Supravegherea bolnavului

SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI

A. Tipuri de modificari aparute in statusul bolnavului

In ingrijirea bolnavului, personalul de ingrijire este obligat sa-l supravegheze pentru a culege toate datele privind starea generala si/sau evolutia bolii acestuia, comunicand medicului sau asistentei medicale, tot ce a observat la bolnav, in cursul zilei sau in cursul noptii.

Astfel, ingrijitorul va urmari zilnic cu atentie: faciesul (expresia fetei), starea psihica, atitudinea si pozitia bolnavului in pat, miscarile pe care le executa, somnul, functiile vitale si vegetative, deoarece acestea pot fi semne importante in stabilirea diagnosticului, in caz de imbolnavire a acestuia.

1. Pozitia bolnavului in pat este determinata de afectiunea de care acesta sufera. In cazul unei afectiuni mai putin grave, are o atitudine asemanatoare cu a unei persoane sanatoase, iar in afectiunile mai grave starea bolnavului este alterata, el devenind adinamic. Afectiunile insotite de dureri, obliga bolnavul sa adopte pozitii fortate - pozitii antalgice Pozitia in pat poate fi determinata si de nevoia de a usura unele functii ale organismului persoanei asistate.

2. Expresia fetei arata anumite stari psihice ca: durere, spaima, agitatie, depresie, bucurie, indiferenta, oboseala etc. Expresia fetei poate sa se schimbe in raport cu modificarea starii de sanatate, din acest motiv schimbarea fizionomiei bolnavului trebuie sa fie o preocupare permanenta a personalului de ingrijire.

3. Starea psihica - reprezinta un parametru important in urmarirea starii de sanatate.

Persoana care ingrijeste trebuie sa recunoasca modificarile survenite in starea de sanate a bolnavului, daca acesta isi pastreaza cunostinta, daca este orientat in timp si spatiu daca are privirea absenta sau sta in pat nemiscat sau daca devine apatic fata de mediu si de persoana proprie.

Bolnavii cu afectiuni psihiatrice, pot adopta un comportament agresiv, sau pot deveni copilarosi, neajutorati, capriciosi, cu reactii isterice, sa-si exteriorizeze excesiv suferinta, sau pot avea un ton poruncitor, prin care cer sa fie ajutati de toti.

4. Culoarea tegumentelor - in cursul imbracarii si dezbracarii persoanei asistate, toaletei zilnice, ingrijitorul trebuie sa observe bine tegumentele bolnavului care se afla in ingrijirea sa, pentru a putea sesiza anumite modifici care pot apare la nivelul pielii.

Paloarea pielii - se observa in caz de anemii si de irigare insuficienta a pieli, hipovitaminoza (carenta de vit. B12), unele afectiuni renale, etc., si este de obicei asociata cu ameteli, oboseala, somnolenta. Cand paloarea se instaleaza brusc poate fi semnul unei hemoragii. O paloare extrema se mai constata in cazuri de colaps si soc.

Cianoza se manifesta prin culoarea albastra a tegumentelor. Daca cianoza se instaleaza brusc si se accentueaza poate fi semnul unei afectiuni respiratorii grave sau asfixiei cu un corp strain. Mai poate apare in cursul afectiunilor aparatului circulator sau in unele boli congenitale ale inimii, ingestia unor substante chimice (azotati) etc.

Roseata pielii poate sa apara in emotii, in cursul efortului fizic, in unele afectiuni sau in caz de febra.

Coloratia galbena a pielii si ochilor apare in cazul unor afectiuni hepatobiliare, infectioase sau mecanice, sau in urma consumarii unor medicamente.

Icterul - este o afectiune caracterizata prin colorarea in galbena a pielii, si a partilor albe ale globului ocular, si se datoreaza unei cantitati mari de birilubina in sange.

In cursul diferitelor boli pot sa apara pigmentatii anormale ale pielii, ca de exemplu, culoarea galbena ca paiul in cancer, culoarea bruna, cenusie-murdar in ciroza hepatica etc.

Edemul reprezinta acumulare de lichid in tesuturi. Este un simptom intalnit in cursul unor boli renale, cardiace, hepatice, carentiale, inflamatorii sau dupa traumatisme. Regiunea cuprinsa de edeme, este mai voluminoasa, pielea mai palida, intinsa fara cute, uneori insotit de cianoza.

