Fertilizarea artificiala

Fertilizarea artificiala

Fertilizarea, in termeni medicali, reprezinta actul prin care este adusa pe lume o noua fiinta. Folosirea acestui termen, in cazul omului, este incorecta. In actul uman, in prezenta sotilor, se afla Creatorul insusi. De aceea, termenul potrivit ar fi procreare. Cand doi soti sufera de sterilitate, ei au o cale consacrata de a-si aduce in preajma lor un copil. Pot apela la adoptie si in felul acesta au sansa de a-si implini vocatia lor de parinti. Stiinta moderna a venit insa cu o noutate pentru a-l face pe om sa treaca peste acest obstacol, propunand solutia fecundarii artificiale. Actul presupune insa mari probleme de natura morala. El ar putea fi inteles mai degraba ca un tratament in cazul fertilitatii, argument foarte des invocat de cei care-l pun in aplicare. In acest caz, intervine o a treia persoana, care este medicul terapeut si care are un rol foarte important din punct de vedere al aplicarii tehnicilor medicale. Pornind numai de la acest amanunt, putem conchide ca procreatia medicala asistata ramane un act substitutiv manipulator. Tehnologiile moderne, pe care se sprijina si fertilizarea artificiala in ansamblu, il imping pe om sa depaseasca ordinea naturala.

Tehnicile de fecundare artificiala sunt folosite atunci cand tratamentele obisnuite, hormonale, medicamentoase sau chirurgicale nu dau nici un rezultat. In general, comunitatea stiintifica mondiala isi propune sa nu depaseasca anumite limite. Nasterea unui om constituie un eveniment unic si ireparabil. De aceea el trebuie sa aiba loc in mod uman. Biotehnologiile de ultima generatie, specifice ingineriei genetice, depasind limitele, transforma actul de procreare intr-unul de fabricare. In asemenea conditii, un copil apare pe lume dupa un program prestabilit, ceea ce arata ca omul traieste sub imperativele multor riscuri. Si viata o intelege ca pe un risc si atunci recurge la avort. In alte conditii, dorindu-si o sarcina cu orice pret, intervine cu un tratament medical. Apeland la inovatiile ingineriei genetice, reiese ca omul, cucerit total de inclinatii egocentriste, vrea sa-si fabrice copii la 'comanda', dupa propriile sale retete. Aceste inclinatii il conduc la acte imorale, care aduc atingere demnitatii persoanei umane. Curentul opiniilor scientiste, care atenteaza la fundamentele umane, devine tot mai puternic. Multi reprezentanti ai comunitatii stiintifice internationale, dandu-si seama ca au fost depasite anumite frontiere, cer interventia statului. Este incurajator faptul ca peste tot in lume comunitatile crestine si societatile inspirate de mesajul crestin activeaza pentru orientari favorabile vietii si demnitatii persoanei umane.

Literatura de specialitate arata ca exista mai multe metode de fertilizare artificiala. Diferentele sunt date atat de numarul persoanelor implicate in realizarea acestor tehnici, cat si de locul unde are loc fecundarea. In general, metodele cunoscute, pana acum, presupun implicarea sotilor, a medicului terapeut, a donatorului, a 'mamei de imprumut' sau a familiei adoptive. Diferentele dintre aceste tehnici presupun fireste si aparitia unor deosebiri de abordare etica.

Inseminarea intracorporala

Metoda numita inseminare artificiala (intravaginala, intracervicala sau intrauterina) se foloseste mai rar. In acest caz, sperma este transferata de medicul terapeut in organul genital feminin. Fecundarea are loc prin intermediul medicului terapeut. Sperma poate apartine sotului sau unui donator. Se foloseste sperma prelevata cu putin timp inainte de transferarea ei in caile genitale feminine sau sperma conservata. La aceste metode apeleaza cei care 'isi propun' sa evite transmiterea unor boli genetice. Succesele acestei tehnici nu sunt prea mari, atingand o maxima de 25%.

