REEDUCAREA FUNCTIEI DE ECHILIBRU A CORPULUI

REEDUCAREA FUNCTIEI DE ECHILIBRU A CORPULUI

Tulburarile de echilibru se produc din cauze foarte variate care s-ar putea grupa schematic, dupa gravitatea lor, in trei categorii. Cele mai usoare tulburari de echilibru apar prin pierderea obisnuintei de a sta in picioare sau cu capul ridicat, in urma unei lungi perioade de imobilizare in pozitia culcat, la care se adauga deseori starea de slabiciune si de anemie provocate de boala. Tulburarile de echilibru, de intensitate medie, sunt cele de natura ortopedica, determinate in special de asimetria in lungimea si in puterea de sprijin a membrelor inferioare. Cele mai grave si mai frecvente tulburari de echilibru sunt insa de natura neurogena.

In orice pozitie si in orice miscare a corpului exista elemente de echilibru care asigura stabilitatea, orientarea pe coordonatele spatiale si coordonarea miscarilor. Aceste elemente au o importanta variabila, in raport cu pozitiile si miscarile corpului sau cu factorii patologici care tind sa scada stabilitatea si sa produca o serie de simptome subiective si obiective de dezechilibru. Organismul face fata solicitarilor speciale din exercitiile de gimnastica, care necesita o mare doza de echilibru, printr-o activitate reflexa neuromusculara foarte prompta si foarte fina, ce se manifesta prin corectarea continua a pozitiei corpului, printr-o precisa orientare in spatiu si o perfecta coordonare a miscarilor.

Exercitiile de echilibru practicate in gimnastica medicala incep de Ia cele mai simple si mai stabile pozitii, din culcat si sezand, cu variantele respective, pana la pozitiile derivate din pozitia stand si ingreuiate progresiv prin miscari si procedee tehnice foarte variate.

Exercitiile din pozitia culcat constau in ridicarea capului si trunchiului in pozitia culcat rezemat, culcat pe o latura sau pe partea anterioara a corpului.

Exercitiile din pozitia sezand incep din pozitia sezand rezemat, dupa care se trece la derivatele ei: sezand inclinat, aplecat si cu trunchiul indoit inainte sau lateral si, in fine, cu trunchiul rasucit intr-o parte sau alta. Aceste exercitii sunt ingreuiate prin diferite miscari simetrice sau asimetrice ale membrelor superioare.

Pozitia pe genunchi este folosita la inceput sub forma celor mai stabile variante; pe genunchi pe calcaie sezand si pe genunchii departati, pentru a trece apoi la cele mai putin stabile: stand pe un genunchi, cu celalalt indoit in fata sau intins inapoi. Aceste pozitii sunt ingreuiate prin schimbarea pozitiei capului si trunchiului sau prin pozitii si miscari asimetrice ale membrelor superioare.

Cele mai importante exercitii de echilibru se executa din pozitia stand si din mers pe o barna.

Trecerea la pozitia stand se face progresiv, prin pozitia stand rezemat (cu spatele lipit de perete sau de o scara fixa) sau sprijinit (sprijin viu, sprijin cu mainile proprii). Dam mai jos cateva exercitii de echilibru din pozitia stand.

a) Exercitii de echilibru cu reducerea suprafetei de sprijin:

stand cu picioarele apropiate;

stand cu un picior inainte, in prelungirea celuilalt;

stand pe varful unui singur picior;

mers pe o linie sinuoasa;

mers ascendent, descendent, trecand peste mici obstacole;

b) Exercitii de echilibru cu departarea centrului de greutate al corpului sau al
segmentelor sale de baza de sustinere:

stand pe varfuri, cu bratele intinse in sus;

mers pe o banca ingusta, pe o barna etc.

mers pe varfuri cu bratele in diferite pozitii.

Se stie ca inaltarea nivelului de sprijin in pozitii si in mers, in raport cu solul, determina la majoritatea oamenilor o serie de tulburari de echilibru, mai ales subiective (teama, raul de inaltime), care influenteaza negativ stabilitatea corpului, precizia si siguranta miscarilor.

In gimnastica, inaltimea sprijinului poate creste progresiv; la aceasta se poate adauga ingustarea sprijinului, alungirea distantei de parcurs, inclinarea pantei ctc.

c) Exercitii de echilibru cu dispunerea centrului de greutate al corpului sau al
segmentelor sale in afara suprafetei de sprijin:

stand pe varfuri pe o barna: ducerea unui brat in sus si a celuilalt lateral. Mana dusa
lateral poate sustine un obiect (greutate, maciuca, baston).

d) Exercitii de echilibru cu pozitii neobisnuite ale corpului:

mers pe barna cu capul mult inclinat inainte, cu capul pe spate, inclinat lateral sau
rasucit;

mers cu trunchiul indoit inainte sau rasucit.

e) Exercitii de echilibru prin schimbarea procedeului obisnuit de deplasare:

mers lateral; mers inapoi;

mers ghemuit; mers pe patru labe.

f) Exercitii de echilibru cu modificarea vitezei si ritmului:

mers lent; mers cu schimbarea pasilor (mersul repede este favorabil mentinerii
echilibrului).

g) Mers in echilibru cu trecerea peste obstacole sau cu transport de greutati:

mers cu trecerea peste obstacole diverse;

mers cu o greutate pe cap, pe spate sau in brate.

h) Exercitii de echilibru cu scaderea controlului fiziologic:

mentinerea echilibrului in stand (pe sol, la inaltime) cu ochii inchisi;

mersul la inaltime cu distragerea atentiei.

Instabilitatea aparatului de sprijin scade siguranta in exercitiile de echilibru, iar schimbarea conditiilor de lucra le ingreuiaza.

Exercitiile de echilibru se sistematizeaza dupa pozitiile de baza si dupa tehnica folosita.

Se pot executa miscari individuale si miscari in doi, trei sau mai multi parteneri; exercitiile pot fi executate pe sol sau pe aparate; ele pot consta din exercitii simple (ca mersul) sau complexe (ca mersul cu diverse miscari de brate, de cap si trunchi).

Exista o serie de exercitii speciale de echilibru care se incadreaza in gimnastica artistica, sportiva sau acrobatica.

Pozitiile si miscarile de echilibru constituie o metoda de gimnastica folosita pentru dezvoltarea acestei functii, necesara la toate varstele, dar mai ales la copiii mici si persoanele in varsta inaintata.

Aceste exercitii sunt incadrate in gimnastica de corectare a deficientelor fizice, cu scopul de a mentine atitudinea corecta a corpului si de a indrepta deviatiile capului si gatului, ale coloanei vertebrale si ale membrelor.

Exercitiile de echilibru au devenit mijloace specifice de reeducare functionala in asimetriile functionale prin inegalitatea membrelor inferioare, prin paralizii flasce sau spastice, prin miscari necoordonate si prin alte tulburari functionale, ortopedice si neurologice.

Bolnavii cu tulburari ale aparatului vestibular, ale cerebelului sau ale altor centri medulari si cerebrali executa cu mare dificultate chiar si cele mai usoare probe de echilibru. Reeducarea lor trebuie sa se faca metodic, sa se inceapa cu multa prudenta, folosind sprijinul mecanic si diversi stimuienti psihici pentru a indeparta teama si nesiguranta, supraincordarea si oboseala.