Descuamatiile si eruptiile cutanate observate in cursul unor manevre de igiena, schimbarea lenjeriei de corp, etc., trebuiesc semnalate cat mai urgent cadrelor medicale, ele putand semnala o boala infectioasa.

Hemoragiile cutanate - pot aparea sub forma de hemoragii mici, punctiforme, ovalare sau rotunde, denumite petesii, sub forma unor placi hemoragice cu extindere mai mare, numite echimoze sau sub forma unor hematoame.

5. Escarele de decubit sunt rani la nivelul pielii, si a tesutului invecinat datorita comprimarii constante si indelungate intre un plan osos si un plan dur (suprafata patului sau a fotoliilor). Ele iau nastere de obicei la bolnavii grav, imobilizati de mult timp la pat, in aceeasi pozitie. Tesuturile supuse comprimarii, sunt insuficient irigate si de aceea se produce moartea celulelor, lezarea pielii si formarea de ulceratii care de cele mai multe ori se suprainfecteaza.

Aparitia escarelor de decubit este favorizata de numerosi factori:

- locali - umezeala (incortinenta urinara si fecale, transpiratii abundente), mentinerea bolnavului in aceeasi pozitie, cute ale lenjeriei de pat si de corp, cusaturile, nasturi, frimituri, obiecte uitate in pat, caldura excesiva a patului umed;

- generali - tulburari trofice, unele afectiuni ale maduvei spinarii, tulburari de circulatie si edeme, intoxicatii, cancerul, varsta inaintata, etc.

Escarele de decubit apar in primul rand in regiunile unde proeminentele osoase sunt acoperite direct de piele, ca: regiunea sacrata, scapulara, occipitala, la nivelul calcaielor, al crestelor iliace, a proeminentelor trohanterelor, pe suprafetele laterale ale genunchilor, precum si pe maleole la bolnavii in decubit lateral. Compresiunea produsa de unele aparate gipsate, paturile prea grele, sau obiectele uitate in patul persoanei aflate in ingrijire cu sensibilitate redusa, pot produce escare de decubit si in alte regiuni ale corpului.

6. Parezele, paraliziile si miscarile involuntare - in cursul actiunilor de mobilizare, toaleta, transport etc., daca personalul de ingrijire sesizeaza unele miscari involuntare, mai mult sau mai putin trecatoare ca: tremur, ticuri, convulsii sau altele trebuie sa anunte imediat cadrele medicale.

Tremuraturile sunt oscilatii musculare ritmice, de mica amplitudine care intereseaza una sau mai multe regiuni ale corpului cum sunt tremuraturile mainilor, buzelor, ale limbii, ale membrelor inferioare sau superioare, ale capului sau numai a mandibulei sau pot fi generalizate. Ele reflecta in general o imbolnavire a sistemului nervos central sau o intoxicatie.

Convulsiile sunt succesiuni de contractii involuntare ale unor grupe musculare sau ale intregii musculaturi si pot fi insotite si de alte manifestari: de pierderea constintei, tulburari de respiratie, relaxarea sfincterelor, manifestari papilare etc.

7. Durerile -durerea este definita ca o 'experienta senzoriala si emotionala neplacuta asociata cu o leziune tisulara actuala sau potentiala'.

In practica medicala, se intalnesc mai multe tipuri de durere:

- dureri acute de scurta durata (de la cateva secunde pana la cateva ore);

- dureri acute de lunga durata (poate tine zile sau saptamani);

- dureri cronice (durerile din bolile canceroase, SIDA sau alte afectiuni cronice);

- dureri recurente - apar sub forma unor accese sau crize (nevralgiile, durerile abdominale etc).

Cefaleea - (durerea de cap), se manifesta printr-o durere constanta sau senzatie de apasare la nivelul fruntii si tamplelor.

Durerile toracice pot aparea sub forma unor senzatii de jena, presiune, dureri surde, difuze sau junghiuri bine localizate ce pot fi accentuate de miscarile respiratorii sau de tuse. Durerea toracica poate fi violenta, constrictiva, aparuta in accese, sau au un caracter continuu cu localizare retrosternala si iradieri variabile, insotite de frica de moarte.

