Plante medicinale cu actiune diuretica: Anghinarea, Busuiocul, Coada calului

Plante medicinale cu actiune diuretica

1 Cynara scolymus - Anghinarea

Descriere

Anghinarea este o planta ierboasa de origine mediteraneana, la noi cultivandu-se mai ales in regiunile din sudul tarii. In primul an se dezvolta frunze lungi de pana la 1 m si late de 30 cm, cu margini crestate, de culoare albicioasa, cu peri desi. Fiind sensibila la temperaturi scazute, pe timpul iernii trebuie protejata de frig prin acoperire cu frunze sau paie. In al doilea an, dintre tulpinile inalte apar si flori mari de culoare violacee si forma globuloasa. Frunzele de anghinare (Folium Cynarae) au gust amar si se recolteaza de 3-4 ori pe an, dupa maturizare, inca din primul an, in lunile iunie.septembrie.

Substante active

Frunzele de anghinare contin polifenoli (cinarina si alti produsi clorogenici), flavonoizi (cinarozida, scolimozida), un principiu amar (cinaropicrina), cinaratriol, compusi sterolici (taraxasterol, pseudotaraxasterol, stigmasterol si betastigma-sterol).

Actiune, prepritati

Preparatele din anghinare au actiune coleretica, colagoga, antitoxica hepatica, hipolipemianta, diuretica, stimuleaza excretia colesterolului prin bila, scad nivelul de colesterol din sange si stimuleaza pofta de mancare.

Extractul de anghinare stimuleaza secretia de bila, precum si regenerarea celulelor hepatice, ajutand la neutralizarea si eliminarea substantelor toxice de catre ficat si avand un efect asemanator cu cel al silimarinei. Efectul coleretic al extractului de anghinare a fost confirmat prin studii clinice dublu-orb. Infuziile de frunze de anghinare pot duce la ameliorarea durerilor din crizele hepatice, la diminuarea senzatiei de greata si la reducerea balonarii.

Administrarea de preparate din anghinare in diferite forme de icter duce la o crestere a eliminarii urinare cu disparitia sarurilor si pigmentilor biliari din urina, scaun si piele.

Desi actiunea hipocolesterolemianta este cunoscuta de mult timp si dovedita prin studii, totusi mecanismul de actiune nu este inca destul de bine clarificat. Cinarina, una dintre substantele careia i se atribuie efectul de scadere a colesterolului sanguin, spre deosebire de acidul nicotinic, folosit si el pentru limitarea nivelului de colesterol din sange, dar cu importante efecte edverse, nu da nastere la fenomene secundare nedorite.

Studiile experimentale recente arata ca extractul apos din frunzele de anghinare inhiba in mod indirect, dar eficient, biosinteza colesterolului la nivelul ficatului. Efectul este cu atat mai accentuat, cu cat doza administrata este mai mare si pare sa persiste cca 20 de ore, chiar si dupa indepartarea extractului. In aceste studii, cel mai intens efect de inhibitie a sintezei colesterolului l-au avut luteolina, cinarozida si, intr-o masura mai mica, acidul clorogenic.

Alte studii pe culturi de celule au pus in evidenta importante proprietati antioxidante, ceea ce ii face pe cercetatori sa considere extractul apos de anghinare un agent promitator de protectie a celulelor in fata stresului oxidativ.

Indicatii terapeutice

Anghinarea, ca remediu fitoterapeutic, este indicata in insuficiente hepatice si renale, hepatita cronica si ciroza hepatica, calculoza biliara, ateroscleroza, hipercolesterolemii, anorexie, balonare, adjuvant in tratamentul hipertensiunii arteriale, intoxicatii. Eficienta extractelor de anghinare in tratamentul disfunctiilor hepatice si biliare, in diverse acuze digestive cum ar fi senzatia de balonare, inapetenta, greata si durerile abdominale, a fost dovedita in numeroase studii clinice. In plus fitoterapia cu extracte de anghinare pare sa nu prezinte riscuri semnificative, deoarece dozele terapeutice sunt sub nivelul dozelor toxice.