Probleme de natura etica la inseminarea intracorporala

Inseminarea artificiala, privita chiar prin prisma celor care o sustin, nu este o metoda care sa ofere multe reusite. Se cer a fi indeplinite conditii stricte ca sansa de reusita sa sporeasca. Succesul depinde de varsta sotilor, de cunoasterea ciclului lor biologic, de starea psihologica constienta sau inconstienta a femeii, de materialul seminal s.a. Aplicarea tuturor metodelor implica serioase probleme de natura etica. In ceea ce priveste asigurarea prezentei sotilor, nu s-a gasit o solutie acceptabila in legatura cu obtinerea materialului seminal barbatesc. Se bucura de o anumita legitimitate morala doar cazul prelevarii spermei printr-un act sexual propriu-zis, de la sot. Este condamnata, bineinteles, masturbarea, caci scopul nu justifica modul de realizare. Problemele se inmultesc in cazul prezentei a celei de-a treia persoane, a donatorului de sperma. Codul Penal roman, ramas neschimbat la acest capitol din 1964, sanctioneaza adulterul, adica intruziunea unei a treia persoane in interiorul unui cuplu. Acest tip de familie nu mai este monogamica. Pe de alta parte, cata vreme nu tatal este donator, avem de-a face cu sexualitate, nu cu procreare. Iar faptul ca donatorul ramane necunoscut, conditie respectata in majoritatea tarilor, face sa apara dificultati in legatura cu optiunile copilului. Este incalcat dreptul sau natural de a-si cunoaste propriii parinti. Nu pot fi rezolvate, de asemenea, unele probleme de natura psihologica. Tatal copilului stie ca nu este si tatal biologic, ci doar tata din punct de vedere juridico-afectiv. In acelasi timp, apar dezechilibre la celalalt partener. Femeia isi dezvolta narcisistic functia de mama, defavorzandu-l fireste pe tata.

Folosirea spermei depozitate in banci ridica problema eugeniei. Exista un exemplu edificator in acest sens. In California functioneaza o banca rezervata premiilor Nobel. Pentru a spori gradul de reusita, exista tendinta de a insamanta mai multe ovule cu sperma depozitata in banci, ceea ce creeaza pericolul insamantarii mai multor femei cu sperma aceluiasi barbat. Problemele juridicomorale si genetice planeaza si in jurul acestor dificultati. Copiii rezultati pe aceasta cale pot fi frati si nu se pot casatori. Apar, de asemenea, consecinte cu caracter ereditar.

In cazul bancilor de sperma, materialul seminal este tratat ca o marfa, ca un capital. Dincolo de dificultatile de ordin moral, se pune problema daca aceste banci nu pot fi folosite in functie de anumite contexte politice. Pericolul cel mai mare il constituie o societate totalitara. Din punct de vedere moral, apare evident asocierea actului procrearii cu cel de a fabrica. De asemenea, se intareste in mod fals credinta ca oricine poate avea copii.

Fertilizarea in vitro

Fertilizarea in vitro (din latina, 'in eprubeta') presupune fecundarea oului in afara organismului. Este cea mai cunoscuta metoda folosita in cazul infertilitatii din diverse cauze (absenta trompelor, obstructie tubara, endometrioza, cauze imunologice etc.). Prin laparoscopie, se preleveaza ovocitul de la femeie. Ovulatia poate fi stimulata prin tratament hormonal. Sperma se obtine fie direct de la barbat, fie, in foarte multe cazuri, de la bancile de sperma, unde materialul seminal este congelat. Pe un teren de cultura, se provoaca fecundarea ovulului de catre spermatozoizi. Zigotul uman, adica prima celula care se creeaza, va fi pastrat la 'germinat', pana in momentul in care se transforma intr-o minge de celule ingramadite, cunoscuta in termeni medicali ca blastocist. Dupa 36-56 de ore, embrionul se divide in 4-8-16 celule s.a.m.d. si, intr-un asemenea moment, blastocistul poate fi transferat in uter, cu sanse de supravietuire. Cu cat creste mai mult in eprubeta, cu atat sansele de implantare cresc. Primul copil conceput in eprubeta s-a nascut la 25 iulie 1978, la Old Ham General Hospital din Manchester. Dupa nasterea Louisei Brown, sute de mii de copii au fost creati pe aceasta cale. In Marea Britanie, unul din 80 de copii nascuti, in 1997, era rezultatul unui tratament de fertilizare in vitro. In Danemarca, aceasta rata este mult mai mare, 1 la 38, adica 2,6%.