Durerile abdominale pot fi cauza unor probleme ale organelor interne (ficat, splina, pancreas, stomac, intestine). Pot apare sub forma de crampe, rupturi, arsuri, ce pot fi insotite de alte manifestari ca varsaturi, diarei, tenesme rectale, etc..

Durerile lombare sunt de obicei unilaterale si pot avea un caracter permanent. Pot fi de mica intensitate, sacaitoare sau se instaleaza brusc sub forma de crize dureroase, violente, cu iradieri in organele genitale, insotite de varsaturi. O colica renala poate dura de la cateva ore pana la cateva zile si sa fie intrerupta de o miscare violenta, deplasarea sau transportul bolnavului.

Durerile lombare sunt de cele mai multe ori accentuate de eforturi fizice sau cu ocazia unor acte fiziologice. De exemplu, cistita acuta provoaca dureri cu ocazia mictiunilor.

Durerile extremitatilor sunt acuze frecvente ale persoanelor de varsta a treia. Durerile articulare reumatoide sunt in general suportabile, dar se amplifica la miscari active si pasive. In reumatismul acut insa, durerile sunt asa de puternice incat bolnavul nu tolereaza nici atingerea patului.

8. Temperatura corpului se mentine constanta intre 36 - 37 (homeotermie) datorita unui echilibru constant intre cantitatea de caldura produsa si cea pierduta de organism, proces numit termoreglare.

In axila, temperatura normala oscileaza intre 36 - 37. Temperatura cea mai joasa se masoara dimineata intre orele 4 si 5. Pe la orele 9 - 10, temperatura incepe sa se ridice usor, atingand cele mai mari valori spre seara, intre orele 16 si 20.

Hipertermia - apare daca temperatura axilara se ridica peste 37^oC. Cauzele care duc la aparitia hipertermiei determina modificari in metabolismul organismului, din acest motiv hipertermia este insotita de obicei de cefalee, dureri de spate si in extremitati, accelerarea pulsului si a respiratiei, congestia fetei, inapetenta, sete, limba uscata, diminuarea volumului urinilor, cresterea vasodilatatiei cutanate (roseata, transpiratie), stare generala alterata cu manifestari nervoase care pot duce uneori pana la tulburari de cunostinta si delir. Totalitatea acestor simptome formeaza sindromul febril. In practica curenta insa, termenul febra se confunda cu acela de hipertermie.

Febra se intalneste in: infectii, insolatie, deshidratare, hipertiroidie, eforturi musculare, prin cresterea arderilor; unele boli ale sistemului nervos (encefalite, tumori).

Frisonul este o reactie nervoasa caracterizata prin tremuraturi neregulate (datorita cresterii bruste a T). Bolnavul trece de la senzatia de frig la frisoane intermitente si uneori la frison continuu (ex.debutul pneumoniei). Se datoreaza contractiilor musculare si este cu atat mai intens, cu cat cresterea temperaturii este mai rapida, daca se repeta, poate sugera o septicemie.

Transpiratia este un proces care contribuie la pierderea caldurii si marcheaza de obicei sfarsitul accesului febril, in timp ce frisonul apare in debutul febrei. Intensitatea transpiratiei depinde, in primul rand, de starea toxiinfectioasa care determina o vasodilatatie periferica.

Hipotermia reprezinta scaderea temperaturii corpului sub limite normale, cauzata de un dezechilibru intre termogeneza si termoliza. Este mai putin nociva decat hipertermia. La batrani, hipotermia este cauzata este de incetinirea activitatii sistemului nervos.

Gradul de temperatura, durata starilor de hiper- si hipotermie, oscilatiile si simptomele care le insotesc sunt date foarte valoroase in stabilirea diagnosticului, aprecierea asupra evolutiei bolii si a eficacitatii tratamentului aplicat. Din acest motiv, masurarea si inregistrarea temperaturii bolnavului, dupa un orar fix, constituie una din sarcinile elementare ale ingrijirii bolnavului.

9. Respiratia - este functia prin care organismul uman capteaza oxigenul din mediul inconjurator, necesar proceselor de oxidare din organism, si elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.

Frecventa respiratiei - reprezinta numarul de respiratii pe minut si este influentata de varsta si sex.

Amplitudinea, ritmul, zgomotele respiratorii, simetria miscarilor respiratorii, tipul de respiratie, mucozitati, prezenta sau absenta tusei sunt date importante ce ajuta echipa medicala in stabilirea diagnosticului.

