in considerare pentru diferentiere intre specii criteriile conventionale, cum ar fi: animalul gazda, cateva caractere morfologice si variatii structurale, numindu-se astfel Giardia canis, parazitul de la caine, G. bovis cel de la bovine si G. intestinalis (duodenalis, lamblia, enterica) cel de la om. In acelasi timp, cu exceptia G. muris de la soricei, speciile de giardia de la mamifere nu sunt diferite intre ele, iar specificitatea nu este stricta, fiind demonstrata de transmiterea de la un animal la altul. In consecinta, tendinta actuala este de a se considera ca G. intestinalis este comuna omului si altor specii de mamifere, cum ar fi cainele, pisica, bovinele, cobaiul. In acelasi timp, este la fel de posibil ca diferentierea in doua specii G. intestinalis si G. muris a giardiilor care infecteaza mamiferele sa fie pur si simplu provizorie.

Repartitia geografica. Infectia este cosmopolita.

Frecventa la om: In tarile in curs de dezvoltare, giardioza este endemica si transmiterea sa este continua. Boala afecteaza copiii, al caror prag de infectie este, in mod obisnuit, mai ridicat decat la adulti. Giardioza este infectia parazitara cea mai comuna in S.U.A. si Marea Britanie. In SUA din 414.800 probe de fecale examinate 3,8% au fost pozitive pentru G. intestinalis.

Frecventa la animale: Infectia a fost confirmata la un mare numar de specii de animale domestice si salbatice. In SUA, de exemplu, 0,5% din cainii de la o baza militara si 36% din cainii comunitari din New Jersey au fost gasiti purtatori de infectie. O epidemie de giardioza printre primatele neantropoide si in randul personalului gradinii zoologice a fost semnalat in Kansas City, in Missouri.

Boala la om: Majoritatea infectiilor sunt subclinice. La indivizii la care boala se manifesta clinic, perioada de incubatie dureaza de la una la trei saptamani. Semnele clinice dominante sunt diareea si meteorismul frecvent, asociate cu dureri abdominale. Perioada acuta a bolii dureaza 3-4 zile. La unii bolnavi diareea se poate prelungi cu episoade de diaree recurenta si de flatulenta, de urticarie si intoleranta la anumite alimente. Aceste manifestari, ca de altfel si alte simptome cu caracter alergic dispar o data cu administrarea tratamentului specific.

La animale, boala evolueaza cu aceleasi aspecte mentionate la om, fiind mai frecventa la animalele tinere.

Surse de infectie si moduri de transmitere Omul este principalul rezervor al giardiozei umane. Sursa de infectie este reprezentata de materiile fecale continand oochisturile parazitului. Desi ciclul de infectie poate fi intrerupt chiar cateva luni, transmiterea continua in focarele endemice asigura persistenta agentului cauzal. Existenta indivizilor afectati de infectii cronice sau latente, ca si rezistenta chisturilor in mediul exterior sunt factori importanti de epidemiologie. Doza medie infectanta pe om, confirmata pe voluntari este de numai 25 - 100 oochisturi, or, un individ bolnav de giardioza elimina pana la noua sute de milioane de oochisturi.

Transmiterea de la o persoana la alta sau de la animale la om se poate realiza prin intermediul alimentelor si al apei contaminate.

In unele orase au fost semnalate epidemii consecutiv contaminarii retelei de distributie a apei, cunoscut fiind ca singur clorul utilizat in mod obisnuit pentru tratarea apei nu distruge oochisturile.

Animalele constituie, probabil, un rezervor auxiliar de infectie pentru om. Giardia umana si a animalelor domestice si salbatice nu sunt numai asemanatoare morfologic, dar, mai multe experiente au demonstrat ca chisturile de G. intestinalis umane pot produce infectia la mai multe specii de animale, printre care la caini, sobolani, cobai, muflon, oaia canadiana si antilocapra. Este, de asemenea, interesant de observat ca chisturile de Giardia provenind de la castori s-au dovedit infectante pentru doi voluntari umani din trei si pentru patru caini din patru, dar nu au fost infectante pentru hamster, cobai, soarece si sobolan.

Diagnostic: In cazul diareei acute, bolnavii elimina in materiile fecale atat trofozoizi, cat si chisturi. La unii bolnavi este necesara repetarea dupa cateva zile a examenului de laborator pentru a pune in evidenta infectia. Recent a fost pusa la punct cultivarea in vitro a G. intestinalis care permite utilizarea testelor imunologice pentru diagnostic: testul de imunofluorescenta indirecta care este foarte specific, dar nu este foarte sensibil, precum si testul de transformare blastica si de inhibare a macrofagelor care s-au dovedit foarte sensibile si specifice.

Profilaxia: Retelele de distributie a apei potabile trebuie sa nu permita contaminarea cu fecale umane sau animale. Turistii trebuie sa se abtina de a bea apa in alte conditii decat cele care sa le garanteze potabilitatea acesteia. Tratarea cainilor si a pisicilor cu metronidazol sau quinacrine reprezinta, de asemenea, o masura ce trebuie avuta in vedere, tinand cont de apropierea care se realizeaza intre copii si acestia.