In Romania, primul centru de fertilizare in vitro a inceput sa functioneze la Timisoara, in 1995. Primul roman, conceput in eprubeta, Daniel G., din Timisoara, a implinit, in 2003, 7 ani. Conceperea sa a fost realizata la Clinica Universitatii de Obstetrica si Ginecologie 'Bega' din Timisoara, sub conducerea profesorului Ioan Munteanu. Incepand cu 1995, au mai aparut patru astfel de laboratoare la Bucuresti.

In toate aceste centre, pana in prezent, au fost conceputi peste 1000 de copii. Tehnica si metodele, omologate in strainatate, nu permit tinerea in viata a embrionului decat maximum 56 de ore,5 ceea ce implica greutati mari la implantare. Prof.dr. Bogdan Marinescu, directorul Clinicii 'Panait Sarbu' din Bucuresti, sustine ca, in Departamentul de Reproducere Umana Asistata, infiintat in 1999, au fost conceputi si nascuti, pana in februarie 2003, 101 copii. Ultimul copil a fost conceput printr-o tehnica noua (ICSI), care consta in injectarea artificiala a spermatozoidului in interiorul ovulului. In aceasta clinica, de altfel, au fost conceputi singurii copii din tara prin inseminare cu sperma de la donatori. De asemenea, aici s-au nascut si primii copii conceputi cu embrioni congelati, iar din 2003 acest centru dispune de un program de monitorizare, ce cuprinde tratamentul efectiv si evidenta stocurilor din banca de sperma si din banca de embrioni. In Romania, dupa opt ani de la primele experimente FIV, totusi, nu exista inca o legislatie in domeniul procrearii asistate. S-a mers dupa principiul deja consacrat ca 'atat cat nu exista o lege, nimic nu este in afara legii'. 'Din pacate, tehnicile de procrearea asistata medical nu au un suport juridic adecvat si nu s-au pus frecvent in discutie, datorita, in special, unor omisiuni medico-juridice'.

Probleme de natura etica la fertilizarea in vitro

Aplicarea tehnicilor de fertilizare in vitro ridica o intreaga gama de probleme, de la cele care tin de stiinta biologica aplicata, pana la cele de natura etica, sociologica sau de drept. Incepand cu prelevarea ovulului matur si pana la nastere, o mare parte din embrionii creati in acest scop se pierde in diferite stadii ale evolutiei lor dificile. De fapt, am putea conchide ca marea majoritate a fiintelor umane, create prin metoda FIV, mor inainte de nastere. Dupa statisticile organizatiilor pro-vita, un procent redus, care variaza intre 1,6 si 1,7%,9 ajunge sa aiba un proces normal de gestatie. In perioada 1998-1999, in Marea Britanie, peste 70 de mii de embrioni umani au murit pe parcursul aplicarii metodei FIV (pe aceasta cale, s-au nascut 8.300 de copii, in aceeasi perioada). Desigur, literatura medicala prezinta aceste situatii mult mai optimist.

In cazul in care ovocitul si spermatozoizii provin de la parintii biologici, problemele de natura etica apar din felul cum este protejata viata embrionului si din inexistenta raportului sexual dintre soti. In marea majoritate a cazurilor, sunt creati mai multi embrioni in eprubeta, caci, tinand cont de procentul redus de reusita, nu se poate cunoaste de la inceput numarul necesar. Un embrion sau, in alte cazuri, mai multi embrioni sunt transferati in uterul mamei, in speranta ca cel putin unul din ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce la aparitia sarcinilor multiple. Sarcinile multiple, realizate prin aceasta metoda artificiala, implica si reductia embrionara. Asta inseamna ca multi embrioni sunt eliminati, ca sa se imbunatateasca sansele de supravietuire ale unuia sau doi embrioni. Actul de eliminare din organism, in mod programatic, a unor embrioni, reprezinta un avort, un homicid.

