SUBSTANTE CU ACTIUNE BRONHODILATATOARE SI ANTIINFLAMATOARE

SUBSTANTE CU ACTIUNE Bronhodilatatoare si antiinflamatoare

Majoritatea medicamentelor care induc bronhodilatatia reduc in acelasi timp si inflamatia. Bronhodilatatoarele relaxeaza musculatura neteda contractata a bronhiilor prin cresterea AMPc si scaderea GMPc sau/si prin scaderea ionilor de calciu. In plus aceste medicamente scad edemul mucos si au actiune antiinflamatoare deoarece ele previn eliminarea de mediatori chimici din celulele inflamatorii.

Bronhodilatatoarele cu actiune rapida si sunt substante agoniste ale b-receptorilor, methylxantine si agoniste colinergice

Substante agoniste ale b-receptorilor

Sunt cele mai eficace bronhodilatatoare deoarece ele actioneaza ca agonisti functionali ai constrictiei cailor respiratorii fara a tine seama de stimuli. Un numar de b -receptori sunt localizati in cateva tipuri de celule din pulmon inclusiv in muschii netezi, precum si in celulele inflamatorii. Interactiunea dintre o substanta b-agonista si un receptor, produce o modificare conformationala in interiorul receptorului si ulterior activeaza adenilat ciclaza din interiorul membranei celulare.

Adenilatciclaza transforma ATP in AMPc, care la randul lui se comporta ca un al doilea mesager pentru activarea specifica a proteinchinazelor. Proteinchinazele activeaza enzimele care produc relaxarea musculaturii netede a cailor respiratorii. Substantele agoniste b-receptoare sunt cele mai eficace in tratamentul bronhoconstrictiei.

Cresterea AMPc in celulele inflamatorii inhiba eliberarea mediatorilor chimici. b-receptorii stimuleaza secretia de mucus a cailor respiratorii, rezultand secretii mai putin vascoase si cresc si activitatea cililor. De retinut ca medicamentele care blocheaza  b -receptorii, cum ar fi propanololul, sunt contraindicate la animalele cu boala bronhiala.

Substante agoniste b-receptoare neselective

Acest grup de substante sunt capabile sa stimuleze atat b -receptorii cat si b -receptorii, cum ar fi epinefrina, efedrina si isoprotenerolul, care sunt folositi in terapia bolilor respiratorii acute si cronice.

Pentru a obtine efecte rapide epinefrina si isoprotenerolul pot fi administrate pe cale parenterala. Medicamentele care pot fi administrate si pe cale orala cum ar fi: isoprotenerolul si efedrina sunt utile pentru terapia de lunga durata. Atat epinefrina, cat si efedrina exercita actiune a-adrenergica si poate produce vasoconstrictie si hipertensiune sistemica contribuind la bronhoconstrictia cailor respiratorii.

Substantele b-agoniste neselective pot sa produca reactii adverse cardiace datorita stimularii b -receptorilor. Administrarea sub forma de aerosoli micsoreaza efectele adverse ale agonistilor b-adrenergici neselectivi prin cresterea selectivitatii b2-receptorilor. Caile respiratorii par a fi tapesate numai de b -receptori.

Substante agoniste b -selective

La doza corespunzatoare, substantele agoniste b -selective nu sunt in general asociate cu efectele nedorite ale stimularii  b -adrenergice. Cu toate acestea, cateva dintre aceste medicamente au fost utilizate si la animale. Metaproterenolul un derivat al isoproterenolului si analogul lui terbutalina au fost utilizati la animalele mici. Metabolizarea acestora, in etapa primului pas se realizeaza la nivel hepatic si a dus la reducerea biodisponibilitatii lor dupa administrarea pe cale orala. De aceea dozele administrate pe cale orala au fost mult mai mari decat cele administrate pe cale parenterala. La doze mari, ambele medicamente, dar in special metaproterenolul, pot produce efecte adverse de tip b

Albuterolul si isoetarina sunt exemple de agonisti b -selectivi care au fost administrati prin aerosolizare la animalele mici. Utilizarea indelungata a agonistilor b-adrenergici poate sa duca la rezultate refractare datorita reducerii numarului b-receptorilor. Aceste probleme sunt evitate la om prin utilizarea unor doze corespunzatoare.

