Prehensiunea

Prehensiunea

Prehensiunea reprezinta abilitatea mainii de a prinde obiectele ca intr-o pensa, si poate fi posibila doar daca se indeplinesc urmatoarele conditii:

- doua brate de pensa rigide care se articuleaza la un capat;

- articulatie sau un sir de articulatii care sa permita deschiderea si inchiderea acestei pense;

- un aparat musculotendinos intact care sa mobilizeze bratele pensei in sensul dorit pentru prehensiune sau deprehensiune;

- o acoperire tegumentara si de tesuturi moi suficiente pentru a permite inchiderea si deschiderea pensei.

Fig. 8 - Forme de prehensiune

Clasificarea prehensiunii

Din punct de vedere arhitectural si functional , mana prezinta trei forme principale de prehensiune:

- prehensiunea dintre doua din ultimele patru degete - se realizeaza de catre doua degete, care joaca rolul bratelor de pensa, prin miscarea de adductie - abductie, din articulatiile metacarpofalangiene, fiind o forma de prehensiune ce nu presupune prea multa forta si nici o durata mare de timp, o prindere simplista.

- prehensiunea dintre ultimele patru degete impreuna sau izolat si podul palmei - are loc prin flexia si adductia degetelor si ating podul palmei, astfel mana are posibilitatea de a agata, devenind un fel de carlig care poate sa tina obiecte.

- prehensiunea dintre "coloana policelui" si restul degetelor si palmei - o forma mult mai complexa de prehensiune si mai utila, deoarece amplitudinea si forta sunt mult mai mari. Miscarea principala a policelui este opozitia, iar pierderea functionalitatii acestuia reduce capacitatea functionala a mainii cu 60%.

In functie de tipul de prindere, prehensiunea poate fi de mai multe feluri:

- prehensiunea cu intreaga mana a obiectelor grele, este o prehensiune de forta sustinuta de flexorii degetelor; pentru cresterea fortei se pot folosi ambele maini suprapuse. Ex: prinderea ciocanului, haltere, s.a. ;

- prehensiunea prin adductia policelui pe marginea externa a indexului facut carlig , folosita la prinderea obiectelor late, subtiri si lungi; forta si precizia fiind relative. Ex.: prinderea haturilor, jurnalului, s.a. ;

- prehensiunea cu pensa curba police-index, pentru prinderea de precizie, dar fara forta. Ex.: prinderea acului de cusut ;

- prehensiunea cu pensa lunga police-index, cu ramurile intinse. Ex.: prinderea unei pense de disectie, s.a. ;

- prehensiunea intre police si primele trei degete intinse, policele cu falanga distala extinsa se plica pe marginea laterala a mediusului prinzand obiectul intre ele; o prindere care imbina precizia cu forta. Ex.: prinderea bisturiului.

O alta clasificare a prehensiunii (dupa Napler) este impartirea in doua mari
categorii:

- prehensiunea de fortǎ, ex. : manevrarea ciocanului, prinderea unui obiect sferic, prehensiunea in carlig;

- prehensiunea de precizie, ex. : manevrarea unui ac, tinerea unei foi de
hartie.