Preparare si administrare

In afectiunile hepato-biliare se prepara o infuzie din 2 lingurite de planta uscata si maruntita, la 300 ml apa. Se bea in trei reprize, cu 30 de minute inaintea meselor principale. Pana la servirea mesei se recomanda ca pacientul sa stea culcat pe partea dreapta. Dupa 10 zile, preparatul se poate face mai concentrat (4 lingurite la 300 ml apa), iar dupa alte 10 zile, cu prudenta, se poate prepara infuzia din 5 lingurite de planta uscata, la 300 ml apa. Tratamentul se poate relua, daca mai este necesar, dupa o pauza de o luna.

In mod curent, frunzele de anghinare se asociaza cu diferite plante medicinale (menta, pelin, brusture etc.).

Anghirolul, respectiv Anghirolul cu saruri de magneziu, preparate comercializate prin farmacii, sunt o altenativa fitoterapeutica usor se procurat si administrat in afectiunile hepato-biliare acompaniate de balonare, indigestii etc.

O formula recomandata in Indexul fitoterapeutic este constituita din 9 parti frunze de anghinare si 1 parte frunze de menta. O lingura din acest amestec de frunze se infuzeaza intr-o cana cu apa. Se bea calda, in inghitituri mici. Se pot administra 2-3 cani pe zi.

Un alt amestec din care se poate prepara o infuzie este format din frunze de anghinare - 3 parti, fructe de armurariu - 3 parti, inflorescente de pelin - 3 parti si fructe de anason dulce (fenicul) - 1 parte. Infuzia se prepara dintr-o lingura de amestec de produse, la 1 cana cu apa si se administreaza la fel ca infuzia de mai sus.

Pentru stimularea poftei de mancare se recomanda o infuzie din 1 lingurita de planta uscata, la 1 cana cu apa si se bea cate de cana inainte de masa.

Si in cazul afectiunilor renale sau al hiperlipidemiilor, infuzia se prepara la fel, administrandu-se 2-3 cani pe zi.

Intra in compozitia granulelor Instamixt, a comprimatelor Hepatobil si a preparatelor Anghirol, mai sus mentionate.

Contraindicatii

Nu se administreaza in stadiul acut al bolilor hepato-biliare si renale.

Diverse

In tarile din sudul Europei (Italia, Franta) precum si in SUA si Argentina, anghinarea se cultiva pe suprafete extinse, fiind nu numai o planta medicinala, ci si alimentara. Baza carnoasa a inflorescentei si bracteelor se consuma ca aliment sub diverse forme, fiind considerata o delicatesa.

2 Ocimum basilicum - Busuiocul

Descriere

Busuiocul este o planta de provenienta orientala, care de-a lungul timpului a ajuns nu numai sa fie aclimatizata si cultivata in orice gradina, ci chiar sa devina o caracteristica a culturii nationale. Busuiocul e o planta cu frunze marunte, dispuse pereche si flori mici albicioase. Planta in intregime este aromata la miros si la gust. Se recolteaza partile aeriene cu frunze tinere, cu sau fara flori (Herba Basilici).

Substante active

Uleiul volatil din busuioc contine linalol, eucaliptol, eugenol, estragol, comfor, anetol. Mai contine taninuri si saponozide triterpenice, iar semintele contin mucilagii.

Actiune, proprietati

Busuiocul este folosit in fitoterapie pentru actiunea sa antiseptica, carminativa, galactogoga, antiemetica, diuretica, antiinflamatoare, antifungica, febrifuga.

Indicatii terapeutice

Preparatele fitoterapeutice din busuioc sunt administrate in afectiuni digestive, colici intestinale, meteorism abdominal, diaree, colita, in infectii ale cailor respiratorii, anorexie.

