TENS, acupunctura, electropunctura, presopunctura, tratamentul punctelor si zonelor trigger ca terapie adjuvanta a patologiei de specialitate.

Electrostimularea, electroanalgezia, TENS sau SNET, mecanisme de actiune.

Electrostimularea in terapia durerii este o modalitate terapeutica recent intrata in practica medicala. Durerea este un simptom, un semnal de alarma sau un avertisment ce trebuie investigat deoarece tradeaza o disfunctionalitate sau o suferinta organica. Exista o serie de posibilitati de interventie asupra sindromului algic, precum terapia medicamentoasa, cea nemedicamentoasa (TENS, fizioterapie, masaj, kinetoterapie, laserterapie, magnetoterapie, electrostimulare spinala, electrostimulare cerebrala profunda etc), cat si o serie de tehnici complementare, precum tehnici de relaxare (training autogen, biofeedback etc), metode de conditionare (ergoterapie, meloterapie etc), hipnoza etc. Tehnicile de hiperstimulare sau electrostimulare fac parte din abordarile terapeutice care au la baza o stimulare periferica sau una centrala a fibrelor nervoase. Aceste stimulari sunt nedureroase si sunt in masura sa induca la diferite nivele ale sistemului nervos o inhibitie a transmiterii informatiei dureroase prin activarea diferitelor mecanisme, precum gate-control si/sau eliberarea de endorfine la nivel central. Electroanalgezia prin TENS reprezinta o tehnica de electrostimulare periferica. Trunchiurile nervoase pot fi stimulate fie cu electrozi de suprafata amplasati la nivelul traseelor nervoase, fie cu electrozi ac, implantati in apropierea acestor trasee. Se va obtine o electroanalgezie eficienta daca electrodul stimulant este asezat corect iar intensitatea curentului este adecvata.

Modul de actiune al electroanalgeziei este explicat prin urmatoarele:

1. Senzatia de furnicatura placuta indusa de stimulii electrici este in masura sa inhibe senzatia dureroasa si sa ridice pragul durerii induse (analgezia este produsa prin diminuarea tensiunii din fibrele nervoase care transmit informatia dureroasa si prin desensibilizarea receptorului la stimularea cu curenti electrici de inalta frecventa si joasa intensitate),
2. Eliberarea de endorfine si de alte substante neuro-opioide similare, prin stimularea cu curent de joasa frecventa si de inalta intensitate.

Abordarea stiintifica si mai aprofundata a procedurii de electrostimulare sau electroanalgezie prin TENS-conventional poate fi facuta daca se au in vedere mecanismele de actiune ale aplicatiilor in scop analgezic ale curentilor de joasa frecventa.

In aceasta idee, modul sau mecanismul de actiune va fi prezentat in cele ce urmeaza.

