NOTIUNI ELEMENTARE DE ANATOMIE, BIOFIZICA SI BIOMECANICA

ALE APARATULUI LOCOMOTOR

Biomecanica - este stiinta care se ocupa cu studiul repercursiunilor fortelor mecanice asupra structurii functionale a omului in ceea ce priveste arhitectura oaselor, a articulatiilor si a muschilor, ca factori determinanti ai miscarii.

Aparatul specializat care efectueaza miscarile corpului uman este denumit aparat locomotor, iar functia complexa a acestuia se numeste locomotie. Locomotia defineste atat miscarea corpului in totalitatea sa cat si a segmentelor izolate ale corpului (la nivel de articulatii).

Osteologia - este partea anatomiei care are ca obiect studiul oaselor. Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare alb-galbuie. Ansamblul lor constituie scheletul.

Componentele scheletului sunt continute intr-o invelitoare fibroasa continua, periost (la nivelul oaselor) iar la nivelul cartilajelor, pericondru.

Functiile oaselor

determina forma, dimensiunile si proportiile corpului si ale diferitelor sale segmente

servesc ca sprijin pentru intregul corp si pentru pentru partile moi

alcatuiesc cavitati ce protejeaza anumite organe (ex. cutia craniana pentru creier)

servesc ca elemente de insertie pentru muschi, devenind astfel parghii pentru locomotie

constituie rezerva calcica a organismului

SISTEMUL OSOS

Oasele, in ansamblu, constituie scheletul si impreuna cu articulatiile, reprezinta elementele pasive ale aparatului locomotor care sunt puse in miscare de elementele active, respectiv de muschi, oasele au forme si structuri variabile legate de functia si situatia lor in corp. Dupa forma deosebim: oase lungi, scurte, plate si pneumatice.

Oasele lungi, ca de exemplu femurul, se compun din corp (diaphysis) si cele doua extremitati (epiphises). In interiorul diafizei se gaseste canalul medular in care se afla maduva rosie sau galbena.

Oasele plate, precum oasele craniului sunt formate din doua lamele de os compact intre care se afla tesut spongios.

Oase scurte, precum carpienele au un strat exterior de tesut cortical, iar in interior contin tesut spongios.

Oasele pneumatice, (maxilarul superior, etmoidul etc.) au in interiorul lor cavitati tapetate cu mucoasa in care se gaseste aer.

Oasele sunt invelite la exterior de o membrana numita periost in care se gasesc multiple terminatii nervoase. Vasele sangvine, impreuna cu filetele nervoase patrund in os prin gauri nutritive (foramina nutricia).

Scheletul este alcatuit, la adult, din 206 oase, iar daca se ia in considerare si geneza oaselor rezulta 228 de oase (sternul format din trei piese, osul coxal la fel iar sacrul din 5 piese). Deosebim un schelet axial format de coloana vertebrala ce prezinta un canal in care isi gaseste adapost maduva spinarii. Capatul ei cranian suporta greutatea capului, in care se afla encefalul, si formeaza polul cranial sau superior al organismului uman. Pe laturile sale se articuleaza cu toracele, prin cele 12 perechi de coaste, care il structureaza impreuna cu sternul, situat ventral,pe linia mediana. In torace sunt gazduite viscerele toracice.

De torace sunt legate membrele superioare prin mijlocirea centurii scapulare, segmentul de radacina al acestora; iar caudal coloana vertebrala se articuleaza cu centura pelviana, segmentul de legatura al membrelor pelviene si de sustinere a viscerelor abdominale.

COLOANA VERTEBRALA

Coloana vertebrala este alcatuita din piese osoase scurte cu diametrele mai mult sau mai putin egale, numite vertebre (vertebra=cea care se rasuceste). Coloana vertebrala este formata dintr-un numar de 33-34 de astfel de vertebre, legate intre ele prin articulatii, datorita carora ea constituie un intreg rezistent, dar totusi flexibil, elastic si mobil, ingaduind trunchiului sa efectueze miscari destul de variate de inclinare (flexiune): indarat-extensie,laterala si de rasucire verticala (torsionare). Coloana vertebrala se imparte in 4 regiuni fiecare dintre ele fiind alcatuita dintr-un numar fix de vertebre.

