IGIENA, DEFINITIE SI SCOP

IGIENA, DEFINITIE SI SCOP

Iohan Peter Franck (sec al XVIII-lea) sublinia in primul rand datoria profesionala a medicului de a preveni imbolnavirea, atat a individului cat si a societatii din care acesta face parte. Incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, igiena incepe sa se predea in scoli (in majoritatea tarilor europene, Romania situandu-se printre primele in acest sens), si apar primele carti special consacrate acesteia.

Igiena este o stiinta complexa care se refera pe de o parte la ingrijirea trupului si a sufletului, pentru a se dezvolta armonios asa cum a fost creat, iar pe de alta parte la ingrijirea mediului - caci fara un mediu sanatos nu poate exista un trup si un suflet sanatos! Se stie ca: cea mai mare bogatie a unei natii este sanatatea bio-psiho-sociala a membrilor ei.

Hygeia, Hygieia, Hygea este la romani, zeita sanatatii, sau mai bine zis, reprezinta personificarea sanatatii. In familia zeului sanatatii, Aesculap, a carui sotie era Epione, Hygeia era fiica numai a zeului si-l insotea pe acesta in vizitele facute bolnavilor. Ea era cea care purta remediile. Hygeia este singura, din familia zeului, care poarta, ca si zeul, sarpele ca atribut al vindecarii. In unele inscriptii este prezenta in apropierea zeului iar in altele este prezentata ca fiind chiar emanatia acestuia.

Ca ramura a stiintelor medicale, Igiena a fost definita ca fiind stiinta care se ocupa cu pastrarea si promovarea sanatatii. De-a lungul timpului conceptul de sanatate a cunoscut mai multe definitii, cea mai cuprinzatoare dintre ele fiind cea a Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Conform acestei definitii sanatatea reprezinta integritatea sau buna stare fizica, psihica si sociala a individului si colectivitatilor si nu doar lipsa handicapului, bolii sau infirmitatii. Este, de asemenea, buna stare spirituala, concept nou si totusi .atat de vechi!

Dupa cum se vede, Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste sanatatea nu numai prin lipsa bolii sau infirmitatilor, ci se refera si la aspectul social si de grup vizand, pe langa individ si colectivitatile umane. Prin aceasta, definitia capata un caracter general ce cuprinde in mod exhaustiv intregul complex de factori care concura la asigurarea starii de sanatate.

In contextul mentionat, igiena capata un caracter social larg, conceptul facand parte deopotriva atat din stiintele medicale cat si din stiintele sociale. Astazi, cum se vede, sanatatea include si starea spirituala a individului, aspect ce depaseste starea psihica, psihicul. Eul, personalitatea si spiritul sau Sinele sunt structuri separate cu rol bine definit in determinarea subiectului.

Sanatatea ca si boala, recunoaste o serie de factori care o determina. Ca si in cazul bolii acestia pot fi numiti factori etiologici. In linii mari, factorii etiologici ai sanatatii, numiti si factori sanogeni, pot fi grupati in: factori interni, externi, psihici si spirituali.

Factorii interni si/sau genetici pot avea o influenta decisiva in producerea anumitor boli sau afectiuni, cunoscute in general sub denumirea de boli congenitale si genetice sau ereditare. In acest sens pot fi exemplificate unele boli datorate disfunctiilor genitale ca si intoxicatiilor materne sau dismetaboliilor grave ca hemoglobinopatiile ereditare, talasemiile, fenilalfacetonuria etc. in care rolul factorilor genetici este hotarator. Numarul acestor boli, in prezent, este relativ limitat.

Factorii genetici au o importanta mult mai mare in determinarea unor predispozitii fata de actiunea unor factori externi, constituind elemente care sunt susceptibile sa conduca la aparitia unor afectiuni. Potrivit unei ipoteze, formulate la inceputul anilor 1990, intre instabilitatea genomica si riscul individual de dezvoltare al neoplaziilor maligne este depistata frecvent o legatura cauzala. In desfasurarea multistadiala a procesului malign, evenimentele mutationale indeplinesc un rol esential. Se afirma ca instabilitatea genomica determinata genetic sporeste semnificativ riscul aparitiei cancerului. Aceasta instabilitate este sustinuta cu ajutorul mutagenilor marker prin numarul mare de aberatii cromozomiale spontane ca si de sensibilitatea exacerbata a cromosomilor la influentele mutagene. Hipersensibilitatea ar fi determinata de disfunctia unuia sau a mai multor sisteme enzimatice ce conditioneaza integritatea structurala a moleculei de ADN in cadrul unor procese vitale: replicarea si recombinarea, progresiunea prin ciclul celular, transcrierea mesajului genic.