Receptorii pentru durere sunt ramificatii ale dendritelor neuronilor senzitivi care iau parte la alcatuirea unui nerv cutanat. Fibrele nervilor cutanati au prag de excitabilitate diferit, fiind capabile sa conduca impulsuri generate in circumstante deosebite. Fibrele sau caile sensibilitatii somatice ajung la maduva spinarii pe calea radacinii posterioare. Axonii neuronilor senzitivi din maduva spinarii (din ganglionul spinal) fac sinapsa cu neuronii de releu localizati in substanta cenusie a cornului posterior medular. De retinut faptul ca nociceptorii cutanati (extero si mecanoceptori) au actiune excitatoare independenta asupra a cel putin doi neuroni din cornul posterior medular. Axonii neuronilor medulari se proiecteaza la randul lor la diferite nivele ale encefalului, alcatuind caile durerii. Ulterior, dupa ce acestia mai fac o statie la nivelul subcortical (conducere subcorticala a durerii), proiecteaza informatiile continute la nivelul cortexului cerebral. Pentru intelegerea si explicarea actiunii analgezice a stimulilor electrici au fost emise o serie de ipoteze. S-a ajuns la teoria efectului de acoperire. Aceasta consta in interventia la nivelul cailor de conducere a durerii cu alti excitanti (electrici, in cazul de fata), prin intermediul altor fibre aferente sau al receptorilor care nu receptioneaza durerea, ceea ce are drept efect inhibarea perceptiei dureroase la nivelurile supramedulare (prin excitarea altei cai afrente). Acest mecanism explica insa ridicarea pragului dureros la nivel supramedular. Teoriile actuale au facut apel la cunoasterea faptului ca maduva constituie un adevarat releu in perceptia durerii (informatiile ajung si pe cale ascendenta dar si de la formatiunile nervoase superioare, deci pe cai descendente). Numeroasele studii clinice au ajuns la concluzia ca durerea reprezinta rezultatul pierderii capacitatii inhibitorii, dacat rezultatul unor procese de stimulare propriu-zisa. Apare astfel teoria controlului de poarta, propusa de Melzak si Wall care se bazeaza pe fenomenul de inhibitie presinaptica, adica pe un proces de control axonal. Acest fenomen de inhibitie presinaptica se petrece la nivelul cornului posterior medular. Explicatia este ca stimularea fibrelor cu diametru mare, rapid conducatoare, nespecifice pentru durere, ce conduc informatii tactile generate de vibratii si presiune, produce la nivel medular (corn posterior, interneuronii inhibitori) un camp electric negativ care scade activarea sistemului de conducere prin caile ascendente, inchizand astfel poarta sau activand bariera de control pentru transiterea informatiilor nociceptive care sosesc prin fibrele lent conducatoare. In acest mod, durerea nu mai este perceputa la nivel cerebral. Daca insa sunt stimulate periferic fibrele specifice pentru durere (cele lent conducatoare) si informatiile transmise devin dominante prin intensitate, frecventa sau conditii patologice (nevralgii postherpetice, disestezii de denervare), se va deschide poarta de control prin contrareactie pozitiva la campul electric care fusese negativ. Acest fenomen se numeste facilitare presinaptica si va permite transmisia si perceptia durerii la nivel cortical. Anumiti autori afirma si existenta altor mecanisme inhibitorii situate supraspinal care se exercita descendent, asupra maduvei spinarii. Aceste mecanisme centrifuge de inhibitie a transmiterii si perceperii durerii au fost confirmate prin analgeziile produse prin stimularea electrica a structurilor nervoase centrale supramedulare. Ele sunt considerate similare celor produse prin actiunea opiaceelor (morfina si derivatele sale) la aceleasi nivele, urmate de producerea/eliberarea de encefaline cu rolul de a bloca transmiterea informatiilor nociceptive prin maduva spinarii.

Analgezia produsa prin electrostimulare a explicat mecanismele de actiune a unor metode de electroterapie conventionala, precum: curentii diadinamici, curentii Trabert, curentii stohastici (toti acesti curenti fiind de joasa frecventa). Pornind de la cele cunoscute, s-a ajuns la dezvoltarea unor metode noi de electroanalgezie, precum:

3. Electrostimularea nervilor periferici cu electrozi implantati/percutanat (controlul durerii acute),
4. Electrostimularea cordoanelor posterioare medulare pentru controlul durerii cronice, prin intermediul electrozilor implantati in dura mater (stimulare antidromica),
5. Stimularea nervoasa electrica transcutanata, TENS sau SNET, in vederea controlului sindroamelor dureroase acute sau cronice,
6. Electropunctura permite stimularea electrica selectiva a fibrelor rapid conducatoare, cu inchiderea portii pentru fibrele nervoase care transmit nociceptia.

In mod particular, stimularea nervoasa electrica transcutanata SNET sau TENS dupa denumirea internationala, constituia o metoda netraumatizanta de combatere a starilor dureroase acute si cronice, de diferite cauze, utilizand curenti de joasa frecventa cu impulsuri dreptunghiulare, furnizati prin intermediul unor electrozi aplicati la nivelul tegumentului pacientilor. Termenul de stimulare folosit, contravine mecanismului de actiune care consta in inhibare a transmiterii durerii, fara ca acesta sa prejudicieze procedura in sine.

Impulsurile electrice emise de stimulatori electroanalgezici au diferite forme:

7. Unde monofazice (un singur pol este activ, daca este anodul, undele sunt pozitive iar daca este catodul, undele sunt negative),
8. Undele bifazice (ambii poli sunt activi),
9. Undele bifazice cu o dominanta.

Aparatele disponibile ofera la nivelul electrodului stimulant (anodul), efectele anlgezice.