Derivati de methylxantine

Teofilina este bronhodilatatorul de baza al terapiei de lunga durata utilizat la animale. Modul de actiune al methylxantinelor a fost initial atribuit inhibarii fosfodiesterazei si cresterii concentratiei de AMPc. Cu toate acestea, acest mecanism este inca controversat deoarece s-a demonstrat ca teofilina nu inhiba fosfodiesteraza la concentratie terapeutica.

Fosfodiesteraza exista in organism sub forma a variate izoenzime localizate in diferite locuri in celula, unele dintre ele fiind inaccesibile medicamentelor administrate. Desi teofilina nu poate actiona asupra fosfodiesterazelor in totalitatea lor, ea poate sa inhibe o izoenzima specifica care are ca rezultat terapeutic producerea bronhodilatatiei.

Un alt mecanism de actiune posibil este acela ca ea actioneaza ca un antagonist al inhibarii neurotransmitatorului adenozina, care induce bronhoconstrictie in timpul hipoxiei. Teofilina produce bronhodilatatie si prin interferenta mobilizarii calciului. Teofilina actioneaza in egala masura asupra cailor respiratorii mari si mici. Ea exercita si alte efecte benefice pentru aparatul respirator cum ar fi inhibarea degranularii mastocitelor, cresterea gradului de curatire a aparatului mucociliar si previne microleziunile care pot apare la nivelul vaselor mici. Un mare avantaj al teofilinei comparativ cu alte bronhodilatatoare, este cresterea fortei de contractie a muschilor respiratori care este foarte importanta la animalele cu boli respiratorii cronice.

Teofilina este unul dintre putinele medicamente active asupra tractusului respirator a carei disponibilitate a fost bine studiata la animale. Teofilina ca atare este insolubila in apa si poate sa fie administrata numai pe cale orala. Sarurile de teofilina se pot administra atat pe cale orala, cat si parenterala. Stabilirea dozelor pentru diferitele saruri se face pe baza continutului de teofilina activa.

Aminofilina contine 80% teofilina

Oxytrifilina contine 65% teofilina.

Glicinatul si salicilatul contin numai 50% teofilina.

Aminofilina este bine absorbita (biodisponibilitate de cel putin 90%) dupa administrare pe cale orala la caine si pisica. La caine picul plasmatic de teofilina baza (aprox. 8 mg/ml dupa administrarea unei doze de 9,4 mg/Kg) apare la 90 minute dupa administrarea pe cale orala. La cal, picul plasmatic al concentratiei de teofilina dupa administrarea pe cale orala a aminofilinei apare la 90 minute sau mai putin. Biodisponibilitatea este de 100%. Preparatele cu eliberare lenta au fost studiate la caine, pisica si cal. Rata absorbtiei dupa administrare pe cale orala a produselor cu eliberare lenta la caine este aparent mai rapida decat la om. Absorbtia difera in functie de preparatul folosit. Biodisponibilitatea preparatelor cu eliberare lenta variaza, in functie de producator, de la 30% (teofilina anhidra capsule) la 76% (teofilina anhidra comprimate) in 24 ore. Desi nu este distribuita in toate tesuturile corpului, teofilina se caracterizeaza printr-un relativ mare volum de distributie (VD) la caine (0,7 litri/Kg) si vaca (0,8 litri/Kg) si mic la pisica (0,4 litri/Kg). La cal volumul de distributie este cuprins intre 0,74 si 1 litru/Kg care s-ar datora fie legarii la tesuturi fie scaderii legarii teofilinei de proteinele plasmatice.

Timpul de injumatatire este mai lung la cal (15-18 ore). Teofilina este metabolizata prin demetilare in ficat.

Teobromina poate fi un metabolit activ la unele specii. Rata de metabolizare hepatica si de eliminare pe cale enterica este diferita de la o specie la alta. Asa de ex.: rata de eliminare la pisica este mai mica (0,089/ora), comparativ cu cainele (0,12/ora), motiv pentru care la pisica sunt necesare doze mai mici. Concentratia teofilinei poate sa fie crescuta de quinolonele fluorinate (enrofloxacina, ciprofloxacina) si cimetidina.