Noxele ambientale intervin asupra materialului genetic determinand prin: mutatii, deletii, rearanjari, amplificari genice, hipometilari ale ADN-ului defecte structurale. 'Rata imperecherilor gresite' genereaza instabilitate si cresterea riscului malign evidentiat mai ales la nivel rectocolonic (sindromul Lynch 1), endometrial, ovarian, gastric, pancreatic, laringian, al cailor urinare (sindromul Lynch 2). Modificarile moleculare pot fi evidentiate cu mult timp inaintea aparitiei bolii clinice in cazul acestor sindroame ca si al altora.

In acelasi timp, sunt autori care confirma, prin date de laborator, ca exista gene de protectie impotriva cancerului. Aceste afirmatii sunt confirmate de datele epidemiologice care arata ca: nu toti fumatorii fac neoplazi pulmonare asa cum nu toti cei cu regimuri alimentare dezechilibrate fac neoplazi de colon. Roland Wolf si colab. (Ninewells Hospital, Dundee, Regatul Unit) au studiat comportamentul enzimei glutation S transferaza (GST) si o subclasa a acestei enzime (pi) care are un rol important dovedit - de antioxidant. Aceasta enzima ar putea sa devina un important marker al susceptibilitatii la cancer. Alti cercetatori (Universitatea Edinburg, Regatul Unit) au studiat - epoxidhidrolaza microzomala - si au constatat ca 5% din populatia generala au o forma mai putin activa a acestei enzime, iar cei care fac neoplasm de colon au deficitul enzimatic (mentionat) de 20%.

Factorii etiologici externi pot actiona asupra organismului, se mai numesc si factori de mediu sau factori ecologici. Ecologia este stiinta care studiaza relatiile dintre organisme si mediul lor inconjurator. Asa cum s-a spus, existenta predispozitiei la boala nu se manifesta clinic in lipsa factorilor de mediu. Acestia se constituie, adesea, in factori de declansare ai suferintei. Ca urmare, boala este expresia relatiei interactive dintre factorii interni si cei externi. Interventia acestor factori poate fi evidentiata cu multa usurinta cand actiunea este directa si factorul este singular, de exemplu in cazul bolilor infectioase (febra tifoida este produsa de bacilul Eberth, dizenteria este produsa de bacilii din genul Shiga etc.) sau in cazul interventiei unor factori chimici cum ar fi: CO (intoxicatia cu monoxid de carbon), NH₃ (intoxicatia cu amoniac), CS₄ (intoxicatia cu sulfura de carbon), intoxicatia cu cianuri etc. Cand actiunea este insa indirecta, sau factorii de interventie sunt multipli, diferentierea rolului fiecaruia este foarte dificila asa cum este cazul bolilor cardiovasculare care au, de regula, o etiologie multifactoriala.

In acest sens a aparut o noua notiune, cea de ecologie umana - ce are ca obiectiv modificarea, in bine, a efectelor factorilor de mediu, in final, obtinandu-se imbunatatirea raporturilor dintre om si mediu in vederea ameliorarii vietii si a nivelului de trai. Actualitatea acestor probleme este evidenta intrucat omul a reusit, prin progresul tehnico-stiintific, sa slabeasca legaturile care il fixau, de secole, de factorii naturali - rezultatul constand in: imbunatatirea traiului, prelungirea vietii, inmultirea nemaiintalnita a populatiei. Pe de alta parte, progresele civilizatiei si explozia demografica, pericliteaza sanatatea omenirii prin: poluarea alimentelor, a apei si a aerului, toxicomaniile extinse, riscul permanent al razboiului chimic, bacteriologic si atomic. Problema viitorului, se pare ca este insuficient evaluata, tocmai prin latura cea mai importanta - aceea a biologiei umane. Omul a depins dintotdeauna de factorii de mediu (Dumnezeu a creat intai mediul si la sfarsit omul) dar, niciodata ca acum, acestia n-au fost situati la distante atat de mari in cadrul interconditionarilor, dorite, pozitive.