Zonele optime pentru electrostimulare in scop analgezic variaza de la o persoana la alta, chiar daca simptomele sunt asemanatoare. Se incepe prin aplicarea electrodului stimulant la nivelul zonei dureroase, astfel incat sa se obtina o parestezie bine perceputa in zona. Aplicarea electrodului se realizeaza dupa ce au fost determinate nivelele medulare si radacinile spinale corelate cu zonele dureroase sau dupa ce s-a realizat corespondenta punctelor dureroase cutanate la presiune, numite puncte trigger, care, in mare parte, corespund punctelor de acupunctura. Aceste puncte, ca si cele de acupunctura, prezinta o rezistenta electrica la nivel cutanat foarte scazuta, motiv pentru care permit trecerea curentilor electrici de intensitate foarte mica. Acest tip de electrostimulare este numit si de tip electroacupunctura. Exista aparate capabile sa identifice aceste puncte, deoarece punctul trigger respectiv reprezinta un focar de hipersensibilitate intr-un tesut care, atunci cand este comprimat, devine dureros si daca este suficient de sensibil, poate da nastere unei dureri reflectate sau poate da nastere unor fenomene percepute drept alterari proprioceptive. Printre principalele sindroame dureroase caracterizate prin prezenta durerii in diferite zone sau puncte trigger, sunt de mentionat: periartrita scapulohumerala, unele forme de cervocobrahialgii, lombosciatopatiile, cefaleeea musculotensiva, sindromul picioarelor obosite, cicatricile dureroase, patologie numeroasa din domeniul medicinii sportive.

Principalele modalitati de stimulare electrica sunt:

10. Conventionala, (electroanalgezie) cu un curent de inalta frecventa si intensitate joasa (frecventa este cuprinsa intre 80-150 Hz, intensitatea intre 10-30 mA, durata impulsului este de 60-150 sec),
11. Electropunctura, pe baza de curenti de joasa frecventa si intensitate inalta (frecventa este cuprinsa intre 1-4 Hz, intensitatea intre 30-80 Hz iar durata intre 200-300 sec).

Se poate constata cu usurinta faptul ca TENS-ul conventional prezinta o frecventa inalta si o intensitate joasa, durata scurta de stimulare este relativ scurta, fibrele stimulate sunt cele groase, mielinice, locul actiunii fiind situat la zona medulara segmentara, mecanismul fiind cel al controlului portii (gate-control medular) la nivel medular, analgezia nefiind reversibila medicamentos. TENS-ul tip electroacupunctura prezinta frecventa joasa, intensitatea curentului de stimulare este inalta, durata este lunga, fibrele stimulate sunt cele motorii, locul actiunii este zone superioara, cerebrala iar mecanismul de actiune se realizeaza prin producerea de endorfine sau de opiacee endogene., analgezia fiind reversibila medicamentos.

Pe durata stimularii, pacientul va resimti o varietate a senzatiei de furnicatura pana la vibratie, deja descrisa, raportat la caracteristicile TENS-ului aplicat (conventional sau tip acupunctura/electropunctura).

Caracteristicile clinice ale TENS-ului conventional sunt urmatoarele: momentul de inceput al senzatiei de analgezie se instaleaza rapid, in maximum 20 min, analgezia dureaza relativ putin, 30-120 min, senzatia perceputa de pacient este aceea a unei amorteli placute, fara sa fie insotita de contractii musculare, tolerabilitatea este buna, stimularii se reduce intensitatea curentului.zonele optime de stimulare sunt corelate in functie de distanta si pozitia fata de sediul durerii, durata de stimulare este 30-60 min, ajungand pana la zile intregi iar adaptabilitatea fibrelor nervoase este cea obisnuita, la fiecare 5-15 min.

Caracteristicile TENS-ului tip electropunctura sunt prezentate in cele ce urmeaza: modul de inceput a senzatiei de analgezie se instaleaza lent, durata fiind mai mare, de 2-6 ore, senzatiile percepute de pacient fiind cele ale unor contractii ritmice, puternice, situate la limita suportabilitatii. Zonele optime de stimulare au o tolerabilitate scazuta iar in privinta zonelor optime de stimulare, corelarea se face cu punctele din regiunea dureroasa sau mai indepartata. Durata de stimulare este de maximum 45-60 min pe zi, putandu-se repeta pe durata unei zile. Adaptarea fibrelor nervoase la procedura este rara. Intensitatea curentului se va creste progresiv, pentru a se putea obtine a senzatie constanta. Daca pacientul manifesta o sensibilitate anormala a tegumentului, intensitatea trebuie redusa. Daca exista o revenire a durerii spontane, datorita sensibilitatii pacientului, senzatia poate deveni neplacuta. Daca insa, revenirea spontana a durerii are loc pe parcursul stimularii, se va reduce intensitatea curentului, in limitele posibilului, fara sa se intrerupa simularea.

Durata stimularii sau a terapiei prin electrostimulare depinde de la caz la caz, deoarece pot fi necesare mai multe cicluri de tratament pentru o terapie de fond a durerii sau pot fi suficiente cateva sedinte care se efectueaza la nevoie (durere), uneori chiar de pacienrul insusi. Ca urmare a terapiei aplicate, exista posibilitatea disparitiei durerii, a reaparitiei sale la intervale diferite de timp sau situatii in care ameliorarile raman modeste, sub nivelul asteptat.

