PSIHOTERAPIE

Orientarea cognitiva in psihoterapie

Teoria cognitiva se bazeaza pe principiul conform caruia gandurile si atitudinile subiectului, si nu evenimentele exterioare, influenteaza starile afective ale persoanei. De pilda, un depresiv isi spune "totul e lipsit de sens", iar un anxios se gandeste frecvent "ce va fi daca?" Desi aceste ganduri negative sunt distorsionate exagerat si lipsite de temei logic, ele creeaza impresia ca au o baza reala. Psihoterapia cognitiva are menirea de a-l ajuta pe subiect sa-si formeze un alt set de atitudini, mai realiste si cu un continut pozitiv.

S-a constatat ca terapia cognitiva da rezultate la fel de bune ca medicatia antidepresiva; diferenta consta in aceea ca, daca se intrerupe medicatia, depresia revine, pe cand clientul depresiv care a urmat psihoterapie ramane cu anumite tehnici de autoreglare psihica.

Pentru ca un subiect sa se simta mai bine, el trebuie facut sa inteleaga ca atitudinile si gandurile declanseaza stari emotionale si ca, daca isi va modifica stilul de a gandi, se vor modifica si starile afective, si comportamentul.

Terapia cognitiva si cea cognitiv-comportamentala ii ajuta pe subiecti in revizuirea comportamentului, prin modificarea modului de a gandi. persoana care reuseste sa-si schimbe modelele negative de gandire va avea o imagine de sine mai buna, va trai mai putine stari de depresie si anxietate, se va angaja in relatii satisfacatoare cu ceilalti si va avea un randament mai bun in activitate.

Primul pas in aceste terapii il reprezinta explicarea modului in care gandurile si atitudinile influenteaza starile afective. Burns realizeaza o lista care ilustreaza modul in care gandurile sunt legate de starile afective ale persoanei:

Subiectul trebuie sa constientizeze ca, in ciuda convingerii sale cu privire la validitatea gandurilor negative, majoritatea acestora sunt distorsionate si nerealiste. Burns preciza faptul ca, uneori, gandurile negative pot fi adevarate si realiste. In aceasta situatie, subiectul trebuie sa invete sa accepte starile afective justificate si sa faca fata adecvat situatiei. Trebuie insa facuta diferenta intre starile adecvate si cele neadecvate; tristetea este adecvata, disperarea - nu; ingrijorarea este adecvata, panica - nu.

Burns porneste de la ideea ca subiectul doritor de autoperfectionare trebuie sa sesizeze foarte bine distinctiile intre gandurile realiste si emotiile adecvate situatiei, pe de o parte, si cele distorsionate, autoperturbatoare, pe de alta parte. El prezinta zece forme de gandire distorsionata:

1. Stilul de gandire "tot sau nimic" - reprezinta tendinta persoanei de a aprecia lucrurile in culori extreme. Daca un lucru nu a fost realizat perfect, va fi considerat un esec.
2. Suprageneralizarea. Subiectul considera ca un eveniment negativ singular reprezinta un model care se va repeta la nesfarsit. Acesti subiecti folosesc termeni ca "totdeauna", "niciodata".
3. Filtrarea mentala cu concentrare asupra negativului. Subiectul alege un singur eveniment negativ si se concentreaza atat de puternic asupra lui, incat intreaga realitate devine deformata.
4. Desconsiderarea pozitivului. Persoana respinge toate experientele pozitive, afirmand ca acestea nu conteaza. De pilda, daca a realizat un lucru bun, isi spune fie ca acel lucru nu este suficient de bun, fie ca oricine l-ar fi putut face.
5. Desprinderea de concluzii pripite: interpretarea negativa a unor situatii atunci cand nu exista suficiente date care sa stea la baza formularii concluziilor. Apar doua variante: "citirea gandurilor" - subiectul conchide in mod arbitrar ca o persoana anume ii este ostila, fara sa verifice acest lucru; "ghicirea viitorului" - subiectul prezice faptul ca situatia va lua o intorsatura negativa.
6. Amplificarea. Subiectul exagereaza importanta problemelor sau defectelor sale, minimalizand calitatile.
7. Judecata afectiva. Subiectul presupune ca starile sale afective negative reflecta realitatea: "mi-e frica sa" = "e periculos sa".
8. Imperativele categorice. Subiectul gandeste ca lucrurile trebuie neaparat sa corespunda dorintelor sau expectatiilor sale. Afirmatia "trebuie neaparat", aplicata la propria persoana, genereaza culpabilitate si frustrare; aplicata cu privire la ceilalti sau la lumea exterioara, conduce la resentimente si la frustrare.
9. Etichetarea. Reprezinta o forma extrema a tipului de gandire "tot sau nimic". In loc sa-si spuna "am facut o greseala", subiectul isi pune eticheta "sunt un ratat". Etichetarea reprezinta o modalitate irationala de a gandi, pentru ca oamenii nu pot fi identificati in totalitate cu faptele lor.
10. Personalizarea si blamarea. Personalizarea apare in situatiile in care subiectul se simte responsabil pentru lucruri pe care nu le poate controla pe deplin. Alteori, subiectul ii blameaza pe ceilalti pentru lucruri pe care acestia nu le pot controla pe deplin.

Datorita accentului deosebit pe care il pune pe tehnicile de restructurare atitudinala, terapia cognitiv-comportamentala seamana foarte mult cu terapia rational-emotiva. Termenul de "terapie cognitiv-comportamentala" isi are originile atat in domeniul psihologiei cognitive, care pune accent pe rolul gandurilor in declansarea starilor afective si a comportamentului, cat si in cel psihologiei comportamentale, care are tehnici precise de modificare a comportamentului.

Acest tip de terapie are la baza un demers de invatare, in care se lucreaza concret cu clientul si se evalueaza permanent efectele pe care le au aceste schimbari in comportament si in gandire.

Tehnici ale terapiei cognitiv-comportamentale

Tehnica celor trei coloane

Etape:

1. Identificarea evenimentului perturbator. Subiectului i se cere sa realizeze o descriere sumara a problemei sau situatiei care il supara. Cel mai important este ca descrierea sa fie cat mai precisa, sa nu aiba un caracter vag. Pentru ca problema sa fie cat mai completa, descrierea trebuie sa cuprinda detalii care tin de loc, de timp, de evenimente, de persoane.

2. Subiectului i se cere sa noteze starile afective negative pe care le incearca, pe o scala de la 0 la 10 (sau de la 0 la 100).

3. Clientul este invatat sa-si adreseze intrebari de tipul: "Care sunt gandurile negative asociate cu starile afective disfunctionale?" Intrebarea standard: "Ce iti spui in gand in situatia care te supara?" Se noteaza gandurile negative automate intr-o coloana si se apreciaza, pe o scala de la 1 la 10, cat de mult crede clientul in ele. Urmeaza a doua coloana: identificarea distorsiunii cognitive care sta la baza gandului negativ; ele sunt analizate de client, la inceput impreuna cu terapeutul, apoi singur.

Tot impreuna cu terapeutul, clientul inlocuieste, in coloana a treia, gandurile negative automate cu ganduri mai realiste si mai rationale. Se evalueaza, de asemenea, cat de mult crede el in gandul alternativ. Acesta nu trebuie neaparat sa fie pozitiv, ci realist si credibil.

In varianta clasica a acestei tehnici, clientului i se da si tema pentru acasa.