Preparare si administrare

Infuzia se prepara din 1 lingurita de planta la 1 cana cu apa. Se beau 3 cani pe zi. In infectiile cailor respiratorii superioare, rinite, gripa, se recomanda si inhalatiile cu abur in care s-au antrenat principiile active din busuioc. Se fierbe 1 lingurita de planta maruntita, intr-o cana cu apa. Se face o inhalatie dimineata si una seara.

Intra in compozitia solutiei Herbasol si a comprimatelor Plantofort.

Diverse

Frunzele proaspete sau uscate sunt apreciate in bucataria romaneasca si sunt folosite la aromatizarea diverselor feluri de mancare, a mezelurilor, muraturilor, sosurilor si salatelor. Busuiocul este profund legat de credintele populare si de unele practici religioase. Proprietatile aparent neobisnuite ale apei "tratate" cu busuioc se datoreaza dizolvarii in apa a uleiului volatil si a celorlalte principii active, cu actiune dezinfectanta.

3 Equisetum arvense - Coada -calului

Descriere

Coada-calului creste prin locuri umede, umbroase. Primavara se pot observa tulpinile fertile, cu aspect cafeniu-roscat, prevazute la varf cu un spic incarcat de spori. In lunile de vara se pot observa tulpinile sterile de culoare verde, cu suprafata brazdata in lungime de 6-89 creste. Din loc in loc, pleaca ramificatii pline la interior, conferind plantei aspectul de bradult sau coada de cal. Se folosesc partile aeriene (Herba Equiseti) din perioada de vara, recoltate din luna iulie pana in luna septembrie.

Substante active

Planta are un continut extrem de mare de compusi de siliciu. In compozitia ei mai intra saponine (ecvisetonina), flavonoizi, steroli vegetali, ulei volatil.

Actiune, proprietati

Remediile obtinute din coada-calului au actiune remineralizanta, diuretica, antiinflamatoarie, de crestere a rezistentei tesutului conjunctiv, antiseptica si de scadere a aciditatii gastrice.

Indicatii terapeutice

Preparatele pe baza de coada-calului sunt folosite in fitoterapia starilor de convalescenta, a anemiilor, a bolilor reumatice, dupa fracturi, degeraturi, in tratamentul eczemelor, acneei si neurodermitelor, precum si a edemelor de la nivelul picioarelor.

Preparare si administrare

Pentru administrare interna, se prepara un decoct din 1 lingurita de planta la 1 cana cu apa. Se beau 3-4 cani pe zi.

Extern, se foloseste sub forma de cataplasme sau bai locale. Frecvent este folosita impreuna cu frunzele de patlagina si de plamanarica.

Intra in compozitia ceaiului antireumatic, a ceaiurilor diuretice nr. 2 si 3, a granulelor Aqua-algin, Aqua-real si Aqua-venol.

Precautii

Coada-calului are mai multe specii inrudite, cu aspect asemanator. Dintre acestea, specia Equisetum palustre merita sa fie mentionata in mod special, datorita potentialului toxic pe care il prezinta. In cele mai multe locuri, speciile diferite sunt confundate intre ele, lucru care se reflecta si in denumirea populara identica data plantelor. In specia Equisetum palustre s-a identificat un alcaloid toxic, palustrina. Pentru evitarea accidentelor regretabile, in cazul recoltarii directe, culegatorul trebuie sa cunoasca foarte bine criteriile morfologice de diferentiere intre cele doua specii. Doua dintre semnele de recunoastere ale speciei toxice, mentionate de botanisti, sunt suprafata neteda a tulpinii si ramurile goale in interior.

Diverse

In trecut, planta a fost folosita in gospodarii, ca mijloc de spalare a vaselor si uneltelor.