Cele mai dificile cazuri de tratat prin TENS conventional sunt reprezentate de:

12. Durerea acuta in contextul postoperator, dupa laparotomie, traheotomie, laminectomie, reconstructia ligamentelor la nivelul umarului si genunchiului, post chirurgie ortopedica, dupa rahianestezie,
13. Durerea posttraumatisme in antecedente,
14. Durerea din stomatologie sau patologia medicinii dentare,
15. Angina pectorala,
16. Durerea cronica la persoanele varstnice, la cei ce sufera de probleme psihice majore, la cei cu diferite sensibilitati la stimularile fazice, in cazul durerilor slab localizate sau difuze, dureri viscerale sau neoplazice.

Limitele electrostimularii (electroanalgeziei de tip conventional) constau in:

17. Dificultatea in a repera zonele dureroase sau punctele trigger,
18. Durerea cronica, datorita riscului de corticalizare si memorizare a suferintei,
19. Existenta unui factor organic care actioneaza ca un stimul continuu, responsabil de persistenta durerii cronice acuzate de pacient,
20. Prezenta factorilor de natura psihica, pacientul pierzand increderea in procedurile analgezice anterioare pe care le-a utilizat, in situatia in care acestea au esuat.
21. Drept alternativa fata de metoda electroanalgeziei prin TENS-conventional (utilizarea curentului de inalta frecventa si intensitate joasa) a fost propusa utilizarea electrostimularii prin curenti de joasa frecventa si intensitate inalta, ceea ce va conduce la obtinerea unui spasm muscular. Datorita faptului ca exista pacienti care nu tolereaza asemenea tip de stimulare electrica pe o durata mai mare de timp, aceasta metoda este limitata doar la persoanele care pot tolera fara probleme procedura. Efectul analgezic al acestui tip de electrostimulare de intensitate inalta si frecventa joasa, se afla in legatura cu eliberarea endorfinelor, asemenator electroanalgeziei prin curenti TENS-tip electropunctura. Aditional, se constata si efecte vasodilatatoare.

Indicatiile metodei TENS-conventional sunt reprezentate de sindroamele dureroase acute si cronice, prezentate in cele ce urmeaza:

22. Reumatismul cronic degeneratic cu diverse localizari si stadii evolutive,
23. Starile dureroase posttarumatice,
24. Durerile din afectiunile neurologice periferice,
25. Nevralgiile postherpetice,
26. Durerile fantoma dupa amputatia membrelor,
27. Durerile postanestezie,
28. Sindroamele dureroase acute si cronice postoperaorii,
29. Cicatricele si sindromul aderential postoperator,
30. Sindromul algic care insoteste anuriile,
31. Sindromul algic din carcinoame.

Contraindicatiile TENS-conventional sunt:

32. Pacientii purtatori de pace-maker (cele doua aparate pot interfera),
33. Aplicarea electrozilor stimulanti pe zona precordiala (pot aparea tulburari severe ale ritmului cardiac sau se pot decompensa alte afectiuni cardiace),
34. Aplicarea elecrozilor stimulanti in apropierea sinusului carotidian (data fiind sensibilitatea reflexa, se pot produce fenomene de aritmie cardiaca), laringelui, faringelui (se pot produce spasme laringiene sau faringiene la aplicarea electrozilor pe regiunea anterioara a gatului),
35. Regiunile cutanate anestezice, la nivelul zonelor cu iritatie cutanata sau la nivelul mucoaselor (se pot produce eriteme insotite de prurit la pacientii cu hipersensibilitate cutanata su mucoasa),
36. In apropierea ochilor
37. Sarcina in primul trimestru,
38. Durerile psihogene,
39. Sindroamele dureroase de origine talamica (hiperpatia talamica),
40. Sindroamele dureroase care beneficiaza de tratament etiologic corespunzator.

Contraindicatiile relative ale TENS-conventional constau in :

41. Raspunsul imprevizibil al pacientului la terapia antialgica aplicata (inclusiv lipsa de raspuns la terapia TENS-conventional),
42. Terapie paleativa (atunci cand durerea este un simptom important pentru diagnosticarea unei afectiuni grave se ve contraindica terapia analgezica pentru a se putea stabili diagnosticul de certitudine si terapia in consecinta),
43. Modificari tegumentare aparute in cursul sau dupa electrostimularile prelungite anterioare.

Suferintele care raspund cu dificultate la terapia analgetica prin electrostimulare TENS-conventional sunt reprezentate de: durerea psihogena, durerea de natura centrala sau cea corticalizata, durerea viscerala, durerea difuza, greu de localizat, neuropatiile metabolice (diabetica, alcoolica), anestezia dureroasa sau hiperpatia talamica, cefaleea vasculara, pacientii care consuma opiacee.