Regiunea cervicala - 7 vertebre.

Regiunea dorsala - 12 vertebre.

Regiunea lombara - 5 vertebre.

Regiunea sacrata - 5 vertebre. Acestea se sudeaza intre ele si se mai numesc vertebre false.

Regiunea coccigiana - 4,5 vertebre. Si acestea se sudeaza si se mai numesc vertebre false.

Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfo-functionale legate de indeplinirea celor doua functii importante ale coloanei vertebrale: de a suporta greutatea capului, trunchiului si a membrelor superioarel; de a asigura o mobilitate suficienta.

Fiecare vertebra prezinta si diferentieri morfo-functionale rezultate in urma mecanismului de adaptare la solicitarii staticii si dinamicii bipede.

Vertebra tip (prin aceasta notiune se intelege elementul morfologic care intruneste, in structura sa, elementele comune ale tuturor vertebrelor regionale). Prezinta corpul vertebral mai mult sau mai putin cilindric, cu doua fete una craniala si cealalta caudala, o circumferinta si acul vertebral alcatuit din doua lame vertebrale, pediculii vertebrali sau radacinile vertebrale care sunt punti de legatura ale arcului vertebral cu fata dorsala a corpului vertebral. Pediculii prezinta pe marginile lor cranial si codal incizurile vertebrale care prin suprapunere formeaza gaurile intervertebrale sau de conjugare prin care trec nervii spinali.

De pe arcul vertebral se desprind apofize articulare, cate doua craniale si caudale si apofize musculare care sunt transverse si pleaca de pe partile centro-laterale ale arcului vertebral, la unirea acestuia cu pediculii si apofiza spinoasa, care porneste dorsal, median din locul de unire al celor doua lame.

Corpul vertebral, arcul vertebral si radacinile delimiteaza orificiul vertebral sau gaura de conjugare, care gazduieste nervul rahidian cu o prelungire a durei.

Vertebre cu caracter special - puncte de reper importante in Yumeiho

Atlasul - intaia vertebra cervicala, C1. Nu are corp vertebral. Este format din doua mase laterale, unite printr-un arc anterior, elemente ce circumscriu gaura vertebrala. De la masele laterale pleaca procesele transverse.

Axisul - a doua vertebra cervicala, C2. Modificarea priveste numai corpul, pe fata superioara a corpului se gaseste o proeminenta verticala, numita dinte (dens axis). Fata posterioara intra in contact cu ligamentul transversal al atlasului.

Verterbra proeminenta, C7 - caracterizata prin lungimea procesului spinos care poate fi cu usurinta pipaita sub piele. Este un reper important in anatomia topografica si in medicina.

A sasea vertebra cervicala, C6 - tuberculul anterior al procesului transvers este mai proeminent, cunoscut si sub numele de Tuberculul Crassaignae sau Tuberculul Carotidian. Se poate palma, este un reper foarte important.

A cincea vertebra toracica - caracterizata printr-o singura scobitura de pe corp, destinata capului costal.

A 12-a vertebra toracica - caracterizata printr-o singura scobitura de pe corp, destinata capului costal corespunzator, precum si prin absenta fetisoarei costale de pe procesul transvers, deoarece T12, nu se articuleaza cu procesul acestei vertebre.

Sacrul - os median si nepereche situat in continuarea coloanei lombare, deasupra coccigelui si infipt ca o pana intre cele doua oase iliace. Pe scheletul articulat este oblic indreptat de sus in jos si dinainte inapoi, astfel ca baza lui formeaza cu ultima vertebra lombara un unghi numit promontoriu, de mare importanta obstetricala si antropologica. Extremitatea superioara este mai voluminoasa decat cea inferioara, are forma unei piramide si este recurbata inainte. Este format din sudarea a 5 vertebre sacrate.