10. Circulatia - este functia prin care se realizeaza miscarea sangelui in interiorul vaselor sanguine, care are drept scop transportul substantelor nutritive si a oxigenului la tesuturi, dar si transportul produsilor de catabolism de la tesuturi la organele excretoare.

Pulsul este o unda expansiva ritmica, sincrona cu bataile inimii si se percepe cand se comprima o artera pe un plan osos. Frecventa pulsului, reprezinta numarul de pulsatii pe minut si este influentat in functie de varsta si sex.

Masurarea pulsului - pulsul poate fi masurat pe orice artera accesibila palpatiei, care poate fi comprimata pe un plan osos: radiala, temporala superficiala, carotida, humerala, poplitee, femurala si pedioasa.

In practica curenta, se apreciaza de obicei pulsul radial. Cand se masoara pulsul, bolnavul aflat in ingrijire trebuie sa fie in repaus fizic si psihic cu cel putin 5-10 minute inainte de numaratoare, deoarece efortul fizic sau o emotie oarecare, in timpul sau inaintea luarii pulsului, ar putea modifica valorile reale. Bratul bolnavului trebuie sa fie sprijinit, pentru ca musculatura antebratului sa se relaxeze. Se repereaza santul radial, pe extremitatea distala a antebratului in continuarea policelui. In apropierea marginii externe a fetei anterioare a antebratului se afla un sant in profunzimea careia se gaseste artera radiala. Dupa ce s-a reperat santul, se va exercita o presiune usoara asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare, pana la perceperea pulsului. Fixarea degetelor se realizeaza cu ajutorul policelui, cu care se imbratiseaza antebratul la nivelul respectiv.

Frecventa pulsului poate fi lenta sau rapida. Se stabileste prin numaratoarea pulsatiilor pe minut, cu ajutorul unui ceas prevazut cu secundar, tinut in mana libera.

Tensiunea arteriala - reprezinta presiunea exercitata de sangele circulant asupra peretilor arteriali. Valoarea ei este determinata de forta de contractie a inimii, de rezistenta intampinata de sange, rezistenta determinata de elasticitatea si calibrul sistemului vascular si de vascozitatea sangelui. Nivelul tensiunii arteriale variaza in raport cu sexul, varsta, precum si cu orarul activitatii fiziologice in cursul zilei.

Variatiile zilnice sunt in legatura cu gradul de activitate al organismului si cu temperatura mediului ambiant. Valorile cele mai scazute ale tensiunii arteriale se gasesc in timpul somnului si dimineata, ridicandu-se spre seara. Tensiunea arteriala creste in cursul eforturilor fizice, dupa mese abundente, precum si in cursul emotiilor (frica, teama, furie, bucurie).

Valorile tensiunii sunt influentate si de temperatura mediului inconjurator. In timpul activitatii, camerele supraincalzite sau in cursul zilelor calduroase tensiunea arteriala scade. La frig, datorita vasoconstrictiei generalizate, tensiunea arteriala creste. Gradul de urcare a tensiunii arteriale in aceste stari nu depinde numai de intensitatea factorilor cauzali, ci si de gradul de reactivitate al organismului, care determina variatii individuale.

Nivelul tensiunii arteriale poate sa depaseasca valorile normale in plus, cand vorbim de hipertensiune, sau in minus, cand vorbim de hipotensiune. Modificarile in plus sau in minus pot sa intereseze, atat tensiunea minima cat si tensiunea maxima.

Hipertensiunea apare ca un simptom in bolile vasculare, ale rinichilor, in tulburari endocrine, menopauza etc., dar si ca boala independenta, boala hipertensiva.

Hipotensiunea arteriala apare odata cu scaderea fortei de contractie a inimii (miocardite, endocardite, afectiuni valvulare stabilizate) apoi in caz de insuficienta circulatorie periferica, prin relaxarea peretilor vasculari (vasodilatatia paralitica a bolilor infectioase), in caz de reducerea masei sanguine (insuficienta glandelor suprarenale).

11. Eliminarea - reprezinta necesitatea organismului de a "scapa" de substantele nefolositoare, vatamatoare, rezultate din metabolism. Excretia se realizeaza prin mai multe cai:

aparat renal - urina;

piele - transpiratie - perspiratie;

aparat respirator - respiratie;

aparat digestiv - scaun;

in stari patologice, apar eliminari pe cale patologica, sub forma de varsaturi si pe cale respiratorie - sputa.