4 Betula pendula - Mesteacanul

Descriere

Mesteacanul este un arbore foios, cu coroana luminoasa, inalt pana la 30m. Creste in zonele de deal si de munte, pana la 1500m altitudine. Scoarta este neteda, alb-argintie, cu crapaturi negricioase spre batranete. Se exfoliaza in fasii subtiri. Crengile sunt subtiri si atarna. Frunzele au forme de romb sau triunghi, cu varful ascutit. Sunt dintate pe margine si au culoarea vrede-inchis, lucitor, pe partea din afara. Florile au forme de matisori. Cele femeiesti sunt verzi si seamana cu niste conuri, iar cele barbatesti sunt galbene si ating 6cm lungime. Se recolteaza frunzele tinere (Folium Betulae) in lunile mai-iunie.

Substante active - frunzele de mesteacan contin saponine, flovonoizi, ulei volatil, taninuri, rasini, substante glucidice, vitamina C, betulazida.

Actiune propietati - cea mai importanta proprietate a produselor din frunzele de mesteacan este cea diuretica. Actiune coleretica, bacteriostatica, antiinflamatoare, sudorifica. Extractul din mugurii frunzelor are efect stimulant asupra secretiei de suc gastric, bila si fermenti digestivi intestinali.

Indicatii terapeutice - se recomanda in formele usoare de hipertensiune arteriala si alte boli cu retentie de apa, in reumatism, guta precum si in afectiuni digestive, hepato-biliare si gastrice.

Preparare si administrare

Infuzia se prepara din 2 linguri de frunze de mesteacan uscate si maruntite, la 1 cana cu apa. Dupa ce preparatul se raceste, se adauga 1 varf de cutit de bicarbonat de sodiu pentru neutralizarea acidului betulinic.

Pentru stimularea cresterii parului se prepara o infuzie din 2-3 linguri la litru de apa. Dupa racire se spala si se frectioneaza bine pielea capului.

Intra in compozitia comprimatelor Fitodiab, Fitolip, a cremei Hebe-biorelaxin.

Diverse - prin distilarea uscata a lemnului de mesteacan se obtine gudronul de mesteacan (Pix betulae), un lichid de consistenta vascoasa cu aplicatii terapeutice in bolile dermatologice. Sucul obtinut prin presarea frunzelor este utilizat in fabricarea lotiunilor pentru stimularea cresterii parului.

5 Ononis spinosa - Osul-iepurelui

Descriere

Osul-iepurelui face parte din familia leguminoaselor si este o planta cu flori foarte atragatoare, de culoare roz. Creste pe marginea drumurilor si, datorita spinilor numerosi si foarte ascutiti, formeaza adevarate garduri vii, greu de penetrat de om sau animale. In scop medicinal se folosesc radacinile (Radix Ononidis).

Substante active

Radacinile au in compozitia lor izoflavo-noizi, substante triterpenice si glicozide amare precum si ulei volatil. Principiile active mai bine cunoscute sunt onopsina, ononina, onocerina.

Actiune, proprietati

Preparatele fitoterapeutice din radacina de osul-iepurelui sunt folosite pentru actiunea lor diuretica si in special pentru favorizarea eliminarii unor substante ca ureea si clorurile.

Indicatii terapuetice

Este indicata in starile cu retentie de apa, edeme, in bolile metabolice, in reumatism, guta, in unele boli dermatologice cronice.

Preparare si administrare

Infuzia din radacina de osul-iepurelui se prepara din 1 lingura de produs maruntit, la de litru de apa. Se beau 2-3 cani pe zi. Se poate prepara si un decoct din 1 lingura de radacina bine maruntita, la 1 cana cu apa. Se fierbe 15 minute la foc linistit si se strecoara. Se beau 3 cani pe zi.

6 Taraxacum officinale - Papadia

Descriere

Papadia este o planta ierboasa care creste peste tot in locurile necultivate. In scopuri medicinale se recolteaza partea aeriana (Herba Taraxaci) si radacinile (Radix Taraxaci). Frunzele, respectiv planta intreaga, se recolteaza inainte de inflorire in lunile aprilie - mai. Radacinile se recolteaza in lunile iulie - septembrie. Datorita asemanarii mari, frunzele de papadie pot fi confundate cu cele de cicoare. Frunzele de papadie se deosebesc prin faptul ca au suprafata neteda, lipsita de peri, iar cele de cicoare sunt paroase.