Teofilina poate sa produca unele efecte adverse cum ar fi excitatia SNC, greata, voma, diureza si tahicardie. De altfel, administrarea ei pe cale i.v. este limitata numai pacientii care nu raspund la terapia cu b-agonisti.

Anticolinergice

Medicamentele anticolinergice (atropina etc.) intra in competitie cu acetilcolina la nivelul receptorilor de tip muscarinic. In tractusul respirator, ele reduc sensibilitatea receptorilor pentru iritatii si sunt antagonisti ai bronhoconstrictiei mediata de nervul vag.

Atropina administrata pe cale i.v. la caii sanatosi are un efect bronhomotor mic, iar la caii cu semne clinice de astm au un efect major.

Efectele bronhodilatatorii ale medicamentelor anticolinergice sunt dependente de calea pe care acestea sunt administrate. Cu toate acestea ele nu s-au dovedit eficace in tratamentul bolilor bronhiale la animale. Lipsa eficientei clinice a anticolinergicelor poate reflecta interactiunea neselectiva cu receptorii de medicament de la nivelul cailor respiratorii. Astfel la nivelul cailor respiratorii au fost identificate trei tipuri de receptori. Dintre acestia receptorii de tip M₃ elibereaza acetilcolina, iar receptorii de tip M₂ blocheaza eliberarea ei.

Blocarea neselectiva a receptorilor muscarinici prin atropina si ipatropium poate potenta eliberarea de acetilcolina prin efectul antagonic al stimularii receptorilor M₂. Medicamentele specifice pentru receptorii de tip M₃ pot sa conduca in final la obtinerea de rezultate bune in terapia bolilor bronhiale cu medicamente anticolinergice.

Atropina administrata sub forma de aerosoli, ca prototip de medicament anticolinergic, actioneaza predominant asupra cailor respiratorii centrale, in timp ce, daca medicamentul este administrat pe cale i.v. actioneaza atat asupra cailor respiratorii periferice, cat si a celor centrale. Atropina are o inalta specificitate pentru receptorii muscarinici si de aceea ea produce o serie de efecte adverse sistemice incluzand tahicardie, midriaza, tulburari ale functiilor gastrointestinale si urinare. La nivelul tractusului respirator ea reduce frecventa miscarilor cililor vibratili, reduce secretia de mucus, electroliti si apa. Atropina scade nivelul de detersie a aparatului mucociliar, efect care nu este dorit la pacientii cu boli pulmonare cronice. Administrarea prin aerosolizare nu a redus incidenta acestor reactii adverse. La om atropina este bine absorbita cand este administrata sub forma de aerosoli si s-a dovedit utila in tratamentul bronsitei cronice si emfizemului, boli care sunt caracterizate prin cresterea tonusului vagal intrinsec.

La animale se administreaza atropina pentru a facilita bronhodilatatia la animalele cu dispnee. Ea reprezinta medicatia la alegere pentru tratamentul tulburarilor respiratorii induse de anticolinesteraze. De asemenea, s-a constatat ca asocierea atropinei cu alti agonisti b-adrenergici sau glucocorticoizi produce o mai buna bronhodilatatie decat daca se utilizeaza atropina singura.

Bromura de ipatropium este un anticolinergic sintetic care are actiune farmacodinamica superioara atropinei. La caine produce o foarte buna bronhodilatatie (de doua ori mai buna decat cea produsa de atropina) si cu induce mici modificari ale secretiilor salivare.

Glicopiprolatul poate fi utilizat ca bronhodilatator la animalele mici. Actiunea lui este mai slaba decat a atropinei dar are timpul de injumatatire de 4-6 ore fata de cel al atropinei de numai 1-2 ore. Cand se administreaza prin aerosolizare el este de doua ori mai activ decat atropina. Prezinta avantajul ca produce efecte adverse minime.

Stabilizatori ai mastocitelor

Medicamentele care stabilizeaza mastocitele sunt cei mai eficace in tratamentul sindroamelor asociate cu activitatea marcanta a mastocitelor. Efectele stabilizatoare ale medicamentelor agoniste b-adrenergice, methylxantine si glucocorticoizi asupra celulelor inflamatorii au fost prezentate mai sus.