Concluziile aplicatiei electrostimularii in terapia durerii sunt urmatoarele:

44. Tratamentul durerii cu ajutorul electrostimularii se bazeaza pe teoriile cunoscute privind mecanismele de receptie, transmitere si perceptie centrala a durerii, precum cea a controlului portii la nivel medular (teoria numita gate-control, emisa de Melzak si Wall) si descoperirea eliberarii endorfinelor la nivel central,
45. Perfectionarea din domeniul electronicii cu aplicatii in domeniile medicale si conexe, cu dezvoltarea unor aparate perfectionate, fiabile si sigure,
46. Studiile de electronofiziologie care au permis selectarea unor curenti ai caror parametrii ofera maximum de eficienta terapeutica cu efecte adverse, secundare si nedorite minime, aplicabili atat in contextul durerii acute (durere postoperatorie, durere posttraumatism in antecedente, cervicobrahialgii, lombosciatopatii cefalee, durere musculara, durere a partilor moi periarticulare etc), cat si a celei cronice (durerea fantoma post amputatie de membru, durerile datorate leziunilor nervoase),
47. Tehnica este nedureroasa, pacientul resimtind senzatia de furnicatura placuta sau de vibratie,
48. Se utilizeaza undele bifazice care evita efectul de polarizare a electrozilor in profunzime, -sediul de actiune al electrostimularii este predominant la nivel medular (activand gate-controlul, daca se utilizeaza curentii de inalta frecventa si intensitate scazuta) sau predomina eliberarea endorfinelor la nivel central, sediul de actiune fiind deci encefalul (daca se utilizeaza curentii de joasa frecventa si intensitate inalta, de tip electropunctura),
49. Electrozii se pozitioneaza la nivelul sediului durerii sau la nivelul corespondentei portiunilor superficiale ale nervilor senzitivi care inerveaza regiunea dureroasa respectiva sau la corespondenta punctelor cutanate dureroase la presiune, numite puncte trigger (care corespund, in mare parte, punctelor din acupunctura),
50. Singurul dezavantaj al metodei este acela ca electrostimularea este doar un tratament simptomatic al durerii.

Acupunctura, electropunctura, presopunctura, punctele trigger, mecanisme de actiune

Acupunctura face parte din medicina traditionala (chineza) care se axeaza pe o serie de principii de baza, precum:

51. Prin corpul omului circula in mod ciclic energii, care provin din cosmos si de pe pamant,
52. In toate fiintele vii exista o bipolaritate (INN si IANG),
53. Energiile circula de-a lungul unor canale invizibile, numite meridiane,
54. Pe aceste meridiane se gasesc anumite puncte care, daca sunt stimulate, pot ameliora anumite boli,
55. La nivelul suprafetei corpului (tegumentului) sunt proiectate toate organele corpului,
56. Viata se supune legii celor cinci elemente.