Substante active

Radacina papadiei contine taraxacina, un principiu amar si substante triterpenice. In tulpina, frunze si flori se gasesc flavonoizi si carotenoide, a caror culoare galbena este atat de caracteristica.

Actiune, proprietati

Substantele active din papadie stimuleaza activitatea stomacului, a ficatului si a veziculei biliare si exercita o importanta actiune diuretica, ajutand organismul la eliminarea lichidelor si, o data cu acestea, a produsilor toxici de metabolism. Datorita continutului de vitamina A si C. papadia este mentionata ca un posibil agent antioxidant si anticanceros.

Indicatii terapeutice

Datorita actiunii diuretice, preparatele fitoterapeutice din papadie sunt un adjuvant util in hipertensiunea arteriala si in insuficienta cardiaca. Efectul diuretic este exploatat si in cazul calculilor renali sau ureterali, prin marirea fluxului de urina urmarindu-se eliminarea calculilor din caile urinare. Tot datorita proprietatii diuretice, unii autori o prescriu femeilor in perioada premenstruala. Papadia este folosita cu succes in multe cazuri de gastrite hipoacide si dispepsii, precum si in dischinezia biliara si pentru prevenirea calculilor biliari.

Preparare si administrare

Infuzia se prepara din 1-2 lingurite de frunze, flori si radacini, la 1 cana de apa. Pentru cresterea diurezei, se beau 2-3 cani pe zi. Pentru stimularea poftei de mancare, se bea de cana, inaintea meselor principale.

In dischinezia biliara, se recomanda decoctul preparat din 2 lingurite de frunze si radacini la 1 cana de apa. Se fierbe timp de 10 minute. Se administreaza 2 linguri de decoct la interval de 4 ore. Pentru stimularea diurezei, se poate prepara un decoct din 2 lingurite de radacini la 1 cana cu apa. In acest caz, decoctul se fierbe timp de 15 minute si se beau 2 cani pe zi.

Intra in compozitia ceaiului hepatic, depurativ, dietetic, gastric si a tabletelor Antitox, a granulelor Instamixt si Diett, a comprimatelor Normoponderol.

Precautii

Hipertensiunea arteriala si bolile cardiace, in mod special in faza decompensata, necesita o atenta supraveghere medicala. In aceste cazuri, administrarea remediilor fitoterapeutice se face cu acordul si sub indrumarea medicului curant. Cura de diureza este insotita de o eliminare nedorita de potasiu. Desi aceste pierderi sunt mai mici decat in cazul medicamentelor diuretice, totusi, se recomanda o alimentatie bogata in potasiu, pentru a compensa eliminarea crescuta.

Diverse

Din frunzele proaspete, tinere, de papadie se poate prepara o salata excelenta sau se pot folosi in supe sau ciorbe.

7 Pinus silvestri - Pinul

Descriere

Pinul este un arbore rasinos, conifer, caruia ii plac locurile insorite si care creste nu numai in regiunea montana, ci si la altitudini mai mici. Are frunze aciculare lungi de 6-7 cm si conuri de forma globuloasa. In afara de aspect, pinul se mai remarca si prin radacina mai adanca, ceea ce il face mai rezistent in fata furtunilor. In scop medicinal se recolteaza mugurii (Turio Pini), cu miros aromatic, placut, specific.

Substante active

Continutul in substante fitochimice al mugurilor de pin se remarca prin prezenta uleiului volatil format din pinen, limonen, silvestren. Mugurii mai contin rasini, principii amare, pinipicrozida, pinitol, coniferozida, vitamina C, flavonoizi.

