PSIHODIAGNOZA CA DOMENIU SPECIFIC

Psihodiagnoza si evaluarea psihologica; evaluarea formativa

Psihodiagnoza este activitatea specifica care foloseste intermedierea prin diferite tipuri de instrumente pentru a obtine informatii valide despre structura, dinamica psihica si personalitatea unei persoane. Ca instrumente sunt utilizate: testul psihologic; alte metode, precum observatia comporta-mentului verbal sau non-verbal; interviul.

Evaluarea psihologica tine de substanta psihologiei pentru ca: evaluarea se refera la oameni, situatii prezente, cauze; evaluarea se poarta si asupra comportamentului grupului referitor la un reper; evaluarea este implicata in cercetarea psihologica, atat in ceea ce priveste structurarea corecta a ipotezelor de cercetare, cat si in evaluarea diferentelor dintre diferitele faze ale acesteia.

In prezent, metodele moderne tind sa devina dinamice si formative.

Evaluarea formativa pune in discutie relatia ce exista intre invatare si potential, invatare si performanta ca factor fundamental pentru dezvoltarea si functionarea proceselor cognitive.

Evaluarea formativa este interesata de decelarea acelor factori cognitivi sau de natura nonintelectuala care determina calitatea adaptativa la o situatie problematica.

In acest sens evaluarea tinde sa fie similara unui experiment formativ in masura in care isi propune sa determine o serie de modificari la situatia clasica de testare, modificari care tin de scopul urmarit si de motivatia relatiei evaluative. In interpretarea rezultatelor la care ajunge subiectul se urmareste evidentierea potentialului de invatare si a modalitatilor specifice de procesare a informatiilor. Se creeaza conditii care permit subiectului sa-si extinda capacitatea initiala de a performa prin invatare.

Examen psihologic; instrument psihologic; observatia; trasaturi de dorit ale examinatorului

Examen psihologic

Orice examen psihologic implica cateva aspecte comune:

relatia examinator-subiect;

evaluarea sarcinii rezolvate de subiect de catre examinator;

dorinta examinatorului de a evalua comportamentul subiectului;

calitatile specifice ale sarcinii, precum, de exemplu, ambiguitatea sau lipsa de familiaritate cu stimulii.

Situatia de examen psihologic este conceptualizata ca o interrelatie intre doua persoane  in care ambele cauta sa afle informatii prin mijlocirea interactiunilor reciproce. Ambii, examinator si subiect furnizeaza un anumit input in cadrul acestei interpretari, in termeni de stimuli si ambele primesc un feedback in termeni de raspunsuri. Scopul interactiunii este informarea cu caracter specific (precum, de exemplu, informarea sistematica despre subiect).

Bazandu-se pe ele, psihologul va generaliza o serie de ipoteze despre modul cum functioneaza subiectul intr-un numar de situatii sau interactiuni diferite. In acest scop, examinatorul utilizeaza un interviu si teste standardizate si sistematice la care primeste raspunsurile subiectului.

Ca tipuri extreme de examen psihologic putem diferentia in:

a.  Examenul psihometric ale carui principii si metodologie foarte formalizata pornesc de la definitia lui E. L. Thorndike: "Daca un lucru exista, existenta sa are o anumita masura cantitativa". In consecinta, psihologia se ocupa cu trasaturi  distincte care au o existenta reala, trasaturi pe care le prezinta toti oamenii desi in masura diferita; caracteristica principala a examenului consta in aspectul extrem de standardizat a administrarii, cotarii si interpretarii testelor.

b. Examenul clinic, in cadrul acestui mod aspectul formal scade din importanta si examinarea in intregul ei este centrata si deschisa spre problemele calitative caracteristice, specifice ale individului examinat. Intelegerea acestora cere o observare sensibila prin mijloace adecvate si cere integrarea datelor intr-o imagine unitara, un intreg specific.

Desigur, in practica, in functie de cerintele specifice ale examenului, variaza in grade diferite ponderea aspectului de standardizare si formalizare a administrarii, cotarii si interpretarii rezultatelor fata de centrarea pe calitativ si surprinderea individualitatii.

Instrument psihologic

Un instrument psihologic este o procedura sistematica de a evalua comportamentul uneia sau mai multor persoane. Caracteristicile profesionale ale testului ca instrument de evaluare sunt obiectivitatea si standardizarea. Un instrument de masura profesionist trebuie sa evalueze pe o scala de unitati egale, standardizate. De asemenea, standardizarea inseamna procedura de lucru, procedura de inregistrare a rezultatelor, cotarea, interpretarea rezultatelor. Orice conditii care afecteaza performanta la instrumentul de testare trebuie specificata: materialul de testare, instructiunile de administrare si cotare, conditiile de examen.

Instrumentul psihologic nu este deplin obiectiv, dar gradul de obiectivitate implica certitudinea interpretarilor astfel ca orice psihodiagnostician care ia cunostinta de o anume performanta la test sa ajunga la aceeasi evaluare privind rezultatele subiectului.

Observatia in examenul psihologic

Observatia este o tehnica sistematica, obiectiva, ce trebuie sa completeze orice examene prin testare psihologica. Prin observatie se faciliteaza interpretarea rezultatelor obiective si se furnizeaza date obiective. De fapt, exista doua extreme de realizare a observatiei in examinarea psihologica. O maniera intuitiva care il poate conduce pe examinator in final la o imagine globala, dar mai putin diferentiata despre persoana. O maniera formala, neutra, cu inregistrarea faptelor si cotarea sistematica a gesturilor conform unei grile, ceea ce conduce la o imagine analitica, foarte diferentiata, dar mai putin integrata.

