INSULINOTERAPIA

INSULINOTERAPIA

A fost introdusa de Manfred Sakel si consta in producerea de stari de soc hipoglicemic prin injectii cu insulina. A fost unica terapie biologica relativ eficienta in schizofrenie pana la descoperirea electroterapiei.

Cura insulinica este precedata de un examen medial amanuntit al bolnavului pentru a-i exclude pe cei cu diabet, epilepsii, boli cardiovasculare, hepatice, renale, tuberculoza pulmonara, hipertiroide si stari febrile. Tratamentul se aplica dimineata, bolnavul fiind nemancat. Doza zilnica de insulina este de 10-20 unitati crescand cu cca 10u-/zi pana la obtinerea subsacului sau socul insulinic.

Cand se ajunge la doza de soc (60-120u) se observa dupa injectie o stare de somnolenta care se accentueaza progresiv pana la coma. Mentinerea peste 15 minute a stari de coma sau profunzimea extrema a acesteia (disparitia reflexului cornean) prezinta riscuri si trebuie evitate. In cursul evolutiei starii de hipoglicemiei (care dureaza aproximativ ore) se observa transpiratii abundente si hipotensiune, iar in perioada imediat premergatoare instalarii comei apar mioclonii si agitatie psihomotorie. In cazul in care nu se urmareste decat obtinerea unui subsoc (``soc umed``-indicat intr-o serie de nevroze in special anxioase) starea de hipoglicemie se intrerupe la aparitia somnolentei si transpiratiilor (dozele medii necesare de insulina sunt intre 60-80 de unitati, dar pot varia mult), dand bolnavului o masa bogata in dulciuri. Iesirea din starea de coma se face fie prin administrarea: I.M a 1-3mg glucagon fie prin injectarea I.V a 40-80 ml solutie de glucoza 33%-40% , iar dupa ce bolnavul se trezeste si poate sa inghita, primeste 100-200mg zahar dizolvant in ceai sau sub forma altor dulciuri.