Urmandu-se criteriul 'eficientei', in eprubeta, la inceput, sunt creati mai multi embrioni decat sunt necesari. Multi dintre acestia constituie rezerva unui viitor tratament sau a unor experimente. Se cunosc cazuri cand embrioni, aflati in surplus, sunt utilizati pentru obtinerea de produse cosmetice. In Marea Britanie, in perioada 1991-1998, din cei 750 de mii de embrioni, cati au fost creati prin fertilizarea artificiala, 237 de mii au fost distrusi, iar 48 de mii au fost donati pentru cercetare.11 Sa adaugam la acest tablou sumbru faptul ca un procent covarsitor din cei pastrati pentru tratament au murit in diferite faze ale evolutiei, pana la nastere. Se cunoaste faptul ca, in mod real, la nidare, procentul de reusita este de 1/10 sau 2/10. Foarte multi dintre embrionii in surplus sunt pastrati prin congelare. Ei constituie in felul acesta o rezerva pentru alte nereusite ale procreatiei asistate. O alta parte, care sunt cedati laboratoarelor de cercetare, pot fi folositi pentru obtinerea, prin clonare terapeutica, de tesuturi sau organe de rezerva, necesare operatiilor de transplant.

Prin modul in care se preleveaza sperma, nu mai este realizata dimensiunea afectiva a actului conjugal, mizandu-se doar pe aspectul fizic al procreatiei. Actul conjugal sufera o reductie care-i anuleaza dimensiunea naturala. In cazul utilizarii spermei conservate in azot lichid in bancile de sperma, pot aparea confuzii in legatura cu campionii de sperma. Problemele nerezolvate se inmultesc, cand se recurge la o mama de imprumut, atunci cand mama poate fi fertilizata, dar nu reuseste, din motive de sanatate, sa-si duca sarcina pana la capat. Sau, in alta varianta, gametii proveniti de la un cuplu, care-si doreste un copil, sunt transferati in uterul altei femei, rezultand un embrion, care se va dezvolta in burta mamei 'de imprumut'. In toate aceste cazuri, mai intai, statutul cuplului, ai carui membri nu pot concepe copii sau sustine o sarcina, este pus in pericol de interferenta unei a treia persoane: a medicului care asista sau a mamei de imprumut. Fecundatia are loc in afara uterului matern.

In aceste cazuri, se ivesc dificultati legate de identitatea nou-nascutului. Statutul sau biologic nu corespunde celui social, nemaivorbind de faptul ca, in majoritatea cazurilor in care conceptia s-a facut cu sperma provenind din banci de sperma, copilul nu are posibilitatea de a-si cunoaste parintii. Au fost inregistrate cazuri stranii atunci cand au fost folositi embrioni congelati. Embrionii au fost implantati dupa moartea tatalui, nascandu-se asa-zisii 'copii de dincolo'. In momentul implantarii embrionului, tatal se afla pe punctul de a muri sau sperma a fost prelevata de la un barbat care suferea de o boala incurabila. In Romania, este cunoscut cazul unui tanar din Constanta, aflat in moarte cerebrala, caruia i s-a prelevat un testicul, in vederea inseminarii artificiale, la cererea logodnicei acestuia. Aplicarea metodei FIV, in acest caz, este interzisa prin lege, in Franta. In cazul unui control deficitar al bancilor de sperma (care trebuie sa asigure protectia identitatii donatorului) se pot naste mai multi copii de la acelasi tata. Exista riscul ca, prin casatoria acestora, sa se raspandeasca boli de natura genetica. Pornind de la selectarea materialului seminal - un criteriu care se afla din ce in mai mult in atentia celor care utilizeaza sau 'manipuleaza' tehnica FIV -, reinvie fantasma eugenismului. S-a constatat ca donatorii de sperma sunt cautati pentru anumite calitati fizice sau intelectuale. Multi barbati si femei, care apeleaza la FIV, pana la urma, doresc obtinerea unor 'produse superdotate'. Nu s-au facut pasi importanti nici in directia rezolvarii dilemelor create de 'mamele-surogat' sau 'mamele de imprumut'. Sunt consemnate din ce in ce mai multe cazuri cand gestatia unui copil, comisionat unui cuplu steril, a avut loc in uterul unei rude sau al unei surori. Natura biologica a acestui act de procreatie este destul de complicata. Copilul mosteneste patrimoniul genetic de la doua persoane, care sunt parintii sai si se hraneste cu sangele mamei-surogat, cand se afla in uter. Consiliul Cantoanelor din Elvetia interzice dezvoltarea embrionilor in afara organismului si recurgerea la mame purtatoare.