Trasaturi de dorit ale examinatorului:

sanatate si siguranta emotionala;

umor;

flexibilitate;

abilitatea de a intra in legatura cu oamenii;

interes pentru rezolvarea problemelor prin intermediul aplicarii rezultatelor conceptuale sau clinice ale testelor (opus interesului exclusiv pentru performanta cantitativa);

sa-si fi dezvoltat o orientare teoretica compatibila cu explicarea unui comportament; astfel poate conceptualiza problema prezenta a subiectului intr-un mod teoretic care are sens si consistenta (nu incoerenta si bazata pe presupuneri).

Acest ultim aspect ii va da si posibilitatea de a selecta o baterie de instrumente mai bogata si compatibila cu integrarea unitara a rezultatelor, care poate da sens rezultatelor la testele parcurse de subiectul examinat psihologic.

Functiile psihodiagnozei

Analiza scopurilor si tipurilor de utilizari ale testelor psihologice include in primul rand aspectele de evaluare a situatiei prezente si de evaluare a modului cum, in anumite conditii date, situatia poate evolua in viitor. Analiza predictiei semnifica in mod obisnuit o estimare in timp. Diagnoza se concentreaza mai mult pe starea prezenta a subiectului evaluat.

Evaluarea conditiei prezente: conditia propriu-zisa a psihodiagnozei este capacitatea de a surprinde corect trasaturi si capacitati psihice individuale si de a evidentia variabilitatea psiho-comportamentala fata de grupul de referinta.

Evidentierea cauzelor care au condus spre o anume realitate prezenta - in special in cazul disfunctiilor sau tulburarilor psihice. Aceasta este paradigma diagnostica trecut-prezent-viitor, a cauzalitatii.

Functia prognostica, privind anticiparea evolutiei probabile a comportamentului persoanei in anumite conditii si situatii contextuale, in functie de repere.

Functia de evidentiere a cazurilor de abatere in sens pozitiv sau negativ de la o norma (etalon) de dezvoltare psiho-comportamentala; se pune problema distinctiei dintre normalitate si anormalitate.

Evidentierea sau validarea (demonstrarea functionalitatii) programelor de invatare si formare.

Formarea unor capacitati de cunoastere si autocunoastere.

Utilizarea psihodiagnozei in deciziile din consilierea si orientarea vocationala. Sunt importante atat motivatia, cit si capacitatile; adesea, insa, motivatia poate fi disfunctionala.

Sprijinul deciziilor de conduita in demersul din psihoterapie, asistenta, consultanta psihologica.

Verificarea unor ipoteze stiintifice: testul este folosit in cadrul experimentului stiintific ca instrument de cercetare.

Principii deontologice

Practicarea psihodiagnozei este reglementata de norme de comportament si etice care privesc toate tipurile de activitati si limitele de actiune. Astfel exista seturi de legi, standarde si reglementari privind: testarea educationala si psihologica alaturi de seturi de norme privind responsabilitatile legate de construirea testelor si publicarea acestora, precum si aplicarea testelor si utilizarea rezultatelor. Toate aceste reglementari constituie un cod deontologic echivalent "juramantului lui Hipocrate" pentru practicarea medicinei.

Munca psihologului psihodiagnostician implica o mare responsabilitate sociala cu atat mai mult, cu cat examinarea psihologica face parte din tehnicile curente din orice domeniu aplicativ.

Dintre aspectele importante cuprinse in aceste coduri deontologice sunt cele etice care prevad, de exemplu, faptul ca psihologul nu va folosi cuvinte sau nu va actiona in asa fel incat sa loveasca in demnitatea persoanei; este necesar sa ramana constient mai ales de necesitatea de a fi obiectiv, circumspect in special in situatiile cand actiunea sa profesionala implica interventia unor notiuni relative precum "normal" - "anormal", "adaptat" - "neadaptat" etc., notiuni aplicate la persoane sau raporturi interpersonale. De asemenea sunt prevazute cadrele notiunii de "secret profesional" si se statueaza faptul ca, fiind prin activitatea profesionala in situatia de a afla secrete personale, notiunea de secret profesional se extinde si in domeniul particular al persoanelor, fata de tot ceea ce a vazut, inteles, auzit in timpul examinarilor sau cercetarilor profesionale. Secretul se respecta atat la nivelul cuvintelor, cat si in pastrarea si difuzarea documentelor. In afara unor cazuri bine circumscrise de obligatie legala, psihologul nu poate fi dezlegat de secretul sau. Se prevad reguli clare de conduita fata de semeni, precum, de exemplu, faptul ca psihologul este obligat sa-si cenzureze orice act sau cuvant susceptibil de a vatama persoanele fizice sau morale de care se ocupa profesional; nu are voie sa se foloseasca de mijloacele sale profesionale pentru a-si asigura avantaje personale susceptibile de a vatama pe altii; in conduita trebuie sa se fereasca sa actioneze constrangator pentru autonomia persoanei examinate, a posibilitatilor acesteia de a se informa, judeca si decide; este obligat sa fie atent la consecintele directe sau indirecte ale actiunilor si interventiilor sale profesionale, inclusiv in felul cum altii le utilizeaza. Sunt de asemenea stipulate clar aspecte legate de rigoarea stiintifica a muncii de psihodiagnoza: necesitatea informarii continue in legatura cu progresele din psihologie, de a aplica criterii si metode comunicabile si controlabile stiintific; de a comunica concluziile examinarilor si investigatiilor cat mai complet, exact si veridic. Prin cod este obligat deontologic sa-si asigure autoritatea in utilizarea tehnicilor psihologice, refuzand orice angajamente pe care starea prezenta a utilitatilor nu ii va permite sa si le asume; nu va accepta conditii de munca care sa-l impiedice sa aplice principiile deontologice, care lovesc independenta sa profesionala; fiecare psiholog are datoria sa-si sprijine confratii in apararea si exercitarea independentei profesionale.