Studiile epidemiologice, si nu numai, arata clar ca sanatatea omului este dependenta de intreaga atmosfera, hidrosfera, litosfera, biosfera - ca si de actiunile societatii din care el face parte integranta (civilizatia tehnica si economica, cultura, arta etc.). Toate acestea justifica interesul actual pentru ecologie. Dezvoltarea, urbanizarea si civilizatia in ansamblu a dus la alterarea conditiilor de munca si de viata (poluare psihica, biologica, chimica, sonora, radioactiva) fiind incriminata in patologia mediului dar implicit si in patologia omului. O serie de riscuri mari sunt prevazute ipotetic a afecta viitorul omenirii. Ele decurg din modificarile genetice ale plantelor, din introducerea agentilor chimici in alimente (pentru diverse scopuri: cresterea timpului de pastrare, organoleptizarea etc.), din tendinta de reducere a resurselor naturale de energie, din degradarea mediului cu efecte directe asupra calitatii climei, din degradarea mesajului scris si vorbit, din manipularea prin media etc.

In prezent si per ansamblu, omenirea pare sa se situeze pe o treapta superioara din punct de vedere economic, social si biologic. Indicatorul major al conditiilor actuale de mediu este starea de sanatate a populatiei, sigur vazuta din unghiuri foarte pozitive si care este masurata prin: dezvoltarea staturo-ponderala, morbiditate si mortalitate, durata medie de viata. Dar nu sunt luate in discutie costurile economico-financiare ca si cele ce nu pot fi contabilizate - suferintele (personale, de familie si de grup).

Ecologia prin caracterul sau de stiinta integrativa, ofera elemente si metode adecvate de evitare a greselilor in interdependenta om-mediu, include nu numai mediul natural ci si pe cel artificial, in care sunt inclusi atat factorii fizico-chimici, biologici cat si cei psiho-sociali, economici, culturali etc. - factori ce conditioneaza sanatatea si bunastarea omului atat direct cat si indirect. Ecologia a depasit limitele biologiei, ea fiind revendicata de: sociologi, tehnologi, urbanisti, geografi, economisti etc. Interesul fiecaruia nu trebuie suspectat de intentia de competitie si de excludere a celorlalti competitori - in vederea intrarii in posesia unui nou domeniu - ci este vorba dimpotriva de - o aplecare deliberata - in fata ecologiei.

Progresele biologiei din ultimele decenii (descoperirea cadrului genetic, sinteza proteinelor, fecundarea in vitro, ingineria genetica, transplanturile etc.) deschid orizonturi largi in ceea ce priveste viata - dar toate acestea trebuie sa tina seama de esenta Divina a omului - altfel, totul este un mare nimic. Marii savanti ai lumii acesteia exprima pareri, uneori contradictorii, in ceea ce priveste locul si importanta stiintifica a ecologiei, astfel:

- biologul Y. Huxley - aprecia locul biologiei si ecologiei intre celelalte stiinte ca fiind - cele mai importante dintre stiintele din lumea moderna;

- biologul - Ludwing von Bertalanffy - dezvoltand teoria sistemelor - a contribuit la intelegerea organizarii lumii vii;

- matematicianul Norbert Viener - creatorul ciberneticii, a conceput ecologia ca pe o stiinta unificatoare a tuturor stiintelor;

- Marx - afirma ca - in timp, stiintele naturii vor ingloba stiintele despre om, dupa cum stiintele despre om vor ingloba stiintele naturii, totul fiind o singura stiinta, iar aceasta este o mica parte din Datul Divin - dupa cum spun cei intelepti.

Clasificarea factorilor externi sau de mediu se poate face dupa mai multe criterii, astfel:

- dupa calitatea lor principala - fizica, chimica, biologica;

- dupa provenienta lor: naturala sau artificiala;

- dupa actiunea predominant exercitata pe organismul uman: sanogeni si patogeni.

Actiunea factorilor de mediu se poate exercita:

- direct asupra indivizilor expusi;

- indirect prin modificarea altor calitati ale mediului sau pe descendenti (de exemplu - actiunea cronica a plumbului);

- acut (la doze mari);

- cronic (de regula, in acest caz dozele sunt moderate si expunerile repetate).