Intortocheata, la limita legalitatii, este si calea prin care, din punct de vedere juridic, copilul ajunge in familia celui care i-a 'provocat' nasterea. In Romania situatia nu poate fi rezolvata nicicum, desi au fost semnalate cazuri de mame surogat ('Monitorul de duminica', 14 iunie 1998). Mama surogat sau de imprumut, dupa nastere, trebuie sa abandoneze copilul, permitand astfel parintilor biologici sa-l infieze, dupa ce acestia l-au luat in ingrijire, ca asistenti sociali. Abandonul, insa, este restrictiv, se pedepseste dupa lege, iar o femeie, sau cu atat mai mult un barbat, daca nu sunt casatoriti, nu-l pot infia. Nu avem date despre felul in care sunt rezolvate aceste dileme in Romania, pe fondul unei lipse totale a legislatiei in domeniul fertilizarii artificiale. 'In prezent, chiar si dispozitiile referitoare la adoptie sunt concepute in asa fel incat nu pot masca intr-o forma sau alta asemenea contracte'. Speranta de a genera o viata umana 'in eprubeta' duce la cresterea comoditatii vietii umane in sine. Desigur, solutia vietii fara riscuri vine din perspectiva largirii comoditatii si din acceptarea unui act substitutiv sau chiar manipulator. Medicul tocmai un asemenea act pune in aplicare. Exista o dificultate greu de rezolvat, aceea a stabilirii distinctiei dintre un act terapeutic si unul manipulator. Putem vorbi de terapie atunci cand un medic inlatura un obstacol, astfel incat un organism sa-si redobandeasca functiile naturale. Previziunile unor oameni de stiinta, in legatura cu evolutia tehnicilor fecundarii artificiale, cu diagnosticul genetic de preimplantare si recoltarea si stocarea de ovule feminine, depaseste imaginarul omului contemporan. Profesorul Greg Stock, de la Universitatea din California, este de parere ca, peste douazeci de ani, toti copiii vor fi produsi in eprubeta si ca, intr-un interval scurt de timp, legatura dintre natura sexului si reproducere va tine de istorie. 'Vom fi capabili, de asemenea, sa monitorizam foarte multe boli genetice. Vom fi capabili, in esenta, sa luam o singura celula dintr-un embrion, in laborator, si sa calculam, de atunci incolo, cum se va dezvolta copilul. Ulterior, se va considera drept inacceptabil faptul ca un copil sa fie conceput fara ca acesta sa treaca un screening genetic, astfel cum astazi un copil nu se naste fara screening prenatal.'

O data cu diversificarea metodelor de fecundare artificiala, s-au inmultit si tipurile de experimente pe embrioni. Se urmareste largirea cunostintelor asupra ADN-ului uman, asupra multor aspecte de compatibilitate imunologica. Pe aceasta cale, are loc producerea multor medicamente si experimentarea clonarii. Legislatia sau lipsa ei permite utilizarea embrionilor si chiar a fetilor obtinuti prin avort spontan sau provocat in scopuri experimentale, in multe state. Este invocat caracterul terapeutic al stiintei fapt ce se sustine prin cercetarile care avanseaza pe drumul rezolvarii unor boli incurabile, in special a celor de natura genetica.

Fecundarea intraspecifica

Aceasta tehnica, ce depaseste orice limita a conditiei umane, presupune fecundarea hibrida intre gameti de animal, dar si intre gameti umani si cei animali. Se urmareste implantarea embrionilor unui animal in uterul altuia dintr-o alta specie. Sunt cunoscute deja experimentele si cu participarea omului, ca in cazul fecundarii femelei de cimpanzeu cu sperma umana. Printr-un asemenea act manipulatoriu, se pot obtine fie organe pentru transplant, fie fiinte 'subumane', care pot fi utilizate in alte experimente stiintifice. In felul acesta, este evitata legislatia restrictiva, care, in asemenea cazuri, priveste doar persoanele umane. Sunt speculate golurile din sistemele juridice - ca in cazul Romaniei -, cale ce permite trecerea usoara peste granitele demnitatii umane.

Legi, mentalitati privind experimentul pe embrion

Noile biotehnologii, in pofida multor succese evidente in domeniul medicinii, pregatesc terenul pentru instaurarea unei culturi in favoarea mortii, fapt care se evidentiaza prin numeroasele modificari aduse vietii umane, prin tehnicile FIV, motivatii ce conduc la interventii pe embrionii umani, care sunt vazuti mai mult ca obiecte necesare cercetarii. Organizatiile pro-vita sustin ca peste tot in lume se fac cercetari pe organismele embrionilor sau fetilor avortati. Marea majoritate a embrionilor, care sunt folositi in cercetare, au fost nascuti in laboratoarele de procreare asistata cu scopul declarat de a fi utilizati in tratamentul fertilitatii.