Urina - solutie apoasa care este formata din substante nefolositoare sau toxice organismului.

Cantitatea de urina - adult 1200 - 1400 ml/24 h;

Frecventa mictiunilor: (influentata de cantitatea de lichide ingerate, clima) - adult 5 - 6/zi;

Ritmul mictiunilor - 2/3 din numarul mictiunilor in timpul zilei, 1/3 noaptea;

Culoarea urinei:

galben deschis pana la galben inchis pana la rosiatica;

modificari in functie de alimente (culoare inchisa in regimul bogat in carne si deschisa in regimul vegetarian);

in functie de afectiuni (icter - bruna negricioasa);

medicamentele schimba culoarea astfel: (albastru - verde in tratament cu albastru de metilen, brun negru in tratament cu acid salicilic, etc.);

Mirosul - amoniacal;

Aspectul - normal - clar, transparent uneori tulbure;

Scaunul - resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin actul defecatiei.

Culoarea:

in functie e alimentatie:

galben deschis - regim lactat;

brun inchis - regim bogat in produse din carne;

negru - alimente preparate care contin sange;

verde - legume verzi

culoare caracteristica alimentului - mure, ciocolata, afine;

in functie de medicamente:

brun - negru - bismut;

negru - verzui - fier;

alb - bariu;

negru - mat - carbune;

Transpiratia - fenomen fiziologic prin care organismul isi intensifica pierderea de caldura si functia de excretie prin intermediul glandelor sudoripare.

Cantitatea - minima pentru a mentine umiditatea pliurilor.

Mirosul - variaza in functie de alimentatie, climat, si de deprinderile igienice ale individului.

B. Aspecte patologice cu privire la eliminare

In conditii patologice exista mari pierderi de lichide prin: diaree, varsatura, drenaj, expectoratie abundenta etc.

1) Retentia de urina - reprezinta incapacitatea vezicii urinare de a-si evacua continutul. Poate fi datorata unui obstacol in calea de eliminare a urinei.

2) Incortinenta de urina si materii fecale - poate aparea in urma unor infectii (infectie urinara sau intestinala), traumatisme ale maduvei spinarii, pierderea starii de constienta, cresterea presiunii abdominale, leziuni obstetricale, etc. Persoanele in varsta sunt predispuse la incontinenta datorita lipsei de control a sfincterelor sau a procesului de imbatranire.

Diareea - tranzitul intestinal accelerat provoaca diareea. La eliminare pot apare contractii dureroase, involuntare si pasagere ale muschilor abdominali si/sau dureri la nivelul anusului cu iritatia tegumentelor perianale.

3) Constipatia - se caracterizeaza prin scaune rare, unul la 2 - 4 zile, sau mai rare uneori, chiar cu ritm regulat, dar la intervale mai mari decat cele fiziologice. Fecalele sunt de consistenta obisnuita sau uscata, de volum redus, fara resturi alimentare digerabile.

4) Varsaturile - prin varsatura intelegem evacuarea prin gura a continutului stomacului.

Varsatura (voma) este un act reflex, reprezentand o modalitate de aparare fata de continutul stomacal daunator organismului. Eliminarea este exploziva si abundenta.

Cauzele varsaturii pot fi:

de origine centrala (cerebrala) - se produc fara nici un efort si nu sunt precedate de senzatii de greata si de stare generala alterata;

de origine periferica - boli infectioase, digestive, urogenitale, agenti chimici, medicamentosi, etc.

Varsaturile de origine periferica prezinta simptome premergatoare: greata, salivatie abundenta, ameteli, tahicardie, dureri de cap.

Varsaturile pot fi insotite de o serie de simptome ca: dureri abdominale, greata - salivatie, cefalee, transpiratii reci, deshidratare.

5) Transpiratia - este un fenomen fiziologic prin care organismul isi intensifica pierderile de caldura. Intr-o cantitate excesiva are semnificatie patologica, putand duce uneori la deshidratarea varstnicului.

6) Expectoratia reprezinta eliminarea sputei din caile respiratorii. Sputa reprezinta totalitatea substantelor care se expulzeaza din caile respiratorii prin tuse.