Medicina traditionala chineza isi are originea intr-o conceptie proprie despre lume, subordonata gandirii TAO. Conform acestei gandiri, Universul este un tot format din materie si energie, stapanit de doua forte antagoniste si complementare, numite INN si IANG. Aceste forte mentin echilibrul Universului si se regasesc in proportii diferite in toate fenomenele si lucrurile. Tot ce exista in Univers inseamna deci energie, care este indisociabila materiei. Energiile care circula neintrerupt prin corpul uman provin din cosmos si de pe Pamant, din aer si alimente. Energiile prezinta o bipolaritate si circula prin organism in mod ciclic, patrunzand prin talpi si urcand spre cap, ca apoi sa coboare din nou. Orice dereglare in scurgerea acestor energii inseamna boala iar incetarea definitiva a scurgerii inseamna moarte. Pentru evitarea imbolnavirilor si a imbatranirii precoce, medicina traditionala recomanda, alaturi de acupunctura, masaje, gimnastica si alimentatie energetica. Dupa cum aratam, prin corpul omenesc sanatos energiile circula in mod armonios, cu mare regularitate, prin niste canale numite meridiane. Meridianele prin care circula energia de nutritie sunt in numar de 24, cate 12 pentru fiecare jumatate de corp, numindu-se meridiane principale. Fiecare meridian are un traseu intern, prin intermediul caruia se afla in legatura directa cu organul pe care il deserveste si unul extern, cu sediul in piele. Fiecare meridian poarta numele organului cu care se afla in legatura energetica. Pe langa aceste meridiane principale, in organism se mai afla si meridianele secundare (de ex. meridianele curioase si cele musculotendinoase). Dintre acestea, meridianele musculotendinoase se afla deasupra pielii, exact pe traseul meridianelor principale care, dupa cum aratam, se afla in piele. Pe meridianele descrise se gasesc anumite puncte care, stimulate prin intepatura de ac sau prin masaj, pot ameliora anumite boli. De-a lungul timpului, chinezii au remarcat ca, de cate ori se imbolnavea cineva, anumite puncte de pe piele deveneau dureroase. Unind punctele ei au obtinut traseele externe ale meridianelor principale, pe parcurs descoperindu-le si pe cele secundare. Acupunctura a fost practicata de medici vraci care atinsesera performanta de a percepe fluxul energetic emis de punctele active cu ajutorul varfului degetelor de la mana plimbata pe piele, precum o antena de detectie. Fiecare meridian are un numar fix de puncte situate in mici depresiuni ale pielii, prezente inca de la nastere si persistand toata viata. Cele mai importante puncte din punct de vedere terapeutic sunt la nivelul extremitatilor membrelor, sub coate si sub genunchi. Pe piele se mai gasesc inca 400 de puncte numite extrameridiane, dintre care mai bine de jumatate se afla la nivelul pavilionului urechii, utilizate pentru acupunctura. Suprafata unui punct nu depaseste 4 mm² iar in profunzime are un orificiu prin care intra in piele vasele si nervii. O serie de cercetatori au demonstrat faptul ca punctele de acupunctura au proprietati electrice, printre care o rezistenta electrica scazuta, ce poate fi detectata cu aparate specializate. Punctele pot fi stimulate prin introducerea acului, prin masaj, prin moxa, prin aplicarea curentului electric special, a razelor laser, a campurilor magnetice, a vibratiilor sonore, prin injectarea de diverse substante.

Dupa cum aratam, organele sunt proiectate pe piele printr-o linie imaginara numita meridian sau sub forma unui punct situat pe acest meridian. Existenta unor zone dureroase, proiectate pe piele, cu ocazia imbolnavirii unor organe este confirmata si de medicina occidentala, denumita si medicina materiei. Este meritul neurofiziologului englez Head, de a stabili pe piele anumite zone, care ii poarta numele si care devin dureroase in caz de boala. Fiecarui organ bolnav ii corespunde o anumita zona dureroasa. Alti cercetatori au masat aceste zone dureroase descoperind ca suferinta algica a organului respectiv s-a ameliorat. Asa s-a nascut masajul reflex, prin care se actioneaza la distanta, prin stimularea anumitor zone, asupra organului bolnav. Teoria reflectarii organelor pe anumite segmente de corp a condus la nasterea microacupuncturii. Folosindu-ne de proprietatea punctelor de pe piele de a deveni sensibile in caz de imbolnavire, putem chiar diagnostica organul aflat in suferinta. Stimularea anumitor puncte de pe unele segmentepoate fi facuta cu ajutorul masajului, executat cu varfurile degetelor.

Conform unei legi de baza a gandirii chineze, viata se supune legii celor cinci elemente, apa, lemnul, focul, pamantul, metalul, cere se produc si se distrug, fara incetare. Gratie acestei legi, s-au stabilit primele legi fiziologice si patologice ale medicinii traditionale chineze, valabile si astazi.

Electropunctura este o metoda terapeutica ce are drept scop combaterea durerii, mecanismele fiziologice de actiune fiind cele descrise la electroanalgezie prin metoda stimularii nervoase electrice transcutanate, SNET sau TENS. Electropunctura reprezinta o metoda de tratament ce poate aborda o serie de sindroame dureroase, poate trata sidroame algice ce nu raspund la alte metode terapeutice, este o metoda fiziologica, netraumatizanta, usor de realizat/executat si cu rezultate rapide. Mecanismul de actiune al electropuncturii il constituie stimularea electrica selectiva a fibrelor rapid conducatoare, cu inchiderea portii pentru conducerea informatiilor prin fibrele nervoase nociceptive pentru durere. Face parte din metodele de reflexoterapie deoarece locul de actiune (locul de aplicare al electrozilor) il reprezinta zonele sau punctele dureroase reflexe, identice celor din acupunctura, cu o pondere de 80%. Datele parametrilor electrici ale punctelor cutanate dureroase la presiune trebuie se se coreleze cu anumite stari functionale ale diferitelor organe ale corpului uman.

Patologia corespondenta si indicata acestui tip de tratament se regaseste in domeniile tulburarilor de functionalitate sau al contracturilor musculare datorate unor mecanisme neuroreflexe.

