MODUL DE APLICARE A VACCINURILOR

MODUL DE APLICARE A VACCINURILOR

Vaccinurile se administreaza la animale sanatoase in scop profilactic, dozele de aplicare fiind in functie de vaccin si de specia animala care se vaccineaza. Caile de administrare sunt parenterale, prin inoculare, sau enterale prin administrarea pe cai naturale.

Vaccinarile parenterale devin greoaie sau chiar imposibile de aplicat in unitatile industriale, in special la pasari, numarul mare de animale facand interventia individuala inoperanta. Vaccinarile pe cai naturale ofera avantajul administrarii colective in vaccinari de masa. Vaccinarile pe cai naturale sunt deosebit de eficiente in cazul vaccinurilor vii atenuate, intrucat in numeroase afectiuni infectioase procesele patologice se desfasoara la nivelul mucoaselor. O imunizare locala blocheaza intrarea si fixarea germenilor la nivelul mucoaselor. Procesul de imunizare se caracterizeaza prin formarea de Atc. protectori de tipul IgA si partial IgM. Aparitia de Atc. secretori este precedata de aparitia de celule imunizante in mucoasa, corionul fiind un strat al mucoaselor deosebit de activ pe plan imunologic.

Atg. corpusculari administrati pe cai naturale sunt rapid absorbti in circulatia sanguina declansand imunitatea umorala.

In general administrarile pe cai naturale, per os, conjunctival, prin aerosoli, necesita o supradozare a antigenului in scopul de-a oferi sansa ca toate animalele supuse operatiei de imunizare sa-si primeasca doza necesara imunizarii.

Caile de vaccinare parenterale

vaccinarea prin scarificare: se aplica in profilaxia variolelor aviare si consta din scarificarea pielii pe fata anteroexterna a gambei, peste care se badijoneaza vaccinul. Se poate utiliza si aplicarea vaccinului transcutanat prin presiune prin pielea normala, cu un aparat special numit Hiposprey-jet-injector;

vaccinarea subcutanata este cea mai raspandita dintre caile de aplicare a vaccinurilor, se executa cu ace scurte pentru a evita introducerea vaccinului sub fascii. Ca loc de electie se recomanda:

a) laturile gatului la animalele mari;

b) fata interna a coapsei;

c) zona posterioara a conchiei auriculare la porcine;

d) partile laterale ale toracelui la carnivore;

e) partea superioara a gatului la pasari.

vaccinarea intramusculara se practica rar, utilizandu-se ace lungi, avand ca loc de electie muschii fesieri si pectorali la pasari. Vaccinarea intramusculara se recomanda in cazul vaccinurilor vii; cele aditionate pe hidroxidul de aluminiu depreciaza calitatea carnii;

vaccinarea intraperitoneala se practica cu ace cu bizoul scurt, respectand reguli stricte de asepsie. Se recomanda doar la purcei, in vaccinarile contra enteritelor.

Caile de vaccinare enterale

vaccinarea conjunctivala, se aplica la pasari si consta in instilarea vaccinului in sacul conjunctival;

vaccinarea prin aerosoli se face sub forma unor suspensii antigenice fine de dimensiuni cuprinse intre 20-60 nm. Se utilizeaza in aplicarea vaccinurilor virale, indeosebi in imunizarea pasarilor, vaccinul fiind pulverizat prin duze calibrate pentru obtinerea de particule fine, la presiunea de 8 atmosfere.

vaccinarea orala (per os) se utilizeaza prin administrarea vaccinului in furaj, in apa de baut. Cantitatea de vaccin trebuie sa fie mai mare, de circa 100 de ori, decat in administrarea parenterala intrucat aciditatea gastrica si in general mediul gastrointestinal cenzureaza 99% din antigenul administrat. In prezent se utilizeaza vaccinuri enterale incapsulate in microsfere de copolimeri ai acidului lactic sau acidului glicolic. Antigenele din matricea polimerica, pot fi corpusculare sau sub forma lichida;

serovaccinarea consta `n administrarea simultana, dar `n puncte separate, a agentului vaccinal nemodificat (virulent) si a unei cantitati de ser imun. Serul se administreaza pentru a a sigura protectie imediata animalelor vaccinate, atat fata de interventia unei tulpini salbatice a unui posibil agent etiologic specific, dar si `mpotriva agenului vaccinal, cauia `i atenueaza din patogenitatea potentiala. Treptat efectul anticorpilor administrati prin serul specific scade, iar organismul `ncepe sa-si sintetizeze anticorpii specifici proprii, sub actiunea inductoare a vaccinului.

Serovaccinarea a fost folosita `nca de la sfarsitul secolului trecut `i imunizarea antirujetica (metoda Loretz) si anticarbunoasa (metoda Sobrenheim) si din 1906 s-a introdus `n imunoprofilaxia pestei porcine, sub denumirea de serovirulizare, constituind timp de aproape cinci decenii metoda de baza `n lupta `mpotriva acesti grave boli.

Aceasta metoda de vaccinare prezinta dificultati `n privinta unei echilibrari judicioase `ntre germeni si ser (raportul antigen/anticorp), existand posibilitatea ca virulenta sa fie neutralizata de ser (anticorpi) si `n consecinta sa nu se mai instaleze o imunitate activa satisfacatoare ca intensitate si durata. Pe de alta parte, organismele vaccinate ca agentul patogen folosit ca vaccin viu, pot deveni purtatoare si eliminare de germeni (mai ales `n cazul vaccinurilor antivirale) pentru perioade lungi de timp, ducand la crearea artificiala a unor focare stationare de boala.

Profilaxia specifica, prin utilizarea vaccinurilor reprezinta pentru prezent modalitatea cea mai eficienta in prevenirea bolilor infectioase. Pentru viitor se prospecteaza prepararea de vaccinuri lipsite de antigeni de lest, care sa contina numai fractiunea imunizanta (subunit-vaccinuri) si utilizarea pe scara larga a paravaccinurilor (MAYR, 1980).

Imunitatea pasiva

Imunitatea pasiva se obtine prin transfer de anticorpi gata formati de un organism donator si prezinta urmatoarele caractere generale:

se instaleaza fara participarea organismului, prin simplu transfer de anticorpi preparati de alt organism;

se instaleaza imediat;

este o imunitate de scurta durata, 14-21 zile.