Sangele transporta oxigen, metaboliti si hormoni

Sangele transporta oxigen, metaboliti si hormoni

Sangele curge prin tot organismul si conecteaza toate tesuturile mediind astfel interactiunile metabolice intre ele.

El transporta nutrienti din intestinul subtire/ prestomace la ficat si de la ficat si tesutul adipos spre alte organe; el transporta, de asemenea, deseurile metabolice din tesuturi spre rinichi pentru excretie. Oxigenul este transportat prin sange de la plamani la tesuturi si dioxidul de carbon generat de respiratia tisulara este readus prin sange la plamani pentru expiratie. Sangele transporta semnalele hormonale de la un tesut la altul. Rolul sau de purtator de semnal face sistemul circulator oarecum similar cu sistemul nervos; ambele servesc pentru a regla si integra activitatile diferitelor organe.

Sangele animalelor contine circa 30-40% din volum sub forma de elemente figurate: hematiile care servesc drept suport pentru O₂, CO₂ si H⁺, leucocitele care sunt purtatoare ale moleculelor implicate in imunitate (Ig), si placutele sanguine care mediaza procesul de coagulare sanguina care previne pierderile de sange postraumatice. Restul reprezinta faza lichida a sangelui (60-70%) compusa in proportie de 90% din apa si 10% solviti. Compozitia chimica a plasmei este foarte complexa, in ea sunt dizolvate sau suspendate o mare varietate de proteine, lipoproteine, nutrienti, metaboliti intermediari, deseuri metabolice, ioni (an)organici si hormoni. Peste 70% din solvitii plasmatici sunt proteine plasmatice care include imunoglobuline (Ig) sau anticorpii circulanti, albumine, apolipoproteine implicate in transportul lipidelor (VLDL, LDL, HDL), transferina (pentru transportul fierului) si proteinele de coagulare (fibrinogen, protrombine etc).

Ionii si solvitii de greutate moleculara mica din plasma sanguina sunt intr-o continua miscare intre patul vascular si diferite tesuturi. Fluxul ionilor anorganici dinspre tubul digestiv este contrabalansat de excretia lor in urina. Pentru multi componenti biochimici ai sangelui se realizeaza un echilibru dinamic; concentratia componentului se modifica putin, desi are loc un flux continuu al sau din digesta , prin sange, in urina. De exemplu, aproape indiferent de concentratia lor in digesta, concentratiile plasmatice ale Na⁺, K⁺ si Ca²⁺ raman apropiate valorilor de 140, 5 si respectiv 2,5 in mMol/l. Orice deviatie a acestor valori poate duce la o stare grava de boala sau la moarte. Rinichii joaca un rol important in mentinerea echilibrului ionic, servind drept filtru selectiv, care permite deseurilor metabolice si excesului de ioni sa treaca din sange in urina, prevenind totodata pierderea nutrientilor esentiali si a ionilor.

Concentratia plasmatica a glucozei este, de asemenea, obiectul unei reglari stricte. Am mentionat deja necesarul de glucoza pentru creer si rolul ficatului in mentinerea glicemiei intr-un interval de concentratie strict (30-100 mg/100 ml, adica 4-6 mMolar). In conditiile hipoglicemiei se instaleaza o stare de disconfort si confuzie mentala (om), hipoxdinamie si depresiune corticala (animale); scaderea ei mai accentuata duce la coma, convulsii (hipoglicemia purceilor, de ex.) si moarte. Mentinerea concentratiei optime a glicemiei este o prioritate a organismului si pentru aceasta au aparut si s-au dezvoltat o varietate de mecanisme pentru a realiza aceasta. Printre cei mai importanti factori regulatori ai glicemiei sunt hormonii: insulina, glucagon si epinefrina. Inaintea discutarii actiunilor lor specifice, vom face cateva consideratii privind actiunea generala a hormonilor.