Factorii psihici - sunt adesea minimalizati, si cu toate acestea tot mai multe voci acuza poluarea psihica a lumii ca fiind cauza importanta de patologie, cauza ale carei remedii nu sunt la indemana cultivatorilor de bine. Manipularea prin media, diversiunile politice cu largi implicatii sociale, cultivarea inconstientei hranirii - pana la a considera obezitatea ca pe boala ce trebuie tratata prin medicamente compensate, cultivarea excesului sexual - pana la a considera prostitutia ca pe ceva normal etc. - lasa plagi mari si greu de vindecat cu atat mai mult cu cat este afectat, prioritar, tineretul. Din nefericire, de cele mai multe ori vindecarea psihologica este considerata ca apartinand, aproape exclusiv, psihiatriei. Din greseala in greseala!

Factori spirituali - nu au mai fost luati de multa vreme in considerare. In ultimii ani, dezvoltarea medicinii complementare si alternative a reintrodus importanta si studiul acestora. Din pacate insa, medicina alopata nu-i ia inca in discutie desi este demonstrata frecventa importanta a bolilor fara etiologie ca si a vindecarilor miraculoase.

Factorii sanogeni au actiune favorabila asupra sanatatii, ei contribuind la consolidarea acesteia, pe cand factorii patogeni contribuie la alterarea ei. Rolul factorilor din mediu trebuie cunoscut in vederea inlaturarii sau cel putin a limitarii actiunii lor nefavorabile. Prezenta factorilor patogeni nu intotdeauna este generatoare imediata de boala. Frecvent, afectiunile apar dupa o foarte lunga perioada de actiune a factorilor patogeni asupra organismului expus. Astfel, factorii patogeni din mediu se constituie in factori de risc. In igiena, cunoasterea si diminuarea factorilor de risc are o deosebita importanta si constituie cea mai valoroasa activitate pentru pastrarea si promovarea sanatatii. Sanatatea reprezinta elementul de baza in intreaga activitate individuala si de grup, premiza progresului spiritual, economic si social.

Medicina omului sanatos are ca baza medicina de familie, care, in calitate de specialitate integrativa trebuie sa cunoasca si sa ia masuri fata de fiecare individ al colectivitatii. Aceste masuri se refera la: protectia fata de factorii patogeni ai mediului, utilizarea factorilor naturali pentru fortificarea organismului, educatia sanitara, gerontoprofilaxia, eliminarea gerontofobiei si tanatofobiei etc.

Sub noile conditii ale inceputului de secol XXI, igiena se confrunta cu un fenomen nou si anume acela al contaminarii universale a mediului, al interactiunii acute dintre mediul poluat si organism (vezi poluarile chimice, radioactive, virusul Ebola, HIV). Noile tehnologii create, noile tipuri de expuneri la noxe fizico-chimice (frecvent cu efecte necunoscute pe termen lung) pun probleme de reglare si adaptare a organismului, la o dezvoltare conditionata atat pe generatia prezenta cat si pe generatiile viitoare. Alaturi de aceste feluri de poluare trebuie luate in seama poluarile - realizate de media - poluari cu impact deosebit - pe psihic si de aici o serie intreaga de boli datorate dereglarilor neuro-endocrine. Deocamdata aceste situatii sunt analizate sporadic in unele tari: Japonia (sindromul tulburarilor de vedere la copii in urma vizionarii unor filme cu efecte luminoase deosebite), America (crimele produse de copii in urma vizionarii unor filme cu astfel de subiecte etc.).

In acelasi timp, noile situatii au dus la dezvoltarea medicinei. S-au dezvoltat astfel metodele de laborator fizic si biochimic, s-au dezvoltat metode de tratament chirurgical si farmaceutic, au aparut noi discipline, s-au creat noi servicii sociale si de sanatate. Cu toate ca se inregistreaza o mai mare incidenta a bolilor cronice, pentru care nu exista inca o solutie optima de tratament, Igiena vine sa precizeze, pe cat posibil, rolul jucat de mediu in starea de sanatate a populatiei si masurile ce pot fi luate de om in propriul lui folos. In acest sens si vizand numai un aspect al mentinerii sanatatii, Seneca preciza ca: "romanii isi spalau in fiecare zi mainile si picioarele pentru curatenia necesara dupa munca, dar baie completa faceau numai o data la opt zile".