Actiune, proprietati

Preparatele din muguri de pin fluidifica secretiile bronsice, au efecte diuretice si antiseptice.

Indicatii terapeutice

Mugurii de pin sunt utilizati ca remediu in infectiile respiratorii acute (bronsite, traheite, laringite) si in infectiile urinare (pielite, cistite, uretrite). De asemenea, datorita continutului de vitamina C este folosit in scorbut.

Preparare si administrare

Administrarea se face sub forma de infuzie, sirop, inhalatii sau extracte obtiunute prin metode farmaceutice. Infuzia se prepara din 1 lingurita de muguri proaspeti zdrobiti, la 1 cana cu apa. Se beau 2-3 cani, zilnic.

In bolile reumatismale se pot efectua bai generale in apa cu muguri de pin. Se prepara un decoct din 150 g de muguri combinat cu 50 g de cimbrisor. Plantele se pun in 2 litri de apa si se fierb intr-un vas acoperit timp de 10 min. se filtreaza si se adauga la apa de baie.

Siropul din muguri de pin se prepara din 100 g de muguri zdrobiti. Se pun la macerat in 100 ml de alcool de 70, intr-un vas inchis ermetic, timp de 12 ore. Apoi se adauga litru de apa clocotita si se lasa inca 6 ore la macerat. Se strecoara, se adauga 250 g zahar si se tine la foc linistit pana la dizolvarea zaharului. Se fierbe pana se ingroasa capatand consistenta de sirop si se pune in sticle. Se administreaza cate 2-3 linguri pe zi, la adulti, sau 2-3 lingurite la copii.

Mugurii de pin intra in compozitia ceaiului antibronsic, a comprimatelor Voseptol, a granulelor Aqua-algin, Aqua-real si Aqua-venol, a unguentului Hebe-cavis, a cremei Hebe-entorsal, a extractului alcoolic Inhalant si a solutiei Herbasol.

Precautii

Nu se depasesc dozele, deoarece pot sa apara complicatii renale (hematurie).

Diverse

Este inrudit cu pinul maritim, a carui scoarta este extrem de bogata in bioflavoinoizi.

8 Zea mays - Porumbul

Descriere

Porumbul este o cereala originala din America si a fost introdus in tara noastra dupa anul 1750, devenind foarte curand hrana de baza a locuitorilor de la tara si nu numai. Este o planta cu florile barbatesti amplasate la varful tulpinii, iar cele femeiesti mai jos. Aceasta din urma au stigmate lungi invelite cu frunze modificate, panusele. In scop medicinal se recolteaza stigmatele, adica matasea (Stigma Maydis) inainte de maturizarea boabelor, cand porumbul este inca in "lapte".

Substante active - matasea de porumb contin flavonoizi, saponine si saruri de potasiu, vitaminele K, C, B₆, E, grasimi, taninuri, ulei volatil, rasini si substante minerale.

Actiune propietati - preparatele fitoterapeutice din matasea de porumb au propietati diuretice, sedative, colagoge.

Indicatii terapeutice - ceaiurile din matasea de porumb sunt utilizate n afectiunile cailor urinare, cistite, pielite, calculoza renala, in afectiuni hepato-biliare, guta, reumatism.

Preparare si administrare

Infuzia se prepara din 1 lingurita de matase de porumb la 1 cana cu apa. Se bea 2-3 cani pe zi.

In afectiunile renale se poate prepara un decoct din 30g de matase de porumb la 1 litru de apa. Se fierbe la foc linistit timp de 2 ore. Se completeaza la loc apa evaporata si se bea toata cantitatea pe parcursul zilei.

Intra in compozitia ceaiului diuretic nr. 2 si 3 si a ceaiului hepatic.

Diverse

In ciuda dispretului cu care este privit porumbul ca aliment, faina si produsele din porumb furnizeaza mai multe calorii decat celelalte cereale. In plus, continutul crescut de grasimi polinesaturate si vaitamina E, face din el un aliment care merita sa fie apreciat la adevarata lui valoare.