Contraindicatiile sunt reprezentate de:

57. Afectiunile organice care pot beneficia de terapie etiologica corespunzatoare,
58. Neoplaziile,
59. Afectiunile psihice precum, psihonevrozele depresive, schizofrenia,
60. Sarcina.

Electropunctura utilizeaza curenti electrici de joasa frecventa reglabila, intensitate reglabila si senzatia de furnicatura placuta sau de vibratii la aplicare. Se aplica mai multi electrozi (3 sau 4), putandu-se trata simultan mai multe puncte (6, pana la 8). Cu ajutorul varfurilor electrozilor, care au un diametru de 1-2 mm, se vor efectua electrostimulari cu durate de la cateva secunde la cateva minute, pana se obtine ameliorarea acuzelor dureroase si relaxarea musculaturii locoregionale. Punctele pot fi stimulate concomitent sau succesiv.

Aplicatiile pot fi realizate zilnic sau la doua zile. Pentru sindroamele dureroase acute sunt necesare 2-6 sedinte, in timp ce pentru sindroamele dureroase cronice pot fi necesare 10-20 sedinte de electropunctura. Rezultatele sunt favorabile si se instaleaza imediat in proportie de pana la 90% dintre cazuri, mecanismul de actiune fiind cel descris la teoria controlului portii, de catre Melzak si Wall.

Electropunctura nu se substituie electrostimularii TENS si nici electroacupuncturii (la care intervine cel de-al doilea stimul, reprezentat de introducerea acelor in punctele bine stabilite, aflate pe meridianele de acupunctura.

Presopunctura reprezinta utilizarea in scop terapeutic a unui procedeu de masaj, numit presiunea. Masajul prin presiune se aplica pe anumite puncte, fiecare dintre ele fiind specializat pentru o anumita suferinta. Presopunctura se aseamana cu acupunctura, deoarece, in timp ce acupunctura foloseste ace, presopunctura utilizeaza varfurile degetelor sau unghia pentru a presa punctele specializate.

Presopunctura trebuie explicata pacientului deoarece necesita cooperarea acestuia. Incaperea in care se va efectua tratamentul trebuie sa fie spatioasa, luminoasa, incalzita corespunzator, pozitia pacientului trebuie sa fie cat mai comoda, niciodata in picioare iar persoana care aplica presopunctura trebuie sa stapaneasca bine tehnica, sa aiba o pozitie comoda, ambele maini libere si sanatoase.

Pielea asupra careia se aplica presopunctura trebuie sa fie sanatoasa, fara eruptii, leziuni, bataturi, cicatrici, grefon tegumentar sau tumori, deoarece toate aceste leziuni reprezinta contraindicatii ale prespuncturii.

Presopunctura se desfasoara cu respectarea unor timpi intr-o succesiune ce va fi prezentata in cele ce urmeaza. Se incepe prin reperarea sau localizarea punctelor si se continua cu masarea acestora. Operatia respectiva poate fi facuta cu varful degetului sau cu unghia. In functie de indicatie, un punct poate fi masat prin manevra de dispersie sau prin cea de tonifiere. Dispersia se va folosi in cazul suferintelor provocate de un exces de energie. Astfel, cu varful degetului, din pozitie oblica, se maseaza sau se apasa prin insurubare, in sens opus acelor de ceasornic, cu blandete, superficial, pe o durata suficienta de timp punctul respectiv. Dispersia corect executata este urmata de inrosirea tegumentului, scaderea sensibilitatii si a tonusului muscular local. Aflata la polul opus, tonifierea este indicata in cazul suferintelor datorate lipsei energetice. Aceasta manevra se executa cu varful degetului sau se poate executa cu unghia, ambele aflate in pozitie verticala. Se va masa sau se va apasa circular, in sensul de rotatie al acelor de ceasornic, energic, profund, fiecare manevra avand o durata scurta. Tonifierea bine executata va fi urmata de paloare, cresterea sensibilitatii si a tonusului muscular local. O serie de practicieni acorda mai multa importanta fortei cu care se maseaza, slaba pentru dispersie si puternica pentru tonifiere, si mai putina importanta sensului miscarilor. Indiferent de suferinta, vor fi masate ambele puncte aflate pe cele doua brate ale meridianului respectiv, pereche. Portiunea de tegument pe care se afla punctele ce urmeaza a fi masate trebuie sa fie uscata sau pudrata cu talc. Se pot aplica o serie de substante cu efecte stimulante, vasodilatatoare sau terapeutice care vor patrunde transtegumentar in timpul masajului. Durata unei sedinte de presopunctura este cuprinsa intre 5-10 min, sedinta se poate repeta de 2-3 ori in cursul unei zile, pana la disparitia durerii. Specialistii din domeniu afirma faptul ca 3 sedinte de presopunctura, bine executate, valoreaza cat o sedinta de acupunctura. Presopunctura poate fi folosita ocazional, drept tratament de urgenta sau sub forma unui tratament de lunga durata, putandu-se practica mai multe cure, in functie de boala. Intre cure, se va pastra un interval de doua saptamani. O cura poate cuprinde 10-15 sedinte si se poate efectua cu succes, in special primavara si toamna, cand are loc un transfer energetic mult mai usor (energiile INN si IANG fiind in proportii egale). Numarul sedintelor recomandate poate sa si scada, spre deosebire de iarna, cand diferenta dintre cele doua energii este mare si transferul energetic mult mai anevoios. Momentul optim de efectuare a presopuncturii este dimineata si spre sfarsitul dupa amiezii.