Fata pelviana, este concava, prezinta 4 linii transverse ce indica liniile de sudura ale celor 5 vertebre sacrate. La extremitatea fiecarei linii exista cate o gaura sacrata anterioara prin care trec ramurile anterioare ale nervilor spinali sacrati.

Fata dorsala, este convexa. Pe linia mediana prezinta creasta sacrata mediana rezultata prin unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrate. Sub creasta sacrata mediana se gaseste un orificiu in forma de "V" rasturnat; orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat delimitat de doua mici creste numite coarnele sacrate. Lateral de creasta sacrata mediana se gaseste de fiecare parte cite o creasta sacrata intermediara care rezulta din sudarea proceselor articulare ale vertebrelor sacrate. Lateral de ele exista o serie de patru gauri sacrate posterioare ale nervilor sacrati. Varful sacrului se articuleaza cu coccigele printr-o fetisoara eliptica. Canalul sacrat strabate osul sacru, este triunghiular in partea superioara si turtit anteroposterior in partea inferioara.

Osul sacru al adultului prezinta, in general, diferente sexuale evidente: la barbat este mai lung, mai ingust si mai curbat anterior decat la femeie.

Coccigele (coccyx) este format din sudarea a patru vertebre coccigiene. Este os median si nepereche. Are doua fete, o baza si un varf. Varful se termina printr-un mic tubercul.

Curburile in plan sagital, se dobandesc in cursul vietii postnatale:

I.         Curbura cervicala - cu convexitatea inainte

II.       Curbura toracica - cu convexitatea inapoi

III.     Curbura lombara - cu convexitatea inainte

IV.    Curbura sacro-coccigiana - cu convexitatea inapoi

Lungimea medie reprezinta 40% din lungimea corpului, aproximativ 73 cm la barbat si 63 cm la femei.

TORACELE

Scheletul toracelui este format din cele 12 vertebre toracale/dorsale, de cele 12 perechi de coaste si de stern situat ventral pe linia mediana.

Sternul este un os turtit ventr-dorsal, nepereche, situat ventral si median. El prezinta doua fete: una ventrala si cealalta dorsala, doua margini laterale, o baza sau manubriul indreptata cranial, un corp si un varf- apendicele xsifoid

Coastele sunt arcuri osoase, care se despind de coloana vertebrala si se indreapta inainte spre stern. Sunt in nunmar de 12 perechi.

Dupa felul comportarii lor fata de stern, coastele se impart in coaste adevarate sau sternale care se articuleaza cu sternul prin mijlocirea unor cartilagii articulare (preimele 7 perechi) si coaste false sau abdominale (care nu ajung pana la stern-ultimele 5 perechi).

CRANIUL

Craniul se situeaza pe coloana cervicala cu care se articuleaza prin intermediul articulatiei atlantooccipitale. El este alcatuit din neurocraniu si viscerocraniu. Craniul este acoperit la exterior de pericraniu si intern de endocraniu sau duramater cerebrala.

Neurocraniul sau craniul cerebral constituie portiunea superioara si posterioara a craniului, avand forma unei sfere neregulate sau ovoidale, in cavitatea careia este adapostit creierul. Neurocraniul este alcatuit din 8 oase din care patru sunt neperechi: osul frontal, etmoid, fenoid si occipital iar celelalte 4 rezulta din 2 perechi de oase: temporale si parietale.

Viscerocraniul este alcatuit din 14 oase, dintre care 6 sunt perechi si doua neperechi situate median. Oasele nepereche sunt vomerul si mandibula. Vomerul impreuna cu lama perpendiculara a etnoidului imparte cavitatea nazala in doua jumatati. Mandibula formeaza impreuna cu falca inferioara si este in acelasi timp, singurul os mobil al viscerocraniului.