Cromogylatul se pare ca inhiba influxul de calciu in mastocite prevenind astfel degranularea acestora si eliberarea histaminei si a altor mediatori ai inflamatiei. Unele studii arata ca cromogylatul inhiba si alte celule in afara de mastocite cum ar fi: macrofagele, neutrofilele si eozinofilele. El este mult mai folositor pentru prevenirea aparitiei fenomenelor inflamatorii. Dezavantajul folosirii lui este acela ca se administreaza prin aerosolizare care trebuie sa fie destul de frecventa. Este in mod curent folosit in terapia astmului la om. Este, de asemenea, utilizat la animalele mici pentru a tine animalul in viata pe perioada investigatiilor clinice si de laborator pentru precizarea diagnosticului etiologic al bolii respiratorii.

Agonisti ai calciului. Utilizarea agonistilor calciului pentru terapia astmului au ca beneficiu prevenirea eliberarii mediatorilor, prevenirea contractiei musculaturii netede si infiltrarea celulelor inflamatorii. Majoritatea studiilor indica ca agonistii calciului au un efect moderat asupra contractiei cailor tractusului respirator. Efectele lor antiinflamatorii s-au dovedit a fi in final un mare beneficiu terapeutic.

Diverse alte medicamente

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene

Atat leucotrienele cat si prostaglandinele sunt importante in fiziopatologia bolilor inflamatorii. Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene blocheaza efectiv prostaglandinele prin inhibitia ciclooxigenazei, precum si productia de leucotriene. Ele nu au efect asupra altor mediatori chimici ai inflamatiei.

Aspirina produce o inhibitie ireversibila a tromboxanului (TXA₂) care este un important factor ce determina vasoconstrictia arteriala pulmonara care insoteste tromboembolismul.

Antihistaminicele Medicamentele antihistaminergice nu s-au dovedit eficace in terapia bolilor respiratorii la om si animale. Ele actioneaza prin blocarea receptorilor care raspund la histamina. Cu toate acestea, medicamentele nu pot preveni eliberarea de histamina sau alti mediatori chimici de catre alte celule inflamatorii. Acesta poate fi motivul major pentru lipsa de eficacitate clinica al medicamentelor antihistaminergice.

Substante cu actiune antitusiva (behice)

Substantele incadrate in acest grup se utilizeaza pentru a se combate tusea extenuanta si dureroasa, inutila, fara rost fiziologic, aparuta ca urmare a unor excitatii anormale plecate din alte parti ale organismului decat mucoasa respiratorie. Scopul terapiei antitusive este sa scada frecventa si severitatea tusei fara sa slabeasca apararea mucociliara. Medicamentele care determina supresia tusei sunt contraindicate atunci cand tusea este productiva. Receptorii iritatiei, dilatatiei si chemoreceptorii sunt cei care initiaza tusea reflexa. Bronhoconstrictia insa este cel mai frecvent si mai important stimul al tusei. Tusea reflexa poate sa fie blocata periferic fie prin indepartarea iritatiei utilizand substante mucolitice sau/si expectorante, fie blocand receptorii periferici prin inducerea bronhodilatatiei sau prin blocarea centrului bulbar al tusei.

Antitusivele cu actiune centrala

Antitusivele cu actiune centrala se clasifica in narcotice (opiul, heroina, morfina, codeina, dionina si hidrocodona etc.) si nonnarcotice.

Unele medicamente inhiba centrul tusei, altele micsoreaza sensibilitatea mucoasei de la care pornesc reflex stimulii simptomului, iar altele diminueaza sau inlatura cauzele care o produc (secretii patologice, corpi straini etc.).

Dintre medicamentele antitusive cu actiune centrala amintim opiul, heroina si morfina, care sunt foarte active dar care nu se prea utilizeaza in practica pentru ca sunt si stupefiante. De aceea, cele mai utilizate opiacee raman codeina si dionina care au actiune behica mai slaba si sunt netoxice in doze terapeutice.

Bromoformul se prezinta sub forma unui lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic si gust dulceag-arzator, solubil in apa 1:250. Se utilizeaza in special la caine pentru a calma tusea spasmodica sub forma de sirop in doza de 3-4 gtts/animal.