In coditii fiziologice, mucoasa cailor respiratorii secreta doar o cantitate mica de mucus, necesara suprafetei interioare a organelor respiratorii fata de uscaciune si de efectul nociv al aerului si prafului. Acest mucus nu se elimina din caile respiratorii si, fiind necesar organismului, nu declanseaza actul tusei.

In conditii patologice se aduna in caile respiratorii o cantitate variabila de sputa care actioneaza ca un corp strain si provoaca actul tusei. In timpul evacuarii prin faringe si gura se mai adauga si saliva, secretie nazala si faringiana.

Aspectul si cantitatea sputei expectorate pot fi de multe ori denaturate prin unele alimente sau medicamente ingerate sau tinute in gura inainte de expectorarea sputei.

7) Hemoptizia este eliminarea pe gura a unei cantitati de sange, provenind din caile aeriene inferioare. Cand sangele provine de la nivelul rinofaringelui, eliminarea poarta denumirea de epistaxis; cand provine de la nivelul gingiilor - de gingivoragie; de la nivelul stomacului - de hematemeza. Aceste cauze trebuie eliminate deoarece, cu exceptia epistaxisului, cand sangele se elimina de obicei prin nas, in celelalte cazuri, sangele este eliminat tot pe gura.

8) Hematemeza are unele caractere particulare: apare in timpul unui efort de varsatura; sangele este in general mai abundent, neaerat, mai inchis la culoare, amestecat cu cheaguri de sange si uneori, cu alimente; incepe si se termina de obicei brusc; in orele urmatoare bolnavul are deseori dureri, iar a doua zi melena (scaun negru, moale si lucios).

9) Hemoragia de origine bucala (stomatoragia, gingivoragia) sau rinofaringiana (epistaxis) ce poate fi luata in discutie in cazul sputei hemoptoice. In aceste cazuri, sputa este striata cu sange sau alcatuita din sange neaerat, amestecat in mucus. Se elimina in cantitati mici, de obicei dimineata la trezire si fara eforturi de tuse.

C. Ingrijirea bolnavilor cu escare si probleme de termoreglare

1. Escarele de decubit pot fi prevenite printr-o prevenire si supraveghere constiincioasa a bolnavului, imobilizat la pat.

Patul trebuie facut foarte atent, cu cearsaf, musama aleza bine intinse, lenjeria de corp bine aranjata, far cute. Se va controla sa nu ramana obiecte straine, cat de mici in patul bolnavului, iar aparatele gipsate vor fi verificate zilnic. Suprafetele predispuse la escare vor fi asezate pe colaci de cauciuc, pe inele sau pe perne elastice. Musamaua, colacii, pernele elastice, precum si celelalte obiecte de cauciuc utilizate la ingrijire, vor fi imbracate, evitand contactul lor direct cu pielea bolnavului.

Pentru captarea scaunului si a urinei la bolnavii imobilizati la pat, este bine a se utiliza bazinete pneumatice. Asezarea si scoaterea bazinetului (plostii) de sub bolnav trebuie facute cu blandete, intrucat miscarile bruste sau dezlipirea brutala a bazinetului pe pielea afectata poate sa contribuie la dezepitelizarea suprafetelor cutanate. Bolnavul trebuie tinut pe bazinet numai timpul strict necesar, intarzierea scoaterii plostii de sub el, nu este permisa, mai bine se va reaseza dupa un interval de timp, in care circulatia pe suprafetele cutanate interesate se restabileste.

La intervale stabilite de timp, se va schimba pozitia bolnavului in pat, asezandu-l pe rand in decubit dorsal, decubit, lateral stang, decubit ventral, decubit lateral drept.

Tegumentele bolnavului imobilizat la pat trebuie intretinute uscate si curate. Dupa fiecare mictiune sau defecare va fi spalat, uscat si pudrat cu talc. Pentru evitarea aparitiei leziunilor la nivelul pielii, lenjeria uda se va schimba frecvent si suprafetele cutanate vor fi aerisite zilnic de mai multe ori si pudrate din nou cu talc.

Suprafetele expuse escarelor vor fi spalate zilnic cu apa si sapun cu foarte mare blandete si apoi frectionate pentru activarea circulatiei locale.

