IMUNITATEA GLANDEI MAMARE

IMUNITATEA GLANDEI MAMARE

Ameliorarea conditiilor de crestere si igiena, alaturi de o antibioterapie adecvata au permis reducerea incidentei mamitelor; cu toate acestea numeroase infectii intramamare subzista endemic.

In defensiva glandei mamare fata de diversi agenti microbieni, intervin atat mijloace de aparare nespecifice cat si specifice. Prima linie de aparare a glandei mamare contra agentilor patogeni este reprezentata de canalul papilar. Muschiul sfincterului ce inconjoara canalul, impiedica contaminarea bacteriana prin mentinerea in pozitie inchisa a orificiului acestuia. Pierderea tonusului muscular al sfincterului conduce la cresterea sensibilitatii la infectii intramamare. Mulsul contribuie deasemenea, la expulzarea bacteriilor ce pot exista in orificiul sau interiorul canalului.

In mod normal, cheratina, care se gaseste la suprafata canalului papilar, obstruiaza partial deschiderea acestuia, impiedicand penetrarea bacteriilor. In cartierele sensibile, acest strat de cheratina este mai subtire, mai putin dens si se detasa mai usor de epiteliu, decat cel ce acopera interiorul cartierelor mai rezistente. In plus,cheratina care provine din cartierele mai rezistente contine o concentratie semnificativa de acizi lauric, miristic si palmitic, in timp ce in cartierele sensibile sunt mai crescute concentratiile in acid stearic, linoleic, oleic. Proteienele cationice, asa cum este ubicvitina, izolata din cheratina impiedica cresterea lui Streptococcus agalactiae si Staphylococcus aureus.

Concentratia lizozimului in lapte este de aproximativ 1,3 g/ml si ea creste in decursul infectiilor intramamare. Aceasta proteina distruge bacteriile prin liza peretelui, reprezentat de peptidoglicani. O deficienta in lizozim predispune glanda mamara la infectii.

Lactoferina este o substanta bacteriostatica, care retine fierul ce este absolut necesar pentru dezvoltarea bacteriei. Este prezenta in laptele normal in cantitate scazuta fiind secretata de celulele epiteliale si leucocite. Prezinta eficacitate in defensiva contra stafilococilor si coliformilor intervenind totodata si in modulatia functionala a macrofagelor, limfocitelor si polinuclearelor neutrofile.

Sistemul lactoperoxidaza/tiocianat -H₂O₂ din lapte impiedica cresterea lui Staphylococcus aureus, a mai multor specii de streptococi si a califormelor.

In ceea ce priveste activitatile celulare din glanda mamara, este binecunsocut in prezent faptul ca celulele somatice cel mai adesea intilnite in secretiile mamare sunt neutrofilele, macrofagele, limfocitele, plasmocitele, eozinofilele si celulele epiteliale. Proportia acestor celule variaza in functie de stadiul lactatiei, specie si individ.

Dupa ce au depasit prima bariera de aparare, reprezentata de canalul papilar, bacteriile intalnesc o a doua, reprezentata de leucocitele cu rol fagocitar. Majoritatea leucocitelor prezente in colostru si in caz de inflamatie a glandei mamare sunt reprezentate de polimorfonucleare neutrofile. Acestea fagociteaza si omoara bacteriile de aceeasi maniera ca si macrofagele care reprezinta majoritatea leucocitelor in laptele neinfectat. Macrofagele au ca origine probabila populatiile din tesutul conjunctiv interalveolar si din epiteliu. Macrofagele intervin in fagocitoza si liza bacteriilor precum si in inducerea imunitatii mediate celular prin prezentarea antigenului prelucrat limfocitului.

Intre celulele limfocitare prezente in lapte, pe durata lactatiei, aproximativ 45% sunt celule T, 20% celule B si altele sunt celule nediferentiale. Celulele T sunt responsabile de reactia citotoxica si de productia limfokinelor. Aceste limfokine sunt chimiotactice pentru polimorfonucleare neutrofile si macrofage; ele servesc,deasemenea, la stimularea activitatii leucocitare. Contactul limfocitelor B cu antigenele bacteriene favorizeaza multiplicarea clonelor sensibile si maturarea lor in plasmocite.

In ceea ce priveste efectorii umorali, s-au evidentiat in secretiile glandei mamare toate clasele de imunoglobuline. La rumegatoare imunoglobulinele predominante in lapte sunt IgG, urmate de IgG₂. IgM si IgA sunt prezente in cantitati mai scazute. Majoritatea IgG sunt derivate din ser, in timp ce IgM si IgA sunt secretate local. Concentratia anticorpilor in lapte este scazuta (1 mg/ml) si depinde de gradul de permeabilitate vasculara a tesuturilor glandei mamare. Cand permeabilitatea creste, concentratia de anticorpi poate atinge 50 mg/ml, nivel care se regaseste in colostru si in laptele provenit dintr-o glanda mamara infectata.

Rolul principal al anticorpilor din lapte este opsonizarea bacteriilor invadante si facilitarea fagocitarii lor de catre polimorfonucleare neutrofile. Imunoglobulinele mai importante pentru fagocitoza bacteriana par a fi IgG₂, polimorfonuclearele neutrofile avand mai multi receptori pentru IgG₂, decat pentru IgG₁. Alte studii efectuate la bovine au demonstrat ca IgM constituie cele mai bune opsonine pentru stafilococi, ele crescand eficacitatea fagocitozei si implicit a proportiei lizei bacteriilor fagocitate. IgM activeaza complementul si favorizeaza formarea fractiunii C_3b, care se depune la suprafata bacteriilor determinand fagocitarea acestora de catre neutrofile.

IgA din lapte nu are rol opsonizant, dar ea previne aderenta bacteriilor la membranele epiteliale, aglutineaza si inhiba multiplicarea acestora sau le neutralizeaza toxinele. Un serios handicap al glandei mamare este concentratia scazuta a tuturor izotipurilor de Ig din lapte, comparativ cu serul.

Infectiile intramamare sunt mai frecvente in absenta lactatiei. Intervine in acest caz cresterea presiunii interne in glanda mamara care provoaca dilatatia canalului papilar, favorizand penetrarea bacteriilor, producandu-se totodata si o acumulare a citotoxinelor bacteriene, in glanda mamara. Utilizarea antibioticelor precum tetraciclinele, cloramfenicolul, gentamicina, novobiocina si penicilina poate diminua pana la 54% capacitatea de fagocitoza in glanda mamara dar efectele banefice legate de utilizarea lor contrabalanseaza efectele negative. Dimpotriva, daca bacteria este rezistenta la antibiotice, efectele negative pot fi serioase si necompensate.