9 Sambucus nigra - Socul

Descriere

Socul este un arbust de 4-5 m care creste de la campie pana in zona montana inferioara, pe la marginea padurilor si drumurilor. Florile apar in lunile mai si iunie si sunt marunte, alb-galbui, foarte parfumate, incarcate de polen. Fructele sunt sferice, de culoare neagra lucioasa, cu diametru de 6-7 mm si au gust dulceag. In scop medicinal, de la soc se recolteaza florile (Flos Sambuci).

Substante active

Florile contin ulei volatil, rutozid, compusi aminici, glicozizi, substante glucidice, tanin, saponine, mucilagii. Fructele contin antociani, vitaminele A si C.

Actiune, proprietati

Preparatele din flori de soc au actiune sudorifica, diuretica, emolienta, antireumatica, antinevralgica si stimuleaza rezistenta organismului. Fructele si sucul obtinut din fructe au o actiune laxativa si antinevralgica.

Indicatii terapeutice

Preparatele din flori de soc sunt utilizate in bronsite, faringite, gripa, guta, reumatism, infectii urinare. Fructele pot fi folosite, cu prudenta, in constipatie.

Preparare si administrare

Infuzia se prepara din 1 lingurita de flori la 1 cana cu apa. Se beau 3-4 cani pe zi. Se foloseste alaturi de alte plante medicinale cu efect sudorific, antireumatic si depurativ.

Intra in compozitia ceaiului antireumatic, depurativ si sudorific, a granulelor Aqua-sedin, a lotiunii antiseboreice Hebe.

Precautii

Fructele folosite ca laxativ nu trebuie administrate in cantitate mare deoarece pot sa apara efecte adverse: greata, voma, arsuri la stomac, ingreunarea respiratiei, convulsii.

Diverse

Din florile de soc se poate prepara o bautura racoritoare, destul de cunoscuta in unele parti ale tarii, socata. Desi consumarea fructelor de soc in cantitate mare poate duce la aparitia manifestarilor nedorite amintite mai sus, fructele nu sunt otravitoare. De fapt, din ele se poate prepara gem, dulceata, marmelada. Socul si mai ales fructele acestuia nu trebuie confundate cu efectele de boz (Sambucus ebulus) care sunt toxice.

4 Viola tricolor Trei-Frati-Patati

Descriere

Trei-frati-patati este cunoscuta sub numele de panseluta salbatica sau panseluta de camp. Este o planta ierboasa, scunda raspandita in locurile cu umiditate mai mare din campii si dealuri. Florile au cinci petale au un aspect caracteristic, tricolor: petalele superioare fiind de obicei violete, cele laterale albe, violete sau galbene, iar cea inferioara galbena. De la trei-frati-patati se intrebuinteaza in scop mmedicinal partea aeriana inflorita (Herba Violae tricoloris), recoltata in lunile mai-august.

Substante active - planta contine saponine, flavonoizi, triterpenice.

Actiune, propietati - preparatele fitoterapeutice din trei - frati-patati au o actiune diuretica, depurativa, expectoranta antialergica.

Indicatii terapeutice - ceaiurile de trei-frati-patati sunt indicate in infectii respiratorii insotite de febra si tuse, in eczeme si alte afectiuni ale pielii la copii, afectini alergice.

Preparare si administrare

Se prepara o infuzie din 2 lingurite de planta la 1 cana cu apa. Se beau 2 cani pe zi. In afectiunile alergice se foloseste frecvent in amestec cu florile de galbenele, cu frunzele si florile de paducel.

Trei-frati-patati intra in compozitia ceaiului depurativ, a ceaiului pectoral.

Diverse

Planta este inrudita cu o alta specie, denumita stiintific Viola arvensis, popular denumita la fel, si se deosebeste doar prin florile de culoare galben-pal, de obicei. Are aceleasi utilizari medicinale ca si specia tricolora.