Calmotusinul (Clofedanol, Detigon, Pectolitan) se foloseste sub forma de solutie gliceroalcoolica aromatizata in concentratie de 5% administrata pe cale orala. Are acelasi mecanism de actiune ca si codeina dar are avantajul ca nu produce efectele negative ale acesteia. Are si actiune anestezica locala moderata. De asemenea, actioneaza ca parasimpaticolitic si antihistaminic. Se foloseste la caine administrat per os in doza de 5-15 gtts de  3 ori/zi.

Speciile pectorale (Species pectorales) sunt un amestec de droguri care contin principii mucilaginoase si emoliente din care se prepara infuzii antitusive. Drogul este compus din frunze de nalba mare, flori de nalba mica, flori de lumanarica, radacina de nalba mare, radacina de licviritie si fructe de anason. Principiile active din acest drog complex produce linistirea mucoasei respiratorii congestionate si uscate si inlatura astfel reflexul tusei.

Florile de tei (Tiliae flores) induc acelasi efect ca si speciile pectorale.

Alte substante cu actiune behica

Au actiune behica si alte substante cum ar fi substantele antisecretorii bronhice (uleiul de terebentina, uleiul de eucalipt) care actioneaza antitusiv prin indepartarea secretiilor bronhice in exces sau substantele fluidifiante ale secretiilor bronhice vascoase si aderente care usureaza restaurarea mecanismului excretomotor si expectoratia. In aceste conditii secretiile patologice (care induc tusea) se elimina fara eforturi prea mari din partea animalului, iar tusea diminua in intensitate.

Substante expectorante

Unele substante vomitive cum ar fi ipeca, veratrina care daca sunt administrate in doze mici determina hipersecretii bronhice. Secretiile bronhice diluate se elimina mai usor deoarece pe cale reflexa se intensifica miscarile respiratorii si apare tusea fiziologica.

Alte substante cum ar fi iodurile, balsamurile, rezinele, gaiacolul si derivatii lui, creozotul administrate sistemic se elimina din organism prin glandele bronhice pe care le irita direct. Sub actiunea acestor substante iritante glandele bronhice isi maresc activitatea, iar secretiile devin mai abundente si mai diluate favorizand expectoratia si tusea fiziologica.

Alte substante irita glandele bronhice de la exterior si se administreaza sub forma de fumigatii cu ulei de terebentina, gudroane, eucalipt etc.

Saponinele prezente in unele droguri vegetale actioneaza iritant la nivelul mucoasei stomacale si determina pe cale reflexa si fluidifierea secretiilor bronhice. De retinut ca aceste saponine nu se absorb din stomac ca sa actioneze si pe cale sistemica.

Substante fluidifiante (secretolitice)

Actiune fluidifianta (secretolitica) au vaporii de apa si de ser fiziologic (inhalatii), precum si preparatele cu bicarbonat de sodiu sau ioduri administrate pe cale orala. Aceste substante se elimina pe la nivelul glandelor bronhice, le irita si determina cresterea secretiilor care au ca rezultat fluidifierea secretiilor. Eucaliptolul si gomenolul in doze mici actioneaza ca fluidifiante.

Radacina de primula (Primulae rhizoma cum radicibus) sau ciubotica cucului. Se folosesc rizomii si radacinile. Drogul contine 10% saponine si este oficinal. Se prepara decocturi 5-7g la 100 ml apa din care se administreaza la caine 1-2 lingurite de cateva ori/zi. De asemenea, se intrebuinteaza tinctura de Primula si extractul de Primula in doze de 10-15g la animalele mari si de 10-20 picaturi la caine de 3 ori pe zi.

Radacina de sapunarita (Saponariae radix) se folosesc rizomii si radacinile de la Saponaria officinalis. Drogul contine 8% saponine. Tinctura de saponaria contine 20% saponine. Se folosesc in aceleasi doze ca si la primula.

Radacina de Senega (Senegae radix) contine senegina, acid poligalic, salicilat de metil si un ulei gras. Drogul are actiune iritanta pentru mucoase. Se prepara infuzii si decocturi 3-10%, siropuri si mixturi. Se administreaza in doza de 2-5g la animalele mijlocii si 0,5-1g la caine in bronsite.

Floarea de lumanarica (Verbasci flos) se folosesc corolele si staminele florilor uscate. Drogul contine saponine, substante mucilaginoase, glucide si urme de ulei eteric. Prin uleiul eteric isi exercita actiunea fluidifianta si expectoranta.