Daca insa escara s-a format, aceasta se va trata ca si plagile infectate de alta natura si va fi ingrijita numai de catre asistenta medicala. Ingrijirea escarelor necesita indepartarea secretiilor purulente, dezinfectarea suprafetelor supurate, medicatie locala epitelizanta sau, in cazul unor ulceratii mai profunde cu mortificarea tesuturilor, tratamentul se face prin metode chirurgicale.

De cele mai multe ori, cu toate masurile riguroase de ingrijire, uneori, aparitia escarelor de decubit nu poate fi prevenita, dar, formarea lor in majoritatea cazurilor este urmare a unei ingrijiri insuficiente.

Tehnica pansarii presupune:

- dezinfectarea plagii si a zonelor din jurul plagii - aceasta se va face dinspre plaga spre exterior. Urmele de leucoplast se vor sterge cu benzina usoara, iar dezinfectarea zonelor din jurul plagii, se va face cu un tampon steril imbibat cu tinctura de iod sau alcool;

- tratarea plagii se va face cu solutii dezinfectante si antibiotice indicate de medic;

- protejarea plagii se face cu comprese sterile de tifon peste care se aseaza un strat absorbant de vata;

- fixarea pansamentului se face cu leucoplast sau cu fasa de tifon.

2. Termometria Temperatura se masoara, la domiciliu, cu termometrul pentru uz medical in axila, tinand termometrul aproximativ 10 minute. Temperatura axilara normala oscileaza intre 36 si 37. In mod curent, temperatura se masoara de cel putin doua ori pe zi (la orele 8 si 18), mereu la aceeasi ora, dar in anumite situatii, temperatura se masoara de mai multe ori, chiar din doua in doua ore, pentru a surprinde eventualele modificari termice care apar numai in anumite ore din zi sau din noapte. La omul normal, temperatura este mai scazuta dimineata si mai crescuta dupa-amiaza.

Termometrul maximal utilizat in medicina este gradat dupa scara Celsius. El este un termometru cu scara redusa, de la 34,5 pana la 42 C, scara variatiilor patologice ale temperaturii corporale umane.

Masurarea temperaturii in axila -se sterge bine axila cu un prosop, se ridica bratul si se aseaza rezervorul termometrului in axila, apoi se apropie bratul persoanei aflata in ingrijire de trunchi, iar antebratul flectat se plaseaza pe suprafata anterioara a toracelui. Termometrul se mentine in axila timp de 10 minute.

Actiunea frigului si a caldurii asupra organismului

Frigul si caldura se vor aplica numai in cadrul unor limite restranse, pentru a nu periclita viata celulara. Frigul in terapie se aplica local sub doua forme : forma uscata si forma umeda.

a) Aplicarea locala sub forma uscata se realizeaza cu punga cu gheata sau un recipient cu gheata. Contactul direct si prelungit al pungii cu pielea personei aflata in ingrijire, este foarte periculos, caci poate provoca leziuni si din acest motiv punga cu gheata va fi intodeauna izolata de piele printr-un prosop, cu care va fi imbracata punga sau recipientul.

Punga se va aplica numai pe perioada indicata de asistenta medicala sau medic. Este bine, daca, din ora in ora punga cu gheata se indeparteaza pentru cateva minute, pentru a preveni congelarea pielii. Punga trebuie schimbata din 3 in 3 ore, caci in acest interval de timp, punga se va incalzi, gheata se va topi si nu se va mai obtine efectul dorit.

Daca nu avem gheata la indemana, punga sau recipientele speciale vor fi umplute cu zapada sau apa rece. In acest caz, schimbarea continutului se va face la intervale de timp mai mici.

b) Aplicarea frigului sub forma umeda se realizeaza prin - comprese, impachetari, frectii, lotiuni si bai.

Compresele se realizeaza prin impaturirea unei panze sau un prosop, inmuiate in apa si stoarse partial.

Bolnavul care transpira trebuie sa fie supravegheat: ferestrele si usile vor fi inchise; se va asterne un prosop pe perna; i se vor sterge periodic fata si gatul cu un prosop imbibat in alcool; i se va schimba camasa periodic cu o camasa calda, fiind in prealabil sters bine.

Bolnavul care prezinta hipotermie (frison) trebuie incalzit cu paturi si temofoare sau sticle cu apa calda (fara contact direct cu pielea), se creste treptat temperatura mediului ambiant, se administreaza lichide usor caldute, in cantitati mici la intervale regulate de timp, se maseaza extremitatile.