Nu se va efectua presopunctura dupa masa. De asemenea, presopunctura ne se aplica pacientilor cu afectiuni cardiace, celor cu psihopatii, persoanelor cu debilitate fizica sau oboseala acuta sau cronica, celor in stare de ebrietate, gravidelor in ultimele luni de sarcina.

Presopunctura devine ineficienta daca pacientul a efectuat recent un tratament cu raze X, a fost supus unor examene radiologice sau a urmat tratament cu cortizon, tranchilizante, hipnotice.

Pacientul s-ar putea sa nu tolereze presopunctura, drept pentru care tratamentul se intrerupe, urmand sa fie reluat cu alta ocazie.

Pe parcursul procedurii, pacientului i se poate altera starea generala, un alt motiv de a intrerupe tratamenul si de apela la manevrele utile in cazul diagnosticului de lipotimie.

Tot in contextul presopuncturii se poate recurge la manevrele Shiatsu care pot fi executate dupa o metoda mai usoara, asemanatoare cu presopunctura. Manevrele Shiatsu au o actiune generala, de echilibrare a energiilor si una locala, de conversie a acidului lactic (responsabil de producerea contracturilor) in glicogen, in proportie de 80%. Pe acesta cale, manevrele Shiatsu contribuie la eliminarea oboselii, pana la disparitia sa totala. Manevra consta in presiuni continue, efectuate cu pulpa degetului pe punctul respectiv, timp de 5-7 secunde, urmate de o perioada de pauza constand intr-o relaxare totala, de 3-4 secunde. Atat presiunea, cat si relaxarea se executa succesiv, timp de cateva minute. Profesionistii prelungesc sedinta pana la o ora, in urma careia durerile dispar complet.

Presopunctura corect executata, poate fi utila in tratamentul numeroaselor suferinte, precum:

61. Sindromul migrenos,
62. Insomnii,
63. Durerile din bolile reumatice,
64. Tulburarile psihice minore,
65. Tulburarile functionale ale aparatului digestiv si genitourinar.

Toate metodele prezentate sunt deosebit de utile si sunt urmate de rezultate spectaculoase daca se aplica in stadiile functionale ale suferintelor. Odata ce leziunea s-a constituit, aceste metode raman fara rezultat.

Indicatiile presopuncturii sunt aceleasi cu ale acupuncturii si electropuncturii si vor fi prezentate impreuna, dupa cum urmeaza:

66. Tulburarile functionale ale tubului digestiv (aerofagia, aerocolia, constipatiile, sindromul diareic, sindromul dispeptic, indigestia etc),
67. Alcoolismul si tabagismul,
68. Sindromul alergic,
69. Sindromul algic, daca nu exista tratament etiologic (cefalalgiile, cervicocefalalgiile, lombosacralgiile, lombosciatopatiile, dorsalgiile, durerile articulatiilor periferice, algiile musculare sau mialgiile, mastodinia, durerile articulare si periarticulare din reumatismul cronic degenerativ sau inflamator si reumatismul abarticular),
70. Contracturile musculare de tipul torticolisului,
71. Durerile sau algiile patologiei medicinii dentare,
72. Disfunctiile sexuale,
73. Tulburarile circulatiei periferice (varice, criza hemoroidala),
74. Afectiunile cardiovasculare (angina pectorale, hipotensiunea arteriala, hipertensiunea arteriala),
75. Astmul bronsic, sinuzita,
76. Afectiunile nervilor periferici (nevralgia sciatica, nevralgia de trigemen, paralizia faciala),
77. Reactiile inflamatorii ale tesurului conjunctiv (celulita),
78. Obezitate si sindromul de oboseala acuta sau cronica,
79. Tulburarile psihice minore.