Radacina de licviritie (Liquiritiae radix) drogul contine pe langa substante dulci si glicizerina care are actiune fluidifianta si expectoranta.

Substante secretolitice si excretomotorii

Substantele din aceasta grupa actioneaza prin fluidifierea secretiilor bronhice (actiune secretolitica), prin activarea contractiilor musculaturii netede a bronhiilor, precum si prin stimularea miscarilor cililor vibratili (actiune excretomotorie).

De retinut ca substantele vomitive administrate in doze mici au actiune fluidifianta si excretomotorie.

Radacina de ipeca (Ipecacuanhae radix) este un drog oficinal care se pastreaza la Separanda. Pe langa calitatile sale vomitive este un pretios expectorant cu efect indelungat. Principiile active (emetina) din acest drog se absorb in organism si se elimina lent pe la nivelul bronhiilor. Emetina determina liza spasmelor musculaturii netede bronhice si activeaza miscarile cililor vibratili favorizand astfel expectoratia. Se foloseste in tratamentul bronsitelor si bronhopneumoniei catarale sub forma de pulbere, mixturi, boluri, infuzii in doza de 0,5-2g la cabaline, 2-5g la bovine si 0,01-0,05g la canide de  2-3 ori/zi.

Pulberea Dover contine 10g opiu, 10g ipeca si 80g lactoza este un preparat oficinal care se pastreaza la Venena. Din aceasta pulbere se administreaza la caine 0,1-0,5g/zi la care dupa administrare tusea chintoasa extenuanta devine mai rara si mai productiva.

Apomorfina in doze mici de 0,02-0,05g la animalele mari si 0,002-0,004g la caine de 3-4 ori/zi are actiune expectoranta.

Emeticul in doza de 0,5-5g la animalele mari are actiune expectoranta. Pe de o parte irita mucoasa digestiva si pe cale reflexa determina cresterea cantitatii de secretii bronhice, iar pe de alta excita centrul respirator si produce actiune excretomotorie.

Sarurile de amoniu (carbonatul de amoniu, clorura de amoniu, acetatul de amoniu) sunt substante care se administreaza pe cale orala si dupa absorbtie se distribuie in tot organismul si se elimina in principal prin glandele bronhice producand fluidifierea secretiilor. Totodata stimuleaza si centrul respirator, intensifica miscarile cililor vibratili si diminua spasmele musculaturii bronhice ducand la normalizarea tonusului acesteia.

Carbonatul de amoniu este un reactiv oficinal care se descompune in organism si elibereaza amoniac. Se administreaza per os in doza de 10-40g la animalele mari si 0,2-1g la caine

Clorura de amoniu este un reactiv oficinal care actioneaza ca fluidifiant si excretomotor la nivelul cailor respiratorii, ca diuretic (prin acidoza pe care o produce) si ca stimulent al sistemului nervos central. Se recomanda sa se utilizeze in tratamentul bronsitelor si bronhopneumoniilor catarale in doze de 8-15g la cabaline, 10-20g la rumegatoarele mari si 0,2-1g la caine.

Acetatul de amoniu este un reactiv oficinal si are actiune asemanatoare cu clorura de amoniu.

Spirtul de amoniac anisat (Licoare amoniacala anisata) se prezinta sub forma de lichid si contine 20g amoniac, 3g ulei de anason si 77g alcool. Se administreaza pe cale orala. Odata ajuns in stomac amoniacul din compozitia produsului se transforma sub influenta acidului clorhidric in clorura de amoniu (vezi clorura de amoniu). Se foloseste in special la caine, per os V-XV gtts de 3-4 ori/zi ca breuvaj diluat in apa.

Solutia de clorura de amoniu anisata are in compozitia sa 6g clorura de amoniu, 2g ulei de anason, 52g alcool si apa q.s. ad 100 ml. Se foloseste in special la caine, per os V-XV gtts de 3-4 ori/zi ca breuvaj.