I.2. SCURT ISTORIC

La fel ca si evolutia medicinei in ansamblu, Igiena s-a impus la inceput prin metode empirice, guvernate frecvent de autoritatea bisericii si a dogmelor religioase. Daca omenirea ar fi tinut seama de acestea, multe rele n-ar mai fi fost dar, in virtutea acumularii de cunostinte despre natura si corpul uman, despre sinteze si manuirea produselor chimice, a aparut medicina ca profesie. Aceasta a constituit o etapa noua si in ceea ce priveste dezvoltarea igienei ca domeniu de sine statator. Acest fapt a condus la aparitia primelor reguli, principii si norme de igiena. Perioada medicinii hipocratice s-a caracterizat ca o perioada ce a pus bazele igienei individuale.

Odata cu dezvoltarea sistemului statal roman, au aparut si s-au dezvoltat cetatile si castrele, caracterizate prin aglomerari umane importante si, ca urmare, au inceput sa se manifeste tot mai frecvent, epidemii devastatoare. Contracararea acestor fenomene a constituit o noua etapa in dezvoltarea igienei. S-a trecut, astfel, de la medicina individuala la medicina de grup, au aparut,
s-au impus si s-au dezvoltat functiile sociale ale igienei. Pentru a permite o dezvoltare corespunzatoare a colectivitatilor umane, in aceasta etapa istorica au fost construite importante lucrari igieno-edilitare:

- apeducte pentru aprovizionarea cu apa (la Roma prin constructia si exploatarea celor 14 apeducte se asigurau la un moment dat pana la 500 litri apa /om /zi);

- bai publice (terme) care au ajuns, sub domnia imparatului Diocletian, sa aiba mii de cabine, completate cu sali de gimnastica si masaj;

- cimitire - romanii fiind primii care au reglementat inhumarea cadavrelor.

In aceiasi perioada, pe teritoriul locuit de geto-daci se construiau, de asemenea, insemnate lucrari de igiena edilitara. Sunt demne de remarcat folosirea cisternelor de mare capacitate pentru apa de baut si a apelor termale in scopuri terapeutice.

Conceptia fundamentala a antichitatii referitoare la individ era reflectata intr-un dicton cu un real continut stiintific care enunta "mens sana in corpore sano" conceptie la fel de valabila si astazi.

La daci, la romani cat si la greci, importanta igienei personale si publice, in mentinerea sanatatii individuale si colective, era o prerogativa de stat. In plus, regulile privind constructiile, alaturi de regulile generale de igiena trebuiau respectate. Astfel, Vitruvius, un invatat roman, mentiona ca: "acestea trebuiau amplasate in locuri salubre ferite de ceata, de inghet, orientate spre acele puncte ale cerului care nu sunt nici friguroase, nici calduroase, ci temperate .in amplasarea lor sa se evite vecinatatea mlastinilor, caci, daca la rasaritul soarelui adierile diminetii vor ajunge la oras . vor raspandi, cu suflul lor, in corpul locuitorilor emanatiile otravitoare .." Arhitectii antici recomandau orientarea strazilor in asa fel incat vanturile sa le aeriseasca si sa nu creeze disconfort cetatenilor iar atelierele trebuiau sa fie astfel construite incat fumul sa nu vina peste locuinte. Ei trebuiau sa cunoasca regulile de igiena ca si variatiile cerului, proprietatile aerului si ale locurilor salubre ori pestilentiale, calitatile apei etc. . caci fara cunoasterea tuturor acestora nu era posibil atunci, ca si acum, sa vorbesti despre sanatatea mediului si deci despre sanatatea oamenilor.

Precaritatea conditiilor igienico-sanitare cat si marile deplasari de populatie, consecinte ale deselor razboaie, au facut din evul mediu perioada celor mai mari epidemii (epidemia de ciuma din sec. al XIV-lea a omorat peste 30 milioane de europeni). S-a impus astfel, reconsiderarea igienei si aparitia primelor masuri cu caracter rational cum ar fi: instituirea carantinelor, angajarea medicilor pentru urmarirea problemelor de sanatate sociala (ca medici de stat), controlul sanitar al activitatilor sociale si aparitia politiei sanitare, introducerea legislatiei sanitare etc.