Oasele pereche sunt:

Maxilarul superior

Zigomaticul

Nazalul

Lacrimalul

Palatinul

Cornetul inferior

Aceste oase sunt grupate si articulate intre ele prin suturi, incat dau nastere cavitatitlor orbitare, nazale si bucala, sediu al organelor de simt si al celor care alcatuiesc portiunea initiala a aparatului de import a materiei.

MEMBRELE

Scheletul membrelor superioare si inferioare se caracaterizeaza prin faptul ca este simetric si omolog.

Simetric - deoarece gasim aceleasi oase cu aceeasi morfologie pe partea dreapta si stanga insa nesuperpozabile.

Omolog - intrucat aceeasi dispozitie pe segmente a oaselor o intalnim si la membrul superior si la cel inferior.

Membrele superioare au un schelet format din centura scapulara si membrul superior propriu-zis.

Centura scapulara este alcatuita din clavicula si omoplat.

Clavicula - in forma de S prezinta o extremitate interna sau sternala si alta externa sau acromiala, cu fetele articulare respective; pe fata inferioara in apropierea extremitatii interne este tuberozitatea costala, iar spre extremitatea externa tuberculul conoid si linia trapezoidala.

Scapula sau omoplatul - os plat aplicat pe fata posterioara a grilajului costal pe care se prind muschi cu origine pe torace sau membrul superior. Prezinta margine interna sau spinala, margine superioara sau cervicala si margine externa sau axilara, unite prin: unghiul superior, unghiul inferior sau varful omoplatului si unghiul extern. Fata sa anterioara este usor excavata cu doua, trei creste oblice pentru insertia muschiului sub-scapular, iar cea posterioara este impartita de spina scapulei ce se termina prin acromion in fosa supraspinoasa si fosa subspinoasa.

Oasele membrului propriu-zis sunt humerus, radius, ulna, carpiene, metacarpiene si falange.

Membrele inferioare au un schelet format din centura pelviana si membrul propriu-zis.

1.Centura pelviana, bazinul osos (pelvis) este alcatuit dintr-un inel solid osos, format posterior din osul sacru si coccis iar lateral din cele doua oase iliace sau coxale. Osul iliac (os coxa) la randul sau este alcatuit din trei piese osoase puternic solidarizate:

Ilion

Ischion

Pubis

La unirea lor gasindu-se inspre lateral, cavitatea cotiloida sau acetabulara (fosacetabului) inconjurata de o suprafata semilunara prin care se realizeaza distal articulatia cu femurul. Cavitatea cotiloida prezinta scobitura ischiopubiana, ce limiteaza gaura ischiopubiana. In acest fel se constituie bazinul osos ce sustine viscere din care si de care se articuleaza membrele inferioare.

Ilionul formeaza aripa iliaca limitata superior prin creasta iliaca. Pe fata sa interna se afla fosa iliaca interna si pe cea externa cele trei linii semicirculare (linea glutea inferior, linea glutea anterior, linea glutea posterior), cu numeroase canalicule vasculare. Aripa iliaca este separata de corpul ilionului de linia nenumita.

Ischionul este format din corp sau ramura descendenta si ramura ascendenta cu tuberozitati, prin unirea lor se completeaza gaura ischiopubiana.

Pubisul reprezinta portiunea antero-inferioara a osului. Are un corp si doua ramuri. Corpul se uneste cu ischionul, iar la locul de unire se gaseste eminenta ilio-pubiana. De la corp pleaca inainte ramura superioara, coteste in unghi ascutit si continua cu ramura inferioara sau ascendenta. Ramura inferioara a pubelui se uneste cu ramura ischionului, formand ramura ischio-pubiana.

2. Oasele membrului propriu-zis sunt: femurul, tibia si fibula, tarsienele, tarsul si scheletul piciorului.