Bisolvonul (Bromhexina clorhidrica) este un compus cuaternar de amoniu care se obtine prin sinteza si este oficinal. Are calitati fluidifiante si excretomotorii. De retinut ca favorizeaza trecerea antibioticelor si chimioterapicelor in lumenul bronhiilor. Este bine tolerat si se poate administra pe cale orala sub forma de pulberi cu 1% substanta activa sau pe cale parenterala prin injectii intramusculare. Se comercializeaza sub forma de comprimate a 0,008g si sub forma de solutie injectabila 2.

Substante conditionat antisecretorii

Substantele din aceasta grupa se numesc si conditionat antisecretorii deoarece actioneaza in doze mici ca fluidifiante si excretomotorii, iar in doze mari ca antisecretorii (si antiseptice) micsorand secretiile exagerate care determina accese de tuse, dispnee si chiar congestie pulmonara. Deci actioneaza si ca anticongestive pulmonare. Uleiurile volatile administrate per os, sau sub forma de fumigatii in doze mari produc vasoconstrictie la nivelul vaselor glandelor bronhice si hiposecretie bronhica. Tot actiune antisecretorie bronhica au si substantele parasimpaticolitice (atropina, scopolamina, scobutilul, hiosciamina, beladona) si sarurile de calciu.

Benzoatul de sodiu este un medicament oficinal. Se elimina in mare parte prin rinichi si o mica parte si prin glandele bronhice unde produce actiune expectoranta si slab antiseptica. Atunci cand este administrat in doze mici per os 2-5g la cabaline si 0,1-0,5g la caine actioneaza si coleretic, colagog, antifermentescibil si antipiretic. In doze mari se foloseste in tratamentul bronsitelor si bronhopneumoniilor, administrat pe cale intravenoasa sub forma de solutie 10% in doza de  20-25g/animal la cabaline si solutie 30-40% in doza de 3-4g la caine.

Uleiul de eucalipt este un ulei volatil oficinal obtinut prin distilare din frunzele arborelui Eucalyptus globulus. Se mai numeste si eucaliptol si se prezinta sub forma de lichid incolor sau slab galbui, limpede, cu miros de cineol si gust arzator-racoritor. Este insolubil in apa, solubil in uleiuri grase si in alcool etilic. Se recomanda sa se utilizeze in tratamentul bronsitelor catarale sub forma de fumigatii, administrat per os sau injectat subcutanat in doza de 0,2-0,5g la caine. Aceleasi utilizari le are si tinctura de eucalipt.

Gomenolul (ulei de Niaouli) este un ulei volatil oficinal care se obtine prin distilare din frunzele de Melaleuca viridiflora din familia Myrtaceae. Se prezinta sub forma de lichid incolor, slab galbui, cu miros de cineol, cu gust aromatic-racoritor si amar. Contine 45% eucaliptol, 15% terpinol, pinen etc. Se recomanda sa se utilizeze in tratamentul corizelor sub forma de instilatii cu solutii 1-2% gomenol (ulei gomenolat).

Mentolul este un medicament oficinal care se obtine din uleiul de menta sau prin sinteza. Se prezinta sub forma de cristale aciculare sau pulbere cristalina cu miros caracteristic si cu gust arzator-racoritor. Se volatilizeaza la temperatura camerei. Se foloseste sub forma de ulei mentolat 1% pentru instilatii nazale in tratamentul corizelor. In asociatie cu eucaliptolul se foloseste sub forma de fumigatii in tratamentul in masa al corizei.

Terpinhidratul este oficinal si se prepara din ulei de terebentina, alcool si acid azotic. Se foloseste ca fluidifiant la caine in doza de 0,1-0,2g, iar ca antisecretor in doza de  0,25-0,8g. La animalele mari doza este de 10-15g.

Trecidul (Guiafenazina, Glicerilgaiacolat, Miocaina, Gojacuran, Resyl) este un medicament oficinal care se prezinta sub forma de pulbere microcristalina de culoare alba, cu miros caracteristic si gust amar, usor solubila in alcool si cloroform si solubila in apa. Are actiune expectoranta, behica, sedativa, miorelaxanta si hemostatica. Se comercializeaza sub forma de comprimate a 0,1g, sirop 2% si solutie gliceroalcoolica aromatizata 10% de uz intern. La animalele mici se administreaza per os 1-2 comprimate de 2-3 ori/zi sau o lingurita de sirop 2% de 2-3 ori/zi sau 2-3 gtts solutie 10%.