In perioada secolelor XVI-XVIII apar si se fundamenteaza elemente hotaratoare pentru evolutia igienei ca stiinta. Sunt scrise si publicate primele lucrari de specialitate. Amintim astfel pe:

- Girolamo Fracastoro (1478-1553) cu lucrarea "De contagione et contagiosis morbis", scrisa in 1546, care afirma pentru prima data ca bolile contagioase se transmit prin germeni invizibili, prin contact si cai greu de determinat;

- Bernandio Ramazzini (1633-1714) profesor la Padova, cu lucrarea "De morbis artificium diatritor" (Despre bolile meseriasilor), scrisa in 1700, in care sublinia rolul nociv al plumbului, mercurului, si al altor substante asupra organismului uman.

Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea s-a realizat o prima sistematizare a cunostintelor despre igiena de catre Iohan Peter Franck (1745-1821). Se poate considera ca prin lucrarea "Sistemul unor politii sanitare complete", care cuprinde 6 volume, si care a fost scris in perioada 1779-1816, el a pus bazele igienei moderne. Cu exceptia volumului 6 consacrat medicinei judiciare, lucrarea cuprindea aproape toate domeniile igienei: igiena casatoriei, ingrijirea gravidelor si a lehuzelor, igiena scolara, a locuintelor, inhumarea etc. Iohan Peter Franck sublinia, in primul rand, datoria profesionala a medicului de a preveni imbolnavirea, atat a individului cat si a societatii din care acesta face parte.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, igiena incepe sa se predea in scoli, si apar primele carti special consacrate acesteia. Max von Pethenkofer obtine in aceasta perioada recunoasterea igienei ca disciplina de sine statatoare in cadrul invatamantului medical si infiinteaza primul Institut de Igiena din Germania. In a doua jumatate a secolului XIX, descoperirile lui Pasteur si Koch imbogatesc substantial masurile impuse de igiena, acestia argumentandu-le stiintific. Si in Romania apar specialisti in igiena precum Iacob Felix (1862), Sutzu (1870), Iuliano (1869), Vasici Episcopescu etc.

Igiena moderna este auxiliara si conexa economiei politice. Babes, Pasteur, Cantacuzino, Sevadili, Moldovan, Gontea, Ardelean sunt doar cativa dintre marii dascali ai romanilor in domeniul igienei. Astazi se stie ca fara igiena nu se poate vorbi de sanatate publica. In cadrul disciplinei ce face obiectul prezentului curs, vor fi studiati factorii mediului ambiant, poluarea lor si implicatiile pe care le au asupra sanatatii.

I.3. PROTECTIA MEDIULUI O PROBLEMA SOCIALA

In decurs de 100 de ani centrul de greutate al Igienei s-a schimbat. A scazut riscul de producere a bolilor epidemice majore si a crescut riscul aparitiei bolilor cu etiologie multifactoriala datorate expunerilor multiple la substante nocive. Ca urmare, centrul de greutate actual il constituie promovarea sanatatii in scopul reducerii prevalentei bolilor neinfectioase. Protectia calitatii mediului uman este scopul igienei atata timp cat schimbarile mediului sunt responsabile pentru distrugerea sanatatii. Cand definim riscurile de interes, aspectul sanatatii va ocupa numai o parte a protectiei mediului. Pastrarea unei calitati a mediului este considerata o problema serioasa care poate avea efecte asupra vietii doar de o perioada relativ recenta de timp.

Cauza crizei mediului isi are originea in secolul trecut: tehnologiile industriale s-au dezvoltat, a crescut numarul populatiei si a inceput urbanizarea. In secolul 20 totul s-a accelerat si apare o crestere enorma a consumului de energie. Rolul de accelerator a fost jucat de: extractia petrolului, chimia moderna, crearea unei piete mondiale, reducerea mortalitatii infantile etc. Lumea s-a divizat intr-un nord bogat si un sud sarac, iar datorita razboiului rece, pentru aproape jumatate de secol, resursele, care ar fi trebuit sa fie folosite pentru imbunatatirea mediului, au fost cheltuite pentru armament.