Interventiile asupra embrionilor umani urmaresc si eliminarea sau reducerea unor defecte sau malformatii. Motivatiile, pentru a justifica dimensiunea umana a terapiei, ar trebui sa fie asociate cu statutul de persoana umana al embrionului, statut echivalent cu cel al adultului. Inca de la inceputul lor, cercetarile facute in aceste conditii, vizand exclusiv criterii terapeutice, au starnit numeroase discutii, chiar in sanul comunitatii medicale. Asociatia Medicala Mondiala (Helsinki, 30 octombrie 1983) sustine ca aceste metode ar trebui sa urmareasca doar promovarea 'omului fara sa-i ameninte integritatea'. Punctul de vedere al lumii medicale se suprapune cu cel al traditiei crestine. Unii cercetatori au atacat insa acest principiu fundamental al eticii medicale. Peter Braude, director al Unitatii de Fertilizare de la Rose Maternity Hospital din Cambridge, considera ca: 'Acordul Helsinki a fost elaborat cu mult inainte sa inceapa cercetarea embrionului, iar gandirea intre timp a evoluat.' In Marea Britanie, de altfel, discutiile pe marginea temei cercetarii pe embrioni au evoluat mult. Pozitii diverse au fost exprimate la nivelul intregii societati, mai ales in perioada introduceri Legii fertilizarii si embriologiei umane (1990). Marea Britanie de altfel este singura tara care are o institutie investita cu competente in acest domeniu, Autoritatea pentru Fertilizare si Embriologie Umana.

Folosirea embrionilor si a fetilor in cercetare a fost limitata prin Recomandarea 1046 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (24 septembrie 1986). Documentul, insa, nu poate fi folosit decat dupa ce va fi ratificat de fiecare stat-membru in parte. Totusi, in acest text, se specifica faptul ca sunt autorizate toate interventiile cercetatorilor si medicilor, care sprijina copilul si contribuie la dezvoltarea sa. In multe state ale lumii, unde continua interventiile pe feti avortati si pe embrioni, cercetatorii sustin ca exista adesea o complicitate intre mama care avorteaza si omul de stiinta, care are nevoie de un avorton pentru cercetare. Nu numai embrionii rezultati din avorturi induse constituie obiect de cercetare si experimentare, ci multi embrioni se obtin 'in eprubeta', exclusiv in acest scop. Asupra statutului embrionului au fost exprimate puncte de vedere capitale in Raportul Warnock, dat publicitatii in 1984. Dupa 1978, cand s-a nascut primul copil in eprubeta, Louise Brown, la Manchester, in Marea Britanie, a aparut necesitatea elaborarii unei legi, prin care sa se poata controla ceea ce se intampla cu embrionii conceputi in laboratoare. Guvernul britanic a propus infiintarea Comisiei pentru fertilizare umana si embriologie, numita si Comisia Warnock, ce trebuia sa faca recomandari, necesare conceperii si dezbaterii in Parlament al unui asemenea proiect legislativ. Contributia documentului final consta in aceea ca a stabilit o distinctie clara intre fecundare si momentul aparitiei vietii umane. Aceasta precizare a incurajat, de fapt, si mai mult experimentele pe embrioni.

Pornind de la raspunsul dat intrebarii fundamentale, cand incepe viata umana, Comisia Warnock a creat conditia ca omul sa amplifice greseala in care se gasea, de la inceput, dandu-si acordul pentru continuarea experimentelor sau pentru omorarea embrionilor. In viziunea Raportului Warnock, 'produsul imediat al conceptiei' nu este o fiinta umana, insistandu-se asupra faptului ca inceputul vietii umane constituie mai degraba o problema de etica decat una biologica. In formularea raspunsului, nu s-a tinut cont de faptul ca dezvoltarea umana trebuie inteleasa ca un proces continuu, de la formarea zigotului si pana la nasterea propriu-zisa, fiecare stadiu fiind la fel de important, ca cel al unui adult, stadiu recunoscut ca model evident asociat cu statutul de persoana umana.