Thomas Malthus (1766 - 1834) in lucrarea sa "Principiile populatiei" a fost primul care a atras atentia asupra riscului suprapopulatiei, ca un pericol ce ameninta umanitatea. El a reliefat controversa dintre rata cresterii populatiei si posibilitatea asigurarii de alimente suficiente si, probabil a fost primul care a subliniat riscul global. Conform lucrarilor sale, solutia era limitarea fertilitatii la clasele sociale inferioare, el recomanda abstinenta sexuala si casatorii tardive. Teoria sa a fost subiectul unor discutii aprinse si a fost respinsa in special de socialisti.

Riscul global este o schimbare a calitatilor mediului care poate avea un impact la nivelul intregii populatii si care conduce la initierea unor procese ce sunt deasupra controlului uman si care pot avea drept consecinte amenintarea vietii pe Terra. In prezent, primul avertisment cu privire la dezvoltarea riscului global a fost formulat la sesiunea Clubului de la Roma in 1962 si tine de economia surselor nereciclabile de materialele brute (materii prime). In 1970, sfarsitul lumii a fost discutat din nou in cartea lui Meodoris "Limitele cresterii". Aceasta lucrare a condus la cercetari intensive privind resursele materiilor prime astfel incat presupunerile initiale (consumarea unor materii prime de baza pana la sfarsitul secolului 20) nu s-au confirmat. Este un paradox pentru ca aceasta a condus la supraestimarea epuizarii materiilor prime. In blocul URSS, opiniile expertilor Clubului de la Roma au fost explicate pentru evidentierea esecului economiei capitaliste. In Statele Unite, mari progrese au fost facute in agricultura. Varietati de cereale si porumb s-au cultivat cu recolte de peste 100 tone/ha (asa numita revolutie verde) si pentru cativa ani s-a crezut ca foametea sutelor de milioane de oameni din lumea a treia a fost rezolvata.

S-au fondat miscarile ecologiste care s-au organizat politic ca partide numite cu titlu generic "partide verzi". In S.U.A., la 22 aprilie 1970 s-a proclamat Ziua Pamantului. In 1972, la Stockholm, a avut loc prima Conferinta asupra mediului. A fost creat UNEP (Programul Natiunilor Unite pentru Probleme de Mediu), ca si o serie de organizatii de protectie a mediului. Cu toate acestea, abia in 1987, sub conducerea primului ministru Brandland, s-a elaborat primul raport care atrage atentia asupra necesitatii adoptarii la scara globala a conceptului de "posibilitate permanenta a dezvoltarii cu protejarea mediului". Pentru pregatirea conferintei mondiale de la Rio de Janeiro din 1992 au fost necesari alti 5 ani. Anul 2005 pare ca aduce acceptul universal asupra protectiei mediului. Este foarte posibil ca unele masuri efective de protejare a mediului sa nu fie respectate deoarece nu vor fi suficient de previzibile sau de bune acordurile actuale, este insa foarte important ca pasul a fost facut!

Problemele profesionale cuprinzand aspecte politice, morale, etice si starea morala a lumii nu dau mari sperante ca vor fi intelese si rezolvate. Existenta riscurilor globale nu este in general acceptata. Aproape in toate exemplele sunt ridicate obiectii de catre grupurile de experti. De exemplu, calculele privind posibila formare de biomasa folosind toate resursele de nutritie (plancton, frunze) au aratat ca zeci de miliarde de oameni pot fi hraniti pe Terra, iar dupa opinia lui H. Boswn, numarul acestora poate ajunge chiar la 200 miliarde de oameni. Alti specialisti contrazic ipoteza efectului de sera, sustinand ca CO₂ va fi absorbit de oceane, in timp ce o cantitate mai mare de radiatie solara va fi absorbita de Pamant. Raporturile privind scaderea ozonului din stratosfera au fost de asemenea criticate. Iar dupa parerea unor specialisti, epuizarea combustibililor fosili ar putea fi redusa prin inlocuirea lor cu combustibili fotosintetici.

In urmatorii 50 ani se va sti cine a gresit, dar cu siguranta va fi prea tarziu pentru a salva Lumea. Ideea este ca Omul trebuie sa-si schimbe radical atitudinea fata de lume, natura, alte fiinte vii, fata de el insusi, fata de obiectivele si valorile lui vitale.