Astfel raportul Warnock a stabilit ca inainte de a 14-a zi de la concepere, embrionul nu poate fi considerat un organism individual. In preajma acestui moment, apare forma primitiva a tubului neural al embrionului, ce constituie debutul dezvoltarii sistemului nervos. A mai fost evocat, in sprijinul acestei viziuni, fenomenul aparitiei gemenilor. Inceputul vietii umane individuale, in aceasta acceptie, coincide cu momentul pierderii capacitatii embrionului de a se divide, pentru a forma cele doua organisme distincte. Aceasta teza nesocoteste faptul ca embrionul uman, atat inainte, cat si dupa a 14-a zi, se afla pe parcursul desfasurarii unui proces continuu, propriu unei persoane umane.

Criteriile Comisiei Warnock, dupa cum se vede, au fost stabilite in mod arbitrar. Inconsecventele Raportului final reies chiar din textul sau: 'O data ce procesul a inceput, nu exista nici o parte a sa care sa fie mai importanta decat alta. Toate fac parte dintr-un proces continuu Astfel, din punct de vedere biologic, nu exista nici o singura faza identificata in dezvoltarea embrionului, dupa care embrionii conceputi in eprubeta nu pot fi tinuti in viata. Cu toate acestea, am cazut de acord ca aceasta ar putea fi o zona in care poate fi luata o decizie clara, pentru a risipi nelinistea publica.'Teza de baza a Raportului Warnock se regaseste in legislatia in acest domeniu, care s-a elaborate, dupa aceea, in toate tarile occidentale. Un exemplu evident il constituie Legea privind embriologia si fertilizarea umana (1990) din Marea Britanie. In comparatie cu legile similare din Franta si Suedia, cea din Marea B ritanie are cele mai putine restrictii. Exista si tari care nu au o legislatie in domeniu, fapt echivalat cu cel al unei legislatii permisive. Nici in Romania nu a fost elaborat cadrul legislativ, desi activitatea de fertilizare artificiala, activitate care poate fi inclusa, la limita, in vastul domeniu al investigatiilor pe embrionul uman, a inceput din 1995.

Curentul de opinie care sustine cercetarea pe embrioni este atat de puternic incat a luat in valul sau si multi reprezentanti ai bisericilor. Dr. John Habgood, Arhiepiscop de York, sustine un punct de vedere, care este in dezacord atat cu biologia, cat si cu cristologia traditionala. In traditia ebraica, fiinta conceputa este considerata 'simpla apa', pana in a 40-a zi. Eliminarea embrionului, pana in acest moment, nu echivaleaza cu un avort. Acest principiu sta la baza dreptului ebraic rabinic. Este pedepsita doar persoana care suprima viata unui embrion, dupa a 40-a zi. Experimentele pe embrioni nu sunt interzise nici in traditia valdeza, unde s-a impus aceasta viziune, pornind de la beneficiile si avantajele care ar rezulta din urma experimentelor.

Marea majoritate a bisericilor crestine a considerat totdeauna ca fiinta umana isi incepe viata in momentul conceperii ei. In felul acesta, embrionul are statut de persoana umana, cu toate drepturile care deriva de aici. Acest respect absolut pentru embrionul uman se regaseste in ideile documentului 'Instructiuni privind respectul vietii umane nenascute si demnitatea procreatiei', emis de Congregatia pentru Doctrina Credintei26 a Bisericii Catolice. Fertilizarea in vitro, avand drept scop unic cel al experimentarii, incalca, in aceasta viziune, principiile fundamentale ale moralei crestine. In acelasi fel este inteleasa si distrugerea embrionilor supranumerali, rezultati din aplicarea tehnicilor FIV, fiind permise doar interventiile care nu pun in pericol viata si integritatea trupeasca a fiintei umane.

Exista o minoritate a teologilor catolici, care incearca sa rezolve problema statutului embrionului uman, cu ajutorul conceptelor filozofice. Ei considera ca trupul este rezultatul fuziunii dintre suflet si materialitate, teorie acreditata de Conciliul tinut la Viena in 1312. Teologia catolica, depasind conceptia tomista,sustine ca omul are statut de persoana umana, in toate fazele dezvoltarii sale, incepand cu momentul conceperii. Biserica Ortodoxa, atunci cand incearca sa adauge descoperirile stiintei 'intelepciunii de sus', da o intaietate conceptelor biblice.